Universul, iunie 1890 (Anul 7, nr. 123-148)

1890-06-10 / nr. 131

Universul No. 131 Ștefan, dintre cari cel d’ântâiă s’a scos fără viață, iar cel­alt, stâlcit cu desăvîrșire, s’a trimis în cura spitalului. Un copil mâncat de câini D. Costică Păunescu, agent de portărei, a găsit în șanțul șoselei comunale Ghinești- Braniștea, din jud. Dâmbovița, lângă canto­nul liniei ferate Titu Târgoviște No. 2, ca­davrul unui copil de sex femenin scos de câni, având capul și labele piciorelor mân­cate. Cașul i’a comunicat parchetului și se ur­mărește descoperirea criminalului. Bătaie între evrei și români „Meseriașul român“ din Iași scrie că, marți în ziua de 5 a. c. pe strada sf. Andrei, doi români s’au apucat la ceartă și pe urmă la bătaie, cu niște israeliți. In acel interval, s’au adunat mai mulți evrei, de nu era în stare să treacă nimeni pe stradă și până la sosirea sergentului, toți evreii până și copii lor, au­ bătut pe români într’un mod cumplit. In urmă sosind sergentul a dus la comisie pe provocatorii scandalului. MARE EXCES MILITAR Din Pojon se scrie cu data de 4 Iunie . Azi noapte s’a întâmplat aici din nou un mare exces militar într’un birt din subur­­biu, la care au participat aproape numai soldați din regimentul de infanterie No. 72. Mai mulți soldați au fost ușor răniți, iară doi civili foarte greu răniți. Lucrătorul de fabrică Heffinger a fost împuns cu baioneta în cap și a murit. Numai cu mare greu­tate și prin interven­irea de numeroase pa­­trule s-a putut restabili ordinea. H­oții de presă „Saint-James-Gazette“ din Londra, poves­tește că i’a oferit directorului acestui ziar, cum și altor organe ale presei engleze, ca să cumpere corecturi de ale lucrării lui Stanley asupra ultimei sale expediții în Africa. Pare-se că aceste corecturi au fost furate de la tipografie și că hoțul voia să câștige parale, dându-le spre publicare înainte de publicarea cărții. Directorii de ziare au­ declinat ofertele ce li se făcură și au avizat despre fapt pe edi­torii lui Stanley. Curier judiciar (TRIBUNALELE STREINE) O pricină cam... grasă Un aeronaut francez, d. Léon Sere, acum la Riga, în Rusia, căzând dintr’o urcare cu balonul n’a scăpat cu viață decât printr’o coincidență ciudată. Răpezit din balon, el căzu drept peste fe­meia primarului din Riga o femeie foarte frumoasă și colosal de groasă. Pe această pernă naturală, el căzu fără să se rănească; din potrivă, pare că cel căzut și cea izbită ar fi simțit o voluptate. Primarul, soț al femeii peste care căzu d. Léon Sere, a făcut reclamație la tribunal pentru atentat public la pudoare. Desbaterile par a fi curioase și grăsimea femeii, în fond, e aceea care va fi dată ju­decății. f>­orumbei­ -militari D. locotenent Stergeny din regimentul 2 de geniu, cu garnizoana la Focșani, a înce­put a da la lumină în No 9 și 10 ale „Revi­stei armatei“ un interesant studiu asupra „porumbeilor militari, conținând rolul, im­portanța și utilitatea lor în răsboiul de ase­­diu mai ales“. Subiectul, incontestabil de actualitate pur militar, merită a fi citit, și a atrage aten­țiunea celor în drept spre a fi aplicat. Autorul subiectului de mai sus, spune că : observațiunea sborului paserilor a servit chiar din timpurile cele mai vechi, a con­duce pe om în alegerea speciilor, și a-l face să recunoască pe acele specii a căror ins­tincte și aptitudini păreau că oferă mai multă garanție, ca agenți de transmisiune sau de mesagerie. Printre toate speciile de păsări, singurul „porumbel“ zis „mesager“ a deve­nit în zilele noastre un adevărat „porumb­­mesager“ , adică un corolariu al progresului columbo­fil. Corespondența cu porumbeii­ militari, este o cestiune cu totul nouă și foarte intim le­gată de operațiunile resboiului, pentru care este destinată a deveni unul din auxiliarii cei mai prețioși și cei mai utili, însă a că­rei aplicațiune nu a fost destul experimen­tată pentru ca ea să-și fi putut zice ulti­mul cuvânt, din punctul de vedere al re­gularității și al siguranței de execuțiune, în serviciile la care ea va fi chemată a aduce. Aceasta, pentru a contribui a activa soluțiu­­nea acestei importante cestiuni care intere­sează cu osebire arta militară. Intr’un cuvânt, singurul mijloc de comu­nicație cu esteriorul cetății într’un asediu — sunt numai porumbeii militari. O femeie torreador S’a isprăvit ! Femeile trebuesc emanci­pate, căci nu mai ie meserie pe care să n’o facă. Sunt acum și torreador­ femei. Iată în adevăr ce se anunță din Lisa­bona : Dumineca trecută, pe arena Cintra, a a­­părut prima luptătoare cu tauri. Ea se nu­mește d-na Mastrick. Prima lovitură pe care a dat-o taurului a fost bine țintită, dar nu destul de tare. Cele l’arte, mai ales a treia care a izbit în­tre coarne, au fost perfecte. Aplauzele au fost frenetice. D-na Mastrick a luptat călare. Emanciparea femeilor In Rusia Rusia o ia pe dinaintea Europei cu e­­manciparea femeilor. Acum câte­va zile, țăranii din satul Knia­­șevca, în guvernamentul Saratov, chiemați ca să șî aleagă primarul, șî-au dat voturile Alexandrei Ilîiu, o răzașă. Această alegere, care a fost aprobată de guvernator, a pricinuit o emoție mare. Acte oficiale . Mihail P. Constantinescu, actual aju­tor de perceptor în Giurgiu, este numit con­trolor al jud. Vlașca, în locul d-lui Gheor­­ghe Theodoru, demisionat. * S’a aprobat avansarea în postul de cap de cantonieri gradul I, a actualului cap de cantonieri gradul II, Niță Nicolae și admi­terea în serviciu ca cap de cantonieri gra­dul II, pe aceeași zi, a d-lui Ștefanescu Gri­­gore. * D. N. Iordanidi, actual director al ares­tului jud. Dâmbovița, este numit în funcți­unea de viitor de registre la casa de credit agricol din jud. Dâmbovița, în locul d-lui Gr. Untărescu. * D. Al. Busuioceanu, actual copist, este numit verificator cl. II în serviciul casierii­lor generale de județe, în locul d-lui D. P Ionescu demisionat, și d. E. C. Marinescu, este numit copist în serviciul casierielor ge­nerale de județe, în locul d lui Al. Busuio­ceanu, înaintat. Pictorul Sarei Bernhardt Vestita artistă Sarah Bernhardt a suferit în timpul din urmă de dureri la un picior Ziarul „le Monde artiste“ îi dete­sfatul să nu se ostenească, căci s’a văzut de multe ori ca dintr’o boală neînsemnată să se a­­jungă la amputații. Alte ziare, eragerând, au publicat că i sa și tăiat piciorul Sarei Bernhardt. D’odată, artista se pomenește c’o depeșe din America în care proprietarul unui mu­zeu­ îi făcea propuneri să’l cumpere piciorul, să’l conserve în spirt și să’l expute în mu­­ ­­­­­­ zeul său. Peste puțin, Sarah Bernhardt primi o altă depeșă, de la vestitul Baxnum, cu următoarea cuprindere: „Nu face nici o toc­meală pentru picior până nu vei vorbi cu agentul meu, care a plecat spre Paris. Plă­tesc ori­ce sumă“. Biata artistă !... Banditismul în Italia S’au primit în sfîrșit vești despre ban­cherul Arrigo, care a fost prins de tâlhari. O scrisoare a prizonierului primindu-se Vineri dimineață de familie, seara orașul Termino era în sărbătoare; se așteptă sosi­rea lui Arrigo, care totuși nu sosi. Poliția urmează cu facerea de arestări. Mulțime de bănuiți sunt la dubă. Intre alții e un popă, Quattrophi, și un avocat, Pur­pura. Această din urmă arestare a produs o emoție vie, căci d. Purpura se bucură de o reputație mare de cinste. O crimă spâimântâtore Crima ie în adever grozavă; ea s-a săvârșit în împrejurimele Luxemburgului . Doi înamorați voiau să se însure și să se așeze la Paris, dar fata era mama unui co­pil de 2 ani și viitorii soți se hotărîrâ să se scape de el. Ei luară copilul și, ascunzăndu-l într’o pădure, îi turnară pe gât o doză mare de arsenic. Copilul nemurind destul de repede, a fost strangulat de mizerabili, care după ce arun­cară cadavrul într'un șanț se duseră să mă­nânce și se b­ea într’o cârciumă din vecină­tate. Aici îi aștepta pedeapsa. Un căruțaș era la masă; el îi văzuse tre­când și i întrebă că unde era copilul. Vino­vații răspunseră că-l dăduseră în gazdă la u­­nul din familie. Căruțașul avu bănuieli; el dădu de veste poliției. Peste o oră, ucigașii fură arestați și-și mărturisiră crima. U­n aia ® Ni se scrie din Pesta cu data de 6 Iunie . Pe vremea unei furtuni teribile, un in­cendiu izbucni în satul Myslye din comitatul Aba-Uj. Focul s’a întins cu o furie neînchipuită. Din 200 de case și numeroase atenanse, numai 7 au­ scăpat. Toate vitele și toți pomi­ au­ ars. Un om a ‘pierit în flăcări; 11 persoane sunt greu rănite ; mai mulți oameni nu se știe ce s’au­ fucat. Poporația ie într’o mizerie groaznică. Știri prin poștă Am dat știre despre logodna prințesei Victoria a Prusiei, sora împăratului Germa­niei, cu prințul Adolf de Schaumburg Lippe. Prințesa Friderica Amelia Wilhelmina Vic­toria s-a născut la 12 Aprilie 1866 ; logod­nicul ei, care locuiește la Bonn, s’a născut la 20 Iulie 1859. Altă logodnă princiară s’a proiectat,—a­­ceea a prințesei Margareta, cea mai tin­eră soră a împăratului Wilhelm, cu moștenitorul tronului ducatului de Nassau, prințul Wil­helm.* * * Identitatea numelor de orașe în America desperează pe administrațiile poștale. Scriso­rile se rătăcesc sau fac drumuri mari, din cauză că există 32 de orașe cu numele de Washington, 20 cu acela de Waterloo, un­sprezece cu acela de Rosehill, patru Milwran­­kee, 4 Davenport, nouă Wa­rtoun, etc. Ar trebui ca să fie numerotate. * Ni se scrie din Londra că 400 agenți de poliție din Duldington au hotărît, într’o în­trunire, sa trimeda o deputăție guvernului, ca să protesteze în contra proiectului de lege pentru poliție.­­ Altfel și acești polițiști se vor pune în grevă. A apărut la Paris o operă postumă a lui Victor Hugo ; volumul poartă titlul: „In că­lătorie“. Victor Hugo descrie două călătorii ale sale : una din 1839 în Alpi, alta din 1843 în Pirinei. # * Vaccinul condamnat. O doamnă care se afla pe unul din vapo­­­rele unei mari companii de navigație ame­ricană a fost silită, de doctorul care se afla pe bord, ca să se vaccineze, pe drum. Această vaccinare alterând mult sănătatea doamnei, ea intentă un proces companiei maritime, care a fost osândită de curtea din Boston la 50,000 fr. despăgubiri. * * lft ^ ▼ O familie mare stinsă. A fost înmormântat dumineca trecută, în cimitirul de la Bagneus, un strănepot al ce­­­lebrului convențional Herault de Sechelle, un copil de trei ani, mort la spital. Acesta e ultimul urmaș al celebrei fami­lii a lui Hérault de Séchelle, care a murit pe eșafod alături cu Camille Desmoulins și Danton, în vremea marii revoluții. * * * Ni se scrie din Paris : Unul dintre loturile mari ale tragerii din urmă a obligațiilor și a bonurilor cu loturi ale canalului Panameî, cu No. 27.512, a fost câștigat de un librar din cartierul o­­perei. Acest negustor nu mai avea de­cât un bilet, pe cele­l­ alte­le vânduse din lipsă de bani. Biletul rămas a fost tras, dintr’o pălărie, la sorți, de către fiica librarului, un copil de trei ani.* * * S’a format la Hamburg o asociație de patroni, cu capital de două milioane, ca să lupte în contra grevelor. * * * Ni să scrie din Paris că, în urma creș­terii epidemiei de holeră în Spania, guver­nul francez a dat ordinul să se instaleze pe fruntaria spaniolă o supraveghiare sanitară asemenea aceleia exercitate când cu holera de la 1885.* * * Ni se scrie din Paris. O tînără fată, Julie Crivaux, în vârstă de 16 ani, locuind la Bozoilles pe Meuse, a fost arestată, acuzată fiind de infanticid. Copilul acestei fete a fost găsit într-un coșar, tăiat în bucăți cu un berastrau. Fata neagă că copilul ar fi al ei. Un pe zi Muștar de casă Rețeta pentru ca să poată face ori și cine muștar de casă e foarte simplă. Să ia făină de muștar și s’o amestece bine cu oțet într’un vas, până când se formează un fel de beltea.­Apoi să se puie în ame­stec o mică cantitate de miere curată. O crimă înfiorătoare Un lucrător belgian, anume Jeuniaux, după ce a băut peste măsură, a lovit pe nevasta sa de trei ori cu un cuțit. Din fericire ră­nile nu sunt grele. Una din lovituri a a­­tins pe copilul pe care femeia lui Jeuniaux îl purta în brațe, la ochiul drept. Mizerabi­lul, fiind desarmat, a bătut un cuțit în zid, de care—zicea—voia să-și spânzure nevasta. Aceasta putu să scape și să fugă la un vecin. Jeuniaux a fost arestat. EVRII NEGRI DIN INDIA Revista israelito - ungară „Magyar­­ Zsidó Szeml“ publică un interesant studiu despre israeliții negrii din India. Actualmente nu­mărul lor se urcă la zece mii, cari locuesc­­ mai cu samă în Provincia Bombay —• (,in „ the Bombay Presidency“). Ei trăiesc în cea­­ mai neagră mizerie și mai cu samă copii lor cresc în ignoranță, neavând școli în­de­­ajuns. Ziarul unguresc face în această pri­­­­vința apel spre a veni în ajutorul coreligio­­­­narilor din India. Duminecă, 10 (22) Iunie 1891. H A. Z La școală. — Spune, dacă tatăl d-tale împrumută] cine­va cu 100 fr. cu 6 la sută pe an, va primi la sfârșitul anului ? — Doua sute. — Dar cum, tot n’ai învățat să faci coteaîă ? — Poate, dar știu cum face socotea tata. Lucruri din toată lumea Sării lături de câte 10 și 5 șilvi —Ce credeți că nu e bine să știți cum urcă și se coboră prețul sărutatului în Angli­a forte folositor, o asigur. Așa­dar asculta­ D. Anderson, negustor de brânză din piațr rămăsese aprope fără inimă căci i-o furase o drăcoică de fată care vindea prăjituri alăt­rea de taraba lui. Dă încoce Anderson, dă pe dincolo. S' înaintea fetei, o privește cu foc, îi spu vorbe de dragoste, se chinuește, se munceș bietul om, toate de­geaba, fata nu voia il ia în samă de loc. Atunci el, stăpânit de patima mistuilean se repede într’o zi la densa, o prinde de mijloc și o sărută pe amândoi obrajii. Fata țipă pentru ochii oamenilor și api se duse de reclamă la judecătorie, cerând o despăgubire de 20 de lire (ce vrea să fii precupeață!). Anderson se trezește cu citația. Insă iată că numitul la întâia înfățișări după ce ascultă acusația că sărutase o fată fără să’i fie nimic, nici vară, nici vară, logodnică, se apucă de formulat acusații directe contra altor precupeți care fără fie logodnicii fetei, o sărutaseră de m: multe ori. Tribunalul, spre a’și face o pă­rere despre virtutea fetei, cită și pe noii inculpați. La a doua înfățișare, care fu deunăzi, fat­­fu silită să mărturisească că a fost sărutat­ și n’are nici o pretenție asupra acestor din urmă. Judecătorii au condamnat pe Anderson 1­20 de șilingi despăgubire, câte 10 șilingi de fie­care sărutare iar pe cei­l­alțî, contra cărora nu reclamase fata, i-a condamnat­­ câte cinci șilingi de fie­care sărutare. O Ciudățenii americane.—Sub titlul a­­cesta o să vă spun două știri americane can să vă um­nle de mirare. Mai în­tăi, s’a r­i­dicat la Washington o statue cu obelisc unei iepe. Auziți, americanii ne iau peste pieie, pe noi europenii; noi rădicăm statui oame­nilor mari, iar ei rădică cailor; e ceva di­­necrezut însă e adevărat. Iapa onorată în chipul acesta se numi: „Green Mountain Maid“ și a fost mama Ves­titului Sultan din rasa cea mare a lui Pal Alto ; ea a murit în 1888 după ce a născu pe al 17-lea fiu, proprietate azi a d­lui Har­risson. Unul din acești 17 fii a fost vândut î 1887, la vârstă de un an, cu 75 mii de fii A doua știre e despre studenți americani. E obiceiu că între universitățile din lume, nouă să se facă pe fie­care an o întrecere î­nr’un obiect de studiu, șciințific sau de a­­grement. Anul acesta a fost întrecerea în gimnas­tică între universitățile Garvard și Yate di Boston, întrecere care s’a terminat cu în­vingerea acestei din urmă. Noaptea următoare, fericiții învingători, î loc să chefuească succesul la vr’o cârciuma, cum s’ar fi întâmplat p’aer, s’au apucat de ceva mai boacăn. Au luat vopsea roșie ș au spoit localurile universităței și alte sta­bilimente științifice precum și o mulțime de statui și monumente ce împodobesc orașul Cu neputință de descris a doua zi uimi­rea omenil­or , autoritățile au aflat cu mare greutate pe autorii farsei, dar în schimb au închis numai de­cât apropo­pe toți studenți, învingători. Profesorii ne mai având elevi, ai plecat în concediu de vară. In tote astea să nu vă mirați de altcilev, de­cât de chipul în care se înveselesc stu­denții americani. I DUEL CU LILA SAC O CĂSATORIE DE PORUNCEALA Mara ROMAN da sensația YII ÎN’o să spuie adevĕrul, sau cel puțin n’o sa se contrazică de la primul interogator ? Se duse în strada Arsenalului în dimineța aceea, cu intențiunea de a începe întrebă­rile cu dibăcia­­ ordinară. Ii întrebase numai odată ca să se confor­me legea care vrea ca preveniții să fie în­trebați după doue­zeci și patru de ceasuri de la arestarea lor. Dar se mulțumise, ca să se supună tex­tului legel, să-i întrebe cum îî cheamă, să se asigure de identitatea lor. Apoi îi trimisese în celule. In dimineața asta trimise să-î aducă. Jacques și Bernard fură scoși din celule «Torilă O.n­VPi De câte ori deținuții sunt scoși din închi­soare ca să fie duși în fața raportorului sau a consiliului, caporalul de gardă pune sau tinele în cazul de jos, la ușa de intrare a consiliului. Jacques și Bernard trebuiau să fie între­bați fiecare în parte. Bernard râmase în paza oamenilor, pe când Jacques era introdus în cabinetul căpitanu­lui Segond. Nu se văzuseră. Să dase ordin să nu comunice împreună. Căpitanul era la birou, și își potrivia oche­larii pe nas. Un grefier-ajutor, pregătia hârtiele ca să scrie ră­punsurile lui Jacques. Tânărul intră, făcu salutul militar și ră­mase în picioare, în mijlocul odaiei, pe când caporalul de gardă se așeza pe un scaun de lângă ușe. Ori­cât de energic era, și cu toate că se știa nevinovat, Jacques suferia mult și o­­brazul îl reflecta chinurile morale. Nu se poate trece fără nici o tulburare de la o viață cinstită, fără pată, consacreze întreagă datoriei, la acuzarea unui omor,— și, ceva și mai grav, la omorul unui o­­­­fițer. De­sigur, în fundul inimii, îi rămânea bucuria nemărginita că scapă pe mă-sa, bu­curia sublimă a sacrificiului vieței sale pen­tru dragostea ce -î inspira muma lui. Dar, cu toată bucuria asta, cu toată be­ția asta, obrazul Îl slăbise și mai rău de câte m zile. Acuzarea care 1 apăsa, de când cu aface­rea cercului, îl schimbase deja mult... Va­! cine ar fi mai cunoscut acum pe bietul băiat? Parca că e o umbră. Ochii îi erau îm­prejmuiți de un cerc, vînăt, ca loviți din că­zătură ; nasul i se lungise și bărbia apărea enormă sub barba ce’I crescuse. De la gara din Châlons și până la închi­soare, în acel drum trist pe ce­re’l făcu între jandarmi­ din Boninge, sub privirile curiose ale oamenilor ce întâlnia, inima îl părăsi, avu­ o slăbiciune trecând prin strada Vaux, se împletici și căzu fără cunoștință. Janndarmii îl duseră la farmacia Michel unde i se d'­te ajutor. Căpitanul Segoud, cu toate că nu-l văzuse nici o dată, ghici­rea de devastările făcute asupra băiatului de tristețea viitorului său zdrobit. Se gândi la toate astea uitându-se la el. Și Jacques, cu fruntea plecată, cu brațele atârnate, cu picioarele alăturate, Jacques, cu capul gol, aștepta. — Totul în băiatul ăsta exprimă energie, mândrie, inteligență.. „ Păcat! Păcat! “ murmură raportorul. Și îndată, își zise că finețele ordinare ale judecătorilor de instrucție n’o să isbutească de­sigur cu omul ăsta și că era mai bine să facă apel la sinceritatea inimii lui, ațî­­țându’i onoarea de soldat. Atunci, încet, simplu, îi zise : — Jacques, ești sub­ofițer, ai medalia mi­litară, te ai purtat ca un viteaz în Tonkin­, erai să te faci ofițer... îți iubiai regimentul care era toată viața dtale... Jacques o să’mî spui adevărul... — O să ți’l spui căpitane ! zise sub­ofi­­țerul mișcat. — Nu însă acela pe care l’ai spus colo­nelului d tale... Și stăruind c’o voce dulce, adăogă. — Adevărul... adevărat ! Jacques tăcu. — Vezi, zise căpitanul, că am dreptate să stăruiesc în zisele mele și că răspunsul ce-ai dat colonelului d tale nu era esp­resi­­unea adevărului pe care ți’l cer. — Te înșeli, căpitane. Tot ce am răspun­d-lui de Cheverny sunt gata să -ți repet și d-tale în aceeași termeni.. Și voi adăuga că­pitane, că nimic din răspunsurile astea­­ poate să te facă să crezi că am vrut să al­terez adevărul... — Așa­dar, urai pe d. Gironde, ofițerul d-tale ? — N­ uram. — Erai dușmanul său ? — Eram. — Cari erau cauzele acestei uri ? — Nu le pot defini, căpitane. — Aida de­ urat pe un om fără să știi pentru ce ? — Sublocotenentul mi-era foarte antipa­tic... — încă odată, pentru ce ? — Antipatie din instinct. — Te-a pedepsit?... — M’a consemnat, căpitane.­m — Pe drept? !­ — Era în dreptul său, n’am nimicirile zis, de­oare­ce la apelul gradului meu­ vun­ sosit cu una sau două secunde mai târziu. Dar se vedea bine că pedeapsa asta era cău­tată, așteptată... (Va urma) 170

Next