Universul, iulie 1890 (Anul 7, nr. 149-174)
1890-07-24 / nr. 168
Änul VH.7* 1HR 5 Bfirîî m € ai stam.“IO Bani în Județe. APARE IN TOATE ZILELE LA 7 ORE DIMINEAȚA !«o,VAuE»m! ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMELE ================== IN CAPITALA III JUDEȚE . . . . REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Pentru un filk. . Lei 20 | Pentru un an . . Lei 24 se primesc numai la administrația ziarului l ÎS •: ; 'l j [din:;* ; * l; București, Strada Brezoiana Xo.I», București. < CALENDAR pe 1890 Ortodox Luni 23 Iulie.—Troia, Teofil și alții. Gatolla Luni 4 August.—Cat. Dominic, Prot. Perpetua. Sarele răsare la 4,51; apune la 7,20. Pavajul Capitalei București, 23 i ulie. Un confrate oficios, după ce constată că Bucureștii s’au schimbat mult în anii din urmă și pe fiecare zi își face „toaleta“, atrage atențiunea edililor noștri asupra următorului punct: „Avem în oraș tot felul de pasage pe stradele principale, piatra Grafică și basaltul, pentru a căror așezare comuna a făcut destule sacrificii. Atât basaltul însă cât și piatra cubică nu pot resista în starea în care s’au așezat, mai ales într’un oraș ca Bucureștii unde circulația este mare. Așa că pasagele au aprópe o continuă trebuință de mici reparații pentru a putea fi ținute în stare practicabilă. Socotim că ar fi bine ca edilii noștri să se gândească la mijloacele de a putea face la timp aceste mii reparații, cari, întârziate, fac ulițele impracticabile și reclamă pentru reparații cheltueli considerabile. Ql wß«----* A * „S’ar putea instala un serviciu unde un inginer având unul sau doi asistenți și lucrători la dispoziție, să nu aibă altceva de lucru decât constatarea și îndreptarea imediată a micilor stricăciuni ce se observă în pavagiele capitalei. „Măsura o credem cu atât mai urgentă, cu cât aceste reparații sunt forte trebuinciose și cu cât costul reparațiunelor crește considerabil prin cea mai mică întârziere. “ Găsim propunerea nemerită și ne asociăm cu confratele oficios întru susținerea ei. Cu înființarea serviciului propus s’ar realiza însemnate economii și—ceia ce e și mai important—stradele ar fi totdeauna în bună stare. Dar, fiindcă vem vorba de pavagiul capitalei, să ne fie îngăduit să adăugăm și doi câteva cuvinte și să atragem atenția edililor asupra unui punct cu mult mai important. *** SE adeverat că Bucureștii, de la rectificarea Dâmboviței și deschiderea Bulevardelor, le’a îndreptat mult și necontenit se îndreptă. Cu desăvârșire imposibil e însă cuiva să nu constate următorul lucru neexplicabil: Se fac îmbunătățiri mai numai în inima orașului, pe când părțile mărginașe, mahaâalele, sunt aproape complect neglijate. Am ajuns cu chipul acesta să avem două loturi de orașe în București : unul modern, furat, îngrijit, la centru ; altul barbar, murdar, oribil la margine. Opoziția așa de tranșată dintre occident și orient, noi o avem în București. Și nu exagerăm de loc. E destul să pornească cineva din centru și să colinde cu atenție mahalalele; se va convinge numaidecât de adevărul spuselor noastre. Avem în mahalale fundături infecte, strade pavate după sistemul turcesc — adică adâncite la mijloc și ridicate la mărgini — dealuri și văi în loc de trotuare, găuri în cari poți să ți frângi piciorul, munți de praf pe timpuri secetoase, mocirle la vremi de ploaie și câte și mai câte. Cum se poate explica aceasta ? * * * Până la un punt se înțelege ca administrațiile comunale să se îngrijească ceva mai mult de centru, dar numai „ceva“. îngrijirea exclusivă a centrului și neglijarea totală a suburbiilor nu se poate explica. Vina e fără îndoială a locuitorilor din mahalale, cari nu sunt așa de pretențioși ca cei din centru. Edilii n’ar trebui să se gândească însă la aceasta, ci cu o egală solicitudine să caute și de unii și de alții. Altmintrelea, ce ne folosesc progresele din centru ? Nimic. Nici curățenia, nici sănătatea nu se pot întreține pe câtă vreme mahalalele vor fi cufundate într’o stare vecină cu a barbariei. Noroiul și infecția de la margine va năvăli totdeauna la centru și’l va înăbuși, ori cât de „dichisit“ și de „ galant“ ar fi eL Noua casă poștală de economie din Paris (Vezi pag. 3-a) Marți, 24 Iulie 15 August) 1890.—B >*■ Í II I Recomandăm dar edililor noștri, pe lângă propunerea de mai sus a confratelui oficios să se îngrijască și de mahalalele de ani după primul tir de la Aarau, nu se mai putea opri cineva din admirație față cu serbarea. In 1857, a fost la Berna, după alarmele de la 1856, Prusia voise se încerce asupra elvețienilor puștile ei cu ac, pe cari le încercă asupra danezilor după șase ani. Tirul fu atât de splendid, încât speriă pe spionii prusiani. Câțiva trăgitori englezi, în loc să dea la țintă, operați prin buzunare. Prinși, după obiceul dreptății berneze, ei fură pedepsiți cu douăzeci și cinci lovituri de inele de fiecare. Cele din urmă tiruri federale au fost la Berna în 1885, la Geneva în 1887 și al 33 lea e acela la care asist. Tirul de azi Orașul acesta, Frauenfeld, e capitala unei republici care nu face mare zgomot în Elveția. E una din cele din urmă intrată în Conte-Republica numără 100.000 de locuitori și capitala 5.000. Frauenfeld e un orășel frumos. Mai toată țara nu e decât o livadă. Cu toată micimea orașului, cu toată slăbiciunea buzunarelor de aci, s’au făcut lucruri frumoase. Orășenii au plecat din case, strângându se mai la margine și și-au cedat gratuit locuințele trăgătorilor. Astfel, mai îngrămădindu-se, au încăput în oraș 25.000 de vizitatori. Din Elveția . Corespondența parte a ziarului „ Universul“ Frauenfeld, 19 Iulie. Tirul Federal Suntem în toiul serbărilor de tir. Ieri a fost ziua oficială a marelui concurs. Știți că gustul tirului e foarte răspândit în Elveția ; el rezultă întrucâtva dintr’o legendă: Pretinzând Gessler ca un tată să tragă asupra fiului său, a făcut Elveția populată de trăgători pasionați. Schiller, marele poet german, a contribuit din partea sa ca să facă popular acest exercițiu și Wilhelm Tell e marele patron al trăgătorilor. In toate vremurile, au fost societăți constituite anume pentru cultivarea acestui ezercițisi ; la Geneva, există o societate „Pușca“, care e constituită de trei veacuri. Cât despre tirurile federale, marile concursuri naționale, originea le e mai recentă. La 1824 a avut loc la Aarau prima serbare de acest fel; ea ținu cinci zile și izbuti atât de bine, încât se luă hotărîrea ca să se urmeze seria. E drept că atunci lucrul se făcea în chip foarte modest. In locul cupelor atât de frumoase, se dădeau trăgătorilor dibaci păhăruțe argintate și alte lucruri ca: Vin, lucruri de mâncare, etc. Un dar mare de onoare fu într’una din acele serbări vechi o vacă. Progresul iată ce a adus progresul, ca chip de răsplătire a trăgătorilor federali. Azi se distribue cupe pline cu napoleoni de aur, opere de artă de valoare mare și produsele cele mai perfecte ale industriei. Unul din frumoasele concursuri de tragere în țintă a fost la 1838, la Saint-Gall. In vremea aceea, cantonul Thurgoviei avea un cetățean naturalizat, francez, care ajunsese căpitan de carabinieri. Acest cetățean thurgovian se duse la tirul federal din St. Gall; el trimisese ca dar de onoare o pușcă frumoasă de vânătoare în valoare de 1500 fr. Un brutar din Glaris, Balthazar, câștigă premiul. Pușca a rămas în familie cu curiozitate istorică. Cât despre donator, el se urcă la tribună ca să toasteze în cinstea nouei sale patrii. El zise numai atâta: — Beau pentru Elveția, așa cum e. Și cine era noul cetățean ? — Prințul Louis Napoleon Bonaparte, persecutat de guvernul regelui Louis-Philippe. Două luni după toast, prințul fu alungat din Elveția, în urma amenințărilor Franței că va trece cu 25,000 oameni pe teritoriul confederației. Tirele federale s’au urmat, în mijlocul tuturor peripețiilor politice și a tutor evenimentelor; ele s’au desvoltat și au luat proporții din ce în ce mai vaste. Douăzeci Ziua oficială Ziua oficială a fost superbă. Președintele confederației, doi dintre colegii săi din consiliul federal, tot corpul diplomatic, trei atașați militari în mare ținută, o delegație a consiliului comunal din Paris, au sosit în gară la 9 ore dimineața. Trenul era acoperit de flori, primit fiind de bubuiturile de tun și de cântecele mulțimii. In stradă, era o mulțime compactă, de pe ferești o ploaie de flori cădea asupra celor ce veniseră. Niciodată, în state bogate și mari, unde să cheltuiesc milioane, nu s’a văzut cap de stat, ori președinte al confederației republicelor Elvețiane, diplomați străini, militari, plângând de emoție ca aci. Am văzut pe președintele confederației aproape înăbușit de trandafiri, pe d. Arago, ambasadorul Franței, iarăși acoperit de coroane etc. etc. Cei doi delegați ai consiliului comunal din Paris, d. Richard, preșidentul, și Petrot, membru, purtau insemniile orașului Paris— o pasglică roșie și albastră. Consiliul republicai a oferit încorpore, pânea și sarea, iar douăsprezece copite, înbracate în alb, au dat câte un pahar de vin celor sosiți. Bubuitul tunului La 12 ore precis, s’a auzit un bubuit de tun. Era vestea prânzului, 4000 de oaspeți erau la mesele cele lungi, amestecați cei marcu cei mici. Președintele confederației sta