Universul, decembrie 1890 (Anul 7, nr. 279-301)

1890-12-08 / nr. 285

No. 285 Sâmbătă­, 8 (20) Decembre 1890 i-se opera In mijlocul ghețurilor, Duminecă, 16 Deceni, vom începe a publica Suplimentul la opera deja publicată de noi Intunecimele Africii de H. Stanley. Acest supliment va avea titlu­l IMM­ PASA și REV­OLT­A din ECU­A­TORI­A Vor apare 3 fascicule pe fie­care săptămână, de 16 pagini fie­care, hârtie de lux, litere noul. Fie­care fasciculă se va vinde 10 bani in tota țara,­ pe servitorul lui lăsându-se singur cu dîn­­sul și dispărând într’o cameră vecină, iar nu prin ușa pe care intraserăm. Generalul ședea înaintea biuroului seu, lângă fereastră, cu spatele spre ușă ; el sa întoarse către mine și-mi zise, pe fran­țuzește, examinându-me cu mare atenție : —■ Care e adresa lui Bernhof? Ii voi scrie. Respinseră : — Strada Cambon, 23. El luă un condeiu și scrise adresa pe dosul scrisorii lui Bernhof. Apoi, puse jos condeiul și-mi zise: — Apropie-te. Mă supuseiü. Aveam aspectul umilit al unui om de nimic, în fața stăpânului seu. El mă întrebă, tot ce franțuzește, că ce lucram la d. Bernhof, și-mi ceru infor­mații asupra oamenilor cari asistau la con­­certurile lui. Mă întrebă dacă veniau doamne și ce fel a de femei erafi, îi dădui aceste informații. Atunci îmi zise : — Sunt bogat îmbrăcat aceste femei, dar nu mai sunt tinere—nu e însă treaba mea, căci sunt destul de bogat ca să cum­­per și fete tinere când bine-voiesc. Apoi, dupe o scurtă tăcere : — Da. Am mulți bani... Te-ai gândit tu vre­o­dată ce va să zică un milion ? Banii „Respinsemu: — O 1­măria ta, nici­odată ideia unei asemene sume nu mi-a venit în cap! De-odată începu să-mi vorbească ru­sește . *—* Vrei să câștigi bani mulți? Uite, vezi, e aur. Deschise un săltar de la biroul său și-mi arăta o cantitate enormă de piese de aur. — Sunt 40.000 de franci aci, zise, pă­­rând a fi vesel de mirarea mea prefăcută. — Cum te chiamă ? mă întrebă. — Engel, îi răspunsemi. — Știi tu ce­va să zică pe nemțește Engel? — Da, stăpâne, vra să zică înger. — Da, dar tu ești un drac, adaose rî­­zând. Un drac căruia ești stăpân măria ta, și dacă vrei țî-o­ aduce pe Luciferul meu viu. . — N’am nevoie de Luciferul teu, nătă­­răule. Alt­ceva -ți cer și, dacă nu vei vrea, îți iau capul. Dar, stăpâne, dacă mă faci bogat, cu un milion îmi fac alt cap. — Se nu mai glumim. Dacă vrei se’mi spui numele oamenilor cari vin la Bernhof, ce fac, ce zic, țî-or da bani mulți și adeseori. La această propunere de spionagiu, sân­gele mi se urcă în cap. Ochii mei arăt­ați se vede ce se petrecea în mine, căci el mă privi cu frică. Glonțul Eram aproape de densul, la stânga lui. Făcui un pas îndărăt, trăsei un glonț zi­când : — Voie tebe za bombi! (Na, pentru bombele tale). Căzu cu fata pe birou bârguind : — Pa­ Ce voia să zică ? De­sigur un cuvînt rusesc care să începe cu­pa și care însem­nează: Iertare! Me miraiu de puținul zgomot pe care-l făcu arma : o mică pocnitură. Voiți să trag a doua oară, dar vezendu­ l nemișcat, îl crezuia mort. Mă miram grozav cum nimeni nu intra în casă. Cum oare n’auzise servitorul ? Mă gândii atunci să-i fur hârtiile, forțe importante pentru noi și care, între altele, trebuiai­ să conție lista spionilor ruși în Paris. Făcui­i o mișcare ca să deschid, dar mă gândii că acolo erau bani. — Să se bănuiască poate că am furat! Fuga Atunci, mĕ duseiu spre ușă, neîntâlnind pe nimeni indi­sem­ ușa cu cheia. Mă coborîiu spre bulevard. Trecând înaintea portăresei, o salutaiu, lașind pe stradă, mă întorseiu spre drepta, fără A fe* știu unde mergeam. Mă aștep­tam mereu­ , voi fi arestat pe la spate. Auzind pe cu­ y.Ea alergând după mine, credeam că e gata. Scosei și revolverul ca să mă aper. Era un tener. Imi zise : — Ce, nu poți să bagi cearnă când mergi? Nu va ști nici­odată că se putea să-l omor. Eu îmi urmamu liniștit drumul și cerul, azil, știi de la cine. Reflecția finală D. de Labruyère isprăvește această po­vestire, care-l va costa poate pușcăria—• cu următoarele cuvinte: „In port, la Triest, sunt singur. Nimic nu mai remâne din această întâmplare de­cât nourașul de fum, ca un fum de țigară, care se împrăștie la orizon. „Mi-am făcut datoria : Padlevski e scă­pat ! Stindardul care fâlfâe deasupra capu­lui, n’a trădat nici o dată pe nimeni și, în țara depărtată din Lumea nouă unde s’a dus să ceară azil, chiar dacă s-ar fi cu totul transformat la față, cetățian al altei țări, estrădarea n’ar putea să-l a­­tingă: „Ei­ am lucrat cu libera mea voință, poate în­potriva convențiilor omenești, dar urmând instinctul rasei noastre franceze, care pune mila mai presus de lege“. Brutus. 143 întâmplări din țară Morte misteriosă S’a găsit mort, în apropiere de casa sa, locuitorul Soare Cărbuneanu, din comuna Voinești, județul Dâmbovița, lângă un be­lestem,îm care se găsea cu piciorele până la genunchi, iar corpul pe mal. Parchetul a fost sezisat. Neorînduelile de la Berlad D. Pencovici, inspector administrativ, fi­ind însărcinat a face o anchetă relativ la alegerea colegiului al 2-lea din orașul Bâriad, a sosit acolo cu trenul de luni di­mineața. In aceeași zi, pe la orele 9, s’a dus la localul primăriei spre a începe an­cheta, unde a stat până la orele 12, pre­parând lucrările pentru anchetă, dar fiind ora de masă, a suspendat ancheta, amâ­nând deschiderea ei la orele 2 p. m. La ora fixată, alegetorii și nealegetorii s'au­ adunat la primărie, și din vorbă în vorbă s’a întâmplat între ei o păruială bună, după care d. Pencovici a suspendat iar ancheta, ducându-se la oțel, anunțând des­chiderea ei a doua zi marți. De astă dată de inspector administrativ a procedat alt­fel, nepermițând nimănuia să intre în ca­mera anchetei decât câte un martor care își depunea mărturisirea în liniște. Ancheta ne­terminându-se marți, a conti­nuat și mercurî. Despre scandalul întâm­plat la primărie luni, nu ne putem pro­nunța, care din ambele părți a fost mai vinovată, de­oare­ce ambele aceste partide caută, care mai de care, să iasă mai cu­rată, învinovățind pe cea­l­altă. O a doua anchetă poate găsi pe adevărații vinovați ai acestui scandal. S JE^evoltái clescolax-i % Ni se scrie din Athena. Gimnaziul din Pyrgos (Pelopones) e de un timp încoace teatrul unor scene foarte turbulente. Se ținu deunăzi în cancelaria școalei o conferință de profesori pentru pedepsirea unui elev insubordonant. Toți profesorii erau pentru darea afară a elevului; numai u­­nul din ei era contra acestei sentințe. Din cauza aceasta, se iscă o ceartă între cor­pul profesoral și în curând se făcu în can­celarie o bătaie în regulă. Școlarii, cari ascultau pe la ușă, năvă­liră și ei iu cancelarie și traseră o bătae strașnică directorului și profesorilor cari fuseseră pentru depărtarea elevului. Apoi luară pe profesorul care le apă­rase interesele, îl ridicară pe umeri și-l duseră în triumf prin toate străzile ora­șului. Ei se întâlniră însă pe drum cu o altă ceată de școlari cari țineau partea direc­torului. Intre cele două tabere se începu o luptă înverșunată care a cauzat de am­bele părți o mulțime de capete sparte. Gimnaziul de­­ atunci e închis și ostili­tățile între școlari continuă mereu. Sinucidere î n trăsură Din Paris ni se scrie cu data de 14 c.. Eri dimineața, un om de vre-o 60 de ani, elegant îmbrăcat, purtând decorațiu­­nea legiunii de onore, intră în magazinul de arme din strada Saint-Lazare No. 77 și ceru să i se veadă un revolver. El părea forte calm și nimic nu lăsa să se bănuiască că are vre­un plan sinistru. El cumpără un revolver bull-dog pe care îl plăti 35 de franci; cumpără de a­­semenea o cutie de cartușe și încărca re­­­volverul în fața armurierului, căruia îi zise că pleacă în călătorie. El se urcă apoi într’o trăsură și strigă birjarului să -l ducă la gara Saint-Lazare. După câte­va minute, birjarul auzi în interiorul trăsurii o detunătură de revol­ver. Trăsura se opri. Mai mulți trecători se grămădiră în jurul ei. Pasagerul, care era culcat pe pernele trăsurei, avea tâmpla dreaptă găurită de un glonț.­­ Se constată ca e un fost căpitan de artilerie. Motivul sinuciderei nu s’a putut afla.______________________________ Acte oficiale Sunt înaintați în direcția poștelor și te­legrafelor : D. Bălănescu Mihail, oficiant gradul I; d. Herfurth Guillaume, oficiant superior gradul I; d. Demetrescu Mihail, oficiant gradul II; d. Dimitrescu Constantin, ofi­ciant superior gradul III; d. Popescu Tom­a, oficiant gradul III. *D. Teodor Florian, actual ajutor comp­­tabil în serviciul casierielor generale, se numește în postul de casier general de ju­deț, în locul d-lui I. Buicliu. *D. Al. Parisiani, actual controlor în di­recția vămilor din administrația centrală, se numește în funcțiunea de cap al biuro­ului datoriei publice, în locul d-lui E. M. Măcărescu. Sunt numiți: D. George Mihăescu, fost ajutor de jude de ocol, ajutor la ocolul Cotmeana, jud. Argeș, și d G. D. Periețeanu, actual por­tărel la tribunalul Putna, cap al portărei­lor cursei de apel din Galați, în locul d-lui I. G. Petrescu.­­ " * Mai sunt numiți: D-niî C. I. Ștefănescu, actual revizor în serviciul exterior al vămilor, în funcți­unea de verificator-taxator în același ser­viciu, în locul d-lui Nicolae Pană; Al. P. Mavrogheni, actual impiegat de cancelarie în serviciul exterior al vămilor, revizor în același servicii), în locul d-lui C. I. Ștefă­nescu; I. Teofilescu, actual supraveghe­tor în serviciul exterior al vămilor, impie­gat de cancelarie în același servicii­, în locul d-lui Al. P. Mavrogheni; Florea Ma­rin, fost supraveghetor vamal, în aceiași calitate în serviciul exterior al vămilor, în locul d-lui I. Teodorescu; N. Stoenescu, actual copist la biuroul vămilor, conserva­tor de material la același biurou, în locul d-lui N. Ionescu; Gr. Stângaciu, actual a­­jutor-arh­ivar la biuroul vămilor, copist, în locul d-lui N. Stoenescu, și I. Odobescu a­­jutor-arh­ivar, în locul d-lui Gr. Stângaciu. ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA Fugar Gheorghe Bănciulescu se plictisise cu serviciul la fabrica de petrol și hotărî s’o șteargă. Asta n’ar fi fost nimic, dacă Gheorghe nu ștergea și o sumă de 200 lei. Dar fugarul n’a ajuns departe, vei sta pe moale la secția 7. Hoață! Unde duce și dorul d’a purta ceasornic ! Uitați-ve la Lina Gheorghe, care a furat un ceasornic de argint de la stăpâna sa. In loc să se furlandisească pe strade, ea plânge acum la secția 9. Curier judiciar (TRIBUNALELE STREINE) Nihiliști condamnați la moarte î J Din Petersburg ni se scrie: Procesul nihiliștilor, care s’a judecat în timpul din urmă la Petersburg, s’a isprăvit cu condamnarea la moarte a tuturor acu­zaților, afară de unul singur care a fost achitat. Iată pe scurt actul de acuzare. La 26 Februarie 1889, o femee tîneră intră într-o tutungerie și cumperă țigări. Ea plecă uitând pe masă un mic porto­foliu cu bani. Tutungiul scotoci prin por­tofoliu și găsi o proclamație nihilistă; el avisă imediat poliția. Prin cercetările tăcute, se constată că posesoarea portofoliului e nihilista Sofia Ghiinzberg, care încă din anul 1886 era căutată de poliție. Sofia Ghiinzberg, îndată ce observă că perduse portofoliul compromițător fugi în aceeași noapte în Crimea, înainte de a pleca, ea rugă pe un vecin să se ducă la amicul ei Mihai Stoianowski și se-i spue să nu mai vie la dânsa, căci pleacă din Petersburg. Poliția află despre aceasta și arestă pe Stoianowski. In aceiași zi, doi studenți din Charkow, L. Treibfeld și Simon Stoianowski, fratele lui Mihail Stoianowski, fură ares­tați și ei, în momentul când poliția pătrunse la dânșii, îi găsi arzând niște hărții, pe cari se mai puteau citi vorbele: „Monarchie despotică” „libertatea presei”, etc. Simon Stoianovski înebuni în închisore. Alexe Proșko, bombardier din Sevasto­pol, care dădu ospitalitate Sofiei Griinz­­berg fu arestat. In momentul când poliția întră în odaia Sofiei, ea rupse o hârtie și vru să înghită bucățile, dar gendarmii nu o lăsară. Hâr­tia era o proclamație pentru omorîrea țarului. După cum ați aflat pe cale telegrafică, toți acuzații, afară de Petre Dușenski, o­­fițer din Kronstadt, fură condamnați la moarte. Se speră însă că țarul va preschimba osânda în deportație la Siberia. Procesul Eyraud Am dat ieri începutul procesului asasi­nului Eyraud, care, în complicitate cu Ga­briela Bompard, a gâtuit pe portărelul Gouffă și l’a băgat într’o ladă, ducând ast­fel ca­­davrul până la Lyon. Prima ședință a fost la 4 Decembre, a doua ședință la 5 curent. Iată ce ni se depeșează, cu această dată, din Paris: „Azi ședința procesului Eyraud a fost consacrată la ascultarea martorilor.—De­­posițiunea lui Garanger care a adus pe Gabriella Bompard din America și a în­­demnat’o de a se denunța, a făcut să se ivească un viu incident.—Eyraud a insul­tat pe Garanger imputându’î că minte și că vrea să’l înșele.—Gabriella Bompard a fost prinsă de o crisă nervoasă; audiența a fost amânată pe mâine.“ O cugetai-o pe zi Se iubești fără să fii iubit , poate, din toate durerile omenești, singura care nu e lipsită de farmec. O dramă conjugală . Din Paris ni se scrie: Un oare­care Lacassin, în vârsta de 28 de ani, fost cizmar, se întoarse mercurî dimineață la locuința sa din Villeneuve­­d’Agen, după ce făcuse doi ani de închi­soare. Femeia sa nu vru să-l primească în casă și în aceiași zi, făcu la tribunal o cerere de divorț. Seara, cei doi soți se întâlniră într’o stradă singuratică. Lacassin năvăli asupra femeii sale, îi dădu câte­va lovituri de cu­țit și îi trase trei gloanțe de revolver. După aceia, asasinul își puse țeava revol­verului în ureche și își sbură creerii. Eyraud scăpat din Incisare Din Paris ni se scrie : Redacția ziarului „La France, du Sud Ouest“ din Bordeaux a avut la 12 c. o vizită care nu treiuive să-î fi făcut multă plăcere. Un individ bine îmbrăcat, înarmat cu un baston enorm, intră în biurofi și între­bă cine e redactorul-șef. — Eu sunt­ respinse unul din redac­tori. Necunoscutul se întoarse atunci către dînsul și îi sparse capul cu o lovitură de baston. — Cine e redactorul al doilea ? întrebă apoi vizitatorul. Dar firește că nimeni nu se grăbi să se recomande în această calitate. Streinul în­vârti atunci bastonul și începu să dea ne­bunește în dreapta și în stânga. Redactorii, după ce rezuză că e impo­sibil de a dezarma pe primejdiosul musa­fir, fugiră afară din birou și închiseră în urma lor ușa cu cheia. Nebunul răm­as singur strânse toate manuscrisele, ziarele și registrele și le a­d ru­ncă în foc. Apoi sparse și strică tot ceH ’î căzu în mână. Agenților cari veniră să’l aresteze le zise : „Știu pentru ce ați venit. Da, sunt Ey­raud, e adevărat, dar oamenii aceștia a­­pără pe Gabriela Bompard și me acuză pe mine singur de crima săvârșită. Trebuie să vin din închisoare să le dau o mică lecț­ime“. Nebunul fu condus la o casă de sănătate. OCHII DRACOLOI SIOMIOV mrbI SENZAȚIE „Ah! acest demon de care ți-am vorbit și care te posedă, ie foarte puternic, de­oare­ce izbutește să înăbușească strigătele conștiinței sale, conștiinței unui Palmers. „Vai! le vezi toate Sub o înfățișare falsă, iești într’o adevărată stare de ne­bunie. — „Nu tăgăduiesc amorul toț sau mai bine pasiunea ta, se vede, vai! cât de colo! dar vie întreb speriată unde o Să te ducă această pasiune fatală, blestemată! — Sa-me de bărbat și nu­ mai ai de ce să te temi. — Vrei să faci din mine nevastă, căci n’aî îndrăzni sâ’mî propui să fiu amanta ta! • — Amanta mea! Nici­odată ! nici­odată.­­ Dacă ași fi avut numai această idee mon­struoasă, considerându-me ca un laș, ca un imfam, mî-așî fi zburat creziî! — Ah ! tot mai ai simțimânte nobile. •— Pentru tine am totul! —­ Nu te rătăci, dragă copile , gând­eș­­te-te că ești un bolnav care se consultă în acest moment ca să se vindice. —■ Vrei să zici că sunt bolnav! zise el cu o voce înăbușită. — Foarte bolnav. — Ei, speri să mă vindeci? — Da. — Să nu te aștepți la aceasta. Dacă a­­morul meu­­ie o boală, nu se va vindeca de­cât prin moartea mea. Un amor ca al meu trăiește pe vecie și ca să nu mor în curând... — Sfîrșește, Enric. — Fii nevasta mea. — Legile civile și­ bisericești nu me lasă. — In Franța, poate, dar în America și în alte țări legile civile și religioase nu sunt tot așa de aspre. — Dar părerea lumii, Enric? — Nu me ocup de ea. — Enric, erai de față când am făgă­duit tatălui tău, cu puțin înainte de mor­tea sa, ci o să râmai credincioasă aminti­rii lui. — Nu Me voi atinge de această cre­dință păstrată părintelui meu ; din contra, mă voi­ asocia și eu. Oh! n’am uitat cu­vintele pe cari le-a pronunțat tata în ziua aceia! „Enric, mi-a zis el, datorezi mămiți, tale o venerațiune nesfîrșită. Iubește-o cu o a­­dorațiune respectoasă. Dacă vei uita vre-o­dată ceea ce a făcut pentru tine și pen­tru mine, crez c’ași ieși din mormânt ca să te blestem.“ „Tata, lasându-te văduvă și tandra, s’a gândit că o să te măriți și ți-a spus’o. — „Eu, ai răspuns ’ d-ta, nici odată! crezi c’ași putea schimba numele d-tale o­­norabil cu un altul, fie el din cele mai ilustre ?“ „Ei bine, luându-mă pe mine, n’o să desf­inți aceste vorbe, fiindcă mă numesc Palmers, ca tata. — Recunosc că ai o memorie bună, En­ric, cu toate astea am mai răspins ceva bărbatului meu­, ceea ce tu treci sub tăcere. „I-am făgăduit, i-am jurat in fața­­ lui D-zeu, să rămâi văduva până la sfârșitul vieții mele. Tancrul se îngălbeni își aduse aminte acest jurământ al Mar­­celinei. Râmase câte­va clipe încurcat, apoi cu o voce întretăiată: — Jurământ imprudent, negândit, zise el, jurământ care scapă dupe buze într’o clipă de emoțiune violentă, jurământ pe care tata nu ți l’a cerut și pe care nu ești silită ca să ’l ții. — Oh! Enric, Enric, replică d-na Pal­mers c’o voce înecată în lacrămi, tu vor­bești așa? „Doamne sfinte! In ce prăpastie groza­vă au căzut spiritul și mintea ta ? „Ai vrea să mé vezi trădând un jură­mânt făcut tatălui tău­ pe patul său de moarte , un jurământ sfânt! Dar dacă ași comite o asemenea faptă, stima ta pentru mine ar înceta, sunt sigură „Nenorocit copil ! Dar dacă ași împăr­tăși rătăcirea ta, dacă așî fi ca și tine o amintită, în ce prăpastie adâncă n’am cădea! „Ah ! atunci tatăl teu ar putea să iasă din mormânt, ca tatăl lui Hamlet ca să ne blesteme pe amândouă! Aceste cuvinte erau teribile și teribil fu și efectul ce produse asupra tânârului. Scoase un gemet și lăsă capul jos. — L’am atins! se gândi tânâra femee. După o tăcere scurtă, reluă: — Chiar dacă n’ași fi făcut acest jură­mânt tatălui ten, tot nu ne-am­ putea căsă­tori după legile franțuzești, legile țarei mele, legi cărora datoresc supunere și res­pect... „Te iubesc prea mult, mă îngrijesc de viitorul, de fericirea ta și nu vreau să te văz posomorându-te la ușa orizonturilor lumi­noase cari se deschid în fața ta. „Ochii tei, prietene, amăgiți de cine știe ce miraj înșelător, mi mă ved așa cum sunt. „Am trei­ zeci și cinci de ani și tu n’ai de­cât doue-zeci și cinci. — Peste puțin două-zeci și șase, zise el. •— Fie și doue-zeci și șase , dar tot o femee bătrână sunt pe lângă tine. — Oh ! — în femee bâtrână, Enric, cu toată în­fățișarea tinereții ce am, ceea ce consi­der astăzi ca o nenorocire. i — Ca o nenorocire­ de­oare­ce ceea ce -mi mai remâne din tinerețea, din frumusețea mea a putut să tulbure până la așa punct spiritul și judecata ta,, atât de drept e altă dată. Dete din cap și replică : — Ești mereu teneră și mereu fru­moasă. ,­X Va urma).

Next