Universul, octombrie 1892 (Anul 10, nr. 230-256)
1892-10-01 / nr. 230
CALENDAR PE 1892 OrtocLox Miercurii 30 Septembre. - Sf.Grigore, Ep. Al. Oatoți Miercuri, 12 Octombre. — Maximilian. Sórele va sare la 6,12; apune la 5,20. București, 30 Sept. „ANCHETELE“ încă o vorbă, dintre cele mai deșarte. Nu e țară ca a noastră, în care — poate — administrațiile publice să fie mai binevoitoare fața cu reclamațiile publice în contra abuzurilor pe care le-ar comite funcționarii. O simplă notiță într-un ziar, o petiție, un nimic, fac ca tot aparatul administrativ sa se pune în mișcare; în două-trei zile, comisiunea operează la partea locului și peste o septemână vezi apărând în „Monitor“ un comunicat în care se lămuresc lucrurile. Din aceste comunicate, rezultă întotdeauna. .. nevinovăția celor acuzați. Negreșit, că multe acuzări calomnioase se aduc funcționarilor. — Câți invidioși nu sunt, in fiecare localitate, cari-și zic: „De ce X... să fie subprefect, iar nu eu!“ De aci, ploaia de denunțări din partea celor ce vor să intre în slujbă, în contra celor cari au pus mâna pe „plăcintă“. Cu toate aceste, dintre aceste reclamații, neapărat că sunt și unele justificate. Mai ales, pe la sate, nu poți să bănuiești pe un biet țăran, schingiuit, jefuit, care reclamă, că ar fi rîvnite să ajungă în slujbă, să fie subprefect sau ajutor de subprefect... Declamațiile acestora vin într’un târziu la urechia guvernului, care, ca și în toate cazurile, numește o anchetă și liniștește opinia publică printr’un comunicat în „Monitor“, mai bine sau mai rău plăzmuit. In aparență, ce se poate cere unui guvern mai mult decât atâta ? Membrii administrației superioare n’au darul de a fi pretutindeni și trebuie să se servească de oameni de încredere ca să afle adevărul asupra unor fapte întâmplate în oarecare depărtări. Dar, vorba e, cine sunt acești oameni de încredere? — S’a întâmplat, la Severin sau la Dorohoiă fapte grave. — se flac denunțări,—guvernul numește anchete. iar ca membrii ai ei numește pe prefectul județului, pe subprefect, pe doctor, pe ‘primar, — toți oameni din partea locului, în contra cărora chiar s’a pornit acuzațiunea. > Natural că acuzatul, judecându-se singur, se achită. Și, s’a făcut astfel liniște, după toată regula, Ia să mai crâcnească cineva ! — Nu s’a numit anchetă ? Nu s’aîî cercetat lucrurile ? Ba da. Și, dacă mai rădici glasul, vreun oficios te pălmuiește cu „comunicatul“ din „Monitor“, după care, ca și după „mecînica lui pomenire“ la înmormântare, nu se mai poate zice nimic. Pentru ca să se puie capăt multor abuzuri revoltătoare comise în țară, anchetele trebuie să se facă cu totul în alte condiții. Cel anchetat să aibă de a fate cu niște investigatori cu totul streini, pe cari să nu-i poată corupe prin vorbă bună sau o ospitalieră primire acasă. Când e vorba de țăran, ca să i se dea curajul ca să vorbească, sa nu vadă el că „comisiunea“ a tras la d. arendaș, la d. proprietar, la d. primar, în contra cărora a reclamat. Dar, ancheta cea mai dreaptă, în afară de aceasta, administrativă, o pot face înșiși cetățenii. Un caz recent, despre care am vorbit, ne indică chipul în care ar trebui să procedeza. S’au făcut denunțări oribile în ce privește unele crime petrecute în Dorohoiu. Presa — organul prin escelență al opiniei publice — a luat inițiativa unei anchete. Dar, a bătut toba. S’a decis să se ceară guvernului ca reprezintanții ziarelor să fie atașați pe lângă o comisiune oficială, ca să se facă o anchetă. Ei nu se fac așa treburile. O comisiune oficială va avea întotdeauna terenul pregătit de administrația locală interesată. Cei loviți vor tăcea, vor tăgădui să repete chiar ceea ce ați cutezat să spuie. Dacă presa voia să-și facă datoria, pe tăcute, făr'de tobă mare, și de fanfare, să fi trimis reprezentanți la fața locului ca să vadă cu ochii lor, să audă cu urechile lor, iar nu cu ochii și urechile administrației ! Dar, acesta e un păcat al presei noastre. Ea e tocmai ca pisica care, vrând să prindă șoarecii, își pune clopoței. DIN RUSIA Corespondența pârtie, a ziarului „ Universul 11 Petersburg, 25 Septembre. Finanțele misești In primul semestru al anului 1892 veniturile ordinare ale imperiului s’au ridicat la 397 de milioane și 500 de mii de rube contra 403 milioane, 900 mii de ruble din perioada corespunzătoare a anului 1891, încasările extra-ordinare au fost de 162 milioane și 400 mii de ruble contra a 190 de milioane 200,000 din primul semestru al anului 1891. Din aceste cifre se vede clar, că veniturile ordinare ale imperiului în anul acesta au fost cu 106 și V2 milioane de ruble mai inferioare decât în anul trecut. Cheltuelile ordinare au fost pentru aceiași perioadă de 420 milioane 130,000 de ruble contra a 396 și 1/s milioane în 1891; cheltuelile extra-ordinare au fost 76 și V2 milioane contra a 10 milioane de ruble din anul trecut. Așadar cheltuelile ordinare de ex. pentru școli, biserici, administrație bună etc., s’au ridicat abia cu 24 milioane de ruble, pe când cele extra-ordinare ca pentru armată și fortificații s’au sporit cu peste 60 milioane. După „Birjevia Viedomosti“ d. de Witte, ministrul de finanțe, va elabora pentru anul 1893, un buget fără deficit; el nu va face nici un împrumut înlăuntrul țârii dar va acoperi deficitul încasărilor —deficit datorit secetei și bolerii. D. de Witte are de gând să augmenteze veniturile imperiului prin noi impozite indirecte. Fanatismul religios în Rusia In toată ziua apare la iveală cât de sălbatec e fanatismul religios al poporului rus. Câteva exemple: Tribunalul din guvernamental Kiev judecă pe un țeran care omorîse în bătăi pe un consătean al seu. Cauza acestei crime este că săteanul afirmase, că dacă e mai mare și mai puternic decât sf. Nicolae, — pe care îl adoră așa de mult toți rușii. Țăranul care avea de patron pe sf. Nicolae, se supără și zicând că nu într’un proces ce s’a ținut de ună-zi în contra unor preoți evanghelici a fost chemat, ca martor și un țeran rus. întrebat fiind care îi e religia, țăranul a spus că nu știe de ce religie se ține. Cauza este aceasta: Acum sunt vre-o 40 de ani bântuiți în nordvestul Rusiei (Finlanda) o foamete teribilă. Guvernul, prin ample- v&gft *&, lățise vestea printre oameni, că dacă voesc ca țarul săi le dea pâine, să treacă la religia ortodoxă. Vestea aceasta a avut mare efect. O mulțime de preoți cutrear&u ținutul acela și se botezau mulți in religia ortodoxă nădăjduind că vor căpăta hrana de toate zilele. Un preot venise și în satul unde ședea țeranul nostru care pe atunci era copil tânăr. Preotul miruește și botează pe toți țeranii și apoi vine și la băiat. Acesta se ascunde întâiu sub pat și de acolo, fiind alungat cu lovituri de bice se ascunde în cuptor. Preotul aleargă acolo dar nu l’a putut mirui decât pe călcâie. Din cauza asta țeranul—acum om bătrân—a zis judecătorilor că nu știe de ce religie e. Judecătorii atunci au pus pe niște preoți să boteze cu sila în religia ortodoxă și numai după aceia i-au ascultat depunerile. Un scandal mare făcut de un baron Opinia publică din Rusia și ținuturile baltice e foarte emoționată din cauza unui scandal revoltător sevârșit la Riga, cu ocazia unei serbări date în parcul Vormana (grădina imperială]. Baronul Simonin Báthory aparținând unei din cele mai de frunte familii din Curlanda se dusese și el în grădina aceia unde se celebra o serbare în onoarea Țarului. El se pune la o masă, comandă din« tr’odată 20 de butelii cu bere și’șî pune pe masă și revolverul. După aceia începu să asvârle în trecători cu buteliile, pariind cu prietenii sei —tot baroni din Curlanda—că va lovi pe cutare trecător în cap, pe altul în obraz, pe al treilea în piept, în burtă etc. Intervenind poliția, baronul a fost alungat din grădină, însă în urma unei opuneri energice din partea lui. ----- poate suferi sâ’șî bată joc nimeni de sf. Nicolae, năvălește asupra consăteanului soft, O trântește la pământ, îî bate teribil până ’1 lasă mort. Altă dată, un țăran la o petrecere, se dovedise că depusese un jurământ mincinos. Judecătorul îi spune că jurământul fals se pedepsește aspru de Iepe, cu atât mai vîrtos, că el fusese și mituit ca să jure fals. Țăranul răspunse: — „Vorbă să fie“— răspunse țăranul — „chiar și d-zeu primește mită!“ — „Cum poți să înjuri pe d-zeîi în chipul ăsta?“ întrebă judecătorul uimit ? — „Nu-i nici o înjurătură ! Când am furat un porc de la Ivan Trafimir am dus la biserică o lumină de ceară și d-zeîi văzând că-i dau și lui partea care i se cuvine a tăcut chitie !“ 1BIETIA. — (Vezi pag. 3).