Universul, octombrie 1895 (Anul 13, nr. 232-257)

1895-10-01 / nr. 232

Nu e destul însă ca cine­va să n’aibă ocupa­­țiune spre a fi calificat vagabond și trimis ju­decății, ci se mai cere ca acel fără ocupațiune să n’aibă nici un rost, adică să n’aibă pe ni­menea care să’î dea la vevoo protecție și ajutor. Legiuitorul a stabilit o pedeapsă pentru așa zișii vagabonzi pentru că se poate întâmpla ca aceștia nea­vând nici un mijloc de existență să fie în­demnați a comite vre-un delict. Tu țară la noi sunt rari vagabonzii, grație înles­nire, cu care ori­cine cu puțina silință se poate căpătui. Cu toate astea se vede din când în când câte un individ, mai cu seamă străin tra­dus judecății pentru delictul de vagabondagiu. Așa zisele trecute, au compărut înaintea tri­bunalului Ilfov, secția a 3-a, indivizii Iacob Stan, originar din Transilvania, și Nicolae Convetis, de origină grec, dați judecății ca vagabonzi. Președintele le face interogatoriu. I.—­ (Către Iacob Stan). Ce meserie am ? H. — Acum am meseria de arestat, (ilaritate). [.—Nu te întreb de, acum, ci de înainte de a fi arestat? l­.—De, făceam ce puteam. I. —Dar ce poți d-ta? l­.—Fac de tente. L— Bre, am o mulțime de profesiuni, și când colo nici una. Unde locuește? II.—La Văcărești. I.—Acum, dar înainte ? fi.—Pe unde pot (rîsete). Tribunalul se declară luminat și condamnă pe vagabond la 1 lună de zile închisoare și la ex­pulzare din țară. Se introduce cel­ l’alt vagabond, Nicolae Con­vetis. Președintele.—D-ta ce profesie aî ? U.—Lustragiu­. I.—Ce e aia ? U.—Ma­țe, nu știi d-voastră, eu­ stasu pe la colțu și fațe ghete. L—A ! A ! d-ta văcsueștî ghete ? K­.—Ma nu știțu că eu văcsuite ghete de la d-voastră și de la mulți coconași. I.—Bine, bine, veci că aî profesie. Dar unde șezi ? R.—Eu scriu pe la chiri Istrati. 1.—Unde este Istrati? R.—Este aci afară. Se Introduce martorul Istrati. Președintele, către martor.—D-ta îl cunoști pe omul ăsta (arată pe inculpat) ? R.—Da, îi știu că vine pe la mine în câr­ciumă. I.—Și ce face ? R.—El zice că văcsuește ghete. I —N­ iei d-ta pe garanție ? R.—11 ian. Tribunalul dispune punerea în libertate a va­gabondului și-i dă termen de o lună spre a se căpătui. Președintele invită pe inculpat ca peste o lună să se prezinte la tribunal cu un certificat care să constate că are o ocupațiune. * * * Atentat la pudoare.­ Un caz rar de pre­cocitate. Ieri s’a înfățișat înaintea secției I-a a tribu­nalului Ilfov, un proces de atentat la pudoare, în care figura ca inculpat, un a­nume V... S... de origină grec și ca reclamantă o copiliță de 12 ani și jumătate. Inculpatul fusese condamnat în lipsă la 2 ani, și la oposiția ce a făcut i s’a redus osânda la 6 luni și o zi. La eșirea din ședință, care e secretă, sora fe­tei spunea că copila la vârsta de 12 ani deveni­se mamă, al cărei copil născut viu­ a trăit vr’o 7 săptămânî. Fata, era o copiliță, foarte sănătoasă, și me­­n­d­î­zie­ că n’au avut nici odată ocaziune să­­ ară un asemenea caz rar de precocitate. Araimafi sil © in cas de netragere Se înapoiam banii îndoiți Loteria Expoziției Cooperatorilor Se va trage Ireva caMS la 1 Octombrie a. c. IN GRĂDINA CISMEGIU (București) In cas de netragere comitetul loteriei Îna­poiază banii îndoiți. Cu 1 leu se pote câștiga 10,000 lei sau alte premii in valoare de 30,000 lei. Biletele se vend la administrația ziarului U­ni­­versul. Cu 5 lei se dau 6 bilete. Se acordă un mare rabat la vînzători­, cari se vor adresa la casierul expoziției din Gișmegiu­. EérMul din Madagascar — Prin fir telegrafic — Paris, 28 Septembrie. O depeșă oficială din Andriba, cu data de 27 Septembrie, anunță ocuparea lui Tananarive la 18 Septembrie, după o luptă strălucită. Pacea s-a semnat la 19 Septembrie, sub re­zerva ratificării guvernului Republicei. Generalul Metzinger a fost numit guvernator al Tananarive!. O telegramă de felicitări s-a adresat genera­lului Duchesne și trupelor de către guvern, în numele Franței întregi și a guvernului Republi­cei. Telegrama este ast­fel concepută: «Admirabilele voastre trupe au bine meritat de la patrie. Franța va mulțumește pentru ma­rele serviciu ce­­ i-ați făcut și pentru exemplul ce ați dat. Ați dovedit o dată mai mult că nu există vr’un obstacol sau primejdie ,care să­ nu se poată învinge cu metodă,­ curagiu și sânge rece. Sunteți numit mare ofițer al «Legiunea de onoare». Se asigură că tratatul semnat de generalul Duchesne nu institue anexarea Madagascarului, ci un protectorat mai riguros de­cât cel din tre­cut. Regina va fi menținută, dar primul minis­tru va fi depus; administrația va trece în mâi­nile Francezilor. Ziarele celebrează luarea Tananarivei în ter­meni entuziaști. «Temps» zice că data de 18 Septembre însemnează îndeplinirea unei dorințe naționale nutrită de mult timp. Guvernul va propune Parlamentului crearea unei medalii pentru toți soldații corpului expe­­diționar din Madagascar. 2 — Un accident de vânătoare O împătrită otrăvire Obicinuiții teatrului de varietăți de la Montmar­tre din Paris au fost foarte surprinși de dispariția a două stele. Unde sburaseră ele? Ce deveniseră aștrii cari străluceau d’asupra celor­ l’alte cântă­rețe ? S’au făcut cercetări și s’a aliat că cele două tinere persoane, cele două surori, d-șoarele Lu­iza și Lucia Peiler, fuseseră victimele unei răz­bunări. Un mizerabil, care este actualmente căutat de poliție, încercase de a se otrăvi și mijlocul pe care­ l-a întrebuințat spre a împlini actul său criminal denotă din partea sa o oare­care ima­ginație. D-șoara Luiza Peiler, de 25 de ani, locuește in strada Carolinet, Paris, și sora sa d-șoara Lucia, în strada Bonn­e. Fie­care din ele, primi acum câte­va zile, la domiciliul ei particular, o mică ladă conținând trei sticle de vin de muscat. Trimeterea era din Amiens și avea eticheta casei în care domnișoarele au obiceiul de a-și furniza vinul. Bând din muscat, cele două tinere fete sim­țiră niște fenomene ciudate: uscăciune în gură, contracțiunea gâtului, lipsă de salivă. Lor le era imposib­il de a bea vre­ un lichid oare­care. Slă­biciunea lor era mare; trăsurile fețelor lor erau alterate, pupilele dilatate. Doctorii cari fură chemați recunoscură simp­­tomela unei otrăviri și dădură bolnavelor cele mai grabnice îngrijiri. D-șoara Luiza și Lucia Peiler sunt actualmente afară din ori­ce pericol. Dar au mai fost și alte două persoane de tim­p ale acestui muscat fatal. Care era natura otravei amestecate în vin ? Un doctor voi să’șî dea seama într’un chip exact —justiția trebuind a fi sezisată de această afa­cere. O sticlă a lichidului suspect a fost remisă unui farmacist care, făcând analiza, nu găsi în vin nimic anormal. Ca om conștiincios, spre a se asigura că otrava există într’adevăr, el gustă din vin și oferi un păhăruț și unuia din prie­tenii sei cu care lua masa. Farmacistul și oaspetele său nu întârziază de a simți aceleași simptome ca și acelea ale ti­nerelor fete. In urma unei analize minuțioase, s-a aflat că muscatul conținea o oare­care doză de antropină. Și acum cine este culpabilul? Este imposibil a se bănui neguțătorul de vin, furnisorul obicinuit al d-șoarelor Luiza și Lucia Peiler. Se bănuește că la adăpostul numelui acestui cinstit neguțător criminalul a voit să se răsbune. Acest criminal în urma anchetei serioase ce s’a început va fi demascat în curând. O CUGETARE PE ZI Mulți oameni seamănă cu hârtiile de bursă ; ei prețuesc mai puțin de­cât valoarea nominală. a fost trimis în Paris numai cu mijloacele foarte restrînse ale familiei sale. Acolo, prin talentul său, după un an și câte­va luni numai, obține titlu de licențiat în științele naturale și în a­­celași timp urmează și cursurile făcuităței de medicină. In anul 1867, tînărul licențiat, în vîrs­­tă abia de 21 ani, ocupă catedra de zoologie și botanică de la universitatea din Iași, în urma unui strălucit concurs. După două ani de prelegere, obține concediu spre a merge la Paris ca să termine studiile sale medicale începute sub auspiciile cele mai favorabile. După un an capătă titlu de doctor în medicină. Intorcându-se din nou în țară, d. Brânză re­începe secțiunile la Universitatea din Iași și în același timp practică medicina, fiind numit me­dic secundar al spitalului Sf. Spiridon și medic de despărțire al orașului. Idealul­­ doctorului Brânză era știința plante­lor, dar fiind­că la Iași nu putea să’și pue bine în practică știința sa’, a cerut să fie strămutat la București. La 1875 a fost numit profesor de zoologie și botanică la universitatea din capi­tală. In anul acesta a renunțat la practica me­dicinei. El creează întâiul Muzeu botanic la Universi­tatea din București și, în apropiere, și o mică grădină botanică. Nenumăratele excursiuni, pe cari le-a între­prins singur sau întovărășit de școlarii săi, în toate părțile României și ale Dobrogei, l-au fă­cut să cunoască perfect întreaga floră a țerei noastre și i-au permis să adune un bogat ma­terial pentru marea și însemnata sa lucrare, Prodromul Florei Române. Această operă, pre­miată de Academia Română, face din d-l D. Brânză primul botanist al României. De aci înainte el este cunoscut de toți naturaliștii din Europa. La 1884 colecția botanică și toată biblioteca sa au ars, dar cu mare­ stăruință le-a refăcut, încurajat fiind și de ministerul instrucțiunei și ajutat de elevii săi, cu cari făcea mereu escur­­siuni în toata țara pentru a studia flora întregii Românii. Un îngrozitor accident de vânătoare a aruncat în consternație mica comună Echarcon, depar­tamentul Seine-et-Oise, Franța. Un locuitor din această localitate, d. Lebrun- Lezin, după ce și-a petrecut toată ziua vînând iepuri și prepelițe, se întorcea acasă, și voia înainte de a intra în comună să tragă cel din urmă cartuș ce rămaseră în pușca lui. Cum el se afla pe stradă, la intrarea satului Echarcon, vânătorul, fără nici o precauțiune, tra­se un foc în vânt. Din nenorocire, un copil, Auguste Bernard, în vârstă de opt ani și jumătate, ai cărui pă­rinți locuiau la Echarcon, și pe care nu o ză­rise, se juca în apropiere în tovărășia altor copii, încărcătura era cu glonț și a lovit pe micul băiat în piept, trecându’l prin inimă. Moartea i-a fost instantanee. La strigătele scoase de micii tovarăși de joc ai victimei, Lebrun ’și dădu seama de nenoro­cirea a cărei cauză involuntară era el. Locuitorii din sat alergară să previe pe pă­rinții tânărului Bernard, a căror durere, aflând de trista noutate, nu se poate descrie. Jandar­meria de asemenea înștiințată, s’a dus la fața locului accidentului, unde s’a dresat un proces­­verbal. Cadavrul mnicei victime, după ce a fost exa­minat de un doctor care n’a putut constata de­cât decesul, a fost transportat la domiciliul pă­rinților. D. Lebrun-Lezin, care e în vârstă de 57 ani și a cărui desperare e mare, a fost arestat și pus la dispoziția parchetului din Corbeii. D ALE ADMINISTRAȚIEI D. Dimitrie Sin­escu, actual sub-prefect al plășei Șomuzu, județul Suceava, este transferat în aceeași calitate la plasa Muntele, acel județ. D. Dimitrie Luca este numit sub-prefect la plasa Obilești, județul Ilfov. D. Vasile Lascarov este numit sub-prefect la plasa Simila, județul Tutova. D. Ion Costin, actual sub-prefect al plășei Bârlad, județul Tecuciu, și d. Iordache Bulatu, actual sub-prefect al plășei Stănișescu, acel jud. sunt transferați unul în locul altuia. D. Theodor I. Vladimirescu, actual ajutor de sub-prefect al plășei Gâmpu, județul Dolj, este înaintat sub-prefect la plasa Gâmpu, din acel județ. D. Dimitrie Ștefănescu Priboi este numit sub-prefect la plasa Balta, județul Dolj. * D. Elie Lupescu, actual sub-prefect al plă­șei Rîul-Domnei, județul Muscel, este transfe­rat în aceeași calitate la plaiul Nucșora, acel județ. * D. George Iatropolu este numit sub-prefect la plasa Oltețu-de-jos, județul Romanați. * D. locotenent Canariu G­eorge, din regimen­tul Putna No. 10, este numit locotenent-ajutor al comandantului companiei de geandarmi rurali din județul Buzeu. ’ D. Dimitrie Chiriac, este numit ajutor de sub-prefect la plasa Podgoria, județul Prahova. * D. V. Ionescu este numit ajutor de sub­prefect la plasa Dunărea, județul Teleorman. D. Ion Popovici, actual ajutor de sub-pre­fect al plășei Cotmăna-de-jos, județul Argeș, este transferat în aceeași calitate la plasa Muntele, județul Suceava. * D. D. Stănescu este numit ajutor de sub­prefect la plasa Traian, județul Constanța. * D. George Stănculescu este numit polițait al orașului Caracal. * Sunt confirmați d-niî. Gheorghe Dârzeanu, comandant al sergenților polițienești din orașul Craiova; Ștefan Moncea, comisar polițienesc­ în urbea Alexandria, jud. Teleorman ; Stelian Stă­­tescu, comisar polițienesc în orașul Giurgiu; Ion Gheorgiu, comisar polițienesc în orașul Vaslui; Vasile Anastasiu, comisar polițienesc în orașul Giurgiu; A. P. Nicolopolu, comisar polițienesc în urbea Alexandria, jud. Teleorman; Ilie Pe­­trescu, comisar clasa II pe lângă poliția orașului Craiova; Benone G. Slăvescu, sub-comisar în o­­rașul Vasluiu; Panaite Țanu, sub-comisar po­lițienesc în orașul Tecuciu ; Iorgu Iacovescu sub­comisar clasa I pe lângă poliția orașului Ploești. UN FURT ORIGINAL Un băiat de cârciumă anume Francisc Gérand în vârstă de 20 de ani, sosea deună­ zi la Paris, venind din Lilles cu banii ce-l putuse strânge. El avea de gând să se ducă în orașul său natal la Nièvre. Tânărul abea se dăduse jos din omnibus pe bulevardul Magenta și pornise pe jos cu nasul în vânt, când fu acostat de un individ elegant îmbrăcat și care cu o mare familiaritate, începu conversația. întâmplarea face bine lu­crurile, câci tânărul Gerand află de la acel necunoscut că familia sa era în relațiuni constante cu acea a tovarășu­lui său. S’a băut în sănătatea părinților lor și, un con­sumator, care se află pe lângă băiatul de câr­ciumă și care vorbea foarte stricat limba fran­ceză profită de expansiunea lor spre a le declara că de curând sosit la Paris, el ar fi fericit de a vizita capitala în tovărășia lor. Luându-se de braț, Francisc Gerand și cu ceî douî nouă prieteni aî săi plecară spre piața Re­publicei. In acest moment bogatul străin se o­­feri celor douî băețî ca să le păstreze banii căci în Paris sunt mulți beți și cum el era mai voinic putea să se apere mai bine și ast­fel ceî douî băețî tineri nu erau de loc în fizic de a fi furați. Prietenul lui Gerand se grăbi să’șî dea punga acelui străin, iar Gerand văzând acest lucru ’șî dădu și el banii foarte încântat că se știa asi­gurat din partea hoților. De­odată bogatul­ străin rugă pe Gerand să meargă într’o tutungerie spre a’i cumpăra câte­va țigări spunând că el și cu celTalt îl așteaptă pe pavagiu. Cel d’întâî se duse, dar când el eși din tutun­gerie, cei douî tovarăși ai săi dispăruseră. El neavând nici un ban în buzunar s’a dus la comisariatul de poliție și a depus plân­gere. A fost trimis să se culce la azilul de săraci. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Pe pag­­i a numărului nostru de azi dăm por­tretul distinsului profesor de botanică, dr. Di­­mitrie Brânză, decedat de curând. Universitatea noastră a suferit o mare pier­dere prin moartea marelui botanist. Iată câte­va date biografice. Născut la 10 Octombre 1846 în satul Bivolul din județul Dorohoi, dintr’o familie modestă de mici propietari, cunoscută în partea de sus a Moldovei, tînărul Brânză, după ce a terminat cu deosebit succes Liceul din Iași, în anul 1864 LUCRURI DIN TOATA LUmII Victimile electricitate­.— Binele este câte­odată inamicul binelui și prea multe precauțiuni pot aduce un prejudiciu. Ast­fel măsurile și perfecționările aduse bu­nei stări și siguranței publice se întorc adesea în desavantagiul lor. Directorul biroului de statistică din Berlin constată, într’adevăr, că de cât­va timp, fulge­rul lovește mai adesea locuințele, aprinde mai multe incendii și omoară mai mulți oameni ca în­tot­deauna și aceasta e cauzată de întrebuin­țarea prea răspândită a electrici­tăței în indus­trie. În Bavaria, de exmplu, de la 1833—1842, nu au fost de­cât 32 de incendii aprinse de ful­ger, pe când în 1880 -1882 au fost 132. In 1855, 134 de persoane au fost trăsnite și 73 au murit, pe când în 1885, 189 au fost trăsnite dintre care 161 au murit. O eroare judiciară. — «Journal de Sicilie» primește din Motta, următoarele : Acum 15 ani, într-o stradă deșeartă din Fiu­­mara (Reggio­ Calabria) d-na Cambria, proprietă­­reasă, a fost asasinată cu un glonț de pușcă tras în pieptul ei. Pentru această crimă, s’a acuzat d. Conti, pro­prietar, în vârstă de 25 de ani, care mergea câte­odată să facă vizite d-nei Cambria, și d. Mausolini, agricultor, în vârstă de 30 ani,­­care era în relațiune de afaceri cu ea. Cu toate protestările și jurămintele lor ei au fost arestați și judecați de Curtea cu jurați din Reggio­ Calabria, care, pe niște simple indica­­țiuni­ și respunsuri nesigure date de mai multe persoane, a condamnat pe cei douî nenorociți la munca silnică pe viață. La pronunțarea verdictului d-niî Conti și Mas­solini a strigat: — Veți avea remușcarea că ați condamnat 2 persoane nevinovate. Acum patru zile, un țăran care fusese unul din martori la Curtea cu jurați se duse la du­hovnicul parohiei din Fumara, se spovedi și măr­turisi că spre a se răsbuna pe d-na Cambria, care refuzase să­­ împrumute o sută de franci, s-a ascuns după un zid și a tras un foc de pușcă asupra ei. Procurorul general din Reggio­ Calabria înști­ințat, a informat îndată pe ministrul de justiție. Cei douî nefericiți cari, de 14 ani, lucrează la salvne și cari se zice că, au avut în­tot­dea­una o purtare exemplară, au fost puși imediat în libertate. Bucuria lor era așa de mare în­cât nimeni nu e în stare să o descrie. DESCOPERIREA ZILEI Un ziar cu două scopuri.— Un spaniol a des­coperit un mijloc foarte ingenios spre a-și vinde o gazetă a sa. Ast­fel iată ce citim în ziarele spaniole : «Un ziar satiric cu două scopuri a apărut de curând la Madrid. «El se tipărește pe pânză, în loc de hârtie. «Cerneala cu care e scris este o compoziție specială, care se poate lua cu mare ușurință, cu o spălătură cu apă ; bucata de pânză poate servi apoi ca batistă». Invenția este ingenioasă dar e trist să te gândești că trebuie să recurgi la ast­fel de mijloace spre a creia un debișed literature!. Duminecă, 1­­13. O domn­ie la fo. Un bătrân de 138 de ani «Petersburgsky Sistok» anunță că în spitalul Obuchow din Petersburg a fost adus pentru tra­tament un om­ cu numele Ivan Kusmin, care a a­­tins vîrsta de 138 de ani. Exteriorul său nu a­­rată de­loc că e așa bătrân. El e voinic, inteli­gent, vorbește deslușit și aude foarte bine. Kusmin s-a născut în anul 1757 și ca și pă­rinții lui a fost iobagul contelui Sch­eremetjeff. Când era în etate de 85 de ani Kusmin s-a revoltat împreună cu alții împotriva contelui Scheremetjeff și din causa aceasta a fost exilat în Siberia, unde a stat 53 de ani. In timpul liberărei iobagilor el lucră în minele de la Taița, unde și-a perdut unghiile de la picioare. In anul 1894 fiind cuprins de dorul de patrie a căpătat voe să se întoarcă. El a venit la Mos­cova, dar n’a mai găsit nici o rudă căci toate rudeniile lui muriseră. Bătrânul s’a stabilit la Petersburg. Kusmin nu și-a perdut de loc memoria. El își aduce bine - aminte de alipirea Crimei la Rusia, de invazia Francezilor (1812). Tatăl lui Kusmin a murit în etate de 148 de UN SFAT PE ZI Pentru amatorii și cultivatorii de flori.— Sunt mulți inși cari nu vreau sau nu pot de multe ori să schimbe pământul din ghiveciurile mari sau din vasele de lemn în cari țin flori. Pământul stat mult timp în ghiveciu nu mai dă nici o hrană florilor. Dar dacă e să-l ținem mai mult, se recomandă următorul mijloc practic. Primă­vara și toamna se fierbe apă proaspătă. Când apa are o căldură de 40 de grade se toarnă în ghiveciuri. Apa fierbinte omoară—cum s’ar zice—toate ră­­dăcinele mici și nu rămâne de­cât rădăcina prin­cipală. Rădăcinuțele moarte se amestecă cu pământul și formează’un fel de gunoiu foarte bun pentru rădăcina principală. Se vindecă sigur și în puțin timp ori­ce tuse, astm, durerea de gît, brond­ila, catar, inflamații intestinale întrebuințând re­numitele capuri de catramină ale d-rului Bortelli, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliile sanitare superioare al României și al Italiei. O cutie costă nu­mai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lec 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecetia Ad­ministrației ziarului «Universul», se vor re­fuza ca falsificate. De vînzare în provincie la toate farma­ciile și în București la Drogheria centrală M. Stoenescu, strada Academiei No. 2, și la farmacia «Ochiul lui Dumnezeu», Victor Turinger, Calea Victoriei No. 154. 70’sule armatei S’a înaintat la gradul de medic de regiment clasa II, medicul de batalion în rezervă, Dimi­­triu C. Andreiu în regimentul 1 artilerie.­­ S’a înaintat în corpul ofițerilor sanitari de rezervă, la gradul de medic de batalion, docto­rul în medicină Bălăceanu Anibal, chemându-se tot­ d’o­dată a’și face stagiul de un an. — S’a înaintat la gradul de medic de batalion, fără stagiu, doctorul în medicină Ionescu I. Tri­­fan, repartizându-se între ofițerii sanitari de re­zervă ai corpului II de armată. — Medicul de batalion stagiar Brăescu N. A­lexandru, de la școala fiilor de militari Iași, se trece în rezervă cu gradul ce posedă. ■ ■— S’a primit demisiunea din armată a colo­nelului Macca Petre, din arma infanteriei, aflat în poziție de disponibilitate pentru concediu mai mare de ș­ase luni. [ j — S’a primit demisiunea din armată a căpi­tanului Papazolu Nicolae, din regimentul Mus­cel No. 30. . — Sub­ locotenentul Roșu Ion, din regimentul­ Ștefan­ cel­ Mare No. 13, s’a trecut în poziție disponibilitate pentru infirmități timporale. — S’au încuviințat pensiuni persoanelor ur­mătoare : ; D-nei Ecaterina I. Dobrotescu, văduvă, cu copii minori, leo 125 pe lună, pentru 15 ani serviți de decedatul său soț, căpitan Dobrotescu Ion, fost în arma infanteriei; D-nei Aneta N. Gheor­­ghiu, văduvă fără copii minori, lei 84 pe lună, pentru 17 anî serviți de decedatul său soț, lo­cotenent Gheorghiu Nicolae, fost în gendarmerie rurală, și d-nei Smaranda P. Gheorghiu, văduvă,­ fără copii minori, lei 78 pe lună, pentru 12 anî serviți de decedatul său soț, căpitan Gheorghiu- Petre a fost în arma geniului. UN PROVERB PE ZI Obiceiul e a doua natură. (Latin). MINUNILE AMORULUI Roman dramatic și de moravuri de PIERRE SALES PARTEA A TREIA VI In căutarea prostului Insă pe cine anume să cucerească ? Toți aveau­ să vie la cel d’ântâi semn ce va face. Dar pe care să aleagă din acei toți ? Citia regulat și cu d’amenuntul toate ziarele lumețe ; se oprna la numele unor tineri despre cari se vorbise mult la curse, la tirul de po­rumbei, la polo. Căci acum îî trebuia unul tîner. — Orî­ ce s’ar zice, numai tinerii sunt în stare să facă nebunii mari. Bătrânii se păzesc. Și nici alt­fel bătrânî nu vreau. Vreau un tener bo­gat. Bancherii sunt cei mai bogați. Insă pentru denși, o amantă nu e de­cât un­­ lux căruia ii consacră o sumă prevăzută, sumă pe care o mă­resc atunci când se întâmplă să dea peste un câștig mare însă pe care o suprimă când aface­rile nu le merg bine. De alt­fel, sunt eu oare făcută ca să servesc de lux numai unui om? Când sa urcat cine­va acolo unde me aflu, prefera mai curând să moară de­cât să se întoarcă de unde a plecat. Sunt ca­pabilă să iubesc... Buzele i se încrețiră o amărăciune. — Proastă ce sunt­­esclamă dânsa , eu visez lucruri cu totul opuse! Să iubesc eu?!... O sa mă gândesc la asta numai atunci când voi­ a­­vea vr’o 15 sau 20 de milioane. Cine o să mi se depună la picioare ? Și în așteptarea întâiului capitol al acestei a­­venturi necunoscute și tot mereu zicându’șî că n’avea nici o trebuință s’o pripească, aducea o mare schimbare în traiul seu, schimbare care o punea în contact cu acea legiune de eleganță ne­ocupați, a căror viață pare a nu avea alt scop de­cât pe acela d’a curta femeile și d’a se face admirați de ele. De trei ori pe săptămână se ducea călare la preumblare; și de la ea de acasă până la Potin­­­ăre se întâlnia cu mai bine de două sute de ti­neri în ale căror inimi se aprindea o flacără la trecerea ei. Amantul seü Îl refuzase odinioară această plă­cere pentru că dînsul nu putea să călărească bine. Ea însăși observă acum că i lipsește mult până să fie o călăreață bună. Și suferi de asta în amorul ei propriu căci voia să nu fie inferioară nici unei femei, orî în ce parte s’ar fi arătat. Tocmi un profesor de călărie și luă lecții de la el în fie­care zi după amiază. Și dimineața nu se preumbla pe aleea cea mare, ci pe cărări lăturalnice unde nu era mai nimeni. Sinciumea asta îî procură o primă sa­tisfacție. Intr’o dimineață când călărea pe o po­tecă foarte retrasă se pomeni cu patru călăreți veniaț în fuga cailor după ea, care o în­­oră și’sî lăsară caii mai îne cari trecură și’șî lăsară caii mai încet înaintea ei. In același timp dînșiî își întoarseră capetele și o priviră cu amor. — Aceștia au venit după mine și pentru mi­ne, îșî zise dînsa. Despre asta nu se îndoia câtuși de puțin. Totuși remaso nepăsătoare. Ișî întoarse calul și porni îndărăt. Ceî patru călăreți o imitară. Și când dînsa își dete calul la treapăt, făcură și el tot așa. Baroneasa distinse Îndărătu­l câte­va rîsete înăbușite și cuvinte schimbate în englezește. Unul zise : — MS prind că n’o să meargă încă trei sute de metri și o să se uite îndărăt să vadă dacă o urmărim. Dânsa se gândi. Bieții proști­­ cred că vorbesc în ascuns în­drugând englezește. De­sigur n’avea să se uite îndărăt. Il văzuse în­destul. Daul erau foarte tineri, unul lucidat, altul slab; amândouă îî erau cu totul necunoscuți; tot așa și al treilea, om de vr’o treî­zeci de anî, cu o’ înfățișare foarte rece. Pe cel d’al patrulea însă îl cunoștea , își a­­ducea aminte că’l văzuse o dată la pădure fă­când într’adins o încurcătură de trăsuri pentru ca s’o oprească pe ea în loc. De atunci îl întâl­nia mereu în calea sa; era prințul de Zeran. Câte­ și patru cavalerii o insoíiau prin toate aleele pe care dânsa apucă la întâmplare, fără nici un motiv altul de cât de a vedea cât de mare e dorința lor d’a se apropia de dânsa. Și călăreții erau numai la o distanță de zece metri când baroneasa intră în curtea casei sale. Atunci prințul de­leran zise prietenilor săi tot în englezește: — Facem și mâne tot treaba asta, ce ziceți ? — Ei, dar respunseră cel­ l’alți cu ton vesel. Alina se urcă în camera ei și scrise aceste cuvinte pe o carte : «Rog să mi se trimită un [agent inteligent și elegant, capabil de a călări. Și trimise carta asta la agenția secretă pe care reposatul său amant o însărcina s-o suprave­gheze în lipsa lui. Știa cu câtă băgare de samă amploiații aceștia se achitau de datoria lor. Agentul Pronos, un fel de locotenent eșit din rânduri, se prezintă la ea după două ceasuri. De­o­cam­dată dînsa încruntă din sprâncene. Insa observând picioarele foarte încovoiate ale omului, acul lui de cravată care, ca și butonii lui de manșetă, erau în formă de potcoave, în­trebă : ■— D-ta călărești ? — Da, când mi se prezintă ocazia, d-nă ba­roneasă. ■— îndestul de bine ? — Am servit doi­spre­zece ani în corpul vâ­nătorilor de Africa. — Foarte bine, atunci mâne la nouă ore o să încalee. Să fii și d-ta aci cu un cal­­ muiincios pentru ca să nu te ia lumea la ochi. — Și va trebui să urmez pe d-na? baroneasă? — Da, pentru ca să -mi spui numele persoa­nelor ce mă vor urmări. Pronos își răsuci un moment mustața. — Bine, bine, d-nă baroneasă , se poate însă să nu aveți informație de­cât peste cinci sau ș­ase zile, pentru că nu vom­ putea sa aflu ceva despre o persoană de­cât într’o zi întreagă. — Persoanele acelea sunt împreună și sunt patru la număr , trei tineri și un bătrân. — Așa­­ atunci îmi trebuesc numai trei sau patru zile și poate și mai puțin căci dacă întru în vorbă cu oamenii unuia, dînșiî îmî vor spu­ne pe prietenii cu cari stăpânul lor călărește la pădure. — Discrețiune absolută, nu’î așa? — Poate oare d-na baroneasă sa aibă vr'o grijă în această privință ? A doua zi preumblarea baronesei avu întocmai aceleași incidente ca în ajun. Cei patru călăreți o așteptați la marginea pă­durei ; o urmară pretutindeni și nu o părăsiră de­cât atunci când dînsa întră în aleea Câmpii­­lor­ Elisee. După câte­va minute, Pronus se prezintă la dînsa, îmbrăcat încă cu costumul de catifea pe care’l considera de cea mai mare eleganță pentru călărie. — E vr’o greutate la mijloc, d-le? întrebă baroneasa surprinsă. — Nici cea mai mică, d-nă baroneasă : de­oare­ce îmî închipuesc că ești foarte generoasă, e de prisos să te fac să mai aștepți vr’o câte­va zile încă ceea ce cred că dorești să știi îndată. Domnii de teapa ăstora care te-au urmărit, d-nă baroneasă, sunt tot așa de bine cunoscuți în Paris ca și niște lupi albi. (Va urma). 107

Next