Universul, octombrie 1895 (Anul 13, nr. 232-257)
1895-10-01 / nr. 232
Nu e destul însă ca cineva să n’aibă ocupațiune spre a fi calificat vagabond și trimis judecății, ci se mai cere ca acel fără ocupațiune să n’aibă nici un rost, adică să n’aibă pe nimenea care să’î dea la vevoo protecție și ajutor. Legiuitorul a stabilit o pedeapsă pentru așa zișii vagabonzi pentru că se poate întâmpla ca aceștia neavând nici un mijloc de existență să fie îndemnați a comite vre-un delict. Tu țară la noi sunt rari vagabonzii, grație înlesnire, cu care oricine cu puțina silință se poate căpătui. Cu toate astea se vede din când în când câte un individ, mai cu seamă străin tradus judecății pentru delictul de vagabondagiu. Așa zisele trecute, au compărut înaintea tribunalului Ilfov, secția a 3-a, indivizii Iacob Stan, originar din Transilvania, și Nicolae Convetis, de origină grec, dați judecății ca vagabonzi. Președintele le face interogatoriu. I.— (Către Iacob Stan). Ce meserie am ? H. — Acum am meseria de arestat, (ilaritate). [.—Nu te întreb de, acum, ci de înainte de a fi arestat? l.—De, făceam ce puteam. I. —Dar ce poți d-ta? l.—Fac de tente. L— Bre, am o mulțime de profesiuni, și când colo nici una. Unde locuește? II.—La Văcărești. I.—Acum, dar înainte ? fi.—Pe unde pot (rîsete). Tribunalul se declară luminat și condamnă pe vagabond la 1 lună de zile închisoare și la expulzare din țară. Se introduce cel l’alt vagabond, Nicolae Convetis. Președintele.—D-ta ce profesie aî ? U.—Lustragiu. I.—Ce e aia ? U.—Mațe, nu știi d-voastră, eu stasu pe la colțu și fațe ghete. L—A ! A ! d-ta văcsueștî ghete ? K.—Ma nu știțu că eu văcsuite ghete de la d-voastră și de la mulți coconași. I.—Bine, bine, veci că aî profesie. Dar unde șezi ? R.—Eu scriu pe la chiri Istrati. 1.—Unde este Istrati? R.—Este aci afară. Se Introduce martorul Istrati. Președintele, către martor.—D-ta îl cunoști pe omul ăsta (arată pe inculpat) ? R.—Da, îi știu că vine pe la mine în cârciumă. I.—Și ce face ? R.—El zice că văcsuește ghete. I —N iei d-ta pe garanție ? R.—11 ian. Tribunalul dispune punerea în libertate a vagabondului și-i dă termen de o lună spre a se căpătui. Președintele invită pe inculpat ca peste o lună să se prezinte la tribunal cu un certificat care să constate că are o ocupațiune. * * * Atentat la pudoare. Un caz rar de precocitate. Ieri s’a înfățișat înaintea secției I-a a tribunalului Ilfov, un proces de atentat la pudoare, în care figura ca inculpat, un anume V... S... de origină grec și ca reclamantă o copiliță de 12 ani și jumătate. Inculpatul fusese condamnat în lipsă la 2 ani, și la oposiția ce a făcut i s’a redus osânda la 6 luni și o zi. La eșirea din ședință, care e secretă, sora fetei spunea că copila la vârsta de 12 ani devenise mamă, al cărei copil născut viu a trăit vr’o 7 săptămânî. Fata, era o copiliță, foarte sănătoasă, și mendîzie că n’au avut nici odată ocaziune să ară un asemenea caz rar de precocitate. Araimafi sil © in cas de netragere Se înapoiam banii îndoiți Loteria Expoziției Cooperatorilor Se va trage Ireva caMS la 1 Octombrie a. c. IN GRĂDINA CISMEGIU (București) In cas de netragere comitetul loteriei Înapoiază banii îndoiți. Cu 1 leu se pote câștiga 10,000 lei sau alte premii in valoare de 30,000 lei. Biletele se vend la administrația ziarului Universul. Cu 5 lei se dau 6 bilete. Se acordă un mare rabat la vînzători, cari se vor adresa la casierul expoziției din Gișmegiu. EérMul din Madagascar — Prin fir telegrafic — Paris, 28 Septembrie. O depeșă oficială din Andriba, cu data de 27 Septembrie, anunță ocuparea lui Tananarive la 18 Septembrie, după o luptă strălucită. Pacea s-a semnat la 19 Septembrie, sub rezerva ratificării guvernului Republicei. Generalul Metzinger a fost numit guvernator al Tananarive!. O telegramă de felicitări s-a adresat generalului Duchesne și trupelor de către guvern, în numele Franței întregi și a guvernului Republicei. Telegrama este astfel concepută: «Admirabilele voastre trupe au bine meritat de la patrie. Franța va mulțumește pentru marele serviciu ce i-ați făcut și pentru exemplul ce ați dat. Ați dovedit o dată mai mult că nu există vr’un obstacol sau primejdie ,care să nu se poată învinge cu metodă, curagiu și sânge rece. Sunteți numit mare ofițer al «Legiunea de onoare». Se asigură că tratatul semnat de generalul Duchesne nu institue anexarea Madagascarului, ci un protectorat mai riguros decât cel din trecut. Regina va fi menținută, dar primul ministru va fi depus; administrația va trece în mâinile Francezilor. Ziarele celebrează luarea Tananarivei în termeni entuziaști. «Temps» zice că data de 18 Septembre însemnează îndeplinirea unei dorințe naționale nutrită de mult timp. Guvernul va propune Parlamentului crearea unei medalii pentru toți soldații corpului expediționar din Madagascar. 2 — Un accident de vânătoare O împătrită otrăvire Obicinuiții teatrului de varietăți de la Montmartre din Paris au fost foarte surprinși de dispariția a două stele. Unde sburaseră ele? Ce deveniseră aștrii cari străluceau d’asupra celor l’alte cântărețe ? S’au făcut cercetări și s’a aliat că cele două tinere persoane, cele două surori, d-șoarele Luiza și Lucia Peiler, fuseseră victimele unei răzbunări. Un mizerabil, care este actualmente căutat de poliție, încercase de a se otrăvi și mijlocul pe care l-a întrebuințat spre a împlini actul său criminal denotă din partea sa o oarecare imaginație. D-șoara Luiza Peiler, de 25 de ani, locuește in strada Carolinet, Paris, și sora sa d-șoara Lucia, în strada Bonne. Fiecare din ele, primi acum câteva zile, la domiciliul ei particular, o mică ladă conținând trei sticle de vin de muscat. Trimeterea era din Amiens și avea eticheta casei în care domnișoarele au obiceiul de a-și furniza vinul. Bând din muscat, cele două tinere fete simțiră niște fenomene ciudate: uscăciune în gură, contracțiunea gâtului, lipsă de salivă. Lor le era imposibil de a bea vre un lichid oarecare. Slăbiciunea lor era mare; trăsurile fețelor lor erau alterate, pupilele dilatate. Doctorii cari fură chemați recunoscură simptomela unei otrăviri și dădură bolnavelor cele mai grabnice îngrijiri. D-șoara Luiza și Lucia Peiler sunt actualmente afară din orice pericol. Dar au mai fost și alte două persoane de timp ale acestui muscat fatal. Care era natura otravei amestecate în vin ? Un doctor voi să’șî dea seama într’un chip exact —justiția trebuind a fi sezisată de această afacere. O sticlă a lichidului suspect a fost remisă unui farmacist care, făcând analiza, nu găsi în vin nimic anormal. Ca om conștiincios, spre a se asigura că otrava există într’adevăr, el gustă din vin și oferi un păhăruț și unuia din prietenii sei cu care lua masa. Farmacistul și oaspetele său nu întârziază de a simți aceleași simptome ca și acelea ale tinerelor fete. In urma unei analize minuțioase, s-a aflat că muscatul conținea o oarecare doză de antropină. Și acum cine este culpabilul? Este imposibil a se bănui neguțătorul de vin, furnisorul obicinuit al d-șoarelor Luiza și Lucia Peiler. Se bănuește că la adăpostul numelui acestui cinstit neguțător criminalul a voit să se răsbune. Acest criminal în urma anchetei serioase ce s’a început va fi demascat în curând. O CUGETARE PE ZI Mulți oameni seamănă cu hârtiile de bursă ; ei prețuesc mai puțin decât valoarea nominală. a fost trimis în Paris numai cu mijloacele foarte restrînse ale familiei sale. Acolo, prin talentul său, după un an și câteva luni numai, obține titlu de licențiat în științele naturale și în același timp urmează și cursurile făcuităței de medicină. In anul 1867, tînărul licențiat, în vîrstă abia de 21 ani, ocupă catedra de zoologie și botanică de la universitatea din Iași, în urma unui strălucit concurs. După două ani de prelegere, obține concediu spre a merge la Paris ca să termine studiile sale medicale începute sub auspiciile cele mai favorabile. După un an capătă titlu de doctor în medicină. Intorcându-se din nou în țară, d. Brânză reîncepe secțiunile la Universitatea din Iași și în același timp practică medicina, fiind numit medic secundar al spitalului Sf. Spiridon și medic de despărțire al orașului. Idealul doctorului Brânză era știința plantelor, dar fiindcă la Iași nu putea să’și pue bine în practică știința sa’, a cerut să fie strămutat la București. La 1875 a fost numit profesor de zoologie și botanică la universitatea din capitală. In anul acesta a renunțat la practica medicinei. El creează întâiul Muzeu botanic la Universitatea din București și, în apropiere, și o mică grădină botanică. Nenumăratele excursiuni, pe cari le-a întreprins singur sau întovărășit de școlarii săi, în toate părțile României și ale Dobrogei, l-au făcut să cunoască perfect întreaga floră a țerei noastre și i-au permis să adune un bogat material pentru marea și însemnata sa lucrare, Prodromul Florei Române. Această operă, premiată de Academia Română, face din d-l D. Brânză primul botanist al României. De aci înainte el este cunoscut de toți naturaliștii din Europa. La 1884 colecția botanică și toată biblioteca sa au ars, dar cu mare stăruință le-a refăcut, încurajat fiind și de ministerul instrucțiunei și ajutat de elevii săi, cu cari făcea mereu escursiuni în toata țara pentru a studia flora întregii Românii. Un îngrozitor accident de vânătoare a aruncat în consternație mica comună Echarcon, departamentul Seine-et-Oise, Franța. Un locuitor din această localitate, d. Lebrun- Lezin, după ce și-a petrecut toată ziua vînând iepuri și prepelițe, se întorcea acasă, și voia înainte de a intra în comună să tragă cel din urmă cartuș ce rămaseră în pușca lui. Cum el se afla pe stradă, la intrarea satului Echarcon, vânătorul, fără nici o precauțiune, trase un foc în vânt. Din nenorocire, un copil, Auguste Bernard, în vârstă de opt ani și jumătate, ai cărui părinți locuiau la Echarcon, și pe care nu o zărise, se juca în apropiere în tovărășia altor copii, încărcătura era cu glonț și a lovit pe micul băiat în piept, trecându’l prin inimă. Moartea i-a fost instantanee. La strigătele scoase de micii tovarăși de joc ai victimei, Lebrun ’și dădu seama de nenorocirea a cărei cauză involuntară era el. Locuitorii din sat alergară să previe pe părinții tânărului Bernard, a căror durere, aflând de trista noutate, nu se poate descrie. Jandarmeria de asemenea înștiințată, s’a dus la fața locului accidentului, unde s’a dresat un procesverbal. Cadavrul mnicei victime, după ce a fost examinat de un doctor care n’a putut constata decât decesul, a fost transportat la domiciliul părinților. D. Lebrun-Lezin, care e în vârstă de 57 ani și a cărui desperare e mare, a fost arestat și pus la dispoziția parchetului din Corbeii. D ALE ADMINISTRAȚIEI D. Dimitrie Sinescu, actual sub-prefect al plășei Șomuzu, județul Suceava, este transferat în aceeași calitate la plasa Muntele, acel județ. D. Dimitrie Luca este numit sub-prefect la plasa Obilești, județul Ilfov. D. Vasile Lascarov este numit sub-prefect la plasa Simila, județul Tutova. D. Ion Costin, actual sub-prefect al plășei Bârlad, județul Tecuciu, și d. Iordache Bulatu, actual sub-prefect al plășei Stănișescu, acel jud. sunt transferați unul în locul altuia. D. Theodor I. Vladimirescu, actual ajutor de sub-prefect al plășei Gâmpu, județul Dolj, este înaintat sub-prefect la plasa Gâmpu, din acel județ. D. Dimitrie Ștefănescu Priboi este numit sub-prefect la plasa Balta, județul Dolj. * D. Elie Lupescu, actual sub-prefect al plășei Rîul-Domnei, județul Muscel, este transferat în aceeași calitate la plaiul Nucșora, acel județ. * D. George Iatropolu este numit sub-prefect la plasa Oltețu-de-jos, județul Romanați. * D. locotenent Canariu George, din regimentul Putna No. 10, este numit locotenent-ajutor al comandantului companiei de geandarmi rurali din județul Buzeu. ’ D. Dimitrie Chiriac, este numit ajutor de sub-prefect la plasa Podgoria, județul Prahova. * D. V. Ionescu este numit ajutor de subprefect la plasa Dunărea, județul Teleorman. D. Ion Popovici, actual ajutor de sub-prefect al plășei Cotmăna-de-jos, județul Argeș, este transferat în aceeași calitate la plasa Muntele, județul Suceava. * D. D. Stănescu este numit ajutor de subprefect la plasa Traian, județul Constanța. * D. George Stănculescu este numit polițait al orașului Caracal. * Sunt confirmați d-niî. Gheorghe Dârzeanu, comandant al sergenților polițienești din orașul Craiova; Ștefan Moncea, comisar polițienesc în urbea Alexandria, jud. Teleorman ; Stelian Stătescu, comisar polițienesc în orașul Giurgiu; Ion Gheorgiu, comisar polițienesc în orașul Vaslui; Vasile Anastasiu, comisar polițienesc în orașul Giurgiu; A. P. Nicolopolu, comisar polițienesc în urbea Alexandria, jud. Teleorman; Ilie Petrescu, comisar clasa II pe lângă poliția orașului Craiova; Benone G. Slăvescu, sub-comisar în orașul Vasluiu; Panaite Țanu, sub-comisar polițienesc în orașul Tecuciu ; Iorgu Iacovescu subcomisar clasa I pe lângă poliția orașului Ploești. UN FURT ORIGINAL Un băiat de cârciumă anume Francisc Gérand în vârstă de 20 de ani, sosea deună zi la Paris, venind din Lilles cu banii ce-l putuse strânge. El avea de gând să se ducă în orașul său natal la Nièvre. Tânărul abea se dăduse jos din omnibus pe bulevardul Magenta și pornise pe jos cu nasul în vânt, când fu acostat de un individ elegant îmbrăcat și care cu o mare familiaritate, începu conversația. întâmplarea face bine lucrurile, câci tânărul Gerand află de la acel necunoscut că familia sa era în relațiuni constante cu acea a tovarășului său. S’a băut în sănătatea părinților lor și, un consumator, care se află pe lângă băiatul de cârciumă și care vorbea foarte stricat limba franceză profită de expansiunea lor spre a le declara că de curând sosit la Paris, el ar fi fericit de a vizita capitala în tovărășia lor. Luându-se de braț, Francisc Gerand și cu ceî douî nouă prieteni aî săi plecară spre piața Republicei. In acest moment bogatul străin se oferi celor douî băețî ca să le păstreze banii căci în Paris sunt mulți beți și cum el era mai voinic putea să se apere mai bine și astfel ceî douî băețî tineri nu erau de loc în fizic de a fi furați. Prietenul lui Gerand se grăbi să’șî dea punga acelui străin, iar Gerand văzând acest lucru ’șî dădu și el banii foarte încântat că se știa asigurat din partea hoților. Deodată bogatul străin rugă pe Gerand să meargă într’o tutungerie spre a’i cumpăra câteva țigări spunând că el și cu celTalt îl așteaptă pe pavagiu. Cel d’întâî se duse, dar când el eși din tutungerie, cei douî tovarăși ai săi dispăruseră. El neavând nici un ban în buzunar s’a dus la comisariatul de poliție și a depus plângere. A fost trimis să se culce la azilul de săraci. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Pe pagi a numărului nostru de azi dăm portretul distinsului profesor de botanică, dr. Dimitrie Brânză, decedat de curând. Universitatea noastră a suferit o mare pierdere prin moartea marelui botanist. Iată câteva date biografice. Născut la 10 Octombre 1846 în satul Bivolul din județul Dorohoi, dintr’o familie modestă de mici propietari, cunoscută în partea de sus a Moldovei, tînărul Brânză, după ce a terminat cu deosebit succes Liceul din Iași, în anul 1864 LUCRURI DIN TOATA LUmII Victimile electricitate.— Binele este câteodată inamicul binelui și prea multe precauțiuni pot aduce un prejudiciu. Astfel măsurile și perfecționările aduse bunei stări și siguranței publice se întorc adesea în desavantagiul lor. Directorul biroului de statistică din Berlin constată, într’adevăr, că de câtva timp, fulgerul lovește mai adesea locuințele, aprinde mai multe incendii și omoară mai mulți oameni ca întotdeauna și aceasta e cauzată de întrebuințarea prea răspândită a electricităței în industrie. În Bavaria, de exmplu, de la 1833—1842, nu au fost decât 32 de incendii aprinse de fulger, pe când în 1880 -1882 au fost 132. In 1855, 134 de persoane au fost trăsnite și 73 au murit, pe când în 1885, 189 au fost trăsnite dintre care 161 au murit. O eroare judiciară. — «Journal de Sicilie» primește din Motta, următoarele : Acum 15 ani, într-o stradă deșeartă din Fiumara (Reggio Calabria) d-na Cambria, proprietăreasă, a fost asasinată cu un glonț de pușcă tras în pieptul ei. Pentru această crimă, s’a acuzat d. Conti, proprietar, în vârstă de 25 de ani, care mergea câteodată să facă vizite d-nei Cambria, și d. Mausolini, agricultor, în vârstă de 30 ani,care era în relațiune de afaceri cu ea. Cu toate protestările și jurămintele lor ei au fost arestați și judecați de Curtea cu jurați din Reggio Calabria, care, pe niște simple indicațiuni și respunsuri nesigure date de mai multe persoane, a condamnat pe cei douî nenorociți la munca silnică pe viață. La pronunțarea verdictului d-niî Conti și Massolini a strigat: — Veți avea remușcarea că ați condamnat 2 persoane nevinovate. Acum patru zile, un țăran care fusese unul din martori la Curtea cu jurați se duse la duhovnicul parohiei din Fumara, se spovedi și mărturisi că spre a se răsbuna pe d-na Cambria, care refuzase să împrumute o sută de franci, s-a ascuns după un zid și a tras un foc de pușcă asupra ei. Procurorul general din Reggio Calabria înștiințat, a informat îndată pe ministrul de justiție. Cei douî nefericiți cari, de 14 ani, lucrează la salvne și cari se zice că, au avut întotdeauna o purtare exemplară, au fost puși imediat în libertate. Bucuria lor era așa de mare încât nimeni nu e în stare să o descrie. DESCOPERIREA ZILEI Un ziar cu două scopuri.— Un spaniol a descoperit un mijloc foarte ingenios spre a-și vinde o gazetă a sa. Astfel iată ce citim în ziarele spaniole : «Un ziar satiric cu două scopuri a apărut de curând la Madrid. «El se tipărește pe pânză, în loc de hârtie. «Cerneala cu care e scris este o compoziție specială, care se poate lua cu mare ușurință, cu o spălătură cu apă ; bucata de pânză poate servi apoi ca batistă». Invenția este ingenioasă dar e trist să te gândești că trebuie să recurgi la astfel de mijloace spre a creia un debișed literature!. Duminecă, 113. O domnie la fo. Un bătrân de 138 de ani «Petersburgsky Sistok» anunță că în spitalul Obuchow din Petersburg a fost adus pentru tratament un om cu numele Ivan Kusmin, care a atins vîrsta de 138 de ani. Exteriorul său nu arată deloc că e așa bătrân. El e voinic, inteligent, vorbește deslușit și aude foarte bine. Kusmin s-a născut în anul 1757 și ca și părinții lui a fost iobagul contelui Scheremetjeff. Când era în etate de 85 de ani Kusmin s-a revoltat împreună cu alții împotriva contelui Scheremetjeff și din causa aceasta a fost exilat în Siberia, unde a stat 53 de ani. In timpul liberărei iobagilor el lucră în minele de la Taița, unde și-a perdut unghiile de la picioare. In anul 1894 fiind cuprins de dorul de patrie a căpătat voe să se întoarcă. El a venit la Moscova, dar n’a mai găsit nici o rudă căci toate rudeniile lui muriseră. Bătrânul s’a stabilit la Petersburg. Kusmin nu și-a perdut de loc memoria. El își aduce bine - aminte de alipirea Crimei la Rusia, de invazia Francezilor (1812). Tatăl lui Kusmin a murit în etate de 148 de UN SFAT PE ZI Pentru amatorii și cultivatorii de flori.— Sunt mulți inși cari nu vreau sau nu pot de multe ori să schimbe pământul din ghiveciurile mari sau din vasele de lemn în cari țin flori. Pământul stat mult timp în ghiveciu nu mai dă nici o hrană florilor. Dar dacă e să-l ținem mai mult, se recomandă următorul mijloc practic. Primăvara și toamna se fierbe apă proaspătă. Când apa are o căldură de 40 de grade se toarnă în ghiveciuri. Apa fierbinte omoară—cum s’ar zice—toate rădăcinele mici și nu rămâne decât rădăcina principală. Rădăcinuțele moarte se amestecă cu pământul și formează’un fel de gunoiu foarte bun pentru rădăcina principală. Se vindecă sigur și în puțin timp orice tuse, astm, durerea de gît, brondila, catar, inflamații intestinale întrebuințând renumitele capuri de catramină ale d-rului Bortelli, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliile sanitare superioare al României și al Italiei. O cutie costă numai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lec 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecetia Administrației ziarului «Universul», se vor refuza ca falsificate. De vînzare în provincie la toate farmaciile și în București la Drogheria centrală M. Stoenescu, strada Academiei No. 2, și la farmacia «Ochiul lui Dumnezeu», Victor Turinger, Calea Victoriei No. 154. 70’sule armatei S’a înaintat la gradul de medic de regiment clasa II, medicul de batalion în rezervă, Dimitriu C. Andreiu în regimentul 1 artilerie. S’a înaintat în corpul ofițerilor sanitari de rezervă, la gradul de medic de batalion, doctorul în medicină Bălăceanu Anibal, chemându-se tot d’odată a’și face stagiul de un an. — S’a înaintat la gradul de medic de batalion, fără stagiu, doctorul în medicină Ionescu I. Trifan, repartizându-se între ofițerii sanitari de rezervă ai corpului II de armată. — Medicul de batalion stagiar Brăescu N. Alexandru, de la școala fiilor de militari Iași, se trece în rezervă cu gradul ce posedă. ■ ■— S’a primit demisiunea din armată a colonelului Macca Petre, din arma infanteriei, aflat în poziție de disponibilitate pentru concediu mai mare de șase luni. [ j — S’a primit demisiunea din armată a căpitanului Papazolu Nicolae, din regimentul Muscel No. 30. . — Sub locotenentul Roșu Ion, din regimentul Ștefan cel Mare No. 13, s’a trecut în poziție disponibilitate pentru infirmități timporale. — S’au încuviințat pensiuni persoanelor următoare : ; D-nei Ecaterina I. Dobrotescu, văduvă, cu copii minori, leo 125 pe lună, pentru 15 ani serviți de decedatul său soț, căpitan Dobrotescu Ion, fost în arma infanteriei; D-nei Aneta N. Gheorghiu, văduvă fără copii minori, lei 84 pe lună, pentru 17 anî serviți de decedatul său soț, locotenent Gheorghiu Nicolae, fost în gendarmerie rurală, și d-nei Smaranda P. Gheorghiu, văduvă, fără copii minori, lei 78 pe lună, pentru 12 anî serviți de decedatul său soț, căpitan Gheorghiu- Petre a fost în arma geniului. UN PROVERB PE ZI Obiceiul e a doua natură. (Latin). MINUNILE AMORULUI Roman dramatic și de moravuri de PIERRE SALES PARTEA A TREIA VI In căutarea prostului Insă pe cine anume să cucerească ? Toți aveau să vie la cel d’ântâi semn ce va face. Dar pe care să aleagă din acei toți ? Citia regulat și cu d’amenuntul toate ziarele lumețe ; se oprna la numele unor tineri despre cari se vorbise mult la curse, la tirul de porumbei, la polo. Căci acum îî trebuia unul tîner. — Orî ce s’ar zice, numai tinerii sunt în stare să facă nebunii mari. Bătrânii se păzesc. Și nici altfel bătrânî nu vreau. Vreau un tener bogat. Bancherii sunt cei mai bogați. Insă pentru denși, o amantă nu e decât un lux căruia ii consacră o sumă prevăzută, sumă pe care o măresc atunci când se întâmplă să dea peste un câștig mare însă pe care o suprimă când afacerile nu le merg bine. De altfel, sunt eu oare făcută ca să servesc de lux numai unui om? Când sa urcat cineva acolo unde me aflu, prefera mai curând să moară decât să se întoarcă de unde a plecat. Sunt capabilă să iubesc... Buzele i se încrețiră o amărăciune. — Proastă ce suntesclamă dânsa , eu visez lucruri cu totul opuse! Să iubesc eu?!... O sa mă gândesc la asta numai atunci când voi avea vr’o 15 sau 20 de milioane. Cine o să mi se depună la picioare ? Și în așteptarea întâiului capitol al acestei aventuri necunoscute și tot mereu zicându’șî că n’avea nici o trebuință s’o pripească, aducea o mare schimbare în traiul seu, schimbare care o punea în contact cu acea legiune de eleganță neocupați, a căror viață pare a nu avea alt scop decât pe acela d’a curta femeile și d’a se face admirați de ele. De trei ori pe săptămână se ducea călare la preumblare; și de la ea de acasă până la Potinăre se întâlnia cu mai bine de două sute de tineri în ale căror inimi se aprindea o flacără la trecerea ei. Amantul seü Îl refuzase odinioară această plăcere pentru că dînsul nu putea să călărească bine. Ea însăși observă acum că i lipsește mult până să fie o călăreață bună. Și suferi de asta în amorul ei propriu căci voia să nu fie inferioară nici unei femei, orî în ce parte s’ar fi arătat. Tocmi un profesor de călărie și luă lecții de la el în fiecare zi după amiază. Și dimineața nu se preumbla pe aleea cea mare, ci pe cărări lăturalnice unde nu era mai nimeni. Sinciumea asta îî procură o primă satisfacție. Intr’o dimineață când călărea pe o potecă foarte retrasă se pomeni cu patru călăreți veniaț în fuga cailor după ea, care o înoră și’sî lăsară caii mai îne cari trecură și’șî lăsară caii mai încet înaintea ei. In același timp dînșiî își întoarseră capetele și o priviră cu amor. — Aceștia au venit după mine și pentru mine, îșî zise dînsa. Despre asta nu se îndoia câtuși de puțin. Totuși remaso nepăsătoare. Ișî întoarse calul și porni îndărăt. Ceî patru călăreți o imitară. Și când dînsa își dete calul la treapăt, făcură și el tot așa. Baroneasa distinse Îndărătul câteva rîsete înăbușite și cuvinte schimbate în englezește. Unul zise : — MS prind că n’o să meargă încă trei sute de metri și o să se uite îndărăt să vadă dacă o urmărim. Dânsa se gândi. Bieții proști cred că vorbesc în ascuns îndrugând englezește. Desigur n’avea să se uite îndărăt. Il văzuse îndestul. Daul erau foarte tineri, unul lucidat, altul slab; amândouă îî erau cu totul necunoscuți; tot așa și al treilea, om de vr’o treîzeci de anî, cu o’ înfățișare foarte rece. Pe cel d’al patrulea însă îl cunoștea , își aducea aminte că’l văzuse o dată la pădure făcând într’adins o încurcătură de trăsuri pentru ca s’o oprească pe ea în loc. De atunci îl întâlnia mereu în calea sa; era prințul de Zeran. Câte și patru cavalerii o insoíiau prin toate aleele pe care dânsa apucă la întâmplare, fără nici un motiv altul de cât de a vedea cât de mare e dorința lor d’a se apropia de dânsa. Și călăreții erau numai la o distanță de zece metri când baroneasa intră în curtea casei sale. Atunci prințul deleran zise prietenilor săi tot în englezește: — Facem și mâne tot treaba asta, ce ziceți ? — Ei, dar respunseră cel l’alți cu ton vesel. Alina se urcă în camera ei și scrise aceste cuvinte pe o carte : «Rog să mi se trimită un [agent inteligent și elegant, capabil de a călări. Și trimise carta asta la agenția secretă pe care reposatul său amant o însărcina s-o supravegheze în lipsa lui. Știa cu câtă băgare de samă amploiații aceștia se achitau de datoria lor. Agentul Pronos, un fel de locotenent eșit din rânduri, se prezintă la ea după două ceasuri. Deocamdată dînsa încruntă din sprâncene. Insa observând picioarele foarte încovoiate ale omului, acul lui de cravată care, ca și butonii lui de manșetă, erau în formă de potcoave, întrebă : ■— D-ta călărești ? — Da, când mi se prezintă ocazia, d-nă baroneasă. ■— îndestul de bine ? — Am servit doisprezece ani în corpul vânătorilor de Africa. — Foarte bine, atunci mâne la nouă ore o să încalee. Să fii și d-ta aci cu un cal muiincios pentru ca să nu te ia lumea la ochi. — Și va trebui să urmez pe d-na? baroneasă? — Da, pentru ca să -mi spui numele persoanelor ce mă vor urmări. Pronos își răsuci un moment mustața. — Bine, bine, d-nă baroneasă , se poate însă să nu aveți informație decât peste cinci sau șase zile, pentru că nu vom putea sa aflu ceva despre o persoană decât într’o zi întreagă. — Persoanele acelea sunt împreună și sunt patru la număr , trei tineri și un bătrân. — Așa atunci îmi trebuesc numai trei sau patru zile și poate și mai puțin căci dacă întru în vorbă cu oamenii unuia, dînșiî îmî vor spune pe prietenii cu cari stăpânul lor călărește la pădure. — Discrețiune absolută, nu’î așa? — Poate oare d-na baroneasă sa aibă vr'o grijă în această privință ? A doua zi preumblarea baronesei avu întocmai aceleași incidente ca în ajun. Cei patru călăreți o așteptați la marginea pădurei ; o urmară pretutindeni și nu o părăsiră decât atunci când dînsa întră în aleea Câmpiilor Elisee. După câteva minute, Pronus se prezintă la dînsa, îmbrăcat încă cu costumul de catifea pe care’l considera de cea mai mare eleganță pentru călărie. — E vr’o greutate la mijloc, d-le? întrebă baroneasa surprinsă. — Nici cea mai mică, d-nă baroneasă : deoarece îmî închipuesc că ești foarte generoasă, e de prisos să te fac să mai aștepți vr’o câteva zile încă ceea ce cred că dorești să știi îndată. Domnii de teapa ăstora care te-au urmărit, d-nă baroneasă, sunt tot așa de bine cunoscuți în Paris ca și niște lupi albi. (Va urma). 107