Universul, septembrie 1898 (Anul 16, nr. 230-259)
1898-09-01 / nr. 230
Anul XVI—No, 230. CALENDAR pe ANUL 1898 Ortodox Luni, 31 August.—Paneinst, bríü al Fecioarei Maria. Catolic Luni, 12 Septembrie.—Guido.US«, soar. 5.37 Ap. soar. 6.15 București, 31 August. Cantinele școlare Iată o chestiune cu adevărat de actualitate. Se știe că anul acesta, în primăvară dacă nu ne înșelăm, d. ministru al instrucțiunii a luat frumoasa și foarte folositoarea dispozițiune că pe lângă școalele rurale să se înființeze cantine pentru copii. Am vorbit la vreme despre însemnătatea acestei măsuri. De altmintrelea, oricine o înțelege. In aceeași vreme însă am exprimat oarecare îndouială asupra posibilităței de a se pune în practică această idee admirabilă. Suntem în situațiune, astăzi, tocmai la începutul anului școlar, să auzim—glas care pornește din țărănime și care se rostește asupra importantei chestiuni a cantinelor școlare. Revista «Foaia școalei rurale», în numărul de vacanță, publică un articol foarte interesant din multe puncte de vedere, semnat «Dunăreanu». Reproducem din acest articol partea cea mai mare, atrăgând asupra-i toată atențiunea cercurilor competente. Iată : «Pentru ca o cantină să funcționeze, trebuie : 1) . Un local propriu; școalele n’au așa ceva. 2) . Vase de gătit, de la început nu le poți cere țăranului. 3) . Material combustibil; vreascurile din păduri nu mai sunt de domeniul public. Ba ce e mai mult ! Acum, vine cucu de trei zile Peste văi, peste coline. Și n’are pe ce se pune... pădurile s’au împuținat, materialul combustibil e scump. 4) . Un bucătar, căci începutul nu se poate face cu un număr atât de considerabil ca masa comună a copiilor s’o pregătească cu rîndul însăși mamele lor. In Ministru, propunătorul, recul . Bani în toată țara Ziarul UNIVERSUL se vinde în străinătate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația: str. Brezoianu No. ’ll. București.—Telefon No. 67, Centrala IV. noaște aceste neajunsuri. Chiria casei, zice dânsul, în caz când localul școalei n’ar dispune de încăperi pentru cantină și bucătărie și alte mici cheltueli s’ar putea acoperi din budgetul comunei, sau prin contribuțiuni benevole. Contribuțiuni benevole ! !!... Dar contribuțiunile celor 5—6 inși cel mult cu cari se poate face începutul, nu va închega o sumă în stare să poată întâmpina aste «micî cheltuelî». Mai rămâne nădejdea că s’ar putea din budgetul comunei. S’ar putea, dacă la comună s’ar face gospodărie nu gheșeftărie. Primarul s’a ales împins de ambițiunea de a împărți dreptatea mai altfel decât predecesorul seu, fără părtinire ? S’a ales împins de ambițiunea de a stârpi , furturile, punerile de foc, tâlhăriile ? De a pune fría pornirilor hrănitoare ale cârciumarilor și cămătarilor ? De a impune respectul legilor tuturor deopotrivă, celor mari ca și celor mici ? S’a ales în sfârșit împins de dorul de a lucra pentru binele consătenilor sei ? Nu. Comunele au oarecare venit, și el de dragul acestui venit s’a impus, nu s’a ales, fie prin pozițiunea sa materială, fie prin proprietarul ori arendașul moșiei, fie de vr’un stîlp al cârmuirei în vederea voturilor de cari dispune pentru cameră și senat, fie de neamul său oare ,și cum mai numeros și peste fire de dîrj și pervers , sunt rari de tot cei aleși. Și de aci încolo satul poate să piară și ai săi să trăiască. Venitul comunei, bineînțeles cu aprobarea legală a autorităților în drept, se împarte între el și ai săi: ajutor, notar, ajutor de notar, șef de garnizoană, perceptor comunal, agent sanitar,—se împarte în familie în lefuri, diurne, remize, b O sumă aproape microscopică se dă pe medicamente: 20 — 25 lei la 1000 suflete, restul se justifică prin conturi pe paragrafe și capitole până la un ban : cheltuelî de cancelarie, imprimate — adică alte cheltuelî de cancelarie, mobilier — ca — călimări (nu rîdeți ci ziceți doamne ferește), lemne de foc și la limită sumele cerute de ministerul cultelor pentru școală și biserică. Ba, pe unele locuri «din cauza lipsei de fonduri» nici acestea nu se înscriu, pe alte locuri nu se cheltuesc. Și biserica se ruinează zi cu zi, e goală, și școala n’are : servitor, lemne în deajuns, un dulap pentru arhivă, scaune, aparate de gimnastică, cameră pentru cancelarie (onor, delegațiune județiană de Doljiu a spus’o, vezi ordinul Prefecturei respective No.... din Iunie sau iulie a. c. că școalele rurale nu trebue să aibă cancelarie, că de aia sunt rurale, și școala n’are latrină, e nevăruită, n’are geamuri.... Și banii se duc... și la lună la lună zapciul plășeî, prin procesul cela de inspecție în acord cu medicul scrie : medicamente sunt, e sare de Bălțătești, sunt născuți 4, morți 3, dacă nu tot atâtea sau mai mulți și la lună la lună zapciul scrie, că aci totul e în regulă !... E scandalos.» In numărul viitor, vom reproduce sfîrșitul articolului. Declarațiile generaluluieyler îa ședința Senatului de la 24 August, generalul Weyler a declarat că greșelile făcute în Cuba nu se pot pune în sarcina armatei, ci în aceea a guvernului, care a lăsat armata fără sprijin și mijloace de ajutor. Escadra lui Cervera ar fi trebuit să stea la insulele Canarice Răspunderea capitulațiunea orașului Santiago cade asupra guvernului, iar nu asupra generalului Torai. Generalul Weyler impută senatorului Almenas, că a criticat atitudinea generalilor. Almenas răspunse că a făcut aceasta pentru că generali nu au înțeles să conducă pe soldați la luptă și apoi să le arate cum trebue ca să cadă pe câmpul de luptă cu onoare. Generalii Weyler, Primo de Rivera și alții protestează. D-lor senatori, exclamă Almenas cu voce furioasă ar trebui ca guvernul să smulgă multor generali eșarpele și să-i lege de gât (Se naște un tumult grozav, generalii și alți ofițeri și senatori bat cu pumnul în pupitre strigând : La ordine). Restabilindu-se ordinea, ia cuvîntul generalul Dominguez, care, luând apărarea generalilor, amintește moartea eroică a generalului Varfarey și rănirea generalului Linares. Căderea guvernului Se vorbește prin cercurile politice că guvernul a rămas foarte surprins că partidul conservator n’a sprijinit guvernul în chestia încheerei păcii. Se vorbește că ministerul Sagasta va demisiona. Guvernul a hotărât, într’un consiliu de miniștri, ca să limiteze dările de seamă ale ziarelor asupra dezbaterilor din Parlament. Asemenea s’a hotărît ca să se înăsprească cenzura asupra telegramelor. Don S’edro, împărăteasa Elisabeta de Austria. — (Vezi explicația). Pisa Spania (Corespondență part. a UNIVERSULUI) Madrid, 26 August, Manifestul generalului Polavieja Fostul guvernator general al insulelor Filipine, generalul. Polavieja a lansat un manifest prin care declară că nu a fost niciodată un om politic, dar actualmente nu poate să fie impasibil la tânguirile țârii. El a primit o mulțime de cereri, în cari este rugat să se pună în fruntea partidului neutral. Generalul declară, că partidele cari au domnit până acum în Spania, au decăzut și aceasta este causa principală a nenorocirii care a iubit patria. El ține de lucru necesar ca să se reorganiseze politica financiară și va spune cu această ocaziune tot adeverul, pentru ca creditorii Statului să cunoască cu de amănuntul mijloacele de cari dispune Spania. Cu privire la politica internă el este pentru o largă descentralizare administrativă, fără ca însă să aducă stricăciune unităței naționale. La sfârșit generalul declară că dacă regina regentă îi va da împuternicire el își va realiza programul în mod real, adresându-se la toți bărbații de bună credință, cari vor renunța la orice legătură cu partidele istorice. Ministrul de răsboiü a interzis răspândirea acestui manifest, pe mine, necunoscendu-mă, s’a mulțumit a mă privi puțin în față. ¥ * D. Dianu i-a adresat cel d’ínter câteva cuvinte bine-voitoare. — Știu, i-a zis directorul general al închisorilor, că suferi stândaci, eu însă nu pot să’ți fac nimic, tot ce stă în puterea mea, e ca să’țî îndulcesc traiul de închisoare. In privința aceasta am dat deja ordine. Spune singur dacă nu ești tratat ca la d-ta acasă ? — Sunt foarte bine tratat, răspunse Georgescu, și vă mulțumesc d-le director general, dar zidurile acestea mă înspăimântă. Și ochii lui Mihail Georgescu se umplură de lacrămi. Suferința adâncă se desemna în trăsuri negre pe fața î ofelită. Sunt două ani și câteva luni de când șade închis, două ani și câteva luni a trecut el din tinerețea lui, din cea mai frumoasă vârstă a vieței, la închisoare, departe de lume, chinuit și apăsat. Și n’a fost numai tortura corporală, ci o suferință mult mai mare, e durerea pe care o simte sufletul. ” ¥ ¥ D. Dianu, foarte amabil, a încurajat pe nenorocitul tînăr recomandându-i răbdare și o purtare bună, ca astfel să poată scăpa mai curând. — Ași mai găsi încă putere ca să rabd, a răspuns atunci Georgescu, dar să știu că e o zi hotărîtă când voi putea să respir liber. — Depinde de d-ta, i-am zis eu, ca acea zi să fie cât mai apropiată. — Ce trebue să fac ? îngând Georgescu. — Să stai liniștit, să nu te mai încerci a evada și să ștergi gândurile din trecut, gânduri cari te-au adus aci. Mihail Georgescu clătină din cap. El părea a zice : Cum poți fi liniștit când neîncetat corpul îți este esenat de durere? Și cum poți uita gândurile din trecut, când ele au făcut dintr’un tînăr, odinioară vesel și visător, un om perdut, detestat, o umbră care nu’șî mai reazămă nădejdea decât în moarte ? * * ¥ întrevederea cu Georgescu a durat vre-o 15 minute, după care directorul general s’a sculat ca să plece. Am cerut atunci permisiunea și am dat nenorocitului tânăr cartea mea de nuvele «Din lumea de azi», pentru care ’mi trimisese deja 45 de bani în mărci poștale. — D-voastră sunteți dar care miați luat apărarea, zise Georgescu cu ochii înecați în lacrămî .—e un strein care m’a compătimit... L’am întrerupt recomandându-l să aibă răbdare până la 19 ianuarie viitor, zi în care se împlinește termenul pedepsei. — Nu mai e mult până atunci, îi zise ieșind afară. — Dar până atunci... dar până atunci... vom vedea! strigă Georgescu surescitat. Aceste din urmă cuvinte erau pronunțate în adevăr cu accentul unui nebun. M’am întreținut în urmă cu personalul penitenciarului și am văzut că toți compătimeau pe acel nenorocit tînăr. El le-a făcut și le face încă mult sînge rău, dar și directorul și subdirectorul și inspectorul penitenciarului fiind oameni cu inimă, măsoară nenorocirea, împărtășind astfel fără voie, din durerea nenorocitului. Am plecat având în mintea mea figura tristă și perdută a lui Mihail Georgescu. Dacă nu era nebun, el nu putea decât să înebunească, iar dacă în adevăr e nebun, nu e oare un păcat, ca să nu zicem o crimă, să mai chinuim un suflet amărît, o ființă torturată deja de 2 ani trecuți? Vinovat, lumea și judecătorii săi ar trebui să se înduioșeze acum și să-i acorde libertatea după care plânge și se sbuciumă de atâta vreme. O mega. pelă de struguri, putem să o punem în mustul de mere, ca să se fermenteze la un loc. Astfel obținut, vinul de mere și de gutui se poate păstra și îmbunătăți ca și vinul de struguri. Este de trebuință însă să i se adauge 2 grame «eter de penant» de fiecare hectolitru. Vinul de mere se poate învechi ca și celelalte și—bine îngrijit— durează o mulțime de ani, făcându-se tot mai bun. Vinul de mere este o băutură foarte plăcută, sănătoasă, răcoritoare și care stinge setea. In țările de apus se produce și se consumă în mare cantitate. hĂVACÂNEȘIÎ După cum am anunțat er, Mihail Georgescu a fost introdus în cabinetul directorului. Când l’am văzut intrând, mărturisesc că am fost cuprins de o adâncă milă. Il văzusem înainte de a fi condamnat. Pe atunci purta un mic barbișon și o mustață subțire. Acum era ras peste tot și slab, de abia puteai să-l mai recunoști. Introdus de directorul penitenciarului Văcărești, Mihail Georgescu s-a aplecat înaintea d-lui Dianu, directorul general al închisorilor, a salutat apoi pe d. dr. Minovicv, iar UN SFAT PEZI Vinul de mere și de gutui se păstrează astfel : Vinul de mere și de gutui trebue tras priloc în anul dimiei cel puțin de trei patru ori, și limpezit cu gelatină, sau cu cleia de morun în două rânduri. Asemenea trebue ferit de aer, căci aerul îi închide fața din galbenă frumoasă în cafenie—deși cu timpul tot se îndreaptă. Câteva gutui pisate și amestecate cu merele, dă vinului un gust și un miros foarte plăcut. Asemenea dacă avem la îndămână tescovina proas scursia îndrăzneață a unor gălățeni Patru gălățeni, bine cunoscuți pentru gusturile lor sportive anume d-nii Calforso, Flaișten, Balș și Sărățianu s’au îmbarcat încă de Dumineca trecută, în portul Galați, cu intențiunea ca să facă cu barca o călătorie până la insula Șerpilor și d’aci mai departe, tot cu barca, pe marea Neagră, până la Constanța. Cei patru îndrăzneți escursioniști au ajuns cu barca lor veseli până la Tulcea, unde au făcut o mică haltă ; apoi au mers mai departe până la Mahmudia, de unde după un nou conac au schimbat itinerariul spre Sf. Gheorghe unde au eșit pe valurile mărei. Sigur e că îndrăzneții escursioniști vor fi avut greu de luptat cu valurile măreî, deoarece în tot cursul acestei săptămâni marea Neagră a fost agitată. O CUGETARE PE ZI SUnt două lucruri cu cari trebue să te obicinuești și fără de cari viața devine de nesuferit: injuria timpului și nedreptatea oamenilor. 12 ani In sclavie la derviși Giuseppe Regnolto, italianul care a fost deuinărî liberat din sclavie de la derviși îndată ce armata angloegipteană a cucerit în mod triumfal orașul Ondurman, un misionar laic din Verona, un bun călugăr care se afla în serviciul misiunilor catolice mai înainte ca Sudanul să cadă în mâna dervișilor, și care, după invaziunea acestor din urmă, a rămas prizonier împreună cu alți europeni. Nu se știe în mod exact când Regnolto s’a dus în Africa ; nu se știe dacă el s’a dus la sfârșitul anului 1879 (când monseniorul Camboni s’a dus în Sudan cu patru preoți, șease călugărițe și cinci slujbași bisericești), sau s’a dus înainte. Sigur că în 1880, când Monseniorul Caboni a fondat colonia agricolă în Gebel Nuba, compusă dintr’o biserică și vre-o douăzeci colibe la picioarele muntelui Delen, preotul Bonomi era ajutat de preotul Ohrwalder și de călugării Guiseppe Regnotto, din Verona, și Gabriele Mariani, din Lombardia. Călugării căzuți in sclavie Regnotto fu făcut prizonier de primele horde de derviși fanatici, se află cu aceștia la asediul de la El Obeid și Kartum și după niște suferințe imposibil de descris fu dus prizonier la Ondurman. In interesanta sa carte întitulată Cei douisprezece ani de sclavie în mijlocul dervișilor, preotul Paolo Rossignoli, după ce a descris căderea orașului El Obeid, spune : «Noi prizonierii furăm din nou torturați spre a îmbrățișa colonicismul și la repetatele noastre refuzuri, văzurăm pe călugărițe smulse cu forța din comuna «Zebba» (colibă), împărțite ca sclave printre șefii mahdiști, în bătăi și maltratări. «In ziua următoare noi bărbații furăm conduși în fața califului Abdullah și acolo furăm și noi împărțiți. «Preotul Bonomi fu predat lui betelmal, preotul Ohrwalder fu dat unui alt șef mahdist care l’a pus într’un grajd împreună cu un cal și nu’i dădea altă hrană decât ceea ce dădea și animalului său. «Călugărul Regnotto și eu, care eram bolnav, furăm dați lui Said- Mahmud, unchiul mahdiului». Călugării negustori După ce a căzut orașul Kartun, pe când preotul Bonomi reușea să fugă, preoții Ohrwalder, Rossignoli și Regnotto fură conduși la Ondurman Morți, 1 (18) Septembrie 119& și constrînși să -și câștige viața lucrând. Rossignoli începu să țeasă covoare, Ohrwalder construi câteva reschona cu cari ieșea panglici de bumbac, și Regnotto intră în serviciu la grecul Cocovumbo și apoi la grecul Gerga Stambulie. Țesând covoare, Rossignoli nu putea să câștige trei piaștrii (75 bani) pe zi , din cari trebuia să plătească și zeciuială guvernului ; atunci el se decise să se asocieze cu Regnedto ca să vîndă amândou în larg pâine și fasole fiartă. Un evrei, care -și dădea numele de Passioni, și care spunea că e din Livorno, î i împrumută pe amândouă cu bani cu cariei cumpărare o baracă, pe care o formară în firavi Călugării torturați când preotul Ohrwalder se putu salva fugind, Rossignoli și Regnotto fură arestați ca complici. «In scopul—povestește preotul Rossignoli—de a spune ce drum trebuia să urmeze dervișii pentru a prinde pe fugar, fu interogat întăiu Regnotto și apoi trântit la pământ, legat în lanțuri și bătut pe tălpile picioarelor pentru ca să vorbească. Regnoto nu putu spune altceva decât că da Vineri nu mai văzuse pe preotul Ohrwalder, care nu le spusese nimic de intenția lui de a fugi. Veni apoi și rândul meu... dar fiind imposibil a spune ceea ce nu știam, furăm legați cu lanțuri de picioare și de gât. După alte câteva zadarnice torturi, cei două sărmani italieni fură liberați și aflară că baraca lor a fost confiscată, așa că ei avură și pagube materiale de 60 de taleri. Atunci începură să ducă o viață și mai sbuciumată decât la început. La sfârșitul anului 1894, cu ajutorul monseniorului Logaro și autorităților engleze din Gali și preotul Rossignoli reuși să fugă și sărmanul Regnotto fu din nou băgat în închisoare ; dar nevinovăția lui constatându-se, el fu scos din nou din închisoare. Preotul Rossignoli, după ce povesti în citatul volum pățaniile lui, scrie : «Să poți și tu, bunule Regnetto, să fugi din acea aspră și barbară sclavie și să te reîntorci să revezi pe frații tăi și țările civilizate.» In fine urarea bunului misionar s’a împlinit. ÎNTÂMPLĂRI li!» Origitală Nenorocirea de la tipografia Socec.—Un accident nenorocit s’a întâmplat la tipografia Socec. O mașină care se afla în lucru a apucat brațul drept al lucrătorului din acel atelier, anume Nicolae Codrea, rupându-i-l în două. Toți lucrătorii de acolo săriră în ajutor și ridicară pe nenorocitul Codrea, care căzu jos leșinat. Comisarul secției respective veni numai decât la fața locului și transportă pe rănit la spitalul Colțea. IMu Țară Accident nenorocit.—Ni se scrie din Severin că d. Nae Isvoranu, proprietar, plimbându-se pe moșia d-sale, Vineri 28 c. ora 11 a. m. și având o pușcă în mână, aceasta s’a slobozit, frângându-i o mână și făcându-i răni grave la ochi. Nenorocitul în stare destul de gravă a fost transportat la Severin. Ilustrația noastră împărăteasa Elisabeta de Austria Dăm astăzi portretul împărătesei Elisabeta de Austria, care a avut un sfârșit atât de tragic. Vestea aceasta a căzut ca un trăznet asupra bătrânului și mult încercatului împărat Francisc Iosif. In timpul din urmă, familia imperială de Habsburg a fost crud lovită. Moștenitorul tronului austriac, arhiducele Rudolf, s’a împușcat ; un alt arhiduce a căzut de pe cal și și-a frânt gâtul; sora împărătesei Elisabeta, ducesa d’Alengon, a murit în incendiul bazarului de caritate din Paris. Pe lângă toate astea, pe bătrânul monarh îl apasă greu haosul politic din imperiul său. Depeșile sosite azi ne aduc expresiunele unanime de simpatie și da condoleanțe ale tuturor Suveranilor. O fatalitate cumplită planează asupra dinastiei de Habsburg, dinastia care a împlinit de mult 600 ani de existență.