Universul, septembrie 1898 (Anul 16, nr. 230-259)

1898-09-01 / nr. 230

Anul XVI—No, 230. CALENDAR pe ANUL 1898 Ortodox Luni, 31 August.—Pan­­einst, bríü al Fecioarei Maria. Catolic Luni, 12 Septembrie.—Guido.­US«, soar. 5.37 Ap. soar. 6.15 București, 31 August. Cantinele școlare Iată o chestiune cu adevărat de actualitate. Se știe că anul acesta, în primă­vară dacă nu ne înșelăm, d. ministru al instrucțiunii a luat frumoasa și foarte folositoarea dispozițiune că pe lângă școalele rurale să se înființeze cantine pentru copii. Am vorbit la vreme despre însem­nătatea acestei măsuri. De altmin­trelea, ori­cine o înțelege. In aceeași vreme însă am exprimat oare­care îndouială asupra posibilităței de a se pune în practică această idee admi­rabilă. Suntem în situațiune, astă­zi, toc­mai la începutul anului școlar, să auzim—glas care pornește din țără­nime și care se rostește asupra im­portantei chestiuni a cantinelor școlare. Revista «Foaia școalei rurale», în numărul de vacanță, publică un ar­ticol foarte interesant din multe pun­cte de vedere, semnat «Dunăreanu». Reproducem din acest articol partea cea mai mare, atrăgând asupra-i toată atențiunea cercurilor competente. Iată : «Pentru ca o cantină să funcțio­neze, trebuie : 1) . Un local propriu; școalele n’au așa ceva. 2) . Vase de gătit, de la început nu le poți cere țăranului. 3) . Material combustibil; vreascu­rile­ di­n păduri nu mai sunt de do­meniul public. Ba ce e mai mult ! Acum, vine cucu de trei zile Peste văi, peste coline. Și n’are pe ce se pune... pădurile s’au împuținat, materialul combusti­bil e scump. 4) . Un bucătar, căci începutul nu se poate face cu un număr atât de considerabil ca masa comună a co­piilor s’o pregătească cu rîndul în­săși mamele lor. I­n Ministru, propunătorul, recu­­l . Bani în toată țara Ziarul UNIVERSUL se vin­de în străinătate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația: str. Bre­­zoianu No. ’ll. București.—Telefon No. 67, Centrala IV. noaște aceste neajunsuri. Chiria casei, zice dânsul, în caz când localul școa­­lei n’ar dispune de încăperi pentru cantină și bucătărie și alte mici chel­­tueli s’ar putea acoperi din budge­­tul comunei, sau prin contribuțiuni benevole. Contribuțiuni benevole ! !!... Dar contribuțiunile celor 5—6 inși cel mult cu cari se poate face în­ceputul, nu va închega o sumă în stare să poată întâmpina aste «micî cheltuelî». Mai rămâne nădejdea că s’ar putea din budgetul comunei. S’ar putea, dacă la comună s’ar face gospodărie nu gheșeftărie. Primarul s’a ales împins de am­bițiunea de a împărți dreptatea mai alt­fel de­cât predecesorul seu, fără părtinire ? S’a ales împins de ambițiunea de a stârpi , furturile, punerile de foc, tâlhăriile ? De a pune fría pornirilor hrănitoare ale cârciumarilor și cămă­tarilor ? De a impune respectul le­gilor tuturor de­o­potrivă, celor mari ca și celor mici ? S’a ales în sfârșit împins de do­rul de a lucra pentru binele consă­tenilor sei ? Nu. Comunele au oare­care venit, și el de dragul acestui venit s’a impus, nu s’a ales, fie prin pozițiunea sa materială, fie prin proprietarul ori arendașul moșiei, fie de vr’un stîlp al cârmuirei în vederea voturilor de cari dispune pentru cameră și senat, fie de neamul său oare ,și cum mai numeros și peste fire de dîrj și per­vers , sunt rari de tot cei aleși. Și de aci încolo satul poate să piară și ai săi să trăiască. Venitul comunei, bine­înțeles cu aprobarea legală a autorităților în drept, se împarte între el și ai săi: ajutor, notar, ajutor de notar, șef de garnizoană, perceptor comunal, agent sanitar,—se împarte în familie în lefuri, diurne, remize, b­­ O sumă aproape microscopică se dă pe medicamente: 20 — 25 lei la 1000 suflete, restul se justifică prin conturi pe paragrafe și capitole până la un ban : cheltuelî de cancelarie, imprimate — adică alte cheltuelî de cancelarie, mobilier — ca — călimări (nu rîdeți ci ziceți doamne ferește), lemne de foc și la limită sumele ce­rute de ministerul cultelor pentru școală și biserică. Ba, pe unele locuri «din cauza lipsei de fonduri» nici acestea nu se înscriu, pe alte locuri nu se chel­­tuesc. Și biserica se ruinează zi cu zi, e goală, și școala n’are : servitor, lem­ne în de­ajuns, un dulap pentru ar­hivă, scaune, aparate de gimnastică, cameră pentru cancelarie (onor, de­­legațiune județiană de Doljiu a spus’o, vezi ordinul Prefecturei respective No.... din Iunie sau iulie a. c. că școalele rurale nu trebue să aibă cancelarie, că de aia sunt rurale­, și școala n’are latrină, e nevăruită, n’are geamuri.... Și banii se duc... și la lună la lună zapciul plășeî, prin procesul cela de inspecție în acord cu medicul scrie : medicamente sunt, e sare de Bălțătești, sunt născuți 4, morți 3, dacă nu tot atâtea sau mai mulți și la lună la lună zapciul scrie, că aci totul e în regulă !... E scan­dalos.» In numărul viitor, vom reproduce sfîrșitul articolului. Declarațiile generalului­­­eyler îa ședința Senatului de la 24 Au­gust, generalul Weyler a declarat că greșelile făcute în Cuba nu se pot pune în sarcina armatei, ci în aceea a guvernului, care a lăsat armata fără sprijin și mijloace de ajutor. Escadra lui Cervera ar fi trebuit să stea la insulele Canarice Răspun­derea capitulațiunea orașului Santiago cade asupra guvernului, iar nu asu­pra generalului Torai. Generalul Weyler impută senatorului Almenas, că a criticat atitudinea generalilor. Almenas răspunse că a făcut aceasta pentru că generali nu au înțeles să conducă pe soldați la luptă și a­­poi să le arate cum trebue ca să cadă pe câmpul de luptă cu onoare. Generalii Weyler, Primo de Rivera și alții protestează. D-lor senatori, exclamă Almenas cu voce furioasă ar trebui ca guvernul să smulgă multor generali eșarpele și să-i lege de gât (Se naște un tumult grozav, generalii și alți ofițeri și senatori bat cu pumnul în pupitre strigând : La ordine). Restabilindu-se ordinea, ia cuvîntul generalul Dominguez, care, luând a­­părarea generalilor, amintește moar­tea eroică a generalului Varfarey și rănirea generalului Linares. Căderea guvernului Se vorbește prin cercurile politice că guvernul a rămas foarte surprins că partidul conservator n’a sprijinit guvernul în chestia încheerei păcii. Se vorbește că ministerul Sagasta va demisiona. Guvernul a hotărât, într’un consiliu de miniștri, ca să limiteze dările de seamă ale ziare­lor asupra dezbaterilor din Parla­ment. Asemenea s’a hotărît ca să se înăsprească cenzura asupra telegra­melor. Don S’edro, împărăteasa Elisabeta de Austria. — (Vezi explicația). Pisa Spania (Corespondență part. a UNIVERSULUI) Madrid, 26 August, Manifestul generalului Polavieja Fostul guvernator general al in­sulelor Filipine, generalul. Polavieja a lansat un manifest prin care de­clară că nu a fost nici­odată un om poli­tic, dar actualmente nu poate să fie impasibil la tânguirile țârii. El a pri­mit o­­ mulțime de cereri, în cari este rugat să se pună în fruntea par­tidului neutral. Generalul declară, că partidele ca­ri au domnit până acum în Spania, au decăzut și aceasta este causa prin­ci­pală a nenorocirii care a iubit pa­tria. El ține de lucru necesar ca să se reorganiseze politica financiară și va spune cu această ocaziune tot a­deverul, pentru ca creditorii Statu­lui să cunoască cu de amănuntul mij­loacele de cari dispune Spania. Cu privire la politica internă el este pen­tru o largă descentralizare adminis­trativă, fără ca însă să aducă stri­căciune unităței naționale. La sfârșit generalul declară că d­acă regina­ regentă îi va da împuternicire el își va realiza programul în mod real, adresându-se la toți bărbații de bună credință, cari vor renunța la ori­ce legătură cu partidele istorice. Ministrul de răsboiü a interzis răs­pândirea acestui manifest, pe mine, necunoscendu-mă, s’a mul­țumit a mă privi puțin în față. ¥ * D. Dianu i-a adresat cel d’ínter câte­va cuvinte bine-voitoare. — Știu, i-a zis directorul general al închisorilor, că suferi stând­aci, eu însă nu pot să’ți fac nimic, tot ce stă în puterea mea, e ca să’țî în­dulcesc traiul de închisoare. In pri­vința aceasta am dat deja ordine. Spune singur dacă nu ești tratat ca la d-ta acasă ? — Sunt foarte bine tratat, răs­punse Georgescu, și vă mulțumesc d-le director general, dar zidurile acestea mă înspăimântă. Și ochii lui Mihail Georgescu se umplură de lacrămi. Suferința adâncă se desemna în trăsuri negre pe fața­ î ofelită. Sunt două ani și câte­va luni de când șade închis, două ani și câte­va luni a trecut el din tinerețea lui, din cea mai frumoasă vârstă a vieței, la în­chisoare, departe de lume, chinuit și apăsat. Și n’a fost numai tortura corpo­rală, ci o suferință mult mai mare, e durerea pe care o simte sufletul. ” ¥ ¥ D. Dianu, foarte amabil, a încu­rajat pe nenorocitul tînăr recoman­­dându-i răbdare și o purtare bună, ca ast­fel să poată scăpa mai curând. — Ași mai găsi încă putere ca să rabd, a răspuns atunci Georgescu, dar să știu că e o zi hotărîtă când voi­ putea să respir liber. — Depinde de d-ta, i-am zis eu, ca acea zi să fie cât mai apropiată. — Ce trebue să fac ? îngând Geor­gescu. — Să stai liniștit, să nu te mai încerci a evada și să ștergi gându­rile din trecut, gânduri cari te-au adus aci. Mihail Georgescu clătină din cap. El părea a zice : Cum poți fi liniștit când neîncetat corpul îți este esen­at de durere? Și cum poți uita gân­durile din trecut, când ele au făcut dintr’un tînăr, odinioară vesel și vi­sător, un om perdut, detestat, o umbră care nu’șî mai reazămă nă­dejdea de­cât în moarte ? * * ¥ întrevederea cu Georgescu a du­rat vre-o 15 minute, după care di­rectorul general s’a sculat ca să plece. Am cerut atunci permisiunea și am dat nenorocitului tânăr cartea mea de nuvele «Din lumea de azi», pentru care ’mi trimisese deja 45 de bani în mărci poștale. — D-voastră sunteți dar care mi­­ați luat apărarea, zise Georgescu cu ochii înecați în lacrămî .—e un strein care m’a compătimit... L’am întrerupt recomandându-l să aibă răbdare până la 19 ianuarie viitor, zi în care se împlinește ter­menul pedepsei. — Nu mai e mult până atunci, îi zise i­eșind afară. — Dar până atunci... dar până a­­tunci... vom vedea! strigă Georgescu surescitat. Aceste din urmă cuvinte erau pro­nunțate în adevăr cu accentul unui nebun. M’am întreținut în urmă cu per­sonalul penitenciarului și am văzut că toți compătimeau pe acel nenorocit tînăr. El le-a făcut și le face încă mult sînge rău, dar și directorul și sub­directorul și inspectorul penitencia­rului fiind oameni cu inimă, măsoa­ră nenorocirea, împărtășind ast­fel fără voie, din durerea nenorocitului. Am plecat având în mintea mea figura tristă și perdută a lui Mihail Georgescu. Dacă nu era nebun, el nu putea de­cât să înebunească, iar dacă în adevăr e nebun, nu e oare un pă­cat, ca să nu zicem o crimă, să mai chinuim un suflet amărît, o ființă torturată deja de 2 ani trecuți? Vinovat, lumea și judecătorii săi ar trebui să se înduioșeze acum și să-i acorde libertatea după care plân­ge și se sbuciumă de atâta vreme. O mega. pelă de struguri, putem să o punem în mustul de mere, ca să se fermen­teze la un loc. Ast­fel obținut, vinul de mere și de gutui se poate păstra și îmbună­tăți ca și vinul de struguri. Este de trebuință însă să i se adauge 2 grame «eter de penant» de fie­care hectolitru. Vinul de mere se poate învechi ca și cele­l­alte și—bine îngrijit— durează o mulțime de ani, făcân­­du-se tot mai bun. Vinul de mere este o băutură foarte plăcută, sănătoasă, răcoritoare și care stinge setea. In țările de apus se produce și se consumă în mare can­titate. hĂVACÂNEȘIÎ După cum am anunțat er­, Mihail Georgescu a fost introdus în cabi­netul directorului. Când l’am văzut intrând, mărturi­sesc că am fost cuprins de o adân­că milă. Il văzusem înainte de a fi condam­nat. Pe atunci purta un mic barbi­­șon și o mustață subțire. Acum era ras peste tot și slab, de abia puteai să-l mai recunoști. Introdus de directorul penitencia­rului Văcărești, Mihail Georgescu s-a aplecat înaintea d-lui Dianu, di­rectorul general al închisorilor, a salutat apoi pe d. dr. Minovicv, iar UN SFAT PEZI Vinul de mere și de gutui se păstrează ast­fel : Vinul de mere și de gutui trebue tras priloc în anul dimiei cel puțin de trei patru ori, și limpezit cu ge­latină, sau cu cleia de morun în două rânduri. Asemenea trebue ferit de aer, căci aerul îi închide fața din galbenă frumoasă în cafenie—de­și cu timpul tot se îndreaptă. Câte­va gutui pisate și amestecate cu merele, dă vinului un gust și un miros foarte plăcut. Asemenea dacă avem la îndămână tescovina proas­­ ­scursia îndrăzneață a unor gălățeni Patru gălățeni, bine cunoscuți pen­tru gusturile lor sporti­ve anume d-nii Calforso, Flaișten, Balș și Să­­rățianu s’au îmbarcat încă de Dumi­neca trecută, în portul Galați, cu intențiunea ca să facă cu barca o călătorie până la insula Șerpilor și d’aci mai departe, tot cu barca, pe marea Neagră, până la Constanța. Cei patru îndrăzneți escursioniști au ajuns cu barca lor veseli până la Tulcea, unde au făcut o mică haltă ; apoi au mers mai departe până la Mahmudia, de unde după un nou conac au schimbat itinerariul spre Sf. Gheorghe unde au eșit pe valu­rile mărei. Sigur e că îndrăzneții escursio­­niști vor fi avut greu de luptat cu valurile măreî, de­oare­ce în tot cur­sul acestei săptămâni marea Neagră a fost agitată. O CUGETARE PE ZI SUnt două lucruri cu cari trebue să te obicinuești și fără de cari via­ța devine de ne­suferit: injuria tim­pului și nedreptatea oamenilor. 12 ani In sclavie la derviși Giuseppe Regnolto, italianul care a fost deuină­rî liberat din sclavie de la derviși îndată ce armata anglo­­egipteană a cucerit în mod triumfal orașul Ondurman,­­ un misionar laic din Verona, un bun călugăr care se afla în serviciul misiunilor catolice mai înainte ca Sudanul să cadă în mâna dervișilor, și care, după inva­­ziunea acestor din urmă, a rămas prizonier împreună cu alți europeni. Nu se știe în mod exact când Regnolto s’a dus în Africa ; nu se știe dacă el s’a dus la sfârșitul a­­nului 1879 (când monseniorul Cam­­boni s’a dus în Sudan cu patru pre­oți, șease călugărițe și cinci slujbași bisericești), sau s’a dus înainte. Si­gur că în 1880, când Monseniorul Caboni a fondat colonia agricolă în Gebel Nuba, compusă dintr’o bise­rică și vre-o două­zeci colibe la pi­cioarele muntelui Delen, preotul Bo­nomi era ajutat de preotul Ohrwal­­der și de călugării Guiseppe Reg­­notto, din Verona, și Gabriele Ma­riani, din Lombardia. Călugării căzuți in sclavie Regnotto fu făcut prizonier de primele horde de derviși fanatici, se află cu aceștia la asediul de la El Obeid și Kartum și după niște suferințe imposibil de descris fu dus prizonier la Ondurman. In interesanta sa carte întitulată Cei doui­spre­zece ani de sclavie în mijlocul dervișilor, preotul Paolo Rossignoli, după ce a descris căde­rea orașului El Obeid, spune : «Noi prizonierii furăm din nou torturați spre a îmbrățișa colonicis­­mul și la repetatele noastre refuzuri, văzurăm pe călugărițe smulse cu forța din comuna «Zeb­ba» (colibă), împărțite ca sclave printre șefii mahdiști, în bătăi și maltratări. «In ziua următoare noi bărbații furăm conduși în fața califului Ab­dullah și acolo furăm și noi împăr­țiți. «Preotul Bonomi fu predat lui bet­­el­mal, preotul Ohrwalder fu dat unui alt șef mahdist care l’a pus în­tr’un grajd împreună cu un cal și nu’i dădea altă hrană de­cât ceea­ ce dădea și animalului său. «Călugărul Regnotto și eu, care eram bolnav, furăm dați lui Said- Mahmud, unchiul mahdiului». Călugării negustori După ce a căzut orașul Kartun, pe când preotul Bonomi reușea să fugă, preoții Ohrwalder, Rossignoli și Regnotto fură conduși la Ondurman Morți, 1 (18) Septembrie 119& și constrînși să -și câștige viața lucrând. Rossignoli începu să țeasă covoare, Ohrwalder construi câte­va reschona cu cari ieșea panglici de bumbac, și Regnotto intră în serviciu la grecul Cocovumbo și apoi la grecul Gerga Stambulie. Țesând covoare, Rossignoli nu pu­tea să câștige trei piaștrii (75 bani) pe zi , din cari trebuia să plătească și zeciuială guvernului ; atunci el se decise să se asocieze cu Regnedto ca să vîndă amândou î­­n larg pâine și fasole fiartă. Un evrei, care -și dădea numele de Passioni, și care spunea că e din Livorno, î i împru­mută pe amândouă cu bani cu cari­ei cumpărare o baracă, pe care o­­ form­ară în firavi Călugării torturați când preotul Ohrwalder se putu salva fugind, Rossignoli și Regnotto fură arestați ca complici. «In scopul—povestește preotul Ros­signoli—de a spune ce drum trebuia să urmeze dervișii pentru a prinde pe fugar, fu interogat întăiu Regnotto și apoi trântit la pământ, legat în lan­țuri și bătut pe tălpile picioarelor pentru ca să vorbească. Regnoto nu putu spune alt­ceva de­cât că da Vineri nu mai văzuse pe preotul Ohr­­walder, care nu le spusese nimic de intenția lui de a fugi. Veni apoi și rândul meu... dar fiind imposibil a spune ceea­ ce nu știam, furăm le­gați cu lanțuri de picioare și de gât. După alte câte­va zadarnice tor­turi, cei două sărmani italieni fură liberați și a­flară că baraca lor­ a fost confiscată, așa că ei avură și pagube materiale de 60 de taleri. Atunci înce­pură să ducă o viață și mai sbuciu­­mată de­cât la început. La sfârșitul anului 1894, cu aju­torul monseniorului Logaro și auto­rităților engleze din Gali și preotul Rossignoli reuși să fugă și sărma­nul Regnotto fu din nou băgat în închisoare ; dar nevinovăția lui con­­statându-se, el fu scos din nou din închisoare. Preotul Rossignoli, după ce pove­sti în citatul volum pățaniile lui, scrie : «Să poți și tu, bunule Regnetto, să fugi din acea aspră și barbară sclavie și să te reîntorci să revezi pe frații tăi și țările civilizate.» In fine urarea bunului misionar s’a împlinit. ÎNTÂMPLĂRI li!» Origitală Nenorocirea de la tipogra­­­fia Socec.—Un accident nenorocit s’a întâmplat la tipografia Socec. O­ mașină care se afla în lucru a apuca­t brațul drept al lucrătorului din acel atelier, anume Nicolae Codrea, ru­­pându-i-l în două. Toți lucrătorii de acolo săriră în ajutor și ridicară pe nenorocitul Co­drea, care căzu jos leșinat. Comisarul secției respective veni numai de­cât la fața locului și trans­portă pe rănit la spitalul Colțea. IMu Țară Accident nenorocit.—Ni se scrie din Severin că d. Nae Isvo­­ranu, proprietar, plimbându-se pe moșia d-sale, Vineri 28 c. ora 11 a. m. și având o pușcă în mână, aceasta s’a slobozit, frângându-i o mână și făcându-i răni grave la ochi. Nenorocitul în stare destul de gravă a fost transportat la Severin. Ilustrația noastră împărăteasa Elisabeta de Austria Dăm astă­zi portretul împărătesei Elisabeta de Austria, care a avut un sfârșit atât de tragic. Vestea aceasta a căzut ca un trăz­­net asupra bătrânului și mult încer­catului împărat Francisc Iosif. In timpul din urmă, familia im­perială de Habsburg a fost crud lo­vită. Moștenitorul tronului austriac, arhiducele Rudolf, s’a împușcat ; un alt arhiduce a căzut de pe cal și și-a frânt gâtul; sora împărătesei Elisa­beta, ducesa d’Alengon, a murit în incendiul bazarului de caritate din Paris. Pe lângă toate astea, pe bă­trânul monarh­ îl apasă greu haosul politic din imperiul său. Depeșile sosite azi ne aduc expre­­siunele unanime de simpatie și da condoleanțe ale tuturor Suveranilor. O fatalitate cumplită planează asu­pra dinastiei de Habsburg, dinastia care a împlinit de mult 600 ani de existență.

Next