Universul, octombrie 1898 (Anul 16, nr. 260-290)
1898-10-01 / nr. 260
Inul XVI—No. 260 Sultanul ordonă retragerea trupelor turcești din Creta. Creștinii poftiți să lase armele.-Temeri ele lupte sângeroase în munții Cretei între musulmani și creștini.» «naffi a Ma BBHMMaga BB Arestările continuă se mark immer in vederea oilotoriei Imperiului Germaniei. Ieri, Marți, din ziarul UNIVERSUL s’au tipărit 36.350 de exemplare. Ziarul UNIVERSUL se vinde în stremnătate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația : str. Brezoianu No.’lI. București.—Telefon No. 67, Centrala IV. Post militar la podul Alexandru III. (Vezi explicația în pagina aceasta) CALENDAR pe ANUL 1893 Ortodox Miercuri, 30 Septembrie.— Mac. Grigorie. Catolic Miercuri, 12 Octombrie.— Maximilian. fies. soar. 6.12 Ap. soar. 5.20 București, 30 Septembrie. Instrucția criminală II Pentru instrucția criminală civilizată, așa cum se practică în țările înaintate, se cere inteligență, studiu aprofundat și experiență îndelungată. La acest punct ne-am oprit în articolul trecut. De inteligență, n’avem să ne plângem. Atât în poliție cât și în magistratură, sunt destul oameni inteligenți. Dar ne lipsește cele l’alte două condition!; n’avem oameni specializați nici în poliție nici în magistratură , și nu avem oameni cu experiență. E vreme îndelungată de când am ridicat aceste chestiuni în coloanele «Universului», propunând îndreptări. Ca să fie cineva un bun judecător de instrucție, trebue să aibă o pregătire specială și mai presus de toate să cunoască firea omenească și viața în amănunțimile lor cele mai ascunse ; numai după pregătire potrivită și o practică îndelungată poate ajunge cineva să poseadă arta instrucției criminale. Cu organizația și cu obiceiurile noastre însă, nu vom ajunge niciodată să avem oameni speciali și esperimentați. In poliție, funcționarii se schimbă atât de des, încât nimeni nu are vreme să facă o practică serioasă. Judecătorii de instrucție nu sunt stabiliți; funcțiunea aceasta e considerată ca un stagiu în cariera de magistrat. E vreme îndelungată de când reclamăm ca judecătorii de instrucțiune să fie recrutați cu cea mai mare îngrijire și o dată aleși să fie inamovibili, adecă să nu-și mai schimbe funcțiunea, ci să renuâie judecători de instrucție toată viața lor. Acești magistrați să fie avansați pe foc, dîndu-li-se pe rând toate rangurile ierarhice și salariile corespunzătoare, dar să nu-și schimbe ocupațiunea. In asemenea condiții, s’ar găsi oameni cu tragere de inimă pentru această misiune, oameni cari s’ar forma printr’o practică îndelungată. In același timp, ar trebui să se organizeze serios poliția de siguranță, făcându-se inamovibili funcționarii săi. Cu aceste transformări, am scăpa de barbariile de acum și n’am mai fi expuși la atâtea erori judiciare. * * * Până una alta, ne folosim de ocazie ca să revenim asupra unei mari nedreptăți. Celor osândiți pe nedrept, li s’a recunoscut nevinovăția. . Dar cine-î despăgubește de suferințele morale și fizice, de pagubele materiale ce au suferit ? Acești nevinovați au stat ani de zile închiși și ies desigur zdrobiți din temniță. De vreme ce pe nedrept li s’a impus această pedeapsă, societatea e datoare să’i despăgubească măcar atât pe cât se poate. N’avem însă nici o lege în această privință , și e foarte rău. In toate țările culte, osândiților pe nedrepții se dau despăgubiri proporționale cu mărimea pedepsei. Credem că, în fața groaznicei erori judiciare făcută în afacerea de la Foișor, ar fi momentul venit să se facă și la noi o lege în asemenea materie. Nu mai mult până la sesiunea Parlamentului, rugăm dar pe d. ministru al justiției să alcătuiască un proiect de lege și să-l depuie chiar la deschiderea Camerilor, pentru ca victimele erorei judiciare, cari atât au suferit, să poată fi despăgubite. Din Germania (Corespondență particulară a UNIVERSULUI) Berlin, 26 Septembrie. Culotoria împăratului Germanieii în Orient In ziua de 12 Octombrie împăratul Wilhelm și împărăteasa își vor începe călătoria în Orient. In ultimul consiliu de miniștrii împăratul a declarat că -și va scurta călătoria cu trei săptămâni, renunțând de a mai vizita rechectivul Egiptului. Motivul acestei decisiuni a împăratului este de a se căuta în situația internă politică. Noul Parlament se zice că va fi deschis în persoană de către împărat. Unii cred că sunt și motive de ordine politică exterioară, deoarece călătoria împăratului la Egipt ar însemna o sancționare a dominațiunei engleze la Nil. Alții spun că această hotărîre a împăratului arii o conivență față de Franța ca aceasta să nu se simtă amenințată în prestigiul ei în țara piramidelor. O sinucidere oribilăi Alaltă erî după amiazî s’a săvârșit o sinucidere oribilă într’o prăvălie din strada Meckern. Pe la orele 2 un tînăr intră într’o prăvălie, în care mo r Bani In toată țara montan nu se aflau nici stăpânul prăvăliei, nici vînzătoarea. Aceasta din urmă plecase la masa, pe când cel din țără se afla într’o altă cameră alături de prăvălie Tînărul privi speriat împrejur și apoi se așeză pe un scaun, care se afla aproape de intrarea în pivniță. Când stăpânul intră în prăvălie și întrebă pe tînei că ce poftește, acesta strigă furios: «Cârnați!» Zicând acestea, scoase repede un cuțit tăios și-și reteză gâtul de la stânga spre dreapta. Stapanul de alarma. Imediat sosi un gardist cu un medic. Acesta însă nu putu să mai dea nicî un ajutor. Tînărul sinucigaș muri după câteva minut. Din hârtiile ce s’au găsit asupra lui, reese că tinerul se numea Kuhnl, litograf, în vîrstă de 19 ani și care în prezent n’avea de lucru. S’au găsit niște scrisori de la părinții sei, cari i-au trimis 12 mărci, încuraiându-1, că-i vor mai trimite. Tinerul însă, desperat, își curmă zilele. Fuga tâlharului Erpel s’a stabilit acum pe deplin modul rafinat cum a evadat vestitul tâlhar Erpel din închisoarea de la Moabit. Tâlharul acesta a fost închis în secția de alienați împreună cu 18 nebuni. Aceștia îndată ce au fost aduși în celulele lor, s’au desbrăcat de hainele lor, pe cari le-au lăsat la ușă. Zăbrelele de fier de la ferestre sunt la o distanță de 16 centimetre una de alta. Erpel î și pregăti un instrumentau care îndoai 2 zăbrele, așa încât putu să se strecoare printre ele și să sară în curte. Aci se afla lângă zid un stîlp de felinar. Repede se urcă pe el și sări zidul, căzând peste o grămadă de nisip. O cusătorte încheiată, în cer înaintea unui tribunal de aici s’a periractat zilele trecute un proces, care arată câtă zăpăceală poate produce superstiția. In Kaufbeuren trăia meseriașul Alwin Wohlfahrt cu femeia sa Rosina și cu fiica lor vitregă Agnes Siedler. Aceasta din urmă, histerică la culme, în unire cu mama ei vitregă, au urzit planul să exploateze pe soții Kotterisch, cu cari trăiau în amiciție încă de pe când era în viață fiica acestora. Agnes spuse acestor soți, că ea e în comunicație cu răposata lor fiică Crescența,—că primește de la ea scrisori, că e în legătură cu Maica Domnului și câte și mai câte. In chipul acesta ea stoarse de la perechea superstițioasă peste 8000 de mărci. In fața tribunalului se aflau 52 de scrisori venite «din cer». Crescența voia să se mărite în cer, dar mirele era încă în focul iadului. Kotterisch da bani ca să-l răscumpere de acolo. Nunta avea să se săvârșească cu mare ceremonie. Kotterisch primi o dată «cadou din cer» un ceasornic, altă dată un inel cu o dedicație gravată. Și în cer trebue, zicea Agnes, tot ceea ce trebue și pe pămînt pentru noui căsătoriți, ca haine, leagăn, rufărie, bijuterii și alte multe lucruri, după cum se cuvine locuitorilor cerești. Bătrânii dadeau bani pentru toate astea. In schimbul acestora, după cum s’a spus, veneau și contra daruri. Astfel la ziua nașterii lui Kotterisch, primi acesta ca dar o coșniță cu pește și cârnați, altă daală i s’a promis ca recunoștință 100.000 de rugăciuni. Altădată Kotterisch fu avertisat ca să nu mai trimită bacnote de hârtie, deoarece aceste nu sunt primite în cer. Părinții Kotterisch primise și o invitare la nunta cerească. In aceasta se zicea între altele: «Toți locuitorii cerului vă așteaptă cu mare dor». Intr’o scrisoare Crescența le mulțumește pentru cartofii pe cari i-a primit de la scumpii ei părinți și cari au fost mult gustați de locuitorii cerești. In o altă scrisoare ginerele mulțumea cu căldură pentru zestrea pe care a primit-o, precum și despre găluștile cu brânză pe cari le-au mâncat cu atâta poftă îngerii, cari de bucurie au început să cânte și să joace. Alwin Wohlfahrt și soția sa și-au păstrat pentru sine aceste lucruri, deoarece fiica lor isterică a murit. Tribunalul a condamnat pe Rosina Wohlfahrt la două ani închisoare, iar pe soțul ei la două luni închisoare. Meyer. Greviștii și soldații la Paris — Vezi ilustrațiile — Pentru parizieni nu e un spectacol ordinar, aspectul străzilor unde se fac lucrări de construcțiune. Peste tot nu se ved decât soldați pe jos, sau călări. La podul Alexandru III, e infanteria de marină, guarzii municipali călări și agenții. Ofițerii nu-și părăsesc oamenii lor și se preumblă în sus și în jos. La gara Orleans e același lucru ; soldații fac gardă cu pușca la umăr. Pe cheiul Seniei sentinelele veghiază. Pe șantierele particulare, agenții vorbesc și joacă cărți, așteptând evenimentele. Cu toată această desfășurare considerabilă de forță armată, pentru care nu a ajuns garnizoana Parisului, dezordinele continuă să se producă, și Vineri seară, două sute de greviști au atacat cu atâta furie o casă în construcție de pe strada Abbouy, încât, spre a-i împrăștia, trupa a trebuit să facă somațiile obicinuite. Pe bulevardul Patignolles, cuirasierii au trebuit să împrăștie niște greviști și să escorteze niște căruțe cu material pe care aceștia voiau să le răstoarne. Căruțaș apărat de soldați în jurul Arcului de Triumf campează infanteria de linie și întregul Passy e brăzdat de patrule. Vineri după amiază, pe la ora 1, greviștii, în număr de 500, s-au dus la podul de Flandre și au putut, cu toți gardienii cari se aflau acolo, să puepe goană 400 de lucrători. Ceea ce e tipic e faptul că în fața acestei amenințări greviștii nu se arată nemulțumiți. In întruniri oratorii caută să evoce înaintea ochilor greviștilor, un orizont sângeros, omoruri înfricoșate, șarje cu baioneta, dar asta nu e de ajuns spre a emoționa pe auditorii lor. Iată o dovadă: Doună zi la eșirea de la întrunire, greviștii eșează liniștiți, când deodată răsunară sunetele mai multor trompete ale unui regiment care se afla în marș. Asta fu un semnal. Fără să se mai gândească de gravele lor preocupări, greviștii au început să alerge spre piața Republicei și, un moment după aceia, ei s-au descoperit în chip respectuos, strigând cu voce tare: «Trăiască Armata !» înaintea drapelului regimentului 131 de linie, care era readus de la manevre. In acest moment se află la Paris 20000 de soldați cari supraveghează lucrările, afară de guarzi. O sentinelă pe cheiă O CUGETARE PE 71 Nu este adevăr să nu fie contestat când cineva are interes să facă asta. Din Constanța [Corespondență partea UNIVERSULUI) Constanța, 28 Septembrie. Omorît din bălac In Guran, văcarul comunei Cara- Omer, din plasa Mangalia, luându-se la ceartă cu un bulgar anume Tudor Crăciun, acesta din urmă l’a bătut atât de ren, încât în seara de 25—26 Septembrie numitul Ion Guran a murit. Criminalul a fost prins și arestat inînvlnul fi AMijA orlupa ei rufinola af nl Alii LUIU.I OUOII.UUU 01 pUL UUOLU1. Bundă, de tâlhari Administrația locală a cerut d-lui comandant al diviziei active din Dobrogea întăriri de trupe pe linia frontierei despre Bulgaria ca să poată împedica bandele de tâlhari ce mișună prin pădurile d-a lungul frontierei din Bulgaria, de a intra în țară la noi. Teatrul Orașul Constanța și-a reluat aspectul său de monotonie; toată lumea străină a plecat. Ca distracție orașul are trupa de comedii și operete de sub direcțiunea d-lui Al. P. Marinescu, împreună cu mica artistă Eleonora Marinescu o adevărată surpriză pentru publicul Constantian care nu avusese ocaziune până acum s'o asculte și s’o admire. S’a jucat până acum M-rele Nitouche, Fata Aerului, Mascotta, în care mica Leonora Marinescu a avut adevărate triumfuri. In curând se va juca Căpitan Charlotta, Cloreta în concentrare, De-aș fi rege, etc. Numai publicul de ar încuraja stăruințele și munca d-lui Marinescu. Bey Jour, 1 (18 Octombria) 1898« Memoriile M Bismarck Istorisirea luptei de la Veronville.— Lupta de la Beaumont VI — Urmare — «La sfîrșit, mi se aduse calul și putui ajunge pe rege. Dar avui încă de luptat cu animalul meu, care, speriat de zgomot, făcea niște sărituri grozave în toate părțile. Obuzele treceau aproape toate pe d’asupra capului meu și cădea fi întotdeauna în spațiul pe care trebuia să-l traversez. Trebui în curând ca regele să se retragă la spate și mai mult încă. Niște ofițeri au venit de mi-au spus asta și eu m’am dus dei-am zis-o. In timpul acesta sosise noaptea. Regele îmi spuse că avea foame, și că vroia să mănânce ceva. Numai la o cantinăî găsirăm ceva de băut , vin și nițel rom prost. Cât despre mâncare, nu era decât pâine rece. După ce se căută prin toate părțile, se găsiră două cotlete într’un sat tocmai ceea ce ’i trebuia regelui. Nu era nimic ceea ce să se dea pentru ceîl’alți. M. S. dori apoi să doarmă în trăsură, între caii cei morți și soldații grav răniți, cari zăceau la pământ, li se găsi cu mare greutate un adăpost într’o mizerabilă colibă. Cât despre mine trebui să-mi caut adăpost într’altă parte. Lăsând pe tînărul duce ereditar de Mecklemburg ca să păzească trăsura, m’am dus la Sheridan, să fac o recunoaștere spre a găsi un pat. Noi găsirăm o casă care tocmai ardea; apoi a doua, a treia și a patra erau pline de răniți de la pimniță până la pod. N’am fost primiți; dar în ultima casă zării o fereastră neluminată. Întrebai cine locuește acolo. «Nu sunt decât soldați răniți»—mi s’a răspuns. «Ei bine, mă duc să văd»—zisei eu. Și urcai scara. Nu era nici un rănit în odae și erau chiar trei paturi bune cu saltele curate și în de-ajuns pentru noi, în cari dormirăm ca niște prinți. La hrană, în timpul întregei, zile, n’am avut decât o bucată de pâine și nițică brânză. Seara, ni se găsi cinci sau șase oue. Cei douî tovarăși ai mei voiră să le fiarbă, dar mie îmi plac crude. A trebuit să fur ouă, am spart coaja cu gazda săbiei mele și le-am sorbit repede. Abia a doua zi de dimineață, după 36 de ore, avut ceva cald de mâncare. In acest timp și pe când cancelarul vorbea, noi sosirăm la Buzancy, care era punctul de concentrare al trupelor. Regele ’și făcu apariția la 11 ore, și jum., și aflarăm că francezii ’șî păstraseră pozițiunile lor. Ieșit din Buzancy cu cancelarul și mă urcai cu el pe o mică înălțime, la patru kilometri de acolo. In curând auzirăm bubuituri repetate. — Aide, e artileria,—zise ministrul. Două coloane de infanterie erau la oarecare distanță de noi, lângă mai mulți arbori ; le-am arătat ministrului, dar ele erau așa de depărtate, încât a trebuit să’și pue ochelarii și aflai atunci că el făcea întotdeauna așa când voia să privească la oarecare distanță. Departe, la spatele unei ridicături de pământ, se puteau vedea câteva linii întunecate, nemișcate; erau trupele franceze. După hartă, era acolo satul Stanne. Noi aflarăm mai târziu că împăratul Napoleon în persoană se afla acolo și că asista la luptă. Focul nu întârzie să înceteze în partea stângă, dar fu reluat mai puternic în marele platou de Beaumont, care se întindea la dreapta. Era acolo și o mică ridicătură pe care se afla regele, înconjurat de prinți, de generali și de ofițeri de stat-major. In această parte se îndreptă cancelarul. A urmat și asistat, lângă el și lângă rege, la lupta de la Beaumont. Lupta de la Beaumont a durat până la apusul soarelui, și, când noaptea a început să vină, regele era încă așezat pe scaunul său, urmărind prin lorneta sa peripețiile supreme ale luptei. Se aprinsese un foc de paie, căci vântul era rece. Cancelarul era lungit pe pământ, cu Sheridan alături de el. Se zăreau în întunerec fulgerele sinistre ale obuzurilor, cari se deportau din ce în ce și flăcările se ridicau de la satul Beaumont. Francezii se retrăgeau repede, și luptătorii dispăreau puțin câte puțin după mica colină unde se aflau cei câțiva oameni, nelăsând în urma lor decât satul incendiat. Lupta era câștigată. (Va urma) Post militar la lucrările de la gara Torleans (Vezi explicația în pagina aceasta)