Universul, octombrie 1898 (Anul 16, nr. 260-290)

1898-10-01 / nr. 260

Inul XVI—No. 260 Sultanul ordonă retragerea trupelor turcești din Creta.­­ Creștinii poftiți să lase armele.-Temeri ele lupte sângeroase în munții Cretei între musulmani și creștini.» «n­affi a Ma BBHMMaga BB Arestările continuă se mark immer in­ vederea oilotoriei Imp­er­­iului Germaniei. Ieri, Marți, din ziarul UNI­VERSUL s’au tipărit 36.350 de exemplare. Ziarul UNIVERSUL se vin­de în stremnătate cu 10 bani exemplarul. Redacția și administrația : str. Bre­­zoianu No.’lI. București.—Telefon No. 67, Centrala IV. Post militar la podul Alexandru III. (Vezi explicația în pagina aceasta) CALENDAR pe ANUL 1893 Ortodox Miercuri, 30 Septembrie.— Mac. Grigorie. Catolic Miercuri, 12 Octombrie.— Maxi­milian. fies. soar. 6.12 Ap. soar. 5.20 București, 30 Septembrie. Instrucția criminală II Pentru instrucția criminală civili­zată, așa cum se practică în țările înaintate, se cere inteligență, studiu aprofundat și experiență îndelungată. La acest punct ne-am oprit în ar­ticolul trecut. De inteligență, n’avem să ne plân­gem. Atât în poliție cât și în ma­gistratură, sunt destul oameni inte­ligenți. Dar ne lipsește cele­ l’alte două condition!; n’avem oameni speciali­zați nici în poliție nici în magistra­tură , și nu avem oameni cu expe­riență. E vreme îndelungată de când am ridicat aceste chestiuni în coloanele «Universului», propunând îndreptări. Ca să fie cine­va un bun judecă­tor de instrucție, trebue să aibă o pregătire specială și mai presus de toate să cunoască firea omenească și viața în amănunțimile lor cele mai ascunse ; numai după pregătire po­trivită și o practică îndelungată poa­te ajunge cine­va să poseadă arta instrucției criminale. Cu organizația și cu obiceiurile noastre însă, nu vom ajunge nici­odată să avem oameni speciali și esperimentați. In poliție, funcționarii se schimbă atât de des, în­cât nimeni nu are vreme să facă o practică serioasă. Judecătorii de instrucție nu sunt stabiliți; funcțiunea aceasta e consi­derată ca un stagiu în cariera de magistrat. E vreme îndelungată de când re­clamăm ca judecătorii de instrucți­une să fie recrutați cu cea mai mare îngrijire și o dată aleși să fie ina­movibili, adecă să nu-și mai schim­be funcțiunea, ci să renuâie judecă­tori de instrucție toată viața lor. A­­cești magistrați să fie avansați pe foc, dîndu-li-se pe rând toate rangurile ierarh­ice și salariile corespunzătoare, dar să nu-și schimbe ocupațiunea. In asemenea condiții, s’ar găsi oa­meni cu tragere de inimă pentru a­­ceastă misiune, oameni cari s’ar forma printr’o practică îndelungată. In același timp, ar trebui să se organizeze serios poliția de siguranță, făcându-se inamovibili funcționarii săi. Cu aceste transformări, am scăpa de barbariile de acum și n’am mai fi expuși la atâtea erori judiciare. * * * Până una alta, ne folosim de oca­zie ca să revenim asupra unei mari nedreptăți. Celor osândiți pe nedrept, li s’a recunoscut nevinovăția. . Dar cine-î despăgubește de sufe­rințele morale și fizice, de pagubele materiale ce au suferit ? Acești nevinovați au stat ani de zile închiși și ies de­sigur zdrobiți din temniță. De vreme ce pe ne­drept li s’a impus această pedeapsă, societatea e datoare să’i despăgu­bească măcar atât pe cât se poate. N’avem însă nici o lege în această privință , și e foarte rău. In toate țările culte, osândiților pe nedrepții se dau despăgubiri propor­ționale cu mărimea pedepsei. Credem că, în fața groaznicei erori judiciare făcută în afacerea de la Foi­șor, ar fi momentul venit să se facă și la noi o lege în asemenea materie. Nu mai­­ mult până la sesiunea Parlamentului, rugăm dar pe d. mi­nistru al justiției să alcătuiască un proiect de lege și să-l depuie chiar la deschiderea Camerilor, pentru ca victimele erorei judiciare, cari atât au­ suferit, să poată fi despăgubite. Din Germania (Corespondență particulară a UNIVERSULUI) Berlin, 26 Septembrie. Cu­lotoria împăratului Germanieii în Orient In ziua de 12 Octombrie împăra­tul Wilhelm și împărăteasa își vor începe călătoria în Orient. In ultimul consiliu de miniștrii împăratul a de­clarat că -și va scurta călătoria cu trei săptămâni, renunțând de a mai vizita re­chectivul Egiptului. Motivul acestei decisiuni a împăratului este de a se căuta în situația internă po­litică. Noul Parlament se zice că va fi deschis în persoană de către împărat. Unii cred că sunt și motive de ordine politică exterioară, de­oare­ce călătoria împăratului la E­­gipt ar însemna o sancționare a dominațiunei engleze la Nil. Alții spun că această hotărîre a împăra­tului arii o conivență față de Franța ca aceasta să nu se simtă amenința­tă în prestigiul ei în țara pirami­delor. O sinucidere oribilăi Alaltă­ erî după amiazî s’a săvârșit o sinucidere oribilă într’o prăvălie din strada Meckern­. Pe la orele 2 un tî­­năr intră într’o prăvălie, în care mo­­ r Bani In toată țara montan nu se aflau nici stăpânul pră­văliei, nici vînzătoarea. Aceasta din urmă plecase la masa, pe când cel din țără se afla într’o altă ca­meră alături de prăvălie Tînărul privi speriat împrejur și apoi se a­­șeză pe un scaun, care se afla a­­proape de intrarea în pivniță. Când stăpânul intră în prăvălie și întrebă pe tînei că ce poftește, acesta strigă furios: «Cârnați!» Zicând acestea, scoase repede un cuțit tăios și-și re­teză gâtul de la stânga spre dreapta. Stapanul de­ alarma. Imediat sosi un gardist cu un medic. Acesta însă nu putu să mai dea nicî un ajutor. Tînărul sinucigaș muri după câte­va minut. Din hârtiile ce s’au găsit asupra lui, reese că tinerul se numea Kuhnl, litograf, în vîrstă de 19 ani și care în prezent n’avea de lucru. S’au găsit niște scrisori de la pă­rinții sei, cari i-au trimis 12 mărci, încura­iându-1, că-i vor mai trimite. Tinerul însă, desperat, își curmă zilele. Fuga tâlharului Erpel s’a stabilit acum pe deplin modul rafinat cum a evadat vestitul tâlhar Erpel din închisoarea de la Moabit. Tâlharul acesta a fost închis în sec­ția de alienați împreună cu 18 nebuni. Aceștia îndată ce au fost aduși în celulele lor, s’au desbrăcat de hai­nele lor, pe cari le-au lăsat la ușă. Zăbrelele de fier de la ferestre sunt la o distanță de 16 centimetre una de alta. Erpel î și pregăti un instru­mentau care îndoai 2 zăbrele, așa în­cât putu să se strecoare printre ele și să sară în curte. Aci se afla lângă zid un stîlp de felinar. Repe­de se urcă pe el și sări zidul, că­zând peste o grămadă de nisip. O cu­să­torte încheiată, în cer înaintea unui tribunal de aici s’a periractat zilele trecute un proces, care arată câtă zăpăceală poate pro­duce superstiția. In Kaufbeuren trăia meseriașul Alwin Wohlfahrt cu fe­meia sa Rosina și cu fiica lor vi­tregă Agnes Siedler. Aceasta din urmă, histerică la culme, în unire cu mama ei vitregă, au urzit planul să exploateze pe soții Kotterisch, cu cari trăiau­ în amiciție încă de pe când era în viață fiica acestora. Ag­nes spuse acestor soți, că ea e în comunicație cu răposata lor fiică Crescența,—că primește de la ea scrisori, că e în legătură cu Maica Domnului și câte și mai câte. In chi­pul acesta ea stoarse de la perechea superstițioasă peste 8000 de mărci. In fața tribunalului se aflau 52 de scrisori venite «din cer». Crescența voia să se mărite în cer, dar mirele era încă în focul iadului. Kotterisch da bani ca să-l răscumpere de acolo. Nunta avea să se săvârșească cu mare ceremonie. Kotterisch primi o dată «cadou din cer» un ceasor­nic, altă dată un inel cu o dedicație gravată. Și în cer trebue, zicea Ag­nes, tot ceea­ ce trebue și pe pămînt pentru noui­ căsătoriți, ca haine, lea­găn, rufărie, bijuterii și alte multe lucruri, după cum se cuvine locui­torilor cerești. Bătrânii dadeau bani pentru toate astea. In schimbul acestora, după cum s’a spus, veneau și contra daruri. Ast­fel la ziua nașterii lui Kotte­­risch, primi acesta ca dar o coșniță cu pește și cârnați, altă­ daală i s’a promis ca recunoștință 100.000 de rugăciuni. Altă­dată Kotterisch fu avertisat ca să nu mai trimită bac­­note de hârtie, de­oare­ce aceste nu sunt primite în cer. Părinții Kotte­risch primise și o invitare la nunta cerească. In aceasta se zicea între altele: «Toți locuitorii cerului vă așteaptă cu mare dor». Intr’o scri­soare Crescența le mulțumește pen­tru cartofii pe cari i-a primit de la scumpii ei părinți și cari au fost mult gustați de locuitorii cerești. In o altă scrisoare ginerele mulțumea cu căl­dură pentru zestrea pe care a pri­mit-o, precum și despre găluștile cu brânză pe cari le-au mâncat cu a­­tâta poftă îngerii, cari de bucurie au început să cânte și să joace. Alwin Wohlfahrt și soția sa și-au păstrat pentru sine aceste lucruri, de­oare­ce fiica lor isterică a murit. Tribunalul a condamnat pe Rosina Wohlfahrt la două ani închisoare, iar pe soțul ei la două luni închisoare. Meyer. Greviștii și soldații la Paris — Vezi ilustrațiile — Pentru parizieni nu e un specta­col ordinar, aspectul străzilor unde se fac lucrări de construcțiune. Peste tot nu se ved de­cât soldați pe jos, sau călări. La podul Alexandru III, e infan­teria de marină, guarzii municipali călări și agenții. Ofițerii nu-și pără­sesc oamenii lor și se preumblă în sus și în jos. La gara Orleans e același lucru ; soldații fac gardă cu pușca la umăr. Pe cheiul Seniei sentinelele veghiază. Pe șantierele particulare, agenții vor­besc și joacă cărți, așteptând eveni­mentele. Cu toată această desfășurare con­siderabilă de forță armată, pentru care nu a ajuns garnizoana Parisului, dezordinele continuă să se producă, și Vineri seară, două sute de gre­viști au atacat cu atâta furie o casă în construcție de pe strada Abbouy, încât, spre a-i împrăștia, trupa a tre­buit să facă somațiile obicinuite. Pe bulevardul Patignolles, cuira­­sierii au trebuit să împrăștie niște greviști și să escorteze niște căruțe cu material pe care aceștia voiau să le răstoarne. Căruțaș apărat de soldați în jurul Arcului de Triumf cam­­pează infanteria de linie și întregul Passy e brăzdat de patrule. Vineri după amiază, pe la ora 1, greviștii, în număr de 500, s-au dus la podul de Flandre și au putut, cu toți gar­dienii cari se aflau acolo, să puepe goană 400 de lucrători. Ceea­ ce e tipic e faptul că în fața acestei amenințări greviștii nu se arată nemulțumiți. In întruniri ora­torii caută să evoce înaintea ochi­lor greviștilor, un orizont sânge­ros, omoruri înfricoșate, șarje cu ba­ioneta, dar asta nu e de ajuns spre a emoționa pe auditorii lor. Iată o dovadă: Doună­ zi la eșirea de la întrunire, greviștii eșează li­niștiți, când de­odată răsunară su­netele mai multor trompete ale unui regiment care se afla în marș. Asta fu un semnal. Fără să se mai gân­dească de gravele lor preocupări, greviștii au început să alerge spre piața Republicei și, un moment după aceia, ei s-au descoperit în chip res­pectuos, strigând cu voce tare: «Tră­iască Armata !­» înaintea drapelului regimentului 131 de linie, care era readus de la manevre. In acest moment se află la Paris 20000 de soldați cari supraveghează lucrările, afară de guarzi. O sentinelă pe cheiă O CUGETARE PE 71 Nu este adevăr să nu fie contestat când cine­va are interes să facă asta. Din Constanța [Corespondență parte­a UNIVERSULUI) Constanța, 28 Septembrie. Omorît din bălac In Guran, văcarul comunei Cara-­ Omer, din plasa Mangalia, luându-se la ceartă cu un bulgar anume Tudor Crăciun, acesta din urmă l’a bătut atât de ren, încât în seara de 25—26 Septembrie numitul Ion Guran a murit. Criminalul a fost prins și arestat inînvlnul fi AMijA orlu­pa ei rufi­nola af nl Alii LUIU.I OUOII.UUU 01 pUL UUOLU1. Bundă, de tâlhari Administrația locală a cerut d-lui comandant al diviziei active din Do­­brogea întăriri de trupe pe linia fron­tierei despre Bulgaria ca să poată împedica bandele de tâlhari ce mi­șună prin pădurile d-a lungul fron­tierei din Bulgaria, de a intra în țară la noi. Teatrul Orașul Constanța și-a reluat as­pectul său de monotonie; toată lu­mea străină a plecat. Ca distracție orașul are trupa de comedii și operete de sub direcțiu­nea d-lui Al. P. Marinescu, împreună cu mica artistă Eleonora Marinescu o adevărată surpriză pentru publicul Constantian care nu avusese ocaziune până acum s'o asculte și s’o admire. S’a jucat până acum M-rele Nitouche, Fata Aerului, Mascotta, în care mica Leonora Marinescu a avut adevărate triumfuri. In curând se va juca Că­pitan Charlotta, Cloreta în concen­trare, De-aș fi rege, etc. Numai publicul de ar încuraja stă­ruințele și munca d-lui Marinescu. Bey Jour, 1 (18 Octom­bria) 1898« Memoriile M Bismarck Istorisirea luptei de la Veronvil­le.— Lupta de la Beaumont VI — Urmare — «La sfîrșit, mi se aduse calul și putui ajunge pe rege. Dar avui încă de luptat cu animalul meu, care, speriat de zgomot, făcea niște sări­turi grozave în toate părțile. Obu­zele treceau aproape toate pe d’asu­­pra capului meu și cădea fi în­tot­­dea­una în spațiul pe care trebuia să-l traversez. Trebui în curând ca regele să se retragă la spate și mai mult încă. Niște ofițeri au venit de mi-au spus asta și eu m’am dus de­­i-am zis-o. In timpul acesta sosise noaptea. Regele îmi spuse că avea foame, și că vroia să mănânce ceva. Numai la o cantină­­î găsirăm ceva de băut , vin și nițel rom prost. Cât despre mâncare, nu era de­cât pâine rece. După ce se căută prin toate părțile, se găsiră două cotlete într’un sat tocmai ceea ce ’i trebuia regelui. Nu era nimic ceea ce să se dea pen­tru ceî­l’alți. M. S. dori apoi să doarmă în trăsură, între caii cei morți și soldații grav răniți, cari ză­ceau­ la pământ, li se găsi cu mare greu­tate un adăpost într’o mizerabilă colibă. Cât despre mine trebui să-mi caut adăpost într’altă parte. Lăsând pe tînărul duce ereditar de Mecklem­­burg ca să păzească trăsura, m’am dus la Sheridan, să fac o recunoaș­tere spre a găsi un pat. Noi găsirăm o casă care tocmai ardea; apoi a doua, a treia și a patra erau pline de răniți de la pimniță până la pod. N’am fost primiți; dar în ultima casă zării o fereastră neluminată. Întrebai cine locuește acolo. «Nu sunt de­cât soldați răniți»—mi s’a răspuns. «Ei bine, mă duc să văd»—zisei eu. Și urcai scara. Nu era nici un rănit în odae și erau chiar trei paturi bune cu saltele curate și în de-ajuns pen­tru noi, în cari dormirăm ca niște prinți. La hrană, în timpul întregei, zile, n’am avut de­cât o bucată de pâine și nițică brânză. Seara, ni se găsi cinci sau ș­ase oue. Cei douî tovarăși ai mei voiră să le fiarbă, dar mie îmi plac crude. A trebuit să fur ouă, am spart coaja cu gazda săbiei mele și le-am sorbit repede. Abia a doua zi de dimineață, după 36 de ore, avut ceva cald de mâncare. In acest timp și pe când cancela­rul vorbea, noi sosirăm la Buzancy, care era punctul de concentrare al trupelor. Regele ’și făcu apariția la 11 ore, și jum., și aflarăm că francezii ’șî păstraseră pozițiunile lor. Ieșit din Buzancy cu cancelarul și mă urcai cu el pe o mică înălțime, la patru k­ilometri de acolo. In curând auzi­răm bubuituri repetate. — Aide, e artileria,—zise ministrul. Două coloane de infanterie erau­ la oare­care distanță de noi, lângă mai mulți arbori ; le-am arătat mi­nistrului, dar ele erau așa de de­părtate, în­cât a trebuit să’și pue o­­chelarii și aflai atunci că el făcea în­tot­dea­una așa când voia să privească la oare­care distanță. Departe, la spa­tele unei ridicături de pământ, se puteau vedea câte­va linii întunecate, nemișcate; erau trupele franceze. După hartă, era acolo satul Stanne. Noi aflarăm mai târziu că împăratul Napoleon în persoană se afla acolo și că asista la luptă. Focul nu întârzie să înceteze în partea stângă, dar fu reluat mai pu­ternic în marele platou de Beau­mont, care se întindea la dreapta. Era acolo și o mică ridicătu­ră pe care se afla regele, înconjurat de prinți, de generali și de ofițeri de stat-major. In această parte se în­dreptă cancelarul. A­ urmat și asistat, lângă el și lângă rege, la lupta de la Beaumont. Lupta de la Beaumont a durat până la apusul soarelui, și, când noaptea a început să vină, regele era încă așezat pe scaunul său, urmărind prin lorneta sa peripețiile supreme ale luptei. Se aprinsese un foc de paie, căci vântul era rece. Cancela­rul era lungit pe pământ, cu Sheri­dan alături de el. Se zăreau în întu­­nerec fulgerele sinistre ale obuzuri­­lor, cari se deportau din ce în ce și flăcările se ridicau de la satul Beau­mont. Francezii se retrăgeau repede, și luptătorii dispăreau puțin câte pu­țin după mica colină unde se aflau cei câți­va oameni, nelăsând în urma lor de­cât satul incendiat. Lupta era câștigată. (Va urma) Post militar la lucrările de la gara­­ Torleans (Vezi explicația în pagina aceasta)

Next