Universul, martie 1899 (Anul 17, nr. 58-88)

1899-03-01 / nr. 58

Mmlo. 8Í- tol, 1 Mie ms aSrafttACT»» Strafe Brezoîana ÎIo. ta, SBeraSS^ Telefon Ho. 73. avriresa telegis­fc»» MniV!15 ® 0Î.wSI\CIU­ 31Î&. CELE DIN URMA ȘTIR! DIN LUMEA ÎNTREAGA Școala Obedeanu din Craiova«—(Vezi explicația). . UNIVERSUL de azi s’a tipărit în 57.000 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1899 Ortodox Duminecă 28 Februarie.-Pur. Va­sile Miirt. (Lăsatul de sec). Catolic Duminecă, 12 Martie. — Grigore cel m. Soarele răsare 6.20 ; apune 6.01. București, 28 Februarie. In peninsula Meanică Vorbind acum câtă­va vre­me despre chestiunea Mace­doniei, pe care bulgarii se silesc din toate puterile s’o pue pe tapet, spuneam că, înainte de ori­ce, trebue să vedem ce atitudine va lua guvernul imperial rusesc, dat fiind­ că Rusia și Austria s’au angajat să contribuiască la menținerea statului-quo în Balcani. Dacă înțelegerea austro­­rusă mai există, ziceam noi, atunci urmează ca guver­nul din Petersburg să facă la Sofia demersuri pentru potolirea agitațiunilor bul­gărești în Macedonia. Așa s’a și întâmplat. Or­ganul oficial al guvernului rusesc a publicat un comu­nicat prin care se spunea că agitațiunea bulgarilor nu poate avea aprobarea ni­mănui. In urma acestui comuni­cat, a și căzut în baltă pro­iectul întrunirii unui con­gres macedonean la Geneva. Agitațiunile nu s’au po­tolit însă, dovadă, măsurile militare pe care guvernul turcesc continuă a le lua în Macedonia. Guvernul bul­gar, pe de altă parte, se scutură de ori­ce răspun­dere, dând toată vina asu­pra guvernului otoman, care prin îngrămădirile sale de trupe ar fi sporind iritarea macedonenilor. O altă împrejurare neli­niștitoare e fierberea alba­nezilor. Aceștia sunt foarte iritați de mișcarea bulga­rilor și dintr’un moment într’altul poate izbucni un conflict. Totuși, dacă ținem soco­teală de atitudinea Rusiei, avem cuvînt să credem că chestiunea macedoneană nu va fi deschisă. Ori­ce s’ar întâmpla însă, ceea­ ce pe fie­care zi devine mai clar e că toată mișca­rea e provocată de bulgari și numai de ei. Grecii nu se mișcă ; românii, element de ordine și însuflețit de cea mai perfectă realitate față de Sultan, își văd de treabă ; șerbii de asemenea sunt pacinici. Numai bul­garii tulbură liniștea și a­­gitațiunea lor pune în miș­care pe albanezi, dușmanii lor tradiționali. In asemeni condițiuni, greu se poate deschide ches­tiunea Macedoniei. Și aceasta e foarte bine, căci deschi­derea chestiunii ar fi o se­rioasă amenințare pentru pace. Un incident supărător s’a ivit zilele astea la Belgrad. După cum se știe, minis­trul rusesc pe lângă Curtea Serbiei s-a simțit ofensat pentru că nu a fost invitat la un prânz de gală și a declarat că pleacă la Pe­tersburg. Ruperea relațiunilor di­plomatice între Rusia și Serbia nu e, fără îndouială, un eveniment de mică im­portanță. Totuși, nimeni nu se aș­teaptă ca el să aibă urmări serioase. După toate proba­bilitățile, lucrurile se vor aranja prin mijlocirea Aus­­tro-Ungariei, precum altă­dată s’a aranjat conflictul austro-bulgar prin mijloci­rea Rusiei. Din Transilvania [De la corespondentul UNIVERSULUI­ Sibiu S, 23 Februarie Noul Mitropolit român De mult n’a mai văzut Sibiul o manifestație românească, atât de grandioasă ca cea de azi, cu oca­­zi­unea sosire­ aici a Mitropolitului celui nou, Ioan Mețianu. Mii de oameni înconjurau gara și erau așezați în lung pe a­­mândouă părțile drumului de la gară spre oraș și prin oraș pe stra­dele prin cari avea să treacă. Trenul și apariția noului arhhi­­păstor­ a fost salutat cu puternice urări «Să trăiască», apoi vicariul archiepiscopesc i-a ținut o vorbire scurtă, salutându-l în numele viilor sei credincioși, la care Mitropolitul a mulțumit cu cuvinte alese și des întrerupte de aprobări sgomotoase , apoi primarul orașului Sibiu, sasul Drottlef, l’a salutat în limba ger­mană, dorindu’î ca «să fie ceas cu noroc ceasul în care pune piciorul pe pământul orașului nostru, acest înalt și prețuit oaspe și nou cetă­țean»,—la care Mitropolitul a răs­puns frumos tot în limba germană. Intr’o trăsură cu patru cai negri a pornit apoi de la gară prin mij­locul măr­ei de popor, dând bine­­cuvîntări în dreapta și stânga, în vreme ce mulțimea îl aclama me­reu. Era popor, preoți, protopopi și învățători din tot jurul Sibiului. In același tren cu Prea­sfințitul arh­iereu, a sosit mulțime de preoți, protopopi și țărani, cari în drumul lui au apucat trenul ca să-l înso­țească la Sibiu. Uriașă era mulțimea în strada re­ședinței arh­iepiscopale, unde a a­­juns conductul de peste 30 de tră­suri, în frunte cu a Mitropolitului.­­ Aci aclamațiile n’au fost mai pu­țin puternice și însuflețite. Prea­sfinția Sa a fost condus în biserica catedrala, unde a rostit o scurtă rugăciune de mulțumită lui D-zeu, apoi a fost condus tot între aclamațiunile lumea de pe stradă la reședința sa nouă, a cărei poartă era frumos împodobită în brazi și purtând inscripția din floricele albe : Bine a’ți venit ! A urmat prânzul, la care, au luat parte, cu veselie și bucurie, mem­brii consistoriului și suita (de vre-o 10 inși) a Prea sfinției Sale, veniți de la Arad, precum și mai mulți onorațiori din loc. Până la Sibiu tot drumul arh­ie­­reului a fost o cale de triumf, pre­tutindeni satele ieșindu’i înainte în haine de sărbătoare și salutându’l viu’l Un frate. CRONICI FEMENINE Doamnă Vampa. Urmăresc cu multă aviditate cro­nicile d-voastră femenine, date fiind cunoștințele ce te aveți în această materie,—flak­-ul particular și subtil al femei,—și recunosc că multe din­tre părerile ce le-aui expus în această tribună a adevărului sunt un stimu­lent puternic către bine și către a­­devărata cale de urmat pentru fem­ei Dacă pot zice aceasta despre cele mai multe cronici ce au­ publicat, apoi fără îndouială că felul d­v. de a vedea în chestiunea balurilor este, cu mici restricțiuni din parte-mi, cel mai rațional, cel mai chibzuit și, aș putea zice, fără să încerc a vă complimenta, ultimul cuvînt în a­­ceastă chestiune. In adevăr, cine nu știe cari sunt e­­moțiunile de car­e e înconjurată prima apariție în bal a fetei tinere, necu­noscătoare, sfioasă, în mijlocul lu­mei elegante de care e înconjurată ? «Câte cheltueli de inteligență pen­tru a da unei doamne superiorita­tea toaletei și a eleganței, a face din ea idolul adorat, «Regina Ba­lului». Aci poate că nu o-aș împărtăși în totul părerile, căci dacă luxul desfășurat in asemenea ocazii poate fi ruinător pentru unii, fără îndouială că el dă hrană multor finți sărace și ast­fel în parte e executată cari­tatea prin satisfacerea poftelor, atât de egoiste de lux, de strălucire. Câtă plăcere și fericire simt pe­rechile în vîrtejul amețitor al dan­sului, câte vorbe de iubire, câte iluzii create sub lumina feerică a cande­­lambrelor, iluzii de un minut, menite să piară în întuneric ,c­e plăcuți le sunt tinerelor fete, d-șoarelor frumoase, fanții­­ cari știu să se ’nvertească așa de bine, să se plece cu atâta grație, să spună cu­vinte de un spirit prostesc și nesărat. Ce greui e pentru tine, tînăr plin de iluziunî, cu merite reale, căruia necunoștința lanțului nu’ți permite nici să te miști de teama ridicolului! Apoi valsul terminat, nimeni nu te privește, nici chiar ea, care rezumă aspirațiile tale, ea, care e idolul tin­erei, care surîde, te privește cu milă, zdrobindu-te sub greutatea cuvin­telor : «Nu știi să dansezi ?» Și atunci te întrebi dacă, în loc de a fi un tînăr muncitor, stăruitor ar­ fi un fante, inima ei ar fi cucerită mai u­­șor. Această prejudecată contra o­­m­ului care nu știe să danseze, atât de răspândită intre d-nele și d-rele noastre, ar trebui să ’i se puie capăt odată, să se arate că nu în dans re­­sida calitățile necesare unui bun băr­bat și că adevărata calitate care face fericirea femeei sunt însușirile lui, bunătatea inimei, blândețea carac­terului și că dansul nu e de­cât un ce complimentar. Asupra acestui punct îmi permit a vă atrage atențiunea d-voastră. Cu talentul de care dispuneți, să pledați cauza bărbaților, pe cari necunoș­tința in materia dansului îi coboară cu desăvirșire in «judecata» femeilor. Maria Stt. lonescu, Ph­a­llisslis [Corespondență part. a UNIV­ERSULUI) Petersburg, 23 Februarie. Cum trăiește Țarul Nicăeri ca aci, știrea despre boala Țarului, răspândită din Copenhaga, n’a provocat o mai mare­­ uimire. Nu e un mister pentru nimeni că tînărul Țar nu se bucură de o constituție prea tare și­­ nu ar su­porta o viață de oboseli, dar de aci până la a-1 zugrăvi cai bolnav în chip serios, e departe. ■ Cine a putut să se apropie de Țar în ultimele zile, nu a observat în suveran nici o schimbare. Aceste zvonuri se poate să se fi născut din faptul că Țarul trăește retras, ducând o viață simplă, mai mult burgheză de­cât imperială, în contrast cu iubirea de lux și de plăceri, proprie înaltei societăți din Petersburg. El dedică toată activitatea sa cu­noștinței precise a afacerilor Statu­lui, nemulțumindu-se de­­ informa­țiile oficiale, dar deschizând an­chete private, cari supără mult pe înalta biuroperație. Ziua lui e ast­fel regulată: se scoală la 8 ore și ia cafeaua cu Ța­rina și la 9.30 ore precis se retra­ge în odaia lui de lucru, unde ci­tește ziarele rusești și streine până la ora 10 juni. Apoi se plimbă o jumătate oră prin parc. La ora 11 primește pe miniștri și rezolvă aface­rile curente. Apoi dă audiențe ofi­țerilor, nobililor, etc. La ora 1 juni. Țarul dejunează cu Țarina­­ și apoi ies o oră la plimbare în trăsură. De la 4—8 ore Țarul lucrează singur , citește rapoartele zilei, examinează proiectele de legi și relațiunile gu­vernatorilor din provincie cari sunt 65. La 8 ore, are loc prânzul de familie, la care iau parte și câți­va invitați. De la 10 la miezul nopței se retrage iar în camera de lucru. In acest timp Țarina stă cu Ni­­colae II ; ea brodează, desemnează sau cântă la piano. In rare ocaziuni Țarul călca a­­cest regim de viață. Marea revoltă a studenților a știut că în Rusia domnește de câte­va zile o mare agitație printre studenți și că Țarul a ordonat per­sonal facerea unei anchete. Greva s-a întins la toate Univer­sitățile din Rusia și toți studenții au declarat că nu se vor astâmpăra, până nu se va da satisfacție cole­gilor lor din Petersburg cari au fost bătuți de polițiști. Revolta a fost liniștită în tot tim­pul, și s-a mărginit la faptul că stu­denții nu voesc să iea parte la sec­­țiuni. Mulți profesori susțin pe studenți. Poliția e concentrată și a operat mai multe arestări parțiale. Consiliul profesoral a decis să intervie pentru liberarea acestora. De ieri însă studenții au început să se mai liniștească și au promis că vor reîncepe cursurile , aceasta în urma raportului ministrului de finanțe Witte, care a făcut un ra­port Țarului care ar fi ordonat des­tituirea prefectului de poliție Klei­­gheis. Acesta ar deveni guvernator al Kazanului, ceea­ ce echivalează cu o disgrație. Azi studenții au aclamat cu mult entusiasm pe Țar, pe când acesta se reîntorcea de la Expoziția de Bele-Arte. Kaminsky. Nenorocirea de la Eton (­Corespondență part. a UNIVERSULUI) Iași, 26 Februarie. Cititorii «Universului» știu din corespondența precedentă că d. judecător de instrucție Ghinea Ionescu, pentru a putea avea o mul­țime de lămuriri precise, relativ la cauza grozavei nenorociri, a hotă­­rît să parcurgă o distanță oare­care cu o mașină de felul celei deraiate. Astă­zi s-a făcut această experien­ță și anume, pe la ceasurile 9.35 dimineața a pornit din Iași mașina «Orleans», conducând pe d-nii Ghi­nea Ionescu, sub­ inspectorul Du­­șescu, Chiriță Atanasiu, șeful sta­ției, Mihail Ștefănescu sub-șeful de­poului, Marto inginer, etc., până la Cucuteni, făcând o viteză de 74 kilometri pe oră. De­și era vorba ca să se facă iu­țeala de 90 ktm, așa cum deraiatul tren a făcut, totuși s’a renunțat la această hotârîre, fiind teamă de vr’un accident. La această mașină s’a prins și măsurătorul automat de la una din locomotivele răsturnate și s’a dove­­dit că afirmațiunea mecanicilor este mincinoasă, anume că automatul nu lucra, fiind stricat. Din contra, s’a dovedit că măsu­rătorul lucrează perfect și că arată numărul exact. Toate aceste constatate, d. Ghi­nea a dresat un proces-verbal ară­tând rezultatul experienței, și care a fost subscris de cei cari au luat parte. Multă muncă cheltuește d. ju­decător de instrucție, pentru a afla dacă trenul deraiat a avut sau nu o întârziere. Se știe că d. Saligni, prin rapor­tul oficial contestă acest lucru, iar condicele de mișcare din Bârnova, încă spun, că trenul a sosit și a plecat la ora fixă. Totuși se găsesc pasageri, printre cari și d. profe­sor E. Sinigaglia, cari susțin sus și tare că trenul a avut o întârzi­ere de cel puțin 10 minute, și a­­ceasta la plecarea din stația Bâr­nova , adică cu 3 sau 4 minute îna­inte de a se întâmpla nenorocirea. Aceasta e o chestie de mare in­teres, și ca atare, justiția își dă toate silințile pentru a afla ade­vărul. Astă­zi tribunalul local a anulat mandatul de arestare emis în con­tra mecanicului Alfons Sion, ordo­nând eliberarea sa, imediată. V’am telegrafiat și scris deja, că starea tuturor răniților s’a îmbună­tățit foarte mult. Astă­zi unul din conductorii de bagaje, numit Vasile Petrea, a fost eliberat din spital, de­oare­ce și-a recăpătat pe deplin sănătatea. Mâine alți două vor fi eliberați, fiind cu totul restabiliți. Singur simpaticul dr. Pilescu su­feră îngrozitor, deși medicii afirmă : S Baci Ioan H tak­la—10 Bani fii limlitat» abonamentiile. și Anunțurile, se primesc la ■ ADMINISTRAȚIAI Str. Br­esciasu li, Bu­sQ Vci ȘtJi impiÉIMPHa că pericolul e cu totul îndepărtat. Direcțiunea generală a G. F. R. se interesează mult de starea doctoru­lui Pilescu, prin prefectura de județ. Direcțiunea va plăti frumoase su­me ca despăgubiri. Putem spune cu siguranță că mai mulți, printre care și dr. Pilescu, familia nenorocitului Kaner, Pralea, etc., vor cere sume însemnate pen­tru nenorocirile cauzate. De alt­fel mi se spune că direcțiunea gene­rală e de pe acum dispusă să chel­tuiască o sumă oare­care și aceasta pentru a evita procese. Mâine se vor aduce la Iași încă o parte din vagoanele sfărîmate cu ocazia acestei teribile nenorociri. Se speră că până în câte­va zile toate sfărîmăturile vor fi ridicate de la locul catastrofei. Miereanu, Cronica Teatrală Akmiutis, fantasie dramatică într’un act și în versuri de d. Ludovic Dauș. Nu credem că fantasiei dramatice într’un act și în versuri Akmiutis i s’ar putea da altă însemnare de­cât aceea a unui exercițiu de condeiü, a unei teme, ușoare încă, pe care un tînăr scriitor și-a propus-o mai mult în­ scopul unei deprinderi stilistice, de­cât cu intenția de a produce o operă de oare­care însemnătate li­terară. Ast­fel judecând lucrurile, n’am putea face o vină autorului din fap­tul că și-a ales un subiect ce nu poate fi măcar discutat. E vorba de un preot în inima căruia la bă­trânețe, se aprinde sc înteia dragos­tei sensuale pentru o tînără fată de pescar și care, văzându-se respins, profită de ocazia unei nenorociri în familia regească și de puterea su­perstiției populare, pentru a căuta să-și râsbune patima disprețuită. El denunță pe Armiutis ca vinovată de mânia zeilor ; dar iubitul fetei, tînărul pescar Erodac, intervine, și o controversă de implorări la cer se naște, sub cerul liber, pe o groaz­nică vijelie, în mijlocul poporului nehotărît și în fața regelui care s-a lăsat abătut și impasibil, pe o bu­turugă. La un moment dat, Brodac invoacă dreptatea zeilor, un trăsnet cade și lovește pe mizerabilul preot. Dreptatea s-a făcut. Pe această temă autorul a brodat niște versuri cari sunt o adevărată colecție de figuri uzate și arhitizate, toată moneda curentă și măruntă a imaginilor la îndemâna ori și cui ; amorul, care nu vrea pietre scumpe și palate strălucite, ci un pat de flori; durerea și disperarea, care pare că vede în față­ î un mormînt deschis; nevinovata copilă, cuvînt ce, fiind vorba despre o nedreaptă acuzare, trebue necesarmente să ri­meze cu milă; intrigantul infam care se tîrîie în noroia și în tină, scump popor și rege bun,—și așa mai de­parte d’a capo al fine. Versurile, de alt­fel, sunt purgă­­toare , dar alt­ceva nu e de zis des­pre această fantasie, care n’a avut măcar darul de a interesa pe inter­preți în­deajuns ca să-și dea oare­care silință de a întrupa rolurile cu cât de puțină convingere. Totul s-a spus de scăpare, fără relief, fără studiu. D. Nottara în special avea aerul, deși probabil că nu și inten­ția, de a-și bate joc de versurile pe cari le spunea—și poate că până la un punct avea dreptate. 5ou Gorun. U­N SFA­T PE ZI Cum putem avea oue mai multe.—Să se dea amestecate în hrană condimente ca : piper, boia de ardei, urzici mai ales. Pentru timpul de iarnă, unicele trebuesc culese de vara și uscate la umbră, pentru a nu se îngălbeni, apoi iarna le ferbem și le amestecăm cu uruială (făină, tarife) aluat etc., și le dăm păsărilor. Făcând ast­fel, hainele, rațele, gâș­tele, curcile și cele­l­ alte păsări ne vor da un număr mai mare de ouă. la provinci (De la corespondenții noștri particulari) . Pe ziua de 26 Februarie — Brăila Incendiul de pe strada Re­gală,. — Prin trei telegrame con­secutive, v-am anunțat despre isbuc­­nirea unui teribil incendiu pe strada Regală la magazinul de văpsele al d-lui Henrich Koffle­r. Iată acum și amănuntele culese la fața locului, precum și cauzele cari au provocat acest groaznic in­cendiu. Pe strada Regală colț cu strada Coroanei, se află situată proprie­tatea cu două etaje a d-lor Frații G. Perlea. Această proprietate se compune din magazinele­­ de sticlărie a d-lor Frații G. Perlea, de văpsele al d-lui Koffler și de galanterie a d-lui Manu Violate. In etajul de sus d’asupra celor două magazine din urmă, locuia d. dr. Roșianu, medic primar al ju­dețului. Atât întreaga proprietate cât și marfa din magazinele Perlea și Kof­fler, erau asigurate la diferite socie­tăți de asigurare din Brăila. De asemenea și mobilele din locuința d-lui dr. Roșianu erau asigurate. Numai magazinul de galanterie al d-luî Mari Violate nu era asigurat la nici o societate. Azi dimineață pe la orele 8 și jum, un băiat de la prăvălia d-lui Koffler, anume Iulius Gahn, aranja prin di­ferite părți ale magazinului mai multe butoae cu benzină. De­odată, din nebăgare de seamă, scapă din mână un butoi, care spăr­­gându-se, inundă întregul magazin cu benzină. O parte din benzină se revărsă chiar în stradă, căci butoiul se spărsese în apropiere de ușa pră­văliei. Un tînăr băiat, anume Iorgu Ion, în etate de vr’o 16 ani, ucenic la o cizmărie de pe strada Brașoveni, trecând în acel moment pe acolo observă benzina pe jos, și din ne­știință sau din rea voință, aprinse un chibrit și îl aruncă în mijlocul benzinei. Imediat se auzi o detunătură pu­ternică, și limbi enorme de foc se răspândiră cu iuțeala fulgerului în întregul magazin. De asemenea și cele­l­alte butone cu benzină exploadând, focul luă în câte­va secunde proporții înspăi­mântătoare. Dându-se imediat alarma, se a­nunță postul de pompieri care so­sind imediat sub conducerea d-lui locotenent Gondeescu, începu a da împreună cu agenții polițienești pri­mele ajutoare pentru localizarea in­cendiului. Băiatul Iulius Calm, care fu rănit grav la picioare și ars aproape cu totul, fu trimes la spital. Toți cei­l’alțî cari se aflau în acel moment în magazin, precum și fa­milia d-lui Roșeanu, părăsiră domi­ciliul lor, fugind printr’o ușă ce da în strada Coroanei, și lăsând pradă flăcărilor tot ce se găsea într’însele. Focul se întinsese însă ca repezi­­­ciune inspăimîntătoare și cu tot ero­ismul pompierilor creștea încă din ce în ce. Deja magazinul de galan­terie de­ alături era împresurat du flăcări fără a se putea scoate din­­tr’visul de­cât o parte din marfă. O adevărată panică se produse în oraș la vestea acestui puternic incendiu. Intr’un moment toată Brăila era în picioare și o mulțime imensă umplea stradele Regală și Coroanei, atât de mult în­cât chiar sacalele pompierilor circulau cu mare ane­­voință. De la comandantul garnizoanei, prefect, primar, procuror, polițan­t etc., și până la cel mai inferior sluj­­baș, toți erau la fața locului. De asemenea s’au observat o mul­țime de d-nî ofițeri superiori și in­feriori cari sosiră în grabă și dă­dură și eî ajutorul lor, dând ordine soldaților și pompierilor. D­ora sau FIICA ASASINULUI PARTEA III Casei­ Moartei " . A doua zi, la 7 ore, când se scu­lară, marchizul tot nu se întorsese. Bobi dete câte­va ordine mamei sale, apoi eși cu Momo, ca să se ducă la Lola. Când ajunseră lângă casă, văzură pe Bepe în poartă ca și cum i-ar fi așteptat, de­oare­ce cum ’i zări, sari înaintea lor. Ce’ douî complici încruntară în același timp din sprîncene. — Ei băete, ce e nou ?­­— Stăpâna mi-a ordonat să vă aștept ca să ve conduc d’a dreptul la ea. — Lola s’a sculat? — O nu, e în pat, cu o rană mare la cap. Cei douî compliți se opriră ui­miți. — Ranița? Cum? — Nu știu. Hai la dânsa. După câte­va momente, bandiții intrară în camera pe jumătate în­tunecată, unde Lola era întinsă pe pat, cu capul legat cu o eșarpă plină de sânge. Fața Lolei era mai albă de­cât d< albă a pernei pe care -și odihnea capul și trăsăturile feței ei exprimau suferința și durerea. Ea făcu un gest lui Bepe ca să iasă apoi făcu semn celor douî oa­meni să se apropie. — Ei bine, ce s’a întâmplat ? în­trebă Bobi, uimit. — S’a întâmplat că porumbița a fugit după ce m’a ucis aproape, răs­punse Lola cu vocea slabă. Cei două oameni scăpară câte un strigăt de spaimă. — Să fie cu putință ? Se poate crede așa ceva ? Sau poate vrei să joci o comedie ? — Duceți-ve în camera unde era închisă și veți găsi încă sticla pe pe care mi-a trântit’o în cap pentru ca să scape. Și Lola povesti într’un suflet ceea ce se petrecuse. Bobi asculta gâfâitor; Momo era oribil de văzut. Pârul i se sbârlise, din ochi îi sbucniau luciri ca din ochii peștilor. — Dar atunci noi suntem pier­duți, esclamă Bobi. Dora o să ne denunțe. — Dora nu te-a recunoscut de­cât pe tine, Bobi, tu singur treci prin mare primejdie. Bobi roști o afurisenie. .— Ce să fac? Ce să fac? bolbo­roși densul. Momo avea pe buze un rînjet bestial; fruntea­­ se încrețise adânc. — La ce oră a fugit fata ? — Pe la miezul nopței. — Unde o fi fugit ? Se poate că după ce a făcut câți­va pași pe stradă, a leșinat și a fost dusă la vr’o autoritate. — Dânsa o să creadă că m’a ucis, zise Lola cu voce slabă. — Și cine știe dacă frica n’o să ’î închidă gura. — In ori­ce caz noi nu suntem siguri. — Se poate iarăși ca fata să nu ‘și aducă aminte de casa unde a fost condusă. — Și tocmai pentru asta, zise Lola, eu mă gândesc să nu mă mișc de joc d’aci. — Dar noi, noi... Lola păru a avea un avânt de a­­fecțiune pentru Bobi. — Tu o să stai cu mine, zise dânsa cu hotărîre. * — Pe toți dracii, că bine zici. De alt­fel, dacă lovitura n’a isbutit de data asta, putem s’o reîncepem. Momo făcu o strîmbătură oribila. — Dar cu mine ce aveți de gând să faceți? întrebă dânsul. — Eu cred că Dora nu ți-a dat mare băgare de seamă, zise Lola, și eu ași fi de părere să te întorci la palatul marchizului. — Dar dacă marchizul me în­treabă de Bobi? — Să zici că nu știi unde este. — Dar dacă întreabă mama ? a­­dăugă Bobi. — Santinel poți să-i spui că fiul ei e în casa mea. Tonul aproape vesel al Lolei a­­lungă temerile celor douî complici. După o oră, cocoșatul se întoarse la palatul marchizului. Acesta tot nu se întorsese înscă. Monstrul îl așteptă în camera lui. — Dacă aș putea să mă curăț de Bobi, de Santina, de Lola, mumură dînsul, ce bine ar fi. Eu am lucrat mai mult de­cât toți, eîi cel d’intern am dat lovitura, dar azi nu am nici un ban și sunt lăsat ca un câine. Nimeni n’a avut o vorbă b­ună pen­tru mine, nimeni nu m’a iubit nici o dată ; femeile fug d mine cu frică. Copii mă huiduesc pe la spate. Blestemat fie cine m’a făcut pe lume. Se așeză în fotoliul marchizului și cu brațele atârnate, cu fruntea plecată, părea că se gândește. — Bobi m’a trădat ca pe un co­pil, murmură dînsul din nou. O­­ dar o să vie ora ca să mă revoltez, să’mi satur acea sete de resbunare care mă tortură. Dar dacă eu m’aș duce să denunț pe Bobi contelui de Ripafrata, dar dacă aș încheia cu acesta o învoială pentru ca să’x dau documentul pe care Bobi îl are în mână ? Atunci partea ar fi toată pentru mine, atunci s’ar dărâma toată clădirea pe care Bobi a con­struit-o. Ah ! Ah ! și de ce nu ? Rîdea arătându’și dinții ascuțiți, în vreme ce sîngele îî injecta ochii și îi îngroșia vinele gâtului sau pă­ros, insă d’o dată visul îi dispăru de pe buze și obrajii i se îngălbeniră. — In casa contelui bolborosi dîn­sul e acea Nina pe care într’o zi am lovit-o și care m’ar denunța. Și eu nu vreau să’mî sfârșesc zi­lele în temniță, în întuneric, după ce nu m’am bucurat de nimic în viață. Vreau să trăesc, vreau să m­e bucur și, dacă e așa... Se opri auzind ușa deschizându­­se și văzând pe Giudita intrând. Aceasta se uită ingrijată, împrejur. Colosul voi să se ridice dar nu putu. Giudita ’l privi cu surpriză. — Dar unchiul meu? întrebă dînsa cu blândețe. — Unchiul d-tale, răspunse mon­strul, nu s’a întors încă d’aseară. Giudita tresări. — Nu i s’o fi întâmplat vr’o ne­norocire ? întrebarea asta, o făcu cu așa în­­grijare, în­cât porno pufni de ris. Giudita avea o față foarte serioasă. — De ce rîzî ? întrebă densa ? — Pentru grija ce pari a avea de du marchiz. Ah ! dacă d-tale ți­ s’ar întâmpla o nenorocire, fui sigură că dânsul n’ar plânge. Giudita se înfiora din tot corpul. Insă gândindu-se că omul acela po­cit și brutal, care stătea liniștit î­­naintea ei, cunoștea poate toate in­famiile, toate ticăloșiile marchizului, ’și birui scârba și plecându-se blând asupra lui, ’1 întrebă cu dulceață: — De ce vorbești ast­fel ? Poate că unchiul meu nu mă iubește ? De ce atunci a dorit să me aibă în pa­latul meu, alăturea de dânsul ? Nu e oare aci nimeni căruia să­­ fie milă de mine ? Monstrul ascultă acea voce ar­­gintină, melodioasă, cu enorma-i gură căscată, cu fața iluminată în­tr-un mod ciudat. O tremurătură convulsivă­­ în­tindea toate membrele. De­sigur, Giudita nu avea frumusețea sera­fică a Dorei, înaintea căreia cocoșatul rămăsese nepăsător , nu avea nici figura poetică a Ninei, care înfu­riase pe monstru. (Va urma) 115

Next