Universul, martie 1899 (Anul 17, nr. 58-88)
1899-03-01 / nr. 58
Mmlo. 8Í- tol, 1 Mie ms aSrafttACT»» Strafe Brezoîana ÎIo. ta, SBeraSS^ Telefon Ho. 73. avriresa telegisfc»» MniV!15 ® 0Î.wSI\CIU 31Î&. CELE DIN URMA ȘTIR! DIN LUMEA ÎNTREAGA Școala Obedeanu din Craiova«—(Vezi explicația). . UNIVERSUL de azi s’a tipărit în 57.000 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1899 Ortodox Duminecă 28 Februarie.-Pur. Vasile Miirt. (Lăsatul de sec). Catolic Duminecă, 12 Martie. — Grigore cel m. Soarele răsare 6.20 ; apune 6.01. București, 28 Februarie. In peninsula Meanică Vorbind acum câtăva vreme despre chestiunea Macedoniei, pe care bulgarii se silesc din toate puterile s’o pue pe tapet, spuneam că, înainte de orice, trebue să vedem ce atitudine va lua guvernul imperial rusesc, dat fiind că Rusia și Austria s’au angajat să contribuiască la menținerea statului-quo în Balcani. Dacă înțelegerea austrorusă mai există, ziceam noi, atunci urmează ca guvernul din Petersburg să facă la Sofia demersuri pentru potolirea agitațiunilor bulgărești în Macedonia. Așa s’a și întâmplat. Organul oficial al guvernului rusesc a publicat un comunicat prin care se spunea că agitațiunea bulgarilor nu poate avea aprobarea nimănui. In urma acestui comunicat, a și căzut în baltă proiectul întrunirii unui congres macedonean la Geneva. Agitațiunile nu s’au potolit însă, dovadă, măsurile militare pe care guvernul turcesc continuă a le lua în Macedonia. Guvernul bulgar, pe de altă parte, se scutură de orice răspundere, dând toată vina asupra guvernului otoman, care prin îngrămădirile sale de trupe ar fi sporind iritarea macedonenilor. O altă împrejurare neliniștitoare e fierberea albanezilor. Aceștia sunt foarte iritați de mișcarea bulgarilor și dintr’un moment într’altul poate izbucni un conflict. Totuși, dacă ținem socoteală de atitudinea Rusiei, avem cuvînt să credem că chestiunea macedoneană nu va fi deschisă. Orice s’ar întâmpla însă, ceea ce pe fiecare zi devine mai clar e că toată mișcarea e provocată de bulgari și numai de ei. Grecii nu se mișcă ; românii, element de ordine și însuflețit de cea mai perfectă realitate față de Sultan, își văd de treabă ; șerbii de asemenea sunt pacinici. Numai bulgarii tulbură liniștea și agitațiunea lor pune în mișcare pe albanezi, dușmanii lor tradiționali. In asemeni condițiuni, greu se poate deschide chestiunea Macedoniei. Și aceasta e foarte bine, căci deschiderea chestiunii ar fi o serioasă amenințare pentru pace. Un incident supărător s’a ivit zilele astea la Belgrad. După cum se știe, ministrul rusesc pe lângă Curtea Serbiei s-a simțit ofensat pentru că nu a fost invitat la un prânz de gală și a declarat că pleacă la Petersburg. Ruperea relațiunilor diplomatice între Rusia și Serbia nu e, fără îndouială, un eveniment de mică importanță. Totuși, nimeni nu se așteaptă ca el să aibă urmări serioase. După toate probabilitățile, lucrurile se vor aranja prin mijlocirea Austro-Ungariei, precum altădată s’a aranjat conflictul austro-bulgar prin mijlocirea Rusiei. Din Transilvania [De la corespondentul UNIVERSULUI Sibiu S, 23 Februarie Noul Mitropolit român De mult n’a mai văzut Sibiul o manifestație românească, atât de grandioasă ca cea de azi, cu ocaziunea sosire aici a Mitropolitului celui nou, Ioan Mețianu. Mii de oameni înconjurau gara și erau așezați în lung pe amândouă părțile drumului de la gară spre oraș și prin oraș pe stradele prin cari avea să treacă. Trenul și apariția noului arhhipăstor a fost salutat cu puternice urări «Să trăiască», apoi vicariul archiepiscopesc i-a ținut o vorbire scurtă, salutându-l în numele viilor sei credincioși, la care Mitropolitul a mulțumit cu cuvinte alese și des întrerupte de aprobări sgomotoase , apoi primarul orașului Sibiu, sasul Drottlef, l’a salutat în limba germană, dorindu’î ca «să fie ceas cu noroc ceasul în care pune piciorul pe pământul orașului nostru, acest înalt și prețuit oaspe și nou cetățean»,—la care Mitropolitul a răspuns frumos tot în limba germană. Intr’o trăsură cu patru cai negri a pornit apoi de la gară prin mijlocul mărei de popor, dând binecuvîntări în dreapta și stânga, în vreme ce mulțimea îl aclama mereu. Era popor, preoți, protopopi și învățători din tot jurul Sibiului. In același tren cu Preasfințitul arhiereu, a sosit mulțime de preoți, protopopi și țărani, cari în drumul lui au apucat trenul ca să-l însoțească la Sibiu. Uriașă era mulțimea în strada reședinței arhiepiscopale, unde a ajuns conductul de peste 30 de trăsuri, în frunte cu a Mitropolitului. Aci aclamațiile n’au fost mai puțin puternice și însuflețite. Preasfinția Sa a fost condus în biserica catedrala, unde a rostit o scurtă rugăciune de mulțumită lui D-zeu, apoi a fost condus tot între aclamațiunile lumea de pe stradă la reședința sa nouă, a cărei poartă era frumos împodobită în brazi și purtând inscripția din floricele albe : Bine a’ți venit ! A urmat prânzul, la care, au luat parte, cu veselie și bucurie, membrii consistoriului și suita (de vre-o 10 inși) a Prea sfinției Sale, veniți de la Arad, precum și mai mulți onorațiori din loc. Până la Sibiu tot drumul arhiereului a fost o cale de triumf, pretutindeni satele ieșindu’i înainte în haine de sărbătoare și salutându’l viu’l Un frate. CRONICI FEMENINE Doamnă Vampa. Urmăresc cu multă aviditate cronicile d-voastră femenine, date fiind cunoștințele ce te aveți în această materie,—flak-ul particular și subtil al femei,—și recunosc că multe dintre părerile ce le-aui expus în această tribună a adevărului sunt un stimulent puternic către bine și către adevărata cale de urmat pentru femei Dacă pot zice aceasta despre cele mai multe cronici ce au publicat, apoi fără îndouială că felul dv. de a vedea în chestiunea balurilor este, cu mici restricțiuni din parte-mi, cel mai rațional, cel mai chibzuit și, aș putea zice, fără să încerc a vă complimenta, ultimul cuvînt în această chestiune. In adevăr, cine nu știe cari sunt emoțiunile de care e înconjurată prima apariție în bal a fetei tinere, necunoscătoare, sfioasă, în mijlocul lumei elegante de care e înconjurată ? «Câte cheltueli de inteligență pentru a da unei doamne superioritatea toaletei și a eleganței, a face din ea idolul adorat, «Regina Balului». Aci poate că nu o-aș împărtăși în totul părerile, căci dacă luxul desfășurat in asemenea ocazii poate fi ruinător pentru unii, fără îndouială că el dă hrană multor finți sărace și astfel în parte e executată caritatea prin satisfacerea poftelor, atât de egoiste de lux, de strălucire. Câtă plăcere și fericire simt perechile în vîrtejul amețitor al dansului, câte vorbe de iubire, câte iluzii create sub lumina feerică a candelambrelor, iluzii de un minut, menite să piară în întuneric ,ce plăcuți le sunt tinerelor fete, d-șoarelor frumoase, fanții cari știu să se ’nvertească așa de bine, să se plece cu atâta grație, să spună cuvinte de un spirit prostesc și nesărat. Ce greui e pentru tine, tînăr plin de iluziunî, cu merite reale, căruia necunoștința lanțului nu’ți permite nici să te miști de teama ridicolului! Apoi valsul terminat, nimeni nu te privește, nici chiar ea, care rezumă aspirațiile tale, ea, care e idolul tinerei, care surîde, te privește cu milă, zdrobindu-te sub greutatea cuvintelor : «Nu știi să dansezi ?» Și atunci te întrebi dacă, în loc de a fi un tînăr muncitor, stăruitor ar fi un fante, inima ei ar fi cucerită mai ușor. Această prejudecată contra omului care nu știe să danseze, atât de răspândită intre d-nele și d-rele noastre, ar trebui să ’i se puie capăt odată, să se arate că nu în dans resida calitățile necesare unui bun bărbat și că adevărata calitate care face fericirea femeei sunt însușirile lui, bunătatea inimei, blândețea caracterului și că dansul nu e decât un ce complimentar. Asupra acestui punct îmi permit a vă atrage atențiunea d-voastră. Cu talentul de care dispuneți, să pledați cauza bărbaților, pe cari necunoștința in materia dansului îi coboară cu desăvirșire in «judecata» femeilor. Maria Stt. lonescu, Phallisslis [Corespondență part. a UNIVERSULUI) Petersburg, 23 Februarie. Cum trăiește Țarul Nicăeri ca aci, știrea despre boala Țarului, răspândită din Copenhaga, n’a provocat o mai mare uimire. Nu e un mister pentru nimeni că tînărul Țar nu se bucură de o constituție prea tare și nu ar suporta o viață de oboseli, dar de aci până la a-1 zugrăvi cai bolnav în chip serios, e departe. ■ Cine a putut să se apropie de Țar în ultimele zile, nu a observat în suveran nici o schimbare. Aceste zvonuri se poate să se fi născut din faptul că Țarul trăește retras, ducând o viață simplă, mai mult burgheză decât imperială, în contrast cu iubirea de lux și de plăceri, proprie înaltei societăți din Petersburg. El dedică toată activitatea sa cunoștinței precise a afacerilor Statului, nemulțumindu-se de informațiile oficiale, dar deschizând anchete private, cari supără mult pe înalta biuroperație. Ziua lui e astfel regulată: se scoală la 8 ore și ia cafeaua cu Țarina și la 9.30 ore precis se retrage în odaia lui de lucru, unde citește ziarele rusești și streine până la ora 10 juni. Apoi se plimbă o jumătate oră prin parc. La ora 11 primește pe miniștri și rezolvă afacerile curente. Apoi dă audiențe ofițerilor, nobililor, etc. La ora 1 juni. Țarul dejunează cu Țarina și apoi ies o oră la plimbare în trăsură. De la 4—8 ore Țarul lucrează singur , citește rapoartele zilei, examinează proiectele de legi și relațiunile guvernatorilor din provincie cari sunt 65. La 8 ore, are loc prânzul de familie, la care iau parte și câțiva invitați. De la 10 la miezul nopței se retrage iar în camera de lucru. In acest timp Țarina stă cu Nicolae II ; ea brodează, desemnează sau cântă la piano. In rare ocaziuni Țarul călca acest regim de viață. Marea revoltă a studenților a știut că în Rusia domnește de câteva zile o mare agitație printre studenți și că Țarul a ordonat personal facerea unei anchete. Greva s-a întins la toate Universitățile din Rusia și toți studenții au declarat că nu se vor astâmpăra, până nu se va da satisfacție colegilor lor din Petersburg cari au fost bătuți de polițiști. Revolta a fost liniștită în tot timpul, și s-a mărginit la faptul că studenții nu voesc să iea parte la secțiuni. Mulți profesori susțin pe studenți. Poliția e concentrată și a operat mai multe arestări parțiale. Consiliul profesoral a decis să intervie pentru liberarea acestora. De ieri însă studenții au început să se mai liniștească și au promis că vor reîncepe cursurile , aceasta în urma raportului ministrului de finanțe Witte, care a făcut un raport Țarului care ar fi ordonat destituirea prefectului de poliție Kleigheis. Acesta ar deveni guvernator al Kazanului, ceea ce echivalează cu o disgrație. Azi studenții au aclamat cu mult entusiasm pe Țar, pe când acesta se reîntorcea de la Expoziția de Bele-Arte. Kaminsky. Nenorocirea de la Eton (Corespondență part. a UNIVERSULUI) Iași, 26 Februarie. Cititorii «Universului» știu din corespondența precedentă că d. judecător de instrucție Ghinea Ionescu, pentru a putea avea o mulțime de lămuriri precise, relativ la cauza grozavei nenorociri, a hotărît să parcurgă o distanță oarecare cu o mașină de felul celei deraiate. Astăzi s-a făcut această experiență și anume, pe la ceasurile 9.35 dimineața a pornit din Iași mașina «Orleans», conducând pe d-nii Ghinea Ionescu, sub inspectorul Dușescu, Chiriță Atanasiu, șeful stației, Mihail Ștefănescu sub-șeful depoului, Marto inginer, etc., până la Cucuteni, făcând o viteză de 74 kilometri pe oră. Deși era vorba ca să se facă iuțeala de 90 ktm, așa cum deraiatul tren a făcut, totuși s’a renunțat la această hotârîre, fiind teamă de vr’un accident. La această mașină s’a prins și măsurătorul automat de la una din locomotivele răsturnate și s’a dovedit că afirmațiunea mecanicilor este mincinoasă, anume că automatul nu lucra, fiind stricat. Din contra, s’a dovedit că măsurătorul lucrează perfect și că arată numărul exact. Toate aceste constatate, d. Ghinea a dresat un proces-verbal arătând rezultatul experienței, și care a fost subscris de cei cari au luat parte. Multă muncă cheltuește d. judecător de instrucție, pentru a afla dacă trenul deraiat a avut sau nu o întârziere. Se știe că d. Saligni, prin raportul oficial contestă acest lucru, iar condicele de mișcare din Bârnova, încă spun, că trenul a sosit și a plecat la ora fixă. Totuși se găsesc pasageri, printre cari și d. profesor E. Sinigaglia, cari susțin sus și tare că trenul a avut o întârziere de cel puțin 10 minute, și aceasta la plecarea din stația Bârnova , adică cu 3 sau 4 minute înainte de a se întâmpla nenorocirea. Aceasta e o chestie de mare interes, și ca atare, justiția își dă toate silințile pentru a afla adevărul. Astăzi tribunalul local a anulat mandatul de arestare emis în contra mecanicului Alfons Sion, ordonând eliberarea sa, imediată. V’am telegrafiat și scris deja, că starea tuturor răniților s’a îmbunătățit foarte mult. Astăzi unul din conductorii de bagaje, numit Vasile Petrea, a fost eliberat din spital, deoarece și-a recăpătat pe deplin sănătatea. Mâine alți două vor fi eliberați, fiind cu totul restabiliți. Singur simpaticul dr. Pilescu suferă îngrozitor, deși medicii afirmă : S Baci Ioan H takla—10 Bani fii limlitat» abonamentiile. și Anunțurile, se primesc la ■ ADMINISTRAȚIAI Str. Bresciasu li, BusQ Vci ȘtJi impiÉIMPHa că pericolul e cu totul îndepărtat. Direcțiunea generală a G. F. R. se interesează mult de starea doctorului Pilescu, prin prefectura de județ. Direcțiunea va plăti frumoase sume ca despăgubiri. Putem spune cu siguranță că mai mulți, printre care și dr. Pilescu, familia nenorocitului Kaner, Pralea, etc., vor cere sume însemnate pentru nenorocirile cauzate. De altfel mi se spune că direcțiunea generală e de pe acum dispusă să cheltuiască o sumă oarecare și aceasta pentru a evita procese. Mâine se vor aduce la Iași încă o parte din vagoanele sfărîmate cu ocazia acestei teribile nenorociri. Se speră că până în câteva zile toate sfărîmăturile vor fi ridicate de la locul catastrofei. Miereanu, Cronica Teatrală Akmiutis, fantasie dramatică într’un act și în versuri de d. Ludovic Dauș. Nu credem că fantasiei dramatice într’un act și în versuri Akmiutis i s’ar putea da altă însemnare decât aceea a unui exercițiu de condeiü, a unei teme, ușoare încă, pe care un tînăr scriitor și-a propus-o mai mult în scopul unei deprinderi stilistice, decât cu intenția de a produce o operă de oarecare însemnătate literară. Astfel judecând lucrurile, n’am putea face o vină autorului din faptul că și-a ales un subiect ce nu poate fi măcar discutat. E vorba de un preot în inima căruia la bătrânețe, se aprinde sc înteia dragostei sensuale pentru o tînără fată de pescar și care, văzându-se respins, profită de ocazia unei nenorociri în familia regească și de puterea superstiției populare, pentru a căuta să-și râsbune patima disprețuită. El denunță pe Armiutis ca vinovată de mânia zeilor ; dar iubitul fetei, tînărul pescar Erodac, intervine, și o controversă de implorări la cer se naște, sub cerul liber, pe o groaznică vijelie, în mijlocul poporului nehotărît și în fața regelui care s-a lăsat abătut și impasibil, pe o buturugă. La un moment dat, Brodac invoacă dreptatea zeilor, un trăsnet cade și lovește pe mizerabilul preot. Dreptatea s-a făcut. Pe această temă autorul a brodat niște versuri cari sunt o adevărată colecție de figuri uzate și arhitizate, toată moneda curentă și măruntă a imaginilor la îndemâna ori și cui ; amorul, care nu vrea pietre scumpe și palate strălucite, ci un pat de flori; durerea și disperarea, care pare că vede în față î un mormînt deschis; nevinovata copilă, cuvînt ce, fiind vorba despre o nedreaptă acuzare, trebue necesarmente să rimeze cu milă; intrigantul infam care se tîrîie în noroia și în tină, scump popor și rege bun,—și așa mai departe d’a capo al fine. Versurile, de altfel, sunt purgătoare , dar altceva nu e de zis despre această fantasie, care n’a avut măcar darul de a interesa pe interpreți îndeajuns ca să-și dea oarecare silință de a întrupa rolurile cu cât de puțină convingere. Totul s-a spus de scăpare, fără relief, fără studiu. D. Nottara în special avea aerul, deși probabil că nu și intenția, de a-și bate joc de versurile pe cari le spunea—și poate că până la un punct avea dreptate. 5ou Gorun. UN SFAT PE ZI Cum putem avea oue mai multe.—Să se dea amestecate în hrană condimente ca : piper, boia de ardei, urzici mai ales. Pentru timpul de iarnă, unicele trebuesc culese de vara și uscate la umbră, pentru a nu se îngălbeni, apoi iarna le ferbem și le amestecăm cu uruială (făină, tarife) aluat etc., și le dăm păsărilor. Făcând astfel, hainele, rațele, gâștele, curcile și celel alte păsări ne vor da un număr mai mare de ouă. la provinci (De la corespondenții noștri particulari) . Pe ziua de 26 Februarie — Brăila Incendiul de pe strada Regală,. — Prin trei telegrame consecutive, v-am anunțat despre isbucnirea unui teribil incendiu pe strada Regală la magazinul de văpsele al d-lui Henrich Koffler. Iată acum și amănuntele culese la fața locului, precum și cauzele cari au provocat acest groaznic incendiu. Pe strada Regală colț cu strada Coroanei, se află situată proprietatea cu două etaje a d-lor Frații G. Perlea. Această proprietate se compune din magazinele de sticlărie a d-lor Frații G. Perlea, de văpsele al d-lui Koffler și de galanterie a d-lui Manu Violate. In etajul de sus d’asupra celor două magazine din urmă, locuia d. dr. Roșianu, medic primar al județului. Atât întreaga proprietate cât și marfa din magazinele Perlea și Koffler, erau asigurate la diferite societăți de asigurare din Brăila. De asemenea și mobilele din locuința d-lui dr. Roșianu erau asigurate. Numai magazinul de galanterie al d-luî Mari Violate nu era asigurat la nici o societate. Azi dimineață pe la orele 8 și jum, un băiat de la prăvălia d-lui Koffler, anume Iulius Gahn, aranja prin diferite părți ale magazinului mai multe butoae cu benzină. Deodată, din nebăgare de seamă, scapă din mână un butoi, care spărgându-se, inundă întregul magazin cu benzină. O parte din benzină se revărsă chiar în stradă, căci butoiul se spărsese în apropiere de ușa prăvăliei. Un tînăr băiat, anume Iorgu Ion, în etate de vr’o 16 ani, ucenic la o cizmărie de pe strada Brașoveni, trecând în acel moment pe acolo observă benzina pe jos, și din neștiință sau din rea voință, aprinse un chibrit și îl aruncă în mijlocul benzinei. Imediat se auzi o detunătură puternică, și limbi enorme de foc se răspândiră cu iuțeala fulgerului în întregul magazin. De asemenea și celelalte butone cu benzină exploadând, focul luă în câteva secunde proporții înspăimântătoare. Dându-se imediat alarma, se anunță postul de pompieri care sosind imediat sub conducerea d-lui locotenent Gondeescu, începu a da împreună cu agenții polițienești primele ajutoare pentru localizarea incendiului. Băiatul Iulius Calm, care fu rănit grav la picioare și ars aproape cu totul, fu trimes la spital. Toți ceil’alțî cari se aflau în acel moment în magazin, precum și familia d-lui Roșeanu, părăsiră domiciliul lor, fugind printr’o ușă ce da în strada Coroanei, și lăsând pradă flăcărilor tot ce se găsea într’însele. Focul se întinsese însă ca repeziciune inspăimîntătoare și cu tot eroismul pompierilor creștea încă din ce în ce. Deja magazinul de galanterie de alături era împresurat du flăcări fără a se putea scoate dintr’visul decât o parte din marfă. O adevărată panică se produse în oraș la vestea acestui puternic incendiu. Intr’un moment toată Brăila era în picioare și o mulțime imensă umplea stradele Regală și Coroanei, atât de mult încât chiar sacalele pompierilor circulau cu mare anevoință. De la comandantul garnizoanei, prefect, primar, procuror, polițant etc., și până la cel mai inferior slujbaș, toți erau la fața locului. De asemenea s’au observat o mulțime de d-nî ofițeri superiori și inferiori cari sosiră în grabă și dădură și eî ajutorul lor, dând ordine soldaților și pompierilor. Dora sau FIICA ASASINULUI PARTEA III Casei Moartei " . A doua zi, la 7 ore, când se sculară, marchizul tot nu se întorsese. Bobi dete câteva ordine mamei sale, apoi eși cu Momo, ca să se ducă la Lola. Când ajunseră lângă casă, văzură pe Bepe în poartă ca și cum i-ar fi așteptat, deoarece cum ’i zări, sari înaintea lor. Ce’ douî complici încruntară în același timp din sprîncene. — Ei băete, ce e nou ?— Stăpâna mi-a ordonat să vă aștept ca să ve conduc d’a dreptul la ea. — Lola s’a sculat? — O nu, e în pat, cu o rană mare la cap. Cei douî compliți se opriră uimiți. — Ranița? Cum? — Nu știu. Hai la dânsa. După câteva momente, bandiții intrară în camera pe jumătate întunecată, unde Lola era întinsă pe pat, cu capul legat cu o eșarpă plină de sânge. Fața Lolei era mai albă decât d< albă a pernei pe care -și odihnea capul și trăsăturile feței ei exprimau suferința și durerea. Ea făcu un gest lui Bepe ca să iasă apoi făcu semn celor douî oameni să se apropie. — Ei bine, ce s’a întâmplat ? întrebă Bobi, uimit. — S’a întâmplat că porumbița a fugit după ce m’a ucis aproape, răspunse Lola cu vocea slabă. Cei două oameni scăpară câte un strigăt de spaimă. — Să fie cu putință ? Se poate crede așa ceva ? Sau poate vrei să joci o comedie ? — Duceți-ve în camera unde era închisă și veți găsi încă sticla pe pe care mi-a trântit’o în cap pentru ca să scape. Și Lola povesti într’un suflet ceea ce se petrecuse. Bobi asculta gâfâitor; Momo era oribil de văzut. Pârul i se sbârlise, din ochi îi sbucniau luciri ca din ochii peștilor. — Dar atunci noi suntem pierduți, esclamă Bobi. Dora o să ne denunțe. — Dora nu te-a recunoscut decât pe tine, Bobi, tu singur treci prin mare primejdie. Bobi roști o afurisenie. .— Ce să fac? Ce să fac? bolboroși densul. Momo avea pe buze un rînjet bestial; fruntea se încrețise adânc. — La ce oră a fugit fata ? — Pe la miezul nopței. — Unde o fi fugit ? Se poate că după ce a făcut câțiva pași pe stradă, a leșinat și a fost dusă la vr’o autoritate. — Dânsa o să creadă că m’a ucis, zise Lola cu voce slabă. — Și cine știe dacă frica n’o să ’î închidă gura. — In orice caz noi nu suntem siguri. — Se poate iarăși ca fata să nu ‘și aducă aminte de casa unde a fost condusă. — Și tocmai pentru asta, zise Lola, eu mă gândesc să nu mă mișc de joc d’aci. — Dar noi, noi... Lola păru a avea un avânt de afecțiune pentru Bobi. — Tu o să stai cu mine, zise dânsa cu hotărîre. * — Pe toți dracii, că bine zici. De altfel, dacă lovitura n’a isbutit de data asta, putem s’o reîncepem. Momo făcu o strîmbătură oribila. — Dar cu mine ce aveți de gând să faceți? întrebă dânsul. — Eu cred că Dora nu ți-a dat mare băgare de seamă, zise Lola, și eu ași fi de părere să te întorci la palatul marchizului. — Dar dacă marchizul me întreabă de Bobi? — Să zici că nu știi unde este. — Dar dacă întreabă mama ? adăugă Bobi. — Santinel poți să-i spui că fiul ei e în casa mea. Tonul aproape vesel al Lolei alungă temerile celor douî complici. După o oră, cocoșatul se întoarse la palatul marchizului. Acesta tot nu se întorsese înscă. Monstrul îl așteptă în camera lui. — Dacă aș putea să mă curăț de Bobi, de Santina, de Lola, mumură dînsul, ce bine ar fi. Eu am lucrat mai mult decât toți, eîi cel d’intern am dat lovitura, dar azi nu am nici un ban și sunt lăsat ca un câine. Nimeni n’a avut o vorbă bună pentru mine, nimeni nu m’a iubit nici o dată ; femeile fug d mine cu frică. Copii mă huiduesc pe la spate. Blestemat fie cine m’a făcut pe lume. Se așeză în fotoliul marchizului și cu brațele atârnate, cu fruntea plecată, părea că se gândește. — Bobi m’a trădat ca pe un copil, murmură dînsul din nou. O dar o să vie ora ca să mă revoltez, să’mi satur acea sete de resbunare care mă tortură. Dar dacă eu m’aș duce să denunț pe Bobi contelui de Ripafrata, dar dacă aș încheia cu acesta o învoială pentru ca să’x dau documentul pe care Bobi îl are în mână ? Atunci partea ar fi toată pentru mine, atunci s’ar dărâma toată clădirea pe care Bobi a construit-o. Ah ! Ah ! și de ce nu ? Rîdea arătându’și dinții ascuțiți, în vreme ce sîngele îî injecta ochii și îi îngroșia vinele gâtului sau păros, insă d’o dată visul îi dispăru de pe buze și obrajii i se îngălbeniră. — In casa contelui bolborosi dînsul e acea Nina pe care într’o zi am lovit-o și care m’ar denunța. Și eu nu vreau să’mî sfârșesc zilele în temniță, în întuneric, după ce nu m’am bucurat de nimic în viață. Vreau să trăesc, vreau să me bucur și, dacă e așa... Se opri auzind ușa deschizânduse și văzând pe Giudita intrând. Aceasta se uită ingrijată, împrejur. Colosul voi să se ridice dar nu putu. Giudita ’l privi cu surpriză. — Dar unchiul meu? întrebă dînsa cu blândețe. — Unchiul d-tale, răspunse monstrul, nu s’a întors încă d’aseară. Giudita tresări. — Nu i s’o fi întâmplat vr’o nenorocire ? întrebarea asta, o făcu cu așa îngrijare, încât porno pufni de ris. Giudita avea o față foarte serioasă. — De ce rîzî ? întrebă densa ? — Pentru grija ce pari a avea de du marchiz. Ah ! dacă d-tale ți s’ar întâmpla o nenorocire, fui sigură că dânsul n’ar plânge. Giudita se înfiora din tot corpul. Insă gândindu-se că omul acela pocit și brutal, care stătea liniștit înaintea ei, cunoștea poate toate infamiile, toate ticăloșiile marchizului, ’și birui scârba și plecându-se blând asupra lui, ’1 întrebă cu dulceață: — De ce vorbești astfel ? Poate că unchiul meu nu mă iubește ? De ce atunci a dorit să me aibă în palatul meu, alăturea de dânsul ? Nu e oare aci nimeni căruia să fie milă de mine ? Monstrul ascultă acea voce argintină, melodioasă, cu enorma-i gură căscată, cu fața iluminată într-un mod ciudat. O tremurătură convulsivă întindea toate membrele. Desigur, Giudita nu avea frumusețea serafică a Dorei, înaintea căreia cocoșatul rămăsese nepăsător , nu avea nici figura poetică a Ninei, care înfuriase pe monstru. (Va urma) 115