Universul, mai 1899 (Anul 17, nr. 116-146)
1899-05-01 / nr. 116
„UIVE £ ISLL“ de ieri s-a tipărit in 75.500 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1833 Ortodox Vineri, 30 Aprilie. — Ap. Iacob. Catolic Vineri, 12 Maiű. — Pancrațiu. Soarele răsare 4.37 ; apune 6.16. O vedere din Transvaal.—((Vezi explicația) București, 30 Aprilie. Relațiile cu Olanda șn Țările - de - Jos sunt o piață bună pentru făină. In 1386 au intrat în Olanda 125.405.000 kilograme de făină; in 1897, au intrat 114.719.000 kilo; în 1898, au intrat 136.379.000 kilograme. Industria locală produce făină de foarte bună calitate, dar participă puțin la satisfacerea trebuinței. Se importează multă făină din Etreinătate, mai ales din America. In ce privește făina noastră, d. consul Bommenheller, spune că n’a prins până acum loc pe piața olandeză. «Unitarul nu cumpără făina pe care n’o cunoaște. Experiența l-a Învățat că făina cea mai albă și mai frumoasă la vedere, poate deveni cenușie la copt. Poți să-l apui cât vei vrea că între făina românească și cea ungurească nu poate fi mare deosebire; spre a-1 convinge, tredue ca experiența să i-o dovedească, trebue să facă el însuși încercare. «Scopul acesta poate fi atins prin o expoziție de făinuri românești și cu pâine obținută din aceste făinuri de brutarii olandezi». După cât știm, mijlocul indicat de d. Rommenheller va fi în curând încercat. Ministerul domeniilor organizează o expoziție de făinuri la Rotterdam și avem credința că ea va reuși. Brutarii olandezi se vor convinge nu numai că făina românească nu e inferioară făinei ungurești, dar și că ceea ce face calitatea acestei din urmă, e grâul românesc de care se servesc mult morarii din Ungaria. Ce perspectivă are făina românească—articol din cele mai importante ale industriei noastre naționale...ne-o spune d. Rommenheller în liniile următoare : «Pe lângă atâtea milioane de ehilograme de făină de a doua calitate, pe care America le aduce în fiecare an pe piața olandeză, prima calitate de făină românească trebue să-și găsească ușor un loc. «Importațiunea din America crește din an în an. Ea a atins în 1898 o cifră de aproape o sută milioane de kilograme, și aproape toată această făină e de a doua și a treia calitate». Un alt articol important al nostru e petrolul și d. Rommenhelfer îi dă deosebită atenție. Concluziunea la care ajunge e că pentru ca petrolul nostru să poată fi transportat în Olanda, trebuiesc mari capitaluri și acestea lipsesc deocamdată. In ce privește tutunul, după ce explică nereușita încercare făcută de Regie, d. consul crede că trebuie să se mai facă încercări. Vinurile noastre nu s’ar putea desface în Olanda decât amestecate cu Bordeaux. D. Rommenheller recomandă în această privință o înțelegere cu marii importatori de vinuri din Amsterdam, Rotterdam și alte centre mari olandeze. Un mare debușon ar găsi România pentru lemne. Bulgarii ne-au întrecut, căci ei deja exportă lemne prin porturile noastre. Raportul d-lui Rommenheller se închee cu un îndemn către negustorii olandezi să deschidă, la Galați, casa pentru importul direct al colonialelor. Am fi și noi folosiți, și acei cari ar încerca o asemenea întreprindere, încheind aceste linii, facem din non elogii activului și competentului nostru consul de la Rotterdam, d. Rommenhelfer. 160 Din SPANIA (Corespondență part. a UNIVERSULUI) Madrid, 25 Aprilie. Oribila mărturisire a unui anarhist Ziarele ele aci anunță că a murit în America anarhistul Giraud, supus francez, născut în 1809 la Albi, de profesiune croitor. El a fost unicul autor al infamului atentat cu dinamită în timpul procesiunei Corpus Domini pe strada Cambios Nuevos, din Barcelona, care a costat viața la atâtea persoane. El nu fu nici dat în judecată, nici urmărit. Două luni după comiterea atentatului, el emigră la Londra, unde află nenumăratele arestări făcute printre anarhiști și torturele, pe cari le îndurau atâtea nevinovați anarhiști, în temnițele obscure ale fortului din Montjuich. Un sentiment de pietate și de remușcare, sfătui să mărturisească unor tovarăși că el eatorul acelei crime, solicitând bani ca să se reîntoarcă in Spania spre a se constitui prizonier. Insă în ajun de a pleca, citi în ziare că Tommaso Ascheri, sătul de atâtea chinuri ce îndurase, se declarase culpabil și că împreună cu alți anarhiști fuseseră împușcați. Atunci Giraul se prezintă tovarășilor lui și le spuse următoarele : — Nu me duc la Barcelona fiindcă înțeleg că e vorbă de o persecuție, iar nu de un proces. Intre atâtea martiri, eu aș fi unul mai mult și n’aș putea să salvez pe nici unul. Bombele pe care el le poseda, a declarat că le cumpărase de la italianul Momo, care a murit la San-Martin în urma exploziei uneia din aceste mașini infernale, în timpul UQG. Prețul bombelor era de lei 11.50 fiecare. Giraul a mărturisit toate acestea înainte de a muri și a adăugat că n’a avut nici un complice în infamul lui atentat. Această știre a produs o adâncă impresie în toate cercurile de aici și toți se gândesc cu groază că au fost executați nouă nevinovați și atâțea alții au fost torturați. Un complot dejucat Autoritățile din Barcelona au descoperit un depozit de anio destinate unei bande de carliști și această descoperire i-a pus pe urmele unor bande de conspiratori. Printre personagiile cele mai compomise figurează d. Margenat, judecător de pace la Sardandă, geneniul Luis Graf, care a jucat un mai rol în primul războiu carlist și iamicul său, marchizul Seraldo și alții. Documentele sechestrate au dovedit că aceste persoane trebuiau să se întâlnească la Barcelona, spre a încerca a face o revoltă din inițiativa lor proprie, căci nu primiseră nici o însărcinare de la Dn Carlos. Sosind împreună cu tronul la Barcelonar ei au fost arestați și au dat ca adresă casa judecătorilui de pace, unde s’a descoperit și depozitul de anio Judecătorul de pace a mărturisit complotul. El trebuia să comande o bandă de insurgenți. S’au găsit asupra inculpaților fotografii dale lui Don Carlos. Guvernul declară că o revoltă serioasă a carliștilor ar fi repede reprimată de cei 130.000 , oaameni cari sunt sub arme. Dar în public se consideră că mișcarea nui fost surprinsă, și oprită, dacă tocmai la timp spre a "fonfară "Venim cote grave. Bandiții «bai*atoros» Un anume Diego Baccaral, al cărui meșteșug e de a pătrunde în tripuri înarmat până ’n dinți, spre a jefui atât pe proprietar ,cât și pe jucători, vrei să intre într’un asemenea tipon de pe Caile Antonia. Acest soia de bandiți, numiți baraleroso sunt numeroși în toate orașele Spaniei. In casa de joc de care e vorba, portarul era un anume Santos Romero, fost baratero, și numit în această slujbă spre a apăra tripoul de vizita acestor bandiți. Când Diego se prezintă, Santos î i ordonă să fugă cât mai repede dacă vrea să scape cu viață. La aceste cuvinte, Diego răspunse învingând cuțitul în inima fostului baratero. Santos trase cuțitul, dar era prea târziu, căci, după ce urmări pe adversarul său câțiva pași, căzu mort pe trotuar. Poliția arestă pe asasin și la închisoare se află că el e un personagiu deja cunoscut. Intr’adevĕr acum câteva luni el fusese găsit pe o bancă în anticamera d-lui Sagasta, pe atunci prim-ministru, și in buzunarul lui avea un lung cuțit. Cum era beat, când s’a trezit a fost pus în libertate. De astă-dată însă nu va scăpa așa de ușor. Bon Pedro interesele lor, nu vor să’î recunoască folosul și dreptatea supremă, care trebue să planeze d’asupra tuturor slăbiciunilor omenești. Adevărații oameni, acei cari au fost conduși de dragostea binelui pentru omenire, nu numai că au făcut abstracție de ei, de interesele, pornirile lor, dar, pentru binele comun, au sacrificat și pe alții, pe cari n’afi fost tot așa de stăpâni ca pe dînșii, poate mai scumpi lor decât chiar viața. Ziaristul conștiincios trebue să fie un astfel de om, și să’și pucem iubimilile, chintre înțelegere cât și de simțire, pentru a’șî îndeplini menirea sa. Precum soldatul intră în luptă uitând de mamă, soție, copil, gata să se sacrifice, tot astfel și el, ca soldat al condeiului, cu cât va întâmpina pericolul mal de-a dreptul, cu atât va fi mai viteaz. Rolul lui nu e numai de a înregistra faptele, dar a le judeca, a arăta răul pentru îndreptare și binele pentru încurajare. Fiindcă mi-am luat răspunderea unei rubrici dintr’un ziar, mi-am luat și sarcina de a’mî îndeplini pe cât se poate datoria mea conștiincios, mai întâi fi față de mine să nu am nimic a’mî imputa, și al douilea față de publicul care mă citește, și care ar vrea să tragă foloase. Așa fiind, în loc de a căuta să scriu articole numai de miere și zahăr ca să mulțumesc pe toată lumea, să’mî fac numai cititori prieteni, ba chiar admiratori, ra’am apucat de a observa, examina, studia unele chestiuni, instituțiuni, porniri, în cari am descoperit lucruri poate atingetoate pentru unii, și pe cari arătându-le în toata goliciunea lor, am făcut pe cei atinși să se sfiască față de ei chiar și de cei pe care’î cunosc. Țin însă să spun, că niciodată nu țintesc pe nimeni în articolele mele, că vorbesc numai generalități, și de lucruri cari merită atenția. In consecință am vorbit foarte adesea de cusururi cari sunt și ale mele, și de rele de care chiar eu n’am fost scutită. Asta însă nu m’a împedicat să cred că dacă e o pornire a mea nu poate să fie rea, sau dacă eu am greșit nu sunt vinovată. Sunt oameni cari mi-au făcut observația, ca de ce critic fetele de azi, fiind-că am surori și fată, alții de ce vorbesc de părinți, etc. De ce? fiind-că știți că nicî odată nu vom putea atinge pe omul sigur de sine și cu conștiința împăcată. Pentru că sunt convinsă că nu’mî lipsesc de la datoria și dragostea mea de mamă, soră și de fiica, spunând adevărul și iubind dreptatea unui înainte de toate. Cât despre cele ce spun, ce scriu, luându-mi în întregime răspunderea articolelor mele, pe cari le și iscălesc, nu le tratez cu ușurință și numai dintr’o simplă ochire sau presupunere ; la mine imaginația joacă puțin rol; din nenorocire văd prea bine lucrurile, prea adânc, prea real, ca să nu sufer de asta, și să nu strig Și când știi că vii în fața unui judecător atât de vast, de pătimaș și neîndurător ca publicul, când mai cu seamă ești femee și prin urmare expusă la pericole îndouite, din cari prejudecățile sunt cele mai puternice, e destul de mult să ai și curajul să vorbești și să iscălești un adever de care ești pe deplin convinsă. Și totuși... ori de câte ori scriü un articol, care nu convine cuiva, trebue să me pomenesc cu câte o scrisorică anonima... de abia descifrabilă, adesea fără șir, fără cap și coadă, care pretinde a’mî demonstra că știe mai bine chestiunea și o tratează mai cu competență; de altmintrelea e destul să vă citez prima frază cu care regulat sa încep astfel de scrisori : «Intotd’auna am urmărit articolele d-v. cu mult interes și am găsit foarte mult adevăr, talent, un mod de observațiune și de pătrundere pe care vi l’am admirat, etc... afară da articolul cutare...» Negreșit, îndată ce un articol nu place, dispare tot adevărul, talentul, modul de observațiune, etc. In urma articolului Pensionate de Domnișoare, din numerile trecute, am primit din partea unei domnișoare, Violetta, o protestare amenințătoare. Știam că prin simplul articol al meu nu vom putea distruge reputațiunea întemeiată a bunelor pensioane, dar mo așteptam la protestări. Deși cu o... Violetță nu se face primăvară, totuși în numărul viitor Si vom face plăcerea de a’i răspunde. Laura Vampa. CRONICI FRIEMMA Răspuns la întrebare E știut de când lumea, că adevărul e supărător, mai cu seamă pentru cei cari nevoind sau ne tind în stare să facă abstracție de el și 0 vedera din Transvaal — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de pe pagina 1 reprezintă o vedere din republica Transvaal și adică orașul Johannesburg (Witwaterrandt). Această localitate este într’o stare foarte înfloritoare, după cum se vede din numărul cel mare al fabricelor. Orașul este situat în apropiere de Gape Town, unde s’au descoperit la 1883 vaste terenuri aurifere, dintre care cele mai însemnate sunt cele de la Barberton. De asemenea se mai află și mine bogate de argint. Republica Tx ansvaal este foarte bogată. Ea exportează lînă, vite, cereale, piele, blăni, fructe, tutun, unt, pene de struț, rachiu și fildeș. Telediagraful Minunea s’a împlinit. De câteva zile nu se vorbește în cercurile științifice din Paris decât de aplicarea practică a unei descoperiri făcută de un învățat american, d. Ernest A. Hummel, în ianuarie 1S93. Ziarul«New York Herald,» oricât de extraordinar s’ar părea aceasta, trimite și primește în chip telegrafic portrete la mari distanțe. Oricare ar fi starea atmosferei, portretul traversează vaste continente, trece peste fluvii și munți cu iuțeala fulgerului. Aparatul e bazat pe sistemul Morse, adică transmisiunea punctulrilor sau liniilor prin mijlocul întreruperilor mai mult sau mai puțin lungi intr-un circuit sau curent electric continuu venind spre un punct de plecare. Forma e aceea a unul fonograf. Presupunem două mașini, una la New-York și alta la Chicago, regulate în așa chip încât să funcționeze într-un chip matematic paralel. Pe cilindrul mașinei din New-York se află înfășurată o foaie de cositor pe care se află un desemn. La Chicago o foaie de hârtia de decalchiat între două foi de hârtie albă, înlocuește pa cea de cositor. Se face aparatul să funcționeze , adică se dă drumul unui curent. Acul maș îneî din Chicago, reproducând toate pulsațiile din New York, reproduce pe foia de hârtie de decalchiat toate trăsăturile desemnului primitiv. Aceasta e o invenție minunată și pe atât de simplă pe cât e de minunată, pentru care trebue să felicităm pe autor. Prima aplicație a dat cele mai bune rezultate. Ernest A. Hummel Intr’adevâr dd. Crane, desemnator al ziarului «New-York Herald» și Hym, șeful serviciului depeșilor acelui ziar, au putut să trimeată în fața unei mari mulțimi, desemnari de la Saint-Louis, la Chicago, la Filadelfia și la Boston și să le primească înapoi din aceste orașe. j Delegații la conferența pentru dezarmare * Continuăm, după cum am promis, cu portretele delegaților conferenței ’ nftnf.ru dezarmare de Io Han Azi dăm ca ilustrație portretul unuia dintre delegații Austro-ungariei. Alexandru de Okolicsonyi, magnat maghiar, și-a început cariera politică ca șef de birou in ministerul de externe de la Viena, după câtva timp trecu în diplomație, ca secretar de legațiune la Paris și Roma. După aceea, fu numit ambasadori la Hanga. I Okobosanyi se bucură de încrederea atât a împăratului Francisc Iosif, cât și a cercurilor diplomatice. Din condescendență față de Ungaria trebuia să aibă și ea un delegat, la care demnitate a fost numit Okolicsanyi. UN SFAT PE ZS Frezarea pinului. — Părul lins și aspru e forte dificil de încrețit și se descrețește repede. Ca să’l poți fraza cum sa cade e destul ca să’l uzi cu bere caldă și să’l încolăcești in papiote de muselină sau în hârtie moale. Se face această operațiune înainte de culcare. A doua zi poți să faci cu părul ce poftești. COLIEA JÜDIGIII (TRIBUNALELE ROMÂNE) Distrugere de polițe Când cineva datorește bani cu polițe are dreptul să și le ia înapoi și să le rupă dacă vrea, cu condiția să numere creditorului banii împrumutați. Vișan Mihaiu, negustor de tăbucărie din Târgoviște, datorând cu două polițe d-lui Ivan Rădulescu din București, suma de 3300 de lei, veni în Capitală și cercă dacă sa poate să -și ia polițele înapoi, dar fără să numere toți banii. Aviză pe creditorul seu ca la cutare oră să se găsească în cutare cârciumă, în odăița de din dos, unde prezintându-se cu polițele, ’i va numera banii. La ora indicată, Rădulescu se și prezintă cu polițele, și se pune pe masă. Vișan scoate un pumn de franci și câțiva napoleoni și invită pe creditorul său să facă bine să numere din banii puși pe masă până-și va împlini suma datorită. Abia Rădulescu începe să formeze fișicurile și Vișan se repede la polițe și cearcă să la prefacă în bucăți. Rădulescu atunci se lasă de numărătoare, apucând cu o mână de pept pe datornicul său, iar cu cea alta trage din polițe până se rup în doue. In această atitutine sunt surprinși de un martor ocular, un anume Corea sau FIICA ASASINULUI PARTEA A PATRA Justiția umana și justiția divină 111 Ce se spunea în acele hârtii?.. Mizerabilul nu se îngriji ca să afle. El privia fața contelui care era cu totul iluminată de luminarea de pe masă. I se păru foarte emoționat și însuflețit. Pe buze avea un zîmbet trist, privirea lui se ridică de pe hârtii și se aținti spre un punct al peretelui. Bospo, urmărind acea direcție, văzu în sfârșit ca ceea ce-l speriase așa tare, nu era decât un portret. Iasă cine pusese acolo acel portret ? Cine ’1 făcuse ? I se părea că vede cu adevărat pe contesa vie, îmbrăcată ca în acea noapte când se petrecuse crima. Rospo nu ’și bătu mult capul și era obosit de a mai sta în copac. — Citește, citește, zise dînsul întînzind pumnul strâns către conte , după numărul foilor ce ar dinainte veni bine că o să stai așa toată noaptea ; eu am altceva de făcut și o să me întorc la revărsatul zilei. Se dădu repede jos din copac, deoarece îî venise o nouă idee. Voia să se întoarcă în pădure la Trampolino ; acesta, legat cum era, nu putea să se apere și dînsul l’ar fi constrîns să spună unde se afla Nina și ce raporturi avusese dînsul cu guvernanta. — Cunosc eu mijlocul de a’l face să’și deslege limba, zise dînsul uitând de spaima sa de maî înainte , e destul să’i frig picioarele. Nu mai simțea acum nici oboseală nici frică. Eși din curtea vilei și porni spre pădure ; luna strălucea mereu pe cer, însă se ridicase un vânt aspru care scutura mereu copacii. Când Rospo ajunse la colibă, se opri pentru a respira puțin. In același timp tresări. Ușa colibei nu mai era bine închisă cum o lăsaseră și înăuntru se vedea lumină. Stătu în ascultare lângă ușă și nu auzi nici un oftat. Oare Trampolino adormise în acea pozițiune incomodă, cu legăturile acelea cari ’1 împedicat de a face cea mai mică mișcare ? După ce stătu puțin la îndouială, deschise ușa de tut. Și aproape îndată, un strigat răgușit Pisbucni din gâtlej Coliba era goală, Trampolino dispăruse. Lui Rospo i se aprinseră ochii. Era oare cu putință ca tăetorul de lemne să se fi deslegat, el singur ? — Ia să se gîndesc puțin, zise Rospo lăsându-se pe o bancă ce era lângă masă; se poate ca Trampolino să fi isbutit a se deslega și de frica întoarcerei mele, a fugit în pădure unde o fi stând în vreun copac așteptând ca ea și contele să plecăm de la vilă. Desigur că așa este... Cuprins de ideea asta, se uită împrejur și văzu un dulap deschis ; un dulap era o sticlă. — Oioi credeam că sălbatecul acela nu cunoaște altă băutură decât apa curată ce se scoboară din munți; dar mie mi sa pare că nu duce lipsă de nimic. Se ridică și luă sticla; după miros, cunoscu îndată că era băutura sa favorită , cognac. — Ah I ősta o să ’mî dea puțină forță și căldură, zise dînsul ducénd cu lăcomie sticla la gură. Sorbi o înghițitură spravenă și atunci fața i se lumină și ochii îl străluciră ca niște cărbuni aprinși. — Nina, n’o să ’mi scapi, n’o să ’mi scapi, bolborosi dînsul. Și începu din nou să tragă din sticlă, cu lăcomie. Băutura aceea părea a ’i arde stomacul însă Bospo părea a simți o plăcută sensație : capul Îi era in flăcări ; privirea ’î devenea tot mai turbure ; sângele ’I venia până lângă suprafața pelei, fața i se roșise într’un mod oribil. In sfârșit sticla ’I căzu din mâini și se sparse. Dînsul sbucni atunci într’un hohot de rîs și, sprijinindu-sejeu mâinile de masă, încercă se se ridice. Câteva secunde, sforțările ’î fură zadarnice. Rici ea mereu și înjura. e — Ah ! am beat prea mult, dar pe toți dracii, acum mă simt în stare să omor un om ca pe un puiu. Isbutise să se ridice, însă se ținea cu greu în echilibru. — Ah ! Trampolino, dacă te voiű prinde, am să te sdrobesc... Și când me gândesc că Nina preferă pe acel bătrân schelet... care pare a merge pe picioroange... Când isbuti să iasă afară din colibă, aerul răcoros îl zăpăd și mai multe merse puțin isbindu-se de copaci, apoi căzu d’o dată ca un măr și nue mai putu ridica. Curând adormi, Rospo nu era singur în pădure în momentul acesta. Două oameni îl urmăriseră în umbră și acum, vezendu’l căzând, ghiciră adevărul. Acești douî oamenii erau Trimpolino și Trusilo cari din ordinul ducelui trebuiau să urmărească, pe mizerabil și să pună mâna pe dînsul, fără a ’î face nici un zeü. — Mai înainte de a face justiție avem nevoie de dînsul, zisese Rolnnd. Acum vezând pe Rospo căzând la pământ și auzindu-l sfârâind, tăietorul de lemne începu să râdă. — Acum e lesne să -l punem în sac, e beat. — Dar dacă deschide ochii, zise Trusilo. — Eî bine când te va vedea, va crede că ești dracul și nu se va revolta. Maurul rîsc și i se vezură dinții albi în întuneric. — Vezi Trusilo, zicea Trampolino, dacă eu naș fi devotat stăpânului tău cu corp și suflet, dacă nu aș fi jurat să’l ascult în toate, aș spânzura pe ticălosul esla de un copac și nu s’ar deștepta decât un iad. — Stăpânul a ordonat să i-l ducem vin; el a asigurat de astfel că dreptatea o să se facă. — Știu, însă dacă ar fi in locul meu, dacă aî ști că mizerabilul e singur vinovat de moartea oribilă a unei sfinte creaturi; dacă ar fi văzut ca mine cadavrul sărmanei contese Blanca, dacă aî ști că mizerabilul a violat în sânge toată viața, atunci aî simți ca și mine dorința de a’l sfâșia, a’î scoate inima și a i-o mânca. Trufiladele din cap. — Inima omului reü e veninoasă, zise dînsul; eu aș da-o de mâncare fiarelor. — Nici ele n’ar voi-o desigur, pentru că fiarele sunt mai bune decât oameni de aceștia, adăogit, Trampolino pleoându-se asupra bcțivului. Pentru moment însă Rospo, trebue să ne fie sfint, ajută-mi sa-I ridic. Ticălosul mormăi de câteva ori fără să deschidă ochii. Cu ajutorul lui Trusilo, tăetorul de lemne îl luă în spate ca pe un sac, apoi credincioșii servitori porniră spre vilă. Trusilo se însărcina de a alerga înainte pentru a înștiința pe ducele de cele petrecute, așa că în momentul când Trampolino puse piciorul în grădină, văzu înainte’ pe Roland a cărui privire plină de scârbă, de disgust, de mânie, se opri îndată asupra corpului bețivului. — Bine, zise dînsul încet, il vom duce în camera lui și-l vom închide acolo; acum n’o să ne mai scape, te asigur. — Când aî ști ce dorință nebiruită te apucase de a’l face în bucăți. — Dacă ai fi făcut asta, esclamă Roland repede, te-aș fi blestemat. — Ducel bolborosi Trampolino confus. (Va urma}