Universul, august 1899 (Anul 17, nr. 208-237)
1899-08-01 / nr. 208
„ lîIVERSUL « de ieri s*a fi purii in 90.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Sâmbătă, 31 Iulie.—Sf. Evdochie Catolic Sâmbătă, 12 August.— Clara Soarele răsare 4.01; apune 7.08 București, 3 Iulie. Instrucția elementară Petrecerile de vară sunt la ordinea zilei în toată țara, cu deosebire în orașele și celelalte localități de vilegiatură. Și, după un obiceiu ce din fericire s’a generalisat astăzi și la noi, aproape pretutindeni aceste petreceri sunt împreunate cu câte o operă de binefacere. Nu este deci fără interes să chibzuim, cu asemeni ocazii, cum ar fi cele mai potrivite, astfel de opere de binefacere, căci un merit neasemănat mai mare are acela care știe nu numai să facă binele, dar și să-l facă pe cel mai nimerit și mai bogat în roadele lui, în bunele lui urmări. Nu de mult se pornise la noi o foarte lăudabilă mișcare în favoarea cantinelor școlare. Câtva timp zelul a fost din cele mai îmbucurătoare, dar acum pare a mai fi slăbit. De ce ? Tocmai acum, în timp de vacanță, ar fi mai potrivit ca să îndouim chiar zelul pentru această nespus de folositore operă, pentru ca eu începerea anului școlar ce vine, instituția aceasta să se găsească de la început puternic ajutorată de produsele unei luminate și bine-inspirate inițiative private. Prin unele localități, ca la Piatra-Neamțu și în alte două sau trei locuri, vedem că mai continuă mișcarea și se dau încă frumoase serbări în folosul cantinelor școlare. Este un exemplu ce ar trebui să fie mai mult imitat. Zelul pentru realizarea treptată a ideei de a se înființa cantine școlare pe lângă toate școalele primare, n'ar trebui de altfel să slăbească nici un moment; inițiativa privată ar trebui să alimenteze fără încetare fondurile necesare, căci dacă este o bine-facere cu adevărat rodnică și aducătoare de mare folos, apoi desigur că printre cele dintâi se numără aceasta. Cu deosebire însă ar fi cu cale ca bine-facerea aceasta să se îndrepteze spre școalele sătești. Aci, cantinele școlare ar face numaidecât ca numărul copiilor ce ar urma la școală să crească într'un mod simțitor, — și dacă avem nevoie de ceva în țara asta, avem desigur în primul rînd de întinderea instrucțiunei populare. Pentru instrucția medie și superioară s’au făcut și se fac destule sacrificii, licee, gimnazii și facultăți avem deja aproape destule ca să producă îndeajuns pe funcționarii și profesioniștii liberi pe cari îi necesitează țara; instrucția profesională să sperăm că nu va întârzia nici ea de a-și lua avîntul. Dar este mai ales instrucția elementară, cea necesară fiecărui om fără deosebire, cu care am rămas prea mult îndărătul celorlalte țări culturale, pe când mai cu seamă după această instrucție se judecă starea culturală a unui Stat. Să nu neglijăm deci nimic din ceea ce putem ajuta, mai ales cu puțină osteneală și numai cu ceva bună-voință, în această direcție. Statul face și el ce poate; țara noastră renăscânsă are însă atâtea necesități ce se acumulează, încât în mai mare măsură ca multe are nevoe de ajutorul de tot momentul al tuturor fiilor săi. nimenea nu presimțea că femeia de 40 ani are față de mire mai mult ca o afecțiune maternă. Intr’o seară din septe mâna trecuta birtășița plecă de acasă cu copilul ei, în vârstă de <S,o.n, fără ca să se mai întoarcă. In seara aceea nu veni nici logodnicul. Târziu de tot un factor poștal aduse birtașului o scrisoare, în care soția sa îl făcea cunoscut, că a aflat de bine ca să-și țină pentru dînsa pe logodnicul fiicei sale și că și-a luat și copilul. O neagră presimțire făcu pe bietul birtaș să caute în cassa cu bani. Aceasta era goală. Soția sa luase totul. Birtașul a dat în judecată pentru adulter, atât pe soția sa, cât și pe presumptivul său ginere, ill over, când nu le plac. Afară de aceasta, atot putinte în sat mai c fi cârciuma. Aceasta e cea mai grea de combătut ; fi nici o reformă bună nu va putea să aibă fezuitat, cât timp cârciumile vor fi deschise. Și cu toate acestea, invățătorul și preotul fiind oameni mai culți, cunoscând de aproape nevoile țăranului, firea și pornirea lui, ar fi in stare să dea sfaturi bune și celor de sus, cari vor să introducă măsuri prin sate, căci numai ei pot fii cum si în ce mod ar fi aplicabile, și să prevadă rezultatele, învățătorul si preotul sunt factori luminători și moralizatori pentru popor, dar mai intern trebue să li se îmbunătățească soarta, și apoi să li se dea o autoritate, un respect, și in tot cazul să nu fie supuși la bunul plac al celui din Leid funcționar venit. In acest mod, ei insist scutiți de mizerii și nedreptăți, vor fi agmți de pace și de bine, nu de risuraliri inutile. Lmira Vampa Din GERMANIA (Coresp. part. a ziar.« Universul» , Berlin, 27 iulie. Principele de Münster Ambasadorul Germaniei de la Paris contele Münster a fost ridicat de către împăratul la rangul de principe pentru meritele sale. Principele de Münster este unul dintre cei mai bătrâni diplomați. Acum de curând a reprezentat Germania la Conferința pentru pace de la Haga. Georg Herbert, acum principe de Münster-Ledenburg, s-a născut la 23 Decembrie 1820 in Londra. A studiat la Universitățile din Bonn, Heidelberg și Götingen, a fost membru al camerei din Hanovra, între 1854— 1864, ambasador hanoveran la Petersburg. De la 1867 este membru pe viață al camerei Seniorilor din Prusia, a fost apoi mai mult timp deputat în Reichstag, iar la 1873 a fost numit ambasador al Germaniei la Londra și în 1886 la Paris, usÎocuind pe prințul de Hohenlohe, actualul cancelar german. Furtuna groaznică AlaÎlă eri o furtună groaznică s’a deslănțuit asupra orașului Wendisch-Buchweg. In restaurantul văduvei Müller se aflau adunați la masă o mulțime de escursioniști din Berlin. Domnii se aflau în camere, iar damele afară, sub un umbrar de verdeață. Deodată căzu un trăsnet înfricoșat asupra restaurantului. Aproape toate persoanele au fost amețite. Câtorva domni, cari jucau biliard, le-au căzut tacurile din mână, iar celor cari beau, le căzură paharele de bere din mână. Două domnișoare au fost paralizate în partea stângă a corpului. Panica generală a fost mărită încă prin faptul că au căzut țiglele de pe casă. Acoperișul restaurantului s’a aprins, dar a fost stins de pompieri, cari alergară în ajutor. Aproape toate damnele leșinară de spaimă. Sunt mai multe persoane rănite, dar în afară de orice primejdie. O soacră prea amabilă Toată fugiea de aici vorbește de o întâmplare nostimă. Soția, în vârstă de 40 de ani, a unui birtaș, a fugit zilele trecute cu mirele fiicei sale. Intre meșterii restaurantului se afla și un tînăr mecanic, care stătea in fiecare seară la masa birtașului împreună cu soția, cu cele trei fete ale sale și cu un băiat. Mecanicul se logodise cu fata cea mai mare a birtașului și căsătoria avea să se facă la toamnă. Intre viitoarea soacră și între tînărul mecanic domnea cea mai bună armonie, totuși CRINIGI FEMENINE Educațîunea poporului prin învățători și preoți Am văzut cei de câte ori s’a iscat vre-o mișcare țărănească, fiecare și-a adus aminte de brmurirea, pe care trebue s'o aibă învățătorii și preoții in sat, și s’a simțit nevoia intervenirei lor pentru a restabili liniștea. Intr’adevăr așa ar trebui să fie: învățătorul care formează școlarii, și preoții cari complectează calea începută de învățător, formândui oameni de bine, nu s’ar cuveni să’și înceteze niciodată inrîurirea asupra sătenilor, învățătorul și preotul sunt lumina și morala care ar trebui să vegheze veșnic la sat, învățătorul și învățătoarea au un rol cu mult mai nobil decăt s’ar putea crede, și care n’ar trebui să se mărginească numai în timpul celor patru clase primare. Copiii cari s’au învățat a’l asculta, și când vor ajunge oameni îl vor respecta, vor primi și vor urma toate sfaturile lui. El ar trebui să le dea și noțiuni cari să le servească în viața lor de muncă , precum de agricultură, creșterea vitelor, cultivarea păsărilor, să’l pue în curent cu toate descoperirile cari le ușurează și le face mai bine diferitele preparate de făpturi, precum : unt, brânză, smântână etc. Afară de aceasta să le citească sau să le povestească diferite accidente întâmplate in alte părți, pentru a’l face mai prevăzători. M’am gândit de multe ori la ce folosește pedepsirea unui criminal, dacă cel cari poate ar nutri tot astfel de gânduri, nu știu că pot fi descoperiți cu ușurință și apoi pedepsiți. Cred că pedeapsa se dă ca un exemplu, nu numai ca o răzbunare a societății. Ziarele, cari ne povestesc nouă tot, nu pătrund până in satele cele mai depărtate și nici nu știu toți să le citească. Rolul preotului e nu numai a ține slujbe, din care credincioșii nu înțeleg de multe ori decât unde trebue să facă cruce, ci de a le explica admirabilele învățături ale lui Christos printr’o predică, de a’l îndruma mereu pe calea binelui, a le arăta care sunt adevăratele mari păcate in lume , nu acelea de a nu ținea posturile cu stricteță, ci de a face rău semenilor zei, fie atentând la bunul lui, fie atentând la viața sa, etc, etc. In sfirșit, sunt foarte sigură, că atât învățătorul cât și preotul sunt în stare să-și înțeleagă destul de bine rolurile lor. Dar ce se întâmplă ? Ei sunt puși în așa condițiuni, că de-abia își îndeplinesc simplul lor rol. Mai însăiii sunt foarte rău plătiți, prin urmare supuși la atâtea nevoi, că cel mai mulți caută să mai lucreze ceva ca să câștige. Apoi sunt la bunul plac al tuturor autorităților din sat, primar, notar, perceptor, foarte adesea niște oameni inculți, alcoolici, bătăuși, cari fiind și oameni politici, fie prin intrigi, fie prin autoritatea lor, schimbă sau dau afară pe învățătorul și preotul. PROCESUL DREYFUS ZIUA A DOUA Niciodată nu s’ar bănui o asemenea nepăsare a locuitorilor. Toată activitatea se concentrează la palatul Poștei. Transportarea lui Dreyfus La ora 6, aproape nimeni nu se află în jurul liceului ; cu toate astea colonelul de geandarmi a luat, pentru transferarea lui Dreyfus, aceleași are cauțiuni ca și Luni. Șoseaua și trotu rarele de pe aleea Găreî au fost ocupate de geandarmi o secție din regimentul 4 d ie linie a venit îndată la a foc în fața porței Manutanței. Dreyfus a șit la ora 6 și un sfert, escortat de patru geandarmi și urmat de căpitanul de geandarmerie Arault, însărcinat cu paza acuzatului, îndată ce poarta liceului s’a încins, da ridicat orice serviciu de ordine și circulația a fost permisă pe toate străzile, afară de strada Coullier, pe care dau ferestrele săle a consiliului. Sosirea generalului Chamoin la consiliu a fost singurul incident petrecut. In mare ținută și având un mare pachet de piele, generalul s-a prezentat la poarta principală a liceului la 6 ore și jumătate, însoțit de ofițerul săf de ordonanță. Ședința a doua Ședința a început la ora 6 și jumătate, și ea fiind secretă, toate porțile liceului erau militărește păzite. La 9 ore jum., ședința a fost suspendată pentru un sfert de oră. Iată persoanele cari au asistat și cum s’au petrecut lucrurile in această ședință secretă. Membrii consiliului și cei suplimentari ocupau estrada. Pe banca ministerului public se afla de comandant Carrière și comandantul Mayence. Cei doui advocați dd. Demange și Labori asistați de secretarii lor do. advocați Collenot și Hild, se aflau de față. Nu mai era pichetul de soldați, spre a da consiliului onorurile obicinuite. Căpitanul de geandarmerie, însărcinat cu supravegherea căpitanului Dreyfus, a condus pe prizonier până la estradă și apoi s’a retras. El a așteptat într’o odae vecină sfârșitul ședinței. D. general Chamoin și ofițerul său de ordonanță, căpitanul Moreau, din regimentul 41 linie, avînd pachetul cu dosarul secret, au fost introduși după aceea. Nici generalul Chamoin, nici Paleologue n’au depus jurămînt, căci ei nu sunt ascultați ca martori, ci ca delegați ai guvernului. Apoi a început examinarea actelor secrete. Fiecare din ele, care a făcut obiectul unei discuții, a fost arătat acuzatului și apărătorilor. In tot timpul suspendărea ședinței, căpitanul Moreau a stat cu mâna pe pachetul conținând dosarul secret. După ședință de pe la ceasurile si curioșii s'au strâns în humor destul de mare. Lumea circulă fără greutate. Numai pe la 12 se stabilește un serviciu de ordine în aleea Gărei. Ajung 2—3 jandarmi spre a goli trotuarul din dreptul liceului. O jumătate de oră mai târziu se deșartă strada de lângă manutanță, dar barajele stabilite sunt mai apropiate decât la prima ședință pe drumul ce trebue să-l facă acuzatul. Pe la 12 fără un sfert, se produce o mișcare ; dol. Durenult, prefectul departamentului d’Illeet-Vilaine; Viguin, directorul siguranței ; Hennion, Fouchird, Aschwanden, etc., comisari speciali; colonelul și comandantul jandarmeriei din Rennes iart ultimele disposițiuni spre a asigura trecerea lui Dreyfus. E și timpul, căci se ved membrii consiliului de răsboi și având în frunte pe colonelul Jouaust și pe comandantul Carrière. Generalul Chamoin și ofițerul lui de ordonanță i-au precedat cu câțiva pași. Ofițerii se îndepărtează repede. Un moment în urmă ese și grefierul Coupois, însoțit de un sergent de audiență, care poartă la subțioară un dosar destul de voluminos care, după fiecare audiență, e depus la închisoarea militară. La ora 12 fără cinci, 2 plutoane de jandarmi pedeștrii și un pluton de infanterie apar prin strada St.Thomas. Curioșii sunt împinși repede cu 100 pași înapoi, de fiecare poartă a manutanței. Această mișcare, pururea aceeași, e făcută repede și bine. La un semn al ofițerului, poarta liceului se descide. Dreyfus și escorta lui coboară repede peronul și străbat aleea Gărei între un zid de infanterie. Mulțimea nu se mișcă, dar manifestă o mare curiositate. Vr’o sută de persoane au putut vedea de aproape pe fostul prisioner din Insula Diavolului. Lunga ședință de dimineață nu pare a-l fi obosit peste măsură, el merge cu pas ușor, totdeauna cu acenași alură caracteristică, automatică sar putea zice. Ceasul liceului bate 12, când se închide poarta manutanței. Dreyfus e dus iar în celula lui. Jandarmii fac îndată stânga împrejur și se întorc la cazarma lor; tot așa și plutonul din regimentul 41 de linie. Mulțimea năvălește în aleea Gărei, dar nu se produce nici un incident. încetul cu încetul curioșii se depărtează și împrejurimile liceului își reiau înfățișarea lor obișnuită. Din Elopatak (iCoresp part. a ziarului«Universul») Elopatak, 28 iulie. Vremea Una din cele mai nefavorabile vremi se află anul acesta pe aci. Aproape în toate zilele plouă, lucru foarte neplăcut la o baie, unde lumea vine ca să se distreze. Astăzi e o vreme ca în Noembrie , nouri plumburii alearg si in goană pe cer, iar o ploaie măruntă și rece se cerne încet, frigul te pătrunde până în oase... In fine, toți regretă că au venit la băi. Dupa cercetările ce am făcut, aceasta e vremea care e în toată Transilvania. Semănăturile Mai fericită ăstan decât România, Transilvania are semănături mediocre, mai mult bune decât rele. Cu toate astea natura s’a arătat de un capriciu extrem. Ici vezi legănându-se lanuri de grâu, în toată splendoarea lor ; nu mergi o sută de pași și dai de niște câmpii cu semănăturile într’o stare atât de rea, încât nici pentru vite nu sunt bune de mâncare. «Universul» la Klepata. Cum s’o fi făcut astfel de minune, nu pot înțelege, faptul este însa adeverat. «Universul» are intrarea liberă la Elepatarj. Cauza numai poșta o poate ști. E frumos cum vezi chiar pe unguri, rugând să li se traducă și lor telegramele relative la afacerea Dreyfus, căci chiar ei mărturisesc că nici un ziar de-al lor nu e așa de bine informat. De aci voi fi pleca la Tușnad, Zafton, de unde vă voi mai scrie: fihem. CARNETUL MEU Medicul băilor Vă recomand d’aci, din băi, Pe d-nn doctor Mac, Băiat cu doxă, frumușel, Dar, vai de el / sărac /... Ca să ajungă, deci și el Ca doctorii cei mari, Cu acareturi și moșii, Cupe cu armăsari... Gândind mereu și răsgăndind La țelul său cu dor, Și-a zis în gând : «Nu’l alt mijloc «De căi ca să mă ’nsor...» Pe-o fată putredă... ie bani El ochii și-a și pus, Și dă’l tir coaie de amor Mai jos și mai în sus... Și, ca s’arate câ’l deștept, Trânti la poezii, In cari amorul îl cânta Spanenci copilării !... Și chiar pe toate le-a trimes, — Nici tribul să mai spui,— In ronde scrise prea frumos, ■Mi rog, iubitei lui... Dar intr’o zi, iubita lui, Făcând cochetării, Ii zise : «Doctore, dar cum, «Faci încă poezii — Din când in cânt, frumoasa mea,— Răspunse cu amor, — «Ca, înțelegi, așa ș’așa, «Eu vremea să’mi omor Ș’atunci, pe când ca în extaza fața, ei, ... Făcând un gând la socoteli Ca zestre ce-are lei... Privindu’l țintă, drept ln ochi, Cu ochii ei suavi, Naivăi, dînsa ’l întrebă : — Dar nu mai at bolnavi ?... Marlon. Dreyfus în timpul detențiunei sale Ziarul «Matin» publică raportul oficial asupra șederei lui Dreyfus la insula Dracului. E interesant de a scoate pasagiile relative la atitudinea observată de prizonier. La 7 Martie 1895, înainte de a fi transferat din celula sa din insula Regală la insula Dracului, fu înștiințat că orice încercare de a-l face să scape de la aplicarea pedepsei sale va fi reprimată cu cea din urmă rigoare. El răspunse că «se va supune fără rezervă»... «Jur pe onoare, căci onoarea mea a rămas neatinsă în toate acestea, că voi fl aștepta cu resemnare momentul în care inocența mea va fi recunoscută. Nu sunt vinovat , și nu e cu putință să nu se dovedească aceasta.» Pronunțând aceste vorbe, lacrimile curgeau pe obraz. (Raport mensual, Martie 1895). La 2 Iulie 1895, Dreyfus, întrebat asupra stărei sănătăței sale, răspunde: — «Sunt sănătos pentru moment... Inima mi-e bolnavă.... Nimic....» Cuvintele sale devenire neînțelese și sunt întretăiate de suspine. El plânge în abundență timp de aproape un sfert de oră». (Raportul mensual din Iulie). La 12 aceiași lună, la diferitele dojeni ce-i sunt adresate, el declară «că ar voi să-și calmeze nervii... dar nu va putea decât când inocența lui va fi recunoscută»..(Raportul din Iulie). La 15 August Dreyfus, respunzând la o întrebare a comandantului superior, spuse suspinând : «— D. colonel Paty de Clara îmi promisese, înaintea plecărei mele din Franța, că va face să se urmeze cercetările, n’aș fi crezut ca ele să dureze așa de mult ! Sper că ele se vor termina în curând. (Raportul din August 1895). La 31 neprimind scrisori da la familia sa, el a început să plângă suspinând : «— lată zece luni de când sufer oribil... (Raportul din August 1895) . La 7 Septembrie el primește 10 scrisori și plânge mult citindu-le. In ziua de 21, pe la orele 6 dimineața, condamnatul a avut un spasm ; el a început să suspine, spunând că asta nu putea să dureze mai mult, și că inima va sfîrși prin a izbucni». (Raportul din Septembrie 1895. La 2 Octombrie el primește 14 scrisori, începe îndată să le citească și spune, după câteva momente de cugetare : «—De mult mi-aș fi tras un glonț în cap, de n’aș avea nevastă și copii». (Raportul din Octombrie 1895). Aceiași emoțiune în Noembrie 1895. «El a primit 15 scrisori și plânge citindu-le». La 31 Decembrie el cere să telegrafieze soției sale : «Primit scrisori, sănătate bună, sărutări». Dar directorul administrației superioare socotește «că nu e nici un motiv a se da curs cererea condamnatului». (Raportul din Decembrie 1895). In Ianuarie 1896, după plecarea comandantului superior însărcinat de a’i anunța respingerea petiției lui adresată președintelui Republicei, se aude condamnatul spunând cu voce tare : «Cererea mea a fost respinsă da »reședințe, mă așteptam la asta. După scrisorile pe care le-am primit acum în urmă, vedeam nine că mi se ascundea ceva... Sărmana umanitate!... Se discută, pe când un om care e inocent stă închis între patru ziduri ! Adesea, am dorința de a dărîma totul și de a mă dărîma și pe mine... Nu, nu e asta ceea ce trebue să fac. Trebui să merg până la capăt, pentru emeea și pentru codiil mei... Cu toate astea totul are un capăt...» (Raportul din Ianuarie 1896) .In August 1896 la începutul unei el primește corespondența sa. «El a plâns mult cilindr o». Raportul din August 1896). Atitudinea sa generală e aceiași; supusă și deferentă. (Septembrie 1896). «El n'a formulat nici o plângere, nici o reclamație.» (Aprilie 1896). «El petrece o mare parte din zi, așezat la umbră la spatele colibei sale, cu o carte la mână; e auzit adesea suspinând și ascunzându-și lacrimile.» (Iulie 1896). La 9 August, la citirea scrisorilor cari i-au fost aduse de curier «a plâns mult» și a cerut cărți «spre a mă sili să uit căci nu pot să mă gândesc, a zis el, decât cu o mare durere la creer și nu pot chiar să recitesc scrisorile soției mele». (Raportul din August 1896). Cu toate astea, resemnarea de care a dat dovadă până atunci, dispare pentru un moment la refuzul de a’i se pune la dispoziție farmacia lui. «Nimeni n’are dreptul, strigă el, de a mă face astfel să mor puțin câte puțin, dându-mi-se toate chinurile. Sunt o victimă expiatoare, și dacă am cerut o farmacie, e că cred că am dreptul, la un moment dat și ales de mine, de a pune capăt unei agonii care se prelungește prea mult... Simt că creerul îmi plesnește, îmi perd capul. Pierd luciditatea și mă tem de nebunie. 64 MARTIRIUL unei împerătese (Operă privitoare la defuncta împărăteasă Elisabeta a Austriei, scrisă de o dama a ei de onoare.) Traducere din limba engleză de d-na Maria Ghirgiu CAP. XIII EIe au veneat numai din locurile rezervate pentru Doamnele Imperiale, dar de la toți asistenții, pe când sărmanul împărat plângea cu lacrimi fierbinți, cari curgeau pe figura lui palidă. Asemenea și Prințul cardinal, când i-a dat ultima binecuvîntare, sfîrși cu vocea întreruptă de suspine, așa că nu se afla nici un ochiu uscat când sicriul fu ridicat și dus la intrarea strimtă a scărei de piatră care conduce în criptoi. Toți împărații, regii și prinții, arhiducii și arciducesele s’au aplecat până jos la trecerea sa. Era ultimul lor salut către împărăteasa moartă, și cu toții au rămas în picioare sau îngenunchiațî în rugăciuni până când împăratul cu cei doui gineri ai săi, și cei doui frați ai defunctei împărătese se întoarseră din criptă, ceea ce se făcu după cincisprezece minute. Călugării capuțini, cu luminări de ceară aprinse în mâini, stateau în capul scărei de piatră și se coborîră urmând sicriul precedat de prințul cardinal Gruscha, de clerul care asistase urmat de lordul Chamberlain, împăratul și de principii deja menționați. Sicriul fu pus deasupra unui brancard drapat cu îmbrăcăminte de aur. Un altar era rezervat alături pentru împărat, și Majestatea Sa îngenunchie acoperindu-șî fața cu mâinile și rezemându-și capul de partea superioară a scaunului de rugăciune. In această pozițiune el rămase tot timpul ceremoniei făcute încă o dată pentru binecuvîntarea rămășițelor soției sale. Oficiul divin nu se terminase încă când tot corpul monarhului începu să tremure, și să fie sbuciumat de suspine adânci, astfel că toți câți erau de față, inclusiv clerul și chiar călugării cari văzuseră atâtea înmormîntări, nu fură în stare de a-și opri lacrimile lor. Nenorocitul împărat se sculă și îngenundeâ jar în fața sicriului, pe care rămase plecat mai multe secunde. Sărutând de repetite ori coșciugul- cel de lemn, care conținea resturile pământești ale scumpei tovarășe a vieței sale, în cele din urmă se sculă silindu-se a se ține pe picioare și urcă scările criptei fără a-și mai întoarce capul; împăratul fu urmat de prinți și, când reapărură din nou în biserică, ochii lui erau încă plini de lacrimi. Ultima ceremonie pentru identificarea corpului precum și predarea cheilor în mâinele custodelui călugărilor, fură făcute în absența sa. După ce împăratul plecă din criptă, călugării deschiseră o mică ferestre la capacul coșciugului în care se afla corpul și lăsară a se vedea figura împărătesei acoperită cu un geam de sticlă. Părintele gardian al criptei a fost întrebat formal de lordul Chamberlain, dacă a constatat că în adevăr acestea erau trăsurile feței defunctei împărătese Elisabeta. După răspunsul afirmativ ce i s-a dat, sicriul se închise din nou și s’a încredințat îngrijirilor călugărilor, cari uimiră una din chei, iar cealaltă rămase în păstrarea lordului Chamberlain. O copie după raporturile medicilor, făcute de doctorii cari au făcut autopsia cadavrului, este asemenea în mâinele lordului Chamberlain. Documentele relatează următoarele : «Instrumentul întrebuințat de către asasin era de oțel ascuțit în trei muchii și foarte tăios. «Acest instrument a pătruns în corp prin a patra coastă, care a fost frîntă de lovitură. «După ce a pătruns coasta, intră în plămâni prin marginea interioară, străbătu pericardul și pătrunse in ventricula stângă a inimei, trecând de sus în jos, traversă ventricula stângă și eși prin pereții inimei. «Rana avea o circonferință de două milimetri și jumătate, în lungime de opt centimetri și jumătate. «Rana a fost făcută cu o armă ordinară, însă foarte tăioasă. Moartea a fost provocată de o emoragie în pericard. «Faptul că împărăteasa a mai avut puterea să facă optzeci de pași, după ce inima fusese complectamente străpunsă, se explică prin faptul că scurgerea sângelui în pericard s’a făcut foarte încet, din cauza micei răni. «Dacă arma n’ar fi fost scoasă, ar fi trăit mai mult, deoarece viața ei a fost distrusă prin treptata înfiltrațiune a sângelui în pericard. «In cazul ducelui de Berry, care și el a primit o asemenea rană, arma fusese lăsată pe loc și el mai trăi încă patru ore. Cu toate acestea, împărăteasa a trebuit să aibă un nemărginit curagiu și o energie extraordinară pentru a face ceea ce a făcut». Lucru foarte straniu, mult timp înainte de asasinarea Elisabetei, o prevedere curioasă stăpânea familia imperială în așa grad, încât s'a auzit de mai multe ori pe împăratul exclamând: «Ah, cum aș fi voit ca acest an al jubileului să fie trecut!». La douăzeci și patru Aprilie, cu vre-o cinci luni înainte de catastrofă,—santinela care era postată în coridorul care duce la capela din Hofburg, era aproape să-și piardă mințile de frică văzând forma unei femei îmbrăcată în alb, oprindu-se lângă el, puțin după ora unu de dimineață. El prinse deodată curagiu și o sfidă, după care aparițiunea merse împrejur și intră în Capela unde soldatul văzu o luminare aprinsă. Iute chemă ajutor, o cercetare minuțioasă se făcu explorând toată capela, fără a avea vreun rezultat. Sentinela în chestiune era un țăran din Stiria, stupid, aproape idiot, care fusese posedat de o putere oarecare de imaginațiune și care probabil nu cunoștea de loc tradițiunea care spune că, atunci, când casa Imperială a Habsburgilor este amenințată de vreun pericol, o femee îmbrăcată în alb se arată prin sălile cele mari ale palatului, sau prin coridoare, sau în Capelă. In asemenea ocaziune vizita pe care spectrul o făcea sentinelei de gardă, a fost descrisă de către ofițerul de serviciu în dimineața următoare și acest fapt se înregistră în registrele oficiale. Vizitele precedente ale d-nei îmbrăcată în alb au avut loc în preziua îngrozitoarei tragedii de la Mayerling, câteva săptămâni înainte de împușcarea împăratului Maximilian de Mexico, precum și înaintea morței prin ardere a fiicei bătrânului Arhiduce Albert la Schönbrunn. Această tradițiune a aparițiunei supranaturale este așa de adânc înrădăcinată în mintea oamenilor, încât, în timpul când Arhiducele Johann dispăruse din ochii tuturor, a fost de ajuns aparițiunea acestei dame albe ca să convingă pe familia imperială că el nu va mai exista mult printre cei vii. Insă, după cum cred cei mai mulți, el trebue să fi perit, pe când își făcea turneul împrejurul capului Horn de la Laplata la Valparaiso. Oaspeții, plecând de la Burg după înmormîntarea împărătesei Austriei, fură mult atinși de aparența cu deosebire mișcătoare a orașului. Toate felinarele stradelor erau aprinse, învăluite cu crep negru, iar flacăra ce ardea și se străvedea prin crepul negru, avea o înfățișare cu totul lugubră. Stradele erau pline de draperii și de steaguri negre și chiar de pe acoperișurile caselor atârnau stindarde negre cari falfaiau trist, bătute de vânt. I _ IV a urma),