Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)
1899-10-01 / nr. 269
Vederea generală a Capitalei Transvaalului, Pretoria. — (Vezi explica(ia) massi&smmimmtssgmmm! „ UNIVERSUL “ de lrî s’a tipărit in 96.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Jouî, 30 Septembrie. — Mucenicul Grigorie. Catolic Jouî, 12 Octombrie. — Maximilian. Soarele răsare 6.12, apune 5.20 București, 30 Septembrie. Comerțul nostru și Mititei De când au început sa se arate efectele crizei ce ne bântuie, a început și presa străină sa se ocupe de comerțul nostru. In deosebi ziarele germane vorbesc mult, de la un timp încoace, despre această ramură a activității noastre. Și trebuie s’o spunem cu adînc regret, numai favorabil nu vorbesc. Printre criticele ce ni-au căzut sub ochi, două mai ales merită băgare de seamă. Intei a, că prea lucrăm mult cu banii străini și prea puțin cu banii noștri proprii. A doua, că creditul pe care-1 acordă străinătatea comerțului român nu se bucură de destulă siguranță. Critica cea dintâia nu e o critică propriu zisă. E natural să lucrăm mult cu banii străini, căci țara noastră e abia la începutul desvoltării sale economice. Neavănd capitaluri pentru exploatarea și punerea în circulațiune a bogățiilor cu cari suntem înzestrați de natură, e tirosc să facem apel la capitalurile străine, cum e firesc ca aceste să vie la noi în vederea câștigurilor mari pe cari le găsesc aoi, mult mai mari decât la ele acasă. Așa se întâmplă în toate țările, cari se află în condițiuni economice asemănătoare cu ale noastre. Nu tot așa stă lucrul cu a doua critică. In aceasta e o imputare ce trebuie să jignească adînc mândria noastră. Și ținănd seamă de împrejurarea că importăm din Germania mărfuri pentru o sumă foarte importantă, cum și de împrejurarea că împrumuturile Statului nostru tot în Germania se fac, trebuie să ne îngrijască faptul că presa din acea țară vorbește în chip așa de nefavorabil despre comerțul nostru. Creditul este sufletul comerțului și prima condițiune pentru existența creditului e siguranța. Unde nu e siguranță, nu e credit, și dacă în Germania s'a ajuns la convingerea că comerțul din România nu prezintă destulă siguranță, aceasta trebuie să înrâurească în râu asupra relațiunilor noastre comerciale cu piețele germane. Și lucrurile nu se opresc la vorbe. Reprezintă ții mai multor firme importante din Germania s’au întrunit, au discutat și au pus bazele unei «Societăți pentru apărarea firmelor cari au interese în România». Iată, în ce ,situațiune, dureroasa am ajuns: Știm bine că comerțul român serios nu e întru nimic vinovat de această stare de lucruri. Dar mai știm, și dmpreună cu noi știe toată lumea, că pe piața comercială a României se fac și negoțuri necorecte, cari ating grav creditul nostru în străinătate. E multă vreme de când «Universul» atrage atențiunea asupra acestui râl, pe care de altmintreli ’l-au constatat și toate ziarele de partid. Toate modificările codului de comerț făcute până acum, n’au putut stîrpi răul, cu toată necontenita înăsprire a penalităților pentru comercianții necinstiți. Pricina e că ne lipsește cu desăvârșire poliția comercială. Față cu neputința în care se găsesc autoritățile, noi de mult am îndemnat pe marii comercianți români să se construiască într’o puternică asociațiune, al căreia scop să fie priveghiarea comerțului în vederea apărării creditului țării în străinătate. Lucrurile n’ar fi ajuns aci. Dar nici acum nu e târziu. Față cu societatea alcătuită în Germania, să constituiască și fruntașii comerțului nostru o societate care să se puie în legătură cu cea dintâia. S’ar ajunge astfel la rezultate pe cari nici un cod de comerț, oricât de draconic ar fi, nu le-ar putea obține. Din Italia (Corespoart. a «Universului») Roma, 26 Septembrie. O tragedie groaznică în împrejurimile orășelului Montebruno, în localitatea numită «Caspin de bas», s’a întâmplat o groaznică tragedie care a aruncat spaima în tot ținutul. Un oarecare Giuseppe Garbanino era certat cu unchiul seu Bartolomeo Garbarino pentru niște daraveri bănești, sau mai bine zis pentru o mizerabilă sumă de 3 lire. Vinerea trecută, Giuseppe întâlni pe unchiul seu care se întorcea acasă. El începură să se certe, și în mijlocul certei nepotul lovi de 3 ori cu coasa pe unchiul său, rănindu-l de moarte. Mătușa lui alergă auzind zgomotul și primi de la sălbaticul ei nepot o lovitură de coasă în cap care o întinse lată la pământ. Verișoarele sale, Theresa și Maria, alergând și ele în ajutor, au fost grav rănite cu 2 lovituri de coasă. La zgomotul produs, fratele asasinului și femeea acestuia veniră în goana mare scoțând țipete de spaimă, dar ucigașul scoase un revolver și trase mai multe focuri asupra fratelui și nevestei lui, cari căzură scăldați într’un sac de sânge. Ne mai văzând pe nimeni împrejurul lui, această fiară omenească o rupie de fugă pe câmpie. In acest moment începu să cadă o ploaie torențială, care înlesni astfel fuga mizerabilului. Toate victimele sunt într’o stare foarte gravă. Asasinul n’a fost încă prins. Doui aut intr’un pod La Ghionolo Po, lângă Pavia, s’a descoperit un fapt din cele mai grave. Un cismar, anume Giuseppe Rossi, avea o fată de 30 ani, frumoasă și iubită de toată lumea și care se amoreză, acum 2 ani, de un tîner care ședea lângă ea. Densa vorbi de amorul ei tatălui său, dar de atunci n’a mai fost văzută, a dispărut. S’a vorbit de crimă, de fugă, apoi, după cum e obiceiul, nu s'a mai vorbit de nimic. Dar, în urma unor denunțări anonime, pretorul din Correoona a fost înștiințat ieri că fata e închisă de doui ani de zile într’un pod din casa părintească și că starea sănătățeiei inspira cele mai serioase îngrijiri. Pretorul se duse îndată la fața locului, însoțit de 2 carabinieri și găsi într’adever pe biata Giuseppina în fundul unei mansarde, într'un hal fără de hal; ea era de o slăbiciune extremă și nu se putea mișca de pe patul pe care a declarat că stă de 2 ani de zile. Tatăl denaturat a fost arestat. El a declarat că da feLea numai hrana absolut necesară ca să nu moară de foame. Tentativă de paricid O dramă înfiorătoare s-a desfășurat alaltă ori la Mantua. Verecondo Tagliavini, de 24 anî, a încercat să-și omoare pe tatăl său Carlo, de 47 anî. In urma unei certe, Verecondo așteptă pe tatăl său care trebuia să se întoarcă de la lucru, într-un loc întunecos, și cum îl văzu în apropierea lui, trase asupră în focuri de revolver cari răniră la pântece pe Carlo. Apoi paricidul fugi și-șî făcu seama în mijlocul unei câmpiei trăgându-șî un glonte în gât. Moartea i-a fost instantanee. Starea tatălui, deși gravă, nu e totuși disperată. Antigon. CRONICI FEMENINE Despre Plăceri «Viața este grea copil! veți afla-o, vai ! prea târziu». Dar ar fi nedrept de a nu recunoaște că ea are și plăceri și bucurii. Plăcerile sunt relative și depind mult de noi, tot astfel și cu bucuriile. Câte evenimente in viața noastră cari s’ar putea schimba pentru noi in plăceri, dacă am voi să le considerăm astfel: O plimbare pe câmp, o mică ușurare in afacerile noastre casnice, o surpriză pregătită unei persoane absentă din familia noastră, în fine cel mai mic lucru agreabil, care aduce varietate în viata noastră, ar putea deveni un izvor de plăceri. Fericiți aceia cari păstrează până in versta ’naintată simplicitatea copilăriei ! Acel, cari caută mereu plăceri noul, găsesc fără’ndouială puțin farmec în plăcerile, simple și curate, căci acelea perd tot farmecul lor, imediat ce se depărtează de principiul: «mai inter datoria, pe urmă plăcerea». Natura nu oferă ca celor cari știu, să o ’nțeleagă și să o prefere, un izvor nesecat de plăceri ? Aceștia n’au nevoe de observații, de spectacole mari cari fac să bată inima ființelor celor mai indiferente ; câțiva arbori stufoși, •câteva tufișuri infloriter sunt de ajuns pentru a causa un moment de bucurie. Ne întoarcem adesea de la plăcerile cari ni se oferă mal in fiece zi, oflând după altele pe cari nu ni te putem procura. Câte persoane nu sunt cari doresc să călătorească departe și cari invidiază soarta acelora ale căror mijloace și timp le permit a-și părăsi patria pentru a străbate țări străine... Locuind la țară, știu eî să aprecieze cum ar trebui, o plimbare de câteva ore, sau o zi petrecută in grădină? Ori vom aceste plăceri pentru simplul motiv că sunt prea ordinare, prea simple ? Pentru un spirit cultivat sau observator nu sunt incidente din viață, nici obiecte exterioare cari să nu deștepte reflexiuni folositoare, sau oarecare sentimente cari să aducă fructe in viitor Dacă căutați plăceri cu un spirit nepotrivit, vă vor plăcea certurile, discuțiunile cari otrăvesc sufletul și gândirea, dar nu este astfel cu plăcerile mari ! Intoarceți-ve de la tot ce este josnic, rău, nedemn de voi, dar nu desprețuiți acele flori mici și modeste cari se ofilesc pe margina țărmului și a cărei permisiune o aveți de a vă bucura de un suflet curat și bun! Fiecare din noi iubim (ne place) pe cineva, căruia ’i putem procura fericire ; nn toate țările sunt zile frumoase in cari natura întreagă pare că surîde când soarele luminează cu razele sale bine- făcătoare! Deci nu vă plăngeți de bucurii ! Dina Coroana Românilor Ia Congresul orientaliștilor Sub acest titlu găsim următorul articol în ziarul italian «Il Popolo romano» : «O serbare gentilă și solemnă pregătesc numeroșii români, veniți la Roma ca să aducă salutul patriei, orașului pe care -l consideră ca mama lor: «Mama noastră Roma exclama senatorul Urechiă, profesor și fost ministru, care reprezintă guvernul său; și în aceste cuvinte se află tot viul simț de înfrățire pe care el și concetățenii săi ’l arl pentru Italia în general și pentru Roma în special. «Amintirea lui Traian e vie totuși , nici că ar putea fi altfel căci de la cucerirea sa până azi, abia au trecut treizeci de generații din tată și fiu și Românii, cum arată și numele lor, sunt tot descendenții acelor veterani pe cari marele împărat i-a lăsat ca păzitori ai Daciei învinse, și care î-a ridicat minunatul mausoleu descoperit, și păzit de profesorul Tocilescu , sunt acei ale căror prime pagine din istorie sunt sculptate pe columna din forul Traian. «Și ei vin din țara lor spre a Vedea acest însemnat monument de istorie, și care -î unește istoriei celei mai mărețe pe care lumea o cunoaște și admiră: aceea a Romei. Vin să aducă o splendidă coroană și să o depună pe piața Forului, omagiu solemn adus după atâtea secole generosului împărat, soldaților săi valoroși. «Reprezentanța e destul de numeroasă ; și multe sunt doamnele ce însoțesc comisiunea și care poate vor fi îmbrăcate în drăguțul costum al femeilor române , și poporul din Roma va aplauda în trecerea lor pe acești frați, așa de încântați de a le da o salutare frățească. Cei mai mulți aparțin la familii distinse, dar se află printre ei un om demn de admirațiune, căci e cuprins de un înalt simț de romanitate. «El nu e decât un păstor al Carpaților, se numește Cârțan. Ignorant, a vroit să învețe să citească spre a cunoaște faptele Romei , și a citit pe Liviu, chiar n’a citit altă carte decât istoria lui Liviu, și e entuziast de patria noastră. Sărmanul, când a aflat că Urechiă, marele fondator al Ligei române, se ducea la Roma, spre a depune o coroană comemorativă, fără să-i pese de oboseli, a lăsat pădurile și turmele sale, și singur, pe jos, a venit la Roma, unde, îndată ce a ajuns, a sărutat pământul. Romanii ’1 vor înțelege, ’1 vor cunoaște , în el vor înțelege mai bine cum acest nume de Roma poate să pară luminos și drag de pronunțat chiar popoarelor pe care armatele le cuceream .Ministrul de instrucție Baccelli, care are are atâta cult pentru idealul roman, nu va lipsi de la această serbare; chiar el va primi comisiunea și va da salutul arma urlos descendenților Daciei și veteranilor imperiali, cari se numesc urmași ai martirilor de la Arad.» Zice apoi că același Perczel, care a depus cunună pe monumentul martirilor, a fost autorul unor ne mai pomenite măcelăriri, și continuă : «Slujba călăului Haynau o împlinesc astăzi pașalele din comitat și gendarmii statului constituțional de model și dacă înainte cu 50 ani s’au însuflețit cei mai buni și mai nobili bărbați ai tuturor popoarelor din Europa pentru lupta de independență a vitejilor Maghiari, astăzi numele de Maghiar a devenit nume de greață și groază pentru toți amicii adevărați ai libertăței politice, ai progresului social și ai umanitate!.» O CUGETARE PE ZI Morții rîd de calomnie, dar aceasta omoară pe cei vii. Urmașii martirilor de la Arad Sub acest titlu publică «Arbeiter Zeitung» din Viena, un articol interesant, din care traducem următoarele : «Straturile stăpânitoare din Ungaria, deși sărbătoresc pe martirii de la Arad, totuși ,și-au luat de model mai mult pe călăul de la Arad (Haynau). Apăsarea națională, aservirea și exploatarea nerușinată a poporului muncitor, acestea fac cuprinsul întregei istorii a Ungariei independente. «Ungaria, unde a curs sângele a sute de mii de martiri ai independenței, a devenit astăzi terenul unor neîntrecute acte de violență și cruzimi ale burghezimei, care a ajuns la stăpânire. Iarăși se împușcă și se străpunge, vesel, în numele ordinei ; dar aceasta e ordinea acelora Asasinarea fiului mirelui fizir (Coresp. part. a ziarului« Universul») Constantinopol, 25 Septemb. Slim. d-le Director. Azi pe la orele 4 jum. p. m. când mă plimbam în apropierea podului de peste Cornul de Aur aud deodată patru detunături de revolver. Mă informez ce se întâmplase și mă reped numaidecât la fața locului. Am văzut ceva oribil în fața mea: trântit și scăldat într’un lac de sânge zăcea fiul marelui vizir al Turciei. Iată ce am putut afla asupra acestui fapt: Intr’o birjă sosise fiul vizirului în fața podului unde ancorează vapoarele, cari pleacă în diferite state ale Asiei. După aceea sosi și o altă birjă elegantă cu patru domni eleganți. Acești domni numaidecât îl înconjurară pe fiul vizirului și unul dintre acești criminali scoase un revolver mic, dar de mare calibru, și trase patru focuri asupra fiului vizirului care, lovit în piept, căzu scăldat într-un sac de sânge. După ce au săvîrșit acest fapt, criminalii se urcară în birja cu care venise și dispărură. Până acuma nu s’a putut afla încă cine să fie acel individ misterios, care a avut curagiul să execute un asemenea oribil fapt. In momentul când se auziră detunăturile revolverului se strânsese atâta lume, că nu s’a putut circula și nu a lipsit mult ca să nu se întâmple un alt oribil accident, adică să nu se rupă podul. Din toate cercetările ce s’au făcut până acuma, nu s’a putut constata decât că autorii acestei crime nu sunt alții decât albanezii. Acest fapt a produs mare senzație în oraș. In port sunt toate prăvăliile închise. Bruno >1. Feder CARNETUL 1EU In vis Vă recomand,—vă cer pardon,— Pe d-na Șontorog, C’o limbă lungă cât un cot, S’o credeți, zău, vă rog... De când se scoală, de cu zori Și pân's’a înserat, Nu stă chiubuța ei de loc Și umblă ne ’ncetat !.. Ba că vecinul a turbat Și soața s’a bătut. Ba nu știi cine ce păcat In viață a făcut... Și dimineața p’al său soț N ia la «trei păzești!» Și’l zice : «Neică, tu, în somn, «Decioarele vorbești»... Atunci bărbatul i-a răspuns, Posac și disperat: — Așa 'e nevastă, zău, așa !.. «Ce-ai spus 'l-adevărat ... «Dar, pentru că vorbești mereu «De iad și paradis, «Atât răgaz găsesc și eu ura să vorbesc în vis» !... Marion Vederea generală a Capitalei Transvaalaini, Pretoria — Vezi ilustrația — Dăm azi ca ilustrația pe png-1 o vedere generală a Capitalei republicei Transvaal, Pretoria. Acest oraș a fost întemeiat la 1855 de Martinus Wessels Pretorius, fost președinte al republicei Sudafricane. Pretoria este centrul comerțului și al industriei, și reședința guvernului și a președintelui dr. Krueger. 30 Septembrie Sfintul Sfințit mucenic Griagorie, episcop al Armeniei celei mari A fost de neam Part și s-a născut pe la anul 240, el a invelat religiunea creștină in Chesareea Capadochiei și s’a hirotonisit episcop de arhiepiscopul Chesarien Leontie. Grigorie a intors zecimi de mii de armeni la credință și pe Însuși Tiridat, Împăratul Armeniei. El a pătimit foarte mult pentru Ghistos, și pe la anul 325 s’a mutat către Domnul. Orologiul cel mare, ediția a II-a a sf. Sinod, pag. 171. Grigorie Luminătorul în armenește Grigor Lusavoris, care răspândi creștinismul în Armenia, era fiul unui prinț armean de viță regească. Tatăl său Anag se alipise sasanidului Artașir sau Ardeșir, și fusese trimis în Armenia spre a asasina pe regele Khosrow I, care era rudenia sa, și a câștiga prin această crimă suveranitatea acestui regat pentru sine. După doui ani de ședere la curtea lui Khosrov, el isbuti a executa criminalul său plan , dar pedeapsă urmă imediat crima. Anag fu urmărit în fuga sa, înecat în valurile Araxelus, și tot neamul său, până la cea din urmă mlădiță, fu tîrît la moarte. Cu toate acestea unul din fiii săi, în vîrstă aproape de doui ani, fu scăpat de către doica sa, Sofia, femeea pioasă din Chesareea Capadochiei, care fugind de groază luă cu sine copilașul în această cetate. Aici copilul fu botezat și primi numele de Grigorie, întocmai ca unei arătări minunate pe care o avusese, în drumul către Chesareea, călătorii cu care doica și copilașul făcuseră drumul. Pe când ei se odihneau sub un copac, un înger li se arătă în chipul unui porumbel și salută copilașul, numindu-l Grigorie. El fu crescut în mod creștinesc de către doica sa, și se făcu însemnat, din cei dintâiü ani ai verstei prin a sa modestie, curățenie și temere de D-zeu. Mai târziu cu mare greutate, abia, abia’l putură determina ai familiei să se căsătorească, spre a nu-i se stinge de tot neamul. După trecere de doui ani de căsnicie el se despărți de femeea sa, care’î adusese pe lume doui fii, pe Aristag și Wertan; despărțenia s’a făcut între soți de bună voe. Mama se dete cu cel mai tînăr din fii, de obște, într’o mânăstire de maici, iar Grigorie intră în slujba lui Tiridate (armenește Dorzad), fiul lui Khosrov I, spre a ispăși, atât pe cât era cu putință, crima pe care Anap o făcuse către tatăl acestui prinț, Tiridat, care ajutat de romani, se făcuse stăpânul Armeniei și repurtase isbânzi strălucite. Acesta voind a mărturisi recunoștința sa Zeilor, și mai cu seamă zeiței Anahida, se duse la Eliza, unde ea avea o capiște strălucită și acolo depuse coroane și buchete de flori. Toată elita societăței din Armenia îi urmă pilda. Grigorie singur, care se găsea în mijlocul lor, nu’i urmă. Tiridat, fiind înștiințat despre aceasta, porunci să vie Grigorie înaintea lui, căruia’i ordonă să jertfească și el ca toată lumea Dianei și să părăsească creștinismul. Grigorie refuză curagios. Regele ’l dete îndată pe mâna călăilor, care’l supuseră la nenumărate munci și casne, unele mai groaznice decât altele , apoi Tiridat, auzind de la un om al Curții că Grigorie era fiul lui Aneg, porunci să fie transportat cu mâinele și picioarele legate, în castelul întărit Artașad, unde fu aruncat în o groapă adîncă plină de necurățenii, stârvuri, șerpi) și lurite lighioane veninoase, hotăr-“’ rît fiind locul acela de obicinuit criminalilor pedepsiți la moarte. O văduvă creștină care locuia în acest castel și se numea Anna, mânată de o inspirație de sus,—care nu lasă pe plăcuții lui D-zeu să li se piarză pomenirea,—vine a’î arunca câte o bucată de pâine în fiecare zi, în nenorocirea în care se găsea sf. mucenic, care fu hrănit așa o vreme de treizeci de ani. Tiridat, pe când tot timpul acesta, publică decrete severe de goane înpotriva creștinilor, și a făcu să moară un mare număr, mai cu seamă sfintele fecioare Ripsimiane cu 35 tovarășe, și, Caiana precum și cea împreună cu dînșii, dreptatea Dzeească nu’l rabdă mai mult, ci sgudui pe autorul tuturor acestor crime. In oarecare vreme după execuțiunea acestor sfinți mucenici, el voi într’o zi să se ducă la vînătoare ; când era aproape să plece căzu de odată în căruța în care se urcase, și fu apucat numai de cât de demon, și încă cu o așa groază încât începu a-și mânca carnea de pe trup, de se făcu numai o rană peste tot. Toată familia sa, principi, servitori și multe alte persoane cari se găseau în reședința regatului fură apucate și căznite de demoni. Atunci se arătă în vis sorei sale Costoviciușa un înger, care-i povesti că numai Grigorie, cel încuiat în groapa de la Artașat, poate slobozi pe cei stăpâniți de demoni, și că trebue căutat pentru aceasta în dată. A doua zi de dimineață, ea povesti vedenia sa mai marilor curte, dar ea o prețuiră ca pe o eșită din minte. Aceeași vedenie se repetă de patru ori. In cele din urmă îngerul o preveni că, dacă vedenia nu se aduce la îndeplinire mult timp, relele se vor întinde și o vor cuprinde chiar și pe ea. Ea cercă așadar încă odată de a face să fie înțeleasă vedenia ce ea avusese aevea. Pentru care se trimise îndată la Artașat, unde, spre marea spăimântare a tuturor, se află Grigorie încă trăind. ’L traseră afară ca funii din fundul puțului, și’l trimiseră la reședința regatului Vargașabat. Acolo, Grigorie făcu a cunoaște pe norodul adunat, pricina relelor ce’l apésau, ’1 instrui în timp de 65 de zile în principalele adevăruri ale Creștinismului, se sloboziră de bântuirea duhurilor rele de cari erau bântuiți toți cei cari îmbrățișară credința și făcură penitență, și sfârși dând regelui chiar sănătatea, rațiunea și forma omenească. Atunci se construi în cinstea mucenicilor, și mai cu seamă a fecioarelor Ripsimiane, capele, în locurile unde ele trăiseră și au suferit; toate copiștile idolilor fuseseră așternute pământului, și toți idolii regatului sfărâmați. Chiar regele însoți pe Grigorie în călătoria sa în ținuturile regatului și contribui în mod efectiv, prin pilda sa, mărturisind vechea sa îndărătnicie, a aduce norodul la adevăvărurile Evangeliei. Grigorie s’a însărcinat atunci însuși de a face să vie dintr’o țară vecină, care era creștină, un păstor sufletesc pentru norodul său ; apoi regele, după ce a consultat pe marii săi sfetnici, trimise pe Grigorie chiar în Chesareea, de unde ceru și primi din mâinile Arhiepiscopului Leontie, hirotonisirea în preot și episcop, în urma cărora putu veni să păstorească sufletește Armenia, adusă la credința în Christos prin cuvîntul seu. La înapoerea la urmă și mai departe opera începută, dărâmă o grămadă de capiști cari mai rămăseseră în picioare, lumină cu sf. botez o mulțime nenumărată, între care chiar pe regele, pe care-l hotărî a zidi și a înzestra biserici și școale, a așeza preoți și conducători, a pregăti mijloace pentru a înălța scaune episcopale și a construi mânăstiri de bărbați și de femei. Când toate aceste pregătiri fură gata* Notițe critice" Parisieniî au aperitivul, Vienejiî fanfara, Ploeșteniî politica, alții alta , locuitorii capitalelor mari au totdeauna câte o deosebită slăbiciune, câte o patimă specific și Dar Bucuraștenii ? E ușor de răspuns: — Muscatul, Muscalul, se nelege, nu din puncut de vedere politic sau sora! și cu atât mai puțin din puncsul de vedere economic, fiind oă. muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, ou admite tarifele noastre oficiale ; muscalul ține la tariful său autonom. In adevăr, ia să vedem. Tariful birjilor de piață sună a știel : «2 lei o oră în raza orașului": «1 leu o cursă ce nu trece peste 7» ceas ; «2 lei cursa de la și până la gări.» A.ș ! crezi că vrea să știe musajul de asta ! *) Vezi No. de Jouî. Dîn’ putem noi tolera în statul nostru, în capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite ? Firește că putem. De ce să nu putem ? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept ca muscalul să îndouiască, să întreiască și, la zile mari, să împărțească prețul curselor ? Fără nici o ezitare, răspund , da, e drept. Nimic nu e mai drept pe lume decât prețul patimii. Vedeți pe acest mic impiegat. Știți câtă leafă are tînerul pe lună ? 150 de lei... adică 150 în stat; în mână capelă 135, care va să zică, 1620 de lei pe an ; prin urmare, are venit, din munca lui, câte 4 lei și 44 de bani fără ceva pe zi, în anii comuni, iar în anul bisexul, câte 4 lei și 42 de bani și ceva. E cam prea puțin, ce e drept , dar pentru un tunel fără viții și cu socoteală, poate s’ajungă, la, sar privim, me rog. Unde-o fi mergând așa gătit acest june ? Se oprește în fața cofetăriei Riegler să’șî așeze încă odată cravata, care arde ca focul , își scutură cu batista pantofii de lac ; își potrivește țilindrul,după ce’î trage apăsat o mânecă împrejur , se’nțepenește în călcâie, și se uită spre fațada Teatrului Național... La ce se uită ? Ei! la ce ! la muscali... După multă desbatere interioară, își alege unul foarte marader, îmbrăcat în catifea albastră, cu brâu pembca, cu doi trotteurs negri, de mănâncă jeratic... Picior peste picior și: — Pa'id'iom, gaspadin ! Unde?... Asta e ! N’o să meargă omul cu muscalul să mânânce rahat la cișmeaua lui Cantacuzino de la Filaret... La șosea ! unde merge toată lumea bună. Dar o să’mî zici dumneata : — Cum se poate? un om care câștigă pe zi 4 lei și 44 de bani fără ceva în anii comuni și 4 lei și 42 de bani și ceva în anii bisexuli, cum se poate sa cheltuiască zece doisprezece lei pentru birjă la șosea ? — Iaca, se poate. — Atunci, micul impiegat, Doamne iartă-mă ! ciupește din banii publici pe cari i-o fi mânuind... — Doamne ferește ! este unul din cei mai de treabă funcționari, onest în toată puterea cuvântului : să ’î dai fără teamă sute și mii pe mână... — Atunci, joacă și câștigă... — In viața lui n’a pus mâna pe o carte de joc ; din contra, jucătorii ii inspiră adîncă aversiune. — Atunci... cum e tînăr, bine făcut și curățel... — Adomnule ! e un băiat plin de frumoase sentimente morale ; nici odată n’ar fi în stare să gândească măcar pe departe la o infamie. Și pe urmă, e înamorat de o jună modistă foarte frumușică, pe care e vorba să o ia in căsătorie. Și ea e o fată foarte cum se cade și meșteră. Are o mică economie și o s’o mai ajute și o mătușă ca să deschiză un magazin de mode... O să fie o căsnicie foarte potrivită. A 1 tocmai iat-o și pe ea. Așa, că ’i foarte drăguță?... Cu cât gust se îmbracă! Ce pălăriuță cochetă! Ce betine eleganței Ia priviți-o cum calcă de ușurel, pare că e o păsărică ! S’a oprit... Face un semn de chemare cu mănușa... Cui?... Ei! cui! firește că nu dumitale ori mie... Muscalului... Doi vineți superbi... roate galbene cu cauciuc... A! cauciucul! mai ales pe pavajul ăsta nou de lemn și de asfalt și pe șoseaua bătută cu mașina... — Quelle volupté, ma ekére ! Si... sboară 1 «Sboară, „ sboară, păsărică,! sboară, cât ești tinerică!» zice poetul, uitându-se lung după trăsură în care, sub umbreluța azurie, se vede sclipind părul cel blond și ceafa cu puf de piersică... (Ați observat," desigur, că ’n anul ăsta se poartă foarte mult blondul.) —. D-la zâmbești, zice economistul sever. Domitule’îți place astă, aprobi luxul acesta nebunesc, din care are să resulte ruina societății noastre».. Dar ne ducem la faliment, domnule ! — Te rog, domnule, zic eu... — Daca din deretul acestui lux, (me întrerupe un moralist) ne-ar pândi numai ruina materială, falimentul, încă n’ar fi o nenorocire destul de mare. Nenorocirea cea mare care ne pândește este decăderea socială, insanitatea, perderea busolei morale... Mâne, poimâne, nebunia luxului va împinge pe micul impiegat să falsifice scripte, pe frumoasa blondă să... — Mi rog, domnule, n’am dreptul să bănuești... Cum ? pentru o plăcere inocentă, pe care ți-o poți explica prin... — Nu ți-o poți explica, îmi zice un filosof decât prin mania reprezentării... — Nu ’nțeleg, zic eu. — Mania reprezentării se numește acea pornire foarte comună la oameni... — Mă" rog, întrerupeți pe filosoful meu, dă’mî voe : poți să vie ’mprumuft cu douăzeci de lei pină la 15 ale lunii viitoare ? Am mare""nevoe. —Cu plăcere, poftim... Ziceam dar că mania reprezentării... — Me iartă,zic ,eu, îmi explici aldată... mă grăbesc. — Ei! stai un minut. — Nu pot, e târziu... Me așteaptă nevasta gătită, i-am promis s-o duc la șosea negreșit... La revedere... Aha !apilipisti, trotteurs . — Paldlom, gaspadin! Caragiale. Post-scriptum. Direcțiunea Teatrului național "mi-a făcut in anul acesta o neprețuită onoare, punând, pentru deschiderea stagiunii, micul meu nume lângă altele foarte mari: Alexandri și Hasdeu."Desigur, nu atâta meritelor mele, destul de contestabile și contestate, cât bunei-voințe a onoratei direcții, aș putea eu atribui norocul ce am avut. — Mă simt deci dator să mulțumesc din inimă prea stimatului director, d. Sc. I. Ghica, pentru înalta favoare ce a bine-voit sa mi acorde din propria d-sale pornire. Sunt asemenea dator să mulțumesc—deopotrivă tuturor, fără nici o reservă sau excepție a excelenților artiști cari, cu atâta talent, cu atâta generoasă dragoste, au salvat două lucrări ale mele osindite de demult... Bielele mele încercări! Ce adîncă bucurie simt, văzând, intr’un târziu, că, daca eu n'aveam dreptate să vă stimez prea mult, nici acel cari vă desprețuină cu totul n'avea și prea multă dreptate. Caragiale. Atentatul asupra Tramvaiului din str. Simț «Veselia», care va apare Sâmbătă 2 Octombrie, va coprinde, pe lângă o materie bogată, variată și hazlie, o prea frumoasă ilustrație în 6 culori, reprezintând o scenă de actualitate și adică : «Atentatul asupra tramvaiului din str. Sfinților». «Veselia» se vinde cu 10 bani în toată țara.