Universul, februarie 1900 (Anul 18, nr. 30-57)

1900-02-01 / nr. 30

du­pă cum spune Dioscoride, a­­firma că vinul e aproape ca pu­terea zeilor. De aici se explică faptul că vinul era întrebuințat la toate boalele ca remediu, fără de care nu se putea închipui o vindecare. Medicii din anticitate știau că vinul întărește puterile omului, că dă hrană sângelui, mărește nofta de mâncare, fortifică sto­macul, provoacă somnul, înlă­tură vărsăturile, etc. Se atri­­buiau diferitelor vinuri efecte deosebite. Mai prețuit era vinul de Falerno, care trebue să aibă o vechime de cel puțin 15 ani. Acesta era un bun remediu con­tra obesității, dar se credea că strică lumina ochilor. Vinul de Albania fortifica nervii, iar cel larrentinic era bun contra reu­matismului. Vinul acru și oțe­tul de vin erau întrebuințate con­tra mușcăturii șerpilor, a câi­nilor turbați și a altor animale veninoase. Atât Pliniu, cât și Dioscoride apreciau puterea astringen­tă a merelor. De aici se explică fap­tul că în vechime se cultiva foarte mult mărul. Sucul mere­lor era întrebuințat contra tusei și florile de măr se puneau pe ochii inflamați. Afară de mere și de struguri se atribuiau și altor poame pu­tere de vindecare. Sucul lămâiî era un mijloc si­gur contra intoxicărilor. Sucul de pere fiert cu miere întărea stomacul, iar smochinele produ­ceau sudoare și înlăturat­ consti­­pația. Cireșile, caisele, nucile, mig­dalele se întrebuințai­ la diferite boale. De aceea și astă­zi se reco­mandă poamele ca foarte bune pentru conservarea sănătății, mai și seamă ca compoturi. Cornel O CUGETARE PE ZI Limba inime î­n are nevoe de vorbă ca să fie înțeleasă, ea e scrisă în ochi. d-lui Machembaum. Depoziția băieților din prăvălie trebue ex­plicată în sensul acesta : Dînșii au avut teamă de stăpânul lor de a zice că au dat marfa unui necunoscut. Când s’au dus la Machembaum,acesta care n’a voit să recunoască lista, le-a sugerat bieților ideea că poate fi Tincu. D. apărător prezintă diferite certificate favorabile inculpatului, deși fostul său șef, d. Machem­baum a făcut la instrucție o depo­ziție cam defavorabilă, pentru in­teriorul său, care își dăduse de­misia de la pulberăria din Du­­dești. Tribunalul condamnă pe in­culpat la 7 luni de zile închi­soare. S’a declarat îndată apel la grefă. Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMANE) Un furt cam misterios In ziua de 20 Decembrie 1898, î ntre orele 7 și 8, se presei­­tă un domn la băcănia d-lui Petre Stoienescu cu o listă de dife­rite conserve cerute de un cli­ent obicinuit al prăvăliei, d-lui Machembaum, un funcționar im­portant la pulberăria din Du­și­ești. Domnul, care se presentase cu lista semnată Machembaum după frer și ia pachetul de conserve în valoare de 84 lei, pleacă. Când se prezintă nota d-nului Machembau, acesta o tăgăduește. Când i se spune de băeția pră­văliei că a venit un domn așa și așa, atunci d. Machembaum zice: «Ah, trebue să fie fos­tul meu sub­altern, șef de e­­­ch­ipă, care a eșit din funcțiune prin Iulie». L’a urmărit, dar, un anume Vasile Tincu, fost șef de echipă la pulberăria din Dudești, fost custode în laboratorul de chi­mie de la Lăculețe, și acum în urmă, reușit la examenul de la școala veterinară pentru func­ție de revizor de vite. După com­­­isiunea aceasta a lui Țincu, e aproape de necrezut ca el să se fi murdărit pentru niște conserve în valoare de 84 de lei. Cu toate astea, iată cum s’a presentat pro­cesul la secția 2-a a tribunalului Ilfov : D. Stoienescu, parte civilă, zice că nu știe nimic, de­oare­ce el n’a fost în prăvălie. Douî băețî minori, cari au ser­vit mușteriul, declară că recunosc pe inculpat, care ar mai fi venit pe la prăvălie și cu alte târ­­gueli pentru d. Machembaum. Era pe la orele 7 sau 7 și ju­­m­ătate, când s’a prezintat incul­patul. Dînsul a luat un comisio­nar, cu care s’a dus (după cum comisionarul a declarat la ins­trucție) până în strada Verde și de acolo, luând pachetul, s’a pus într’o birjă. Inculpatul tăgăduește cu totul. D. avocat Filitis, apărătorul inculpatului, arată cauzele pentru cari are convingerea de nevino­văția acestuia. Un certificat de la poliția din Iași constată că d. Tincu în seara de 20 Decembrie se găsia în Iași. Tincu n’a putut pleca din Bucu­rești de­cât cu trenul de 7 și 10 minute. Dacă după ora 7 s’a dus la prăvălia d-lui Stoenescu, cum a mai avut vreme să se ducă­­ până în strada Verde și apoi să “poată lua trenul de 7 și 10. Alte presumțiuni de nevino­­­văție. Scrisul listei nu e scrisul­­ inculpatului, iscălitura de pe listă seamănă mai mult cu iscălitura A se citi in pagina IV­ Gratis ln Paris.» sau noui abonament cu ‘ »pemiî la « Universul». Trebue să mai adaug că unul din frații lui Gheorghiu îl avi­zase că a găsit banii necesari și că ast­fel e salvat. Gheorghiu l’a trimes să aducă banii și în urma lui s’a și împușcat. Când s’a întors frate­ său, dim­preună cu locot. Caranfil, care voia să’i împrumute banii, i-a găsit morți pe amândouă. Și toată treaba asta n’a durat o jum. oră. Asta ar fi pare că o dovadă mai mult că nu lipsa banilor l’a făcut pe Gheorghiu să comită fapta ceia sfîșietoare, atunci când banii erau găsiți și pedeapsa înlăturată. Rasta, îndouita sinucidere din Galați­­ Cor. particulară a «Universului»­ (Amănunte) Cititorii «Universului» au citit amănuntele pe larg ale acestei dureroase drame, care a emo­ționat întreg orașul. Azi vom da câte­va scrisori, lăsate în urma lor de cei două îndrăgostiți, cari au luat dru­mul veșniciei. Iată scrisoarea adresată fra­­ților săi: Iubiți frați, De­și ca dușman, nu ca frate ar trebui să mă considerați, pă­­răsindu-vă ast­fel, n’am avut pu­terea fără a vă lăsa și vouă câte­va cuvinte și apoi să mor, cu sufletul curat că mi-am is­pășit păcatul în fața voastră. In urma greșelii ce am făcut, trebue să fiu­ desonorat, mi s’a părut prea mulți stăpâni aci pe pământ cari aveau să me judece, —și legile pămîntești nu sunt pentru cei slabi, înjosit în fața ori­cărui muritor, tot ași fi pe­rit, căci nu mă simțeam în stare a suferi o singură privire. Pe lumea cea­l­altă am un singur judecător, pe Dumnezeu; el e mai bun și mai blând ca oamenii; mă voi­ ruga să mă erte, căci numai el îmi cunoa­ște inima. Sunteți trei frați și cât de pl­in veți putea să îngrijiți de mult nemângăiată Vitica (sora-sa N. R.) Ea e mai nefericită ca toți, rămasă fără părinți și fără nimeni pe pămînt, veți trebui să fiți tare, dacă eu am fost un nemernic. Fiți cu curaj, căci orî­ce veți face e în zadar. Aveți­ credință în D-zeu și el vă va ajuta. Doresc să fiu înmormîntat o­­dată cu Tincuța pe care am iu­bit-o mult și ea m’a iubit și mai mult, ne mai voind a trăi fără mine ; ea nu mi-a voit de­cât binele în­tot­deauna, eu însă n’am știut a o aprecia că poate ajun­geam mai bine. Nu vă mai pot scrie nimic, cel­ a­tot puternic să vă călău­zească în viața aceasta plină de amărăciune. Adio­­ mă duc să văd fami­lia, care văd că mă așteaptă. Vă sărut pe toți. Tache. O altă scrisoare adresată pro­curorului : Domnule, M’am sinucis și împreună cu mine și aceea pe care am iu­bit-o și care m’a iubit. Am avut o lipsă în casa cercului militar de aproximativ 2000-3500 lei și aceasta este causa sinuciderea. Lipsa mi-a provenit din causa jocului de cărți și alte cheltueli. Nimeni n’a luat parte la perde­­rea mea. De cât de sonorat, am crezut că e mai bine mort. Fiți indulgent cu cei ce rămân pe urma noastră. Dorința noastră e să fim nedespărțiți până la groapă, să nu ni se mai facă discuții. Sunteți muritor și credem că veți împlini ultimele dorințe ale acelora cari, mergând pe lumea veșnică, vă lasă rămas bun. Gheorgiu-Eca­terina. Din aceste scrisori, cum și din altele lăsate camarazilor săi, se vede că Gheorghiu înconjoară de a spune adevărată causă a sinuciderei sale: dragostea stă­vilită. Nenorocita amantă a lăsat și ea un bilețel, către soră-sa, prin care îi cere eroare, arată cât de mult îl iubea pe Tăchiță, că pă­răsește lumea asta de bună-voe și în același timp lasă 180 lei pentru înmormântare. Cadavrele nefericiților amanți au fost luate de familiile lor spre a fi înmormântate. Știri din străinătate — Prin poștă — Cu toate desmințirile date, tot continuă a se vorbi la Viena că doctorul Lueger, șeful antisemi­ților de acolo și primarul orașu­lui, se va retrage din cauza unei boale nervoase, și că succesorul său ar fi avocatul Pallai. Din Constantinopol se a­­nunță că în apropiere de Ged­­dah niște pirați arabi au prins micul vas grecesc »Patrasso» je­­fuindu’l și ucizând câți­va ma­rinari.* * * Intr’un otel din Marsilia s’a si­nucis deunăzi un tînăr englez, nu­mit N. Maiken, în vârstă de 25 de ani, tragându-șî un glonte de revolver în inimă. Cameriștii, alergând la deto­­nare, îl găsiră cadavru. Dintr’o scrisoare ce lăsase se află că nenorocitul se sinucisese în urma marilor perderi de bani la joc și mai cu­ seamă la ruleta de la Montecarlo.* ¥ ¥ Ziarele londoneze dau știrea că prințul Enric de Prusia, fra­tele împăratului Germaniei, visi­­tând împrejurimile orașului Ban­gkok, a fost atacat de bandiți, cari l-au prădat de 1000 dolari și i-au luat două biciclete. ¹­¹ O mare sensație a făcut la Hamburg, în Germania, fuga consulului general al republicei Chili, din America, numit Ioan Schwartz. Dînsul a fugit din cauză de încurcături financiare. * ¥ ¥ Papa a dat «Propagandei Fide» jumătate de milion spre a servi la înzestrarea noului seminar ca­tolic înființat la Kandy în India. * ¥ ¥ La Paris a sosit știrea telegra­fică din Buenos Ayres (America de Sud), că a murit arhiepisco­pul Castellanos de acolo. * ¥ ¥ Se anunță din Tulusa (Franța) că 5 lucrători spanioli, voind să treacă munții Pirinei, pe la Sumport, spre a se întoarce în Spania, au fost surprinși de vis­col și acoperiți de zăpadă, la distanță de câte­va sute de me­tri de refugiul de la Peyronière. Câte și 5 erau din valea Aspe și erau voinici. Tocmai a doua­ zi au putut oamenii să meargă în ajutorul lor, însă era târziu: toți erau morți.* ¥ ¥ Din Munich (Bavaria) se trimite următărea știre: Bogata și vestita ocnă de sare Wilhelmsglück de la Crailsheim a fost închisă pen­tru tot­dea­una. Deja de câți­va ani pătrundea în galerii cantități mari de apă dulce, așa că trebuiau să se sus­pende lucrările. Guvernul Würtembergului a cheltuit sume mari pentru seca­rea și uscarea minei, insă toate încercările i-au fost zadarnice. Mina era exploatată de 70 de ani. Acum a trebuit să se oprea­scă și vizitarea ei, din cauza gra­velor pericole ce prezintă. *­¹­¹ Influența continuă a bântui la Roma. Afară de cardinalul Le­­dochowsky, s’au îmbolnăvit și cardinalul Staimber și senatorul Beltrami, președintele unui a­­cademii științifice. * ¥ ¥ In provinciile basce (Spania) s’au descoperit nouă deposite de arme ale carliștilor. Așa s’au descoperit Mercur], la Vergara, 1600 baionete, 41 puști și 33 ca­rabine. Presa spaniolă recomandă luarea de măsuri nouă. * ¥ ¥ Ziarul «Secolul XIX» primeș­te din Buenos Aires (Argenti­na) următoarea știre, cu data de 7 Februarie s. n.: S’a făcut aseară lista complec­tă a italienilor morți de insola­­ție, de Sâmbătă () curent până Luni dimineața. Au fost 125 de italieni morți, toți muncitori și­­ 2 mai toți bărbați. In urma plo­iei de Duminecă noaptea, tem­peratura s’a mai îmblânzit, însă tot sunt 37 grade de căldură la umbră. Ele au fost vr’o sută de cazuri de insolație, în cea mai mare parte curabile. Președintele republicei, gene­ralul Roca, a dispus ca bi­rou­­rile publice să fie închise de la 11 ore dimineața până la 4 ore după amiază. In același timp vor fi suspen­date toate lucrările la aer des­chis , multe prăvălii se închid. Mortalitatea cailor este enor­mă ; mii de cai au murit. * ¥ ¥ Ni se anunță din Paris că e absolut falsă știrea telegrafiată la mai multe ziare cum că apele fluviului Sena, venind mari, a­­menință edificiile exposițiunea și că o parte din palatul electrici­­tăței s’a lăsat în jos. * ¥ ¥ Din Varșovia se anunță că acolo și în alte orașe mari ale Poloniei rusești s’au împărțit în mii de exemplare apeluri revo­luționare, iscălite de comitetul național polon. Poliția desfășoară o activitate febrilă, spre a prinde pe autorii apelului. UZ­ SFAT PE ZI In contra ruginei.—Ca să păzim de rugină obiectele de fier uneltele, cuțitele, furculițele etc., procedăm ast­fel: topim o jumă­tate kilo uitură la un loc cu o bucată de reșină de mărimea unui ou de găină. Când vor fi topite luăm din această unsoare pe un petec de postav și spălăm supra­fața obiectelor. Unsoarea rămâne pe obiecte, reșina împedică for­marea de acide, iar untura fe­rește fierul de aer și de ume­zeală. Pentru uneltele agricole, de exemplu: mașini și altele, e bună o unsoare de astfalt topit în benzină sau în terpentină. Asfaltul se disolvă și în petroleu, dar mai încet. Universul in provincie {De la coresp. noștri particulari) — Pe ziua de 29 Ianuarie — Craiova Tentativă de omor și furt săvârșit. — O încercare de omor a fost făptuită de către un oare­care individ numit Gheor­­ghe, în seara zilei de 28 Ianuarie. In acea zi pe la orele 9 seara, d. Osman Persian, comerciant din strada Buzești, ducându-se pentru niște afaceri la un cuno­scut al lui, a fost întîmpinat fără veste în calea sa de către indi­vidul de care vorbirăm. Acest rea­facător, profitând de întune­ricul stradei, s’a aruncat cu fu­rie asupra lui Osman Persian, apucându-l cu mâinile de gât și strîngeindu-l până ce nefericita victimă a căzut în nesimțire. In urma acestui fapt criminal, necu­noscutul Gheorghe a început a„ căuta prin buzunarele celui ce nu mai putea opune nici o re­zistență, și a reușit să găsească un port-money în care se afla suma de lei 400, în bilete de bancă. După acea criminalul a dispărut, fără ca poliția să fi putut da de urmele lui până în prezent. Un alt furt cu bătie, — Bacaram Asan, din strada Ceres, a fost, în noaptea de 28 ianuarie, victima unei călcări hoțești. Autorii acestei călcări au fost indivizii Găsim Salim și Găsim Durad­. Ei l’au introdus pe fu­riș în domiciliul inofensivei vic­time, care, de alt­fel, când a­­ceștia au cerut să li se dea toți banii de care dispune, s’a opus cu insistență la aceasta. Din a­­ceastă cauză, cei două hoți, vă­zând că numai cu vorba bună nu vor scoate-o la nici un rezultat folositor pentru ei, au început a lua la bătae pe Bacaram Asan. Apoi, după o tortură îngrozi­toare, când nenorocitul nu a mai putut rezista, cei douî tovarăși de fapte rele au început a răscoli prin casa toată, și au ajuns în cele de urmă să găsească o pungă cu 500 lei, pe care i-au și luat dispărînd imediat. Nefericita victimă a furtului și a bălăei a fost transportată de urgență la spitalul Central, într-o stare desperată. Hoț de bastoane.­­ De la o vreme de comisar al palatului justiției, anume Dumitrescu, pri­mea zilnic plângeri din partea mai multor funcționari și avocați cărora li se furau bastoanele, de prin sălile de ședințe. Pentru acest neplăcut fapt, d. Dumitrescu a organisat un lot de cursă, în care trebuia să scadă la urma urmei anonimul hoț de bastoane. Și în adevăr, supravegherea acestui comisar a reușit, căci în ziua de 28 Ianuarie, misteriosul hoț a căzut în capcană, căci el a fost prins tocmai când îșî e­­xercita meseria. El se numește Petre Dumi­­trescu, și în urma cercetărilor, a declarat că singurul el e acela care fura bastoanele și umbrelele în­tot­dea­una când avea ocazie. Vremea. — S’a schimbat foarte mult. Un sfir rece de ploae, biciuită de un vânt puternic, bântue de aproape 24 de ore. Scânteie. Cerna­voda Copil găsit mort. — Niște băeți păzitori de oi, au găsit în­­tr un șanț la marginea orașului cadavrul unui copil în etate ca de vre-o săptămână, de sens bărbătesc.—Cadavrului ’î lipsește limba fiind tăiată, iar împrejurul gurei prezintă multiple sesiuni, ceea­ ce dovedește că la mijloc există o crimă. Parchetul fiind sesizat a intrat în cercetare. In curând nouă amănunte. Apolon. Galați Procesul Petrinî.—Astă­zi, înaintea curtei de apel de aci, s’a desbătut procesul lui S. Pe­­trini, cel care în calitate de curier al biuroului de espedițiune din Docurile de la Brăila, a fost condamnat de Trib. de Brăila, pentru delapidarea sumei de 10.000 lei, la 5 ani închisoare, perderea dreptului de pensie și de a mai ocupa funcții publice. Direcția G. F. R. era re­­presentată prin d. avocat Avi­­nianu, iar apărarea prin d. avocat V. Macri. După diferite discuții asupra aducerea unor acte de contabi­litate și a admiterei cererei d-lui procuror Crupenski de a se che­ma ca să dea lămuriri ad­torul financiar Filotli, cel care a sta­bilit delapidarea lui Petrini, Curtea a amânat continuarea dez­baterilor pentru ziua de 26 Fe­bruarie curent. Dunărea.­­ Apele Dunărei au crescut încă cu 8 etm. Astă­zi cota apelor a fost de 4 m. 20 c­m. Satul Azaclan e foarte a­­menințat. Un vapor cu două șle­puri au trecut dincolo, pentru a transporta pe malul cel’alt vitele și averea locuitorilor de acolo. Rasta. Iasî» O sinucidere tragică. — Când primele raze ale dimineței au început lupta lor cu întune­cimea nopței, sergentul postat în strada Cizmăriei aude o pu­ternică detunătură de pistol, și apoi un strigăt înfricoșător. Imediat, in goana cea mai ma­re, speriatul sergent se îndreap­tă spre casele cu No. 19, de un­de a provenit împușcătura, și într’o emoțiune adâncă, face ur­mătoarea tragică descoperire : Pe jos, înecat într’un sac de sânge, svîrcolindu-se și horcăind îngrozitor, era aruncat un bă­trân de peste 60 de ani având gâtul găurit în o mulțime de părți, și în mâna dreaptă, care era încleștată, un pistol încă fu­megând. Sergentul a înțeles îndată că e vorba de o sinucidere, și fără a perde o clipă a dat alarma, chemând ajutoare, și pe șefii săi de la secția apropiată. După puține minute la locul tragic erau adunați peste 2000 de oameni, printre care și auto­ritățile în cap cu d. prefect Ca­­nanau și d. procuror Stoenescu. Medicii au încercat prin di­verse mijloace să readucă la viață pe victima, dar era prea târziu, căci după câte­va fe­mele, bătrânul și-a dat sufla­rea. Cauza, care l-a determinat a­­ceastă faptă funestă, nu e încă cunoscută. Se bănuește însă că o mizerabilă boală de care su­ferea Manole Vardic, acesta e numele victimei, a adus dispe­rarea și apoi sinuciderea sărma­nului moșneag. Ancheta urmează încă­ încă­ un incendiu.­Seria distrugătoarelor flăcări a înce­put din nou să pustiască frumo­sul nostru oraș. Astăzi, în interval de 56 cea­suri, am de înregistrat deja al treilea incendiu, care de care mai mare, care de care mai pu­ternic. De astă dată, focul a is­­bucnit pe la orele 1 jum. de noapte, în strada Labirint, la ca­sele d-lui Hascal Goldstein, com­puse din mai multe odăi. Cel mult 30 de minute au tre­cut și toată clădirea a fost con­sumată, transmițându-se flăcările turbate și asupra casei vecine, care era proprietatea spitalului evreesc și care iarăși a fost com­plect distrusă. Pagubele sunt destul de mari, dar puteau să devie colosale, dacă pompierii și autoritățile lu­­crau cu mai puțină rîvnă.’ Revoltă țărănească. — Știrea despre revolta din comu­na Țuțora, jud. Tutova, e con­firmată și de ziarul oficios local. Amănunte n’am putut afla la parchetul de aici, dar ele par a fi de o oare­care gravitate. Miereanu. Râmnicu-Sărat Crima din comuna Cio­­răști.—In noaptea de 26 ianua­rie o crimă oribilă, s’a săvârșit în comuna Ciorăști. De un timp îndelungat, domnea o ură înver­șunată între flăcăii Radu Gândac și Vlad­­iul Sârbu, din cauza u­­nei fete, pe care amândouă o iu­beau­ cu o adâncă pasiune. In noaptea de 26 ianuarie—printre flăcăii care umbiau razna prin sat — erau și acești două adver­sari. La întâlnirea lor, furia răs­­bunărei îi cuprinse pe amân­două și începură a se certa. La un moment dat, Radu sări asu­pra lui Vlad, dându-i mai multe palme. Atât i-a trebuit lui Vlad. Cu un băț — pe care îl avea în mână, și care se termina la una din extremități cu o bombă de fier—dă o lovitură așa de puter­nică în capul lui Radu, că aces­ta cade la pământ fără suflare. Moartea i-a fost instantanee. Cri­minalul a fost depus. Balul Crucea Roșie, care avea să fie la 3 Februarie, s’a amânat pe ziua de 12 Februarie din cauza Seratei Literare care e la 2 Februarie curent. Timpul. — Ploile au încetat de câte­va zile, negurile s’au ri­dicat, iar în văzduh plutește un miros de primăvară. Dum. Tecuci și Furt.—Acum când timpurile astea sunt foarte grele și când omul cală a­ șî susține viața, lipsa banilor e simțită într’un mod foarte imperios. Greu i-a fost și d-lui Gh. Ursache, greu de tot, și a căutat ca să scape de acest fel de trai. Numitul a fost agent fiscal în comuna Vultureni, acest județ. Zilele trecute se prezintă la perceptor și-î ceru niște bani ca să-l ducă la Podu Turcului. Perceptorul îi dădu bani în sumă de 1800 lei, încrezător fiind în Gh.I Ursache. Acesta, cum se văzu stăpân pe bani, nu se mai duse cu ei la destinație, ci îșî caută un alt drum, stăpân fiind pe banii luați. S’au înștiințat autoritățile de urmărire pentru prinderea lui Gh. Ursache. Foc.—Astă­zi pe la orele 3 p. m. un început de incendiu a avut loc în strada Mare la casele lui Iancu Erlich. Ajutoarele fiind date la timp, focul a putut fi curând localizat. Apele rîului Bârlad cresc incontinuu. In unele locuri, unde malurile erau mai joase,­apele au înaintat și unele case cari erau în apropiere, au și fost inundate. Dacă creșterea apelor nu conte­nește, mari temeri sunt de inun­dația mahalalelor: Buda și Cri­­vițeni. Tic-Tac. Regina noastră și presa franceză Cunoscuta revistă franceză «La vie illustrie» consacră pri­mele pagine ale numărului său din urmă, mult iubitei noastre regine. In prima față a acestei reviste, e un frumos tablou reprezintând pe Augusta Suverană, cunoscută în lumea literară sub numele de Carmen Sylva, în cabinetul ei de lucru din Castelul Peleș. Sub semnătura lui Edmond Char, e apoi un important arti­col, în care se descrie viața la Sinaia a Reginei artiste. In acest articol se găsesc foarte multe trăsuri caracteristice din biografia poetei, care a uimit o lume și a făcut ca numele de Carmen Sylva să fie azi cel mai popular, cel mai admirat și mai iubit în toate cercurile savante și literare. Descrierea d-lui Edmond Char e însoțită de diferite clișeuri, re­­prezintând medalia pe care i-a oferit-o Academia Franceză, ne­permițându-și să-i ofere premiul în numerar, pentru operile scrise direct în franțuzește : Astra, Ma­ria, Romanul unei prințese, Cu­getările unei regine și trei nu­vele traduse din limba germană. Vine apoi un desen reprezin­­tând vechea mânăstire Sinaia; un altul reprezintând pe împă­ratul Francisc Iosef, pe Regina Elisabeta, pe Regele Carol I, fa­milia regală și Curtea României la Sinaia și în sfârșit o slabă re­producere a admirabilului tablou a d-lui Jean Lecomte de Noüy, reprezintând pe scumpa noastră Regină, în mâna stângă cu o carte deschisă, iar în cea­l­altă cu un condeiu. In acest tablou, Carmen Sylva privește spre ceruri, smulgând din ceruri și din stele cugetările profunde și nesfârșita poezie. RĂZBOIUL dintre Anglia și Transvaal — Prin poștă — Celebrul artist englez Philipp Burne-Jones a declarat, într-o scrisoare către «Morning Lea­der», că războiul actual i se pare nedrept și rușinos și că victoria va fi pentru Anglia tot așa de umilitoare ca și înfrângerea. El adaogă «Aceasta politică de agresiune criminală, care poartă firma «imperialistă», face să ne pută în­tări cuvîntul, pa­triotism.» ¥ « Ministerul de războiu din Lon­dra anunță că în Ladysmith se mai află 8000 soldați, din cari 3000 sunt neapți pentru lupte din cauza boalelor și a slăbi­­ciunei. Garnisoana trăește numai din conserve, fapt care contribue la sporirea numărului bolnavilor. * ¥ ¥ O casă din Buda­pesta a cum­părat 5000 cai pentru armata en­gleză, și-î va trimite săptămâna aceasta prin Fiume la Durban. * ¥ ¥ Din izvor bine informat se a­­nunță că guvernul englez a co­mandat la Bridgeport (Connec­ticut) 70—80 tunuri cu tir repede de diferite calibruri. Serviciul telegrafic — al ziarului «Universul» — Londra, 29 ianuarie. «Agenția Reuter» vestește că nu este adevărat că trupele en­gleze au reușit să înconjoare pe Buri lângă Golesberg. Burii o­­cupă o pozițiune întărită la nord de Colesberg și sunt stăpâni pe toate drumurile care duc la Statul liber Orange. O patrulă de 50 de cavaleri din contigentul australian a în­tâlnit pe vrăjmașii care erau mai superiori în număr. Cavalerii s-au retras din deal în deal, sub focul vrăjmașului. Londra, 29 ianuarie. Se vestește din Springfield «Agenției Reuter» că poziția tru­pelor engleze, la nord de Tu­­gela, a fost părăsită. Vrăjmașul trăgea neîncetat asupra coloane­­lor­ engleze, și artileria engleză nu a isbutit să facă să înceteze focul Burilor. Focul artileriei Burilor, care era superioară, a împedicat cu desăvârșire pe ge­neralul Buller ca să înainteze. Acesta ordonând Mercury retra­gerea infanteriei, a părăsit Waal­­krantz în timpul nopței. Londra, 29 ianuarie. Se vestește din Pretoria «A­­genției Reuter», că o depeșă din Hoofdslanger lângă Ladysmith spune că se vestește de la Tu­­gela superioară că în lupta unde aliații au forțat pe Englezi să treacă din nou fluviul, pricinuin­­du-le perderi mari. Burii au avut 4 morți și 8 răniți. Când Burii au luat înapoi «Koprul» cucerit de Englezi, au găsit 22 de ca­davre ale Aliaților. Pe la miezul nopței se zvonea că garnizoana din Ladysmith a încercat să-șî facă drum în di­recția lagărului Orangist. S’au auzit focuri violente de puști. Detaliile lipsesc. Londra, 29 ianuarie. Se vestește din Springfield «Agenției Reuter» că generalul Buller constatând că o înaintare a trupelor engleze nu se poate efectua decât cu prețul unor victime umane inutile, a or­donat, Mercur o seară, retra­gerea trupelor pe râul Tugela. Londra, 29 ianuarie. Se vestește din Modderriver «Agenției Reuter, că forțele ge­neralilor Mac­Donald și Babing­­ton s’au întors la Modderriver, de­oare­ce planurile șefilor nu au putut fi executate. Mersul tru­pelor engleze a avut cu toate acestea un succes, căci vrăjmașul a fost respins și forțat să se re­tragă. Londra, 29 Ianuarie. Ziarele vestesc din Spearman­­scamp, cu data de 28 Ianuarie, că trupele generalului Buller se găsesc din nou la sud de Tu­gela, însă numai pentru cât­va timp. Această retragere însem­nează numai o modificare dia tactică a cărei necesitate rezultă din informațiuni primite. Printr’o mișcare înainte, toate forțele se vor întoarce în curând în acti­vitate. Perderile engleze s»ai­ mici.­ ­ Telegramele noastre particular­e) Londra, 30 ianuarie. Garnisoana di­n Ladys­mith a încercat să facă o eșire, dar se crede că n’a reușit. Lipsesc amănunte în a­­ceastă privință. Nu se știe unide se află generalul Roberts, co­mandantul suprem al ar­matei engleze din Africa de sud, precum și gene­ralul Kirschener, șeful statului-major. Se telegrafiază că sir Alfred Milner, guvernato­rul Coloniei Capului, este bolnav. Depeșile pesimiste, cu privire la războiă, se în­mulțesc și din indulgenta censurei , care permite transmiterea lor, se dedu­ce că dorința guvernului e de a calma pe acel cari cer să se ducă războiul­ până la estreni. Emme­ , I Londra, 30 ianuarie. Se asigură că Milner, gu­vernatorul Coloniei Cap, ar fi înebunit. Consiliul de miniștri ar fi hotărît că generalul Buller va trebui să înainteze spre O­­range. După cele din urmă știri, generalul Roberts se află la Modderiver. In timpul retragerei trupe­lor engleze peste fluviul Tu­gela, înapoi, boerii le-au­ cau­zat nouă perderi prin focuri de tunuri și de puști. E înnic.* ¥ « A se citi ultime­ști»*» cu privire la războiă ’ la Ul­­tima Oră. --------- — » • « —— " ■ ■" —1 întrunirea din sala Dacia După cum am anunțat, iero meseriașii din Capitală au ținut o întrunire publică în sala Dacia, întrunirea s’a deschis la orele 2 și jum. Sala era plină de lume. Gel dintăî ia cuvîntul de in­giner Bolintineanu, care de­clară că prin această întrunire nu s’a căutat câtuși de puțin a se face politică, căci se ara în vedere o chestiune vitală, chestiune ce nu mai poate fi amâ­nată, de­oare­ce cuțitul a ajuns la os. Românii au dreptul să ceară, să pretindă chiar de a fi prefe­rați străinilor în lucrările de an­trepriză, fie ale Statului, fie ale comunei. Noi nu cerem esclu­­derea streinilor, — spune orato­rul,—ci egalizarea noastră cu el.1 Când o lucrare e greșită, ar­­h­itectul român o plătește cu a­­verea lui personală, pe când constructorul străin pleacă pe a­­ci încolo, și Statul păgubește, căci n’are cu ce se despăgubi. Oratorul termină sfătuind peț, meseriași să nu dezarmeze până ce dreapta lor cerere nu va fi îndeplinită (aplause). In aplausele publicului ia cu­vîntul d. Ion Brătescu, deputat. D-sa spune că în toată viața ai luptat pentru buna stare a me­­­­seriașilor români, ajutându’i pe cât a putut. Dreapta cerere de azi a me­­­seriașilor merită însă sprijinul tu­­­turor și chiar pe al guvernului.­ Un proiect de lege trebue vo­­­tat, lege prin care să se asi­gure următoarele două puncte principale : 1) Nimeni să nu poată exer­­cita vre­ o meserie fără un cer­tificat eliberat de o autoritate competinte, din care să se vadă, că e în stare să-și exercite me­seria. 2) Numai românii sau natura­­lizațiî români să poată exercita vre-o meserie în țara noastră. In cameră n’am de­cât 2 pri­­eteni, spune oratorul d-nii Mi»­rea și Gr. Alexandrescu , speră însă că cu ajutorul acestora și al tuturor meseriașilor, va duce chestiunea la un bun sfârșit. Nu trebue să ne temem de răzbunarea streinătăței la face­rea acestei legi, căci în toată lu­m­ o dată se opri din rugăciune. — D-zeule­ murmură dînsa, oare nu e o nebunie ceea ce cer? Nici odată nu vomü putea să de­vin nevasta lui Iohan cu învoi­rea înaltelor lui rude. Doamne, i Doamne, de ce nu pot să-l seu­­stesc de umilirile la cari se ex­­­pune din cauza mea ! Stătu încă mult timp în ge­­■»nnchî, înaintea chipului Mântui­torului răstignit, cerând îndura­re pentru iubitul său și pentru­­ sine. Insă la sfârșitul rugăciu­­ni ei, ridicându-se, nu mai găsise­­ mângâierea de altă­dată. In tot­­ cursul serei se preumblă neli­niștită prin camera sa, cuprinsă de o grijă neexplicabilă. • Noaptea, de asemenea, nu a­ putu să doarmă. Tocmai a doua­­­ zi dimineața, când razele soa­relui patrundeau deja printre­­ perdele, somnul veni pe pleoa­pele sale obosite. Când se deș­teptă, era aproape amiază. Se îmbrăcă repede și așezân­­du-se la fereastră, se apucă de­­ ilucrat la o broderie, așteptând pe­­ iubitul său care trebuia să -și­­ ia rămas bun de la dînsa. Insă j ceasurile trecură și mult aștep­­t totul nu veni. Deja începea să­­ însereze și din mijlocul întune­­­recului ce se lăsa pe pământ, răsări chipul lui Ioan. Ludmila ’1 vedea așa lămurit cu mintea în­cât, când auzi sunetul clopo­țelului, sări în sus dând o ex­clamare de bucurie. Se repezi la ușă și o deschise — dar, ce era asta ? Ludmila se dete îndărăt. Dînsa credea că visează, căci nu Iohan era pe prag, ci nu știm din a cărui față, din cauza întunericului, nu tăria de­cât ochii. Dar de ce fu sguduită dînsa de un fior de ghiață la vederea acestor ochi ? Nu știa nici dînsa. Insă lucru sigur era că nici o dată încă, în viața ei, nu fusese rănită de un sentiment mai ne­plăcut la prima vedere a unui strein. Era oare o prevestire despre vr’o nenorocire apropiată ? Cine poate să răsbată tainele sufletu­lui omenesc? Străinul, un om mic, slab care, deși șchiop, era înzestrat cu o minunată facultate de miș­care, intră în casă și începu cu un glas subțire, pițigăiat, dulce­­ros, ceea ce­­ făcea și mai res­pingător : — Scuză-me. Am onoare d’a mă afla înaintea d-șoarei Lud­mila Ș­tubei? — Ast­fel mă numesc, răs­punse dînsa cu ton măsurat. Insă iartă-me, aș vrea mai m­iei să spun să se aducă lampele. Porni spre ușă, însă micul om îi aținu calea și zise : — Nu, scumpă domnișoară, în lumina amurgului putem să vorbim și să ne înțelegem mult mai bine. Ludmila, care avea o statură majestoasă, ridică capul cu o mișcare neimitabilă uitându-se la străin, apoi zise cu un ton rece în vreme ce mergea spre ușă. — Nu știfi ce-aș avea ea de vorbit cu un domn la lumina amurgului. Și deschizând ușa, strigă a­­fară: — Nețl, te rog, adu îndată lampele. Fata le aduse repede, și acum Ludmila putu să -și vadă musa­­firul. Era cu adevărat un om respingător. Țeasla’i țuguiată era acoperită de ’per rar de un blond spălăcit. Fața ’î era mică, nasul cam turtit, gura destul de mare, sprîncenele și genele lui așa blonde în­cât păreau albe și o­­chii lui verzi, se întrrtorî într’un chip neprietenos, sporeau senti­mentul de neplăcere ce trebuia să simtă cine­va la vederea a­­cestui om. Era corect îmbrăcat, avea bri­liante la degete și la cămașă, pe care părea a le arăta cu o deo­sebită fudulie. Cu mare greutate Ludmila putu să ofere un scaun acestui om,, sau, mai bine zis, acestei caricaturi. — Ce ai a ’mi spune ? întrebă dânsa și privirea lui stăruitoare de admirație îi deveni grea. — Am venit, răspunse dânsul, din însărcinarea Înălțimei sale arhiducele Iohan... Ludmila se îngălbeni. Ce pu­tea să ’î spună acest om groaz­nic de adoratul ei ? Simția o neplăcere sufletească să audă din acea gură numele adorat. — Șezi, d-ră Ludmila, căci... — d­-ra Stubel,—rectifică dân­sa îndată, cu ton aspru. — Așa­dar, d-ră Stubel, tre­bue să ’ți aduc o veste neplă­cută , însă n’am putut face alt­fel, îmi pare rea pentru d-ta, însă... Ludmila’și deschise drăgălașa’! gură ca să aspire aer mai mult. Frumoasa ei față se îngălbenise dintr’o dată și o nespusă grijă îi făcea glasul tremurător în vreme ce zicea, întrerupând pe strein : — Vorbește pe scurt, fără o­­colire, nu ’mi trebue mila d-tale. Spune ce ai de spus: — Cum vrei, zise micul om cu o aplecare ironică. Așa­dar am venit să ’ți spun că d-ta să te lași de ori­ce speranță în pri­vința arhiducelui Iohan, înălți­mea sa a văzut că dragostea asta trebue să înceteze acum. De­oare­ce însă arhiducele Iohan a petrecut ceasuri frumoase cu d-ta... Șchiopul făcu o pauză și se uită cu batjocură la Ludmila care rămăsese ca împotrită, ca și cum ar fi avut înainte­­ un duh réa. Apoi dânsul urmă făcând o strîmbătură: — Precum vezi, vorbesc pe scurt, după cum dorești , îți o­­fer trei­zeci de mii fiorini des­păgubire și o rentă de două mii fiorini pe an. Aceasta e ceva foarte mărinimos din partea înăl­­țimei sale, căci... Nu putu să mai continue, Lud­mila sărise în picioare. — Mincinosule ! mizerabil mincinos , strigă dânsa galbenă ca o moartă, cuprinsă de o e­­moțiune spăimântătoșire, nu rosti nici o vorbă mai mult, căci fie­care din ele este o injurie a no­bilului om de al cărui nume a­­buzezî! Pronunțase cuvintele astea cu cea mai energică indignare, cu­noscând bine valoarea omului pe care o iubea și în care avea cea mai nestrămutată încredere. Era frumoasă, fermecătoare cum stătea mândră în fața șchio­pului, ai cărui ochi verzui se în­­teiau de admirație. — Și acum pleacă d’aci, a­­dăogă’ Ludmila, pleacă pentru că nu mai pot s’ascult nici o vorbă a d-tale. Cuvintele astea ale ei readu­seră în fire pe micul om ; den­sul sbucni într’un vis batjocoritor, ușor și esclamă : — Ah ! m’am gândit eu că n’o să mă crezi și de aceea ți-am adus o scrisoare. — Mă rog, zise Ludmila fă­când un gest de apărare, nu mai sta nici un moment în această cameră, nu pot nici să văd scri­soarea ; ea trebue să fie tot așa calomnioasă ca și cuvintele d-tale. — S’arunci o simplă privire la adresă,­scumpa mea d-șoară, adăogă șchiopul, și o să vezi că scrisul nu poate fi de­cât al ar­hiducelui. Și­­ l ținu scrisoarea înainte. Roșeața mâniei înlocui îndată paliditatea pe obrajii Ludmileî. Dânsa sinuci scrisoarea din mâna omului și se duse în col­țul cel mai depărtat, lângă o fe­reastră, unde era o lampă. Șchiopul rămase la locul șefi, având pe buze și în ochii lui de pisică o expresie nedefinită. Dân­sul se uita la Ludmila, a cărei față n’o putea vedea, căci dânsa îi întorsese spatele. Urmă o pauză lungă. Iar apoi răsună în cameră un vant așa sfâșietor cum nu se mai auzise poate nici­odată. Ludmila ’șî lăsă capul cu plete brunete pe brîul ferestrei și un gemăt a­­proape funebru îi sbucni din pept. Nici chiar când șchiopul voi să-­ atragă atenția printr’un tușit ușor, dînsa nu se mișcă Ca și cum ar fi avut durere fi­­sică, așa de sfâșietoare in resunau oftaturile în tăcerea camerei. — O! Dumnezeule! zicea dînsa cu un ton de durere sălbatecă, dînsul m’a respins de la sine. Dumnezeule îndurător, cum e cu putință ca dînsul să’mi ofere bani... mie­ miel ca unei femei de stradă. Părinte ceresc, nu mă lăsa, arată’mî că nu e adevărat ! O 1 nu se poate ca dînsul să se poarte ast­fel cu mine. Dacă ar fi venit la mine și mi-ar fi spus că nu poate să mă mai iubească... e adevărat că mi­­’ar fi sdrobit inima... Insă injuria asta !.. D-zeule ! D-zeule ! cum se poate asta ! Dînsul îmi oferă bani pentru ca să-l uit ! Bani mie ! Iohan, mi-am făcut tu asta mie ?... mie ? Ultimele cuvinte îi eșiră din gâtlej cu un strigăt de plâns ; apoi capul îi căzu din nou pe brîul ferestrei și niște sughițuri convulsive urmară a’i sgudui corpul. Insă d’o dată, ca și cum s’ar­ fi atins de o reptilă scârboasă, sări în sus, căci simțise o mâna slabă, rece, pe gâtul séu. — D-ta 1 esclamă sărmana șî nenorocita femee, în culmea tur­­burărei. D-ta ești încă aci? Am îndrăznit să asculți explozia du­rerei mele ? Pleacă d’aci imediat.. (Urmare în Universul care va­ apare mâine dimineață, Marți). |

Next