Universul, septembrie 1900 (Anul 18, nr. 240-269)

1900-09-01 / nr. 240

- * Oarda legațiuneî rusești. — (Vezi explicata). București, 31 August. Loc. funcționarilor pitici E o bucată bună de vreme pe când ni s’a atras, din mai multe părți, atențiunea asu­pra mersului societăței func­ționarilor publici. Primim acum la redacțiune o comunicare di­n partea d-lui Th. S. Florian, membru al co­­misiunii de control a socie­tății, prin care se confirmă în totul informațiunile ce aveam. Comunicarea e la adresa membrilor din toată țara ai societăței și are scopul să i încunoștiințeze de pericolul ce-i amenință, pentru ca să se consfătuiască, să con­lozu­­iască și, la adunarea generală ce se va ține Duminecă 3 Septembrie, să vie pregătiți. Nedispunând de atâta loc ca să publicăm întreaga co­municare, vom da loc aci păr­ților esențiale. Pericolul de care e ame­nințată societatea constă în deficitul fondului filantropic, deficit ce până azi s’a urcat la enorma sumă de 51670 lei și e sortit să crească cu câte 10000 de lei pe fie­care lună. Chestiunea a fost pusă în adunarea generală din luna Marti; se vede însă că socie­tarii nu și-au­ dat bine seamă de gravitatea pericolului, de­oare­ce n’au rezolvat ches­tiunea. Dăm cuvântul d-lui Florian: «Răul, zice d sa, trebuia curmat de la prima lui apa­­rițiune, adică cel puțin de la epoca când consiliul central Pa anunțat adunărei genera­ție, căci azi, când a prins ră­dăcini, e­vreu­ și aproape im­posibil de înlăturat fără a se­­recurge la sacrificii din par­­­tea unora și la privațiuni din partea altora, de natură a a­­ttrage după sine consecințe ne­plăcute, cari, în tot cazul, nu i se pot atribui de­cât adună­­riei generale, de­oare­ce n’a lavizat la timp asupra mitsu­­țrilor dictate de împrejurări. , «Azi, deficitul real, lăsat de fondul filantropic, se ridică la cifra de lei 51670 bani 23, constatat în mod oficial, și pe fie­care lună ce trece el va spori cu certitudine încă cu câte 10.000 lei. «Aceasta fiind o stare de­­virabilă, nu mai poate fi tp­­erată un moment, întru­cât societatea a intrat pe un vă­­gaș ce o duce la pieire și o dată cu ea se vor prăbuși în p­răpastie o mulțime de mem­ri cari azi se alimentează din isvoarele-i bine-făcătoare. «E o datorie sfântă a mem­brilor activi și fondatori, cari au pus temelia acestei socie­tăți și au­ susținut o în toate împrejurările critice, să fie sus drapelul pe care stă scrisă cu litere de aur deviza ei, să dea pe lângă obolul lor și un asalt de forțe intelectuale și, strânși pept la pept, o dorință și o inimă să fie; și ast­fel în comun acord, să găsească remediul pentru curmarea răului, ca societatea să intre în ordinea budgetary și să fie în măsură ca și pe viitor să-și poată îndeplini cu punc­tualitate îndatoririle sale fi­lantropice». Cercetând mijloacele de în­dreptare, d. Florian arată cu puternic temei că nu se pot suprima ajutoarele pentru ră­mânerea fără funcțiune și pentru înmormîntări, nici pen­siunile văduvelor și orfanilor. Atingerea acestor ajutoare ar însemna să se distrugă însăși rațiunea existenței societății. Tot așa de imposibil e să se impue societarilor o spo­rire a cotizațiunilor. In aceste condițiuni, nu ră­mâne de­cât o ușă de scă­pare : suprimarea ajutoarelor în caz de boală. Iată ce zice d. Florian în această privință : «Cui se acordă acest ajutor, și în ce condițiuni se găsește membrul când îl solicită ? «Acest ajutor se acordă, în majoritatea cazurilor mem­brilor cari se găsesc deja în funcții remunerate mai mult sau mai puțin bine, totuși, în cazuri de boală, mici in­­dispozițiuni, etc., profită de a­­ju­torul acordat de societate, deși mijloacele le permit a se căuta cu din punga lor pro­prie, cum o face majoritatea membrilor societăței. Ba, ceva mai mult, după cum cu toții am citit în rapoartele d-lui medic-șef Vasilescu, rapoarte apărute în buletinul societă­ței, mulți membri, și mai a­­les cel din provincie, abuzea­ză, făcând cure îndelungate și procurându-și medicamentele cele mai scumpe, în detri­mentul celor­l­alte ajutoare. «Față dar cu deficitul de peste 51.000 lei, acest ajutor se poate scoate fără păcat din cadrul actelor filantropice de­­o­cam­dată, pe timp mărginit, sau pentru tot­dea­una, după găsirea cu cale a adunării ge­nerale ce este a se convoca pentru luna Septembrie vii­tor» . Din partea noastră, un sin­gur cuvânt: ne mirăm că nu s’a făcut aceasta de când s’a ivit deficitul. Dar, mai bine târziu de­cât nici odată, zește și dădu tînărului poet o medalie comemorativă în aur cu efigia sa. O mare nenorocire Din Neumarkt (Tirol) se anunță o mare nenorocire de care a fost iubită familia țăranul Dallemalle. Nu departe de această localitate se află comuna Mietling. Drumul până acolo duce printre două la­curi adânci. Țăranul Dallemalle plecă alaltă-ora cu căruța pe acel drum, împreună cu cei patru copii ai săi. Ajungând cam pe la mijlocul drumului, calul alunecă și căzu în lac, târând după el și căruța cu toți cari se aflau în ea. Sărind mai mulți oameni în ajutor pu­tură salva pe Dallemalle și pe o fiică a sa, alte două fiice și un băiat, precum și calul s’au înecat. Mai întes a fost scos din apă calul, după aceea cele trei ca­­davre. Ișî poate orî­cine închipui jalea nenorocitului părinte. O superstiție Acela, care visitează marele parc al castelului imperial din Luxemburg, trece mai întăi și printr’o sală mare unde se află o frumoasă și bogată colecție de trofee de vânătoare. Demnă de admirat este o căprioară albă, pe care a împușcat’o defunctul principe de coroană Rudolf de Austria. Castelanul povestește o istorie ciudată despre această căprioară. Intre vânători există superstiția că aceluia, care ucide o căpri­oară albă, trebuie să i se întâm­ple o mare nenorocire, de aceea toți se feresc să vîneze un ast­fel de animal. Cu ocazia unei mari vânătoare, la care au luat parte arh­iducele Rudolf, cu câte­va luni înainte de tragica sa moarte, îi eși îna­inte o căprioară albă. Arhiducele o împușcă. Când bătrânul șef de vânătoare văzu aceasta, alergă speriat înaintea prințului de Co­roană, esclamând : Alteță Impe­rială ! Vi se va întâmpla o mare nenorocire ! Hubs. Pr. Calendar pe anul 1900 Ortodox Ioul, 31 August. — Pu­. Cinst. br&u a Fecioarei Maria Catolic Joul, 13 Septembrie —Matern Soarele răsare 5.37 , apune 6.15 și peste noapte. Impresiunea ar fi dezastroasă. Te rog cu stăru­ință să ne acorzi 24 de ore. Dacă dorești, îți trimit pe Slan­ov ca să -ți explice în amănunt că e imposibil să faci alt­fel de­cât să rămâi aci de la o amiază până la cea­ la alta. «Al täu credincios amic, «Alexandru». 6 Octombrie. — Prințul Carol I răspunde imediat că va îndeplini această cerere amicală, deși are foarte multă treabă cu mane­vrele. Rîs-de-dimineață, se duce azi, cu trenul, la trupele sale în la­gărul de la Țigănești, pe malul Ialomiței ; sunt ample 14 bata­lioane, 10 escadroane și 9 ba­terii. Prințul Carol, cum ajunge, sernea trupelor alarma și, după o inspecție amănunțită, se pune să manevreze contra unui dușman închipuit. Mulțu­mit de ținuta și de starea de sănătate a trupelor cari au num­ai 16 bolnavi, se întoarce seara târziu la București. Prințul Alexandru telegrafiază: «Sunt foarte îmbucurat că o să rămâi aci și peste noapte. Călătoria lui Slan­ov a devenit inutilă. Ofițerii însărcinați cu ser­viciul de onoare pe lângă per­soana ta, te vor aștepta în Giur­­giu la orele 11. Salutări cordiale». 7 Octombrie.—Prințul Alexan­dru trimite o nouă depeșă: «Pe la 12 ore te vom­ aștepta la stațiunea vapoarelor. Progra­mul e modest, ca și orașul. Mai întâi recepțiunea, prezentarea de­­pulațiunilor, apoi dejunul, petre­cerile populare, prânzul, artifi­­ciile. A doua­ zi exercițiile unei drujbie, ale unui escadron și ale unei baterii. Dejun militar. Atâta tot. Puțin, însă din inimă. Sa­lută­­.». S Octombrie.—Prințul Carol se duce cu trenul la Crivina spre a asista la exercițiile trupelor de acolo, cari și-au ocupat deja po­­zițiunile. E vorba de forțarea trecerei peste Ialomița, cu di­recțiunea către București și a­­ceastă temă este rezolvată spre mulțumirea prințului. Din nenorocire, căldura a fost așa mare în­cât au căzut un nu­măr considerabil de soldați. Sea­ra 1­5 ore prințul se întoarce la Cotr­ocenî. ea nu telegrafiază din nou din Berlin că Germania nu se gândește de loc să sacrifice inte­resele României acetora ale Ger­maniei, în chestia Dunărei. La Colonia se inaugurează cu solemnitate noul dom în pre­zența perechei imperiale. (Va urma). Perechea imperială visitează zilnic camera copiilor, unde îm­părăteasa Alexandrovna ia parte adesea­ ori la petrecerea micelor principese. Câte­odată li se per­mite acestora să visiteze pe tatăl lor în apartamentele acestuia, fapt care le pricinuește o mare bucurie. Educațiunea fisivă a copiilor se face după sistemul englez, care după cum se știe constă în oțelirea corpului. Marile princi­pese poartă vara și iarna haine albe simple și ciorapi scurți. In camera lor domnește o tempe­ratură moderată, care nici­odată nu e mai mare ca 14 grade Reaumur. Chiar când e ger mare copiii Țarului es la preumblare cu trăsura, fiind ușor îmbrăcați. Copila cea mai mare a Țarului, Olga, care este actualmente in vârstă de 6 ani, are un mare talent pentru musică și pentru studiul limbilor străine. Ea cântă la piano și vorbește fluent en­glezește și franțuzește. Iarna întreagă o petrec mici­le principese la Țarskoe-Selo, unde zilnic pot fi văzute în par­cul cel mare. Adesea­ori ele se duc la pre­umblare călare pe așini mici, sau cu sănii mici, trase de a­­ceste animale. Olimpia­­nescu, președintele comisiei in­terimare, erau în cap pentru primi pe mult așteptații oaspeți. De­odată vaporul se zărește, mu­zica începe a intona imnul «Deș­­teaptă-te Române» și entuziaste orale primesc vaporul. De pe acesta se aude «Trăiască» repetat de foarte multe ori și o muzică populară intonând același «Deș­temnită-te Române». Când vaporul își descrie curba e un entusiasm, pe care cea mai măiastră pană nu-l poate descrie , în fine acostează. D. prefect Farra și d. Gr. Cons­­tantinescu se apropie, felicitând pe oaspeți de bună-venire. Ii se răspunde, și în acelaș timp socie­tatea locală muzicală «Doina» in­­tonă un imn, sub conducerea pre­ședintelui sau d. I. D. Paulian. După o scurtă cunoștință, cor­tegiul oaspeților începe să debar­ce, având în cap pe d. protopop Popovici de la Orșova, un ro­mân vajnic și mare naționalist. Se formează cortegiul, în cap cu societatea «Doina», plecăm în oraș, și mergem cu toții la liceu! Traian. Aei d. I. Șt. Paulian, profesor de muzică, ține un dis­curs de salutare către distinșii oaspeți, discurs la care răspunde d. Iosif Vulcan, membru al a­­cademiei române, directorul bă­trânei reviste «Familia», din Transilvania. Cuvintele bătrânu­lui academician sunt mărețe și entusiaste; ele stârnesc o serie de entusiaste aplauze. Corul Societăței «Doina» in­­tonă un cântec de bună primire «bine ați venit» și după aceea d. Costescu, directorul liceului, roagă pe oaspeți să vie a vizita liceul, scuzând­u-se că de abia a putut face primirea cu elevii din oraș, fiind vacanțe, în loc de a o face cu cei 500 de elevi ai li­ceului. Cuvintele d-lui Costescu sunt întîmpinate cu strigăte de «să tră­iască» din partea oaspeților. Se începe vizitarea liceului, a gradinei acestuia, a gradinei pu­blice și a orașului. Toți oaspeții sunt încântați de starea înflori­toare a orașului și laudă Seve­­rinul. Când cortegiul trecea prin drep­tul caselor d-lor Gr- Constanti­­nescu, ficele d-lui Gr. Constanti­­nescu încep a asvîrli asupra oaspeților o adevărată ploaie de buchete de flori naturale. Am auzit însumi cum multe doamne dintre oaspeți strigau : «Aruncați-mi ve rog și mie un buchet, e o suvenire». Printre membrii «Astrei» so­siți la noi sunt mulți preoți, băr­bați culți, etc. Mâine dimineață, la ora 5, toți oaspeții părăsesc Severinul cu vaporul, înapoindu-se acasă. Amintirea, ce ne au lăsat și impresiile ce vor fi cules, ră­mân neuitate. Vale, paguba , robinetele aburilor fură închise la timp, așa că s’au evitat accidente. I. Sub președinția călăuzei lor, lordul Adeburg, comercianții en­­glezi au ținut Sâmbătă ultima,­ ședință a congresului lor națio­­­nal, în sala audițiunilor de’ în Trocadero.­­ D. și d-na Loubet au oferit Sâmbătă dimineața, în castelul Rambouillet un dejun delegaților camerilor engleze de comerț. * * * * * Cu ocazia închiderei Congre­sului feminist din Paris, depu­tatul socialist Viviani, vice-pre­­ședintele Congresului, a pronun­țat un discurs contra căsătoriei civile și religioase, susținând­u-i­nirea liberă, printr’un contract, și în cazul când acest contract va fi călcat, să intervie divor­țul. Congresistele, femei măritate nubile și văd­uve, cari ’l ascultam l-au făcut niște ovațiuni entusi­aste.* * * La banchetul pe care guver­­nul îl va oferi, pe terasa Tuile­­riilor, primarilor, se vor aranja ■ nouă mese de câte 500 metri fie-­­care. Vor fi 1500 de chelneri,­ 40.000 de farfurii pe mese și* 200.000 de rezervă. Meni­ ul va cuprinde 10 feluri de mâncării reci. Se vor destupa 20.000 de s slide de șampanie și cafeaua va fi preparată în 400 mașini de făr oui cafea. * Perfecta organizație va permite­­ ca invitații să mănânce in același timp. O CUGETARE PE ZI Albina e mică, dar produce o miere delicioasă. Din Austro-Ungaria (Coresp. part. o ziar. «Universul») Viena, 28 August. Situația politieii- Un rescript imperial anunță disolvarea Camerei austriace. In sfârșit guvernul Koerber a vă­zut că nu poate lucra cu actua­lul Parlament, de aceea a cerut disolvarea. Cu toate acestea gu­vernul știe bine că măsura a­­ceasta, precum și viitoarele ale­geri parlamentare nu vor aduce o ameliorare a situațiunei poli­tice interne. Și nou alesul Par­lament va fi compus din aceleași elemente, ca și cel dizolvat. Sco­pul ce se urmărește este acela de a câștiga timp, pentru ca să mai prelungească încă cu câte­va luni existența parlamentarismu­lui în Austria. Până când nu va fi rezolvată chestia între cehi și germani, până atunci nu va putea fi liniște in Austria. Trebue să se pună capăt vecinicei lupte pentru he­gemonie între germani și cehi, căci în caz contrar Austria va cădea în ruine. Șahul I P ersiet și poetul Un nou Plutarch va avea mult de lucru ca să facă o colecție complectă a anecdotelor ce se povestesc asupra petrecerea Șa­hului Persiei în Austria. Cea mai nouă istorioară ar trebui să poarte următorul titlu mișcător: «Șco­larul poetic și Șahul mecenate». Se spune că un elev de la o școală populară din Praga a fost însuflețit de sosirea Șah­ului, în­cât s-a hotărât să facă o poesie. Poetul se duse la Marienbad și așteptă sosirea Șah­ului la «Is­­vorul din pădure». Când acesta se apropie, el întinse hârtia cu poesia. Secretarul Șah­ului, con­silierul Erzikawa, a luat-o în pri­mire. El o dete ambasadorului persian Neh­man Khan, care o înmâna Șah­uluî. Acesta puse de i se traduse poesia în franța­ Din istoria Secolului XIX 31 August (1878) Victoria de la Tell-el-Kebîr : englezii, cari au cucerit Alexan­dra, intră acum în acest oraș, de unde apoi înaintează spre Ca­iro . Arabi-pașa se retrage cu o pierdere de 2000 oameni. Din viața regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — 1 S­S­O - XVIII Regulare» succesiune! 5 Octombrie. — Prințul pri­mește pe colonelul Bibescu car­e a fost la Friedrichshafen, la Mü­­nich și la Meiningen pentru no­tificarea independenței. Primește apoi pe agentul diplomatic bul­gar, Kiriac Zancev, rudă cu mi­nistrul președinte bulgar și pe care o cunoaște de la Vidin unde cu ooasia visitei sale în acest oraș i-a ținut o cuvîntare însu­flețită. Scrisoarea sa de acredi­tare e datată de la 4 August, din Sofia, și prințul Alexandru relevă cu deosebire «zelul de care dînsul a dat dovadă în ser­viciul man» și spune că Zancov știe cât de mult prințul Alexan­dru ține la prințul Carol. Prințul Carol telegrafiază prin­țului Bulgariei la Rusciuc, unde are de gând să-l visiteze, că din causă manevrelor nu poate sosi acolo înainte de 9 Octombrie. Prințul Alexandru răspunde : «Primii acum scumpa ta te­legramă. Mă bucur nespus de mult pentru apropiata noastră revedere, însă te conjur să stai aci până joi la amiaza, întreaga­ Bulgarie se bucură împreună cu mine să te primească în mod solemn. S’au făcut atâtea pregă­tiri și cheltueli pentru primirea ta, în­cât e absolut cu neputință să ne refuzi și să nu rămâi aci Garda Legațiunei rusești — Vezi ilustrația — Se știe că negațiunile străine din Peking au fie­care câte o gardă de apărare. Lega­țiu­nea Rusiei în capitala Chinei are ca gardă o companie de cazaci, cari au niște cai iuți și sprinteni. Gravura noastră înfățișează pe acei cazaci. CRONICI FEMENINE Educă Munca copiilor Țaru­­l Iui Husid Intr’o revistă rusească din Pe­tersburg, s’a publicat zilele tre­cute un lung articol asupra e­­ducațiunei copiilor Țarului Ni­­colae II și adică­ marile princi­pese Olga, Tatiana și Maria. In cursul zilei micile princi­pese se ocupă cu jocul și cu conversația, bucurându-se de cea mai mare libertate. Jucării scumpe nu au copiii Țarului: împărăteasa Alexandra Feodo­­rovna, care urăște ori­ce lux, a dat poruncă severă să se des­­volte în copiii cu simțămân­­tul pentru simplitate. Păpușile scumpe, pe cari regina Victoria a Angliei le-a dăruit strănepoa­­telor ei, li se dă copiilor Ța­rului numai la zile festive ; în cele­ î’alte eî se joacă cu mingi, cercuri și cu flori. Carnetul met Ș'așa ș’așa Și una și alta ră­spun d‘ale lumii. Când Glasgow e'n prada Gâlcevii și Ciumii... Vi spun că... Sofița, Bulgarcă frumoasă, Bea ‘ntr’una otravă Că Rusul o lasă... Vi spun că Englezul Pe Burul îl bate, Dar, totuși, la capăt De loc nu o scoate... Vă spun că Chinezul Mănâncă trânteală, Dar, totuși, creștinii, Nu ies la iveală... Vi spun că guvernu­t își ține viața Pe... tue- nfi glava. Amară’! dulceața... Vi spun că Guriță Cu soacra se bate Că’și vîră, furata, Năsoiul în toate... Vi spun dăl Tănase Se ’mbată în lege, Tot vrând de beție Mereu a se... drege... Vi spuni că Georgien Averea își joacă, jucând la... foție, Maca, cum se joacă. Vi spun că Dumitru Ca mâine o să vie Să ’ntrebe pe lume De iarnă, chirie... Și spus’am de toate Și bune și rele, Și plec: * Salutare­­» Să’mi viz de belele Mi­ch Marien. Asociațiunea transilvană SA T.-SEVERIN (Coresp. part­ a ziarului «Universul») T.-Severin, 29 August. După cum v’am telegrafiat deja, membrii societăței «Astra» pen­tru literatura și cultura poporului român, a sosit astă-seară în Se­verin, pe la orele 6 și jum., cu vaporul «Francisc Iosif» al com­paniei ungare de navigațiune. Cheiul portului nostru era li­teralmente plin de un public ales din toate stările sociale : d. pre­fect Farra și d. Gr. Con­stanti­ .w. MSM Simmeaaia&ttS* Expoziția din Paris — Prin poștă — Sâmbătă au vizitat Expoziția 245.995 persoane. * * * Sâmbătă, la ora 3 și 45 m., în fața reprezentanților presei și a multor corespondenți, Succi a început postul său de 30 zile, într’o cameră construită în pala­tul des Auteurs Gais, ai cărui pe­reți sunt de sticlă cu deschizături acoperite cu sârmă. Ast­fel poate intra aerul și Succi poate vorbi și fi auzit. Succi a fost desbrăcat de Berr, redactor la ziarul «Fgaro» și de alți gazetari, cari au examinat și mobilele, sticlele de apă de Vichy, etc. După ce totul a fost în or­dine, odaia a fost sigilată. Când ușa odăei a fost închisă, mulțimea a făcut o entusiastă ovațiune lui Succi. * * * Deună-zi dimineața pe la ora 9, a fost o violentă explozie în galeria mașinelor streine la a­­nexa din Vincennes. Explodase un tub al căldăreț unei mașini cu vapori expusă de o fabrică belgiană. Din fericire, spaima a fost cu mult mai mare de­cât Situația lu OMsan — Prin poștă — O telegramă din New-York anunță că ambasada americană din Peking va fi transferată la Shanghai. Trupele generalului Chaffee vor însoți pe ambasa­dorul american Conger la Taku, iar de aici va fi escortat până în Shanghai de amiralul Reme­y. Probabil că grosul trupelor a­­mericace nu va s,:.i la Cuhia de cât până la 1 Octombrie. • * * Ziarul «Lck­alanzeiger»din Ber­lin primește din Taku știrea că ministrul chinez, acuzat cu com­plice la asasinarea ambasadoru­lui german, baron Kelleler, a fost arestat la Peking. * * * Generalisimul armatei indiene a trimis­­egațiunei engleze din Peking felicitările armatei In­diilor pentru apărarea sa eroică în timpul asediului. Ministrul englez a mulțumit în numele ma­rinarilor și voluntarilor.. * * » Waldersee ’și duce pe câmpii de räzboiu și o casă transporta­bilă, construită din asbest. Cu o fațadă de 17 metri și o înălțime de 5, această vilă ocupă o su­prafață de 210 metri pătrați, și se compune din 7 odăi: una e salonul de recepțiune, o cameră de lucru, una de dormit pentru mareșal, două pentru agii­otanțî, una pentru ordonanțe și una de bac. Casa poate fi desfăcută în două ore și compusă în opt ore, și cu toată fragilitatea sa poate rezista ori­cărui uragan.* » e A se cîli in­liine știrî cu privire la Siluania în Chi­na, la Telegramele de pe pagina III. UN SFAT PE ZI Ca să cunoști firele de bumbac din pânză, moaie în unt­de­lemn o bucată de pâine și stoarce-o ; firele de bumbac vor rămâne albe, iar cele de in vor fi întu­necate. Boris Sarafoff!... ni Cât e de scurta viața omului, progresul n’ar fi fost posibil, idaca omul n’ar fi avut d­arul să­­ învețe din păreala altuia, să se­­ folosească de experiența aproa­­­pelui seu.­­ Astfel, o amintire trecu ca un­­ fulger prin mintea celor trei ti­­neri confrați:_ cum scăpase ju­­­decătorul de instrucție din mo­­șile amicului lor D...?—foarte simplu: pe când D... îl pândea, i de bună credință, la o ușe de i eșire a palatului, d. judecător ieșise pe alta.­­ Dar "daca D... ar fi avut inspi­rația să’l pîndească la ușa de­­ ieșire a cabinetului, pe d. jude­­­cător?.. așa e că nu’i putea­­ scăpa ? ' Prin urmare , numai o ușe de i­eșire are ospătăria Enache?— ■ [Nu­­ are trei. Care va să zică, dacă, pe când dânșii îl așteaptă pe Sarafoff în compartimentul unde se servesc , unele mâncări și cu jumătatea de porție, îi vine numitului Sa­rafoff inspirația să plece pe altă eșire ? — Dar nu șî-a terminat de­junul... A comandat fleică... — Cariie a face ! A simțit că e bănuit și firește a renunțat la fleică. — Dar cum să plece ? nu și-a plătit socoteala... — Ba­ce ! un asasin să mai aibă așa scrupuluri... — Dar spingeaua șî-a lăsat-o ’n cutii... trebue să vie să’și ia­spingeaua ! mai ales că afară e o ploae teribilă. — Aș ! un om așa de îndrăs­­neț ca Sarafoff are să se teamă de ploae ! vezi bine ! Se’nțelege că toate aceste ra­ționamente, pentru cari mie’mi trebuesc atâtea cuvinte greoaie, s’au săvârșit într’o clipă printr’o schimbare de priviri — tot așa, într’o noapte adâncă, la sclipirea fulgerului, se vede o cale lim­pede. Nu e vreme de gândit prea mult ! Cei trei confrați ies pe urmele lui Sarafoff, trec pe­­ lângă bucă­tăria ospetăriei și merg spre fund, să se pună de-aproape la pîndă. La sgomotul pașilor lor, răs­punde o tuse înfundată : Sarafoff n’a scăpat! Sarafoff este acolo ! I­ așteaptă... — Dar dacă sparge zidul și iese prin curtea de-alături ?... șoptește unul. — Mai așteptăm câte­va mo­mente și, dacă nu esc, spargem ușa, intrăm după eî și’l scoatem de urechi afară! Sarafoff nici gând n’a avut să fugă... Apare foarte liniștit... Cu aceasta’șî susține totdeuna prestigiul un om reputat îndrăs­­neț—cu liniștea. La înfățișarea lui Sarafoff, care ține mâna dreaptă în buzunarul unde e revolverul, cei trei con­frați fac un pas înapoi; el îna­intează un pas ; ei fac doi îna­poi; ei doi, eî trei... Aceasta, nu doar de lașitate... E o tactică prudentă : vor să-l înconjure, să-î ia ori­ce posibilitate de mișcare, să-î taie toate eșirile. Astfel, unul merge la portița gangului de serviciu, altul la ușa compartimentului celui mare, și celălalt la ușa compartimentului unde Sarafoff s’a întors, s’a rea­șezat la masă și continuă să de­tuneze cu liniștea celei mai ne­vinovate conștiințe. A ! criminalul ! Dar de data aceasta nu mai scapă! El va fi prins de cei trei bravi jurnaliști, cari o vor da pe mâna justiției implacabile—și incapabile a’l apuca fără ajuto­rul lor. Și cu această ocasiune, se va vedea odată mai mult cât se poate câștiga când totul merge după principiul așa numitului «schimb de bune procedeurî». Dacă pînă acuma, în trista a­­facere bulgaro-macedo-românâ, justiția a făcut colosale servicii presei, apoi, în schimb, presa, prin cei trei valoroși membri ai ei, va fi făcut un serviciu imens justiției, dându-l în mână pe numitul Boris Sarafoff, cree­­rul și sufletul infernalului com­plot bulgar, pentru a fi ascultat asupra inculpărilor ce i se aduc pentru faptele prevăzute și pe­nate de art 47 combinat cu art 226 și 332 din cod pen . Sarafoff a terminat dejunul și a plătit socoteala. După reverențele ce i se face d. Niță, care primește plata în compartimentul respectiv, se poate crede că Sarafoff a fost galantomt și a dat un bun bacșiș. Tânărul reporter, care stă la pîndă, simte un fior . Sarafoff s’a ridicat de pe scaun... Desi­gur vrea să plece... A sosit deci momentul suprem. Dacă asasi­nul, văzându-se în fața primej­diei de a fi prins, în desperarea­ lui, trage?.. Un așa om e capa­bil de orice ! Dar prima emoție trece : tînă­­rul vede că Sarafoff n’are deloc intenția să plece, și mai observă că bulgarul n’are câtuși de puțin aerul că ar lua seama la dinsul. Sarafoff s’a ridicat de la masă și se plimbă de colo pînă colo, pare că ar aștepta pe cineva ! Asta ar fi și mai frumos ! Ar avea haz să fie aici, la Enache, convocat comitetul macedo-an­­drianopolitan. — Să așteptăm dar­ îșî zice tînerul. Câteva momente se petrec fără ca să se schimbe ceva ma­terial sau psih­ic in situațiunea aceasta așa de încordată. Dar o birje se oprește dina­intea ospătăriei, și din birje se coboară tînerul D...,care a aler­gat pînă acuma după judecăto­rul de instrucție. Confratele din ușă îl întîm­­pină, și cu tonul înnecat: — Ci, haide, nene, odată ! pentru numele lui Dumnezeu ! unde umbli ? Așa e că nu l-ai găsit ?! — Nu, monșer, am umblat ca un nebun peste tot, imposibil ca să’l găsesc ! par’că s’a as­cuns în pam­eni! — Puțin ne pasă acuma de dumnealui!... Uite-te bine la omul acesta ! Și, zicând asta, arată pe bul­garul care, cu mâinile la spate, se uită la reclama ilustrată din perete. — Un bulgar, probabil ! — Da, un bulgar... Știi anume cine ? — Cine ? Drept răspuns, confratele arată foarte discret carta, de vizită plină de noroiü. D... dă un țipăt... Bulgarul n’aude n’a vede. Se întoarce în loc și urmează să se plimbe cu manile la spate de colo pînă colo... — Ce facem ? întreabă !... uimit. — NI pîndim aci. — II denunțăm poliției. — Peste putință ! Ai răbdare... Trebue să avem" răbdare... Sa­rafoff așteaptă aici pe Ivovacoff, David­off, Troleff, Iconomoff și Burlacoff... — De unde știi ? —• Ce ’ți pasa ? ! Aici e con­vocat comitetul macedo andria­­nopolitan... Trebue să o prin­dem pe toți... Dacă dăm acum alarma, stricăm tot! Trebue s’a­­vem răbdare ! — Dar ceilalți unde sunt? — Membrii comitetului? — Nu­­ băeții noștri. — Sunt la posturile lor... Noi nu suntem zevreci ca dum­neata, să lăsăm eșirile neocu­pate. Pînă să protesteze­­... contra acestei răutăți, o altă birje se oprește în fața ospătăriei: este muscalul care l-a adus aci adi­neaori pe presidențial comitetu­lui macedo-andrianopolitan. Un tip absolut bulgăresc co­boară și intră... — Kovaceff­­ șoptește tînerul confrate către D... Kovaceff sa apropie cu mult respect de Sarafoff și­­ spune foarte încet ceva la ureche. — Trebue să pice și ceilalți! șoptește tînerul jurnalist. Dar Kovaceff ia­spingeaua din cuier și o ține lui Sarafoff, care o îmbracă pe mâneci. — Vor să plece ! — Pleacă! — Opriți-ve, asasinilor ! strigă cei doi confrați tăiându-le dru­mul spre ușe. Dar asasinii îndrăsneți îi îm­ping, făcăndu-și loc de trecere. — Săriți ! Asasinii !! Sara­foff !! Kovaceffi !!! Ceilalți doi confrați aleargă la acest zgomot, urmați de toți bă­­eții de la Enache. Insă, pînă să sosească toți, Sarafoff și Kova­­ceff au biruit și au reușit să a­­jungă la trăsura lor... In luptă, Sarafoff și-a perdut peruca și, punând un picior pe scărița trăsurii, când vor toți sâ-l înhațe, își smulge barba. Toată lumea rămâne trăsnită. — Cine ?... Cine ? !... Cine e Sarafoff ? ! î — ...Este inteligentul judecător­ de instrucție, care știe să scape cu atâta dibăcie de urmăririle reporterilor! este simpaticul nos­tru amic I. Th. Florescu, care a mandat și ordonat etc. etc. — Dar Kovaceff? — Grefierul lui Sarafoff. Profitând de aiurirea urmări­torilor săi, Sarafoff s’a suit cu Kovaceff în birjă și strigă mus­calului : — Mână iute, gospa din ! Birja pornește în goană. Tînărul D... se agață ea ștren­garii de la mahala dinapoia tră­surii. — Dă cu biciul dindărăt! stri­gă Ko­vaccff. Caragiale» București, 30 August 1900, • ■■■ -..... I.W—iinn,

Next