Universul, ianuarie 1907 (Anul 25, nr. 1-29)
1907-01-01 / nr. 1
Calendar pe anul 1906 Ortodox Duminecă 31 Decembrie. — Cuv. Melania Catolic Duminecă, 13 Ianuarie 1907.-11 aniu Răs. soarelui 7,52. Ap. soar. 4,57 «53» ««»»■*€& «ai«S»iß05C», București 31 Decembrie. incidderea anului Răspunzând unor urări ce i s au adresat acum de curând, cu prilejul aniversării nașterii sale, Majestatea Sa Regina a încheiat cu cuvintele : „Dumnezeu a fost bun pentru noi în acest an , sk’i mulțumim cu toată inima”. Ne revin in minte cuvintele Majestătei Sale, când ne gândim să recapitulăm, in câteva scurte trăsături, întâmplările și caracteristica acestui an, pe care cu ziua de astăzî il încheiem. An bun a fost anul 1906, în înțelesul cel mai obicinuit și mai obștesc ce se dă la noi acestei ziceri : an mănos, an de belșug, an de binecuvîntată rodire a pământului și deci de obștească îndestulare. In legătură cu aceasta, an bun a fost 1906 din punctul de vedere financiar al Statului— cel mai bun până astăzi, judecând după cifra ne mai ajunsă încă, la care s’a urcat prisosul bănesc al încasărilor peste cheltuelile de toate zilele ale Statului. Frumoasa reușită a expoziției a venit apoi să dea un prilej mai mult de înviorarea și înălțarea inimilor noastre, in acest an jubilar, către a fost în acelaș timp, așa cum se și cuvenea să fie mai narnte de toate, și un an de inventariere a celor dobândite, păstrate și sporite în cursul anilor din urmă, ani de creșere și Întărire, ce au urmat după epoca renașterei noastre. Serbările de înfrățire ce au alcătuit minunata cunună împresurând înălțătoarea această serbare a muncii, vor lăsa de asemenea amintiri neșterse, cari ne vor face să ne aducem aminte de 1906 nu numai ca de unul din anii cei mai bunii, ci și ca de unul din cei mai frumoși ai vieței noastre. Or cât de bun și or cât de frumos a fost insă anul acesta, el n’ar fi putut lăsa în sufletele noastre o mulțumire neturburată, dacă provedința n’ar fi ridicat d’asupra lor chinuitoarea îngrijire ce pricinuise țării întregi boala înțeleptului, și veneratului nostru Suveran. Anul cel bun ne-a adus și această ușurare, de a ști orice primejdie înlăturată pentru această sănătate, atât de neprețuită, atât de scumpă patriei noastre... Fie ca acest an bun să alcătuiască numai începutul Unui șir cât mai îndelungat de ani de belșug și de mulțumire asupra țarei acesteia... Fie ca toți fiii acestei țări să înțeleagă și să urmeze taina ce cuprinde în sine puterea cu care și omul urmează să fie părtaș la ținerea pasului sorții pe drumul cel de spor și de propășire... Numai astfel acest pas al sorții nu se va schimba așa curând, — numai astfel el nu se va schimba, cu hotărîre, niciodată. . SRJSELa CSV- 9 .12. fflBUKSW H RUSIA Comisiunea istoricii a marelui stat major rus Petersburg, 26 Decembrie Partidele și alegerile Partidele noastre se pregătesc de alegerile pentru Dumă , e folositor să se vadă cari sunt aceste partide și care e programul fiecăruia. Partidul cadeților cere : responsabilitatea miniștrilor, naționalizarea solului, egalizarea naționalităților,desființarea pedepsei cu moartea ; are de șef pe profesorul P. Milinkoff. Partidul revnoltei pacînice, eștt din partidul cadeților nu cere ■ responsabilitatea miniștrilor și naționalizarea solului, ci regimul constituțional și reforma în câmpul național și economic. E contrariu reacțiunea și terorismului. Contele Lleyden e șeful lui. Partidul reformelor democratice diferă de cel de sus în problema agrară; vrea exproprierea moșiilor prin răscumpărarea lor de la actualii proprietari. E prezidat de profesorul Novalewsky. Partidul popular socialist, afară de cererile cadeților, mai cere transmiterea puterei executive la Dumă și rezolvarea problemei agrare în sens socialist. E prezidat de Peșekonoff. Partidul de la 30 octombrie e favorabil politicei represive a guvernului, cere echivalarea naționalităților și e contrariu rezolvarea problemei agrare. E condus de Gușkoff.. Partidul ordinei legale face parte din dreapta ; e contrariu autonomiei piețelor de-la granițe și echivalări evreilor ; cere reforme numai in favoarea ortodoxilor, Liga poporului rus, ultra reacționară, vrea desființarea Dumei și reîntoarcerea la autocrație. Merge mână în mână cu bandele negre. Șeful lui e Vladimir Gringmurt, editorul ziarului „Moskowskia Wiedemost“. Tragedia foametei Principele Lvofi continuă a publica in ziarul „Strana“ îngrozitoarele lui descrieri a mizeriei locuitorilor de pe teritoriul Volgei. Populațiunea, zice principele, se apropie de completa ei exterminare. Oamenii trăesc de azi pe mâine în chinurile cele mai grozave, convinși că nu vor mai ajunge la primăvară. Recolta a fost cu totul distrusă. Azi nu mai e hrană nici pentru oameni nici pentru vite. Principele nu a putut găsi pe un teritoriu de câteva mii de verste pătrate decât 12 sate unde locuitorii mai aveau câteva provizii, păstrate de câte 8—10 ani. Boii și caii se vînd numai pe prețul pieței : un boui 6 ruble, un cal 8 și o oae 1 și jumătate. Paiele, smulse de pe acoperișuri și putrezite de ploi și zăpezi costă prețuri fabuloase. In unele locuri populațiunea se hrănește cu erburi și rădăcini, sau organisează expediții țn pădurile îndepărtate ca să adune ghindă sau foi de stejar. In această stare sunt reduși azi nu numai țăranii, ci și cei din clasa de mijloc și proprietarii. Intr’un district din guvernămintul Samara, din 33 de sate, principele nu a găsit decât 7 in carii la fabricarea pâinei să nu se întrebuințeze făină de ghindă ; in 25 sate pâinea era fabricată numai din această făină. Din Septembrie trecut ghinda e singura hrană a milioane de țărani. Nu e deci de mirare dacă oamenii mor de slăbiciune și nemâncare. Și toată această mulțime nenorocită nu are nici o nădejde într’o soartă mai bună până în Septembrie viitor, și aceasta dacă recolta nu va fi distrusă de intemjeriî, ca anul trecut. Kuusinsky CRONICI FEMININE " Educațiiune fetelor la Turcia Viața familiaă a turcilor nu mai este așa de diferită de aceea a Europenilor, după cum se crede în genere, scrie un colaborator al revistei engleze «JUchtwood Magazine». Abstrăgând de separațiunea strictă, in care trăic sexurile, si de la aceea că ferreea nici odată nu intră in Seamlc, femeile turce au adoptat unele onceiuri din occident și educațiunii fetelor tinere în Turcia abeast o deorbește de aceea din occident. Ele invită limbi streine si se servesc de ele in uzul, zilnic, mai cu seamă de limba franceză pe care o vorbea, foarte fluent. La limba lor maternă se întorc ele numai atunci când aceasta o cer respectul și politeța filă de turcii mai in v irstă, cari se a flă de fald. Ele citesc pe clasicii lr iior citite, cântă la pian și chiar bucili de Back si de Wagner se pot auz într'o rasă turcească, ca si intr'une din apus. Toate cărțile europene moderne, bune si rele, sunt citite le ele. Până la cirsta de 12 ani, fetele turce se bucură de toate libertățile copiilor europeni, dar ace virstă pune capăt acestei libertăți: fetele trec in apartamentul femeilor si devin tovarășele surorilor lor nchise, cari sunt condamnate, de a vedea lumea numai printr'un voal des. Viața singuratică începe, fără ca să se simtă dorința de a lua parte la Ui ate bucuriile și la splendoarea unei lumi, care de atumi încolo rămâne pentru ele închisă. Olimpia. ~A^"U ÍT 1906~ Un an lichidator Prea se înăsprise situația politică în ultimii trei ani, pentru ca să nu vină momentul în care să se suptă nevoe de a se proceda la necesarele aplanări și la necesarele lichidări. finul 1906 a fost, cel puțin în parte, un an lichidator. El se închea ca un fel de mare incert, în care se exprimă satisfacere pentru lichidările îndeplinite : primele roluri le cântă cei trei divi actuali ai Triplei Alianțe, Bülow, Roîîffintha! și Tritoni ; răspunde actualul moderator al afacerii»,r streine din franța, senatorul Piclîon și face ecou de departe, încoronat de recentul premiu Nobel, prezidentul Statelor Unite, Teodor Rosevelt, care a avut curajul civic de a-și înfrunta propria pilrie spre a nu o expune unui condei primejdios și nedrept cu războinici japonezi. De a 1 făcut. asemenea sacrificii pentru pace și-au dat câte puțin aerul toate puterile cari, adunate la Algesiras, s’a fi chinuit trei luni să descurce problema marocană, încurcată de împăratul Wilhelm prin debarcara lui la Tanger. In cele din urmă clasliunea Marocului se lichidă, pentru a fi reluată la sfirșitul anului, mb noul regim al tratatului de la Algesiras care a dat Franței și Spaniei delegația reoganizărei poliției marocani Și profanii au observat mai cu seamă că Germania, cu marele său aparat spre a sustrage Marocul ele sub influența franceză,obținuse Algesiras foarte puțin mai mult decât dreptul de a sta să privească.Ș i așa se explică de CC a doua zi dupăă confermnță împăratul Wilhelm fu furios de rezultate și ’șî vărsă focul in celebra telegramă către contele Giszichowki, in care stăruia asupra splilărei de aliată a diplomației austriace, aproape spre a o arunca din față diplomației italiene, care nu dăduse pretențiilor germane tot sprijinul sperat. * * Fu acesta un moment în care lucrurile părură că se pornesc chiar contra Tripticei, dar anul 1906 era menit să fie un an de lichidare și incidentul cu telegrama se lichidă și el, împăratul german se întîlni puțin după aceasta cu Frantz-Iosef la Schönbrunn și de aci, cei douî suverani uimiseră o amicală telegramă regelui Italiei. Germania se convinse că a se lăsa să fie izolată era o politică prea fatalistă. Se căutară atunci mai bune raporturi cu toți și chiar cu Anglia. Wilhelm II și Eduard VII se intîlniră la Kronberg. Și intențiunile îndulcitoare ale acestei scurte întrevederi se reflectară in discursul lui Billow la redeschiderea Reichstagului, plin de cuvinte afabile și lăudătoare pentru Anglia, și pentru Franța, și pentru toată lumea. La stabilirea acestei atmosfere de amabilități au cooperat schimbările ministeriale din diferite țări. Liberalii, veniți la putere in Anglia cu o majoritate enormă, oricât au afirmat că vor să urmeze în.politica externă atitudinea predecesorilor lor, aduseră totuși acea ușoară deviare care încredința Europa de sincerul pacifism britanic; și, oricât a fost de platonică propunerea de dezarmare parțială făcută de ministrul, Greye a avu valoarea unei manifestațiuni morale. In Italia, după căderea ministerului Fortis și meteorica trecere a ministerului Sonnino, se reveni la Giolitti, și cu dinsul la Tibtoni. Acesta avea asupra predecesorilor lui avantagiul de a fi cunoscut în înaltele sfere europene și fu salutat, mai cu seamă în cercurile Triptice, ca o cunoștință credincioasă. De altfel, cine a observat liniile caracteristice ale recentei politice italiene, îndreptate la întărirea bunei stări economice, afirmată prin conversiunea rentei, glorificată prin solemna expoziție de la Milan, nu s’ar fi putut îndoi un moment, ori care ar fi fost ministerul, de spiritul spre care tinde Italia, de a fi în lume un element de concordie și de pace. Franța, de partea ei, prin criza ministerială care răsturnă in Februarie pe Rouvier și prin spontanea retragere a succesorului sau Sarrien, avu două miniștri noul de externe : pe Bourgeois, fost delegat francez la conferința de la Haga, mare adept al spiritului de pace și pe senatorul Fiction, care arată, că vrea să-i calce pe urme. Nevoia de a nu se încurca in aventuri spinoase in străinătate e cu atât mai mare în Republică, cu atât mai mult cu cât, în interior, ea trebue să pășească cumpătat pe terenul despărțirea Bisericei de Stat și să înfrunte ostilitatea Vaticanului care i-a declarat pe față război și Guvernul, încăput pe mâinile unui om în care se incarnează in unele momente destinul, Clémenceau, a lucrat sigur și neîndurător: ziua de 12 Decembrie însemnează data unei mari lichidări istorice. Divorțul între Republica franceză și biserica din Roma e îndeplinit.* * * Austro-Ungaria a fost anul acesta o întreagă criză și o întreagă lichidare. La 28 Februarie ministerul Gautsch proclama principiul votului universal. Dar nu lui Gautsch îi era dat să ducă noua lege in fața Parlamentului, el cădea după mai puțin de două luni și lăsa un program intact succesorului său, principele Hohenlohe, ministru de trei săptămâni, din mâinile căruia puterea cădea în acele mai norocoase ale baronului Beck, noul paladin al reformei electorale în fața Parlamentului. Motivul acestei a doua criză fu în refuzul prințului Hohenlohe de a-și lua răspunderea concesiunilor austriace coaliției ungare triumfătoare. Totuși, in timpul acesta nesfirșita criză ungară se terminase. Cu câteva zile mai nainte situația, extrem de încordată, putea trece drept disparată: autoritarul cabinet Fejérváry întrebuințase forța armată ca să disolve .Camera , un regim de constrîngeri, de ilegalități și de violențe domnea in toată Ungaria. In momentul acesta, pe neașteptate, lucrurile luară altă față: tratativele cu șefii coaliției fură reluate, se cedă câte puțin de o parte și de alta și, la câteva săptămâni după ocuparea militărească a Parlamentului, se văzu Wekerle devenind prim-ministru, Andrassy alături de el, și oamenii partidului independenței, ca Appony, Kossuth, Polonyi, aduși la putere. Națiunea învinsese și -și sărbătorea izbânda; cu aceasta însă sunase și ceasul cancelarului Goluchowsky, considerat, pe drept sau pe nedrept, capul tuturor intrigilor urzite de atâția ani la Viena contra Ungariei. Și bătrinul om de Stat, deja sdruncinat de victorioasa nesupunere a Serbiei, fu lichidat și el In locul lui se văzu un om nou, a căruia valoare e prematur de judecat: baronul d’Recrenthal. * * * Rusia a trăit anul acesta o existență sălbatecă, închisă în sine, muncită de o atmosferă de furtună aproape continuă. Contele Witte, după ce revoluția fu ia aparență potolită, după ce se închea un nou împrumut uriaș, lăsă altora sarcina de a aplana inevitabila neînțelegere între guvern și noua Dumă. Acesta fu Goremikin, om de temperament flegmatic, care păru ales într’adins ca să lase să spună, să facă, să delibereze în voe pa tînăra adunare, tratînd-o cu o apatică nepăsare. Aceasta îi fa intr'adevăr atitudinea , foarte agitată Duma, guvernul indiferent. Și când din această stare de lucruri se crezu că s’a desăvârșit o absurdă incompatibilitate între adevărata Rusie și idealitatea Dumei, Goremikin dispăru, adunarea fu disolvată și un om energic, Stolypin, fu însărcinat să combată cu mijloace de teroare terorismul revoluționarilor. Păru că Rusia, avea să se înece intre furioasele răscoliri ale deziluziei pricinuită de năbușirea Dumei și speranțele ce ea dedea poporului. Răzvrătiri militare pe Baltica și pe Marea Neagră, vase de război răzvrătite bombardînd porturile, împușcări și spînzurări de o parte, violențe disperate și atentate groaznice de alta. Cel mai impresionant dintre acestea fu comis chiar contra lui Stolipin , bombele făcură un măcel oribil, dar ministrul e și neatins din ruine și din sîngele a lor lui. Acum pare că, cu legile marțiale și spînzurătorile, el a domolit sufletul intăritat al Rusiei; acum țarul convoacă o nouă Dumă. Dar cine ar îndrăzni să spună că în anul 1905 s’a lichidat într’adevăr revoluția rusă? Să se afirme că nu a fost lichidată Rusia, cum profetizau unii in zilele spăimîntătoare și atât ajunge , să nu se ceară o siguranță pe care nimeni nu o are. In viitor, anul 1906 desemnează puține chestii noul Ce va fi cu Cuba ? Va ști ea să ’și răscumpere independența de la Statele Unite, cari, la prima infinare a revoluției în tînăra republică, intervenită, disolvară guvernul și-și instalară un comisar până la nouile alegeri? Va fi Creta a Greciei, care a trimis nou comisar în insulă, pe Zahnis, după retragerea prințului Gheorghe? Ce rezultat vor da alegerile pentru Reichstagul german "! Se va intimpla sau nu în viitor acea ciocnire între Japonia și Statele Unite, pentru dominarea Pacificului, al cărei simbol ar trebui să fie posesiunea Filipinelor ? Aceste întrebări sunt debitele deschise pe care anul 1906 le lasă viitorului apropiat. Fiecare an care, din vin și prezent, devine trecut și istoric, lasă câte un inel de lanț pentru istoria anului ce vine. A. A. gârnețul meu Cadourî de Amil A’cu Om levent, cum sunt din fire, O sa dau de Anul Nou, Fiecărui, după merit, Cu frumos și scump cadou... Am să dau nevestii mele : „Manualul de menaj“, Căci, la pansion, drăguța, A 'nvâțat doar... babiaj * O să dau fetiți o carte Scrisă 'n graiul românesc, Căci ea scrie si citește Numa’n graiul „sfranțuzesc..“ O sa dau dr fi meu, Gogu, Cărți de sfânt patriotism, Căci el știe, pâri acuma, Numai: '.,Sport și... alpinism."' O să dau și soacrei mele, D ic-acum’ de Anul Nou, „Manualul de tăcere“, Cel mai mic și fain cadou... O să dau și slugei mele „Condicuța" înapoi, Căci ne fură rău la... ..piață" Și’i obraznică cu noi... O să dau la toții aceia la urări, în scris sau glas, Un Cadou de preț f anume: tisaf nehisă drept în nas... Cititorilor eu, însă, — Buni prieteni sau dușmani, — Se urez. ..Noroc, acere, „Sănătate și mulți ani!..." Marion Societatea pentru ajutorul elevilor săraci din băilș (Prin poștă de la corespond, nostru particular) Brăila, 29 Decembrie. Printre faptele lăudabile ale cetățenilor brăileni, fapte cari intotdeauna au tins la realizarea unor scopuri nobile, socotesc in primul rînd și această societate care are de scop după cum chiar titlul indică : ajutorarea elevilor săraci, înființată de aproape 30 de ani. In acest timp societatea încurajată de sacrificiile unor oameni mari la suflet din toate timpurile, parte decedați și parte în viață a putut să-și formeze un fond inatacabil de 81.500 lei din a cărui venit anual de 3570 de lei, se împarte încălțăminte și îmbrăcăminte elevilor săraci în preajma sărbătorilor. Rasele acestei societăți au fost puse de marii cetățeni: Vasile Sasa, Nicolae Verlea, Scarlat Trăsnea și alții, cari azi sunt decedați și a căror operă e condusă actualmente cu multă pricepere și tragere de inimă de d-na Const. Cociaș, președintele societăței, Dumitru Ionescu,prim vice-președinte, care a mărit, fondul societăței, donând 10.000 lei, și Atanase Popescu, veteranul profesor și director al liceului, al douilea vice-președinte. Societatea a împărțit ajutoare elevilor, de la înființarea ei până azi, în valoare de 62.500 lei. Anul acesta de Crăciun, s-a împărțit 333 perechi de ghete, 7 costume de uniformă și 3 mantale, totul în valoare de 3.212 lei. Fondul societăței e destinat a crește necontenit, dacă se vor găsi oameni cu vederi umanitare cari să sacrifice din avutul lor pentru a împărtăși bucuria in rândurile celor lipsiți de mijloace. Ar fi de dorit ca la această operă îndrumătoare spre bine, să adere cât mai multe persoane caritabile ale orașului, cari prin donațiuni să facă ca veniturile societăței să crească și felul ajutoarelor să sporească încurajând astfel și mai mult tinerile vlăstare la muncă. Pisiaitu ? Vorbă multă, fără șir și de nimica toată. i dramă lisi psSazia Bsi asasinat monstruos.—Cine-i instîrata ? — Stragostea neneratocita.—Ein rivali.— Lâsîtsnn stea.-Krimîșrea arcigașilor.Anchetă. Iași, 30 Decembrie Alaltă eri noapte o îngrozitoare crimă s’a făptuit în comuna Bivolari, —crimă care a impresionat adânc pe pacînicii locuitori din acea comună,— victima fiind unul din sătenii de frunte și foarte iubit in sat. Băclanul Pintilie 1. Călin a fost asasinat de consătenii săi loan C. Marin și C. I. Pașcanu, in următoarele împrejurări : Pintilie 1. Călin era de mai mult timp in relație de dragoste cu una din cele mai frumoase fete din sat, „Zina salutul“, cum o numeau toți. Ion Marin puse și el ochii pe Zina satului, dar aceasta nu-1 agresa de loc. Ba, mai mult, ea îi declară pe față că inima ei edată lui Călin, pe care spunea ea, după sărbători il va lua de bărbt. Viermele geloziei Începu să-l neliniștească mult pe Marin și ura care începu să o ducă contra lui Călin, nu era mică. Mai pe urmă Marin trimese răspuns lui Călin că dacă nu va renunța la aleasa iuimea lui, „are să fie roa de el“. Călin părea că rămâne nepăsător la toate amenințările lui Marin și nu înceta de a vizita pe amanta lui. A doua zi de Crăciun, Călin se duse cu ea la horă, unde se afla și Marin și C. I. Pașcanu, care de un timp încoace juca rolul de intrigant, îndemnând veșnic pe Măria să-și răzbune pe Călin. Marin, care era ca și tovarășul șeii amețit de beție, se duse lângă Călin și căutau să-l provoace la un scandal. Acesta însă evită și luându-și amanta plecă acasă. Aceasta întări și maximist ura lui Marin contra lui Călin, îndemnat de prietenul său Pașcanu, alaltă ori noaptea urmăresc pe Călin și observând că acesta s’a dus la amanta lui, se puseră după un gard ca să-l aștepte.. Pe la miezul noptei Călin eși de la amanta lui și se îndreptă spre casă. Deodată se pomeni cu cei douî, care fără nici o eșiare se năpustesc asupra lui, îl trîntesc jos la pământ și scoțând cuțitele unul îi dădu o lovitură in braț, iar cel l’alt îi străpunse gîtul. * In urmă criminalii au dispărut. Străjerul satului, atras de țipetele victimei, alergă la fața locului, unde găsi pe Călin în nesimțire. Intr’o stare soră cu moartea Călin a fost transportat și internat la spital, iar criminalii a doua zi au fost prinși și arestați. O SERBARE sI-2 SrăckrA la mijlocul poporului Societatea studenților universitari din Iași „Solidaritatea“ a luat inițiativa de a organiza de Crăciun două serbări poporaniste, căutând astfel a stabili o legătură sufletească mai puternică între clasa dirigentă de mâine și între țăranul român, și de a da ocazie și unora și altora de a se cunoaște mai bine. Comunele in cari s’au dat acele serbări sunt Podul-Udaei și Prigoreni (Iași). Delegația studenților a ajuns în Podul-Iloaei cu trenul de seara fiind întâmpinată la gară de către d. Botez, primarul comunei, de învățătorul C. Brudarin, și de un mare numer de școlari și țărani. De la gară au plecat in corpore cântând „Deșteaptă-te Române“ la școală, unde s’a dat serbarea. Intrarea studenților în sală e salutată cu „Imnul Regal“, cântat de corul de școlari și adulți de sub conducerea d-lui învățător. învățătorul Brudariu urează bună-venire studenților, le mulțumește pentru solicitudinea ce-o arată poporului, mulțumește de asemenea pentru suma oferită de societatea „Solidaritatea“ pentru ajutorarea cu haine a școlarilor săraci, dar meritoși. Răspunde președintele soc. „Solidaritatea“, d. Măcărescu, mulțumind pentru primirea ce li s’a făcut, insistând asupra importanței învățămîntului primar pentru fiii de săteni și descriind cuvinte entusiaste viitorul țăranului român. Corul intonează „Deșteaptă-te române” , in urmă se începe imbrăcarea copiilor , după care un grup de câțiva elevi cântă diferite colinde de stea. Studenții Măcărăscu și Ionescu E. fac diferite proecțiuni cu caracter național și religios în timpul cărora studenții Chirică și Voinescu I. zic cu mult sentiment, câteva doine. Studentul D. Ionescu vorbește despre asociațiile țărănești și băncile populare, după care corul școlarilor și al studenților cântă diferite bucăți naționale. Seria cuvintărilor e încheiată de studentul E. Lăzărescu, care mulțumind țăranilor că au răspuns în număr atât de mare la apelul studenților, îi asigură că și studenții la rîndul lor vor ști să-și facă datoria. Serbarea se sfârșește cu hora Unirei, la care ia parte întreaga adunare. A doua zi studenții, după ce au vizitat primăria, spitalul, biserica și câteva case țărănești, însoțiți de o mare mulțime, se îndreaptă spre gară, ducindu-se la Tg.Frumos și de acolo la Prigoreni. Sunt primiți la Prigoreni de învățătorul Pogor. După mai multe cuvîntări din partea sătenilor și a învățătorului, cuvîntări în care se descriau nevoile de cari suferă comuna Prigoreni, studenții G. V. Măcărescu,Lăzărescu, I. Voinescu și E. Ionescu îndeamnă pe săteni la unire și credință spre a putea duce la izbîndă asociația țărănească din acea comună, asociație formată pentru exploatarea moșiei Gănești. Studenții vizitează în urmă mai multe case și gospodării țărănești, iar după o micii serbare cu cântece de joc, se reîntorc in Tg.Frumos, conduși de numeroși săteni, și de acolo cu trenul de seară au plecat la Iași. i Mîefi*asui. Ordinul de zi pe armata paS ei® ffi. S. Isgeis M. S. Regele a dat următorul ordin de zi pe întreaga armată, care se va citi mâine, 1 ianuarie 1907, de către comandanții corpurilor de trupă din toată țara : Ostași, un an măreț se închee cu întreita aniversare pe care am sărbătorit-o împreună. Cu vină bucurie pot privi acest lung șir de ani de muncă și de lupte, in care am împărtășit cu voi momente grele și vremuri, glorioase. Armata este acum oțetită, iar instrucția sa este întemeiată în mod statornic. Sunt convins că, la ora primejdiei, țara se va putea sprijini cu încredere pe vitejia voastră. Nu uitați că ea ve încredințează onoarea ei. Urmați a munci mereu, fără preget, spre a păstra neatins ceea ce am câștigat cu atâta rvnă. Cu mândrie și cu toată căldura inimei Mele, ve urez un an spornic». Dat în București, 1 Ianuarie 1907. CAROL. I Ex-regina Maria de Hanovra — Vezi ilustrația — Zilele trecute a încetat din viață la Gmunden, în Austria, fosta regină Maria a Hanovrei. Ea s-a născut la 14 Aprilie 1818 ca fiică a defunctului duce Iosif de Saxa-Altemburg (1868) și ai ducesei Amalia de Würtemberg. Ea s-a căsătorit la Hanovra, la 18 Februarie 1843, cu regele George V de Hanovra, pe atunci principe de coroană. După ce acesta fu detronat regina Maria se duse la Viena, iar de acolo se stabili la Gmunden. Soțul ei se stabili la Paris, unde muri la 1878. Fiul ei este ducele de Cumberland, pretendent la tronul ducatului de O Cü&STARS JPJ? 251 In viață poți căte odată să lupți cu conștiința, nici odată cu stomacul. JTRIBUNA LIBERS Despre iderea vitelor Domnule Director, Cu mare atențiune am citit articolul, pe care stimatul d. Al. Giurcu l’a publicat în prețiosul d-voastră ziar, relativ la procedeul uciderea animalelor, după ritul mozaic. Las în seama oamenilor competenți să răspundă la toate detaliurile indicate de către onor, autor, mai ales că ocupațiunile mele nu’mî permit să tratez acest subiect atât de important. Dar ceea ce pot afirma deocamdată este că talmudiștii noștri au fost foarte riguroși în contra chinuirea animalelor. Ei au declarat in mai multe locuri : Zaar baale haim deoratta (v. Talmud, tratatul Sabbat, pag.128 b.), adică, după religia mozaică, este riguros oprit a cauza animalelor vre-o suferință. Talmudul merge mai departe când zice că e un mare păcat, ca omul să se așeze la masă înainte de a da de mâncare animalelor sale (V. trad, Berahut, pag. 4). Un moralist a zis: între animale, cel mai bogat este porcul și cel mai sărac este câinele; este de datoria omenească de a arunca o bucată de carne câinelui care rătăcește pe câmp. (V. Arad Sabat, pag. 155). Pentru a dovedi acest adevăr al talmudiștilor, sunt atâtea probe biblice, incât strângendu-le la un loc, ar forma un mare volum. Să menționăm numai că in Exodus cap. XXIII, v. 12, stă scris , șease zile să lucrezi, dar în ziua a șeaptea să te odihnești, pentru ca să se odihnească boul și asinul tău, poruncă care figurează în decalog, baza moralei omenirei. (V. Ex. XX, v. IO; Deuteronomus V, v. 44). Și în altă parte găsim : când cineva vede animalul dușmanului sau zăcând sub greutatea pusă pe el, să lase ura la o parte și să ajute pentru a ușura sarcina bietului animal. (V. XXIII, 5). E oprit de a tăia intr’o zi un animal odată cu pruncul sau (V.Leviticus XXII, 28) Și mai departe , dacă întâlnim un cuib de pasăre, trimete-o afară mama și ia puii (1). E cu desăvirșire oprit de a ara cu un bou și cu un asin împreună sau cu alte două animale de puteri deosebite. (Det. XXII, 10). De asemenea e oprit de a pune un bot pe gura unui animal când el este la secerat sau la arie. (Deut. XIV, v. 5). Un pasaj talmudic (V. Baba Meția, p. 35) zice că un Rabbin mare, Rabi Iuda, a suferit o bulă teribilă, 20 de ani, numai pentru că s’a arătat odată indiferent la gemetele unui vițel, care pare că ar fi cerut protecția lui, ca să nu fie Înjunghiat. Toate acestea și încă sutim de porunci sunt din punct de vedere umanitar, așa cum se vede în opera renumită a filosofului Maimonides (sec. XIII, 1132) „Conducătorul rătăciților“ (Mare Nebohim, partea III, cap. 48); și în comentariul naturalist și filosofic al eminentului savant Balbog din Barcelona (sec. XIII, 1279), în pasagiile biblice citate. Așa sunt părerile comentatorilor creștini ca Saint Ephresy, Michaelis, Rosemüller, Lacy și alții. Și tocmai bazați pe aceste principii umanitare, s’au formulat toate regulele mosaice ale terei, calculând că altfel ar fi o crimă. „Mila, simțirea și durerea maternă, zice Maimonides, nu depinde de înțelepciune, ei de instinctul animal ; de aceea trebue să ne fie milă și de animal cum trebue să ne fie milă și de genul omenesc ca să nu sufere“. Mai ales după Rolbiag și alți filologi, etimologia și definițiunea cuvintului de siahat (a tăia un animal) nu poate să fie decât cn procedeu adoptat. De aceea chiar ebreii cârâiți, care contestă autoritatea legei orale (Talmud), și care explică biblia textual, obișiniesc tăerea obișnuită la noi. Cauza e că atâtea secole au trecut cu credința ferma că procedeul mozaic nu numai că nu e crud, dar chiar e foarte ultim. Și dacă in timpul nostru sunt unii fisiologi cari susțin contrariul, e foarte greu de a puna bază numai pe ei ; căci, așa cum știe toată lumea, sunt o mulțime de profesori fisiologi creștini cari au susținut ideea d-lui profesor Dimbo, care afirma în prețioasa lui operă că sistemul mosaic e cât se poate de uman. II D. Al. Giurcu zice ca ebreii nu mănâncă — adică n’ar trebui să mănânce după religia lor — decât partea anterioară, de la vite, cea posterioară fiind abandonată creștinilor. D-luî nu a fost bine informat în această privință , căci in adevăr partea posterioară a corpului e permis de a fi mâncat, după ce se extermină din ea niște nervi, Ghid Hanașe, obiceiul, menționat în Biblie (v. Genesa, cap. XXXIII, v. 33), operație prevăzută în Talmud tratatul Hotmn, pag. 89 și Șulhan Aruh cap. 65, și se practică in mai multe orașe israelite, mai ales , unde vitele sunt rare. Și fiind că această operație, numită Nicur, e puțin cam grea, nu se practică la noi în Capitală. III Dar ceea ce m’a surprins maî mult este că d. Alex. Giurcu zice că chiar rabinul din Frankfurt pe Main, dr. L. Stein, a publicat un studiu prin care dovedește cu a -- b că nici ea în Talmud nu sunt prescrise regulele care se observă la uciderea animalelor, regule — ar zice rabinul—inventate de cine știe ce haham spre a’și creia venituri“. Lucru curios ! Cine nu știe că în Talmud există un tratrat intitulat „Holmn“ care conține 284 pagini, dintre care cea mai mare parte e consacrată regulelor terei. (V. p. 8—59; despre lungimea cuțitului pag. 30, despre locul de tăiat pag. 19 și despre cuțitul neascuțit pag. 10 și chiar unele regule au fost desbătute de R. Akiba (s. I, an 79 e. c.). (*) V. Deutoronomium, cap. XXII, v. 6. Ex-regina Maria de Hanovra. 61 GLASUL MififlÖS — Mare roman de moravuri — XX De-a pururi prietenie Ei vezi, amicul meu!...... eu sunt cu totul alta... Există aici o femee, care nu seamănă nici de cum cu aceia pe" care o cunoaște lumea... O femee care nu se vinde, care sufere și plânge. Această Liană d’Aigle, necunoscută, nebănuită, te-a primit astăzî în buduarul ei, numai pe d-ta și atunci când era hotărită să nu primească pe nimeni...... 1 Și te-a primit, pentru că d-ta «ngur te deosibești de toți aceia care vin aici și in tovărășia cărora sunt silită să trăesc... — Da, Liana, răspunse Andreicu Valter cu putere, da, mă deosibesc de toți, pentru că eu te urcesc la adevăr... Liana întinse mâna cu vioiciune și-i astupă gura. — Destul, dragul meu... Nici un cuvint mai mult pe această temă, căci dacă ai continua uitarea poate dovadă ca m’am înșelat in judecata mea... — Și cu toate acestea... — Ascultă-mă bine, dragul meu, pentru ca situațiunea noastră să rămâne bine definită, bine lămurită... Eu sunt o față frumoasă... cred lucrul acesta , dar nimeni nu poate, nimeni nu trebue să mă iubească... Nu voese să fiu iubită. M’a înțeles?.. Nu voese să fiu iubită!... Pot stârni capricii trecătoare, pot naște invidia, dorința de posesiune... acestea da!... Dar, după ce punga s’a deșertat, s’a sfârșit cu capriciul și... adm „Așa trebue să fie și nici nu s’ar putea altfel. Cu toate acestea, față de d-ta, Armand, voesc să mă port în alt mod. Pentru ce?.. Pentru că mi s’a părut că d-ta nu semeni cu aceia pe care îi urăsc nnebuniți, arzători de patimă, in urma mea... Femeile au uneori vederea clară și pot pătrunde misterele unui caracter abia in rezărit... Mi-am spus că pentru d-ta, nu voi fi acea Liană d’Aigie cunoscută de toată lumea... ci o Liană cum aș voi să fiu, cum sunt in realitate... Vezi bine câtă încredere am in d-ta, de vreme ce te-am primit aici, de vreme ce aceea care oficial n’are nici inimă, nici suflet... ți-a arătat ca știe să plângă... — Scumpa mea Liană!... — Așadar, Armand, să fim prieteni, prieteni în adevăratul înțeles al cuvântului, și să nu mai vorbim de amor... — Dar... — Voești?... — Nu înțeleg bine... — Și cu toate acestea, lucrul e foarte simplu... cel-lalți, lumea întreagă... din vanitate..., din dorința de zgomot... din patimă..., au cumpărat-o pe Liana d’Aigle, cum cumpără cineva un cal, sau o bijuterie, sau un tablou, sau un obiect de lux... Au cumpărat-o pentru că e la modă... și pentru că costă scump... D-ta, Armand, nu poți face lucrul acesta... Oh! nu, pentru că n’ar fi destul de bogat ca să poțî plăti o noapte sau două Lianei d’Aigle, nu pentru ca nal fi in stare să faci vre o nebunie ca să fiu a d-tale, dar numai pentru că eu nu voese sa fiu amanta d-tale !... — Mă întristezi foarte mult, Liana... — iarta-ma, dar mai târziu mă vei înțelege mai bine. D-ta valorezi mai mult decât banii pe care mi i-ai da, și eu nu valorez mai mult decât femeia pe care ai cumpăra-o !... Mâine, poimâine..., după ce vom fi petrecut câteva nopți Împreună, totul ar fi sfârșit între noi, pe când prietenia pe care ți-o propun, poate să dureze multă vreme... Sunt sigură că înțelegi ce vreau să-ți spun... Uită că sunt Liana d’Aigle, și vezi numai femeia pe care o ai în fața d-tale... In modul acesta vom putea fi prieteni multă vreme.. Voești ?.. — Voesc... Liana... voese... — Va fi mult mai bine așa, te asigur. Când te-am prezentat întâia oară la mine, știam bine ca vii în același scop ca toți ceilalți... Nu puteam să mă înșel ; și cu toate acestea mi-am spus niște lucruri așa de dulci, așa de frumoase și de drăgălașe; încât te-am privit mai cu atenție, te-am urmărit, te-am studiat, și m’am putut convinge că sentimentele d-tale erau sincere... — Eu te iubesc un adevăr, Liano. — Nu, nu poate iubi cineva o femee ca mine. Dar poți aveai pentru mine, acea prietenie adevărată pe care o am și eu pentru d-ta, și care e mai bună, valorează mai mult decât amorul; căci, dacă amorul meu, sau ceia ce trece drept amor, poate fi cumpărat de oricine cu bani, d-ta singur vei avea, ceia ce nimeni nu poate cumpăra , prietenia unei femei care a suferit mult în viața ei!... Voești să fiî amicul meu, Armand?... O voești?.. Tânărul îi întinse amândouă manele. — Ne-am înțeles, zise dînsul. De vreme ce-mi cunoști inima, știi cât de mult te iubesc... Ești sigură. Deci, să nu mai vorbim de asta!.. Sunt amicul d-tale Liano, și ești liberă să-mi arăți că ai și d-ta suflet... Dacă vei mai plânge, mă voi sili să usuc lacrimele in ochii aceștia, cari sunt prea frumoși pentru ca să le mai fie îngăduit să plângă. Suntem amici... — Mulțumesc... Știam cu bine că mă vei asculta... Liana făcu semn lui Armand să șcadă lângă dîrisa, și cu dulceață reluă: — Dacă odinioară te-am lăsat să mă vezi plângând, acuma trebue să cunoști și cauza lacrimelor mele, pentru că socot că ajutorul d-tale mă va scăpa din necaz. — Oh !... te vom ajuta din toată inima... — Mai întâi de toate trebue să știi cine este și ce este amica d-tale Liana... Ascultă-mă. Liana d’Aigle povesti atunci tânărului întreaga sa viață, îi spuse cine erau părinții ei, care era viața pe care o dusese mai înainte, îi vorbi despre fratele ei Martin Roubot și despre sora ei Titina. După aceia trecu la zilele dureroase, la atentatul odios a căruia victimă fusese, și la nașterea lui Polo. Dar nu pomeni nimica despre jurămîntul ei de răzbunare... Declară că Martin îi răpise copilul intr’un scop pe care nu-l cunoștea încă. — Fără îndoială, zise linia, fratele meu voește să mă pedepsească pentru felul de viață pe care-l duc. Dar eu găsesc că pedeapsa pe care mi-o dă fratele meu, e prea grea... — Eu o pedeapsă exagerată... Și-apoi, fratele d-tale nici n’are dreptul... — Știm.. Am făcut încercări pentru a-mi regăsi copilul , dar toate încercările acestea nu mi-au dat până acum nici un rezultat favorabil... — Pe cine ai însărcinat cu cercetările ?.. — Pe unul dintre amicii mei de la palatul de justiție... — Nu-i mai spune numele, căci îl cunosc. . (Va urma) 9