Universul, august 1908 (Anul 26, nr. 209-239)

1908-08-01 / nr. 209

Vineri 1 August 1908 Miercuri 6 (19) August 1908, orele 46 dimineața, va avea loc in sala specială de trageri a Loteriei Privi­legiate pe Clase a Regatului Rom­ân, Calea Victoriei No. 192. Casa pen­dinte de Ministerul de Finanțe, ame­stecul și punerea în urnă a celor 2500 buletine câștigătoare destinate clasei a II-a Loteria a IV-a. Jou­r 7 (20) și Vineri 8 (21) Au­gust 1908, orele 7 dimineața de ase­menea în sala specială a Loteriei de Stat, va avea loc tragerea clasei a II-a a Loteriei a IV-a. Aceste operațiuni vor fi efectuate de comisiunea specială a tragerilor, instituită prin Înalt Decret Regal No. 4441 din 29 Decem­brie 1906 și sub supravegherea Domnilor Controlori ai guvernului. La această tragere vor eși la sorți 2500 câștiguri dintre care cel mai mare va fi în cazul cel mai norocos de 70.000 lei. Publicul este rugat a asista atât la tragere cât și la amestecul bule­tinelor. . Rezultatul tragerea se face cunoscut în aceiași zi­­ prin liste de urgență emise de funcționarii Direcțiune!, iar lista oficială va apare a doua zi și in Monitorul Oficial. Atragem asențiunea publică, că numai acele liste sunt oficiale și deci hotărâtoare în cea ce privește plata câștigurilor, care poartă semnătura unui controlor al Guvernului și a Directorului Loteriei. Direcțiunea generală a Loteriei Privilegiate pe Clase _______a Regatului Român INSTITUTUL Virgiliu Popescu Mo. 1, Str. Armenească No. 1 — Telefon 654 — Liceut cu secție modernă, reală comercială și agricolă. Curs comercial practic de do­i ani, cu dreptul la serviciu militar de un an. Curs primar cu limba franceză și germană. Internat pentru școlile Statului. Prospecte la cerere. Director-Profesor 2447_______Virgilul Popescu­ Instititut de Fete Hitel — Școală fondată in anul 1862 — DRESDA (Saxonia) 17. Winkelmannstrasse, 17 Directoarele D-rele Elisabeth și Mary Dutel, oferă tinerelor fete în­­vățămîntul limbilor franceză, engleză­ și germană cât și o instrucțiune în­grijită și solidă în toate ramurile în­­vățământului modern. Pentru elevele mai înaintate, curs pregătitor pentru obținerea brevetului. Cei mai buni profesori de muzică, desemn și pictură sunt atașați insti­tutului. Educațiune conștiincioasă și îngri­jită, toate garanțiile din punct de vedere al igenei. 2449 Dietmi DEUTSCH SPECIAL IN: BOALE INTERNE, SIFILITICE (lumești) și de PIELE Strada Carol No. 55 (lângă Piața Sf. Anton) Consuli­ 8—9 j. m­, 1—4 și 7—8 p. a. 2448 TRAVERSE — de F­ER­ NE MÂI POMENIT is EFTIS Societatea „MUNTENIA" DEPOZIT: buc­erești — Telefon 5/98 — Tramway str. Buzești până la biserica IRn­gheni. 2443 Administrator de moșie, absolvent de agri­culturii. 10 ani practică, cu Întinse cunoștințe șt­in viti­culturii, pomicultura și creș­terea vitelor. Caut post. Adresa : A. FAHR.­VS, str. Apolon No. 1, București. 2404 DROGUERIA MEDICINALA spR T 0IE­ASA S. I. THEODOR & Comp. — GALAȚI — s’a mutat în noul local din STRADA DOMNEASCA 60 și fiind din nou asortată și aran­jată, conform marilor droguerii moderne, vinde toate mărfurile mai cutin ca ori­ce concurență Trimite Mărfuri ori­unde Posedă : Parfumerii și Ar­ticole de Toaletă de la cele mai renumite case și la o comandă de cel puțin 20 lei de­odată, le trimite france de tran­sport și ambalagia in toată țara. PE COTA 1 FOARTE Bl «­T GRĂDINAR care să cunoască perfect plantatul viei și Pomicultura. Se dă seafă foarte bună, in schimbul serviciilor foarte bune. A se trimete referințele și condi­­țiunele d-lui Dimitrie Stan, Roman. 2439 Se arendează cu începere de la Sft. Dumitru 1908, MOȘIE întindere 4000 de pogoane, proprietatea d-lui Mihail Isvorlxnu. Doritorii se vor adresa comuna Isvoarele, județul Olt, Slatina. 2438 ____________­­Br. ptiu. Ennic Lempart; ► Dentist de la: Facultatea din Berlin < Strada Doamnei 2 -Colț cu Calea Victoriei-Dr. SALSISä Medic al spitalului Caritas Special în boaie de sto­mac și intestine CONSULTATUJNI 2-4 p. m. CALEA CALIEN No.­ii 1858 Atentatul unui frate. — Erî seară, X. Duțulescu, din Glodeni, se întorcea cu soția acasă. Pe drum, un frate vitreg al lui, anume Gh. I. Duțulescu, întovă­rășit de alți indivizi, pândeau tre­cerea lui Nicolae. Aceștia au­ sărit asupra lui Ni­­colae și soției kn Maria, atacân­­du-i cu ciomegele și cuțitele. Nicolae a fost grav tăiat la cap in diferite focuri și ia nas, iar so­ția lui mai ușor. Sărind vecinii, cari au­ auzit ți­petele victimelor, agresorii au dis­părut. Ei au­ fost insă prinși și arestați. Victima Nicolae Duțulescu a fost transportată la spitalul județean din Târgoviște. Leziunile nu sunt tocmai grave. Motivul acestei agresiuni este o ură ce exista între cei doui frați. Atentatorii au­ fost înaintați par­chetului. IP­­une meseriașilor.­ De câte­va zile lucrează in localitate co­misia instituită de ministerul in­dustriei pentru statistica meserii­lor. XJTV PXIOV­EN­E PE ZI Fie­care timp cu moda lui. Hrestsrea heoi vestiți Hoți De vite Acum câteva zile au fost ares­tați vestiții hoți de vite Al. Ma­­miron, Marin Stan Degeratu și Const.. Neguț. La ei s’au găsit mai multe vite intre cari un cal și o iapă, ai căror propietari nu s’au putut afla până acum. Caii au fost dați în îngrijirea lui Niță Stefan din str. Vistieru No. 8. Semnalmentele cailor sunt: Galul e­murg închis, cu stea albă in frunte, coama la stânga, pintenog la piciorul stâng dina­inte și la cel dinapoi, mușcat de lup la pulpa dinapoi a unui pi­cior. Are pete albe­ pe spinare și burtă provenite de la șea ș­i chingă. Iapa e murgă închisă, merge în buestru, are pete albe pe spinare și burtă. Păgubașii se vor adresa d-lui judecător Negrea de la cab. i­al trib. Ilfov, care instruește această afacere. Prețul cerealelor Iată prețul oficial al cerealelor la Brăila pe ziua­ de Marți 29 Iulie pu­blicat de ministerul industriei și co­merțului In „Monitorul Oficial“ de astă­zi : Grâu bun curat, 79 kgr. la hect., sula de kg,1. 20 lei și 40 bani, hec­tolitru 16 lei și 15, chila moldove­nească 69 lei­ și 44 și chila munte­nească 102 lei și 82. Grîu­ mijlociu, 76 kgr. la hectoli­tru, suta de kgr. 18 lei și 90, hecto­litru 14 lei și 37, felia moldovenească 61 lei și 79, și kila muntenească 97 lei și 71. Grâu amestecat, 73 kgr. la hecto­litru, suta de kgr. 18 lei și 25, hec­tolitru 13 lei și 32, kila moldove­nească 57 lei și 27, kila muntenească 90 lei și 67. Secara l­a calitate, 71 kgr. la hec­tolitru suta de kgr. 17 și 37, hecto­litru 12 lei și 31, kila moldove­nească, 52 lei și 90, kila muntenească 83 lei și 65. Secară a 11-a calitate, 68 kgr. la hector­, suta de kgr. 16 lei și 90, hectolitru 11 kei și 50, chila moldo­venească 49 și 45 și chila munte­nească 78 lei și 20. Orz de toamnă, 65 kgr. la hecto­litru, suta de kgr. 14 lei și 70, hec­tolitru 9 lei și 55, chila moldove­nească 41 lei 06, chila muntenească 64 lei și 64. Orz de primăvară, 69 kgr. la hec­tolitru, suta de kgr. 14 lei, hecto­litru 8 lei și 40, chila moldovenească 36 lei și 12 și chila muntenească 57 lei și 12. Ovăz, 42 kgr, la hectolitru, ,suta de kgr, 12 lei și 65 bani, hectolitru 5 lei și 31 bani, chila moldovenească 22 lei și 80 și chila muntenească 36 lei și 5 bani. Porumb gros, țărănesc 77 kgr. la hect., suta de kgr. 14 lei și 25 bani, hectolitru 10 lei și 37, chila moldo­venească 47 lei și 8, și chila munte­nească 74 lei și 45. Porumb cinquantin, 80 kgr. la hect. suta de kgr. 14 lei și 60, hector. 11 lei și 68, chila moldovenească 50 lei și 20, și chila muntenească 69 lei și 40 bani. și a S’au mai primit următoarele tele­grame cu privire la starea timpului și a semănăturilor în cursul săptă­­mînei trecute : Mehedinți.— S’a terminat cu sece­ratul griului și se continuă cu tree­­retul. Porumbul se presintă bine. Viile sunt bune și au rod. Timpul călduros­ se simte puțină nevoe de ploae. Govurluiű.—-A plouat numai în co­munele din plasa Cudalbi. Timpul s’a menținut neuros. Seceratul păioa­­selor e aproape terminat, iar in unele părți a început treeratul la proprie­tari. Porumbul, imașurile, meiurile, viile continuă a fi frumoase. Vâlcea. — Timpul a fost variabil. Semănăturile de toamnă s’au secerat. Se continuă cu treeratul grâului. Fâneț­ele se cosesc, insă producțiu­­nea e slabă din cauza secetei din lu­nile Maiü și Iunie. Rodul pomilor fructiferi e abundent. Sunt multe prune. Viile sunt frumoase. Tulova.­­ Timpul noros, soare și călduros, iar In ziua de 21 a plouat binișor. Secerișul grânelor s’a termi­nat și acum se face treeratul lor. Starea porumbului, im­așurilor și vii­lor e foarte satisfăcătoare. Lipsa de ploaie nu este simțită. Mușcel.­ Timpul variabil. Grâ­­nele se trează, recolta fiind mijlocie. Porumburile sunt cât se poate de frumoase. Fânețele se cosesc, produc­ția fiind slabă. Pășunele s’au îmbu­nătățit mult în urma ploilor căzute. Viile replantate sunt frumoase și cu rod abundent. Dolj.­ Grâul, orzul și ovăzul se treară cu activitate, iar pe unele lo­curi s’a terminat. Porumbul, in unele părți, pe unde au căzut ploi, e bun, iar pe unde nu a plouat, e compromis cu desăvârșire. Viile și pomii roditori promit mult. Islazurile s’au îndreptat în mod sim­țitor și se speră a fi mai bune dacă vor mai da ploi. Constanța.­Locuitorii se ocupă cu căratul și treeratul griului și orzului. Porumbul, meiul și viile până în pre­zent sunt bune, și se speră a da o recoltă abundentă. Fălciu.­ Seceratul este pe isprăvite și se activează treeratul. Porumbul este bun. Viile și pomii fructiferi de asemenea. Finețele se mai cosesc și se adună în căpițe și stoguri. Imașu­­rile sunt bune. A plouat la 20 și 21 corent. Roman.­Se activează cu treeratul grâului. Recolta este satisfăcătoare, afară de unele localități unde este mediocră. Asemenea e­­ și secera. Or­zul și ovăzul se seceră și pe alocu­­rea s’a început treerul. Recolta este mijlocie și pe unele părți proastă. Porumbul în general este mediocru ; in unele localități, mai ales in plă­țile Dămienești, Băcești și Miclău­­șeni, este bună; restul prost. Sfeclele pentru zahăr sunt mijlocii și în unele locuri proaste. S’a ameliorat însă mult starea lor. Fânețurile naturale s’au mai în­dreptat, după ploile căzute, asemenea și imașurile. Viile bune, asemenea și rădinele și pomii fructiferi. Arătu­rile pentru semănăturile de toamnă se fac în bune condițiuni. Timpul a fost senin. Ziua călduri mari, nopțile răcoroase. In ziua de 19 a plouat. Dorohoi. — Puțină ploae în ziua de 19 c., numai in 9 comune. Semănăturile de grâu, secară și orz s’au,stilul în gh­ezi, continuându-se trceralul în toate comunale. Ovășul se seceră. Porumbul este bun. Vii­e de aseme­nea. Imașurile și fânețile bune. S’a început facerea arăturilor pentru să­­mânăturile de toamnă.­ ­O tragedie rusească Cine n­u-ș­i aminteștește de tragedia grozavă care s’a desfășurat la Veneția iarna trecută și care a emoționat adânc lumea întreagă? Toata presa europeană s'a ocupat cu de­ amănuntul de grozava asasinare, în pitorescul oraș de pe malul mărei Adriatica, a unui conte rus de către un tînăr tot rus. S'a scris mult asupra acestei drame, dar adevărul adevărat, intriga urzită de o femee pe cât de frumoasă pe atât de crudă, n’a fost de nimeni cunoscut. „Universul“ a avut șansa de a do­bândi această istorie adevărată, pe care o va publica IA­CUBIXD sub titlul O TRAGEDIE RUSEASCĂ tradusă din rusește. Autorul analizează cu deamănuntul toate faptele care au dus la tra­gedia finală. Cititorul trece neconte­nit prin scenele cele mai emoționante, pasionate, câte­odată revoltătoare; autorul desvălue caracterul infernal ambițios al unei femei pe care na­­tura a înzestrat-o cu o frumusețe ui­mitoare, fermecătoare, dar cu o inimă de piatră, nepăsătoare la toate, ca­pabilă de ori­ce fapt râu, călcând peste victime numai ca să-și facă ambiția, senzualitatea, egoismul. O TRAGEDIE RUSEASCĂ este o scriere luată din realitate, nu din imaginația unui romancier și va pasiona de­sigur pe toată lom­ea, care se află încă sub dureroasa impresie a tragediei de la Veneția. "IPORMATUINÎ JOUI ♦ Pe ziua de 3 (16) August ca­sierul Ioan Georgescu, de la gara Alexandria, a fost înaintat șef de gară la stația Ulmulețî, acum des­chisă. ♦ D. G. Predescu, directorul flomptabilităței generale din mia de interne, obținând un concediu de 30 zile, se va stabili la Sinaia ♦ D. Demetrian, sub-șeful ser­viciului veterinar, se va înapoia din concediu la sfârșitul acestei luni, când va pleca in concediu de o lună d. prof. Motaș, șeful serviciului veterinar. ♦ S’a acordat medalia «Răsplata muncei» cl. I d-lui Marin Nico­­laescu, primarul orașului Corabia și mare proprietar în localitate, pentru că a construit un local de școală, in valoare de 6000 lei, în Comoșteni (Dolj). ♦ Congresul internațional al dru­murilor se va ține, în cursul lu­­nei Octombrie, la Paris. Din partea guvernului roman vor lua parte d. N. N. Hârjefi secretar-general al ministerului de lucrări publice. ♦ Ședința consiliului tehnic su­perior, care a fost amânată săp­tămina trecută, se va ține mâine Vineri, orele 3 d. a., în localul ministerului de lucrări publice . Ministerul de răzb­oiu aduce la cunoștința părinților și tineri r­ior cari au depus petiție la a­cest departament, cu privire la intrarea tinerilor intr’un din șco­lile militare, că toate aceste pe­tiții s’au trimes școalelor resp­ec­tive spre a fi supuse comisi­uni­lor de examinare, cari se vor pronunțe. Orice asemenea petiții vor tre­bui adresate pe viitor direct scoa­le­ unde candidații voesc a trece examenul. ♦ D. prof. Motaș, șeful servi­ciului veterinar civil, s'a înapoiat din inspecția făcută abatorului de vite din Drăgășani. D-sa a constatat că sabatorul e situat in centrul orașului și e de o construcție primitivă, sub cerul liber și fără acoperământ, așa că tăerea vitelor se face sub ochii trecătorilor. D. prof. Motaș a cerut să se schimbe locul abatorului. Primarul orașului Drăgășani a declarat că va construi un nou abator in acel oraș pentru care au­ și fost întocmite cuvenitele planuri cari vor fi supuse examinarea con­siliului teh­nic superior. ♦ D. Em. Riegier Luigi, a ho­tărât deschiderea, în luna Sep­tembrie, a unei expozițiuni de cărți poștale ilustrate­ de toate ge­nurile și din toate părțile lumii. Colecționarii aderenți vor comu­nica cel mai târziu­ până la 15 August, pe adresa : Em. Riegier, Bușteni, numărul de ilustrate și felul de cari dispun, primind ime­diat răspunsul. ♦ învățatul scoțian, cunoscut sub numele de «Scotus Viator», a publicat de curând sub titlul «Per­­secuțiunea politică in Ungaria», o broșură politică în l. engleză, care a fost tradusă in l. franceză in urma autorizațiunei dată de autor. Broșura, care are 47 pagini nu cuprinde pentru noi nimic nou, dar își are importanța sa întru­cât e merită de a informa străi­nătatea și mai cu seamă publicul cel mare englez și francez despre ceea ce se petrece un adevăr în Un­garia, în raporturile dintre elemen­tul domnitor maghiar și naționa­lități. Autorul însuși indică scopul broșurei sale mimind-o «Apel la opiniunea publică». ♦ Funcționarii din administra­ția centrală a finanțelor și regiei monopolurilor Statului au organi­zat o escursiune pe valea Oltului în zilele de 15, 16 si 17 August. Plecarea din București va fi in seara de 14 August la­­ 11 și 40 de minute. La Titu se vor urca funcțio­narii ad-ției din Dâmbovița, la Pitești cei din Argeș, la Slatina cei din Olt, iar Vineri dimineața în gara Piatra-Olt se vor urca es­­cursioniștii din Caracal, vor porni apoi la R.­Vâlcea, unde se­ vor urca funcționarii din Vâlcea, mer­gând cu toții la Gâineni. Vineri seara vor dormi la Lo­tru, iar a doua zi la 6 dimineața vor pleca cu plutele la­ Cozia, unde vor vizita mânăstirea, Că­­ciulata și Călimăneștii. Duminecă, 17, vor pleca din Că­­limănești spre București. Căile ferate le-au făcut o redac­ție de 50 la sută. Ziua de 2 August este ultima pentru achitarea taxei de înscriere pentru excursiune.­­ Idris Fuad-bey, directorul a­­facerilor politice din vilaetul Ai­­din, a fost decorat cu «Steaua României» în gradul de ofițer. <4 Casa bisericii a fost autori­zată să primească pentru biserica Sf­. Nicolae, din parohia Băbiceni (Botoșani), legatul lăsat de defun­ctul Gh. Cosmovici, și care con­sistă în 50 fălci din m­oșia sa Broșteni, din capătul moșiei des­pre Guranda. O­r. Al. Șișm­an, impiegat defi­nitiv cl. II la secțiunea creditului agricol și viticol din jud. Ilfov, se transferă, pe ziua de 1 August in direcțiunea creditului agricol și viticol, in locul d-lui șt. Ignat, demisionat.­­ D. Spiru Haret, ministrul in­­trucțiunei publice, s’a întors a­seară de la Brăila. Direcțiunea «Vetrei Lumi­noase» a scos de sub tipar o dare de seamă asupra primului an de existență a acestei instituțiuni. In această dare de seamă se gă­sește întregul istoric al fondărei «Vetrei Luminoase» precum și nu­mele tuturor donatorilor cu su­mele respective. Un ziar din Capitală a pu­blicat o informație în care spunea că ministerul industriei a delegat pe d­.Fernic, fabricant și preșe­dinte al camerei din Galați, ca să ancheteze plângerea camerei de comerț din localitate. D. Djuvara, ministrul industriei, ne-a autorizat să dăm cea ma­­iormală dezmințire acelei infor­mații, intru­cât d. Fernie n’a avut nici o delegare din partea minis­terului, care a trimes in anchetă pe d. Chintescu, inspector al co­merțului. ♦ In personalul însărcinat cu re­dactarea «Fobiei de informațiuni comerciale și rapoarte consulare», s’a făcut următoarea mișcare: D. Șt. Rădulescu, șef de biuron, a fost numit director al acestei foi. D. G. Delugan, redactor, a fost numit în serviciul statisticei me­seriilor. D. G. Iorga a fost numit redac­tor in locul d-lui Delugan. fî. Gr. Arapu, care îndeplinea funcțiunea de director al acestei foi, trece in serviciul comerțului exterior. » In orașul Piatra-Neamț s’a început așezarea stâlpilor pe cari se vor lega firele pentru lumina electrică. In cursul lunei Decembrie din acest an tot orașul va fi iluminat cu electricitate. In curând vor începe la Piatra- Neamț lucrările pentru clădirea unei gări in oraș, pe malul stâng al Bistriței, actuala gară fiind prea departe de oraș, pricinuind ast­fel mari neajunsuri publicului și mai ales comercianților și in­dustriașilor. De la actuala gară se va con­strui o linie ferată care va în­conjura orașul până la malul Bis­triței, unde se va face noua gară. Lucrările de terasament vor în­cepe la 1 August. Această linie, impreună cu gara, vor costa peste o jumătate milion de franci.­­ D. Caillaux, ministru de fi­nanțe al Franței, care a stat cât­va timp la Constantinopole, a so­sit era Ta 7 dim, în Capitală cu trenul de Constanța. D. Caillaux s’a dus direct la Si­naia. D-nii miniștri Costinescu ai, Brătianu, cari se aflau în Bucu­rești, au plecat de asemenea la Si­naia. «► Primăria Capitalei a obținut până acum 78 sentințe definitive de condamnare contra comercian­ților cari falsifică ali­mentele și băuturile. Ea mai are de susținut 658 procese de contravenție. ♦ Cu prilejul aniversării naște­rii împăratului Frantz Iosef, se va celebra o slujbă solemnă la ca­tedrala Sf. Iosef Marți, 5 August, orele 11 dimi.­­ anul, la orele 12 va fi recepțiune la legațiunea aus­­tro-ungara din str. Vienei 9. ♦ S'a semnat protocolul comi­siunei ruso-române pentru deli­mitarea Prutului. Lucrările geodesice pentru a­ceasta delimitare vor începe iniine 1 August, sub direcția d-lor socot. colonel Th. Râmniceanu și maior Verbiceanu și Scărlătescu. ♦ In 1907 au fost 274.487 naș­teri, cu vre o 20 mii mai mult de media ultimilor cinci ani, care era de 252.140. Numărul morților a fost de 175.794, intrecând ast­fel media care era de 160.183. Excedentul a fost totuși de 98.693 suflete. Din totalul nouilor-născuți, au fost 249.904 copii legitimi și 24633 nelegitimi, adică o proporție de 10 la sută. ♦ Toți membrii societăței Espe­­rantiste Române, sunt rugați a nu lipsi de la ședința de astă-seară, ioi, în amfiteatrul liceului Matei Basarab. Pe lângă altele d. Mari­­nescu va declama întâia oară mo­nologul original în esperanto «Pi­­pamanto» de Pujula Valies. Sunt admise și persoane străine. ♦ Societatea romina filantropică «Gloria», va sărbători în ziua de 15 August, jubileul de zece ani de la inființarea ei. La orele 10 dim., se va oficia un Te-Deum cu B­arastas de către un arh­iereu la­iserica sf. Gheorghe-Nou, iar seara la orele 6 jum., va avea loc un banchet organizat de comite­tul soc. in sala Germană din str. Brezoianu 17. • Absolvenții școalelor de co­merț, din toate seriile se vor în­truni mâine Vineri, la orele 9 seara. In localul Uniunea lor (calea Victoriei No. 56), când se va sta­bili lista celor ce voesc a lua parte la escursia proectată pentru Du­minecă 3 August la Azuga și Buș­teni. (Plecarea cu trenul de plă­cere din București orele 6 dim). In vederea organizării mesei din Bușteni, absolvenții doritori de a lua­ parte la escursie cari nu vor putea veni Vineri la acea întru­nire, trebue să-și trimeată din vreme adesiunea lor scrisă d-lui președinte al Uniunei, I. St. Ra­­sidescu, str. Doamnei No. 16. ❖ Astă­zi, Joiî, la orele 8 jum. seara, se va ține la «Clubul cen­tral al meseriașilor» o întrunire cu toți d-niî președinți ai corpo­rațiilor și comisarii guvernului, convocați în scopul de a se dis­cuta mai multe chestiuni cari in­teresează prestigiul corporațiilor, precum și demnitatea meseriașilor. ȘTIRI MILITARE * D. sub­ locot. B. Antonescu, din jandarmerie, a fost mutat in bat. 1 vinători, după cerere. • V. căpitan în­­ disponibilitate G. Lipan,­ a fost pus in retragere pentru caz de boală. ❖ D. sub­locot. în rezervă C. Vasilescu, din reg. 5 Vlașca, a fost pus in retragere pentru caz de boală. «► D-nii căpitani P. Orbeanu din­­ Prahova, R. Dumitriu din 8 ar­tilerie, G. Zăgănescu din 2 Roma­nați și d-nii locotenenți S. Geor­gescu din 11 Siret și C. Tzănescu din 33 Tulcea, fiind numiți admi­nistratori de plasă, au fost trecuți in cadrele rezervei. ♦ D. locotenent S. Antoniu, din reg. 4 artilerie, a fost transferat in corpul gendarmeriei rurale, în interes de serviciu. ♦ D. C. Pogonatu, care a ur­mat cursurile școalei navale din Livorno, a fost înaintat la gradul de sub-locot. în marina militară și repartizat în divizia de Dunăre. In acelaș timp, d-sa a obținut autorizația să urmeze cursurile școalei navale din Italia. ♦ Marți a părăsit garnizona Te­­cuciü divizionul călăreț, pus sub comanda d-lui lt.-colonel Rovi­­naru, îmbarcându-se pentru Con­stanța, unde urmează a face in­strucția divizionului până la 15 August, iar de la acea dată va lua parte in Dobroga la mane­vrele diviziei de roșiori. ► Au obținut concedii următorii ofițeri: Administratorul de cl. I V. Va­­silescu din reg. Constanța 84, pa­tru luni; cap. M. Nedelcu din reg. roșiori, trei luni; căp. I. Raș­­canu din reg. 8 artilerie, două luni; locotenentul A. Pastia din reg. 2 roșiori, două luni. ȘTIRI ȘCOLARE ♦ Ministerul instrucției a comu­nicat direcțiunelor școalelor nor­male că se admit bursieri chiar candidații cari au certificate cât de vechi. ♦ In azilul «Elena Doamna» sunt primite orfanele de la asis­tența publică, orfanele de tată și de mamă, lipsite de mijloace, pre­cum și orfanele numai de tată în caz când sunt cu desăvârșire lip­site de mijloace. 1. Ministerul instrucției a înain­tat revizorilor școlari o circulară prin care le adu­ce la cunoștință să pună in vedere ajutorilor de învățător­ să Înainteze neîn­târziat actele medicale prin care să dovedească că sunt sănătoși, precum și numele comunelor unde vor vor să fie numiți. » Au fost admiși ca elev! re­gulați in anul I a! secțiunii ingi­nerilor de pe lângă școala națio­­naală de poduri și șosele, urmă­tori! elevi : Teodoru Henri G. A., Iniescu Nicolae I., Prager Emil, Stoica Dumitru V., Popa Ilie G., Ioano­­vici Aurel, Nedelcu Niculae D., Beleș loan A., Cotârță loan I., Haret Enache­­, Ciobanu Vasile, Buruiană loan, Panteli loan, Tip­­cheș Emanoil, Teodorescu Vir­­giliu, Gheorghiu Mircea A., Gabi Ștefan P., D-trescu Dumitru A., Vernescu D-tru G., Borcea Ștefan Eduard A., Manescu Gh. Gh., Moțoi Alexandru și Mărculescu loan G. ♦ Concursul pentru admiterea de elevi în școalele inferioare de agricultură de la Roman, Striha­­reț (Olt), Armășești (Ialomița), Nu­cet, se va ține la 16 August, la reședința fie­cărui județ, pentru bursele acordate de județe și co­mune, iar la 6 Septembrie in lo­calele școalelor de agricultură pen­tru bursele Statului, pentru cele neocupate la județe, precum și pentru ocuparea locurilor de sol­venți. Candidații trebue să fie români, fii de săteni agricultori,­­pentru ocuparea burselor Statului și lo­curile de solvenți se admit la e­­xamen și elevi ai căror părinți nu sunt agricultori sau nu locuesc la sate ; să aibe 16 ani împliniți, fie sănătos și fără nici un de­fect ; să fi terminat cursul primar; să treacă un examen de admitere din citire, scriere, aritmetică și geometrie­în scrierile la examenul de ad­mitere se vor face până in seara zilei dinaintea concursului. In școalele de agricultură de la Nucet și Alexandria se primesc tot sub condițiunile­ arătate mai sus, cu deosebire că acei cari al­vei să urmeze școala pe cheltuiala lor, vor plăti o taxă de 12 lei pe lună, pentru care vor primi locu­ința și nutrimentul de la școală In școala de agricultură de la Armășești, elevii, pe lângă știința agriculturei, mai învață fierăria lemnăria și rotăria, iar in cea de la Nucet b­utnăria (dogaria), lem­năria și fierăria. Absolvenții școalei de mai sus primesc 90 la sută din venitul cul­turilor făcute pe moșia școalei, după scăderea cheltuelilor. Absolvenții acestor școli, pre­cum și absolvenții școalelor ele­mentare de agricultură și absol­venții școalelor elementare și in­ferioare de meserii fac serviciul militar cu termenul redus de 1 an. ȘTIRI SANITARE ♦ D. Ch. Mușetescu, subchi­­rurg al spitalului Băilești (Dolj), și d. I. Chirițescu, subchirurg la spitalul Voinești (Dâmbovița), se transferă unul in locul altuia. SI ♦ Se știe că în 1994 s’a hotărit înființarea unui muzeu industrial al cărui nume să fie Regina Eli­­sabeta. începutul unui asemenea muzeu a și fost făcut, adunân­­du-se de la cele mai multe fabrici și instalațiuni industriale produ­sele lor. In urma formării unui depar­tament special al industriei și co­merțului, fiind neapărată nevoe a se face o organizațiune mai te­meinică și a se pune în mai multă evidență produsele noastre, ca ele să fie cunoscute atât de consuma­torii din țară, cât și de cei din străinătate, ministerul face un nou apel la toți fabricanții și indus­triașii ca să-i trimeată produsele industriei lor, sub forma cea mai estetică și mai proprie unei expo­zițiuni publice.’ * Pentru vânzarea spre exploa­tare a 93 păduri ale Statului se vor ține licitații în ziua de 14 Au­gust la min. domeniilor, la pre­­fecturile jud. Iași, Bacău, Tutova Buzău, Prahova, Argeș, Vâlcea, Dolj, Constanța și Tulcea. ȘTIRI ARTISTICE După o întrerupere de câte­va zile, din pricina timpului ploios, astă-seară se va juca pentru a 6-a oară, la Par­cul Otetelișanu, frumoasa operetă «Viața Parisiană», tradusă de d. Du­­țescu-Duțu. Cine nu a auzit încă cu­pletele noul și originale ale lui Maxi­milian și Ciucurette, să se grăbească a-șî reține locuri din vreme. D-lui Al. Djuvara, ministrul indus­triei și comerțului ’î s’a prezentat o delegație a corporației cofetarilor din Capitală, cerând a nu se mai numi un alt comitet la acea corporație după cum a cerut Camera de meserii, intru­cât astă seară se face alegerea comi­tetului. D. Djuvara a dat ordin ca vechiul comitet al corporației să fie lăsat ca să facă alegerea. — Duminică 3 August, a. c., o­­rele 11 dim., va avea loc la biserica Sf. Gheorghe-Nou, sfințirea drapelu­lui corporației „Regele Carol I“, a sculptorilor din București, naș fiind d. Al. Djuvara, ministru industriei și comerțului. Pornirea dela corporație, str. Mihai- Vodă No. 9, va fi la orele 10 dim., dinpreună cu cele­l’alte corporații și societăți cu drapelele lor, până la bi­serică , iar după amiaza va avea loc in grădina „Parcul Libertății“ din str. 11 Iunie (Filaret) No. 71, o fru­moasă serbare câmpenească. Toți membrii acestei corporațiuni sunt rugați a lua parte la­ solemni­tate și serbare.­­ Ca comisar al guvernului pe lângă corporația brutarilor din Capi­tală, a fost recomandat de Ion Nico­­lescu, maestru patron brutar. — Comitetul corporației brutarilor a luat ultimele disposițiuni cu privire la serbarea de vară ce o dă în ziua de 15 August a. c., în parcul Libertățea, . BIBLIOGRAFII A apărut : «Medicina Populară». No. 40, anul al IIl-lea, director dr. Eraclie Bterian, cu următorul cuprins : Observațiile bolnavilor, Un sport pentru orbi, Sănătatea fem­eei, Scobo­­rârea în șanțuri și în puțuri, Țepii plantelor, Tratamentul mușcăturilor de șarpe etc _____ Sfin­țin pentru alăptarea copiilor Serviciul sanitar al Capitalei a­­dresează următoarele «Sfaturi că­tre mame». Având in vedere că boala urdi­­narea seceră in timpul verei sute de copii, că mamele copiilor nu știu să­ î hrănească potrivit cu vârsta lor, invităm publicul a ur­ma sfaturile următoarele : . 1) Copii până la 1 an nu se hră­nesc de­cât cu țâță și lapte, în care se pot­ pune de la 6 luni în­ainte fărâmituri, ca griș, făină de orez, tapioca. 2) Laptele va fi tot­deauna dat copiilor după ce mai întâiu se, va fierbe în clocote și apoi răcit, el trebue în timp «ie vară să fie ținut la răcoare în vase opărite și bine acoperite ca să fie ferite de mur­dăriile de afară, alt­fel devine o otravă pentru copil. Copilul care începe să aibă eșire afara cu sau fără vărsături, tre­bue îndată arătat la doctor, iar până la vizitarea doctorului va fi supus unai diete anume : se va înceta imediat a i se da țâță sau lapte și nici o altă mâncare, dar i se vor putea da de băut ceaiuri ca: ceai rusesc, de isma, de tei sau o supă preparată numai cu zarzavaturi fierte fără carne sau alt­ceva._____ ___________ _Esrisra­­feil­or și si­sta» tramter cMmare Hoo Bușteni.—Timpul. — De câteva zile ploile au reînceput să cadă iarăși torențial asupra Buștenilor. Escursie.—Cu tot timpul nefavo­rabil, excursiunî se fac în fiecare zi. Pitoreștele pozițiuni de prin împre­jurimi atrag neîncetat curiozitatea a­­matorilor. Pentru zilele de 3, 4, 5 August s’a proed­at de către d-niî advocat I. Stoenescu, frații Coșoî, Gogu Avra­­miu studenți, și Zamfirescu, Buhlea și Ghițescu N. V., de la școala mili­tară de infanterie, o interesantă es­cursie pe valea Jepilor, la Omul, Peș­teră și Moroeni. Vizitatorii.— Printre cei sosiți în timpul din urmă cităm : d. inginer Hălăceanu, d. și d-na Iordache Stoe­­nescu avocat pensionar, I. Suchianu profesor, inginer Maxim Avramiu cu familia, d-na Brăescu cu d-rele, d-na Kaufman cu d-ra, d-na și d. dr. Mi­­ronescu, d. Socot,-col. Anastasiade, d. gen. Eustațiu, d. loc. Eustațiu, d. colonel Obedenaru cu fiul, d-na Zoe Rădulescu, d-na și d-rele A. Popovici, d. Bârsan profesor, d. Vântul prof., d. Crețoi cu familia, d-ra Eufrosina Miciu, sub­ locot. Corlătescu, Zamfi­rescu, Gădineanu, Cuzin, Buhlea, Ghițescu V. din școala de ofițeri, Să­­vulescu student, d. Kirițescu inspec­torul învățământului secundar, d. Gor­­giu prof., frații Puricescu studenți, Wangy caricaturist, d-ra Negulescu studentă, etc. HA­Z Intre doui lâudăroși. Intr'o berărie un uriaș se laudă că sparge masa de marmură cu un singur pumn. — Eu fac ceva și mai bun,~~ zice celalt,—cu o singură mână o­­presc un tren. — Dar ce ești Samson ? — Nu, sunt mașinist la Căile ferate.______ ______ GOTA APELOR DUNĂRII IN ROMANIA — Pe ziua de 30 iulie — Dunărea scade pe toată întinderea. Apele au­ următoarele cote în cen­timetri, in raport cu etiagiul : la T.-Severin 1.07 ; la Calafat 4.26 ; la T.-Măgurele 1.26 ; Giurgiu 4.60 ; 01-­stenița 1.58; Călărași 1.46 ; Cernavoda 4.70; Gura-Ialomiței 1.85; Galgți 1.60; Tulcea 1.05; IN AUSTRO-UNGARIA — Pe ziua de 2S Iulie — La Passau 3.20 ; Linz 62; Viena —2 ; Pressburg 1.52 ; Budapesta 1.53; Mohács 1.82; Baziaș 72; Orșova 1.64. ______________ Finanțe, Agricultură și Comercia­l București, 30 Iulie. Finanțe Cota valorilor la bursa din București Renta de 1894 5a/0 lei 1013h-102- id. de 185 mii. 5 °/0 lei 102—102l/2 ; idem de 32 S/? milioane 4 °/0 lei 60­/a—91 ; id. de 50 milioane 4%; lei 90Vs—91 ; idem de 274 mili­oane 4 °/0 lei 94—94x/4 ; idem de 45 milioane 4 °,'0 leî 91—911/*; idem de 120 mii. 4a/0 leî 90/e—913/1; id. da 90 de milioane 4«/, lei 901/2 — 91 ; idem de 180 mii. 4 ®/0 leî 901/2 — 91; idem de 100 milioane A. B. 43,'0 leî 90/4 — 611/», idem convertite 13/, leî 91.45. Obligațiuni com­. București, 1903- 1906 4d/­ 871/4-871/2, id. Craiova 5 °/0 leî 97, idem Iași 41/20/0 leî 92, idem Ploești 5­/0 leî 95. Obligațiuni Credit jud. și corn. 53/c lei 1023/8—1027/8; id. 41/2 °/o leî 931/«­ 93>/a­ Funciare rurale 5 °/0 leî 98.45 ; id. 4 °/0 lei 9002—91 ; urbane Bucu­rești 5<*/(0 leî 967/e—971/8 ; id. Iași 5 °/0 93bo—94. Acțiuni: Banca Națională 4300— 4320. Banca Agr. lei 416-419. Bank of Roum. lei 227—230. Banca de Scont lei 1 20-132. Banca Marmorosch-3 Bank & Co. lei 920, id. emisia 3-a lei S85—895. Generala Română lei 1700- 1710. Societăți de asigurare : Dacia-Ro­­m­ânia lei 705—710. Naționala leî 835- 845. Devise: Cek Londra oferit 25.SI1/,, cerut 25.183/4. Cek Paris of. 100.20, cer. 100.15. Cek Berlin of. 123.55, cerut 123.45. Cek Viena oferit 105.30, cerut 105.20—. Cek Belgia of. 99.90, cerut 99.80. Sconturi și avansuri Banca Națională scompt leî 5’/0. ,, ,, avansuri­le­ 5i 2 °/C Căsa de. Depuneri­leî 5%. Cereale Ultimele operațiuni și cota oficială ale pieței Brăila pe ziua de 29 Iulie Grâu de 803­ 1 kg. vag. 24 cu lei 21.25 suta kg. bord șlep Brăila. Grâu de 75—76­ kg. cu 4—5 la sută corp. str. vag. 60 cu lei 19.50 suta kg. șlep bord Brăila pentru August 1908. Grâu de 77 kg. cu 9 la sută corp.­­ str. vag. 51 cu lei 19.25 suta kigr. bord tulii Brăila. Grâu de 70—80­/3 kg. cu 5 — 16 la sută corp. str. vag.­­ 81 cu lei 18.60—21 suta kg. gozurî de grâu vag. 2 cu lei 12—14.25 suta kg. Orz de 69 kg. vag. 22 cu lei 16.50 bord tulli Brăila și vag. 3 de 57 — 62^­0 kg. cu lei 13.25 — 14.40 suta kg. Ovăz de 321 fi—44 kg. vag. 11 cu lei 11.50—12.50 suta kg. Or­zoaica de­ 631­­;­­ 65­2 kg. vag. 3 cu lei 14.50—14.70 suta kg. Mazăre vag. 3 cu lei 19.55 suta kg. Ultimele operațiuni și cota oficială ale pieței București, pe ziua de IUI Iulie Grâu de 77 kg. hect. 3500 cu lei 13 hect. prompt gara Grădiștea. Grâu de 78 kg. hect. 2100 cu lei 14.14 ca prompt București. Grâu kg. 300.000 cu lei 17 suta kg. prompt gară. Orz recolta 1908 kg. 100.000 cu lei 12.80 suta kg. gara Găești. Ovăz recolta 1908 kg. 200.000 cu lei 12 suta kg. predabil în cursul lunei August 1908 gara Găești. — ULTIME 3EPESE — (Teleeramele noastre particulare) Cota cerealelor în străinătate Budapesta. 29 Iulie. Grâu Oct. cor.­­ 11.10 scă. 5 h. Secară Oct. ,, 9.21 scă.­f 6 h. Ovăz Oct. ,, 8.14 invariabil Porumb Oct. ,, 7.65 scă. 5 h. Colza ,, 16.40 urc. 5 b. Berlin, 29 Iulie. Grâu de Sept. m. 202.— scă. 11/» m. Secară ,, m. 178.25 scă. 11/4m. Porumb , m. 155.— invariabil. Paris, 29 iulie. Grâu­ de Sept. fr. 23.55 scă. 15 c. Făina ,, ,, 31.35 scă. 25 c. Ulei de colza ,, 80.— scă. 25 c. New-York. 29 iulie. Grâu­ disp. cent. IOD/* urc. 1/a c. Grâu de­­ Sep. , 1021/* urc. 7/2 c. Grâu de Dec. ,, 1015/8 urc. 5,g c. Porumb disp. ,, 89. Porumb Sept­ ., 867/3 urc. 1— c. Porumb Dec. ,, 753/4 invariabil Chicago, 29 Iulie. , Grâu­ de Sept. cent. 941,4 urc. c. Grâu de Dec. ,, 96s/8 urc. 7/8 c. Grâu­ de Mai „ Î011"* urc. 1— c. Porumb de Sen. ,, 78*/4 urc. 7/s­c. Porumb de Dec. ,, 653?4 scă. *­2 c. Porumb de Mai ., 641/* scă. 3­ g c. Londra, 29 Iulie. Gráü de Sept. Gráü de Dec. Gráü de Maî Porumb de Sep. Porumb de Dec. Piața calmă. Gráü Grâii susținut. Anvers, 29 Iulie. Piața închisă din cauza sărbătoarei. Piața pescăriei Brăila, 30 Iulie. In piața pescăriilor s’au vindut 8000 kgf. pește proaspăt cu următoarele prețuri : Crap 100, ciortocrap 83—25, cior­tan 46—74, șalău 80—155, cârjanca 40—55, cosac 48, lin 32, știuca 21- 65, caracuda 18, babușca 4—7.50, somn iarma 170, somn iaplac 82, so­­moteiu 34—60, biban 10—44, albi­tura 6—44, oblețu 9—16, mreana 65—106, nisetru 165—180, păstruga 130—100, cega 105—240, Galați, 30 Iulie. In piața pescăriei s-au vândut 15.523 khilograme pește, cu urmă­toarele prețuri : Crapul 101— 90, ciortocrap 87—81, ciortan 95—48, ciortănică 66—51, șalăul 176—52, lin 35—16, știuca 37—15, caracuda 18­7, babușca 10—3, iarma 137—83, iaplac 70—45, somoteia 53—24, biban 28­6, albitura 15—12, mreana 103—92, ni­setru 80, păstruga 102—41, cega 185—95. Cilimé informațiuni ❖ La 14 August a. c. se vor ține licitații la Iași, Bacău, Bu­­­zca, Pitești, București, Pitești,­­Vâlcea, Craiova, Constanța și Tulcea, pecum vânzarea spre ex­­ploatare a 93 păduri ale St­at­ului, cu începere de la 1 Septembrie c. « Guvernul a comandat patru noui rezervoare de petrol, pentru portul Constanța, cari se cons­­truesc in atelierele Wolf. Aceste patru rezervoare vor com­pleta parcul actual de rezervoare in care­ se înmagazinează păcura și produsele derivate, transportate din regiunile petrolifere și care sunt destinate exportului. ❖ Au fost admiși a face stagiul reglementar următorii tineri, cari au absolvit cursurile școalei de silvicultură de la Brănești: Dră­­cea M., Ivănceanu Al., Ionescu Aurel, Ioachimescu Ilie, Văleanu Ion, Costea Gh., Ionescu S. Țon, Mărzea Vasile, Stănculescu și Bog­dan N.,—in ordinea clasificației. ♦ D. ministru Al. Djuvara ai plecat aseară la Sinaia. * Ferma model, Studina, a Sta­tului din jud. Romanațî, a­ produs anul acesta o cantitate de 1500 kilo grâu de prima calitate, cari se va vinde cât de curând. Ferma model Laza, din județul Vaslui, deși avea o admirabilă re­coltă de grâu, n'a putut da nimic, din cauza grindinei care a distrus toată recolta. In schimb, ministerul domenii­lor a fost despăgubit de către so­cietatea de asigurare unde fusese asigurată recolta de grâu de pe a­­această din urmă fermă.­­► Din cauza marii abundențe de păcură în localitatea Moreni, jud. Prahova, prețul terenurilor din regiunea sondelor, a ajuns la sume cari se ridică până la 100.000 lei pogonul, în afară de redevența asupra producțiunei de păcură. Cum sondele cele mai bogate sunt pe perimetrele luate dela Stat, din moșia Moreni, se fac dese încercări de către locuitori, cari sunt toți de acord, spre a conso­lida terenuri din moșia Statului. Era, urma să se judece in loca­litate o consolidare asupra unei parcele din chiar mijlocu­l moșiei Statului. Concesionar era un domn Nae Popescu, iar ca concedentă, o pretinsă proprietară anume Lu­­­ița Stătescu. * Față de măsurile energice luate de către ministerul domeniilor, consolidatorul n’a mai apărut la consolidare, spre a face de­sigur o nouă încercare de a consolida, altă dată. Față de aceste procedeuri cari se repetă de câtva timp, ministe­rul va lua măsuri ca toți acești speculanți să fie dați judecăței, conform legei de consolidare. Intamplarii SIS CAPITALA ♦ In «Monitorul Oficial» de azi, vor apare condițiunile de admi­tere la școalele normale de invă­­țători și invățătoare. Tot de­odată se vor publica și materiile asupra cărora candidații vor trece con­cursul de admitere. <k Ministerul de interne a dat din nou o circulară prefecturilor de județe prin care le pune în ve­dere ca de câte ori vor intra în țară grupuri de muncitori agricoli străini, medicii de la punctele de intrare să-i' examineze' spre a nu aduce cu ei boale molipsitoare. Medicii de la punctele de in­trare nu vor lua pentru exami­nare nici o taxă. Numai când vor fi chemați alți medici, atunci cei cari aduc muncitorii le vor plăti transportul și cele­ la alte cheltuiii făcute cu această ocazie. <. Construcțiunea noului insti­tut de vaccin, de pe lângă școala specială de medicină veterinară, a înaintat mult. Grajdurile sunt terminate până la acoperiș, iar fundațiunea insti­­tutului s’a pus acum cât­va tim­p. Zidăria completă va fi termina­tă în August, i­ar inaugurarea aces­tui institut se va face în Septem­brie 1909. Valoarea totală a lucră­rilor este de 250.000 lei. ♦ In Costuleni (Iași), s’a decla­rat epidemia de angina difterică iar în Vlădeni, din același județ, s’a ivit un caz de­ dizenterie. ♦ In Șuțești (Brăila), s’a consta­tat epidemia de scarlatină.­­► In ziua de 6 August I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei va oficia serviciul divin la monastirea Sla­tina, jud. Neamț. Cu acest prilej se face și instalarea unuií pou stă­rii-După acea I. P. S. Ș. va vizita toate monastirele din jud.Neamț. * Cu privire la vizita societății de canto ungurească din Bucu­­­rești, pe care o va face la Buda­­­­pesta: "aflăm următoarele : Societatea, compusă din peste­­ 150 membri, va sosi la Budapesta pe la mijlocul lunei August, ca să vadă Capitala patriei lor și să i ia parte la serbările aranjate în­­ amintirea Sf. Ștefan. Comitetul societății generale de canto din­­ Ungaria a ținut o întrunire sub președenția d-lui ZseDV Iosef, în­­ care a luat ultimele disposițiuni pentru primirea ungurilor din Bu­curești, formând, din președinții , societăților de canto din Buda­pesta și împrejurimi, delegațiu­­­­nea pentru primirea sub condu­­­­cerea lui Francisc Lajos. Ungurii din București vor lua­­ parte la cortegiul din ziua de Sf. Ștefan, iar după amiazi la serba­­­­rea muzicală din grădina publică, serbare al cărei program se va­­ face cunoscut zilele acestea. ■ • In zilele de 12—14 August vor fi in jud. Roman manevre re­gionale între trupele din garni­zoana Iași și cele din Roman. Arbitrul acestor lupte va fi d. co­lonel Musteață. • D. Gutcudache, șef de biuron­­ in ministerul instrucției, direcția­­ învățămîntului secundar și supe­­­­rior, a fost însărcinat și cu lu­crările privitoare la școalele de arte frumoase, conservatoarele de muzică și artă dramatică, teatrele naționale, pinacoteci, etc. * In cornul exercițiului 1907-908,­­ s’a încasat până la 30 Aprilie a. c. Suma de 6.603.641 lei, ca venit al pădurilor, in contul exercițiului ’ 1908—909, s’au încasat numai în­­ luna Aprilie a­ c. 298.394 lei. Prevederile budgetare pentru a­­nul 1907 — 908 au fost de 6 milioane lei, iar pentru anul 1903 -909, sunt de 6.200.000 lei. Arestarea unui spărgător drî noapte a fost arestat in curtea caselor cu No. 322 din calea Rahovei, un periculos spărgător, anume Miha­­lach­e Petrescu zis Mieluș, care fiind urmărit de mai mai multă vreme de agenții poliției, se ascunsese in locul arătat mai sus. In momentul când sergentul de stradă Marinescu Gheorghe cu No. 1041 însoțit de un agent de poliție, se pregateau a pune mâna pe spăr­gător, acesta observând că nu are pe unda scăpa, trânti la pământ cu un zdravăn pumn pe agentul secret și sărind apoi asupra sergentului, il a­­pucă de gât cu intențiunea de a-l sugruma. Sergentul scoțând revolverul, des­cărca două focuri spre picioarele spăr­gătorului, care intimidându-se se lăsă a fi arestat. Periculosul spărgător a fost legat cobză și dus sub escortă la poliție. Călcat de trăsură Trăsura cu No. 557, condusă de vizitiul Niculai D. Ghipara, a călcat era pe când trecea pe str. Primăve­­rei colț cu str. Lascar Catargi, pe un fecior al d-lui Marghiloman, a­­nume Lazăr Dăncescu, care venea cu bicicleta. Dăncescu a scăpat numai cu n­ouă ușoare sesiuni. Birjarul imprudent a fost condus la circ. 10. lin furt de 2000 lei D-nii. Carniol & Cohen din strada Bărăției au reclamat zilele acestea poliției de Siguranță că un băiat din serviciul d-lor, anume Pincu Kimes, în etate de 15 ani, a dispărut furinnd 2000 lei, bani ce-î fuseseră încredin­țați spre a-l depune la bancă.­­ Trecu un interval de câte­va zile și băiatul nu mai dădea semne de viață. D-niî Carniol și Cohen dispe­raseră că-șî vor regăsi banii. Era însă d-lor primiră o scrisoare din partea băiatului dispărut, expe­diată din Brăila, prin care Kimel se ruga să fie ertat de stăpânii săi și adăuga că mai avea la dirijul suma de 1500 lei pe care o punea la dis­poziția lor. El îșî dădu și adresa la post-restant, unde aștepta răspunsul d-lor Carniol et Cohen. Poliția din Brăila a fost anunțată telegrafic și când Kimel se duse la poștă să-șî ridice scrisoarea de la post­ restant, a fost arestat. Adus în București el a mărturisit că furtul l-a comis, îndemnat fiind de către un amir­al sau anume Bryan, care pleca la America și care îl sfă­tuise să plece cu el. Pe drum spre Brăila Braun, amenințându-i că-l va pâri poliției, i-a luat 500 lei. Mai târ­ziu Pincu căindu-se de fapta lui, a scris stăpânilor săi, și s-a predat apo­liției. D-niî Cohen și Carniol și-au re­tras plângerea ce făcuseră contra lui Kimel, cu toate acestea poliția a la­­înaintat pe Kimel parchetului. Câteva accidente Cărturăreasa Iulia Negreanu din splaiul general Magheru No. 18, alu­necând era căzu de pe o scară și se răni la picior. „*» Muncitorul Ion Constantin din comuna Tărtășești (Ilfov), căzu de a­­semenea, de pe o schelă ale unei construcții din str. Cătunului No. 6 și se răni gr­ gv. Dlnsul a fost dus la o ambulanță a sec. de Salvare la spitalul Colțea. Un alt lucrător anume Const. Mugurel, de 18 ani, dormind pe o schelă a căzut de la o înălțime de 3 metri și se răni. La o construcție ce se face in curtea școalei de meserii, din strada Polizu, un alt muncitor anume Ion Stăncălie a căzut tot de pe o schelă, rănindu-se la cap. Toți aceștia au fost pansați de soc. de Salvare. Am vorbit era despre accidentul întâmplat la fabrica Bragadiru, un lucrător anume Gheorghe I. Petrache, care căzând și-a fracturat o mână- Starea lui agravându-se, el a fost internat era la spitalul Colțea. Scandalul de la un botez . Am publicat alaltă era că În­ strada Ecoului 49, s’a întâmplat un mare scandal cu ocazia unui botez. Astăzi ni se comunică că adevăra­tul provocator al acestui scandal a fost un­ anume Bărbulescu, care a și fost anchetat de poliție. Moartea bănuită In strada Știrbei Vodă No. 304, colț cu calea Plevnei, a incetat din viață copilul Constantin Die Floria, a lui Ilie Florea, precupeț. B. dr. Stăiculescu, medic comunal — VINDE — si Grâu de Sept. Făina ,, Ulei de colta Grâu disp. Grâu de Se Grâu de De­­ 8 C ‘li C. Liverpool. 29 Iulie. JOUI. Porumb Dec. 4

Next