Universul, decembrie 1908 (Anul 26, nr. 331-358)

1908-12-01 / nr. 331

a a­­ Azi Duminecă părțil No. 50 din„tooversbl uTBua“i?Â^ Palatul din Ierusalim al regelui Menelikgal Abisîtiieî__(Vezi In Ierusalim») articolul «Un cuvânt despre Syria și românii stabiliți ■»BBiMBMI­i­W­­IEgast­a București, 30 Noembrie Controlul a­ministrativ S’a făcut mult in anii din urma pentru îmbunătățirea ad­­­ministrațiuni! , dar mai este încă mult de făcut. Prin legile cele nouî s­a­u ai administratorilor sarcina da e­­ducatori ai poporului, s'au­ mai luat măsuri pentru ca recru­tarea funcționarilor adminis­trativî să se facă și con fii: îăi mai bune. Va trebui însă timp și mujică stăruitoare până să se poată simți roadele aces­tor înoiri; și mai trebue să se împlinească­ unele lipsuri. O asemenea lipsă, în actuala organizare administrativă, e a­­ceea a controlului. Tinerii func­ționari administrativi, ori­cât ar fi însuflețiți de bună-voință, au nevoie de îndrumări și tre­­buesc continuu­ controlați. Ac­țiunea aceasta nu are însă cine să o exercite astă­zi. Prefecții simt prea stăpîniți de interesele politice și se schimbă prea des. Cei doi ins­pectori administrativi de pe lângă ministerul de interne sunt prea puțini și afară de­ asta sunt și ei recrutați dintre per­soanele politice. Consiliul su­perior administrativ e compus numai din trei membri și des­tul de împovărat ca să mai poată îndeplini și acest rol. Relevând această stare de lucruri și absoluta necesitate a­ organizării unui control se­rios, d. A. Sachelarie, directo­rul administrațiunii generale din ministerul de interne, pro­pune în Curierul administrativ înființarea unui serviciu special de control permanent, atașat pe lângă ministerul de interne. Serviciul acesta va trebui sa aibă cel puțin trei inspectori sau­ controlori administrativi, recrutați dintre persoanele com­petente, și cari au stat la o parte de luptele politice. Ei vor fi inamovibili. Mai mult de jumătate de lună, inspectorii aceștia vor fi pe drum iar în restul timpului își vor face rapoartele și obser­­vațiunile, după care ministrul va fi în măsură să judece dacă legile se aplică și dacă dau roadele ce se așteaptă de la ele. Inspectorii vor merge din plasă în plasă, pe neașteptate, și vor asista pe administratori în in­­specțiunile lor, dându-le îndru­mările necesare și controlând dacă merg pe calea cea bună. «Cu chipul acesta, zice d. di­rector Sachelarie, va fi o sin­gură vedere și imboldul ce s’ar da cu competință de la centru ar avea un efect uimitor. E­­ducarea populațiunii rurale s'ar face cu repeziciune și când fie­care locuitor va fi conștient de drepturile și de datoriile sale, când fie­care va ști să-și regu­leze viața și avutul său în mod serios, atunci putem să des­ființăm cu totul funcționarii administrativi și administra­ți­unea va merge de la sine». Oricum ar fi să se organi­zeze serviciul de control admi­nistrativ permanent, e în afară de îndoială că un asemenea serviciu e trebuitor și că gu­vernul va trebui să se gân­dească la înființarea lui. Cu o administrațiune bine recrutată, înțelept călăuzită și serios controlată, putem ajunge la respectul legilor de către toți _ și în toate­­­ care faceii parte și Palas­­ga­ di­ne Turciei de Asia, ' țift aproape 280 kilo— irizată în 0 vilaeto drum­­ete) Ario. In grut, Ierusalim,­­Sh­­h țj,Iscor, cu o populațiune Tl ' ű ti’1 milioane și jumătate su­­b 1 p.l religioni sunt: i •ere­ti n­e ortodoxî, 34.000 romano-catolicî, 145.000 arabi (uniți cu biserica ro­mană), 92.000 evrei, 42.000 armeni, ■208.000 moronițî (o sectă veche) și 26.000 protestanți. In restul acestei populațiuni cos­mopolite mai intră și cei de ritul Ghaldeiț, apoi Nestorienî, Abisinienî, Iacobițî, Nazareni, Ismailițî și alți. Populațiunea aceasta este răspân­dită, precum s'a zis, pe o întindere de 280.000 kilometri pătrați. Cele mai populate districte sunt Alep și Syria, fie­care din ele având câte o jumătate milion suflete. Vilaetul cel mai puțin populat este Iqqv, care are numai 100 de mii lo­cuitori. Iar vilaetul Ierusalim cu­prinde 342 mii locuitori, de diferite neamuri. (In orașul Ierusalim trăește 64 mii locuitori). In Siria .și în Palestina popula­­țiunea se ocupă și cu agricultura; sunt unele părți foarte fertile unde grâul se cultivă in abundență, și tot așa și­ orezul, bumbacul, și altele. Una din cele mai productive ramuri în Siria este însă cultura fructelor orientale, de tot felul, între care por focalele, sunt cele d’intâiji, apoi smo­chinele, curmalele, stafidele,­­lămâele, măslinele, etc. etc.. Francezii, dar mai ales germanii posedă cele mai frumoase grădini în care se cultivă tot felul de fructe. Portocalele de Iafa și de Sydon, cele mai renumite din lume, se exportă pe fiecare an pentru suma de 3 luni, milioane franci. De asemenea comerțul cu tot felul de lucruri și obiecte de menaj este foarte răspândit în Syria. Armeni mai ales, arabii și grecii țin în mâna lor partea cea mai importantă a co­merțului. Evreii fac și ei comerț, insă fac de toate și mai nimic—la lucruri sau muncă serioasă nu se îndeamnă, de obicei și ,ei fac negustorie măruntă. Toate popoarele Syriei cultivă cu ambițiune unitatea sentimentului cre­dinței lor, grupate strâns împrejurul religiunea ce profesează. Insă și la popoarele acestea sentimentul nea­mului este pus mai pe de asupra de cel religios. Ast­fel : Catolicii francezi, supranumiți ,,Franci“ nu au nici un amestec cu catolicii germani, italieni, etc. Intre ortodoxî încă există separațiune în chestie de­ naționalitate . Rușii de pil­­­dă, buni ortodoxi, nu au­ nimic co­mun cu grecii afară de unitatea dog­matică. La Ierusalim colonia rusă are cele mai mărețe edificii care predomină orașul, și în care se pot adăposti mai multe mii de pelerini. In biserica ru­sească, totuși, se citește și se cântă numai rusește. închinătorii ruși sunt găzduiți, ospătați și conduși­ peste tot locul de către conducătorii ruși, toate acestea în schimbul unei modeste plăți, iar cei săraci primind totul gratuit. In ast­fel de condițiuni de unitate religioasă, dar separați în ceea ce privește sentimentele neamului, tră­­esc și cele­lalte confesiuni, precum : armeni, maronițî, protestanți, abisi­nieni și chiar români. Trebue știut că la Ierusalim avem și noi românii o colonie, care ca or­todoxî se găsesc uniți cu grecii, bul­garii,­, rușii, sârbii și muntenegrenii în ceea­ ce privește sentimentul reli­gios ; chestiunea neamului insă ii ține la o parte de toți cei­ l’alț­i. Românii trăesc uniți și legați strins intre ei prin sentimentul neamului și al gra­iului. Are deci și Regatul Român repre­­zintanții săi în acel labirint cosmo­polit ce populează sfânta cetate ! Cu­nosc personal mai multe familii de români stabilite la Ierusalim, unde se ocupă cu comerciul. Câte­va românce sunt vvritate în Ierusalim cu cetățeni de neam arab, ortodoxî ca religiune, copiii lor vor­besc și cresc în sentimentele roma­nești. Preoți și mulți mor . tzwu­ftlSK firi rum. st,Vini ui kÍiÍiÍíüt?? tato, cum și prin monastiiile grecești din valea londonului. Pe lângă românii cari sunt stabiliți definitiv în Ierusalim se mai alătură apoi încă un număr de 2 . 300 su­flete românești, închinători din re­gat, fără să mai socotim pe cei so­siți din cele­lalte provincii româ­nești ca Basarabia, etc. ; toți aceștia sed aci de obiceiu de la Octombrie până la finele lui Aprilie, cu un cu­­vînt: eî viețuesc în Ierusalim aproape opt luni pentru a putea fi de față la sfintele slujbe Divine în sărbătorile Crăciunului și ale Peștelui. Ca, românii să poată avea și ei adă­postul lor, casa­ neamului românesc, în Ierusalim, s’a format deci comitetul despre care s’a vorbit deja cu altă ocazie. Sumele ce se strâng, în scop de a se cumpăra un teren pe care să se zidească un conac românesc cu bi­serică, infirmerie, și poate mai târziu și școală, se consemnează la „Casa de depuneri“ și ele nu se vor putea ridica decât numai pentru scopul zi­direi proiectate. Comitetul însă, s’a gândit ca până la desăvârșirea operei propuse, și mai ales până la adunarea sumelor îndes­tulătoare, cu care să se clădească un lucru demn de neamul românesc spre fața regatului va trece mai mult timp. Operile însemnate reclamă : oameni, bani și timp­­ de aceia, ca românii să nu mai sufere lipsurile, nevoile și mizeriile vieții în Ierusalim, comitetul a hotărât ca să se închirieze, de­o­camdată, o casă încăpătoare în care să găzduiască și să se odihnească ro­mânii până la­ clădirea casei românești. S’a închiriat deci palatul regelui Menelic al Abysiniei,[ve­zi ilustrația), situat în partea despre apus a ora­­șului, în apropiere de ospiciul rusesc, având multe camere de locuit și sa­loane spațioase, cum și grădină cu pomeluri. Contractul încheiat s’a autentificat de guvernatorul Ierusalimului. Chiria stabilită este de patru mii lei (4000) anual. Copia după contract s’a depus și la legația românească din Con­­stantinopol. Acum este vorba de cine să se plătească chiria în chestiune? Banii ce se adună pentru zidire, s’a spus, că nu li se poate înstrăina destina­­țiunea. • Clerul grec din Ierusalim nu pri­vește cu­ ochi buni, emanciparea ro­mânilor de sub tutela lor, știută fiin­­du-le dărnicia românească. El are credința ca românii nu vor avea cu ce plăti chiria palatului angajat, așa că «vrând nevrând» românii vor fi siliți, forțați de­ împrejurări, a soli­cita iarăși ospitalitatea grecească. A­­ceasta o doresc și chiar o­croesc grecii de la Ierusalim. Pentru a se putea înlătura o even­tuală rușine a neamului s’a făcut o intervenire la guvernul român ca să ia asupra lui plata chiriei palatului angajat. Deci, nădăjduim cu deplină con­vingere ca oamenii noștri înțelepți și buni patrioți, conducătorii de azi ai destinelor patriei, vor bine-voi a da suma solicitată pentru scopul a­­rătat. Românii din Ierusalim și co­mitetul în chestiune, lipsit actual­mente de alte mijloace bănești, și-au pus toată speranța în bună-voința guvernului român, și cu toții chiar așteptăm un resultat satisfăcător, pen­tru dragostea religiei și lauda nea­mului românesc. Archimandr­itul Nifon, Starețul mânăs. Sinaia. 23 Noembrie 1908. POLITICA EXTERNA Situația­ externă a Austriei Situația Austriei devine din zi în zi mai critică. Relațiunile cu Rusia sunt cât se poate de încordate. An­glia și Franța sunt adine nemulțu­mite că Austria a călcat cu atâta brutalitate tractatul din Berlin și că se împotrivește acum prin atitudinea ei la resolvarea pe cale pașnică a pro­blemelor ce tulbură Orientul. In Tur­cia • boicotarea­­ produselor austrie­ce ,, -ki­­i­ Veal'îrșî'ibrîî'îh iîi semnate pagube, in Serbia iarăși Austria n’a putut ajunge la nici un resultat satisfăcător. Sirbiî continuă, să umple lumea cu zgomotul legitimelor lor protestări care, însă nu au avut până acum mult răsunet pe lângă marile puteri, au­ avut to­tuși darul să ridice în­potriva Aus­­tro-Ungariei toate­ naționalitățile slave din monarhia habsburgilor. Pe­ de altă parte, Austria nu­ stă mai bine nici în Bosnia și Herzegovina. Agi­tațiunea anti-austriacă crește mereu în aceste provincii și boicotarea pro­duselor austriace se practică pe o scară foarte întinsă. In fine Italia, a­­liata oficială a Austriei, o serios în­­grijată de politica externă a baronu­lui de Aerenthal, precum s’a putut vedea, din discursurile ce s’au ținut zilele trecute in Parlamentul italian și dacă e vorba să judecăm după o­­vațiunile făcute d-lui Fortis, putem afirma că deslipirea Italiei de tripla alianță nu mai este decât o ches­tiune de timp. Acesta este pe scurt tabloul situației actuale a Austriei în Europa, și ea s’a expus la toate a­­ceste primejdii cari pot avea pentru dinsa consecințe incalculabile înăuntru ca și în afară, ca să câștige ce ? Bos­nia și Herzegovina ? Nu, căci Austro-Ungaria stăpânește de mult aceste provincii, ci pur și simplu fiindcă cuprinsă deodată de un acces de megalomanie bătrâna Aus­trie a vrut să facă imperialism. Intr’adevăr, dacă Austria ar­ fi vrut numai să transforme o situație de fapt într’o situație de drept, anexiu­nea Bosniei și a I­erțegovinei n’ar fi stârnit în Europa protestările pe cari le-a stârnit. Ceea ca ce a dat acestei anexiuni caracterul jignitor in­potriva căruia toți se ridică, e întâi fiindcă ea venea după tentativa baronului Rohrenthal de a deschide prin dru­mul de fer de la Salonic un drum dominațiunei austriace în Peninsula balcanică și al doilea fiindcă guver­nul austriac a refuzat să încuviințeze Turciei și Serbiei compensațiunile care singure puteau răscumpăra jig­nirile pricinuite prin această anexare. Iar dacă Austria a procedat astfel e numai fiindcă baronul de Rehrenthal și-a închipuit că monarhia austro­­ungară are putința și dreptul să joace în Orient un rol cuceritor. Această concepție a dominat din prima zi toată diplomația lui și la dreptul vorbind lumea se ridică astă­zi mai mult în­potriva mentalității care dictează a­­ceas­tă politică și care constitue un pericol decât în­potriva rezultatelor precise la care ea a putut să ajungă. Suntem însă foarte veseli că politica baronului de Reh­renthal a creat Aus­triei situația critică din care nu mai știe cum să iasă, fiindcă nădăjduim că va sluji în viitor de lecție oame­nilor de stat din Austro-Ungaria că Austro-Ungaria n’are obraz să facă im­perialism. Imperialismul este o politică nepotrivită cu cerințele și cu aspirațiu­­nile timpurilor noastre care nu se mai poate exercita—și atunci, cu mare pru­dență și cu mare greutate—decât sub două condițiuni : ca statul care vrea să facă imperialism să constitue o u­­nitate etnică, așa în­cât să nu fie frământat înăuntru de probleme grave cari să-i sleiască puterile și să-i micșoreze prestigiul și ca țările asupra cărora acel Stat vrea să-și exercite imperialismul să fie țări atât de înapoiate incât să fie lipsite de conștiința naționalităței lor sau cel puțin ca la ele această conștiință să fie redusă la cea mai inofensivă ex­presie. Atât de adevărat e aceasta, încât Anglia, țara clasică a imperialismu­lui, a renunțat la ambiția de a mai urmări o politică imperialistă. Ceea UN CuVÂNT despre Siria și românii stabiliți Sa îcrisaMia Jl ce se numește azi în Anglia imperia­lism, nu este o politică de cuceriri și de dominațiune, ci o politică de păs­trare a cuceririlor din trecut și de salvare a dominațiunilor stabilite, este suprema încercare de restrângere a legăturilor dintre deosebitele elemente ale unui imperiu care vor să se în­trupeze în unități etnice distincte. Și când acesta este adevărul, când Angliei îi scapă din mâini Indu­se, când toate Puterile au fost nevoite să se retragă din China, fiind-că au înțeles că nu și-o pot împărți, să crezi că Austria care nu numai că n’are unitate etnică, dar e sfâșiată ca nici o altă țară de probleme na­ționale, că această Austrie va putea să’șî exercite imperialismul asupra unor țări pe deplin conștiente de uni­tatea lor etnică și înzestrate toate cu un puternic dor de viață și de nea­târnare,—este o naivitate politică care nici nu era demnă de altă soartă de­cât aceea care pândește astă­zi politica baronului de Aehrenthal. Să lase deci Austria altora mai puțini bolnavi sarcina de a năzui la gloriile azi nesigure ale unui impe­rialism părăsit de Puterile cele mai sănătos întemeiate. I. G. D. VIITORUL RAZBOIU GERMAN DIN 1909 — DE — MIMA 1Z, WA.GMMAILD CAPITOLUL XIV Cavalcada nocturnă In revărsatul zorilor fugarii plecară in goana mare De departe lumina incendiul trenului deraiat Și în­dărătul lor reniau tot în goana mare dragoniî dușmani cari atacaseră mica trupă a viceragmistrului, și masa­crară pe toți afară de cei doi cari scăpaseră. Această goană călare era pe viață și pe m­oarte. O înălțime de nisip se ridica înain­­tea husarilor, acoperită cu­­ tufișuri. Trebuia să o ia la dreapta. Niels Hansen făcu un semn cu mâna. Deodată el se isbi de călăreții duș­mani cari făceau o cotitură pe la colț. Calul său­ au ridică in două picioare după ce se isbise­­sc calul unui dragon care soldăduse in lături făcând o să­ritură sălbatecă. — Săbiile afară! Lăncile în luptă! Niels Hansen lovea în dreapta și în stânga ca un turbat. Aproape lângă el văzu pe tânărul moșier de Bargen atacat de trei călăreți. El își făcu drum până la dânsul și îl acoperi din flanc. Doi husari căzură jos de pe cal lângă dânsul. Numai fruntașul și Niels se luptau lângă vicevagraistru. Deodată pe acesta îl isbi in cap. El căzu înainte pe gâtul calului său. Cu Stânga apucă Niels frâul calului care se ridicase in două picioare și lovind, cu sabia în jurul său își făcu drum. Îndărătul său văzu pe fruntaș căzând. El însă o luă la goană peste câmp și lângă el ducea de frâu calul cu vicevagmistru rănit. Plăsuiară­­ câteva împușcături. O durere sălbatecă cuprinse pe Niels Hansen. El trebui să dea drumul ca­lului vag mistrului. Calul o luă in goana mare cu rănitul care se ținea de coama lui. Niels Hansen era singur, sub el se poticni calul și căzu în genunchi. Călărețul insă se rostogoli pa gâtul calului ,i căzu între bunioni. El ră­mase zăcând lângă calul mort—și cu­rând își perdu cunoștința. CAPITOLUL XV Numit in livadă Escadronii se întoarse în goana mare, in revărsatul zorilor la Niebüll. Husarii triumfați. Ei nimiciseră erî din temelie linia ferată de la mare până la Tondera, iar atacul asupra localității de la S­oyer le reuși în mod strălucit. La revărsatul zorilor eî apărură fără de veste în oraș, a­­tacaseră prin surprindere sentinelele, risipiseră garnizoana slabă, care cre­dea că este atacată de un dușman puternic și apoi dădură foc hambare­lor cu previziuni și scufundaseră două vapoare acostate la cheu cu cartușe explosibile, astfel în­cât englezii a­­vuseră pagube foarte mari. După ei plecară tot așa de repede după cum veniseră. Când trecură dealungul coastei ma­rei auziseră bubuitul bătăliei, care se încinsese, și care începuse în revăr­satul zorilor cu un asalt vehement asupra pozițiunilor germane și cu o crâncenă luptă de artilerie de am­bele flancuri. Despre patrula lor, care fusese tri­misă în spre Nord, ei nu auziseră nimic Și ziua întreagă nu sosia nici o știre. Patrula era dispărută. . . in ziua de 7 August des de dimi­neață sosi­tiorunca către locuitorii din Niebüll și localitățile dimprejur, ca imediat să evacueze casele și să se retragă la Husum. Autoritățile mili­tare fuseseră la dispoziția populațiu­­nea în tren. Aceasta fu o despărțire dureroasă ! Ei toți crescuseră împreună cu casele și curțile lor și acum trebuiau să tră­iască în mizerie. Vitele și depozitele de cereale le cumpără administrația­ militară cu bani gata. Dar casele, în cari s’au născut și au­ crescut, și fru­moșii și vechii arbori din sat și ve­chea biserică - toate aceste le lăsau aici. Femeile își boceau plângân­d co­piii la trenul care era gata de ple­care și bătrânii și slăbănogii — căci toți caii erau în stare să poarte arma, fuseseră convocați la gloată—priveau cu ochii uscați ceea ce lăsau în urma lor. Oare erau să se mai revadă vre­o­dată? Aerul tremura sub bubuitul tunu­rilor. Lordul Kirschener își concen­trase încă odată toate forțele sale pen­tru ca să spargă rândurile dușmani­lor. Pe întregul front bubuia cano­nada. Focul infanteriei germane poc­nea neîntrerupt și intr’una bubuiau puștile-mașini, cari fuseseră aduse cu trenul, de­oarece ambele corpuri de armată, cari stăteai­ aici în foc, nu posedau detașamente cu puști­­mașini. . .................................... •Grete Mohnsen întrebase de Niels Hansen. Nimeni nu știa unde se află. E î­n­ povestiră despre călăritul lor nocturn. Deodată ea iși aduse, aminte, că Niels călărise lângă ofițerul cu mustața groasă, și fără­ să ezite se hotărâ să-l întrebe pe acela. — Niels­­ Hansen ? Da, draga mea, ași da mult dacă ași afla unde este el. Mă­ tem că este mort sau rănit și în mâinele dușmanului. Ea ascultă cu atențiune cele ce i se spuse cu privire la locul, unde Niels părăsise­ escadronul. Căpitanul clătină din cap : — La ce-ți folosește aceasta fe­tițe ? — Voesc să caut pe Niels Hansen. Prin mijlocul localității Grittes Koog, în mijlocul căreia se afla lo­cul, trecu repede Grete Mönk­sen. Jur împrejur era o mare singurătate. Lo­cuitorii satului fugiseră, numai pe șoseaua îndepărtată spre Nordsen că­lăreau patrule, pentru ca să facă re­cunoașteri. Departe la dreapta, acolo unde soarele de dimineață răsărise, decurgea lupta crâncenă, Grete Möhn­sen văzu incendiarea satelor și nourii albi pe cari îi faceau șrapnelele cari explodau. Aici însă—departe de câmpul de bătae—era liniște și tăcere, ca într’o Duminecă dimineață. Livada era aco­perită cu verdeață mare. (Va urma) AFACEREA STEINHEIL Noul interogatorul al incul­ In ultimul interogatoriu al d-ne­i Steinbeil, judecătorul de instrucție Andre a căutat să deslușească mai multe puncte rămase obscure, mai ales chestia giuvaericalelor, aceea a venitei, spontanee sau pregătite, a d-nei Japy la Paris, aceea a schim­bării hotărârei primitive luate de către soții Steinbeil și de d-na Japy de a sa duce să doarmă la 30 Mai la Bellevue. Iată părțile cele mai însemnate ale acestui interogatoriu: Chestia bijuteriilor Până acum ai dat, d-nă, lămuriri neîndestulătoare și contradictorii în privința giuvaerelor disparate. Acesta e unul din punctele esențiale ale ins­trucțiune!. Știi, că declarațiile biju­tierilor dovedind că d-ta ai mințit au fost una din acuzările grave și au determinat arestarea d-tale. Spune-mi, te rog, chiar în interesul d-tale, tot adevărul în privința asta. — Sunt gata să răspunz cu since­ritate la toate întrebările d-voastră. — Când ai plecat la Bellevue, ai luat cu d-ta și bijuteriile ? — Da, toate câte le mai aveam. — Unde erau celelalte? — Le aveam amanetate la Muntele de pietate, cum v’am mai spus: — Ce ai făcut cu bijuteriile pe cari le-ai adus la Bellevue ? — Le-am amanetat de asemenea la Muntele de pietate. — Când ? — N’aș putea preciza, dar probabil că între 12 Main, data plecării mele și 30 Main. — In treacăt, cu toate făgăduelile d-tale trebue să-țî amintesc cât de strâmtorată erai în ajunul crimei. Dar să trecem. Așa­dar, în ziua când s’a săvârșit asasinatul, toate giuva­­ericalele d-tale se află la muntele de pietate. Când le-ai retras? — La începutul lunei Iunie, am pus pe cine­va să le scoată și să le ducă la Bellevue. P’atunci mă aflam la contele d’Arlon. Am trimis pe Ma­­rieta să le ia la Vert-Logis și să le ducă la bijutierul Souloy, din str. Templului. — Două zile după aceea ai dat jus­tiției :■­i>tă­ompletă a bijuteriilor d-tale, despre cari spuneai că ți s’au furat. La ce minciuna asta? — Când s’a descoperit crima, s’au găsit goale cutiuțele de bijuterii. Ce deveniseră giuvaericalele ? P’atunci, dacă aș fi spus adevărul, aș fi tre­buit să-mi mărturisesc gena. Am preferat să mint. — Ai pus pe d. Souley să-ți pre­facă bijuteriile. Pentru ce? — Spusesem că mi-au fost furate, nu mai puteam deci să se port de nu le-aș fi făcut mai înntâi sa nu mai fie recunoscute. De aceea am pus să mi le demonteze și să mi le schimbe giuvaergiul. — Fia, dar ai putea să-mi spui de ce ai pus să se fabrice dublete ale bijuteriilor d-tale, unele cu pietre adevărate, altele cu imitații ? D-na Steinbeil nu răspunde. — In același timp când ați pus să se scoată perla pe care ai strecurat’o în portofelul lui Rémy Couilard, ai pus să se monteze o perlă asemănă­toare, dar falsă. . Ce scop tainic ur­măreai? Justiția nu se va crede lă­murită decât când vei fi dat lista exactă a tuturor bijuteriilor d-tale, arătând pentru fiecare din ele ce s’a făcut, unde se află acum și preface­rile pe cari le-au suferit. întrebată de ce l’a învinuit pe Re­­my Couillard, d-na Steinbeil spune că avea grozave bănueli contra lui Remay și i-a pus perla în portofel, crezând că dacă se va vedea pe neaș­teptate copleșit de o dovadă materială se va tulbura și va mărturisi. In privința călătoriei mamei sale, d-na Steinbeil spune că nu după ru­gămintea ei a venit d-na Japy la Paris. Călătoria fusese hotărâtă cu o luna mai înainte.P’atunci se înțeleseseră cu d-na Japy să petreacă în iunie vr’o 15 zile la fiul ei și, ducându-se la dânsul, s’a abătut pe la Paris la fiică-sa, d-na Steinheil. Judecătorul recunoaște că lucrul e adevărat, fiind constatat printr’o co­respondență schimbată între mama și fratele inculpatei. Magistratul caută apoi să stoarcă de la d-na Steinbeil mărturisirea că ea știa că mama și bărbatul ei vor fi uciși, dar inculpata protestează cu e­­nergie susținând că e nevinovată. Trecând la chestiunea drogurilor, preparate de acuzată pentru­­ cele două victime în ajunul crimei, jude­pate­­cătorul de instrucție ii spune că d-rul Ogier, analizând coniacul din sticla ce a slujit la prepararea grogurilor, n’a găsit nici o urmă de otravă sau narcotic. D’asemenea nu*i s’a părut suspectă farmacia ce a fost găsită la d-na Steinheil și care a fost exami­nată. — Iată cum cade o învinuire ce mi s’a adus: Am deplină încredere că ancheta va face să reiasă nevinovă­ția mea. Alexandru Wulf își ia un apărător .Wolf și-a luat ca avocat pe d. Ber­­nardeau, fiind­că mai multe ziare n’au șovăit să’l arate pe dânsul ca asasi­nul. El va da acele ziare in judecată pentru calomnie. Starea sănătății d-nei Stein­­heil Starea sănătăței d-nei Steinheil dă ocaziune la fel de fel de svonuri ne­liniștitoare. Ea este foarte nervoasă, respinge ori­ce hrană și are un somn foarte neliniștit, așa în­cât alaltăori i-a făcut o vizită medicul închisorii Acesta constată că ea are nevoe de tratament medical. In timpul intero­gatorului de alaltăeri, d-na Steinheil a căzut leșinată, așa în­cât a trebuit să părăsească palatul justiției. Se crede că zilele acestea d-na Steinheil va fi pusă în libertate. _____ m mmm Mijlocul de a vindeca boalele prin influențarea stărei sufletești a bolna­vului, poartă numele de psih­otera­­pia. Acest mijloc își trage rațiunea lui de a fi din însuși felul tulbură­­rilor ce le produc boalele în organism. Dacă cineva are o boală oare­care, să zicem o boală de stomac, această boală face două feluri de tulburări: unele sunt locale, în legătură cu func­țiunea organului (în cazul nostru di­­gestiunea gastrică va fi modificată), altele sunt de natură psih­ică, și a­­cestea­ intră în domeniul psih­otera­­piei. Bolnavul de stomac va simți du­reri și greutate în regiunea bolnavă. Cari îl pun în cunoștință că are o boală de stomac. Cu cu­ această cu­noștință a existenței boalei va fi mai profund înrădăcinată în spiritul bol­navului cu atît el va fi mai atent și va simți mai bine ori­ce mici sensa­­țiuni din regiunea bolnavă ca la un om în condițiuni obișnuite ar fi trecut neobservate. Ideia maladiei poate căpăta în a­­num­­ite cazuri o persistență așa de mare, că durează chiar după ce le­ziunea locală s’a vindecat, adecă cum e in cazul ales de noi, după ce boala stomacului ar fi dispărut. Acest fel de tulburări sufletești în unele cazuri pot fi foarte grave, și din punct de vedere al stări generale a bolnavului, mult mai grave,de­cit boala care le-a dat naștere. In genere atare compli­­cațiuni ale maladiilor locale se întîl­­nesc la oamenii nutriți prost, preo­cupați mult de griji sau de afaceri, cum și la oameni cari fie din cauza altoi bolî, fie prin bereditftie—atîi o Slăbiciune a sistemului lor nervos. Psih­­oterapia mai are succes și la o altă grupă de maladii. Se întîmplă la oameni in condițiunele de mai sus ca în urma unor accidente cu totul fără importanță să se desvolte ideia unei maladii oare­care. Un ast­fel de bolnav poate face pe cine­va să bă­nuiască că în adevăr suferă de o ma­ladie locală precisă, atât de clare sunt sensațiunele pe care le simte bolna­vul, pe cînd la un examen riguros se poate constata că atare maladie organică nu există. Cele maî de multe ori sunt închipuiri ale bolnavului sau exagerațiuni colosale ale unor sensațiunî fără importanță. Așa une­ori vîju­turî de urechi desvolta la țăranii foști pelagroșî ideia că au în urechi insecte sau păsări cu pui. Pen­tru a-i putea vindeca este une­ori nevoe a se practica operațiuni închi­puite și a i se prezenta bolnavului ast­fel de insecte sau păsări ca piesa de convingere că au fost scoase din urechi. In mod general se poate spune că influențând în bine moralul bolnavu­lui se ajută la vindecarea ori­cărei maladii. Speranța în vindecare face ca unele dureri mai mici să treacă neobservate, apetitul bolnavului să se îmbunătățească. Prin îmbunătăți­rea apetitului se favorizează nutri­­țiunea bolnavului și se mărește ast­fel rezistența lui la boală. Speranța în vindecare aduce liniștea bolnavu­lui și dispariția insomnielor, favori­­zindu-se un repaos întăritor. Mijloacele psih­oterapiei sunt din cele mai variate. Medicul face une­ori psih­oterapie fără să știe. De câta ori numai examenul medicilor nu li­niștește pe bolnav. Alte ori modul de a se presenta al medicului, ma­niera lui de a vorbi, etc., influen­țează in bine pe bolnav și ajută la­ vindecare. Dar sa citează cazuri din cele mai bizare unde influența asupra psih­icului joacă un rol covârșitor la bolnavii nervoși. Odată vine la Char­cot (celebrul profesor din Paris) o bolnavă de paralizie ce abia putea să se miște. Charcot, pentru a-și da so­coteală de gradul și felul paraliziei, spuse bolnavei să meargă. Ea lasă în puterea emoțiunei suferile făcu o sforțare și merse ca și o persoană să­nătoasă rămânînd vindecată de para­lizia ei. In influența asupra psih­icu­­lui găsim explicația succesului unor tratamente băbești de la noi. Căci nu încape nici o îndoială că unii bol­navi se impresionează de culoarea u­­nui medicament, alții de forma sub, care e administrat, alții de scumpe­­rea medicamentului. Medicul trebue să fie socoteală de aceasta. La persoanele cu oare­care cultură însă spre nenorocirea lor, psih­otera­­pică prin m­jloacele ei simple intim­, pină dificultăți. Une­ori prin sfaturi, continui se poate ajunge a i se de­monstra bolnavului absurditatea idei­lor sale și a-l convinge de sănătatea lui. Alte ori este nevoe pentru a fi­ceasta de a recurge la mijloace mai speciale cum este hipnotismul. Unele mijloace ale psih­oterapiei cum este hipnotismul, a luat în timpul din urmă o desvoltare mare mai cu seamă în num­ele unor șarlatani. Cum am văzut psih­oterapia.Tușfi cu seamă prin mijloacele ei cele mai simple se practică din timpii cei mai vechi fără a purta un nume deo­sebit. Dacă din ea a putut aduce une­ori vindecarea bolnavilor nu încape nici o îndoială că a constituit in tot­deauna și un mijloc excelent de ex­­plorare a lumei suferinde. Ridicarea ei însă în sistem de tra­tament al boalelor, dar mai cu seamă răspindirea mare cu acest sistem de tratament a luat in timpul din urm­ă, nu este de­loc în raport cu folosi­ ce pot trage bolnavii de la dinsa. Dr. Th. Miron­escu. YOEBS w aitdrea­tie 1st Surtea de casație I |Membri tuturor secțiunilor­ Curții de casație s’au întrunit erî d. a. spre a discuta asupra regei de re­organizare a magistraturei pe care d. ministru Steiian o va prezintă corpurilor legiuitoare chiar în a#c­tuala sesiune. A­ presidat ca. prim-președinte Sc. Ferechide, fiind față și mem­bri parchetului. Discuția a durat trei oare. Curtea a decis ca să-șî arate ve­i ,­derere eî printr’un raport ce’l va înainta probabil Lunî, d-luî mi­nistru de justiție. EVEIMENTENIMALOIA­ — SERVICIUL NOSTRU TELEGRAFIC­­ SERBIA Creșterea fierbere­ războinice în Serbia Viena. 29. — Telegramă din Belgrad. — Fierberea războinică în Serbia crește necontenit. Un inalt ofițer publică in semi­­oficiosul «Politica» un articol in care susține că pentru Serbia nu mai rămâne alt­ceva de făcut de­cât să declare razboiu­l­ustro-Un­­gariei. E probabil că o eventuală conferință­ internațională nu va aproba unirea Bosniei cu Serbia. Pentru aceasta Serbia nu poate re­curge de­cât la un războiu. E adevărat, continuă autorul articolului, că Serbia e mult mai slabă din punctul de vedere mi­litar ca monarh­ia vecină, totuși va putea obține câteva victorii dacă vor fi înarmați soldații cu bombe de mână și fiecare coloană cu mitraliere. Ministerul de război a admis in parte această idee, dar armata nu posedă încă bombe de mână și mitraliere perfecționate. E absolută necesitate prin urmare, închee ziarul, ca ministerul să în­trebuințeze creditele votate pentru procurarea unui astfel de­­ arma­ment. De unde ia bani Serbia? Belgrad, 29. — «Vossische Zei­tung» dând știrea că o fabrică germană ar fi primit de la Ser­bia comanda a 100 mii de corturi, se întreabă ce nevoie are armata sârbească de așa mult material căci socotindu-se până și voluntarii tat e prea mică spre a întrebuința acest material. Ziarul se mai întreabă apoi de unde ia Serbia atâția bani pentru comande și aruncă bănuială că toate comandele sunt pentru Tur­cia care ia bani de la Anglia. Totuși comandele fiind făcute pentru Martie, nu e nimic alar­mant. RUSV4 Rusia dorind o alianță a sta­telor balcanice Londra. 29. — Ziarul «Globe» află din Petersburg că guvernul va da un comunicat in care va spune că anexarea Bosniei nu va fi nici­odată aprobată de Prusia. Același lucru îi­ vor­ declara An­glia, Franța și Italia. Rusia vede cu simpatie o even­tuală alianță a statelor balcanice. Expozeul lui Iswolsky . Petersburg, 29.—Cercurile poli­tice declară că ministru’ de ex­terne Is­volsky, va face săptămâna viitoare expozeul sau politic In fața Dumei, nu însă în ședință secretă­ cum s’a anunțat erî, ci în ședință publică. Prin aceasta s-ar înlătura orice comunicare de documente secrete. TUîMTIA Anglia intervenind pentru tra­tative între Turcia și Austro- Ungaria Londra.29.—Din Constantinopol se telegrafiază că marchizul Palla­­vicini ar fi inclinat să înceapă tra­tative cu guvernul turc în­ vede­rea unor despăgubiri. Guvernul englez ar fi gata să intervină dacă se vor ivi greutăți. Boicotul continuă cu aceiași tă­rie. La Adrianopol s-a refuzat des­cărcarea a trei vagoane cu zahăr unguresc. Poziția lui Aehrenthal sdrun­­cinată Paris. 29.—Ediția de aci a lui «New-York-Herald» află din Con­­stantinopol că un înalt funcționar turc asigură că Poarta a primit de la Viena o comunicare oficioasă, care spune că poziția lui Aehren­­thal , devine de nesusținut și că va demisiona înainte de sfârșitul a­­­nului. Această hotărîre a fost luată în urma unui consiliu prezidat de împărat în care s-a susținut ne­cesitatea de a se stabili un acord cu Rusia, a se da satisfacție o­­piniei publice italiene, și a se re­lua raporturi normale cu Turcia. Ambasadorul turc din Berlin telegrafiază că Buelow a înștiin­țat pe Aehrenthal că este absolut necesar să se reia tratativele cu Turcia cu prețul ori­cărui­­ sacri­fice, de­oare­ce starea actuală a Europei e prea primejdioasă.­­ Bneloxu a autorizat pe ambasa­­dorul turc la Berlin să comunica aceasta guvernului săit. Neînțelegeri între junii­ turci Constantinopol, 29. — Tinerii turci sunt împărțiți în două la­găre. Unii se opun în mod absolut la agitația contra lui Kiamil­ Pașa; alții, însă, adversari ai influenței engleze, vor ca Hussein Pașa, să devie mare­ vizir. Neînțelegerile din partidul ju­­nilor­ turci slăbesc îns­ă mult po­ziția guvernului față de celelalte partide ale viitorului parlament otoman»

Next