Universul, decembrie 1908 (Anul 26, nr. 331-358)
1908-12-01 / nr. 331
a a Azi Duminecă părțil No. 50 din„tooversbl uTBua“i?Â^ Palatul din Ierusalim al regelui Menelikgal Abisîtiieî__(Vezi In Ierusalim») articolul «Un cuvânt despre Syria și românii stabiliți ■»BBiMBMIiWIEgasta București, 30 Noembrie Controlul aministrativ S’a făcut mult in anii din urma pentru îmbunătățirea administrațiuni! , dar mai este încă mult de făcut. Prin legile cele nouî sau ai administratorilor sarcina da educatori ai poporului, s'au mai luat măsuri pentru ca recrutarea funcționarilor administrativî să se facă și con fii: îăi mai bune. Va trebui însă timp și mujică stăruitoare până să se poată simți roadele acestor înoiri; și mai trebue să se împlinească unele lipsuri. O asemenea lipsă, în actuala organizare administrativă, e aceea a controlului. Tinerii funcționari administrativi, oricât ar fi însuflețiți de bună-voință, au nevoie de îndrumări și trebuesc continuu controlați. Acțiunea aceasta nu are însă cine să o exercite astăzi. Prefecții simt prea stăpîniți de interesele politice și se schimbă prea des. Cei doi inspectori administrativi de pe lângă ministerul de interne sunt prea puțini și afară de asta sunt și ei recrutați dintre persoanele politice. Consiliul superior administrativ e compus numai din trei membri și destul de împovărat ca să mai poată îndeplini și acest rol. Relevând această stare de lucruri și absoluta necesitate a organizării unui control serios, d. A. Sachelarie, directorul administrațiunii generale din ministerul de interne, propune în Curierul administrativ înființarea unui serviciu special de control permanent, atașat pe lângă ministerul de interne. Serviciul acesta va trebui sa aibă cel puțin trei inspectori sau controlori administrativi, recrutați dintre persoanele competente, și cari au stat la o parte de luptele politice. Ei vor fi inamovibili. Mai mult de jumătate de lună, inspectorii aceștia vor fi pe drum iar în restul timpului își vor face rapoartele și observațiunile, după care ministrul va fi în măsură să judece dacă legile se aplică și dacă dau roadele ce se așteaptă de la ele. Inspectorii vor merge din plasă în plasă, pe neașteptate, și vor asista pe administratori în inspecțiunile lor, dându-le îndrumările necesare și controlând dacă merg pe calea cea bună. «Cu chipul acesta, zice d. director Sachelarie, va fi o singură vedere și imboldul ce s’ar da cu competință de la centru ar avea un efect uimitor. Educarea populațiunii rurale s'ar face cu repeziciune și când fiecare locuitor va fi conștient de drepturile și de datoriile sale, când fiecare va ști să-și reguleze viața și avutul său în mod serios, atunci putem să desființăm cu totul funcționarii administrativi și administrațiunea va merge de la sine». Oricum ar fi să se organizeze serviciul de control administrativ permanent, e în afară de îndoială că un asemenea serviciu e trebuitor și că guvernul va trebui să se gândească la înființarea lui. Cu o administrațiune bine recrutată, înțelept călăuzită și serios controlată, putem ajunge la respectul legilor de către toți _ și în toate care faceii parte și Palasga dine Turciei de Asia, ' țift aproape 280 kilo— irizată în 0 vilaeto drumete) Ario. In grut, Ierusalim,Shh țj,Iscor, cu o populațiune Tl ' ű ti’1 milioane și jumătate sub 1 p.l religioni sunt: i •ereti ne ortodoxî, 34.000 romano-catolicî, 145.000 arabi (uniți cu biserica romană), 92.000 evrei, 42.000 armeni, ■208.000 moronițî (o sectă veche) și 26.000 protestanți. In restul acestei populațiuni cosmopolite mai intră și cei de ritul Ghaldeiț, apoi Nestorienî, Abisinienî, Iacobițî, Nazareni, Ismailițî și alți. Populațiunea aceasta este răspândită, precum s'a zis, pe o întindere de 280.000 kilometri pătrați. Cele mai populate districte sunt Alep și Syria, fiecare din ele având câte o jumătate milion suflete. Vilaetul cel mai puțin populat este Iqqv, care are numai 100 de mii locuitori. Iar vilaetul Ierusalim cuprinde 342 mii locuitori, de diferite neamuri. (In orașul Ierusalim trăește 64 mii locuitori). In Siria .și în Palestina populațiunea se ocupă și cu agricultura; sunt unele părți foarte fertile unde grâul se cultivă in abundență, și tot așa și orezul, bumbacul, și altele. Una din cele mai productive ramuri în Siria este însă cultura fructelor orientale, de tot felul, între care por focalele, sunt cele d’intâiji, apoi smochinele, curmalele, stafidele,lămâele, măslinele, etc. etc.. Francezii, dar mai ales germanii posedă cele mai frumoase grădini în care se cultivă tot felul de fructe. Portocalele de Iafa și de Sydon, cele mai renumite din lume, se exportă pe fiecare an pentru suma de 3 luni, milioane franci. De asemenea comerțul cu tot felul de lucruri și obiecte de menaj este foarte răspândit în Syria. Armeni mai ales, arabii și grecii țin în mâna lor partea cea mai importantă a comerțului. Evreii fac și ei comerț, insă fac de toate și mai nimic—la lucruri sau muncă serioasă nu se îndeamnă, de obicei și ,ei fac negustorie măruntă. Toate popoarele Syriei cultivă cu ambițiune unitatea sentimentului credinței lor, grupate strâns împrejurul religiunea ce profesează. Insă și la popoarele acestea sentimentul neamului este pus mai pe de asupra de cel religios. Astfel : Catolicii francezi, supranumiți ,,Franci“ nu au nici un amestec cu catolicii germani, italieni, etc. Intre ortodoxî încă există separațiune în chestie de naționalitate . Rușii de pildă, buni ortodoxi, nu au nimic comun cu grecii afară de unitatea dogmatică. La Ierusalim colonia rusă are cele mai mărețe edificii care predomină orașul, și în care se pot adăposti mai multe mii de pelerini. In biserica rusească, totuși, se citește și se cântă numai rusește. închinătorii ruși sunt găzduiți, ospătați și conduși peste tot locul de către conducătorii ruși, toate acestea în schimbul unei modeste plăți, iar cei săraci primind totul gratuit. In astfel de condițiuni de unitate religioasă, dar separați în ceea ce privește sentimentele neamului, trăesc și celelalte confesiuni, precum : armeni, maronițî, protestanți, abisinieni și chiar români. Trebue știut că la Ierusalim avem și noi românii o colonie, care ca ortodoxî se găsesc uniți cu grecii, bulgarii,, rușii, sârbii și muntenegrenii în ceea ce privește sentimentul religios ; chestiunea neamului insă ii ține la o parte de toți cei l’alți. Românii trăesc uniți și legați strins intre ei prin sentimentul neamului și al graiului. Are deci și Regatul Român reprezintanții săi în acel labirint cosmopolit ce populează sfânta cetate ! Cunosc personal mai multe familii de români stabilite la Ierusalim, unde se ocupă cu comerciul. Câteva românce sunt vvritate în Ierusalim cu cetățeni de neam arab, ortodoxî ca religiune, copiii lor vorbesc și cresc în sentimentele romanești. Preoți și mulți mor . tzwuftlSK firi rum. st,Vini ui kÍiÍiÍíüt?? tato, cum și prin monastiiile grecești din valea londonului. Pe lângă românii cari sunt stabiliți definitiv în Ierusalim se mai alătură apoi încă un număr de 2 . 300 suflete românești, închinători din regat, fără să mai socotim pe cei sosiți din celelalte provincii românești ca Basarabia, etc. ; toți aceștia sed aci de obiceiu de la Octombrie până la finele lui Aprilie, cu un cuvînt: eî viețuesc în Ierusalim aproape opt luni pentru a putea fi de față la sfintele slujbe Divine în sărbătorile Crăciunului și ale Peștelui. Ca, românii să poată avea și ei adăpostul lor, casa neamului românesc, în Ierusalim, s’a format deci comitetul despre care s’a vorbit deja cu altă ocazie. Sumele ce se strâng, în scop de a se cumpăra un teren pe care să se zidească un conac românesc cu biserică, infirmerie, și poate mai târziu și școală, se consemnează la „Casa de depuneri“ și ele nu se vor putea ridica decât numai pentru scopul zidirei proiectate. Comitetul însă, s’a gândit ca până la desăvârșirea operei propuse, și mai ales până la adunarea sumelor îndestulătoare, cu care să se clădească un lucru demn de neamul românesc spre fața regatului va trece mai mult timp. Operile însemnate reclamă : oameni, bani și timp de aceia, ca românii să nu mai sufere lipsurile, nevoile și mizeriile vieții în Ierusalim, comitetul a hotărât ca să se închirieze, deocamdată, o casă încăpătoare în care să găzduiască și să se odihnească românii până la clădirea casei românești. S’a închiriat deci palatul regelui Menelic al Abysiniei,[vezi ilustrația), situat în partea despre apus a orașului, în apropiere de ospiciul rusesc, având multe camere de locuit și saloane spațioase, cum și grădină cu pomeluri. Contractul încheiat s’a autentificat de guvernatorul Ierusalimului. Chiria stabilită este de patru mii lei (4000) anual. Copia după contract s’a depus și la legația românească din Constantinopol. Acum este vorba de cine să se plătească chiria în chestiune? Banii ce se adună pentru zidire, s’a spus, că nu li se poate înstrăina destinațiunea. • Clerul grec din Ierusalim nu privește cu ochi buni, emanciparea românilor de sub tutela lor, știută fiindu-le dărnicia românească. El are credința ca românii nu vor avea cu ce plăti chiria palatului angajat, așa că «vrând nevrând» românii vor fi siliți, forțați de împrejurări, a solicita iarăși ospitalitatea grecească. Aceasta o doresc și chiar ocroesc grecii de la Ierusalim. Pentru a se putea înlătura o eventuală rușine a neamului s’a făcut o intervenire la guvernul român ca să ia asupra lui plata chiriei palatului angajat. Deci, nădăjduim cu deplină convingere ca oamenii noștri înțelepți și buni patrioți, conducătorii de azi ai destinelor patriei, vor bine-voi a da suma solicitată pentru scopul arătat. Românii din Ierusalim și comitetul în chestiune, lipsit actualmente de alte mijloace bănești, și-au pus toată speranța în bună-voința guvernului român, și cu toții chiar așteptăm un resultat satisfăcător, pentru dragostea religiei și lauda neamului românesc. Archimandritul Nifon, Starețul mânăs. Sinaia. 23 Noembrie 1908. POLITICA EXTERNA Situația externă a Austriei Situația Austriei devine din zi în zi mai critică. Relațiunile cu Rusia sunt cât se poate de încordate. Anglia și Franța sunt adine nemulțumite că Austria a călcat cu atâta brutalitate tractatul din Berlin și că se împotrivește acum prin atitudinea ei la resolvarea pe cale pașnică a problemelor ce tulbură Orientul. In Turcia • boicotarea produselor austriece ,, -kii Veal'îrșî'ibrîî'îh iîi semnate pagube, in Serbia iarăși Austria n’a putut ajunge la nici un resultat satisfăcător. Sirbiî continuă, să umple lumea cu zgomotul legitimelor lor protestări care, însă nu au avut până acum mult răsunet pe lângă marile puteri, au avut totuși darul să ridice înpotriva Austro-Ungariei toate naționalitățile slave din monarhia habsburgilor. Pe de altă parte, Austria nu stă mai bine nici în Bosnia și Herzegovina. Agitațiunea anti-austriacă crește mereu în aceste provincii și boicotarea produselor austriace se practică pe o scară foarte întinsă. In fine Italia, aliata oficială a Austriei, o serios îngrijată de politica externă a baronului de Aerenthal, precum s’a putut vedea, din discursurile ce s’au ținut zilele trecute in Parlamentul italian și dacă e vorba să judecăm după ovațiunile făcute d-lui Fortis, putem afirma că deslipirea Italiei de tripla alianță nu mai este decât o chestiune de timp. Acesta este pe scurt tabloul situației actuale a Austriei în Europa, și ea s’a expus la toate aceste primejdii cari pot avea pentru dinsa consecințe incalculabile înăuntru ca și în afară, ca să câștige ce ? Bosnia și Herzegovina ? Nu, căci Austro-Ungaria stăpânește de mult aceste provincii, ci pur și simplu fiindcă cuprinsă deodată de un acces de megalomanie bătrâna Austrie a vrut să facă imperialism. Intr’adevăr, dacă Austria ar fi vrut numai să transforme o situație de fapt într’o situație de drept, anexiunea Bosniei și a Ierțegovinei n’ar fi stârnit în Europa protestările pe cari le-a stârnit. Ceea ca ce a dat acestei anexiuni caracterul jignitor inpotriva căruia toți se ridică, e întâi fiindcă ea venea după tentativa baronului Rohrenthal de a deschide prin drumul de fer de la Salonic un drum dominațiunei austriace în Peninsula balcanică și al doilea fiindcă guvernul austriac a refuzat să încuviințeze Turciei și Serbiei compensațiunile care singure puteau răscumpăra jignirile pricinuite prin această anexare. Iar dacă Austria a procedat astfel e numai fiindcă baronul de Rehrenthal și-a închipuit că monarhia austroungară are putința și dreptul să joace în Orient un rol cuceritor. Această concepție a dominat din prima zi toată diplomația lui și la dreptul vorbind lumea se ridică astăzi mai mult înpotriva mentalității care dictează această politică și care constitue un pericol decât înpotriva rezultatelor precise la care ea a putut să ajungă. Suntem însă foarte veseli că politica baronului de Rehrenthal a creat Austriei situația critică din care nu mai știe cum să iasă, fiindcă nădăjduim că va sluji în viitor de lecție oamenilor de stat din Austro-Ungaria că Austro-Ungaria n’are obraz să facă imperialism. Imperialismul este o politică nepotrivită cu cerințele și cu aspirațiunile timpurilor noastre care nu se mai poate exercita—și atunci, cu mare prudență și cu mare greutate—decât sub două condițiuni : ca statul care vrea să facă imperialism să constitue o unitate etnică, așa încât să nu fie frământat înăuntru de probleme grave cari să-i sleiască puterile și să-i micșoreze prestigiul și ca țările asupra cărora acel Stat vrea să-și exercite imperialismul să fie țări atât de înapoiate incât să fie lipsite de conștiința naționalităței lor sau cel puțin ca la ele această conștiință să fie redusă la cea mai inofensivă expresie. Atât de adevărat e aceasta, încât Anglia, țara clasică a imperialismului, a renunțat la ambiția de a mai urmări o politică imperialistă. Ceea UN CuVÂNT despre Siria și românii stabiliți Sa îcrisaMia Jl ce se numește azi în Anglia imperialism, nu este o politică de cuceriri și de dominațiune, ci o politică de păstrare a cuceririlor din trecut și de salvare a dominațiunilor stabilite, este suprema încercare de restrângere a legăturilor dintre deosebitele elemente ale unui imperiu care vor să se întrupeze în unități etnice distincte. Și când acesta este adevărul, când Angliei îi scapă din mâini Induse, când toate Puterile au fost nevoite să se retragă din China, fiind-că au înțeles că nu și-o pot împărți, să crezi că Austria care nu numai că n’are unitate etnică, dar e sfâșiată ca nici o altă țară de probleme naționale, că această Austrie va putea să’șî exercite imperialismul asupra unor țări pe deplin conștiente de unitatea lor etnică și înzestrate toate cu un puternic dor de viață și de neatârnare,—este o naivitate politică care nici nu era demnă de altă soartă decât aceea care pândește astăzi politica baronului de Aehrenthal. Să lase deci Austria altora mai puțini bolnavi sarcina de a năzui la gloriile azi nesigure ale unui imperialism părăsit de Puterile cele mai sănătos întemeiate. I. G. D. VIITORUL RAZBOIU GERMAN DIN 1909 — DE — MIMA 1Z, WA.GMMAILD CAPITOLUL XIV Cavalcada nocturnă In revărsatul zorilor fugarii plecară in goana mare De departe lumina incendiul trenului deraiat Și îndărătul lor reniau tot în goana mare dragoniî dușmani cari atacaseră mica trupă a viceragmistrului, și masacrară pe toți afară de cei doi cari scăpaseră. Această goană călare era pe viață și pe moarte. O înălțime de nisip se ridica înaintea husarilor, acoperită cu tufișuri. Trebuia să o ia la dreapta. Niels Hansen făcu un semn cu mâna. Deodată el se isbi de călăreții dușmani cari făceau o cotitură pe la colț. Calul său au ridică in două picioare după ce se isbisesc calul unui dragon care soldăduse in lături făcând o săritură sălbatecă. — Săbiile afară! Lăncile în luptă! Niels Hansen lovea în dreapta și în stânga ca un turbat. Aproape lângă el văzu pe tânărul moșier de Bargen atacat de trei călăreți. El își făcu drum până la dânsul și îl acoperi din flanc. Doi husari căzură jos de pe cal lângă dânsul. Numai fruntașul și Niels se luptau lângă vicevagraistru. Deodată pe acesta îl isbi in cap. El căzu înainte pe gâtul calului său. Cu Stânga apucă Niels frâul calului care se ridicase in două picioare și lovind, cu sabia în jurul său își făcu drum. Îndărătul său văzu pe fruntaș căzând. El însă o luă la goană peste câmp și lângă el ducea de frâu calul cu vicevagmistru rănit. Plăsuiară câteva împușcături. O durere sălbatecă cuprinse pe Niels Hansen. El trebui să dea drumul calului vag mistrului. Calul o luă in goana mare cu rănitul care se ținea de coama lui. Niels Hansen era singur, sub el se poticni calul și căzu în genunchi. Călărețul insă se rostogoli pa gâtul calului ,i căzu între bunioni. El rămase zăcând lângă calul mort—și curând își perdu cunoștința. CAPITOLUL XV Numit in livadă Escadronii se întoarse în goana mare, in revărsatul zorilor la Niebüll. Husarii triumfați. Ei nimiciseră erî din temelie linia ferată de la mare până la Tondera, iar atacul asupra localității de la Soyer le reuși în mod strălucit. La revărsatul zorilor eî apărură fără de veste în oraș, atacaseră prin surprindere sentinelele, risipiseră garnizoana slabă, care credea că este atacată de un dușman puternic și apoi dădură foc hambarelor cu previziuni și scufundaseră două vapoare acostate la cheu cu cartușe explosibile, astfel încât englezii avuseră pagube foarte mari. După ei plecară tot așa de repede după cum veniseră. Când trecură dealungul coastei marei auziseră bubuitul bătăliei, care se încinsese, și care începuse în revărsatul zorilor cu un asalt vehement asupra pozițiunilor germane și cu o crâncenă luptă de artilerie de ambele flancuri. Despre patrula lor, care fusese trimisă în spre Nord, ei nu auziseră nimic Și ziua întreagă nu sosia nici o știre. Patrula era dispărută. . . in ziua de 7 August des de dimineață sositiorunca către locuitorii din Niebüll și localitățile dimprejur, ca imediat să evacueze casele și să se retragă la Husum. Autoritățile militare fuseseră la dispoziția populațiunea în tren. Aceasta fu o despărțire dureroasă ! Ei toți crescuseră împreună cu casele și curțile lor și acum trebuiau să trăiască în mizerie. Vitele și depozitele de cereale le cumpără administrația militară cu bani gata. Dar casele, în cari s’au născut și au crescut, și frumoșii și vechii arbori din sat și vechea biserică - toate aceste le lăsau aici. Femeile își boceau plângând copiii la trenul care era gata de plecare și bătrânii și slăbănogii — căci toți caii erau în stare să poarte arma, fuseseră convocați la gloată—priveau cu ochii uscați ceea ce lăsau în urma lor. Oare erau să se mai revadă vreodată? Aerul tremura sub bubuitul tunurilor. Lordul Kirschener își concentrase încă odată toate forțele sale pentru ca să spargă rândurile dușmanilor. Pe întregul front bubuia canonada. Focul infanteriei germane pocnea neîntrerupt și intr’una bubuiau puștile-mașini, cari fuseseră aduse cu trenul, deoarece ambele corpuri de armată, cari stăteai aici în foc, nu posedau detașamente cu puștimașini. . .................................... •Grete Mohnsen întrebase de Niels Hansen. Nimeni nu știa unde se află. E în povestiră despre călăritul lor nocturn. Deodată ea iși aduse, aminte, că Niels călărise lângă ofițerul cu mustața groasă, și fără să ezite se hotărâ să-l întrebe pe acela. — Niels Hansen ? Da, draga mea, ași da mult dacă ași afla unde este el. Mă tem că este mort sau rănit și în mâinele dușmanului. Ea ascultă cu atențiune cele ce i se spuse cu privire la locul, unde Niels părăsise escadronul. Căpitanul clătină din cap : — La ce-ți folosește aceasta fetițe ? — Voesc să caut pe Niels Hansen. Prin mijlocul localității Grittes Koog, în mijlocul căreia se afla locul, trecu repede Grete Mönksen. Jur împrejur era o mare singurătate. Locuitorii satului fugiseră, numai pe șoseaua îndepărtată spre Nordsen călăreau patrule, pentru ca să facă recunoașteri. Departe la dreapta, acolo unde soarele de dimineață răsărise, decurgea lupta crâncenă, Grete Möhnsen văzu incendiarea satelor și nourii albi pe cari îi faceau șrapnelele cari explodau. Aici însă—departe de câmpul de bătae—era liniște și tăcere, ca într’o Duminecă dimineață. Livada era acoperită cu verdeață mare. (Va urma) AFACEREA STEINHEIL Noul interogatorul al incul In ultimul interogatoriu al d-nei Steinbeil, judecătorul de instrucție Andre a căutat să deslușească mai multe puncte rămase obscure, mai ales chestia giuvaericalelor, aceea a venitei, spontanee sau pregătite, a d-nei Japy la Paris, aceea a schimbării hotărârei primitive luate de către soții Steinbeil și de d-na Japy de a sa duce să doarmă la 30 Mai la Bellevue. Iată părțile cele mai însemnate ale acestui interogatoriu: Chestia bijuteriilor Până acum ai dat, d-nă, lămuriri neîndestulătoare și contradictorii în privința giuvaerelor disparate. Acesta e unul din punctele esențiale ale instrucțiune!. Știi, că declarațiile bijutierilor dovedind că d-ta ai mințit au fost una din acuzările grave și au determinat arestarea d-tale. Spune-mi, te rog, chiar în interesul d-tale, tot adevărul în privința asta. — Sunt gata să răspunz cu sinceritate la toate întrebările d-voastră. — Când ai plecat la Bellevue, ai luat cu d-ta și bijuteriile ? — Da, toate câte le mai aveam. — Unde erau celelalte? — Le aveam amanetate la Muntele de pietate, cum v’am mai spus: — Ce ai făcut cu bijuteriile pe cari le-ai adus la Bellevue ? — Le-am amanetat de asemenea la Muntele de pietate. — Când ? — N’aș putea preciza, dar probabil că între 12 Main, data plecării mele și 30 Main. — In treacăt, cu toate făgăduelile d-tale trebue să-țî amintesc cât de strâmtorată erai în ajunul crimei. Dar să trecem. Așadar, în ziua când s’a săvârșit asasinatul, toate giuvaericalele d-tale se află la muntele de pietate. Când le-ai retras? — La începutul lunei Iunie, am pus pe cineva să le scoată și să le ducă la Bellevue. P’atunci mă aflam la contele d’Arlon. Am trimis pe Marieta să le ia la Vert-Logis și să le ducă la bijutierul Souloy, din str. Templului. — Două zile după aceea ai dat justiției :■i>tăompletă a bijuteriilor d-tale, despre cari spuneai că ți s’au furat. La ce minciuna asta? — Când s’a descoperit crima, s’au găsit goale cutiuțele de bijuterii. Ce deveniseră giuvaericalele ? P’atunci, dacă aș fi spus adevărul, aș fi trebuit să-mi mărturisesc gena. Am preferat să mint. — Ai pus pe d. Souley să-ți prefacă bijuteriile. Pentru ce? — Spusesem că mi-au fost furate, nu mai puteam deci să se port de nu le-aș fi făcut mai înntâi sa nu mai fie recunoscute. De aceea am pus să mi le demonteze și să mi le schimbe giuvaergiul. — Fia, dar ai putea să-mi spui de ce ai pus să se fabrice dublete ale bijuteriilor d-tale, unele cu pietre adevărate, altele cu imitații ? D-na Steinbeil nu răspunde. — In același timp când ați pus să se scoată perla pe care ai strecurat’o în portofelul lui Rémy Couilard, ai pus să se monteze o perlă asemănătoare, dar falsă. . Ce scop tainic urmăreai? Justiția nu se va crede lămurită decât când vei fi dat lista exactă a tuturor bijuteriilor d-tale, arătând pentru fiecare din ele ce s’a făcut, unde se află acum și prefacerile pe cari le-au suferit. întrebată de ce l’a învinuit pe Remy Couillard, d-na Steinbeil spune că avea grozave bănueli contra lui Remay și i-a pus perla în portofel, crezând că dacă se va vedea pe neașteptate copleșit de o dovadă materială se va tulbura și va mărturisi. In privința călătoriei mamei sale, d-na Steinbeil spune că nu după rugămintea ei a venit d-na Japy la Paris. Călătoria fusese hotărâtă cu o luna mai înainte.P’atunci se înțeleseseră cu d-na Japy să petreacă în iunie vr’o 15 zile la fiul ei și, ducându-se la dânsul, s’a abătut pe la Paris la fiică-sa, d-na Steinheil. Judecătorul recunoaște că lucrul e adevărat, fiind constatat printr’o corespondență schimbată între mama și fratele inculpatei. Magistratul caută apoi să stoarcă de la d-na Steinbeil mărturisirea că ea știa că mama și bărbatul ei vor fi uciși, dar inculpata protestează cu energie susținând că e nevinovată. Trecând la chestiunea drogurilor, preparate de acuzată pentru cele două victime în ajunul crimei, judepatecătorul de instrucție ii spune că d-rul Ogier, analizând coniacul din sticla ce a slujit la prepararea grogurilor, n’a găsit nici o urmă de otravă sau narcotic. D’asemenea nu*i s’a părut suspectă farmacia ce a fost găsită la d-na Steinheil și care a fost examinată. — Iată cum cade o învinuire ce mi s’a adus: Am deplină încredere că ancheta va face să reiasă nevinovăția mea. Alexandru Wulf își ia un apărător .Wolf și-a luat ca avocat pe d. Bernardeau, fiindcă mai multe ziare n’au șovăit să’l arate pe dânsul ca asasinul. El va da acele ziare in judecată pentru calomnie. Starea sănătății d-nei Steinheil Starea sănătăței d-nei Steinheil dă ocaziune la fel de fel de svonuri neliniștitoare. Ea este foarte nervoasă, respinge orice hrană și are un somn foarte neliniștit, așa încât alaltăori i-a făcut o vizită medicul închisorii Acesta constată că ea are nevoe de tratament medical. In timpul interogatorului de alaltăeri, d-na Steinheil a căzut leșinată, așa încât a trebuit să părăsească palatul justiției. Se crede că zilele acestea d-na Steinheil va fi pusă în libertate. _____ m mmm Mijlocul de a vindeca boalele prin influențarea stărei sufletești a bolnavului, poartă numele de psihoterapia. Acest mijloc își trage rațiunea lui de a fi din însuși felul tulburărilor ce le produc boalele în organism. Dacă cineva are o boală oarecare, să zicem o boală de stomac, această boală face două feluri de tulburări: unele sunt locale, în legătură cu funcțiunea organului (în cazul nostru digestiunea gastrică va fi modificată), altele sunt de natură psihică, și acestea intră în domeniul psihoterapiei. Bolnavul de stomac va simți dureri și greutate în regiunea bolnavă. Cari îl pun în cunoștință că are o boală de stomac. Cu cu această cunoștință a existenței boalei va fi mai profund înrădăcinată în spiritul bolnavului cu atît el va fi mai atent și va simți mai bine orice mici sensațiuni din regiunea bolnavă ca la un om în condițiuni obișnuite ar fi trecut neobservate. Ideia maladiei poate căpăta în anumite cazuri o persistență așa de mare, că durează chiar după ce leziunea locală s’a vindecat, adecă cum e in cazul ales de noi, după ce boala stomacului ar fi dispărut. Acest fel de tulburări sufletești în unele cazuri pot fi foarte grave, și din punct de vedere al stări generale a bolnavului, mult mai grave,decit boala care le-a dat naștere. In genere atare complicațiuni ale maladiilor locale se întîlnesc la oamenii nutriți prost, preocupați mult de griji sau de afaceri, cum și la oameni cari fie din cauza altoi bolî, fie prin bereditftie—atîi o Slăbiciune a sistemului lor nervos. Psihoterapia mai are succes și la o altă grupă de maladii. Se întîmplă la oameni in condițiunele de mai sus ca în urma unor accidente cu totul fără importanță să se desvolte ideia unei maladii oarecare. Un astfel de bolnav poate face pe cineva să bănuiască că în adevăr suferă de o maladie locală precisă, atât de clare sunt sensațiunele pe care le simte bolnavul, pe cînd la un examen riguros se poate constata că atare maladie organică nu există. Cele maî de multe ori sunt închipuiri ale bolnavului sau exagerațiuni colosale ale unor sensațiunî fără importanță. Așa uneori vîjuturî de urechi desvolta la țăranii foști pelagroșî ideia că au în urechi insecte sau păsări cu pui. Pentru a-i putea vindeca este uneori nevoe a se practica operațiuni închipuite și a i se prezenta bolnavului astfel de insecte sau păsări ca piesa de convingere că au fost scoase din urechi. In mod general se poate spune că influențând în bine moralul bolnavului se ajută la vindecarea oricărei maladii. Speranța în vindecare face ca unele dureri mai mici să treacă neobservate, apetitul bolnavului să se îmbunătățească. Prin îmbunătățirea apetitului se favorizează nutrițiunea bolnavului și se mărește astfel rezistența lui la boală. Speranța în vindecare aduce liniștea bolnavului și dispariția insomnielor, favorizindu-se un repaos întăritor. Mijloacele psihoterapiei sunt din cele mai variate. Medicul face uneori psihoterapie fără să știe. De câta ori numai examenul medicilor nu liniștește pe bolnav. Alte ori modul de a se presenta al medicului, maniera lui de a vorbi, etc., influențează in bine pe bolnav și ajută la vindecare. Dar sa citează cazuri din cele mai bizare unde influența asupra psihicului joacă un rol covârșitor la bolnavii nervoși. Odată vine la Charcot (celebrul profesor din Paris) o bolnavă de paralizie ce abia putea să se miște. Charcot, pentru a-și da socoteală de gradul și felul paraliziei, spuse bolnavei să meargă. Ea lasă în puterea emoțiunei suferile făcu o sforțare și merse ca și o persoană sănătoasă rămânînd vindecată de paralizia ei. In influența asupra psihicului găsim explicația succesului unor tratamente băbești de la noi. Căci nu încape nici o îndoială că unii bolnavi se impresionează de culoarea unui medicament, alții de forma sub, care e administrat, alții de scumperea medicamentului. Medicul trebue să fie socoteală de aceasta. La persoanele cu oarecare cultură însă spre nenorocirea lor, psihoterapică prin mjloacele ei simple intim, pină dificultăți. Uneori prin sfaturi, continui se poate ajunge a i se demonstra bolnavului absurditatea ideilor sale și a-l convinge de sănătatea lui. Alte ori este nevoe pentru a ficeasta de a recurge la mijloace mai speciale cum este hipnotismul. Unele mijloace ale psihoterapiei cum este hipnotismul, a luat în timpul din urmă o desvoltare mare mai cu seamă în numele unor șarlatani. Cum am văzut psihoterapia.Tușfi cu seamă prin mijloacele ei cele mai simple se practică din timpii cei mai vechi fără a purta un nume deosebit. Dacă din ea a putut aduce uneori vindecarea bolnavilor nu încape nici o îndoială că a constituit in totdeauna și un mijloc excelent de explorare a lumei suferinde. Ridicarea ei însă în sistem de tratament al boalelor, dar mai cu seamă răspindirea mare cu acest sistem de tratament a luat in timpul din urmă, nu este deloc în raport cu folosi ce pot trage bolnavii de la dinsa. Dr. Th. Mironescu. YOEBS w aitdreatie 1st Surtea de casație I |Membri tuturor secțiunilor Curții de casație s’au întrunit erî d. a. spre a discuta asupra regei de reorganizare a magistraturei pe care d. ministru Steiian o va prezintă corpurilor legiuitoare chiar în a#ctuala sesiune. A presidat ca. prim-președinte Sc. Ferechide, fiind față și membri parchetului. Discuția a durat trei oare. Curtea a decis ca să-șî arate vei ,derere eî printr’un raport ce’l va înainta probabil Lunî, d-luî ministru de justiție. EVEIMENTENIMALOIA — SERVICIUL NOSTRU TELEGRAFIC SERBIA Creșterea fierbere războinice în Serbia Viena. 29. — Telegramă din Belgrad. — Fierberea războinică în Serbia crește necontenit. Un inalt ofițer publică in semioficiosul «Politica» un articol in care susține că pentru Serbia nu mai rămâne altceva de făcut decât să declare razboiulustro-Ungariei. E probabil că o eventuală conferință internațională nu va aproba unirea Bosniei cu Serbia. Pentru aceasta Serbia nu poate recurge decât la un războiu. E adevărat, continuă autorul articolului, că Serbia e mult mai slabă din punctul de vedere militar ca monarhia vecină, totuși va putea obține câteva victorii dacă vor fi înarmați soldații cu bombe de mână și fiecare coloană cu mitraliere. Ministerul de război a admis in parte această idee, dar armata nu posedă încă bombe de mână și mitraliere perfecționate. E absolută necesitate prin urmare, închee ziarul, ca ministerul să întrebuințeze creditele votate pentru procurarea unui astfel de armament. De unde ia bani Serbia? Belgrad, 29. — «Vossische Zeitung» dând știrea că o fabrică germană ar fi primit de la Serbia comanda a 100 mii de corturi, se întreabă ce nevoie are armata sârbească de așa mult material căci socotindu-se până și voluntarii tat e prea mică spre a întrebuința acest material. Ziarul se mai întreabă apoi de unde ia Serbia atâția bani pentru comande și aruncă bănuială că toate comandele sunt pentru Turcia care ia bani de la Anglia. Totuși comandele fiind făcute pentru Martie, nu e nimic alarmant. RUSV4 Rusia dorind o alianță a statelor balcanice Londra. 29. — Ziarul «Globe» află din Petersburg că guvernul va da un comunicat in care va spune că anexarea Bosniei nu va fi niciodată aprobată de Prusia. Același lucru îi vor declara Anglia, Franța și Italia. Rusia vede cu simpatie o eventuală alianță a statelor balcanice. Expozeul lui Iswolsky . Petersburg, 29.—Cercurile politice declară că ministru’ de externe Isvolsky, va face săptămâna viitoare expozeul sau politic In fața Dumei, nu însă în ședință secretă cum s’a anunțat erî, ci în ședință publică. Prin aceasta s-ar înlătura orice comunicare de documente secrete. TUîMTIA Anglia intervenind pentru tratative între Turcia și Austro- Ungaria Londra.29.—Din Constantinopol se telegrafiază că marchizul Pallavicini ar fi inclinat să înceapă tratative cu guvernul turc în vederea unor despăgubiri. Guvernul englez ar fi gata să intervină dacă se vor ivi greutăți. Boicotul continuă cu aceiași tărie. La Adrianopol s-a refuzat descărcarea a trei vagoane cu zahăr unguresc. Poziția lui Aehrenthal sdruncinată Paris. 29.—Ediția de aci a lui «New-York-Herald» află din Constantinopol că un înalt funcționar turc asigură că Poarta a primit de la Viena o comunicare oficioasă, care spune că poziția lui Aehrenthal , devine de nesusținut și că va demisiona înainte de sfârșitul anului. Această hotărîre a fost luată în urma unui consiliu prezidat de împărat în care s-a susținut necesitatea de a se stabili un acord cu Rusia, a se da satisfacție opiniei publice italiene, și a se relua raporturi normale cu Turcia. Ambasadorul turc din Berlin telegrafiază că Buelow a înștiințat pe Aehrenthal că este absolut necesar să se reia tratativele cu Turcia cu prețul oricărui sacrifice, deoarece starea actuală a Europei e prea primejdioasă. Bneloxu a autorizat pe ambasadorul turc la Berlin să comunica aceasta guvernului săit. Neînțelegeri între junii turci Constantinopol, 29. — Tinerii turci sunt împărțiți în două lagăre. Unii se opun în mod absolut la agitația contra lui Kiamil Pașa; alții, însă, adversari ai influenței engleze, vor ca Hussein Pașa, să devie mare vizir. Neînțelegerile din partidul junilor turci slăbesc însă mult poziția guvernului față de celelalte partide ale viitorului parlament otoman»