Universul, iunie 1910 (Anul 28, nr. 147-176)
1910-06-01 / nr. 147
VEDERI DIN ȚARA.Biserica Sf. Ioan din Piatra-Neamț Biserica Sf. Ioan, zisă și Domnească, este fondată de Ștefan cel-Mare la anul 1431. In curtea bisericei e un turn foarte vechi si care servește de observator Calendar pe anuul S010 Ortodox Luni, 31 Mai. — Apostolul Ermic (încep Moșii) Catolic Luni, 13 Iunie. — Tobias Râs. Soarelui 4.32 Ap. Soarelui 7.58 „Universul“ are următoarele Unii telefonice : Administrația.......................................6/62 Redacția............................................12/88 Străinătatea..........................................20/56 ■ ■aBSBBH BD ®-» <£> ---- București, 31 Mai. AYTRECERE, min Efauwfg Tot ce este privitor la viața satelor trebue să ne cheme atenția și interesarea deosebită. Mai ales îmbucurător este, când vedem lucrând în armonie, pe acest teren, pe conducătorii și fruntașii diferitelor ramuri de activitate din comunele rurale, căci un adevărat progres, sănătos și trainic, numai dintr’o astfel de conlucrare va putea să rezulte. In comuna Luciu, din județul Buzău, s’au pus nu de mult temeliile unei societăți pentru luminarea țăriinimei, prin citiri, șezători instructive, etc. Au luat parte la întemeierea societății preotul, învățătorul , primarul satului, administratorul și contabilul moșiei proprietărești din sat. Laudă se cuvine tuturora. Cu prilejul unei serbări ce s’a dat în folosul nouei societăți, s’au arătat însă unele semne de rivalitate, cari nu trebuesc trecute cu vederea, cu atât mai mult cu cât se pare că asemenea porniri se ivesc prin multe din comunele noastre rurale. Este vorba de discuția de întâietate a Școalei asupra Bisericei, ori a Bisericei asupra Școalei,sau mai de-a dreptul zis , de întâietatea preotului ori a învățătorului, ca însemnătate a misiunii lor în mijlocul poporului. Nu se poate stărui îndeajuns asupra răului pe care îl pot face asemenea discuțiuni. Oricât ar părea de obiective la suprafață, totuși ele sfârșesc, mai curând sau mai târziu, mai puțin sau mai mult, prin a face să se nască zirania personală între cei doi factori de luminare și ridicare a satelor, cari trebue să fie, cari sunt, preotul și învățătorul. Și unii și alții, învățători și preoți, ar trebui însă să știe că întâietate, îndeobște, nu poate să existe decât întru îndeplinirea cu mai multă sau cu mai puțină pricepere, cu mai mult sau mai puțin zel, a menirii fiecăruia. Orce învățător care își îndeplinește menirea lui la înălțime, e superior, în felul lui, multor și tuturor altor factori de viață și propășire obștească mai puțin pătrunși de chemarea lor,—și tot așa orce preot, în cercul lui de activitate, poate atinge înălțimi la fel cu cele mai mari și mai lăudate. Superioritatea, cu alte cuvinte, nu stă în felul slujbei unuia sau a altuia, ci numai în felul îndeplinirii acelei slujbe. Cu alte cuvinte, întrecere ar trebui să vedem între unii și alții dintre fruntașii satelor, iar nu rivalitate. Nu mai ales discuțiuni asupra însemnătății menirea unuia sau a altuia, nu vorbe de acestea cari pot să înveni neze raporturile dintre dânșii, ci făptuire sănătoasă și rodnică în bine și în propășire. Acela va fi superior, care va fi în stare să realizeze o sumă mai mare de bunuri și de bunătăți pentru obștia în mijlocul căreia trăește, propăvăduește și muncește. Aci trebue să-și pună fiecare, și cu toții, toată ambiția lor, lepădând departe de la dânșii orice deșertăciune. Banchetul pensionarilor — Pentru sărbătorirea d-lm Gr. Mano și a d-lui I. Th.i Ion roșea, deputat al Capitalei“ — Ieri, la orele 12 din zi, în sala de sus a restaurantului ,,La maiorul Mura“ s’a dat banchetul pensionarilor în onoarea d-lui Gr. Mano și a d-lui deputat I. Th. Florescu. Salonul restaurantului era plin de numeroși pensionari civili și militari fără osebire de culoare politică. La sosirea d-lor Manu și Florescu, comesenii au isbucnit în aplauze. Președinte al banchetului e proclamat d. C. Piliu, fost prefect și secretar general la justiție, care ia loc între d-nii Gr. Manu la dreapta, și I. Th. Florescu la stânga. Președintele deschide banchetul spunând ca nu se face politică aci, ci e o simplă manifestare de dragoste a pensionarilor față de luptătorii pentru cauza lor. O vie însuflețire a domnit în tot timpul banchetului. Primul toast a fost ridicat de d. Filiki care închină pentru d. Manu, spunând că-i admiră că, la o vârstă atât de înaintată, desvoltă atâta activitate în interesul clasei funcționarilor și pensionarilor. Timp de 29 ani, necontând nici pungă nici muncă, a fost cel mai neobosit luptător pentru revendicarea drepturilor acestor doua clase sociale. Narează mulți ani fericiți și își exprimă în acelaș timp recunoștința către d. deputat Florescu, care a apărat în Cameră drepturile pensionarilor. Au mai toastat d-ni: Eliad, Veria, dr. Polyzu, dr. Baican, Păiș, Andrei Tatușescu, căpitan Merișanu și d. maior Iainculescu care aduce elogii presii și-o mulțumește pentru apărarea caldă ce a luat-o cauzei pensionarilor; d. Gr. Manu face un scurt istoric al luptei pensionarilor, arătând izbânzile ce le-au repurtat, mulțumește pentru dragostea ce i se arată și aduce elogii d-lui deputat Florescu, colaboratorilor ce l’au secondat și presei care l’a sprijinit, iar d. Z. Th. Florescu, spune că singura podoabă a tinerimei trebue să fie ținerea cuvântului și d-sa va căuta să se țină totdeauna de cuvânt, închină și pentru presă, din partea căreia răspunde scriitorul acestor rânduri. Printre comeseni am remarcat pe d-niî dr. Polyzu, maior Ianculescu, dr. Popescu, ar. Baican, Eliade, I. Verra, Carussi, Niculescu, A. Tatușescu, F. Petrescu, Gulianu, L. Șișman, dr. P. Popescu, etc. Un taraf de lăutari a distrat pe comeseni în tot timpul banchetului care a fost plin de o vie însuflețire și s’a încheiat la orele 3 d. a., când pensionarii s’au despărțit relnoindu-și manifestările de dragoste față de cei două sărbătoriți. c. i. «SISMERVA» și guvernul unguresc Ciura în „Viitorul“. Unde e infamia? ..Seara“ nu se astâmpără. La acuzările “Universului“ că gazetele d-lnî Gr. Cantacuzino au obiceiu de a-i fura telegramele. ..Seara“ și ..Minerva“ răspund . E o infamie ! I se aduc probe, dar cele două ziare conservatoare răspund la fel: O infamie ! Am spus că, la ministerul de comerciu al Ungariei a fost adresată o petiție din partea „Minerveî" ..Seara“ răspunde: E o infamie! Să ne lămurim. Curând după anarhia «Minerveî» guvernul din Budapesta a oprit intrarea acestui ziar pe teritoriul regatului ungar. Atunci «Minerva» înaintează ministrului de comercui de acolo o petiție prin care declară că nu face politică anti-maghiară că, din contră, face un serviciu guvernului ungar informând publicul, din România asupra celor ce se petrec in Ungaria.—să-î lase deci liberă trecere in Ungaria. Deținem.. .această informațiune de la dl Teodor Câmpianu:’ directorul din Budapesta“«! »Corespondenței Românei», care posedă o copie a acelei petiții și care a rămas indignat văzând—după propria d-sare expresie — modul rușinos cum «Minerva» servește interesele naționale. Ce să credem de atitudinea acestui ziar, care, bine știind păcatul ce i-a săvârșit, umilindu-se in fața unui guvern strein, declarând că nu are nimicain contra ungurilor, mai are curajul să pronunțe cuvântul infamie ? O socoteală veche «Viitorul» întreabă: «Gând are de gând să dea foc«, teaiă d. Griguța Cantacuzino de cei 50.000 lei, pe cari i-a ridicat de la ministerul de interne, in ultima zi de guvernare a d-lu. G. Gr. Cantacuzino, și despre cari n’a indrăsnit să răspundă până azi nici un cuvintsc?» Adunarea generala a societaței pentru învățătura poporului român ’ Eri dimineață s’a ținut adunarea generală a societății pentru cultura și învățătura poporului român. S’a dat mai întâi citire raportului cenzorilor relativ la gestiunea financiară pe anul expirat și s’a aprobat fără discuție dându-se în același timp descărcare consiliului de gestiunea sa. Se procede apoi la alegerea membrilor în consiliul de administrație și au fost aleși: d. Procopie Dumitrescu ca președinte în locul regretatului Gr. Lahovari, d. T. Focșăneanu a fost ales vice-președinte, iar ca membrii în consiliu au fost realeși d-niî: D. Hagi-Tudorachi, I. Rădulescu, Anastase Simu și Dumitru Boroianu. Ca secretari au fost aleși d-niî. T. Iulian și Ștefan Negulescu, iar ca cenzori d-ni Rădulescu-Motru, Popovici Tașcă și B. Popescu. D. Stambulescu, consilier la Curtea de casație, comunică adunărea că d. Poloni, mare comerciant din Capitală, dăruește societății prin d-sa suma de zece mii lei. P. S. Sa Nifon, episcopul Dunărei de Jos a dăruit 1000 lei. N. T. ufil SCRISOARE VECHE de eL. "Vla huțui. ....“Nu, dragul meu, nu pot fi eu profesorul pe care-l căutați, și pe care numa’ iubirea ta de prieten te face să crezi că l’ai găsit în mine. Acolo vă trebue un entuziast, un inspirat, care, pe lângă o nemărginită încredere în puterea cuvîntului spus din toată inima, să aibă un împeșugat fond de spontaneitate și de tinerețe sufletească, pentru ca să poată împrăștia, peste ceea ce va semăna, înviorarea și căldura aceea proaspătă a primăverii, în care se urzește marea taină a vieții.—Căci o viață nouă trebue aprinsă acolo, o însuflețire nouă trebue să se ridice din acel nobil oraș al jertfei, de unde au pornit atâtea idei generoase și atâția oameni aleși ai neamului nostru, a, dacă mi s’ar fi propus aceasta acum douăzeci de ani! M’am gândit mult la scrisoarea ta. Am cumpănit și importanța, și greutățile misiunii la care, cu vorbe așa de calde și de înălțătoare, mă chemi,—am văzut toată frumusețea acestei cariere neașteptate, pe care mi-o deschizi în liniștea aceea de biserică, în orașul acela sfînt care mi-i așa de drag și de care atâtea scumpe amintiri mă leagă ! Nu nu se mai poate înțelegi tu câtă durere e în acest cuvînt?... De câte ori nu m’am gândit în tinerețe la ceea ce-mi spui!... Apostol e orice dascăl. Dar nici unui fel de apostol nu i se deschide un câmp mai larg de cultivat și o mai mare libertate de acțiune, ca Profesorului de literatură română. El vorbește inimii, în graiul inimii. Un profet în toată puterea cuvântului. El e chemat să poarte sufletul tinerimii noastre universitare pe culmile cele mai înalte și mai luminoase ale cugetării românești, de unde se poate vedea departe și în adâncimile trecutului, ca și în zările viitorului nostru, — de unde se poate bine arăta și ținta de foc și calea cea dreaptă a vieții noastre. La acea dragoste frățească, la acea caldă însuflețire, și sănătoasă îndrumare, de caremi vorbești cu-atâta drag în scrisoarea ta plină de toate ispitele, va trebui mereu și cu tot dinadinsul să cugete galeșul* vostru. De pe catedra facultății de litere, el va desfășura:«« tu* bice, înaintea însetaților de adevăr și de frumos, comorile neperitoare ale înțelepților și visătorilor pe cari i-am avut în curgerea zbuciumatei noastre vieți,el va fi glasul mângiern și al biruinții, și, în clipele acelea de înălțare sufletească, va face să se simtă trăind laolaltă întreg neamul românesc, chemat din toate timpurile și din toate locurile. ..Cât bine poate să aducă patriei lui un asemenea învățător“.... zici tu. Ar trebui să vă gândiți însă tot așa de serios și la cât rău poate să aducă sufletului nostru un dascăl fără chemare. Un tulburător ele minți, în înțelesul cel mai rău al cuvântului. Atâtea generații silite să bea dintr’un izvor... nesănătos. Cunoști tu bătrânețea timpurie, trista bătrânețe ce se poate îmbrăgti ea de necatedră ? Am asistat odată, de mult, la o lecție de literatură — într’o țară străină. Profesorul, un om foarte iscusit în chițibușuri și un vorbitor de o volubilitate neîndurată, luase o poezie frumoasă, cum ar lua botanistul o floare, și, tacticos, cu multă și rece și crudă migală, o desfăcea din toate organele, o destrăma vers cu vers, vorbă cu vorbă, simțind parcă o bucurie diabolică la fiecare bucățică de veață ce se fărâma strivită in degetele lui brutale, rânjind biruitor la fiecare cuvînt ce se discolora, smuls din fraza în care-1 plantase poetul... Bietul poet! Și studenții urmăriau cu încordată luare-aminte peripețiile acelei urîte opere de distrugere, din care dascălul își făcea o sală. Ascultându-I — îmbătrâniau... Am ieșit de-acolo ostenit și abătut, ca dintr’o sală de disecție. Mă gândiam la atâtea lucruri frumoase cari s’ar fi putut lămuri din citirea acelei poezii, mă gândeam la farmecul pururea nou, la amestecul de vis și vieață închis cu atâta uimitoare măestrie în versurile acelea largi, sonore, cu adânci perspective de gânduri în a căror misterioasă lume ne place așa de mult să ne pierdem, sa trăim, să suferim și să visăm și noi alături cu poetul. Lumea lui de vrăji, cari ’ntotdeauna e mai bună decât a noastră !—Și-mi era necaz pe cârcotașul acela de dascăl, pe solgăbirăul acela brutal care vroia să mă smulgă ele sub puterea vrăjitorului meu. Ce poate, să câștige sufletul meu din temnițile pedantelor clasifică și... de vorbe ? Eu vreau să-mi păstrez toată credința în geniul poetului meu. Vreau să citesc opera lui cu evlavie, pentru ca să pot străbate și trăi în ea, pentru ca să mă pot uita pe mine, pentru ca să simt în biata mea clipă, fiorul vieții celei mari și fără de moarte. Admirația este una din formele bunătății și simpatiei omenești. Cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă. Vai de tinerețea care nu știe să admire ! Din sufletul ei avar, uscat ca piatra, nu va răsări nimic. Ia pe copilul cel mai bine înzestrat și fă-ți o plăcere din a-1 sâcâi la fiecare pas, bate-ți mereu joc de bucuriile lui, de entuziasmul lui, strică-i toate jucăriile și arată-i mașinăria din launtru că să-l instruești, crește-i așa în răceala zeflemelelor tale și a scepticismului täü sterp, și vei da societăței un suflet închircit, bolnav și răü, care va împrăștia numai tristețe și antipatie în jurul lui. Ți-aduci aminte cum am citit noi pe Eminescu ? Pe „Sărmanul Dionis“. Cum ne-a apucat ziua plângând...... Ți-aduci aminte ? Lacrimile noastre din noaptea aceea! Le-am fi dat noi pe vreuna din fericirile pământului ?... Sfinte, binecuvântate lacrimi! O undă proaspătă de vieață năștea din fiecare lacrimă. Și nimeni n’o împiedica. Sa închipuiți, c’ar fi fost acolo un răutăcios care ne-ar fi stins luminarea și entuziasmul. Inchipuiți c’am fi avut un dascăl cu sertărașe care ne-ar fi disșurubat frază cu frază pe „Sărmanul Dionis“, micșorându-ne pe Eminescu, din sistem, ca să ne-arate, încă odată, cât e el de mare.... Ce s’ar fi ales de sufletele noastre ? Un profesor de bunătate și de vitejie, un profesor de sinceritate, de admirație și de entuziasm, Iată ce ne-ar trebui, ca iarba de leac, în vremea asta de tânjire, de zăpăcelă și de criticărie sterilă, în care binele și răul, frumosul și urîtul, adevărul și minciuna sunt privite cu același, zimbet de suficiență, cu același acru despreț al omului deșert, ce nu mai crede ’n nimic și care-și închipue că, pentru el, nu mai e nimic de ’nvățat pe lumea asta. Ia seama, un asemenea, om poate fi o mare primejdie pentru sufletul neamului nostru.— și, decât să-i dai pe mână atâtșa generații, mai bine să mai rămânem o toană în dulcea ignoranță în care ne găsim”....... ȘTIRI DIN STRĂINĂTATE — Prin poștă — — Un roman nepublicat al lui Turgenies s’a găsit între hârtiile cântăreței Paulina Viardot Garcia, decedată de curând. Postul, după cum se spune, a obținut făgăduiala cântăreții ca acest roman să se publice la 20 de ani după moartea sa. — Curtea cu jurați din Budapesta a condamnat la 8 luni închisoare pe tipograful Steiner, pentru un articol publicat într-un ziar socialist, în care ațâța spiritele contra armatei. ■— Curtea cu jurați din Tarnopol (Austria) a condamnat la moarte pe fata Iosefina Walken, care a împușcat cu un foc de revolver pe stăpâna ei Michalina Sawika. Motivul crimei a fost gelozia. — Consiliul de război din Strassburg a osândit pe locotenentul Rast la un an închisoare pentru trădare. — Ziarele engleze — mai ales «Truth», de obicei bine informat, anunță că încoronarea regelui George V se va face anul viitor, la începutul lunei Iunie. WFBOTIMOI SHEIMHLSS BS BS! La clubul social-democrat din Capitală s’au ținut ozi următoarele întruniri : Cercul «Tineretul Muncitor» a ținut obicinuita ședință săptămânală la orele 3 d. a. Au vorbit d-ni: Davidovici, Crețeanu, etc. S’au făcut apoi mai multe lecturi și s’au urmat cursurile școalei de adulți Sindicatul funcționarilor comerciali a ținut, eri la orele 4 d. a., o întrunire publică la care au asistat numeroși funcționari comerciali. Vorbitorii au protestat împotriva concedierii unui funcționar de la magazinul Farchy din Capitală. După aceea d. Al. Costin și-a dezvoltat conferința sa asupra subiectului: «Psihologia grevistului». Azi încep conferințele sindicale de seară cari vor dura in tot cursul acestei săptămâni. 3 ÎNTRUNIREA DE LA «DACIA »y Eri, cetățenii Capitalei au fost convocați în sala Dacia de către „Cercul Românilor de peste munți“, spre a protesta contra sălbătăciilor comise de guvernul unguresc contra naționalităților nemaghiare și în deosebi contra Românilor, în ultimele alegeri parlamentare, întrunirea se deschide la orele 10 jum. dim., sub preșidenția d-lui S. Mândrescu, președintele Cercului Românilor de peste munți“. Cuvântarea d-înî S. Mândrescu. Mă bucur, începe d-sa, că convocându-vă la o întrunire de protestare contra sălbătăciilor ungurești, am fost interpretul sentimentelor d-voastră de revoltă, contra acestor sălbătăcii; marele număr prin care ați răspuns este o dovadă neîndoiîmcă despre aceasta. Venirea la putere a lui Hedervary era o speranță pentru românii de dincolo, dar s’au înșelat. Critică apoi pe câțiva români cari și-au lepădat naționalitatea numai să poată intra în Parlamentul unguresc. Ei nu numai că nu i-au adus neamului românesc nici un serviciul, dar din contră, l-au persecutat mai mult decât chiar ungurii. Intre aceștia este și Vasile Mangra, membru al Academiei Române, care și-a schimbat numele de Vasile în acela de Vasul. Arată apoi steagul unguresc pe care Mangra l-a purtat în alegeri. Aceasta este așa zisa politică moderată, care nu convine decât ungurilor și contra căreia oricare bun român trebue să lupte. Cuvântarea d-lui Cecropide D-sa spune că bunii români au venit să protesteze și trebuie să protesteze contra acelora cari caută să încătușeze libertatea politică și economică a fraților de peste munți și cari nu sunt decât ungurii, oamenii cei mai lacomi de sânge și de oprimare. In fața acestor tendințe, popoarele au datoria și dreptul să se solidarizeze spre a-l îndruma pe calea ce va duce omenirea spre propășire. Dar oricâte sălbătăciî ar fi întrebuințat ungurii contra românilor de dincolo, aceștia nu numai că nu s’au descurajat, dar au pornit la o ra mai puternică luptă de dezrobire. Cuvântarea d-îai Draga, deputat și profesor D-sa spune că profesorii liceului „Lázár“ când au cetit rezultatul alegerilor din Ungaria și împrejurările în cari s’au făcut, s’au revoltat de modul barbar cum știe să guverneze guvernul maghiar. Lupta pentru libertate este cea mai sfântă luptă a popoarelor; lupta aceasta trebuie să continue cu aceeași tărie. Toate popoarele caută să se organizeze pe principiul omogenităței, al libertătei și al dreptăței. Numai ungurii nu simt și nu înțeleg principiul dreptăței. Ei au rămas în urma tuturor popoarelor din acest punct de vedere și vor cădea în lupta pentru viață dacă nu vor adopta principiul general de dreptate. *D-sa termină îndemnând pe toți să nu înceteze lupta, să meargă înainte căci vor face o operă la națională și umanitară. Cuvântarea d-lui Rădulescu- Motru D-sa spune că nu e de mirare că ungurii s’au purtat cu atâta barbarie. Acei, cari vor să cunoască, și mai bine pe unguri, să citească vechile cronice cari oglindesc caracterul hunilor, strămoșii lor. Ungurii de astăzi nu sunt mai civilizați decât străbunii lor. Și după cum hunii nefiind capabili să muncească, își cucereau prin arme hrana lor de la popoarele muncitoare, tot așa și ungurii de astăzi imitează pe strămoșii lor. Lucrurile acestea nu trebuie să mire pe nimeni. Ungurii nu înțeleg naționalismul decât, distrugând toate neamurile ca să poată trăi numai eî. Iar acei cari au fost numiți trădători n’ar trebui numiți astfel, fiindcă nu î trădător decât cel ce își trădează frații, dar cei cari s’au maghiarizat, nu au fost adevărați frați, au fost unguri și s’au întors la frații lor. Acelaș lucru s'a’ întâmplat și cu Mangra. D-sa se miră cum ungurii, ei cari sunt sălbatici, vor să civilizeze popoarele în mijlocul cărora trăesc. Popoarele din apus, continuă d-sa,—cred că dacă Ungaria este o țară civilizată, civilizația se datorește ungurilor, iar nu popoarelor cari locuesc împreună cu ei și cari singuri fac civilizația Ungariei. D-sa propune să se deștepte conștiința națională prin publicații și chiar să se înființeze un circ în care să se reprezinte scene din alegerile ungurești. Roagă pe marii noștri scriitori dramatici și în special pe d. Delavrancea, care se află în sală, să compue o martirologie spre a arăta sumei întregi cine sunt ungurii. Cuvântarea d-lui Delavrancea Ciudată problemă mai pun ungurii în fața noastră și a Europei , cum ar face ei ca să dispară 4 naționalități deodată. Ungurii cari se muncesc nu ca să absoarbă, ci să distrugă neamurile în mijlocul cărora trăesc, sunt ridiculi ca și un pitic în fața unui uriaș pe care îl amenință. Ori de câte ori ungurii s’au încercat să-și realizeze așa zisul lor ideal, ei au făcut cheltueli de milioane fără să obție vreun rezultat satisfăcător. Cred că românii nu trebue să lupte atâta contra ungurilor cât mai ales contra clasei stăpânitoare din Ungaria. Românii nu trebue să urască pe unguri, ci pe guvernul ungar. Ei trebue să se unească cu celelalte naționalități spre a civiliza pe unguri. Suntem un corp și un suflet și când suntem loviți într’o parte simte organismul întreg și îl doare. Românii au trăit împreună, ei nu au fost divizați. Au un singur suflet care se oglindește în cântecele populare și în limba română care e una. Românii de când i-a adus împăratul Traian au fost veșnic apărători ai civilizației. Când am ostenit noi de aceste lupte, s’a trezit conștiința Europei, care trebue să ne fie recunoscătoare. Ce vor ungurii ? Să ne facă să nu mai fim Români ? Dar acest lucru este ridicul. Dar n’ați învățat din istoria lor faptele Românilor? Luptele lor pentru apărarea țării în care trăesc la un loc Românii și Ungurii?... Critică „Uniunea celor 3 neamuri” îndreptată contra românilor și care are de scop „stârpirea din rădăcină a întregului popor valah“. In secolul al II-lea Românii au făcut aproape 7 revoluții pentru apărarea libertății și a egalității tuturor. Citește apoi „jurământul lui Barnuțiu prin care acesta se leagă pe „Câmpia libertâței“ de lângă Blaj împreună cu 40.000 de români să lupte pentru apărarea libertăților și a patriei. La 1865 ungurii se ridică, și prin trădarea monarhiei, obțin dualismul și obțin alipirea Transilvaniei prin fraudă. Astfel au dobândit Transilvania. Ungurii vor să piară toți Românii , dar aceștia dacă nu au pierit în vârtejurile vremilor, cu atât mai pitiit nu vor pieri astăzi. Sentimentele și limba îi unesc pe toți într’o singură ființă care nu poate pieri. Pe românii de dincolo nu trebue să î învețe nimeni cum trebue să lupte, căci ei vor ști singuri să se apere cum se apără singură o parte a organismului. Oricine simte astăzi că se săvârșește o faptă mare de înfrățire a tuturor popoarelor din Europa, și nu vor trece poate nici 40 de ani până va fi un fapt îndeplinit „Statele Unite ale Europei“. Acei cari se vor opune, vor trebui să fie învinși, îi va învinge puterea de viață a omenirei. După aceasta se citesc trei telegrame: din partea părintelui Simion Popescu, a membrilor „Cercului românilor de peste Carpați“ și din partea d-lui Ionescu Lungu, președintele „Asociației învățătorilor români“. Se citește apoi, în aclamarea generală următoarea: MOȚIUNE Cetățenii Capitalei și reprezentanții din toată țara, întruniți astăzi, 30 Mai, în sala Dacia la chemarea „Cercului Românilor de peste munți“. După ce au ascultat cuvântările d-lor: Barbu Delavrancea, deputat, C. Rădulescu-Motru, profesor universitar și glasul inimos al tinerimei universitare, primesc în unanimitate următoarea moțiune : 1) Opiniunea publică din regatul României își afirmă energic conștiința solidarității cu frații de peste hotare; 2) își exprimă admirația pentru bărbăția conducătorilor și a alegătorilor partidului național român din Ardeal și Ungaria, cari au înfruntat chiar moartea și deplânge din suflet pe luptătorii uciși, precum și pe femeile lor nenorocite. 3) Trimite un salut entusiast, celor cinci deputați naționali ai românilor în noua Cameră ungară și își arată viile simpatii pentru candidații înfrânți prin urgia administrației. 4) Condamnă, în numele umanității, cu cea mai adâncă revoltă sufletească, ororile electorale ale guvernului de la Budapesta, care sfidează toate principiile luptei politice moderne, răspunzând la stăruințele nobile pentru drepturile naționalităților, cu atentarea la viața lor. 5) Regretă și osândește fapta odioasă a vicarului Mangra, fruntaș al bisericei românești și membru al Academiei române, de care s’a dovedit nevrednic părăsind pe frații săi de sânge și de credință în mijlocul luptei, spre a trece în tabăra dușmanilor neamului nostru. 6) Trimite bărbaților politici, presei și opiniunei publice din Austria, expresiunea celor mai calde sentimente de recunoștință, pentru că au veștejit cum se cuvine, barbariile electorale din Ungaria, înfierând abuzul ce s’a făcut, de această Austro-Ungarie, coborâtă la rolul de instrument orb al politicei șoviniste maghiare și dând pe față întregul adevăr asupra legăturilor acestei politici nefaste. 7) Constată primejdia provovocațiunilor guvernului maghiar pentru raporturile noastre de bună vecinătate cu monarhia habsburgică și atrage luarea aminte a factorilor competenți asupra acestui moment extrem de grav. 8) Hotărăște a sprijini cu însuflețire campania întrunirilor de protestare propuse în congresul de la Ploești al „Ligei Culturale“. La orele 12, întrunirea ia sfârșit și publicul se împrăștie în liniște. T. C. m minim m novmm (Prin poștă și telefon de lat corespondenții noștri) Buzău, 29 Mai. La Lopătari a fost o năprasnică rupere de nori în munți, care a ținut timp de o jumătate de oră. Pâraele și apa Slănicului au eșit din măteile lor și au pornit la vale cu brazi, trunchiuri de copaci, fierăstrae, mori și tot ce era pe albia lor. S’au distrus toate fierăstraele sătenilor (80 la număr). Vre-o 20 din aceste fierăstrae au fost luate cu vaduri cu tot, astfel că este imposibil să se refacă.. Toate mărfurile, căruțele etc., ce erau pe la fierăstrae, au fost luate de apă. Astfel s’au dus pe apă la 40—50 mii scânduri, 3—4 mii grinzi, butuci, șindrilă, doage, etc. Pe poenile din muntele Măceșu au fost înecate de ploaie peste 200 oi. După evaluările făcute până acum, pagubele trec de 100 mii lei. Comuna Lopătari e sărăcită cu desăvârșire. Ceea ce e mai râu, e că acum din cauza ploilor, cari nu mai contenesc, au început a se rupe munții și pornesc la vale cu păduri cu tot, astupând și potmolind tot în calea lor. Astfel s’au rupt: Dealul Stânei spre Terca, astupând casa săteanului Gh. Păltineanu, muntele Smoleanu, coastele Măceșului spre Hodoboaia, etc. Valea Runcurilor, de sub poalele munților Breazan, a pornit cu totul astupând fânețele sătenilor și înaintând încet spre cătunul Lunci, amenință să îngroape sub potmol biserica din acest cătun, și jumătate din sat. Sătenii au început să-și muta lucrurile din case. In cătunul Lopătari mai jos gârla a săpat malul, care apăra școala și acum amenință să o dărâme. Șoseaua ce se construia acum, a fost ruptă în tot lungul ei și câteva poduri au fost luate de apă. Gârla a intrat în casele sătenilor cari sunt cu desăvârșiră consternați. Mulți din ei au rămas muritori de foame. S’au lansat liste de subscripție ca să li se vină în ajutor. * Ocnele Mari, 29 Mai. Eri, 28 Mai, între orele 6—8, a căzut în localitate o ploae torențială amestecată cu grindină din a cărei cauză râul Sărat venind mare, a inundat casele locuitorilor Iota Nițulescu, Mială N. Voicu, etc., de asemenea un zăvoi ca de 2 hectare în Buzeasca, iar în cătunele Luca și Slătioarele, toate semănăturile pe o întindere de 15 hect. Tot din cauza abundenței de apă, râul Sărat, a distrus podul d-lui colonel Dianu, digurile de la podul de lemn, cum și cel de piatră pe o întindere de 10—15 metri, din mahalaua Ocnița. 10) Claudia cea mnisisasă Milionara cerșetoare LE TIÉSCH m 6)SBI0LE de CLAIRE DE NESTLE PARTEA 1 ifcvilistexia.1 americanu.lu.i VI în puterea nopței Ea închise deci ca pe un secret tot ceea ce ar fi voit să spună despre André și despre dragostea lor reciprocă. Cu toate acestea, ideia de a se depărta, de a trăi departe de Parisul în care se afla cel pe care îl adora, cu toată inima ei, cu violența patimei ce i-o deduse soarele cel cald al tropicelor, și părea o nenorocire fără pereche, un dezastru sufletesc fără margini. Venindu-și puțin în fire, încercă, să mai câștige timp. — Dar nu putem să plecăm așa... trebuie să pregătim lucrurile... mobilierul împachetat... e nevoie de câteva zile, de o săptămână.... El găsea însă răspuns la toate... Mobilierul îl trimetea la otelul Drouot... costase 50000 lei... un fleac.... îl va vinde repede... mobilierul e frumos, Claudia îl alesese cu gust... Veștmintele!... argintăria!... Dar erau împachetate... restul îl vor pune în cuiere, în baloturi... Compania generală fusese înștiințată... Peste câteva ore trebuia să vie camionul. Fata vedea cu disperare, că totul fusese combinat, pregătit de mai înainte și că Saint-Smert ca un adevărat om de afaceri, hotărât cu totul, ordonase totul ei secret. Ea numai aflase acest lucru cea din urmă. Eșind de la tatăl ei, Claudia întâlni în anticameră pe Delicias, care se îndrepta spre camerile servitorilor, spre a da cine știe ce ordine. — Querida mea cât sunt de nenorocită, strigă fata isbucnind în lacrimi. Ele intrară în micul salon alb cu aurituri și Claudia, în genunchi, la picioarele bătrânei, cu capul în poala ei, îi spuse nenorocirea ce căzuse pe ea. Delicias nu se arătă mirată, se vedea bine că ea știa tot. Nu arătă nici cea mai mică emoțiune. In ce o privea pe ea, plecarea aceasta nu o interesa; aci, ori aiurea, ea voia dor să trăiască alături de cele două ființe iubite. Făcu tot ce putu însă ca să consoleze pe Claudia, îi spuse cuvinte dulci, căutând să-i dca speranțe, legănând-o ca pe un copil. Cu buzele ei veștejite îi sărută pleoapele ei pline de lacrimi arzătoare. Tânăra americană începu apoi să o întrebe, după cum mai făcuse și altă dată, cu privire la legăturile ce ar fi putut să existe odinioară între Chasseneuf și Saint-Imert. Delicias protestă, spunând că e sigură, că nu e nimic între acești două oameni. Ea căută să convingă pe Claudia, că nu fusese la mijloc decât o criză a tatălui. Claudia nu fu de loc convinsă, ceva mai mult, ea observă din vorbele guvernantei, că aceasta era foarte încurcată, ceea ce dovedea, că nu era sinceră. Lucrul acesta o miră și pentru prima oară se gândi, că numai tatăl ei și Delicias cunosc secretul, pe care ea voia că-l afle cu orice preț. VII Până în momentul plecărei, d-ra Saint-Smert fusese prada celei mai crude ezitări. De multe ori, apucată de pasiunea și disperarea sa, făcuse proectul să părăsească oțelul fără să spună nimănui și să alerge drept la prietenul sau, pentru a-i spune tot ce se petrece. Nu se temea însă numai de marea emoțiune ce ar fi putut pricinui tatălui ei, dar și se temea să nu dea peste baroana, pe care Andrei-o zugrăvise, ca pe o femeie foarte severă. Se temea ca aceasta să nu o primească rau. Cine știe apoi, dacă făcând o astfel de vizită, nu ar fi fost dojenită chiar de André. Se mulțumi deci numai să-î scrie, rugându-l să vie, a doua zi la orele zece, să bată la poartă, după cum se înțeleseseră. Saint-Imert însă, ca și cum ar fi aflat la ce se gândea fiica sa ordonă ca plecarea să aibă loc și mai devreme. La orele 9, Claudia, tatăl sau și guvernanta, se suită în trăsura ce trebuia să-i ducă la gara Austerlitz. De acolo luară expresul pentru Toulouse.Mai înainte însă de a pleca, scrisese câteva rânduri lui Chasseneur, pentru a-l înștiința despre această plecare neașteptată și rugase pe Navillat, care îi era devotat, sau care cel puțin așa părea, să pună scrisoarea la cutie. Inima ei se mai liniștise. Claudia se resemnase oarecum. Ea era sigură de iubirea lui Andre, după cum era sigură și de propria ei iubire. André știa acum totul și va putea găsi mijlocul să o vadă. De altfel, îndată ce vor sosi în Pirinei, unde trebuiau să rămână, se va grăbi Andre, desigur, să intre în corespondență cu ea, își vor fcri deci zilnic despre iubirea lor și vor găsi despărțirea mai puțin amară. Și apoi, cu timpul vor putea ei să facă astfel ca despărțirea să înceteze. Ea spusese toate acestea lucruri guvernantei, căci simțise nevoia să se confieze cuiva și iu cine altcineva putea să aibă încredere, dacă nu în aceia, care ani de zile îi ținuse loc de mamă. Guvernanta, și de astă dată, ca totdeauna, nu spuse nimic, ba chiar aprobă pe tânăra sa stăpână, oferindu-se să fie ea mijlocitoarea pentru corespondența secretă de care era vorba. Cei trei călători și Nakis, servitoarea mulatră ce-i însoțea, se opriră câteva ore la Toulouse, atât cât i-a trebuit lui Saint- Imert să facă o vizită la una din principalele bănci unde avea compt deschis. In urmă, luară trenul pentru Saint-Girons, mică comună, așezată la confluența râurilor spumegân de Lez și Salat, la intrarea platourilor, unde se găsesc marile câmpuri, apoi codrii de pe munții plini de piscuri de la frontiera spaniolă. Abia trecuse o săptămână și Saint-Imert cu ai săi, se instalase într-un mare castel modern, ce avea deasupra un turn ca cele din evul mediu. Castelul se afla pe o înaltă colină verde, care făcea parte din satul Ares și care purta numele de castelul de Rivenerte. Saint-Imert găsise această locuință de vânzare chiar la bancherul său din Toulouse, el o cumpărase repede cu prețul ce i se ceruse. Castelul era cu totul îndepărtat de linia ferată și chiar de șosele, ceia ce bucura foarte mult pe noul proprietar. Americanul avea lângă el un mare geniu, un magician modern, căruia nu-i resistă nimic ; acel geniu era aurul. In acel paradis fermecător, Saint-Imert parcă se născuse acum pentru a doua oară. Spre est, se afla un sat pierdut la frontiera Andorei și a Pirineilor orientali, acolo era satul lui, satul în care se născuse. (Va urma), sau