Universul, octombrie 1912 (Anul 30, nr. 272-300)
1912-10-03 / nr. 272
1 BĂ 110 1111, ni sum« 20.000 DE TURCI ADITIVIT DI SEREI MMJNTEMEGREMII CUC ER BéOUI 1 îkg«în pmtogTC isim fața sft € riL@r săi INtrarea armatiI turCești i SeRbIi - MĂCelăRIRea populației sârbe și ■ Belgrad. 4 OCTombrie. — 120 DE MI DE SOLDAȚI TURCI AU NĂVĂLIT AZI DIMINEAȚA, LA ORELE 5, IN SERBIA, PE TERITORIUL DINTRE ȘISTOVAT2, VOROGOVO ȘI VRANJA. GUVERNUL SÂRB A LANSAT IMEDIAT O PROCLAMAȚIE CĂTRE POPOR, SPUNÂND GA TURCII AU INTRAT IN SERBIA, CARE TREBUE SA SE APERE, * Belgrad, 4 Octombrie. — La granița ai început azi dimineață ostilitățile. Turcii au intrat pe la Șistovatz, Gongi și Visîogas, începând imediat a fa piaca sârbii. ȘTIREA SE CONFIRMA IN MOD OFICIAL. Linia pe care se dă acum Luptele este o deosebită importanță strategică, fiindcă domină drumul spre Vranja și prin faptul că la Listowatz e depozitar general de arme și mussițium al sârbilor. Aici se comentează fapta!, că Turcia a început războiul în cina când ar fi trebuit să se facă ultima încercare pentru menținerea pacei. Faptul acesta se consideră ca o dovadă că turcii, când au mobilizat aciua trei săptămâni, aveau intențiuni războinice. Bedgre, á Octombrie. — La Vlasje s’au refugiat 2009 de sârbi din Serbia Veche, de teamă să nu fie măcelăriți de turci Serbia are acum concentrați la Sud o armată de 159 de mii de oameni. Se svonește că trupele turcești s’au retras peste graniță din Serbia. Mici detașamente care au mai rămas săvârșesc măcelari îngroșătoare asupra populațiunei sârbești. Femeile și copiii sunt omorâte fără cruțare. Trupele turcești rebrăgându-se în Turcia, se pregătesc pentru un atac general. Multe sate din Vechia Serbie sunt pustii. Populațiunea s-a refugiat purta în Serbia parte în munți. IMPRESIA ATACULUI TURCESC Iffl CERCURILE DIPLOMATICE DIN BELGRAD Belgrad, 1 Octombrie.—Ministru, Franței, d. Descas, se găsea tocmai la ministrul Austro- Ungariei, Ugron, când a primit știrea că tardă, au intrat în Serbia pe la SistovxUx. Arabii diplomați au rămas foarte surprinși, aproape consternați, de surpriza făcută de turci Ministrul Austro-Ungariei, a 'declarat că nuredea, ' ca ostiuil AțUr, sa înceapă atât de, repede >« că' spera, ca în cursul acestei săptămâni situației, să rămâiă .ihniștită. Știrea, despre atacul turcilor, a spus d-sa, tre'bue primită cu rezervă. Ministrul Turciei până la lirele iß dim, nu știa nimic despre invazia, trupelor turcești. .. Minritrl Angliei, d. Paget, primind știrea despre ciocnirea de la Vistigos, s'a dus imediat la Skupscina, care era întrunită in prima ședință a sesiunei ordinare, dorind, să vorbească cu primul-ministru . Pasică. Acesta, din urmă, deși nu se corma in Skupcină nici o discuție importantă, nu s’a mișcat tot timpul din incintă, temăndu-se de numeroșii ziariști cari ii așteptau nerăbdători pe culoare. Secretarul primului-ministru a arătat trimisului special al ziarului „As Esti’ câteva din telegramele sosite de pe câmpul de luptă. Una spunea: „Bombardarea continuă însă la orele 10. Până acum sunt 5 morți de partea turcilor și anul de partea noastră“. PREGĂTIRILE SERBIEI PENTRU ATAC Berlin, 1 Octombrie. — Ziarului „Lokalanzeiger“ i se telegrafiază din Salonic următoarele : Știri sosite de la granița sârbească anunță că Serbia a luat toate măsurile în vederea unnui atac. In continuu se fac transporturi de trupe și munițiuni la graniță. Artileria sârbească a luat poziție pe colinile de la Vladicin- Han. Mulți spioni sârbi au încercat să pătrundă în lagărul turcesc. SÂRBII VOIAU SA DECLARE MAINE RĂZBOIUL Belgrad. 1 Octombrie.—Regele va pleca azi la. Nișe mâine urmând ca Serbia să declare război Turciei. Serbia a cheltuiți foarte mult, până acuma, pentru pregătirile de război, mobilizarea costând un milion pe zi. CÂND VA INTRA ARMATA SÂRBEASCA IN SANDJAK Belgrad, 1 Octombrie.—12.000 soldați în divizia Uzia, de sub comanda generalului Zivkavici, vor intra Miercuri pe la Ivanița, Ianov și Reșca în Sandjak. In Ivanița se află cartierul general al voluntarilor, sub comanda colonelului Vașnici. Intre voluntari se află mulți sârbi din Samdjac. Brigada muntenegreană de sub comanda generalului Janka Vukotici, înaintează pe valea Limasul, pentru a sepai cu divizia Brina. UN CĂPITAN SÂRB ASASINAT DE GATEI CAMARAZII SRS Belgrad, 1 Octombrie.— Mercurea trecută, a fost arestat aci căpitanul sârb Sievn, Petrovici, fratele mai mic ,al fostului ministru Vucashci Petrovîcî... bănuit, că făcea spionagiu pentru legațiunea Turciei. El a fost, internat în citadelă. Vineri Petroviki a fost găsit mort în celula sa. —Comandantul fortrrcții a raportat că Petrovici ,s'a împușcat cu un revolver Browning. Rudele vioriului , neagă sinucidereași, desmințrii energie a firtp.pp.unea că Petrovici era spion turc. Ele au obținut o anchetă, oficială, din care a rezultat că Petrovici a fost ucis mișelește în celula sa de niște ofițeri, fiind bănuit ca spion. GÂMD VOR INCEPE SERBIA ȘI BULGARIA OSTILITĂȚILE Belgrad. 4 Octombrie. — Serbia și Bulgaria vor începe ostilitățile în contra Turciei îndată ce guvernele lor vor fi informate de comandanții armatelor că totul este gata. Cartierul general de război al Bulgariei a plecat din Sofia spre sud. O divizie ajutătoare sârbească a trecut în Bulgaria. Belgrad, 4 Octombrie. Din izvor bine informat se asigură că Serbia va declara oficial războiul îndată ce regele Petru va fi sosit la Niș. De aici va fi adresată Porții otomane proclamația de război a Serbiei. Stat-majorul sârb de la Niș a făcut atata pregătirile pentru a începe atacul. ÎNTÂLNIREA DINTRE REGII PETRU ȘI FERDINAND Belgrad, 4 Octombrie.Ziarul „Politika“ află din Sofia că Vinerea trecută regele Petru al Serbiei s’a întâlnit nu departe de Pirat (Serbia) cu regele Ferdinand al Bulgariei. întâlnirea s’a făcut în cel mai mare secret în tronul Curiei din Belgrad, întrevederea a durat o oră întreagă. Știrea nu este confirmată încă. GHEȘOW LA BELGRAD Budapesta, 1 Octombrie.—Corespondența telegrafică ungară afla din Belgrad că primul-ministru bulgar Gheșov a fost in ultimul timp la Belgrad, unde a avut consfătuiri cu membrii cabinetului sârb. . ............. ------------os------------ ZIARIȘTII PE CÂMPUL DE RĂZBOI Atena. 4 Octombrie. Corespondenții ziarelor streine de tțer au adresat guvernului grec o cerere spre fi' lăsați să urmărească operațiunile militare dar au fost respinși. Agenția telegrafică ateniană scriind despre aceasta spune că ziariștii au fost opriți numai pe timpul cât vor dura .mobilizările îndată însă ce va începe războiul vor fi admiși chiar pe câmpul de lupta. GRECIA A TERMINAT MOBILIZAREA Atena. 1 .Octombrie. Mobilizarea, o apriră pe iematriata.. In trei zile, vor fi concentrate la granița turceaacă 60 de mii de soldați greci. . Efectivul de război al Greciei este de 125 de mii, poate fi ridicată însă în caz de nevoie la 170 de mii. Hoteie State Bitaioa Bulgaria, Serbia și Grecia mi răspuns Isi neii. Puterilor și au remis câte o notă la sepțiunea turcească Hota Greciei Atena, 1 Octombrie., — „Agenția Telegrafică“ din Atena spune că o notă identică cu cea a celorlalte state balcanice a fost remisă de Grecia legațiunea Turciei, astăzi la orele 8 seara. Nota nu va fi publicată până ce puterile nu vor fi luat cunoștință de dânsa. In substanță nota cere o mai bună administrație pentru toate vilaetele Turciei europene iar nu numai pentru Macedonia, în acest scop cer Porței reforme având următoarea bază : autonomia etnică a naționalităților, egalitatea de drepturi pentru creștini și musulmani, administrația școalelor și jandarmeria europeană. Principalele garanții ale acestor reforme sunt: numirea de valii elvețieni sau belgieni agreați de puteri cu consilii generale elective. Un consiliu superior rezidând la Constantinopol și însărcinat să aplice reformele va funcționa sub supravegherea ambasadorilor puterilor și miniștrilor statelor balcanice. Nota nu are caracterul unui ultimatum. Nici nu fixează vre-un termen pentru răspuns dar cere numai ca Turcia, care a dat semnalul mobilizărea, să dea și pe cel al demobilizăreî. Nota a fost comunicată puterilor. In nota către puteri se spune că statele balcanice mulțumesc puterilor pentru intervențiunea lor dar socotesc că dat fiind necesitatea unor reforme mai radicale și unor garanții de aplicare că e preferabil să se adreseze direct Sublimei Porți indicând principiile pentru aplicarea au folos a reformelor. Remiterea notei a provocat următorul incident: Statele balcanice, făcând în ultimul timp triste experiențe din pricina mutilarea sistematice a tuturor depeșilor pentru Constantinopole, au hotărât să remită nota legațiunilor otomane. Nota a fost remisă la Belgrad la ora 1, ministrul otoman a primit-o. Remiterea notei la Atena și Sofia a fost hotărâtă pentru ora 8. D. Caradja șeful de cabinet al d-lui Coromilas, s-a dus la acea oră la negațiunea otomană, unde ministrul Mukhtar nu numai că a primit nota, dar a cerut prioritatea telegrafică pentru transmiterea ei la Constantinopole. Trei ore mai târziu insă, nota a fost trimisă înnapii de ministrul Turciei. Ministrul de externe a răspuns că nu ar putea admite înnapoierea notei odată ce a fost primită și că în consecință o socotește ca remisă. Atunci textul a fost trimis încă odată la legațiunea otomană. Nota Bulgariei Sofia, 1 Octombrie. — Depeșă a Agenției Telegrafice Bulgare. Nota remisă legațiunea Turciei s enumără cari sunt, reformele radicale, cerute de Bulgaria, ca putând singure să îmbunătățească soarta mizerabilă, a populațiunilor creștine. Aceste reforme sunt: autonomia administrativă a provinciilor, guvernatori generali belgieni sau elvețieni, adunări provinciale elective, jandarmerie și miliție regionale și libertatea învățământului. ----------------— —---------Aplicarea acestor reforme să fie încredințată unui consiliu superior compus din creștini și musulmani în număr egal sub supravegherea ambasadorilor marilor puteri și miniștrilor celor patru state balcanice la Constantinopol. Poarta este invitată a declara că acceptă aceste cereri angajăndu-se a, aplică, în interval de șase luni, reformele conținute în notă și notița, explicativă, anexată la notă, iar ca dovadă de consimțirdntuici, va reveni, asupra decretului de mobilizare. Imediat după ce s-a remis această notă ministrului Turciei, ministrul de externe a remis miniștrilor Austriei și Rusiei, răspunsul Bulgariei la nota lor comună. In acest răspuns guvernul bulgăresc, spune că de. acord cu guvernele Greciei și Serbiei, exprimând gratitudinea sa pentru interesul manifestat in favoarea populatiunilor creștine din Turcia europeană, e de părere ca. air fi crud să nu se încerce, a se obține pentru populațiunile creștine din imperiul otoman reforme mai radicale, și mai lămurite, cari să poată cu adevărat îmbunătăți soarta lor mizerabilă. De aceea, guvernele celor trei state balcanice, au crezut de datoria lor a se adresa, direct guverului majestăței sale Sultanul, indicăndu-i reformele de introdus și garanțiile ce ar trebui să dea pentru sincera aplicare a reformelor. Copii după textul acestor note au fost remise legațiunea tu:r-PREZENTAREA NOTEI • SÂRBEȘTI Belgrad,. 1 Octombrie. 1— Răspunsul la nota: Puterilor a fost predat jeri după amiazi, la,orele 3 și jjuliu, miniștrilor. Austro- Ungariiei",și" Rusiei," . . .aiștrii Austro-Ungariei se găsea. .la .orgie 3 și jum. la primul-ministru Pasici, care nu i-au comunicat însă, nimic despre remiterea răspunsului, pe cărei d. Ugrón l-a găsit la întoarcere pe biuroul său. Pasici s’a dus în persoană la ministrul Rusiei, Hartswing, după ce un înalt personaj de la, ministerul de externe i-a predat răspunsul la nota Puterilor. UN DIPLOMAT DESPRE NOTA BULGARIEI Berlin, 1 Octombrie. — Corespondentul din Sofia al ziarului „Berliner Tageblatt“ a avut o convorbire cu d. Tarnowski", ministrul plenipotențiar austroungar la Sofia. O. Tarnowski a făcut niște declarațiuni din care reiese că in vreme ce Turcia a răspuns la nota Puterilor pe un ton amical, Bulgaria a dat un răspuns care a agravat și mai mult situația. CONSULII TURCI DIN ATENA, BELGRAD ȘI SOFIA VOR FI RECHEMAȚI Comstantinopol, 1 Octombrie. Ministrul de finanțe a primit, instructs să trimeată bani de drum consulilor turci din Atena, Sofia și Belgrad. . —‘—“------------- ■ Senzations'aftetintie a lui Passici — Situația primului ministreu Pasici zdruncinată — Viena. 1 Octombrie. — Primul ministru Pasici publică în ziarul „Neue Freie Presse“ o declarație senzațională spunând că dacă Marile Puteri vor interveni cu armatele lor în Balcani, atunci va intervigni și Rusia, provocându-se un räzboiu european groaznic. La ministerul de externe declarațiile acestea au provocat o adevărată consternație. Ministrul Franței de Dumaine a vizitat a fi pe ministrul Serbiei, Simiqi și i-a spus că declarațiile lui Pașici au făcut o impresie foarte neplăcută asupra cercurilor diplomatice. Deasemenea și ministrul Angliei i-a adus la cunoștință d-lui Sirnici că primul ministru Pasici trebue să dea o explicație asupra declarațiilor făcute. Se crede că Pasici va da o rectificare chiar mâine. * Petersburg, 1 Octombrie. — D. Pasici, primul - ministru al Serbiei, a acordat zilele trecute un interview corespondentului ■ din Belgrad al ziarului „Neue Freie Presse”, în care s’a exprimat, că în cazul că Austro-Ungaria se va amesteca in conflictul din Balcani, Rusia va intra și ea in acțiune. Declarațiunea aceasta a lui Pasici a nemulțumit cercurile guvernamentale rusești. Guvernul rus va soma pe d. Pasici ca să desmvată acel interview, căci în caz contrar guvernul rus va face niște destăinuiri cari vor fi foarte grave pentru Pasici. Viena, 1 Octombrie. — Ambasadorul francez Dumaine a încunoștiințat legațiunea sârbească că nu crede ca interviewul de ero al corespondentului ziarului ..Neue Freie Presse a avut ca Nicola Pasici sa fiedevărat. Psioî a zis că războiul general va isbucni dacă Austro-Ungaria se amestecă în războiul balcanic și va opri Statele balcanice de a-și întinde teritoriul. Dumaine a zis că o astfel de declarațiune este o provocare a Austro-Ungariei, care a trebuit să atingă penibil nu numai pe Franța ci și Anglia și pe celelalte mari Puteri. ------------p-------------* ÎMBUNĂTĂȚIRE LA BURSA BERLINEZA Berlin, 1 Octombrie. Toți marii bancheri de aci au avut azi înainte de amiazi o consfătuire, pentru a căuta mijloacele de asanare a crizei de la bursă. Dat fiind că deruta bursei e atât de mare încât nu vor putea, rezista nici capitaliștii cei mai bine situați, bancherii au hotărât să intervină, cu cea mai ■mare energie pentru restabilirea, echilibrului financiar. Au hotărât, să cumpere hârtiile de valoare, a căror ofertă a scăzut astăzi față de numărul ofertelor de Sâmbătă. Berlin, ■/ Octombrie. — Panica la bursa principală n’a fost atât de mare ca înainte.. Câteva hârtii de valoare au crescut, menținându-se pe când acțiunile de mine au început să scadă, de la 19.11, ajungând până la ,9.44. Toate hârtiile au fost rotate la bursă sub valoarea nominală.. Türkír 33 respins interviuria Fiîeriier Constantinopol. ■ 4 Octombrie. •rniVERNUL TURC, DUPĂ UN CONSILIU DE MINIȘTRI DE 38 DE ORE, A HOTASAT SA RESPINGĂ NOTA COLECTIVA A PUTERILOR IN CARE ACESTEA INSISTA PENTRU INTRODUCEREA DE URGENȚA A REFORMELOR. ------------aa—---------. Pregătirile Turciei MIȘCAREA ALBANEZILOR . Salomci, toc Soujbîk.—Albanezii _ cer--cu' insistență să''ți se che are ca să 5 anie contra dușmanilor Turciei. Chiar oameni bătrâni pleacă la războiu. Știri din Priștina spun că albanezii fac pregătiri spre a merge la graniță, unde sârbii ridică întări tari. * Pretutindeni la granița sârbească se iau măsuri în vederea incepetei ostilitâților. ,, , Se văd numeroase detașamente de voluntari mergând spre, graniță ; transportori da material de răsfeară sosesc mersă din Salonic. ■ MIȘCĂRILE FLOTEI TURCEȘTI 1 Constantinopol, 1 Octombrie. Guvernul a luat măsuri pentru împiedicarea tulburărilor în oraș. Mulți studenți, cari au luat parte la turburările din, zilele trecute au fost înrolați in armată. Pentru evitarea isbucnirei unei revolte în cazul sosirei de știri dezastroase de pe câmpul de război, s’au luat trafsuri pentru declararea imediată a dictaturei mulitare în Constantinopol. Dardanelele în urma intervenției din partea Rusiei vor rămâne deschise. Flota turca e concentrații în Dardanele. Era un crucișător și două torpiloare turcești au apărut în fața porturilor Varna și Burgas, pentru a se orienta asupra măsurilor de apărare luate de bulgari. DEPLASAREA. TRUPELOR TURCEȘTI Salonic, 1 Octombrie. — Ministrul de război, i-a remis comandantului din Coceana, Scudri pașa ordinul de a ridica starea de asediu și de a se prezenta la Constantinopol pentru a lua in primire comanda corpului său, de armată. Inspectorul general al armatei Zeliki pașa a ordonat reprimirea în armată a ofițerilor reformați. —Said pașa, comandantul corpului V de armată din Salonic a pornit spre Köprülü. Regimentele 37 din Ipec și 38 din Köprüülü au fost transportata la punctul de întâlnire al liniei ferate Adrianopole și Constantinopol. În fiece moment se așteaptă sosirea celor 120 de batalioane turcești din Anatolia.Diviziile de reciuf din Serres,Demir-i-Sar au plecat spre Dsirmatabula. —Divizia de rediui din Salonic, a plecat la Karasuli din ordinul Im Zekki pașa. Toate companiile de jandarmi au fost transformate in companii de infanterie. CONSILIUL DE MINIȘTRI DE ASTAZI Constantinopol, 1 Octombrie. — Consiliul de miniștrii a desbătut astăzi asupra notei statelor balcanice. Ședința consiliului a ținut și după amiază, încă nu se poate ști rezultatul consfătuirilor. , O TUMCEȘT« LUPTELE DE LA GRANIȚA țUNTENEFIREA» — Muntenegrenii ocupa noui poziții turcești - Belgrad. 1 Octombrie. Mai mulți medici militari ruși au sosit la Podgortg în Muntenegru. Trupele muntenegrene au atacat localitatea Tara, lângă Prezzina. Lupta a fost foarte sângeroasă. Muntenegrenii au ocupat șanțurile turcilor și le-a luat 300 de corturi, au pus stăpânire la 3 pichete și au luat șiim, mare număr de munițiuni și cai. Turcii au fost nevoiți să părăsească posifiul fiila lor. Trupele muntenegrene înaintează acum la 3 coloane pe teritoriul turcesc. O coloană a pătruns în Sandiac iar una se indreptează spre Scutari. 1500 de sârbi din Herzegovina au trecut granița la Muntenegru și s’au înrolat ca voluntari. CONTINUAREA LUPTELOR LA BERANA Paris. 1 Octombrie. — Știrile sosite din Constantinopol arată că luptele continuă în jurul orașului Serana. Muntenegrenii înaintează spre Lisnais, Plava și Akosa întâmpinând o violentă rezisteță. O coloană turcească venind dinspre Nord și mergând spre Abona a pricinuit muntenegrenilor mari pierderi. O mare parte din muntenegreni operând în direcțiunea Tuzi au" Intâmpinat" o împotrivire îndărătnică. Luptele au fost foarte sângeroase. Forțele turcești ocupând regiunea Tracia au respins pe muntenegreni și înaintează la regiunea dintre lacul Scutari și Mare. ASEDIAREA ORAȘULUI TUSI Podgoritza. 1 Octombrie. Trupele muntenegrene au atacat eradis de dimineață orașul Tuzi, începând să-l bombardeze. Seara muntenegrenii au trimis parlamentari în oraș, cerând să se predea.. Turcii dând un răspuns îndoielnic, muntenegrenii au reluat azi, dimineață atacul contra orașului. COMUNE INCENDIATE DE MUNTENEGRENI Podgoritza, 1 Octombrie. — Comunele musulmane Kastrati, Hoti și Coblic de lângă Scutari au fost licpediate. De asemenea și comuna creștină Roca a fost incendiată. Vineri toată ziua, au durat luptele, terminându-se cu ocuparea Bjeloplolei. DOUA BATALIOANE TURCEȘTI ÎNCONJURATE DE HALISORI Plevre, 1 Octombrie. — Malisorii au incanjurat două batalioane turcești, cari mergeau spre Tuzi ca să întărească garnizoana d’acolo. Ib jarul orașului Scutari turcii au ridicat intărituri de pământ. LUPTA DE LA DEGIGI — Descrierea, făcută de un comandant turc — Podgoritza, 1 Octombrie. — Unul din comandanții turci, făcut prizonier de muntenegreni, a spus unui ziarist următof aserele : „Am plecat acum o săptămână din Constantinopol. Sosind la Decica, culmea care nu urmași a fost ocupată de muntenegreni, nu am găsit decât întărituri primitive de pământ. Eu am rămași cu 120 din cei 400 de oameni,, desfășurați pe o linie strategică de 4 km. La 26 Septembrie cei 5000 dr. muntenegreni au deschis forul asupra noastră., Noi neavând de către bunurî, din cotri numai unul care purea fi utilizat, ranul a putut răspunde, cu aceeași rigoare. Afară de aceea 11 dini oamenii mei au dezertat, când, 2000 de muntenegreni au dat asalt general asupra pozițiunei noastre. Nu mai știu ce s’a petrecut în jurul meu decât că unul din căpitanii mei, Ahmed Effendi a căzut. Fiecare din nou lupta cu desnădejdire ca sa-șî salveze viața. 12 muntenegreni se aruncară asupra mea. Eu, mi-am descărcat, revolverele asupra lor, și căuând un adăpost pe aproape am lunecat și mi-am scrântit piciorul. „Am fost făcut prizonier. Pot să spun însă, că muntenegrenii s'au purtat foarte cavalerește, față de mine. Unul din ei vărsind că, umblu schipătând mi-a, oferit calul și astfel am fost dus‘ in tabăra muntenegreană”. Războiul italo-turc - Halfa se pregătește pentru bombardarea Sosirilor și un atac contra Dardanelelor — SITUAȚIA NEGOCIERILOR DE PAGE Roma, 1 Octombrie. — Cercurile guvernamentale cred că deși tratativele de pace continuă, delegații turci nu vor semna tratatul de pace. Flota a plecat era, urmând să ajungă Marți la punctul de destinație, ce se ține în cel mai mare secret. Roma, 1 Octombrie. — „Mesaggero” află, din Ouchy că termenul fixat de guvernul italian pentru durata tratativelor este Marți. Un delegat turc a declarat unui ziarist că situația e serioasă dar nu e disperată. El a spus că mâine poate să primească instrucția să semneze tratatul de pace sau să părăsească Guchy, respingând condițiunile Italiei ATITUDINEA PRESEI TURCEȘTI Berlin. 1 Octombrie.— „Tanin“ anunță că tratativele au intrat din nou într-o fază mai favorabilă. Se spune că delegații au reușit să înlăture toate greutățile ce se iviseră în cursul tratativelor. CE SPUN CERCURILE OFICIALLE ITALIENE Roma, 1 Octombrie. — La ministerul de externe se spun următoarele asupra tratativelor de pace de la Ouchy: Sâmbătă trebuia să fie semnat tratatul de pace, la ale cărei puncte au aderat și turcii. In ultimul moment însă, delegații turci au cerut ca tratatul să fie valabil numai în cazul când va fi votat și de camiera turcă. Delegații Italiei au declarat că, dacă pacea nu se va încheia până luni seara, flota italiană va începe o energică acțiune navală în marea Egee. Cât privește zvonul că Italia va debarca trupe în Balcani, ramând să-i atace je turci la ei acasă — se dezminte în modul cel mai hotărât, ULTIMATE!* ITALIEI Viena, 1 Octombrie,. — Ziarul „Neues Vierter Tageblatt” află din Rora că termenul ultimatului Italiei expiră mâine noapte la «sei« 12. Dacă până atunci Turcia nu va răspunde favorabil tratativele se vor considera definitiv rupte. Până acum nu se știe care va fi răspunsul Turciei, va primi condițiunile Italiei sau va consimți la continuarea războiului. In acest moment lucrurile la Roma sunt privite cu mult pesimism; se speră totuși că în ultimul moment va interveni o schimbare satisfăcătoare. PREGĂTIRILE FLOTEI ITALIENE Roma. 1 Octombrie. — Flota Italiei va mai rămâne concentrată o zi sau două, și în caz că Turcia nu va primi condițiunile de pace ale Italiei, flota italiană va bloca mai multe porturi turcești, va bombarda Smirna și va încerca un atac și în contra Dandanalelor. La Neapel se observă o febrila activitate. Cinci vapoare de transport sunt încărcate cu mașnițiuni fiind gata de plecare. Două escadre italiene vor ataca deodată țărmurile luxesse, —.—.—ao----——SASSONOW ASUPRA CĂLĂTORIEI SALE Petersburg, 1 Octombrie. —■; Sassonow va face astăzi,în consiliul de miniștrii, o dare de seamă asupra rezultatelor calătoriei sale diplomatice. AUSTROUNGARIA NU INTERVINE DE GAT DUPĂ RĂZBOI Viena. 1 Octombrie. Cercurile politice de aci anunță că Austro-Ungaria nu privește ocuparea localităței .Bjelopolje care e în Novibazar, ca motiv să ocupe Sandjacul. Sandajacul e teritoriu turcesc, și dacă turcii n’au știut să concentreze destule trupe, ca să respingă armatele statelor balcanice e o greșală a imperiului. Austro-Ungaria nu va interveni decât după terminarea războiului când, puterile se vor întruni și facă pace. ATAȘAȚII MILITARI PLEACĂ PE CÂMPUL DE LUPTA Constantinopol. 1 Octombrie.—. Atașații militari streini de aci sunt pregătiți să plece pe câmpul de războiu. Din Anatolia s’aî anunțat un mare număr de voluntari, REGELE NIGHITA Îmbrățișând pe un soldat care pleacă la război i