Universul, octombrie 1913 (Anul 31, nr. 270-300)
1913-10-14 / nr. 283
5 gam în Romania. - ioganî în Străinătate IC G B 8 PAGINI jtnnl XXXI. ■ p. 283. - Sunii 14 Octombrie 1913 Aniversara centenarului maréi bătălii DEL A LIPSCA lim SUGERMSA BEL» WIEDENTEBCH, LI 16 DET 01IBH 1E 1813 ANCHETA NOASTRfl Lft PARIS FRiȚi ROMANIA Un prieten iml spunea era: „îmi pare riscată afirmațiurea ta cu privire la prietenia francezilor. Politeța ori interesul momentan au putut inspira persoanelor cu cari am vorbit la Paris, declarațiunile de prietenie pe care le-am cules. Opinia publică pariziană, cea adevărată, eu cred că ți-a fost greu s-o afli”. Am răspuns prietenului meu — și încep acest articol cu răspunsul ce i l'am dat — următoarele: „Firește, nu pot afirma și nici nu afirm că am putut doza cu exactitatea cu care dozează farmacistul sinceritatea declarațiunilor și protestațiunilor de prietenie,remi s’au făcut. Cu toate acestea le-am primit pe toate — chiar și pe cele oficiale — cu cea mai desăvârșită încredere, și aceasta pentru că ele corespundeau în primul rând,’ atitudineiRomâniei și în al doilea rând pentru că n’aveam de ce să mă smir ,că într’o țară, unde meritul și dreptatea se recunosc poate mai ușor ca rn unde, se recunoaște cu expansiune chiar, meritul României, care a adus pacea lumei civilizate”. Așadar, am fost încântat și am primit fără nici un beneficii de inventar spusele d-lui d’e Naloche, directorul ziarului „Journal des Debats” care s sunau astfel: „Domnul meu, vă rog să mă credeți când vă afirm că în opiniunea publică franceză România are astăzi un prieten convins și sincer. Eraț necunoscuți la noi — se știa că existați undeva, că sunteți un popor latin; unii știau chiar că faceți politică cu Tripla Alianță, știu eu mai ce, în fine, se cunoșteau oarecari generalități. Astăzi , cu totul altceva. Azi nu se vorbește de cât se dtră și nu exagerez când vă spun că articolele apărute în presa noastră și care au fost favorabile acțiunea României, au pornit din adâncă convingere. Noi dorim cu toată sinceritatea o apropiere, chiar politică de s’ar putea, cu o țară care a dovedit, nu numai că înțelege și apreciază binefacerile civilizației, dar e chiar un apostol al ei. România are mai ales un mare merit: e acela că a știut să inspire Europei încrederea necesară pentru viitor. Sânteți în Orient un arbitru înțelept“. Cuvinte tot atât de măgulitoare pentru țara noastră mi le-a repetat și directorul ziarului „Le Figaro”. „Regret un singur lucru, îmi spunea de Jean Bernard, directorul instituțiunei „La Presse Associée” și corespondentul parizian al ziarului „Londépen- 1 dance Belge”, regret că nu este o apropiere mai mare între presa românească și presa pariziiană. In această direcțiune mai este mult de făcut. Eu cred că dacă acum, cu ocazia tratativelor împrumutului în Paris, s’ar fi putut lega o înțelegere între presa noastră și presa românească, dacă s’ar fi reprodus la noi în presă cum considera presa românească eventualitatea reușitei împrumutului în Franța, dacă într’un cuvânt s’ar fi cunoscut chestiunea de marele public, reușita împrumutului ar fi fost mai ușoară. Curentele determinate de presă hotărăsc de multe ori în chestiunile cele mai mari și grăbesc acțiunile chiar ale celor cărora îi fac tărăgăneli. Și lucrul acesta era cu •atât iftul ilega <ieului elenn l România se bucură înn Franța de o opiniune publică din cele mai simpatice".* Asistasem la Academia de medicină la comunicarea, făcută de d. profesor dr. Toma Ionescu. Un auditoriu din cel mai ales aplaudase cu căldură pe distinsul profesor român, și somitățile medicale ale Parisului îl felicitase cu cuvinte de admirație. Eu eram cu un compatriot și auzindu-ne vorbind românește, un domn de lângă mine, mi se adresează astfel: „Sânteți români ? Trebuie să fiți mândri. Aveți și de ce, după o acțiune politică atât de înțeleaptă, după o acțiune militară care a pus în admirație pe generalii noștri cei mai competenți, iată acum și manifestări științifice care vă pun tot pe primul plan. Dacă nu v’am iubi, v’am invidia.“ Incheia, exprimând dorința unui mare număr de membri ai coloniei române din Paris, mai multă apropiere de Franța. T. Femo ■ ■ -----♦ [UNK] [UNK]-------------— Paris-Cairo la aeroplan Aviatorul francez Daucourt (n-r. 1) și pasagerul san Roux, care face pe un monoplan „Borei’’ raidul Paris-Cairo. După cum se știe, îndrăzneții aviatori vor trece prin România și vor ateriza la „Liga aeriană”, de la Băneasa. -'**•* Organizarea judecătorească a teritoriului anexat D. Mihail Cantacuzino, ministrul justiției, a aplecat cu l in Cadrilater, spre a prezida in persoana, la instalarea autorităților judiciare , din nou creiate. Ministrul va mai examina pe loc aranjamentul, ce trebuie să se facă cu guvernul bulgar pentru repartizarea dosarelor afacerilor pendinte, din care unele privind interese din teritoriile bulgare, iar altele cu privire la JJoprici, trebuie să ne fie remise de Bulgaria, deoarece Dobrici depindea mai înainte de tribunalul bulgar din Varna. D. Mihail Cantacuzino a plecat prin Călărași la Silistra, iar de acolo va călători în automobil. BIW BUCOVINA AFACEREA Societății .„Canadian pacific“ Cernăuți, 10 Octombrie Și presa din localitate se ocupă cu sensaționala afacere a societăței de navigație „Canadian Pacific“. Majoritatea tinerilor expatriați de această societate sunt din Bucovina și Galiția, unde această societate avea numeroase sucursale. După cum se știe, sucrusalele acestei societăți, din întreaga monarhie au fost închise, iar directorul general Altruen arestat împreună cu mai mulți funcționari superiori. In Cernăuți s’au făcut 20 arestări și s’au închis trei sucursale. După cum se știe, în ultimul timp emigrările din Austria se făceau pe o scară întinsă. Intre emigranți, majoritatea o formau țărani din Bucovina și Galiția, care pleacă la Canada ademenițî de agenții acestei societăți, care împărțeau printre săteni broșuri cu ilustrațiuni din această țară a dolarului. Aci în Bucovina am avut ocazie să vedem cum în diferite rânduri autoritățile au fost făcute atente asupra acestui fapt, dar agenții au știut să se sustragă de la orice consecințe penale. Sute de familii au fost nenorocite chiar și la noi în Bucovina, căci cei care le cădeau în mreje, nu numai că-și nenoroceau familia prin faptul că-și vindeau sau amanetau avutul pentru a-și face spese de călătorie, dar odată ajunși acolo erau exploatați într-un mod îngrozitor. Mulți din ei nici nu se mai întorceau, ci se perdeau pe acolo în mizerie, neputând rezista covârșitoarelor munci la cari erau supuși, în timp ce cei rămași se svârcoleai aici în cea mai cumplită mizerie, în speranța că mai curând sau mai târziu cei plecați se vor reîntoarce sau le vor trimite bani. Mai în toate cazurile așteptările au fost zadarnice și în cele din urmă au trebuit să intervină guvernul, județul și comunele ca să ajute pe nevoiași. Și nici o măsură administrativă nu a putut pune stavilă acestor emigrări întrucât birourile de călătorii erau institute concesionate de stat și nimeni nu cuteza să bănuiască că activitatea lor are ca bază înșelătoria cea mai perfidă. In mai puțin de un an armata austriacă a avut de înregistrat, peste 50.000 de nesupuși ! Și lucrurile ar mai fi continuat așa cine știe cât timp dacă întâmplarea n’ar fi făcut ca autoritățile să descopere această manipulare necinstită care a vărsat milioane de cor. în buzunarele fără fund ale acționarilor ,,Canadian-Pacicului“. Asupra primelor indicii e o simpla convorbire de cafenea. Doi sau trei domni străini „englezi“ pe când ședeau alene, în totelurile unei cafenele de primul rang »,n capitala monarhiei sorbind cu nesaț și cu liniștea „englezească“ proverbială ca.i,e un. swartz, făceau gulme nu tocmai măgulitoare pe seama armatei austriace, care, după socoteala lor, referindu-se la procedeurile de la „Canadian Pacific“ avea să ajungă după un deceniu, la minimalul număr al unui „învins“ stat balcanic! Un domn dela o masă vecină, care probabil s’a simțit atins în amorul său propriu a găsit de cuviință să comunice prefectului de poliție „glumele’ de prost gust ale englezilor pe socoteala armatei austriace. Reprezentantul forței publice, intrigat de cele auzite, deschide imediat o anchetă și rezultatul a fost uimitor. In mai puțin de 24 ore întreaga activitate dubioasă a acestui biurou a fost pe deplin lămurită și rezultatul a fost arestarea conducătorilor în frunte cu directorul general și închiderea tuturor sucursalelor. Deși ancheta încă nu e terminată, din cele de transpiră jjnîi din cercurile bine informate, reiese că vinovați în această afacere senzațională sunt numeroase personalități înalte, și mai toate biurourile de călătorii se servesc de aceleași manopere cu „clienții” lor. Rezultatul anchetei se așteaptă la noi în Bucovina cu o mare nerăbdare. Se crede că zilele acestea se vor face noul arestări. Sigma. Scipio sinke!« Ziarele italienești ne aduc trista știre despre moartea lui Scipio Sighele A încetat din viață, la Florența, în vârstă numai de 45 de ani. Om de știință, cugetător și strălucit conferențiar, își întemeiase o foarte apreciată reputațiune prin studiile sale asupra criminalității. Volumul întitulat „Psihologia mulțimii”, tradus mai în toate limbile europene, i-a confirmat numele. Sănătatea îndruncinată de mai multă vreme, a pus capăt vieții lui bine împlinită. Era născut din familie trentină, la 24 iunie 1868, la Brescia. Tinerețea și-a trecut-o la Milano, unde și-a complectat educațiunea. * Moartea l'a surprins făcând ultimele colecturi ale unei noui edițiuni a studiului sau asupra delicvenții sectarii, edițiune pe care a amplificat-o formând un volum căruia i-a dat titlu de „Morala privată și morala politică”. . Dintre scrierile sale numeroase, se mai citează cu deosebire volumul întitulat „Perechea criminală”, în care aplică teoria sugestiunei susținând că între doi complici unul inspiră și celălalt primește inspirația, unul e dominator și celălalt e dominat, cum și opusculul întitulat ,,In contra parlamentarismului“, care a avut un mare răsunet în societatea italiană. ■ Precum se vede din titlul opusculului de mai sus, Sighele pe lângă știință, se ocupa și cu politica. ■ A fost pentru câtăva vreme, la Roma, liber docent al universității. A fost toate acestea, în scurta-i viață, și acuma e încă o glorie a Italiei, care apune lăsându-șî un nume neperitor. SCRISORI DIN RUSI4 Drey în siada ruseasca - t------------------------------IA Actul de acuzare Kiev, 9 Octombrie Mai bine de jumătate din actul de acuzare e ocupat de descrierea și critica cercetărilor, care s’au făcut până la arestarea lui Beilis, sau după arestarea lui, dar care nu-1 privesc pe dânsul. Asupra acestei părți voi reveni pe larg în cursul procesului, când vor fi ascultați, ca martori autorii acestor cercetări. Acuma amintesc numai, că ele au fost făcute, de-oparte de policia de siguranță, de altă parte, de către ziaristul Brazul- Brușkovski, ajutat fiind de polițistul Krasovski și de jurnalistul A. Joblonovski și trec la partea actului de acuzare, care stabilește omorul ritual. Cum am spus în scrisoarea trecută, dau traducerea textului publicat de Agenția Telegrafică Rusă. „Atât împrejurările, în care a fost ucis Iușcinski, cât și svonul, cum că el ar fi fost omorât de către evrei din motive religioase, au făcut pe judecătorul de instrucție să institue o expertiză. Asupra faptului, dacă crima n'ar fi fost săvârșită de către un nebun și asupra chestiunei, dacă există sau nu destule indicii, care să permită concluzii asupra scopului ucigașilor, asupra profesiunei și naționalitățea lor, a fost cerută părerea profesorului Universității din Kiev, Sikorski, iar în pivnița presupunere cum că Iușcinski ar fi căzut victimă unui omor ritual, au fost întrebați: profesorul de limba ebraică la academia de teologie din Kiev, Glagolev,profesorul de limba ebraică și arheologie biblică la academia de teologie din Petersburg, Troitzki și magistratul în teologie, preotul catolic Pranaitis. La prima chestiune profesorul Sikorski a răspuns în mod negativ. Iar în ce privește profesiunea și naționalitatea ucigașilor, profesorul Sikorski, din considerațiuni de natură antropologicăi istorică, consideră omorul lui Iușcinski ca tipic în seria de crime similare, care se repetă din timp în timp, atât în Rusia cât și în alte țări. Baza psihologică a acestor crime este, după părerea lui, răzbunarea sau vendetta fiilor lui Iacob i contra representanților altor rase. Dar crimele, asemenea omorului lui Iușcinski, continuă profesorul, nu pot fi în totul explicate de motivul răzbunarea. Faptul, de ex. că victimele sunt totdeauna copii, sau că ucigașii extrag tot sângele victimei, poate fi explicat admițând că avem de-a face și cu un act religios. Expertiza ritualului religiunea evreești a dat următorul rezultat: Profesorii Glagolev și Troitzki, având în vedere bazele religiunei evreiești, conținute în biblie și talmud, s’au pronunțat în mod negativ asupra posibilitătea omorurilor rituale în general și a omorurilor, a căror victime ar fi creștinii, în special. Expertul Pronaitis, în desacord cu profesorul Glagolev și Troitzki, din studiul tuturor surselor învățăturei religioase evreești, deduce, că la evrei există o „dogmă a sângelui”. După această introducere, actul de acuzare trece la punctele de acuzare în contra lui Beilis. ,jar dimineața zilei de 12 Martie Iuscinski a plecat de acasă pentru ultima oară, luând cu el cărțile și caetele necesare; în această zi, însă, la școală nu s’a ivit. După părerea bunicei lui Iușcinski, el s’ar fi dus, înainte de școală, să caute undeva praf de pușcă, care se isprăvise în ajun. Un prieten de-a lui Iușcinski, Cebareac, povesti în luna lui Aprilie studentului Vladimir Golubev (membru al partidului adevăraților ruși, D. G.), că în ziua de 12 Martie Iușcinski veni la dânsul și că împreună merseră să se plimbe spre terenul lui Berner (unde a fost găsit cadavrul) apoi se întoarseră în strada Iurcovskaia (unde locuia Beilis). Mai târziu micul Cebareac (prietenul lui Iușcinski, despre care e vorba) negă faptul că s-ar fi întâlnit în acea zi (12 Martie) cu Iușcinski. Prima declarație a lui Cebareac a fost însă confirmată de alți doi martori Casimir și Uliana Șahovski. Amândoi băeții au fost văzuti întâi de Uliana, apoi și de bărbatul ei în apropiere de casa, unde locuiau părinții lui Cebareac. Ograda, unde locuiau aceștia din urmă se învecinează cu fabrica de cărămizi a lui Zaitzev, care (fabrică) se află în apropiere de terenul lui Besaer. Gardul, care înconjura ograda fabricei era stricat în mai multe locuri și astfel din curtea, unde locuia Cebareac se putea ușor pătrunde în curtea fabricei, unde se strângeau deseori copii din mahala să se joace. După spusele lui Kasimir Șahovski, vre-o trei zile după 12 Martie el întâlni pe Cebareac și-l întrebă dacă în ziua când la văzut pentru ultima dată cu Iușcinski, ei au petrecut bine. Cehareac re armase că nu. din cauză că în curtea fabricei, unde se duseseră, îi speriă un bărbat cu barba neagră. Declarând acestea judelui de instrucție, Casimir adăugă, că, după părerea lui, bărbatul cu barba neagră trebuie, să fi fost Mendel Beilis, care ar fi luat parte la omorul lui Iușcinski. După spusele Ulianei Șahovski, o prietenă de-a ei, Anna Volkino, venind vorba despre omorul lui Iușcinski, i-ar fi spus, în prezența băiatului Nicolai Caliujni, că ea a fost o față când un bărbat cu barba neagră l-a târât pe Iușcinski în spre cuptorul fabricei. Volkirin ar fi adăugat că bărbatul cu barba neagră era Beilis, întrebată de judecătorul de instrucție, Anna Volkina, negă că ar fi spus cele de mai sus Ulianei. Asemenea, băiatul Caliujii, la început negă că ar fi fost de față la convorbirea redată de Șahovski, în urmă, însa, reveni asupra primei declarații și confirmă spusele Ulianei. Mai târziu aceiași Uliana Șahovski, fiind beată, povesti agentului de siguranță Polișciuc, cum că bărbatul ei ar fi văzut cum Mendel Beilis l-a târât pe Iușcinski spre cuptor. Interogată apoi de judecătorul de instrucție, ea declară că nu-și mai aduce aminte de cele spuse agentului de siguranță, atuncea fiind beată, și că bărbatul ei nu i-a spus niciodată că ar fi văzut cum Mendel târa pe Iușcinski. Acelaș lucru declară și Casimir Șahovski. In general, ambii Șahovski schimbară de multe ori depozițiile lor, totuși la urma urmelor, Casimir reveni la prima declarație. Micul Cebareac, întrebat de judecătorul de instrucție declară că aproximativ cu 10 zile înainte de găsirea cadavrului lui Iușcinski, acesta (Iușcinski) a fost la dânsul, să-l cheme la plimbare, dar, el refuzând, Andrei a plecat singur”. Mă opresc aici cu traducerea actului de acuzare pentru că restul nu mai conține decât o repetare a celor de mai sus. Un fapt nou e declarația surorei băiatului Cebareac cum că acesta i-ar fi povestit că o săptămână înainte de dispariția lui Iuscinski a văzut în casa lui Beilis doi evrei îmbrăcați în haine neobicinuite. Pe amândoi i-a văzut rugându-se. Cebareac nu a miai putut fi întrebat asupra spuselor surorei sale pentru că aceste declarații fură făcute judecătorului de instrucție după moartea băiatului? Atâta tot. Și totuși, „in baza celor de mai sus Mendel Beilis se acuză cum că, împreună cu alți indivizi, nedescoperiți până acuma, din motive religioase a ucis pe băiatul Iușcinski”.... Și dacă cetitorii se vor mira, că afacerea n’a fost clasată, ca neghiobia aceasta a fost adusă înaintea juraților, se vor indica o mică explicație. In ultimul număr al ziarului „Ruskoe Stovo” se poate găsi următoarea informație: unde, între altele, cetim: „întrebările ce vor fi puse juraților, vor fi formulate la sfârșitul procesului. Totuși ministerul de justiție ar considera ca juste următoarele întrebări: 1) E dovedit sau nu cum, că în ziua cutare, în locul cutare, băiatului Andrei Iușcinski i-au fost pricinuite, din impulsiuni religioase și în scop ritual, numeroase răni, în urma cărora Iușcinski a murit ? 2) E dovedit sau nu că această crimă a fost săvârșită de Beilis? 3) E sau niL Beilis vinovat? D. G. nmite In cursul lunilor Octombrie și Noembrie curent, devin vacante două locuri de consilier la înalta Curte de conturi. In vederea acestor locuri, referendarii Curței au înaintat d-lui ministru de finanțe iun memoriu, în care arată că, de la 1864, locurile de consilier au fost încredințate numai persoanelor din afară, înlăturându-se sistematic referendarii Cuțiței, funcționari de carieră cu practică și cu drepturi prevăzute de lege pentru ocuaprea acestor locuri. ■ ■ Nicăeri nu există o asemenea stare anormală de lucruri, nici în organizarea Curților de conturi din străinătate, nici la vre-o altă administrațiune publică din țară. In Franța, al cărei sistem este admis în organizarea noastră, o dispozițiune! de lege prevede : „En cas de vacance. d’une■ place de maître des comptes, le premier président en donnei'a avis ă notre ministre <M finances-, qui joindra á sa Präsentation une lista) de dix référendaires distingués •par leur talent et leur zele" (Decret 28.Sept. 1S07 art. 12)? In Belgia, după car© se luase unele dispozițiuni din vechea noastră organizare, cu toate că magistrații Curței sunt, acolo aleșî de Parlament, înaintarea este erarchică : „Sur Ies quatre presidents qui se sont succédés á la tété de la Cour des Comptes Beige, trois y ont fait leur carriére; parmi les conseillers en fonctions aujourd'hui (1892) un seul ne sort pas des bureaux de la Cour” (V. Maree. — • Cour des Comptes et Comptabilite publique en Belgique, pag. 23). La noi, în toate celelalte administrațiuni publice numirea în funcțiunile superioare se face numai dintre personalul anume pregătit în interiorul acelor administrațiuni. Noua lege de organizare a administrațiunei generale a financelor a îngrădit intrarea celor din afară la funcțiunile superioare; cu atât mai mare cuvânt este necesar aceasta la înalta Curte de conturi, deoarece, pe de o parte referendarii nu sunt funcționari de biurou obicinuiți, căci ei sunt recrutați în condițiune escepționale cerându-li-se titluri academice, în plus un concurs și vârsta de 25 ani la intrare (art. 5 și 12 din lege) iar de pe altă parte, în cei 10 ani de stagiu ce li se cer pentru a fi numițî consilieri, sunt singurii cari pot dobândi, prin cercetarea contabilităților tuturor serviciilor publice și prin studierea și aplicarea tuturor legilor generale și speciale, după care se conduc diversele administrațiuni, — cunoștințele tehnice necesare unui consilier al Curții, pentru controlul contabilității statului și celorlalte instituțiuni publice. Toate chestiunile se studiază mai întâi de către referendarî; în cercetarea conturilor ei apreciază diferitele fapte și pun în desbaterea Curții numai pe cele ce socotesc ei neregulate, luând parte la desbaterile Curții cu vot consultativ. Astfel, credem că d. ministru de finanțe va ține seamă, la numirile ce se vor face în cele două locuri ce devin vacante, de drepturile ce munca și legea le dă refendarile. Credem că se va pune capăt sistemului de a se prefera persoane străine de Curte și de lucrările ei pentru ocuparea funcțiunilor de consilieri. ’ . ÎNALTA CURTE DE CONTURI ill IMNM ai ROMANIEI Sub acest titlu, oficiosul francez ,,Le Temps” publică o scrisoare primită din București, de la corespondentul său particular. In ea se Vorbește de interesul cu care în România se urmăresc negocierile de pace dintre Grecia și Turcia, cum și de presupusa înțelegere secretă care s’ar fi încheiat între Bulgaria și Turcia, unite prin ura comună în contra grecilor. Atențiunea țarei noastre asupra acestor mișcări este explicată prin dorința foarte legitimă de.a .se menține neștirbită pacea încheiată la București. Scrisoarea după ce atinge numitele chestiuni, arătând preocupările ce deșteaptă la noi, se închee cu următoarele cuvinte: „România nu e în definitiv animată de nici un sentiment ostil nici în contra Turciei nici în contra Bulgariei. Lunga ei graniță comună cu Bulgaria explică în de ajuns dorința de a întreține cu vecina ei relațiuni amicale, cu condițiunea însă ca la Sofia să se renunțe la visul unei Bulgarii mari stăpână a peninsulei și să se consacre silințele națiunii la organizarea nouilor provincii și la desvoltarea lor pe calea progresului și a bogăției. „Consideră România, că interesul ei superior este menținerea păcii în Orient. Înțeleaptă politică iar regelui fa i s-a rezervat războiul din urmă, rolul de arbitru. Fără să pretindă nici o ighemonie, guvernul din București crede că trebue să continue a exercita influența lui amicală pentru conservarea echilibrului din fron stabilit. Nu s’ar codi, probabil, nici să facă să intervie armata sa ca să’i apere la nevoe. „Insă dacă intervenirea aceasta poate să fie repede și imediată în cazul când s’ar produce o agresiune din partea Bulgariei, ar fi cu mult mai înceată în contra unei ofensive turcești. Un atac al Turciei împotriva Greciei ar provoca, pe temeiul tratatelor, intrarea în acțiune a Serbiei. Dar Româniloj, neavând nici un punct de contact cu Turcia, nu ar putea să-și trmeată trupele pe câmpul de bătaie decât prin lungi transporturi pe drumuri de fier lungi de mai multe sute de kilometri. Ajutorul ce ar putea aduce camarazilor ei de arme de erî n’ar putea astfel să fie decât iluzoriu în caz de victorie, sau prea târziu în caz de înfrângere. E unul din cuvintele pentru cari se speră, la București, că negociațiunile din Atena vor avea un succes repede și care va trebui să aducă, cel puțin pentru câțiva ani, pacea în Balcani. „Această pace, vor la București să fie cât mai lungă. Fiecare an aduce României un spor de populațiune de 100 de mii de suflete. Avuția ei se desvoltă ca o repeziciune care dă în toți anii un avânt nou rezultatelor dobândite. Ca să se îmbogățească și să i se organizeze economicește și social, România are trebuință de liniște. Aceasta explică de ce pune eaj preț mare pe echilibrul stabilit. Din punctul de vedere balcanic, ea își privește rolul ca un rol de moderator. „In ce privește pe Puteri, România dorește să aibă cu toate relațiuni bune, în stare să-i asigure o independență politică și economică desăvârșită, lăsându-i totuși putința să-și manifeste simpatiile sale pentru Franța, către care incontestabil o împinge sentimentul fruntașialor națiunii. j NJ ■ * ■ ■ • ' •# Turneul trupei I Antonescu în Ardeal D parte din artisti insei fotografiați Bl grap la Orăștie