Universul, ianuarie 1914 (Anul 32, nr. 1-29)
1914-01-01 / nr. 1
GSTIAȘTEHEA MESSIIE Reggio si Messina dani 5 ani fes cutremurai ce le-a distras REGGIO. - O parié din strada Garibaldi, redeschisă \ieții S3HIMBAREA DE REGIM nț mm LIBERAI ------------lili îl-----------* SECRETARII GENERALI.—PREFECȚII. — PRIMARUL CAPITALEI Pentru toată lumea politică schimbarea de regim este fapt cert; - -.eclucațiunile din parlament ale d-lui Maiorescu au îndemnat confirmarea oficială, în afară de orice îndoială, că guvernul de colaborare și-a considerat împlinită misiunea odată cu votul pentru anexarea noului teritoriu. De data aceasta, însă, schimbarea de regim se face in condițiuni normale. Cu toată agitațiunea unora dintre guvernamentali în favoarea menținerei colaborăre, primul ministru a recunoscut și a declarat-o că, constituiționali ce fete, guvernul Maiorescu-Take Ionescu nu mai poate face un nou apel la țară. Pricina? Cele două mari reforme sociale enunțate de către d. Ion I. C. Brătianu, șeful partidului național-liberal. Apelul la țară urmând să se facă, prin urmare, în numele acestor două reforme, sarcina revenea de drept, — după chiar declarațiunile d-lui Maiorescu, •— partidului care a enunțat reformele Prezintând Regelui demsia guvernului, d. Maiorescu a adăugat că va recomanda un guvern al partidului național-liberal. In vederea formăreii noului chinez, șeful partidului națioal-liberal a avut convorbiri anuale cu ministeriabilii liberali , în special, cu reprezentanții ihilor cadre din partid, căror tradiția și trecutul le mențin rol important în deciziile de căpetenie ale partidului. Unii dintre aceștia au încerat să impună d-lui Brătianu liniștit fără suprafață politică — dar o bună parte din alte încercări nu au reușit, mai es când a fost în discuție diribuția portofoliilor și nu persanele. O dovadă este noua listă misterială a partidului liberal, fie, după multe probabilități, de a fi cea următoare : Ioan C. Brătianu, Emil Gostinescu, . G. Morțunsam. Porumbarii, .I. Constantinescu, Alex. Radoicî, C. Banu, I. G. Duca și Vici Antonescu. Discuția care se mai face este supra portofoliului d-luî_C. Bau, urmând să se aleagă între irectorul „Viitorului“ și d. dr. Aghelescu. In ce privește distribuirea porofoliilor, d. Brătianu se va sta în ultimul moment la război ,nu la interne. In cazul acesta din urmă, scratariatul general al ministeruui de interne îl va avea tot d.î. N. Săveanu; — dacă, însă, portofoliul internelor îl va lua d. vloriun, se va încredința secreariatul general d-lui Dimitriu, ritual deputat de Dâmbovița. Pentru celelalte posturi sunt resemnați până acum d-niî.Smil Petrescu, la primariatul capitalei; Ion Simionescu, proesor la universitatea din Iași , membru al Academiei Române secretar general al ministerului cultelor și instrucțiunei iublice ; colonel Iliescu, secrear general al ministerului de uzbor; Hălăceanu, secretar general al ministerului industriei i comerimuî; Eftimie Antonescu, consilier la Curtea de apel, secretar general la justiie; Niculescu-Dorobanțu, preect al județului Ilfov; George Mariandi, director general al Hâtrelor; Haralamb Lecca, subdirector al teatrelor; pentru prefectura poliției Capitalei urmează sa alci»“* intre ,d-niî, Eduard Ghica și George Corbescu. Acestea sunt numirile cele mai probabile stabilite până acum.* A doua audiență a d-lui Maiorescu la Rege, după audiența pe care a avut-o Duminică seara, fusese hotărîtă pentru ori dimineață. . Asupra acestei hotărîri s’a revenit, însă, în urma recomandațiunei d-lui dr. Mamulea care, după un ultim examen făcut Regelui eri dimineață, a cerut ca Suveranul să nu acorde audiență pentru dimineața zilei de eri. — în urma acestui aviz al medicului curant, audiența d-lui Maiorescu pentru a prezintă demisia cabinetului a fost amânată pe azi; tot azi va fi chemat de Rege, spre a i se încredința formarea noului cabinet, șeful partidului naționalliberal. In cazul acesta e probabil că noul guvern se va instala Joi. 2 ianuarie 1914. Scutirea mobilizarilor Eli s’a promulgat legea după care toți militarii de grade inferioare aflați în concediu sau rezervă, nori au fost mobilizați în anul 1913, și carii până la data decretului de mobilizare,nu au achitat nici în natură, nici în bani prestația pentru drumuri, sunt scutiți de ea pentru anul 1913.■-----------* * *----------- VENIIZELOS la ROMA Bora, 29. — D. di San Giuliano s’a dus la orele 4 la „Grand hotel“ spre a înapoia d-lui Venizelos vizita pe care acesta îi făcuse. întrevederea lor a fost lungă La orele 6 și 46, d. Venizelos s’a dus la Quirinal unde a fost primit de rege și apoi a luat parte la un prânz de onoare dat de corpul diplomatic. D. Venizelos va pleca mâine sau poimâne la Paris, unde va sta 6 zile; apoi, din Paris va merge la Londra. * Roma. 29.— Vorbind cu un redactor al ziarului „Giornale d’Italia“, d. Venizelos a declarat că a fost mișcat de primirea care i s’a făcut la Roma, nu numai de cercurile oficiale dar și din partea populației. * Roma, 29. — Ziarele „Tribuna“ și „Giornale dTtalia“ spun că d. Venizelos, înainte de a pleca, a primit pe reprezentanții presei cărora le-a declarat că nu putea să se acorde nici o convorbire, adăugând totuși că a simțit o mare bucurie în urma primirei ce i-a fost făcută în Italia. Plec din Proma într’adevăr satisfăcut și încurajat, sper că voi reuși în misiunea mea: nu mai am nimic de adăugat. D. Venizelos se va opri la Paris o zi sau două, apoi va pleca la Londra, de unde se va înapoia Duminica viitoare la Paris spre a petrece acolo mai multe zile. (A. R.). • * Borna, 29. — D. Venizelos a plecat azi după amiazi spre Paris, și a fost salutat la gară de d. San Giuliano și de însărcinatul de afaceri al Serbiei. Chesti iijajDPitici,î i Fran|a rându-se pe viitor cetățenilor chemați să alcătuiască Juriul nu numai virginitatea cazierului lor judiciar ci și anume titluri pentru a li se încriinta sarcina și onoarea de a judeca pe semenii lor. Aceasta se crede că ar fi cea mai bună garanție a« obținerii unor verdicte inteligente întrucât oamenii cu cultură supăoară sau cu o oarecare cultură sunt presupuși mai puțin influențabili, mai buni cunoscători ai sufletului omenesi buni observatori ai patimelor și împrejurărilor. In al doilea rând se cere pentru jurați dreptul nu numai de a se mărgini a răspunde afirmativ sau negativ la întrebările puse de Curte ci și dreptul de a fixa ei însăși sau de acord cu Curtea quantumul pedepsei, pentru că în general dânșii fiid oameni ce ignorează Codul Penal, de teamă ca nu cumva răspunsul lor, afirmativ să aducă o pedeapsă prea gravă preferă să zică : nu, pentru că în acest caz știu că acuzatul va fi achitat. Dacă prima modificare, a modului de selecțiune, va da mai mult de gândit, nu în ce privește temeinicia ei dar în ce privește modalitatea alegerii, cred că cea de a doua este foarte logică și echitabilă căci dacă dai dreptul societății ca ea să se pronunțe dacă acuzatul trebue să fie sau nu privat de libertate, pentru ce să nu-i dai dreptul ca tot ea să hotărască cât timp acest individ să stea departe de dânsa ? In Franța un proect de reformă din 1908 a rămas literă moartă. El este întocmit în sensul ideilor de mai sus și se impune a fi transformat în lege căci încercarea pustnică. Cu aceste modificări se va ajunge poate să se evite achitările celor ce nu merită, precum s’ar evita și tristele erori judiciare. Roadele, de vor fi bune, vor trebui culese și de noi, pentru că și la iol există o problemă a Juriului. Chestiunea Juriului în materie criminală, instituțiune de origină engleză și trecută în mai toate legislațiile țărilor civilizate, a fost și este una din cele mai importante probleme de drept penal, a cărei rezolvare a frământat pe mulți jurisconsulți ai timpurilor trecute și care frământă și azi mai mult decât oricând pe acei ai timpurilor noastre. In Franța ea este la ordinea zilei în urma îngrijitoarei creșteri a criminalității și a unor scandaloase verdicte de achitare aduse în ultimul timp de Juriul Senei. Toată lumea este nemulțuțumită și acest fenomen se observă nu numai în murmurile indignate ale publicului, murmure cu care primește verdictele de grație a celor ce meritau ghilotina, nu numai în presă acest puternic organ al opiniei publice, care de la un timp încoace a luat o atitudine hotărâtă și energică, nu numai în discuțiile oamenilor competenți dar chiar și în alte manifestări ale vieții culturale omenești, în teatru. Toți acești factori și-au dat mâna azi și au început lupta pentru a grăbi odată și într-un mod definitiv rezolvarea problemei Juriului. Dar trebuie să arăt că este de observat o deosebire sau mai bine zis o divergență a teatrului în această luptă, căci pe când opinia publică și presa protestează contra indulgenței Juriului, teatrul îl acuză că condamnă cu inconștiență. Pată acest fapt se datorește întâmplării, în ori ce caz piesa în„ Tristan Bernard, Jeanne Doré” ce ocupă actualmente pensionarii Tenisului Sarah Bernhardt, este bine venită, căci pe lângă că ne dă într’o formă desăvârșită și reală viața Curților cu Juri, se unește prin tendința ce o are la lupta și protestările unanime contra păcatelor și nedesăvârșirii instituțiunii Juriului. Dar ceea ce izbește și ceea ce ‘rebue să reținem este că toată ’umea se agită : unii contra indulgenții Juriului, alții contra severității lui. Și unii și alți a’ d’eptate, dreptate căci trebue s’’ știi să erii rând trebu’e. s’ să nu erțî când nu treburi Dar pentru ca să știi cum tm ’mo să te comporți într’un rit -au într’altul. trebue să știi s? ’udeci : ori Juriului i se aduc p ’nvinuirea că nu știe să judece De acea unii văd Indrevdarpp mir și simplu în desființarea lui. Toată lumea însă recunoașteă este adânc înrădăcinată ideia și numai societatea poate fi judecătorul în drept să hotărască facă cutare sau cutare individ ,acuzat de crimă merită să mai intre sau nu în rândurile ei. Alții propun o soluție medie și care cu drept cuvânt pare a fi cea mai nimerită și anume: menținerea dar modificația institutiunii. Modificarea aceasta ar consta în introducerea a două reforme: I) In selecțiunea Juraților și II) în acordarea dreptului juraților de a fixa ei însăși quantumul pedepsei. Prima reformă este determinată de faptul că de obiceiu profesiunile zise liberale: avocații, medicii, inginerii, titrații în definitiv, sunt în comisiunea Juriului întotdeauna în infimă minoritate față de netitrați: mici negustori, meseriași, lucrători, oameni lipsiți uneori de cea mai elementară cultură lesne influențabili de cuvântul cald și mișcător al apărătorilor talentati sau de scenele emoționante inerente Curților cu juri. Palatul (conacul) de pe moșia Greci (Olt), proprietatea Ionderă0TM contiva °«x cu putință a Kalinderu, care e destinat a servi pentru_ recreațiunea acestei din urmă categorii, ce a academicienilor ti) timpul veF8L "etrtî Th. Dmmitrescu Doctorand în Drept Eftiima taxelor poștal, tofofatice și telefonice S’a promulgat ori legea pentru modificarea articolelor 19, 36, 60, 152, 165, 166 și 168 din legea de exploatare poștală, telegrafică și telefonică, modificare prin care se extimse taxele poștale, telegrafice și telefonice. Iată cuprinsul acestei legi: ART. I. — Articolele 19, 36, 50, 165, 166 și 168 din legea de xploatare poștală, telegrafică și telefonică se modifică după cum urmează : Art. 19. — Telegramele de presă prezentate de corespondenții formal autorizați ai ziarelor și adresate redacțiunilor respective în orele fixate de administrația poștelor prin regulament vor p<vala de 0 reducere până la OU/& din taxa pe cuvânt. Aceasta reducere se -a putea aplica și la telegramele cu presă externe cu țânie care Vor admite reciprocitatea. Art. 36. Taxa transportului corespondențelor în toată întinderea României, cuprinzându-se și predarea la domiciliu al țestinatarilor, se fixează după cum urmează: a) Scrisori închise : 10 bani cu fiecare 20 grame sau fracțiune de 20 grame și dublu în caz de nefrancare. Scrisorile nefrancate adresate militarilor de grade insernate din armată vor fi încărcate la lestinațiune numai cu porte de 0 bani de fiecare 20 grame sau fracțiune de 20 grame, iar b; timp de război vor fi scutite de plată ; b) Cărți poștale deschise: 5 bani; c) Cărți poștale închise: 10 bani; d) Imprimate, probe de mărfuri și hârtii de afaceri: 5 bani de fiecare sută de grame sau fracțiune de sută de grame și dublu în caz de nefrancare; c) Ziarele și orice publicațiuni periodice cari apar cel puțin oata pe lună : 1 ban de fiecare 50 grame sau fracțiune de 50 grame. Administrația poștelor va puta creea noul servicii după statarea trebuințelor exploatării și după cerințele publice : A, stabilind și modificând tab ete prin regulament. * Lt ::o:,— Oficiile poștale, stațiunile de cale ferata aieatorului sau de interes particular, birourile rurale și agențiile speciale vor putea primi, emite și achita mandate poștale până la suma maximă de 1000 lei. Taxa mandatelor poștale se fixează la 10 bani de fiecare 25 lei sau fracțiune. Mandatele pot fi expediate și prin telegraf în schimbul unei taxe fixe telegrafice de 1 leu și 50 bani pe lângă taxa mandatelor. Art. 152. — Rețele urbane sunt acelea cari numără cel puțin 100 abonați la instalațiuni principale. Stabilimentele industriale, fabricile, hotelurile, localurile publice , cafenele, restaurante, berării, cârciumi, băcănii, magazine și, in genere, orice localuri frecventate de public, vor plăti după numărul de convorbiri, socotindu-se anual 100 lei pentru maximum 2000 convorbiri anual și câte 10 bani pentru fiecare convorbire în plus. Când numărul convorbirilor anuale pe un acelea circuit va trece de 8000, vor fi obligați a cere instalarea unui alt circuit cu centrala telefonică. Controla convorbirilor se va face prin contuare. Pentru orice altă instalare de posturi telefonice în interiorul aceleiaș clădiri, pe acelaș circuit fie în localuri publice, fie în case particulare, se va plăti după deviz, întreținerea fiind în sarcina abonatului. Pentru casele particulare administrația poate face instalații de nrme de curent, pentru un acelaș aparat portativ, fără altă plată decât a cheltuelilor de instalație după deviz. Ziarele sau corespondenții autorizați ai ziarelor pot vorbi în rețeaua interurbană cu o reducere până la 50 %, însă numai în orele stabilite de administrația poștelor și telegrafelor, prin regulament. Această reducere se va face atât în serviciul intern cât și cu țările străine care vor primi reciprocitatea reducerii. Art. 165. — Exploatarea telefoanelor județene se face de Stat. Statul asigură județului comunicațiuni telefonice cu subprefecturile și primăriile din acelaș județ. Toate rețelele județene actuale trec la Stat odată cu promulgarea acestei legi. Toate autoritățile și instituțiunile dependințe de județ, cari în prezent beneficiază de instalațiuni gratuite, intră în categoria abonaților și li se aplică rang rețelelor respective cu o reducție de 50%. Postume telefonice instalate de primăriile «imunelor rurale sun considerate ca posturi publice și vor fi deservite pe agenții pr bmilor, sub denumirea de agen telegrafo-poștal și sulrantm^ autoritatea oficiilor Statului. Când un abonat la rețeaua județeană are instalațiune și rețeaua urbana din acelaș județ poate fi admis la convorbiri între ambele rețele la schimbul unui abonament supra,ehiar ce se va fixa prin rebulara^t. Această dispozițiune nu se aplică însă în rețelele urbana care numără mai mut de &.9 a»C oadl. Art. 166. — Convorbirile telefonice oficiale efectuate de organele diferitelor autorități în cuprinsul aceluiaș județ pentru a fi admise trebuiește ca agenții respectivi să poseadă cărți nominale de identitate, care se vor vinde de direcțiunea generală a poștelor, telegrafelor și telefonelor, autorităților în drept, in s rhimbul taxelor stabilite, reduce cu 50%. . . Art. 168. — Când o linie telefonică privată traversează un drum public sau trece pe o altă maririotate autorizația de instalațiune se dă fără tri I o plată, numai pe baza unuif plan admis de direcția generală și dacă are și consimțimântul proprietarilor intermediari. In localitățile unde direcțiunea generală a poștelor și telegrafelor nu va dispune de mijloace pentru întreținerea liniilor telefonice, această întreținere va fi lăsată în sarcina abonaților, cari vor pluti numai taxele de abonament. . ART. II. — Orice dispozițiun contrarii acestei legi sunt și rămân abrogate. Un regulament de administrație publică va determina amănuntele și modul de aplicatiune a dispozitiunilor iesiii de exploatare poștală, telegrafică și telefonică. Succesiunea lui Ion K F-oto Chal nd Caracal -iii----- Reopjaci a*ea armatei utontine Constantinopol, 29. — Cercurle Porței privesc rechemarea generalului Liman din coma la corpului Intâin de armată din Constantinopol și numirea sa ca inspector general al armatei și al școalelor militare, ca definitivă, azi. Aceleași cercuri declara cu acastă schimbare se datorez .exclusiv ministrului de războu, Enver Pașa, care a comunicat ori generalului Liman intenția sa de a-i conferi o inspecție generală în locul comandamentului corpului I de armată. Generalul Liman ar fi raspuns că e gata, în omși ce ralisa rutiere la reorganizarea armatei otomane Cercurile Porței recunosc că această schimbare e de natură a satisface Rusia. d. de Giers, care era să price diseară și-a amânat plecarea, ceea ce fust să se creadă că negocierile privitoare la reformele din Anatolia la răsărit, după informațiile Portei, ar fi pe cale bună. Djavid Bey a plecat asearăpre Paris spre a termina afacerea marelui împrumut și a iscăli înțelegerile privitoare la chestiunile financiare, concesiuni de căi ferate și de porturi david se va opri 24 de ore, la Viena. (A. B). Constantinopol, 29. — După un comunicat oficios, ministrul de război considerând că comanda primului corp de armată ar cere cea mai mare parte din activitatea generalului Liman, în paguba înaltei sale misiuni de inspector general al armatei, de la care ministerul de război așteaptă cele mai inimoase rezultate pentru reorganizarea repede a armatei, comanda corpului întâia de armată va fi încredințată unui general turc ajutat de un ofițer de stat-major german. (A. R.). * Constantinopol, 29. — Ministrul turc la Berlin, Mamud Muhtar, refuzând postul de inspector în regiunea a treia armatei, a fost scos la pe comandantul corpului « mată, Hasan Izzet a un inspector al regiuor armatei și a fost generalul Hasp 44 DE ZILE IN BULGARII Dela Brosnicevo, brigada de avantgarda, după o așteptare infrigerată și după felurite svonuri, porni ca după obiceiu, tot in puterea căldurii, spre Miscova, inamicul fusese semnalat ; patrulele de cavalerie luaseră chiar contact cu el. Pană în ziua aceasta, marșurile noastre obositoare și lungi în necunoscut, fără scop lămurit, aduseseră un fel de oboseală sufletească și o discordare în of iiter și trupă. Acum, deodată, toată lumea privi cu luare aminte spre colonel, care trecu un galop spre capul colonel, părea îngrijorat și ațâțat. Ofițerii adunați o clipă înainte de a purcede înainte, vorbeau cu însuflețire: în sfârșit, părea că se aproapie cel dintâin ceas interesant al campaniei noastre. Soldații, înainte de a le spune noi ceva, aflaseră cu toții că bulgarii sunt aproape și că vom da piept cu ei. Cine le spusese? Vestea fusese ca o lumină de fulger care orbise toți ochii. Pornirea în această zi mi s-a părut foarte interesantă. Armele începură a sticli la soare, mecanismele de încărcare sunau; toți oamenii își inspectau țevile și cartușierele. Marșul a fost viu și dârz dintru început, ofițerii vorbeau cu trupa foarte de aproape; luarea aminte a tuturora era necontenit înainte: deacolo se aștepta un semnal, o lovitură de pușcă, ori mugetul a Ync al tunului. Grija trenurilor n‘am mai avut-o în ziua aceia: forța nouă sporise rezistența tuturor. Mulți, și din‘«ohten din trupă, erau vorbăreți și nv^cați. a]ții erau mm di ton și tăcu«; în m,uitT din uzul meu obserav^ 0 nepăsat‘° fudulie, pe can, cu umi_ ujta, mărturisesc cu a,am ® u. Capela puțin pe-o spuncea_ na, o Privire în jur și un zâmbet grozav, privind la sergentul „osman, la ȚSpu,a bia alții zâmbeam înșinemi și-i recunoștiam în mine; eram jude bucovia m,aiul Moldovei, cu putină de artăciune și trufie, cu fatalismul neamului și cu disprețul morții." „Măi băuți, acum acu;mstăzi avem să dăm piept cu inimicul... — Domnule locotenent, răspunse Gheorghieș, maî întâiu și xinxi jLite',am «ijuîis s ■ gi rrșa» cred în una ca asta. Nu vezi? De când umblăm degeaba ! —• Adevărat. — Ei, asta nu-i bine. Eu, cînd mă duc la vânat, dacă nu-mi ese dihania, drept să-ți spun n‘am nici un curaj...“ Țăpuc, caporalul, începu aride, cu o voce răgușită și oarecum întărâtată. „De ce râzi, Țălniuc? — Râdl domnule locotenent, de vorba lui domn sergent Gheorghieș, ne-a spus și nouă istoria asta aseară! — Care istorie? — Ei, le-am spus și eu o istorie, domnule locotenent, grăi sergentul. Le-am spus eu cum acu doi ani, pe-o iarnă tare, cu omăt greu, am umblat după urma cerbului din zori și până cătră asfințit, de-mieșise limba de-un cot... Umblam acu spre casă și gândeam eu în gândul meu: Doamne, acu văd de ce-a făcut omul nat moale și sobă caldă!... Și pe când umblam greu și vâram în troian un picior și scoteam altul, iaca dă dracul și văd caprele în poiana lui Ichim, surpt Bune... Apoi eu nu'nteleg ce putere mi-a venit de-am iulit-o cu cânele într’acolo, și le-am luat pe urme și le-am căutat până ce m’a apucat noaptea în cedru... Mi-a pierit si silă, și trudă, și tot și am uitat patul moale și soba caldă... Acu ea am spus povestea asta unde am văzut c’m năcaz este între noi, și căldură, și greutăți, și unii rămân în urmă și ne dau de sminteală; da‘ acu domnule loctenent, mi se pare că î ca atunci când am zărit eu caprele, s‘au îndârjit cu toții, ș'au să vezi dumneata că Țăpuc are să s’apuce să evite de a, lui... — fșî de ce să nu cânt? răspunse Țăpuc scurt și repede. — Adevărat, de ce să nu cânț??.“ O ruralul Tăpuc avea un repertoriu grozav de bogat, și, cu vocea-î răfpus’tă, recortemt, îl îndemna camarazii că îna'țe căvre cer celn mai ciudate cântece iP’T'tare: el era totdeaima 'enrto’ci'to,'ii] lor foartee'suflet't. s'avea și vocea cea mai puternică, dar și cea mai falsă , așa încât nici un cântec nu se putea isprăvi cu bine. Deci și amum, deși cu toată dragostea încrotită, strofa lui Țăpuc se înnecă într-un concert înfiorător. Vocea lui foarte puternică și foarte falsă porni cu avânt: Hai să trageți'li hora, mare Mai pe ici și m<ai colea, Mai aproape de hotare, Ca să trecem Dunărea.. Dar soarta tuturor lor, o avu și acest puc, necăjit și m u;pu să-și cerpărat: „Măi, d 'oși și uatv Merserăm o vreme în tăcere prin cultura nemiloasă. Gânuindu-ma la istoria lui, îi zisei într un timp lui Gheorghieș. .rliașa cu caprele tate, Gheorgheș... Așa, domnule locotenent... Acumu am auzit pe cineva că sluga și se tânguia că suntem nu meritem... Da, să. flu" * 110 su Parare, domnule locotenent, — cel mare iși are grijile lui și nu se gândește că mergem treizeci de chilumetri, și patruzeci, și mai mult... Cald, ranița, sete.... mai cad, mai rămân în urmă... Da‘ acuma, cana o pocni întâia pușcă, al “ Vezî dumneata cum se ușurează ranița și cum se scurtează dealul...“ Din toată atitudinea soldaților din jurul meu, vedeam cât e de profundă și adevărată observația camaradului meu Gheorghieș. In ziua aceia am mers mult încordați și așteptând. Dar inamicul — o jumătate de batalion numai, după cât am aflat mai în urmă — se predase cavaleriei. După un marș lung și trudnic, am ajuns în regiunea de la Moscova, pe care trebuia să punem stăpânire, și am bivuacat la malul Ischelului, într'un întuneric adânc. Avantposturile au trecut înainte. Ne-am culcat pe pământul rece, fără jocuri de popas de data aceasta, și am dormit îmbrăcați, așteptând toată noaptea semnalul cel cumplit: sufletul parcă era un arc încordat, care din clipă în clipă aștepta să zbârnie și să dea drumul săgeții ascuțite. Somnul mi-a fost și mie, ca multora, tulburat și întrerupt și, supt stele, cu urechea ațintită, a cu^tam freamătul valurilor râului, care se sbateau intre stâncile de granit. A doua zi, în dimineața ce- Vsasă, am aflat că primejdia trecujge. Soldații primiră vestea țărăni încordarea scăzuse; marșul nici^u jar ca șpn trecutele zile de tună și Tgip,nc nu mai avu curajm îrcoace cumplitele lui cand^ Deocamdată, cu vocea lui.răg^ ^ găsi de cuviință sa «.dreseze inamicilor noștri câteva Invective în care erafi amestecat .ipsl. ^biți dumnezei își sfinți din P„.ov.4i. m] ortodox. In dimineața aceia,pornind de la sabaticul mal al Ischelului, ne-am întâlnit cu o tabără de care încărcai’» cu pâini din țară. Cărăușii, oameni luați cu nepusă masă, cu boilor de la munca câmpului, intra eră în Bulgaria, și, din etapă în etapă purtați, ajunseseră până aici, pe vânturi și iploî, numai cu căciulele și opincile fără sumane, fără corturi, fără țintă hotărâtă. Ne - întrebați când au să fie sloboziți, se tânguiau de necazul în care au intrat, cereau să dea cuiva pe seamă pe* verile lor de pâine și blăstă* mau pe bulgari... „Numai bulgarii sunt de vină, domnule locotenent, din pricina lor am ajuns noi pe-aicî... Am plecat pe-o zi — și acumg au trecut zece, și ne pare că avem să trecem și munții până la țara turcilor...“ Amărâți și olăriți, umblați cu cușmele în mână de la maior la maior și de la colonel la colonel; și după ce dobândiră puțină nădejde, după ce-șî vărsară din plin focul asupra supușilor țarului Ferdinand, se adunară iar la rarei o form«împăcațî: înainte de plecare, soldații noștri intrară în vorba cu ei, — șhm sătean, între altele, spuse o istorie simplă, pe care ea o ascultai mai deja o parte, dindărătul unui cheson, fără să fiu observat... întâmplarea se petrecuse cu trei zile în urmă. Tabăra de care făcuse popas la marginea unui crâng, cu escorta ei de puști. Pe ogoare, bulgari rămași la căminuri secerau greu. La marginea crângului, aproape de oamenii noștri se necăjea o bătrână slabă și corogită, cu secera, făcând foarte puțin spor. „S-o fi văzut, mă vere, zicea povestitorul, cât era de ticăloasă... Mă mir că mai putea ține secera... Și când se îndrepta din șale, gemea și spunea ceva în limba ei... Zicett, își chiamă feciorii, ori îi jelește, că pier la bătălie... Acu, vorbind noi și stăndu-ne la ea, ce nu vinp’ cern, hai să secerăm tilui’... Ne sculăm neogoare la alți bulgarceri, și venim ' noi eram omen-Cât ai fimd grâul io- Ea oftea v