Universul, aprilie 1914 (Anul 32, nr. 89-116)
1914-04-01 / nr. 89
£ tai îr Rentals.* 10 tal ta staätaätata ICGBß PATUiMI jftail XXXII - fl-nfl 89. - Marți î Aprilie 1914 ■ 9 B W A li &\ ^eesamasmmmma^mamg^emmm^tmmmmamasamxrn^Km j .țiy ' CELE DÍN URMĂ STÍRÍ DÍN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE Șl TELEFONICE / MOȘTENITORUL PRESUMPTIV al tronului austriac cu familia sa Arhiducele Carol Franz Iosef și arhiducesa Zita cu copiii lor Societatea bisericească a românilor din Viena în capitala Austriei, în care trăiesc peste 1000 de suflete de Români, funcționari, medici, ofițeri, pensionari, meseriași ș.a., în care studiază aproape 200 de studenți din toate părțile locuite de Români, și prin care trec, oprindu-se aici pe timp mai lung sau mai scurt, pe an aproximativ 10.000 de Români din Regat și din celelalte provincii românești, nu a existat până acum câțiva ani un locaș dumnezeesc, în care Românii să-și poată face datoriile lor sufletești în limba lor. Abia în anul 1907 câțiva Români din Viena, pătrunși de necesitatea unei biserici, au înființat „Societatea română ortodoxă a jubileului imperial pentru zidirea unei biserici și înființarea unei comunități bisericești in Viena”. Membri ai societatei pot fi: a) patroni, cari donează societățeî odată pentru totdeauna 5000 coroane; b) ctitori cu o donațiune de cel puțin 2000 coroane; c) fondatori cu o donațiune de cel puțin 1000 coroane; d) membri pe viață cu o contribuție de 200 coroane odată pentru totdeauna; e) membri ordinari cu o taxă anuală de 10 coroane și f) membri extraordinari cu o taxă anuală de 2 coroane. Nedispunând de mijloace potrivite și neavând nădejde, ca în curând să poată înlătura toate piedicile, pentru a începe cu zidirea bisericei, pe de altă parte simțindu-se tot mai mult lipsa unui locaș dumnezeesc, care lipsă cauza în parte înstrăinarea Românilor de obiceiurile lor creștinești în centrul acesta însemnat, fondatorii acestei societăți au hotărît, să rânduiască deocamdată într’o casă particulară o capelă, in care să se oficieze în fiecare Duminică și sărbătoare mai mare serviciul divin. Capela aceasta e numai provizoriu întocmită, până ce comitetul va dispune de mijloacele necesare, cu care să poată zidi biserica procejată. Momentul acela fericit însă pare a fi încă destul de îndepărtat, de nu se vor găsi mâni darnice, care să asigure condițiunile materiale pentru opera aceasta. Căci în decursul celor 7 ani de activitate, societatea cu toate străduințele, el n’a putut aduna decât o parte modestă din capitalul necesar. Despre activitatea acestei societăți s’a raportat în, ultima ei adunare generală ținută în 28 Februarie 1914, inaugurându-se al optulea an de activitate. Din rapoartele președintelui, secretarului și cassierului se prezintă actuala stare a societăței astfel: In urma evenimentelor din Balcani din anul expirat, comitetul n’a putut urma cu adunarea banilor pentru biserică, inaugurată cu atâta succes în anii precedenți. In schimb însă el a pornit o acțiune de pregătire în sânul societăței și în special obținerea independenței de biserica ortodoxă a Sf. Treimi, numită și biserica grecească, prin înființarea unei expozituri parohiale cu toate drepturile jurisdicționale cuvenite. Căci românii în virtutea dispozițiunilor existente sunt atașați acuma de această biserică grecească, odinioară înființată pentru grecii și românii ortodocși, și acuma complet grecizată. Cu satisfacție se poate constata progresul simțitor ce-l face consolidarea coloniei române din Viena, consolidare care se manifestă în toate chipurile, dar în deosebi în viața comună religioasă, care de datină a fost păstrătoare și întăritoare a neamului nostru. Aci, in incinta îngustă, dar atât de găzduitoare a capelei, care e o garanție puternică a dorinței comune cât și a realizărei scopului societăței, s’a aflati și se regăsește cu neobosită dragoste tot românul, fie că petrece în Viena, fie că trece numai pe aci, și în „Cartea de aur" a societăței se poate citi, că și românii din toate părțile își aduc aci cinstea către Dumnezeu și către tovarășii lor, începând de la M. S. Regele Carol I până la simplul meseriaș trecător prin Viena. Pe când copiilor românilor din Viena precum și copilelor românce mai ales din regatul României, care studiază prin pensionatele din Viena, înainte vreme nu se împărtășea învățământul religios de loc sau numai în limba germană, azi, grație neobositei trude a păr. protopop Boldea, preotul capelei române, și a d-nei Florica Gramatovici, peste 60 de copii primesc învățământul religios în limba lor. In grija sa pentru consolidarea religioasă a Românilor și pregătirea condițiunilor pentru zidirea unei biserici comitetul societății nu uită nici pe acei tineri sărmani, cari studiază în acest centru de cultură. Prin ajutoare considerabile în bani și mese gratuite se înlătură măcar în parte mizeria studenților sărmani și destoinici. Societatea număra la finele anului 1913 276 membri ș. a. 5 membri ctitori, 19 fondatori, 91 pe viață, 120 ordinari și 41 extraordinari. In anul 1913 societatea, a încasat din taxe de la membri 4428 coroane, din interese coroane 3550, din subvențiuni cor. 12.000, din colo de cor. 1700. Cheltuielile administrației, în special întreținerea capelei, au ajuns suma de 10.500 cor. Fondul pentru zidirea bisericii, care s-a sporit în decursul anului cu 11.561.93 cor., a ajuns acuma la suma de 71.257.43 cor., iar averea totală a bisericii inclusiv inventariul capelei face aproape 100.000 cor. Oricine, citind acestea, va vedea ușor că suma care alcătuiește fondul destinat zidirii e foarte departe de a asigura societății chiar un teren, pe care să se înalțe sfântul edificiu dorit. Conducerea societății, în fruntea căreia stau bine cunoscuții români generalul Alexandru Lupu, dr. Sterie, N. Ciurcu ș. a. are cea mai vie speranță, că în starea de înviorare și de recunoștință pentru ajutorul lui D-zeu de care se bucură românimea în prezent, Viitorul apropiat va aduce pentru societate sprijinul pornit din adâncul inimilor și din largul mânecelor cari vor cugeta ca și comitetul, că scopul societăței trebuie să se realizeze, dacă nu de altceva, dar pentru a ne bucura de recunoștința posterității.* Pentru a preveni orice bune sentimente deșteptate de acest raport, se aduce la cunoștință, că sumele de orice categorie destinate scopului societății se primesc pe adresa societății, Viena 1., Löwelstrassen-pul 8, unde se află și capela română, în care se oficiază în fiecare Duminică și sărbătoare mai mare la orele 11 dimineața regulat serviciul divin, la care se invită și pe calea aceasta toți aceia cari vizitează Vienurile Dunării, a permis acestei țări să ia avântul cultural și economic la care o vedem ajunsă astăzi. Să bem în sănătatea M. S. Regelui“. • Cuvântarea d-lui Scarlat Lahovari După d. ministru Angelescu ia cuvântul d- Scarlat Lahovari, care, zice: Presa are inconveniente pretutindeni, dar mai ales la noi. Unul din aceste inconveniente este, că nu are putința să înregistreze fapte, care să corespundă riguros adevărului. La noi, unde ziariștii sunt puțin retribuiți, ziaristului îi lipsesc mijloacele spre a face anchete la fața locului, pentru a-și da seamă de temeinicia zvonurilor. De aici interpretări false despre fapte inexact relatate; de aici campanii fără rost, care se opun tendințelor celor mai bune. — Să se dea liber parcurs pe c. f. era un ideal. Beau în sănătatea d-lui ministru Angelescu, care a desăvârșit acest ideal. Cuvântarea d-lui Ciurcu Presa, zice d. Ciurcu, sărbătorește prin acest ospăț pe d. dr. Angelescu, ministrul lucrărilor publice, lucru firesc, — pentrucă d- dr. Angelescu, este prietenul nostru, al ziariștilor. Cum, vă veți întreba? Căci noi nu suntem ingineri. Apoi, bine d-lor, ziariștii nu sunt ai lucrărilor publice? Și dacă nu suntem ingineri de la școala de poduri și șosele, nu suntem niște pionieri ai binelui public? D. dr. Angelescu a înțeles așa de bine această menire a ministeriatului sau, încât și-a zis de la început, trebue să fac ceva pentru acești pionieri ai binelui public. Este cel dintâi ministru, care a realizat această chestiune în modul cel mai practic și mai demn. D. dr. Angelescu și-a câștigat prin aceasta recunoștința ziariștilor, căci simpatia lor, o avea deja ca un om primitor și afabil ca niciunul altul. Ziaristul este un sol și un controlor public în tot momentul și în tot locul. El observă tot ce vede nu dintr’un interes personal, ci dintr’un interes public și aduc l la cunoștința autorităților superioare, tot ce fa ce poate să fie folositor ca să se știe. Chiar când ziaristul ar face o călătorie de plăcere, lucru care îi este rare ori dat să facă, fiind prea legat de masa redacției, încă poate fi de folos Eit, dacă ași face parte din Parlament, ași întecri obligativitatea pentru ziariști de a călători, pentru a cunoaște bine țara despre care scria. Cuvântarea d-lui I. Procopiu D. I. Procopiu, președintele Sindicatului ziariștilor zice: Dacă simt plăcuta ocaziune de a vorbi în numele Sindicatului ziariștilor, și de a mulțumi d-lui ministru Angelescu pentru frumosul act săvrșit prin darea biletelor personale la ziariști, mă simt pe de altă parte comprimat în elanul mut, pentru ca în acelaș timp sunt și prietenul politic, și prietenul personal al d. dr. Angelescu, dar ași voi să arăt serviciile pa care, prin această măsură, d. ministru Angelescu le aduce opiniei publice și tării în general. D. Procopiu termină spunând: Urez ca și ceilalți miniștri să aibă aceiași solicitudine pentru presa română-D. Const. Miile zice. Ați ridicat paharul pentru ministrul care a desăvârșit o operă,, ați ridic paharul pentru acel care a început această operă, d. Barbu Delavrancea. D. Chr.Negoescu relevează următoarele: Ați văzut în d. dr. Angelescu un democrat cinstit, care l’a onorat chiar fiind ministru să fie alesul colegiului al lll-lea. Discursul d-lui N. D. Câmpina, directorul ziarului „Universul" Domnule Ministru, Domnilor și scumpi confrați. Sărbătorim astăzi vrednicia unui ministru al țarei, care prin gestul ceva făcut în ultimul timp, a dovedit nu numai o vie solicitudine față de ziariști dar și înțelegerea unui scop înalt. Sărbătorim pe d. profesor dr. Angelescu, cel dintâi ministru al lucrărilor publice, care s’a interesat de aproape de gazetari și le-a dat putința să călătorească cu înlesnire pe c. f... pentru îndeplinirea profesiunelor. . Prin aceasta Excelența Sa și-a câștigat o vie simpatie în corpul ziariștilor, iar „Universul“ se simte mândru de a’l număra printre prietenii lui distinși. Cu toate asperitățile ce se ivesc uneori în viața noastră socială, ziariștii, — cred eu — nu vor uita niciodată pe acela care le-a consfințit un drept pe care colegii noștri din străinătate îl aveau încă de mult. Ca director al ziarului „Universul“ și ca membru al „Sindicatului Ziariștilor“, cred că sunt expresiunea tuturor colegilor și confraților mei, dacă închin paharul meu în sănătatea domnului ministru dr. C. Angelescu. Să trăiți domnule ministru, și să dea Dumnezeu ca opera ce veți înfăptui să fie o vrednică pildă pe care s-o urmeze statornic și cu credință toți oamenii dela guvern, cari dețin destinele patriei noastre în mâinele lor. Cuvântarea d-In. C. Bacalbașa După d. maior Băncilă, care închină pentru sărbătorit, vorbește d. C. Bacalbașa, care se întreabă: Făcut-a d. ministru un act de favoare prin aceasta? Actele de favoare nu înalță pe acei cari le fac. D. ministru a făcut, ceia ce trebuia să facă un om demn, a recunoscut un drept al presei și l-a dat. Am auzit spunându-se: Pentru, ce ieyparea aceasta presei? Ce sunt ziariștii? Acei care vorbesc astfel, nu cunosc presa românească și nu cunosc pe ziaristul român. Presa românească nu este atât de bogată ca în alte părți: ziaristul român nu are în stat influența pe care o au ziariștii din țările mari. Dar ziaristul român are o calitate, pe care poate să ne-o invidieze presa de pretutindeni: presa română și ziaristul român sunt cinstiți. Em Girardin a spus că, pentru ca să ajungi ceva prin presă trebue să ieși din presă. —. Trebue să modificăm această lozincă și să facem să se poată zice, pentru ca să ajungi ceva prin presă, trebue să rămâi în presă! Telegramele primite D. C. Bacalbașa dă citire mai multor telegrame sosite din Iași din partea ziarelor „Evenimentul“ și „Mișcarea", din partea domnului Miereanu, corespondentul „Universului“, precum și altor telegrame din Brăila, București ,și alte orașe din țară și unei telegrame din partea redactorilor de la „Universul“, care reținuți de îndatoririle lor profesionale nu au putut participa la banchet. Discursul d-ln ministru dr. C. Angelescu Nu găsesc cuvinte suficiente pentru a vă exprima adânca mea mulțumire pentru manifestația de simpatie ce ați binevoit a-mi arăta astă seară. D-lor, țelul principal al presei, cred eu, nu este acela de a informa, ci acela de a îndruma spiritul public, de a-i călăuzi pașii către progres și adevăr. D-lor, publicul vă cere pe lângă hrană sufletească care îi înalță gândirea către un ideal din ce în ce mai măreț, vă cere acea hrană de toate zilele, acele informațiuni zilnice, care îi odihnesc gândirea. Iar d-voastră d-lor, oameni plini de avânt și generozitate, care, luptați continuu, care simțiți, care vibrați de toate suferințele, bucuriile și nevoile 'mulțime!, d-tră cî-lor, care vă istoviți mintea, care vă istoviți sufletul în această lupta zilnică, continuă, d-tră aveți trebuință din timp în timp de un repaos al minții, pentru a căpăta noi forțe de luptă, de muncă, ce jertfă. D-lor, mlesnindu-vă mijlocul de a vă putea repauza mintea, să aruncați privirea dură peste alte orizonturi decât acelea ale luptei de toate zilele, nu am făcut decât să vă arăt recunoștința noastră a tuturor pentru d-voastră, care ne instruiți, ne luminați și neinformați. Nu vom putea răsplăti niciodată această muncă, pe care d-tră o depuneți pentru ridicarea clasei de jos, pentru îndrumarea clasei de sus, pentru drept și adevăr. In acest sentiment să-mi dați voe, d-lor, să ridic paharul meu în sănătatea d-voastră, pentru propășirea acestui factor de cultură și de civilizație, pentru propășirea presei românești. Discursul d-lui Barbu Delavrancea D- Barbu Delavrancea aclamat de asistență la cuvântul și spune: D-lor, d-voastră ziariștii, m’ați invitat să fiu părtaș la banchetul ce dați în cinstea unui om de bine, a d-lui dr. C. Angelescu, ministrul lucrărilor publice. Eu, care in totdeauna m’am arătat greoiu la asemenea ospățuri, vă mărturisesc, că de astă dată am primit cu inimă bucuroasă să vin în mijlocul d-voastră. Mi-am adus aminte de timpuri vechi, de entusiasmul de altă dată, când scriam, când cutreeram țara în frunte cu marele Ion Brătianu, negăsind nici un fel de odihnă, decât numai când pleoapele cadeau și trebuia să dau ceia ce se cuvine materiei, ca într’un tablou sinoptic și luminos mi-am rezumat viața deșirată, zbuciumurile în restriști. Și mi-am zis gândindu-mă la cei tineri: — Sunt ei, care mă cheamă! Și ca un soldat bătrân am luat armele vechi din cui, le-am încercat și parcă am văzut că nu cad sub greutatea lor. Și am venit în mijlocul d-tră. D-lor, să-mi îngăduiți, ca să doresc presei o limpede și o cât mai grabnică netermirisire a sferei preocupărilor sale, pentru ca de îndată să-și ia rând de fapt, ca a patra putere în stat. Și gazetarilor, desigur, nu se recomand obiectivitate. Obiectivitatea, d-jar, este un lucru supraomenesc în lupta de toate, zilele. Gazetarilor ași vor să le reamintesc cuvintele cele de pe urmă ale lui Goethe: Mehrlicht. Mai multă lumină, d-lor, pentru ca să fie mai multă dreptate Și ceiace noi n’am putut să facem, să faceți d-tră, cei mai tineri spre fața și strălucirea României de mâine! Alte cuvântări Mai vorbesc d-nii dr. Zaharia, Tavernier, Rusu Abrudeani și Compoteca. Deasemenea colegul nostru d. Leontin Iliescu într’o foarte simțită cuvântare spune: După ceiace s’a rostit în astă seară mie nu-mi rămâne decât să adaug însuflețirea tinerimei gazetărești. Frumusețea gestului d-lui ministru Angelescu, va folosi nu numai ziariștilor, dar și țării și cârmuitorilor țării, închină pentru vrednicia distinsului sărbătorit. Seria cuvântărilor o închee d. C. Bacalbașa, care mulțumește încă odată d-lui ministru Angelescu, după care banchetul a luat sfârșit, fiecare ducând cu dânsul amintirea acestei frumoase seri, care înseamnă o sărbătoare a presei românești. I. C. Assan -------------fi ft-----------— Sărbătorirea d-lui ministru dr. Angelescu de către sioriști — Banchetul de la Boulevard — Asistența la sala de marmoră a hotelului Boulevard a fost sărbătorit, printr’un splendid banchet, de către ziarișt, ministrul lucrărilor publice, d. dr. C. Angelescu. Au ținut să ia parte la această sărbătoare a presei o numeroasă asistență în care remarc pe d-nî. Delavrancea, fost ministru, Procopiu, președintele Sindicatului Ziariștilor, Al. Ciurcu, președintele Asociației ziariștilor, N. D. Câmpina, directorul ziarului „Universul“, C- Bacalbașa, Const. Mille, I. Popescu, V. Mestugean, Lc. Lahovari, Chr. Negoescu, Ion Nădejde, Jonsohn, Tavernier, G. Aslan, profesor, I. S. Codreanu, directorul „Curierului judiciar“, Ing. Condeescu, Karnabatt, Dr. Z. Popescu, Fermo, C. Demetrescu, Mavrodi, Virgil Mora, Mircea Christian, Ioan Nicolescu, Durand, Botzan, Mavrodi, M. Mora, Em. Nicolau, Ath. Ranetti, Chr. Staicovici, Boboeascu, șef de cabinet al ministrului lucrărilor publice, Compoteca, Ștefănescu, I. Minulescu, Camburopol, N. Ține, C. Cosca, Donef, I. Surculescu-Cernățeanu, Leontin Iliescu, Savel, Emil Fagure, Petre Locusteanu, I. Voinescu, N. Baboeanu, Streitmann, Rosenthal, Caliga, Rubin, Honigmann I. Bacalbașa, G. Cristodorescu, Hodoș, Mohr, Barbu Voinescu, Vasiliu-Berești, Aurel Maieu cu d-na, Pauker, Popescu-Duțu, Filip, Rusenescu, Silescu, I. N. Polihroniade, D. Teodorescu, N. Ciocârdia și Vasile Purcăreanu, din partea ziariștilor din provincie, etc., etc. Toasturile La șampanie cel dintâi a luat cuvântul sărbătoritul, ministrul lucrărilor publice, d. dr. Angelescu, care a spus: „Primul nostru gând să fie către viitorul României moderne, către Acel, care de aproape o jumătate de veac, prezidează la destinele acestei țări, și ne călăuzește pașii către speranțele viitorului. Cred, d-lor, că sunt interpretul d-voastră, al tuturor, ridicând paharul în sănătatea Aceluia care, strajă neadormită ig, gv- 5. ministru Sf. sîngelescu WSXSTA unui general german la Târgoviște Târgoviște, 29 Martie. Azi au sosit aci, venind din București, generalul german von Nleichborn, comandantul brigăzii a 31 de cavalerie din Germania și căpitanul de rezervă Steineck, care vizitează instituțiile militare din Europa.Însoțiți de căpitanul Antonescu, de la marele stat major al armatei. Dânșii au descins la școala de cavalerie, unde au fost salutați de comandantul școalei, d. colonel Portocală, și de ofițerii profesori. Distinșii oaspeți au asistat apoi la diferite exerciții de călărie a ofițerilor elevi și a elevilor școalei pregătitoare. Generalul german a rămas extrem de încântat de echipa de dresaj a romonților, sub comanda căpitanului Lascarov. La orele 12 din zi, oaspeții au plecat la liceul militar de la mănăstirea Dealului, după ce l’au vizitat s’au înapoiat la școala de cavalerie unde s’a dat un banchet în onoarea lor. După amiază la orele 3, au vizitat regimentul 10 de roșiori, iar la orele 4 s’au înapoiat la București. -------------*♦*------------- i30 ©@QQQQQQQ £ Cine nu e încă abonat la „Universul", să grăbească să se aboneze, spre a putea lua parte la marile premii în bani și obiecte, tragerea premiilor având loc în luna Mai. ■a CONVENȚIA FRANCO - TURCA. Paris. 25. — In privința convențiunei franco-turcă, se află în mod oficios că Franța va da Turciei, afară de împrumutul de 500 milioane un al doilea împrumut de 300 milioane a cărui emisiune se va face la sfârșitul anului. (A. R.) * Paris. 29. — Sub condiția consimțimântului celorlalte Puteri, Franța a primit sporirea de 4 la sută a accizelor, contribuțiunilor și monopolurilor pe zahăr, alcool, țigări, gaz, cărți de joc, chibrite, precum și aplicarea legea impozitului pe venit a efectelor aparținând supușilor străini, și înființarea accizelor în orașele mari. Franța nu va face nici o obiecțiune la desființarea poștelor străine în Turcia. (A. R.) -. ft . Grsva de la tipografia Carol Gobi Greviștii tipografiei Carol Gobi au primit ajutoare Sâmbătă seara, de la următoarele tipografii : Coope,iâra lei 9.50; Brozer lei 6; Moțățeanu lei 3; Cultura lei 13; „La Roumanie“ lei 16; Țăranul lei 36.50; Româneasca lei 18.10 ; Grassiani lei 6.50; Avântul lei 1; Dreptatea lei 13; Sfetea lei 45 ; Naționala lei 6 ; Fortuna lei 13; Eminescu lei 17; Codreanu lei 5; Steinberg lei 8 ; Gutenberg lei 83; Grasiani-fiul lei 2.50 ; România lei 13 ; Bukaresti* Tagblatt lei 4; Lăzăreanu lei 5.50; Lumina lei 6; Flacăra lei 27.50; Curtea regală lei 14; Universul lei 93.60; Lupta (Stroil) lei 10; Minerva lei 112; Carmen Sylva lei 9; Viitorul lei 72; Independența lei 27; Progresul lei 12; Speranța lei 31; Baer lei 8; Profesionala lei 21 ; Brătănescu lei 43 ; Grosman lai 10 ; Jokeye Club lei 12 ; Anuarul (Harag) lei 21; Breslelor lei 7; Socec lei 104.40; Poporul lei 38; Adevărul lei 64.50; Universala lei 74. De la persoane particulare au primit : Tutungeria Oprescu lei 6; Gh. Dumitrescu lei 2; G. Cristescu de la sindicatul muncitorilor lei 5; Ciceron Ion lei 4.50; D-tru Dtrascu lei 6; Ilie Rădulescu lei 1.20; Theodorescu Mihail Iei 3.55; Gogu Ionescu lei 5; Ștefan Ionescu cu alți meseriași lei 5.50; Silnian Iei 2. Total general Iei 1181,35 Inaugurarea Cercului de studii de la orafest Conservator a despocrat Conferința d-lui C. Rădulescu Motru. — Discursul d-lui Al. Dădărău Sâmbătă seară sa inaugurat cercul de studii de la clubul conservator-democrat, sub președinția d-lui Al. Bădărău, cu conferința distinsului profesor universitar I. C. Rădulescu-Motru, care a vorbit despre proprietate. Conferențiarul începe prin a arăta că, pe lângă activitatea politică, membrii cercului trebue să se preocupe de principiile teoretice asupra chestiunilor la ordinea zilei. Partidul conservator-democrat ara programul său care trebue desbătut și răspândit prin înființarea cercului de studii. Vorbind de exproprierea propusă de guvern, d. Rădulescu- Motru zice că partidul liberal a adoptat principiul că proprietatea nu mai poate fi considerată după vechea definițiune : a uza și abuza, ci după formula din studiul social al lui Dubuit: Nu trebue să se considere dreptul de proprietate decât cu obligațiunea ca proprietarul să satisfacă oarecari interese sociale. Iar în cazul când dânsul nu îndeplinește condițiile stipulate, să fie deposedat de proprietatea sa. Apoi d-sa vorbește de criteriul expropriere, afirmând că latifundiile au pierdut Italia. In Italia sunt provincii în cari domnește sistemul parcelarei și în altele al proprietăței latifundiare. La noi formarea latifundiilor se datorește lipsei de instrumente la țărani. Nu se mai poate urma cu moșiile rău exploatate. Dacă se va perfecționa cultura pământului, va fi o resursă de bogăție pentru săteni. Este o exploatare a săteanului acolo unde proprietarul nu dispune de unelte și instrumente de muncă, nici de capital de exploatare. D. Rădulescu-Motru aduce un exemplu din Oltenia, a unui proprietar care cultivă 5000 pogoane cu o cheltuială de 5000 lei anual și care face exploatarea moșiei sale numai cu uneltele și vitele sătenilor. Când se va introduce și la noi exploatarea intensivă a pământului, nu se va mai putea duce campania înpotriva marei proprietăți. In chestia expropriere, oratorul e de părere ca ea să se facă în bani. Arată ce foloase ar decurge din aceasta, prin plasarea banilor în industrie. L samedee arătând că trebue să ne gândim serios cum se va putea mărgini marea propriat cit6. D. Al. Bădărău a luat cuvântul după d. Rădulescu-Motru pentru a-i aduce mulțumiri în numele d-lui Take Ionescu, șeful partidului conservator-democrat, care nu a putut lua parte la această primă conferință, reținut fiind în acea oră de audiența ce o are la M. S. Regele,, Sunt dintr’aceia cari am rugat pe amicii noștrii de la cercul „România viitoare“ să înceapă seria conferințelor. Dacă vreunul din partidele politice are nevoe de unitate, fără îndoială în primul rând un Partid democrat. Noi, a zis d. Bădărău, n’avem măcar cimentul intereselor politice satisfăcute, după cum au alte partide, fiindcă n’am guvernat ,încă. Vorbesc bine înțeles, de satisfacerea intereselor morale. Așadar, ne rămâne legătura comunității de idei. Unei democrații, care trăește din munca de toate zilele, nu-i rămâne mult timp de pierdut. Ne rămâne clar calea comunității de idei fiindcă se pot găsi printre noi idei diriguitoare, cari să ne slujească de resort, de călăuză în mersul partidului nostru. Pentru cimentarea partidului ne trebue o busolă comună. De aci pornește interesul acestor conferințe. Trebue să continuăm aceste conferințe și pentru viața partidului nostru, adaugă d. Bădăran, căci un partid nu poate trăi numai din viața electorală. Acum când colegiile se vor mări, partidele nu se vor putea baza decât pe valoarea cadrelor și suprafața partizanilor. Se va obține mult prin munca intelectuală. Trebue să ne schimbăm tactica de om. Apoi oratorul, anunță că în viitoarea conferință, care se va ține la 19 Aprilie, va vorbi despre Proprietatea și Exproprierea. D. Bădărău zice că d-sa e de părere că, atât marea proprietate excesivă, cât și cea mică tot excesivă, sunt deopotrivă primejdioase. Viața constă în numeroasele funcții sociale care au înrâurire asupra vieței unui stat. Vorbind de tendința de demult pentru crearea marei proprietăți, d-sa zice că acea tendință a avut meritul să ne dea o clasă diriguitoare care a contribuit la propășirea țărei și la ultimul triumf în chestia externă. Statul a făcut odinioară sacrificii pentru crearea acestei clase; trebue să ne felicităm de efectele obținute prin acele sacrificii. Proprietatea mare trebue menținută pentru interesele noastre economice, zice d. Bădărău, și arată ce înrâurire are ea asupra creditului nostru în afară. Bineînțeles, zice d-sa, nu trebue neglijate interesele celor mici. D. Rădulescu-Motru v’a vorbit după teorii filozofice, eu vă voi vorbi în viitoarea conferință ca om de acțiune și voi cerceta cu d-tră chestia repartiției proprietăței, principiu la care am aderat și noi. CRONICI DOLIULUI Convorbire cu D. prefect Slăvescu. - $buzurile cu rechiziție. - ^dmmistrația. -Jereplii serviciul tecimie.- Învățământul Craiova, 28 Martie 1 Mi se adusese la cunoștința că cu ocazia lichidărei bonurilor de rechiziție s’ar fi săvârșit mai multe abuzuri. Confirmarea acestor fapte am căutat s’o am pe cale oficială și pentru acest sfârșit m’am adresat d-lui Petre Slăvescu, prefectul județului, care, cu extermă amabilitate, mi-a dat toate deslușirile, ba mi-a mai făcut și alte comunicări destul de importante. Abuzurile cu rechiziții la De când a început lichidarea bonurilor au Început și neregulile și abuzuri s-au săvârșit zilnic fie în dauna Statului fie a particularilor. In inspecțiile ce de prefect a făcut, a constatat personal neregulile și pe vinovați— mai mulți primari și notari — i-a dat pe mâna justiției. Câțiva dintre notari au fost depuși, iar dintre primari, parte dați judecăței, parte aspru pedepsiți. Bineînțeles că odată cu această măsură au fost stăvilite și abuzurile. O altă constatare făcută de d. prefect cu această ocazie a fost că sătenii trebuiau să piarză câte 4—5 zile, ba și mai mult, cu venirea la oraș, pentru obținerea bonurilor de plată pentru rechiziții; și aceste drumuri trebuiau uneori să le facă în mai multe rânduri, căci bonurile nefiind gata erau mereu amânați. Ca să se pue capăt acestei stări de lucruri, detul de dăunătoare locuitorilor de la țară, d. prefect a luat dispozițiuni ca distribuirea bonurilor să se facă prin anumite comisiuni, în comune, la primăriile respective. Cu modul acesta răul a fost curmat. Administrația.— Nereguli la serviciul tehnic In județ am constatat, îmi spune d. prefect, o absolută neglijență administrativă. Din cauza lipsei de supraveghere și a neîmplinirei datoriei, s’au comis în comune numeroase furturi de vite și spargeri. Strejuirea căzuse în desuetudine așa că rău-făcătorii puteau opera în bună pace. Dispozițiuni s’au luat ca streajă să fie reînființată și cu modul acesta averea locuitorilor pusă la adăpost de acțiunile tâlharilor Serviciul tehnic și-a neglijat cu desăvârșire îndatoririle, din care cauză prima campania de lucrări din acest an poate fi considerată ca pierdută. Tabloul de repartiție și fixarea punctelor de lucrări, ce trebuiau să fie gata în amiaza 1. Martie, nici până azi nu sunt întocmite. O indolență vinovată care nu va rămâne fără urmări. Dar slăbiciunea acestui serviciu, și zic slăbiciune ca să nu întrebuințez altă expresie care ar fi mal de circumstanța, s’a manifestat față de antreprenori, cari au fost îngăduiți și cari nu și-au executat contractele nici până azi, deși acest lucru urma să fie făcut cu 2—3 ani înainte. învățământul In cursul acestui an se vor construi 50 de localuri noui de școală, toate în conformitate cu principiile higienice. Pentru accelerarea lucrărilor o parte din ele se vor face pe cale de regie, lucrări ce au și început, restul prin antreprenori cu licitație. O altă măsură luată de d. prefect Slăvescu și pe care o găsesc salutară, e dispoziția de se înzestra grădinile școlare cu pomi fructiferi. 550 de arbori roditori a distribuit prefectura până acum școalelor din județ și la toamnă un număr și mai mare se va da. Copiilor silitori li se vor da și lor ca încurajare, arbori fructiferi să-i planteze acasă la dânșii. Pentru aducerea la îndeplinire a celor arătate mai sus, d. prefect, încheind, mi-a spus că a destinat 3 zile pe săptămână pentru inspecții în județ. N. Ciocârdia UN INCIDENT mexico-american Berlin, 29. — Ziarul „Berliner Zeitung am Mitag“ anunță că delațiunile americano-mexicane au fost tulburate de un regretabil incident. Un detașament al echipagiului vasului de război american „Delfin”, care ancorează la Tanpiko, condus de un sergent major, a trecut pe uscat pentru cumpărături. Întreg detașamentul a fost însă arestat de către un ofițer mexican. Contra - amiralul american protestând, cei arestați au fost puși în libertate. Cu toate acestea conflictul există, căci autoritățile americane cer, ca pavilionul american să fie salutat in mod solemn de către trupele mexicane. Incidentul a provocat mare neliniște la Washington. ——*--------* * * —————— Atitudinea monarchies fală de România. UN ARTICOLT AL ZIARULUI „VOSSISCHE ZEITUNG“ Berlin. 29. — Ziarul „Vossische Zeitung“ se ocupă într'un articol foarte serios de mobilizarea României de astă vară, apoi de relațiunile dintre Monarhie și România; stabilește «pol, că aceste relațiuni s'au răcit cu desăvârșire cu toate că Monarhia austro-ungară a sprijinit din răsputeri cererile României în tot timpul crizei balcanice. Articolul continuă spunând următoarele: „Cererile României, car aÚ provocat uimire pe timpul conferinței de la Petersburg, au fost susținute, de Monarchie, ceiace va adeveri prin „Cartea Roșie“ care va fi prezentată de contele Berchtold delegațiunilor. Tot din acest raport va reeși că Monarchia sa expus chiar pentru România., —------------,n ♦ *------——— , reclamfile unui politician român Viena, 29. — Ziarul Neue Freie Presse publică azi un interview al corespondentului sau din București cu unul dintre foștii membri ai cabinetului Maiorescu asupra știrii ziarului rusesc Novoje Vremja despre existența unei convenții între România și Grecia. Bărbatul de stat român a spus că nu știe să se fi urmat tratative între cele două state in timpul guvernului Maiorescu, pentru încheerea unei atare alianțe. E cert că prin pacea de la București s'a stabilit un acord intre România, Grecia și Serbia, aceasta însă numai pentru păstrarea nouei situații. Un acord in scris s'st . făcut ' ...• *