Universul, iunie 1914 (Anul 32, nr. 148-177)

1914-06-25 / nr. 172

5 bani în Homan«.-10 bani în străinătate IC G­b București, 24 iunie 1914 O stare de spirit Asasinatul infam săvârșit de Soldații bulgari înarmați asupra unuia din grănicerii români ne­­armați făcând parte din comisia de delimitare a nouei granițe româno-bulgare, precum și cele­lalte atentate mișelești ce pare­­că de câtva timp se țin lanț la acea graniță, — vin, dacă nu să ne desvăluiască, dar să ne recon­firme și să ne atragă din nou toată atenția cu care trebuie să fim asupra unei stări de spirit ce dăinuiește, și se vede că se alimentează mereu, la vecinii noștri de la miază-zi, față de noi și de țara noastră. Asasinatul și atentatele acelea. In adevăr, nu sunt crime izolate ale cutărul sau cufărul sălbatic înveștmântat în uniforma mili­tară bulgărească, ci sunt efectul unei întregi propagande ce se face în Bulgaria și a unei agi­tări în fruntea căreia stau aso­­ciațiuni constituite și oameni de aceia cari au asupra sentimen­telor și mentalității bulgărești o Înrâurire covârșitoare. Acesta este cel dintâiul lucru pe care trebuie să ni-l spunem, și de la constatarea căruia trebuie să purceadă, la rândul ei, și vigi­lența noastră. Demonstrația fulgerătoare a puterii noastre pe câmpiile bul­gare a avut, de sigur, efectul de la început, de a inspira temere și respect vecinilor noștri, — teme­re și respect cari singure ne pot chezășui, din partea unui popor cum este încă cel bulgar, o ati­tudine liniștită și cuminte, — cumințenie ce de altfel lui în­suși va avea să-i fie mai priin­­cioasă. Dar, s’a căutat­ a se în­lătura efectul acelei demonstra­ții, de către șoviniștii bulgari, făcându-se poporul bulgar să creadă că isbânda intervenirii armatei române s’ar fi datorat numai faptului că brava armată­­ bulgară era ocupată atunci în­­ altă parte; altfel, prăpăd și praf sar fi ales de oastea României... De aci apoi, cultivarea ideilor de revanșă, — și o cultivare atât de stăruitoare și de încordată, încât iată că dă naștere la isbucnire, pe cari le-am putea numi de ne­răbdare, — dar cami nouă trebuie să ne spună mult, cu privire la ceea ce, la rândul nostru, trebuie să facem, față de asemenea a­­menințări și provocări, față de o asemenea stare de enervare ce se alimentează și crește tot mai mult la acești vecini ai noștri. Trebuie să se Înfrâneze, cu probe cari să ajungă la cunoș­tința tuturor bulgarilor,, iluzia nenorocită că ei ar putea vreo­dată să ne atace cu succes, — trebuie ca puterea României să le apară cât mai evident și mai convingător drept ceea ce este în realitate, invincibilă acum și­ pu­­rurea față de dânșii, pentru ca să se calmeze și să se hotărască în sfârșit a-șî vedea binișor de treabă în marginile țării lor, unde mai au încă atâta de mun­cit până să ajungă a se ridica și el cu adevărat între popoarele europene. Deci, satisfacția ce trebuie să ni se dea acuma, și fără prea multă întârziere, trebuie să fie de așa natură, trebuie să fie a­­tât de accentuată și de eclatan­tă, încât ea să apară în ochii în­­tregei bulgărimi ca un memento care s-o aducă la realitate, in­­spirându-i odată și bine acea te­mere și acel respect, ce, o repe­tăm, mai mult decât, oricui ei însăși vor avea să­ î fie salutare. Starea de spirit de astăzi din Bulgaria trebuie să se potoleas­că și să-și revie în văgașurile realității și ale bunului simț, — căci altfel va putea să fie rău pentru vecinii noștri, mai târ­ziu, — sau poate chiar și mai cu­rând. BANCHETUL in onoarea d-lui ministru 1.G. Dica Duminică seară, la orele 9, Societatea scriitorilor români, a oferit un banchet, la restauran­tul Continental, în cinstea d-lui ministru al instrucțiunei publi­ce, I. G. Duca. Au asistat d-nii I. G. Duca, G. Diamandy, d-na Marioara Voi­­culescu, d-na Constanța Marino , Popovici Beyruth, Galaction, I. Slavici, Arghezi, d-na Hodoș, Cincinat Pavelescu, Davidescu, Codreanu, Nanu, Bogdan-Duică Nigrim, Macedonski, Rebreanu, Săulescu, Sorbul, Beldiceanu, Mândru, N­. Lecca, Caza­ban, I Gr. Periețeanu, dr. Stănculeanu dr. Botescu, C. Moldovan, Budu­­rescu, Era, Nicolau, Bascovici, Tutoveanu, Locusteanu, V. Pop C. Râuleț, Giulescu, Mavrodi, Hulban, Niger, Ciocârlan, Mate­­escu, I. Pavelescu, Stamatiad, D. Dinicu, Chiru-Nanov, Satmary, Sanielevici, I. Nădejde, Metaxa- Doru (Adevărul), Savei (Miner­va), Joldea­ Rădulescu (înainte), Cecropide (Universul), etc. Masa a fost servită după ur­­mătoarea : Tablă de materii Tuică Titus Maior­escu Mastică Aristophanus Supă cremă de mazăre Peste arivist maioneză aur Debutant cu fasole verde Fripturi originale amestecate Salate literare Brânză bună in burduf de S [UNK] Ti. Fructe oprite de pe Creangă Inghețată sentimentală Prăjituri futuriste Cafea Negruzzi (Costache) 1 jumătate litru de talent Vs litru apă'n piuă minerală Șampanie șef de cabinet Spanac literar La șampanie, d. Duca începe seria toasturilor, închinând pen­tru M. S. Regele. D. Macedonski, spune că scrii­torii sărbătoresc nu numai pe ministru Duca, ci și pe distinsul scriitor Duca. El n’a uitat nici­odată că e scriitor și are toată solicitudinea pentru confrații săi. D. G. Diamandy. Intr’un arti­col publicat în „Flacăra,“, d. D­u­ca spunea că o țară, care n’are aspirații de extensiune, poate și trebue să rămână o țară de cul­tură civilizatoare. Aceasta ar fi situația României în Orientul Europei. Așa că societatea Scri­itorilor vede în d. Duca nu nu­mai pe ministru actual, ci pe ministrul instrucțiunei și poa­te pe viitor și al artelor, capabil să conducă toate manifestațiile literare și artistice ale țărei. In sărbătorita­ de azi, scriitorii văd pe ministrul care poate să aibă autoritate asupra mersului cul­tural al țării. Căci scriitorii nu pot să treacă cu vederea acest factor. Eu, ca reprezentant al Soc. scriitorilor români, cari se fră­­mântă și muncesc cu gândul pentru făurirea cugetării și lite­­raturii românești, tratez de la putere la putere ca ministru in­strucțiunei publice, care trebue să muncească și să ia măsuri să avem 7 milioane de cititori de literatură. Intre rostul de apostolat al scriitorilor și conducătorii in­strucțiunii publice trebue să fiu o concordanță. „Și poate suntem în mai deplină înțelegere cu mi­nistru Duca, fiindcă e din gene­rația tânără. „Vei fi având multe decorații, dar noi îți oferim o peniță de aur, ca să servească atât minis­trului Duca, pentru iscălirea decretelor, cât și scriitorului Duca“, închină pentru d. ministru. D-l ministru Duca. — Nu'mi plac decorațiile, dar ceea pe care mi-o oferiți dv. are pentru mine o însemnătate deosebită și-mi provoacă o intensă bucurie. O voi purta cu mândrie, căci între dv., mă simt fericit. Ca ministru, am declarat dela început, că cea mai de seamă a­­tribuție a mea, simt, că trebue să fie încurajarea artelor și lite­raturii. Și aceasta nu din consi­derații de ordin sentimental, — fiindcă e ușor să fie cineva un mecena ministerial, — ci mai mult dintr’o convingere politică. Sunt convins, că românii au definitivi? însușiri 6 PA­­GINI •«Mii XXXII.-- K-rnl 172.—Miercuri 25 iunie 1914 UNIVERSUL CELE DIN URMĂ STIRI DIN LUMEA INTREAGĂ­LE TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE . 1 Redacția §1 Administrația: Brazd­aiuz« tU Vederi din Dobrogea nouă Mosch­eia din K­azargic (Dobrici) O moschee istorică din comuna Teche ori care ar fi viitorul nostru po­litic, ne vor impune și ridica manifestările de artă și literatu­ră originală. Rău fac scriitorii, că adesea sunt melancolici, sau își plâng situația. Cariera scriitorilor e cea mai frumoasă, căci ei for­mează sufletele, le înobilează și le stăpânesc cu farmecul frumu­seților acțiunilor mari de înde­plinit. Dv. scriitorilor, cari ajutați cultura și progresul, vi se cuvi­ne toată cinstea, pentru dv. ridic toastul meu, făcut gravă pastă politică și­ să spe­răm că cu simțul d-sale artistic va­ fi un puternic sprijinitor al artei adevărate, deosebind ce-i bun de ce-i räü. D. Slavici spune că ministrul nostru de instrucție este condu­cătorul învățământului și cul­turei tuturor românilor. Mai vorbesc d-na Hodoș, d-nii Huiban, Satmary, Pavelescu, Co­­dreanu. D. H. Lecca citește telegrame dela d-na și d- Anghel, Gârlea­­nu, C. Teodorian. Și apoi comesenii au intrat în­­tr'o atmosferă de cordială cole­gialitate, părăsind forma discur­surilor severe. A urmat o serie de epigrame improvizate, de glu­me vioaie, declamări din lucră­rile originale și s-a petrecut în a­­ceasta atmosferă jovială până la orele 12, când d- ministru a mulțumit din nou scriitorilor pentru cinstea ce i-au făcut de a-i sărbători. D. președinte dă spre păstrare, secretarului societăței, d. Re­breanu un briciu, trimis de un anonim. — Probabil trimițătorul a voit să spună, ca oratorii prea fecunzi să fie rași.­­ In cursul banchetului s’au di­stribuit azistenților câte o insig­nă în formă de pană. Ialéi orfannF St. O. MI — Să nu uităm pe acela care a chemat ostașii țărei „La Arme!"__ S'a împlinit un an de la moar­tea poetului St. O. Iosif, acela care prin strigătul său­ „La arme­­“ a simbolizat avântul spontan al poporului in anul da glorie 1913. „La Arme!“ a fost chemarea lui Iosif cea de pe urmă și'n timp ce el odihnea pe veci In camera unui spital, ostașii tre­ceau înfiorați de accentele su­blime ale inflăcăratei lui poezii, spre Dunărea cea albastră care nu mai făcea graniță intre noi și vecinii de la sud. In sunetele marșului „La Arme­­“ vitejii noștri uitaă de cei de acasă și nu se temeau de moartea care ii pândea dincolo, pe pământ străin. Și-apoi s'au întors acoperiți de glorie tot în sunetul cântecu­lui vitejesc al lui Iosif. Româ­nia a căpătat o nouă strălucire și întreaga lume a privit uimită la poporul de la gurile Dunărei, despre care arareori se vorbea prin ziarele străine. Ostașii români și-a­i primit și el răsplata: „Avântul Țărei“ pe piepturile lor îl va arăta ur­mașilor ca vrednici fii ai țârei. Numai unul a rămas uitat și el e tocmai cel mai vrednic, a­­cela care cu darul sau divin a chemat pe toți românii sub un steag , pe St. O. Iosif. Dacă Iosif n'ar fi creiat decât marșul „La Arme!“ și încă ar fi binemeritat de la Patrie. O în­treagă epocă din tânăra litera­tură a noastră a ilustrat-o insă St. O. Iosif cu „Patriarhalele", cu „Cântecele“ sale, perle lite­rare neprețuite. Se cuvine dar să-l cinstim me­moria așa cum o fac popoarele civilizate și să nu lăsăm in ui­tare pe duiosul și plin de avânt poet național. INTR O NOAPTE PE DUNĂRE — Schiță dobrogeană — In portul mare, plin de coră­bii enorme și de vapoare gigan­tice, abia puturăm să descope­rim vaporașul Dunărei dobroge­ne, cochet și sglobiu ani­at în coasta grozav de înaltă a unui vapor englezesc de marfă. Trecurăm, puntea acestuia, pe care fumau marinarii celui mai practic și mai sobru popor și să­­rirăm pe coverta albă a „Călă­rașilor“. Peste o clipă, ca și cum ne-ar fi așteptat, numai pe noi, vapo­rașul flueră scurt și ascuțit ca o chemare ștrengărească și mar­ginile începură să vuiască. Pornirăm, urmați aproape în­dată de frumosul „Domnul Tu­dor“ care se ducea spre Galați, întinzându-șî grațios corpul alb­­ și lung, printre șlepurile negre și greoaie, ce dorm vara întrea­gă la umbra sălciilor verzi. La cot, în dreptul gh­ecezului ne despărțirăm. „Domnul Tu­dor“ o luă pe canalul Galați­lor și „Călărașii“ nostru, cozi rotund pe acela al Măcinului. Seara se lăsa răcoroasă și sim­țeam cum ne pândește noaptea, din întunerecul de nepătruns al desișurilor de sălcii de pe mal, simțeam cum se lasă pe valu­rile din ce în ce mai verde în­chis, înserarea misterioasă și fantastică a apelor singuratice. E singurul canal al Dunărei pe care vin rar vapoare. Apele lui liniștite sunt tulbu­rate doar de bărcile pescarilor și de caicele turcești, cari întâr­zie molatic, săptămâni întregi pe o mică distanță. Vaporașul e harnic tăia cu pu­ D. Ciocârlan. D. Duca a -------­­ ------------------— ra operă de artă din cea mai ii­­tere apa și noi stăm pierduți, cu ochii undeva departe, din­colo de dealurile pietroase ale Dobrogei, cari margineau cerul, dincolo de cerul care mărginea firea. Visam. , Din desișurile sălciilor plân­gătoare, unele cu frunțile adânc plecate în apă, altele răsturnate de trăsnet în nămolul de pe ma­luri, ajungea până la noi un su­sur de frunze și de insecte cân­­tătoare. Valurile tăiate de vaporaș se opreau la mal în cercuri mari, cari tulburau o gripă verdele în­chis al apei, tremurau frunzi­șul bogat al plângătoarelor și se potoleau ca prin farmec­ după două-trei sbuciumări. Noaptea se lăsa mereu. In mersul vaporului, printre două sălcii rărite,­ se zărea o clipă vi­tele păscând in luminișuri, se zarnau colibele albe ale pescari­lor și din ce ne apropiam de Măcin, focurile rumene în întu­nericul pădurilor de sălcii de pe malul drept, se îndesau. In jurul lor, rușii cu fețele blonde strălucind în bătaia flă­cării, mestecau borșul de pește în căldări mari. La mal, bărcile tremurau ani­nate în cârlige. Deodată, la tăcerea profundă care stăpânia apa, de pe coverta albă și cochetă, se Înălța un cân­tec. In noaptea clară, care ne cu­prinsese, văzurăm un om tânăr, aproape culcat pe balustradă, cu ochii pierduți la cer, niște ochi strălucitori și visători ca luceafărul, care se aprindea în vremea asta în văzduh ; văzurăm un om, care cântă întâi încet, apoi tot mai puternic și mai pă­timaș. Glasul său cald și limpede tremura o melodie străină, care vorbea de țări pline de soare și de iubire, o melodie care se în­tindea pe ape și o simțeai plu­tind ca ceva pipăit. — Sunt italienii de la carierele de piatră Iacob-Deal, ne lămu­ri un marinar. Alături de cântăreț, o italian­că cu ochii negri și gura roșie își legăna cerceii grei de aur după cântec. Din când în când se apleca pe umărul lui, ca și cum arS vrut să se culce. Cu buzele,­ ,cu­­prinse de un fior, îi șoptea între două pauze de cântec: — Ah, mio caro, mio dolce a­­more... Cântărețul tăcu. Pe băncile de lângă ei, se deosebiau în noapte, perechi de lipoveni. Eî, înalți și blonzi,­ele, albe și voinice cu părul strâns în basmale subțiri roșii și galbene, cu sânii plini eșind prin porcile de zăpada. Puțin mai departe, câțiva turci visau cu ochii pe jumătate în­chiși, cu amândouă brațele tre­cute peste cap, lăsând să li se stingă ciubucile. In aerul nopții, tremura feri­cirea și uitarea de sine. De sus de la comandă, căpitanul vapo­rului, subțirel și înalt, strâns în uniforma neagră cu epoleții de aur, arunca priviri înflăcărate italience­ amorezate, fredonând acelaș cântec pe care-l cântase italianul. Luna răsărise pe cer și în apă. Pe lângă noi trecu domol un calc leneș, cu semiluna fâlfâind. La cârmă stăteau doi turci ti­neri și multă vreme auzii deasu­pra apei o melodie înceată, tără­gănată ca un bocet. Turcii de pe vapor își scutu­rară ciubucile de scrum, ochii li se aprinseră o clipă și luciră ca și flacăra tutunului. Apoi se auzi numai sunetul mașinei. Acum „Călărașii“ mergea a­­proape de tot de mal. Pe dea­luri nu departe zăb­răm Măcinul cu casele albe, cu geamiile sub­țiri și înalte, care se întindeau în văzduh grațioase și luminate de jur împrejur. Pe o stâncă se vedeau cortu­rile pionierilor ce-șî petrec vara pee Dunărea Măcinului, iar pe mal șlepurile și caicele negre și nemișcate, păreau că dorm­ în în­tuneric de când lumea. Rar de tot din fundul neunei bărci aninate în sălcii, venea o clipă melodia slavă a vreunui pescar, care își veghea vârșile de prins pește. Pe vapor, lumea ațipise. Lipo­­vencile voinice își lăsaseră cape­tele înfășurate fantastic în bas­male colorate, pe balustrada as­pră­­ de lemn; lipovenii sforăiau­ cu fețele roșii, în bătaia razelor, iar italianul cântăreț Își lăsa­se capul in poala femeei ori a­­clantei lui. Prin părul negru al omului degetele ei se preumblau mân­­gâetor; ochii ei ardeau ca două făclii, în fața palidă și-î ținea deschiși mari, înfrigurați de o dorință, de un gând. Intr’o vreme se răsturnă pe spate și-și lăsă mâna adânc în apă, făcând o dâră luminoasă în valurile aproape negre. De sus, de la comandă, căpi­tanul subțirel o privea zâmbind. Și gura care șoptise odinioară înfiorată „mio dolce amore“ băr­batului care dormia în poala ei, trimetea acum aceeași mângâe­­re, mai pătimașă poate, tânăru­lui cu­ uniforma aurită. Trupul ei avea tresăriri ca și apa pe care mergeau. Intr’o vre­me țintind adânc pe frumosul căpitan, se înclină și sărută a­­țâțător gura adormitului. Vaporașul găfâia ostenit în noaptea clară­­ și liniștită. Săl­ciile negre și pletoase susurau misterios, iar peste firea întrea­gă stăpânia duhul tulburător al apelor vrăjite de lună. Inchiserăm ochii, cuceriți de­­ legănare dulce a vaporului, care strecura nu știu­ ce toropeală vo­luptoasă în vine. Nu știu cât am dormit, dar sărirăm deodată la șuerul ascuțit al unui vapor. Pe malul celălalt se deosebia silueta fină a unui remorcher venind dinspre cariere, unde de­sigur dusese șlepuri ca să în­­­car­ce piatră. Călătorii se treziră o clipă. I­­talianul întins dealungul băncii, cu capul pe pachete, deschise în­tâi ochii mari, își trosni brațe­le, apoi sări, căutându-și în toa­te părțile femeia. De jos dintr’o cabină, italian­ca înainta încet, clătinându-șî cerceii mari în bătaia lunei. Tre­cu printre călători zâmbitoare, cu trupul legănat ca într’un ițens și se aplecă alintată către bărbatul ei, plângându-se: — Ah, mio care, mi-era așa frig pe covertă. In locul căpitanului la coman­dă, era acum un marinar, înaintam printre două maluri acoperite de păduri negre. Pe alocuri apa lucea ca o fâșie de argint și tresăririle ei păreau­ omenești, când o cutremurau va­lurile. O lipoveancă își scosese ghete­le și ciorapii, și întinsă cu pi­cioarele goale și voinice pe sacii încărcați cu bagaje dormea ca’n rai!; italianul se întorsese pe partea cealaltă, iar femeia lui visa, cu ochii mari, deschiși în întuneric. Ne apropiam de port. Căpita­nul apăru și el. Ochii mari din întuneric se aprinseră ca două făclii, îl învăluiră și când fu a­­proape de ea privirile pătimașe se topiră într’un avânt de adân­că duioșie. Sus, într’un colț al cerului tre­mura un grup ciudat de stele.­ Văzduhul păru o clipă că­tresa­re. Pădurea dintr’o parte și alta a apei, foșna scuturată de adieri de vânt. Ajunserăm. Micul port dobro­gean dormea departe sub carie­rele de piatră. Lumea debarcă pe jumătate a­­dormită. Puțin in urmă, vapo­rașul pustiu se legăna obosit în inelul greu de fier. Căpitanul subțirel rămase trist, cu un gol mare în suflet. De­asupra apelor singuratice, în nemărginirea fantastică a nopții tăcute și albe, i se păru că su­sură încă, mângâerea aruncata în trecere, de o gură pătimașă . — Mio carissimo, mio carissi mo amore... _ Maria Pamhle Pentru primăria orașului Craiova Primim o scrisoare prin care ni se arată că mai mulți deten­­tori ai obligațiunilor împru­mutului orașului Craiova, pur­tând pe titlurile emise indica­­țiuni da seria II-a, prezentân­­du-se spre încasarea cupoane­lor, numita comună a refuzat plata sub pretext că nu are fon­duri. Credem că primăria Craiovei va da lămurirea cuvenită în a­ ■iii" Absolvenții școalelor secundare și comerciale Anul acesta au absolvit școa­la profesională gradul I-iI din Vaslui, următoarele eleve: Chi­­rilovici Cleopatra, Ionescu La­­vinia, Polcovnicu Elena, Sion Smaranda și Solomon Liza, T­ransferări în învățământul primar Ministerul instrucțiunii publi­ce a făcut următoarele transfe­rări printre învățători și insti­tutori: I. Tascan dela Negoești, l­a Zori­ești (Gorj); C. Popescu dela Val-de-Ei, la Păroși-mijloc; d-na Maria N. Gorgos dela școala 1 băeți (Huși) la 2 fete (Vaslui); d-na Maria Negulici dela 1 fete (Giurgiu) la 3 băeți (acelaș o­­raș); Const. Fotache dela 1 băeți (T.­Ocna), la Vâlcele-Mosoare (Bacău); Nestor Măciuceanu de la Făurești (Vâlcea) la Știrber­­gu (Romanați); C. D. Nicolescu dela Brâncoveni (Romanați), la Tesluiul-Curtișoara (Olt); D. Ni­­colescu dela Tesluiul-Curtișoara la Brâncoveni (Romanați); I. N. Ferescu dela Runcu, la Tismana (Gorj); Vasile I. Dușe dela Do­­brița la Runcu (Gorj). ^Sunarea generală I Soc. Scriitorilor români Duminică d. a., s’a întrunit în a­­dunare generală anuală, soc. scriitorilor români, în foyerul Teatrului Național. Iau parte la ședință 40 de membri. Prezidează d-l G. Diamandy, care după ce arată averea socie­tății, aproape 11.000 lei, spune că e nevoie de reîntregirea comi­tetului, ca să poată lucra cât mai energic pentru bunul mers al societăței în general. De la propășirea societății, spune pre­ședintele, , se poate aștepta și o ameliorare a scriitorilor, cu po­sibilitatea de a-și câștiga răspla­ta întreagă a muncei artistice să devie o realitate și la noi în țară. " D. L. Rebreanu, secretarul so­cietăței, citește procesul verbal al adunatrei din anul precedent și darea de seamă a activităței comitetului. D. Herz încearcă să­­ aducă în discuție diferite chestiuni de persoane, care au­ avut legături cu societatea. Dar se trece asupra unor in­cidente iscate de discuțiuni per­sonale și se ajunge la formalita­tea alegerei comitetului. Este a­­les cu unanimitate de voturi, ca președinte, d-l Diamandy. Vicepreședinte e ales d-l Ion Gorun, d-l Liviu Rebreanu, se­cretar, d-l M. Sorbul, bibliotecar și d-nii O. Goga, Caton Teodo­rian, Z. Bârsan și Arghezi mem­bri în comitet. Ca cenzori sunt desemnați d-nii Beldiceanu și Galaction. D. Diamandy mulțumește pen­tru faptul că a fost reales preșe­dinte al societăței, demnitate pentru care va depune toate sforțările, numai ca activitatea totală a societăței să aibă rezul­tate satisfăcătoare. Totodată, d. președinte propu­ne să se înmulțească numărul membrilor în comitet. Și a­­tunci se numesc prin aclamații, ca vicepreședinți, d-nii Hara­­lamb Lecca, Galaction, G. Cair și M. G. Holban , ca membri în comitet, d-na Hodoș, d-nii Caza­­ban, Codreanu și Pătrășcanu. Se mai aclamă și doi secretari Se mai aclamă și doi secretari asistenți d-nii Davidescu și O­­reste. In locul d-lui Galation, este ales ca cenzor, d. Cincinat Pa­velescu. După alegerea comitetului se trimit următoarele telegrame: M. S. Reginei Societatea scriitorilor români aduce M. V., respectuoasele și devotatele sale omagii, pentru înalta încurajare acordată lite­raturii și artei românești. Președinte, G. Diamandy A. S. R. Principesei Maria Societatea scriitorilor români aduce A. V. R., omagiile sale de recunoștință, pentru înaltul spri­jin, acordat societăței noastre. Preșidenția de onoare a șezători­lor noastre literare, ce A. V. ați binevoit să primiți, ne îmboldeș­te să continuăm opera noastră de răspândire a culturii naționa­le, în toate straturile societăței românești. Președinte, G- Diamandy D-Itii C. C. Árion, deputat Societatea scriitorilor români își reamintește cu recunoștin­ță de fostul ministru al instrucțiu­nii publice, care a dat atâtea do­vezi d­e interes și dragoste pen­tru societatea scriitorilor ro­mâni. Aducem distinsului iubitor al arteii, osebitei? sentimente ale , scriitorilor români. Președinte, G. Diamandy * In urmă, d. președinte anunță că societatea va lucra, ca să ob­țină 2 la sută din lucrările tipă­rite , precum și la elaborarea u­­nui proect de modificarea sta­tutelor. 1NTRUNIREA comisiunei mixte pentru anchetarea incidentului româno-bulgar Agenția Română a transmis următoarea telegramă în străi­nătate: „Agenția Bulgară a publicat cu privire la incidentul de la granița româno-bulgară infor­­m­ațiuni inexacte. Soldații ro­mâni, cari au fost atacați, și din care unul a fost ucis, iar celalt rănit, nu erau armați, ei făceau parte din suita ofițerilor topografi însărcinați cu fixare­a graniței. Conform cu înțelegerea stabilită între guvernul român și cel bulgar, ei ar fi trebuit, în­­această calitate, să fie sub scu­tul dreptului ginților. Guvernul bulgar, care și-a dat seama de altfel de gravitatea faptului, a prezintat guvernului român ex­­presiunea părerilor sale de rău și a propus numirea unei comi­­siuni mixte. Această comisiune se va întruni mâine, M­arți, la fața locului și este de sperat că va izbuti să facă lumină depli­nă asupra acestui regretabil in­cident. Delegații români sunt: gene­ralul Râmniceanu, colonelul Cas­­triș și maiorul Radu Rosetti“. Sofia. 25. — Ministerul de räzboiü a desemnat pe genera­lul Papador, și pe coloneii­ Ne­­resos și Kiselef ca delegați în comisiunea de­­ anchetă româno­­bulgară, însărcinată să stabi­lească răspunderile pentru inci­dentul de la graniță. Comisarii bulgari­ se află acum la Ruș­­ciuc, unde așteaptă instrucțiile ministrului Bulgariei la Bucu­­rești, după înțelegere, cu privire la itinerariul de frm­at, (Agen­­­tia­ Bu­lgară). (A., R.). Si Aniversarea hobluzarei Bârlad, 22 Iunie Duminică, 22 corent, bărlăde­­nii au sărbătorit aniversarea de un an de la decretarea mobili­­zărea și cu această ocaziune și pe bravii noștri ostași, inaugu­rând și un modest­­ monument pentru pioasa amintire a celor morți în campania anului tre­cut. La orele 8 dimineața, în cen­trul orașului, s-a format o im­punătoare procesiune la care au luat parte societățile cu drape­lele, toate autoritățile, comitetul comunităței israelite, comitetul secției „Uniunea evreilor pămân­teni“, școlile, public numeros, ca­re în frunte cu inițiatorii ser­­bărei și în sunetul muzicei reg. 12 Cantemir, au parcurs strada Regală spre cazărmi, locul ser­­bărei. Aci manifestația, s’a oprit în fața unei movile, unde este așezat monumentul și a fost pri­mită de regimentele 12 Cante­­mir, 2 și 3 cavalerie în frunte cu d-l general Cerchez, comandan­tul garnizoanei. Regimentele se aflau așezate în careu. Modestul monument este format dintr-o coloană de marmoră pe care sunt săpate cu litere aurite : „Vitejilor apărători, morți pen­­tru patrie în campania 1913“ — și apoi numele vitejilor : Reg. 2 roșiori, Petru Ioan, Iosif Necu­­lai, Vitan Mihalache, Coteț, Du­mitru. Reg. 3 roșiori, Doroș An­drás, I­ristea Costache. Reg. 12 Cantemir, Simon D. Gheorghe, Tecaru Gheorghe, Năstase Io­an, Țucaș Neculai, Sechter Samson și Filip C. Gheorghe. La orele 10, de către Protoe­­reul județului S. S, preotul Dob­­­nescu înconjurat de cler, s’a o­­ficiat un parastas pentru odih­na sufletelor celor morți. Răs­punsurile rugăciunilor au fost date de corul „Armonia“ sub conducerea d-lui Eugeniu Bul­buc. După oficiarea parastasu­lui, s’au depus pe monument co­roane, din partea primăriei în numele cetățenilor, din partea reg. 12 Cantemir, 2 și 3 roșiori, în care timp s’au tras trei salve, de arme. Preotul Gădel, a ținut o cu­vântare relevând însemnătatea acestei serbări și rolul credinței în campanie. D-l Gh. Alexandrescu, profe­sor, într’o frumoasă cuvântare, expune tăria strămoșilor noștri, cari au știut să înfrunte toate vi­jeliile dușmane, ce au năzuit să ne cotropească țara, păstrând astfel pământul ce­ ni l’a dat Dumnezeu, pământ, cu vitejeas­ca noastră armata, sub înțelep­ciunea marelui nostru Căpitan, ni Pa mărit acum. D-l Neculai Simionescu, pri­marul orașului adresându-se d-lui general Cerchez spune : Am venit în fruntea cetățenilor bâr­­lădeni, să plătim un tribut ace­­­lora cari anul trecut,­­părăsin­­du-șî familiile lor, au plecat fă­ră cea mai mică șovăire, pentru a-și îndeplini sfânta datorie că­tre Rege și Patrie. Vorbind de sentimentul de datorie al arma­tei zice , ne punem nădejdea în voi soldați, acum când goa­na Carpațiior s’a deschis și veți fi chemați să faceți o Românie mare și puternică. Pentru arma­ta, orice patimă trebue să dis­pară și noi civilii să luăm parte cu sufletul curat, pentru iubirea și stima ei. In numele cetățenilor și pri­măriei predă apoi garnizoanei, monumentul și termină stri­gând : Trăiască garnizoana, tră­iască armata, trăiască bravul Căpitan. D-l general Cerchez, în nume­le familiilor celor morți, aduce vii mulțumiri cetățenilor bâr­­lădeni. Expune entuziasmul ar­matei române la decretarea mo­­bilizării și situația strălucită ce a câștigat­­ România în concertul Europei, prin patriotism și în­țelepciunea iubitului nostru Su­veran. Termină în uralele ne­sfârșite ale armatei, strigând: Trăiască M. S. Regele și M. S. Regina. In fața monumentului, a av­ut apoi loc defilarea trupelor. La orele 11 în sala de teatru a regimentului 12 Cantemir, a avut loc apoi serbarea ostășeas­­­că, în prezența întregei asistenți. Serbarea a fost organizată de către d-l colonel Lupescu, co­mandantul regimentului, cu pre­țiosul concurs al d-lui căpitan Stanian și cu ajutorul d-l­or că­pitan Pană și locot. Tomescu. Serbarea s’a deschis prin im­nul regal executat de corul mi­litar sub conducerea d-lui căpi­tan Pană. S’a jucat­­ piesa mi­litară „La Balcani“ scrisă , de d. căpitan Stanian și redată cu mult succes, sub, a d-sale condu­cere, de către recruți diletanți Publicul, mai mult decât entu­ziasmat, a aplaudat­ frenetic pe autorul piesei, căruia în mare parte se datorește și succesul serbare­. S’a reprezentat cu ma­re reușită o „Apoteoză“ la care d-l socot. Tomescu cu mult ta­lent a zis versurile patriotice „Morți pe câmpul de război 1913“ scrise de d-l căpitan Stanian și cari au plăcut mult. După dife­rite­ coruri naționale, serbarea a luat sfârșit la orele 12 jumătate d. a. când publicul, s’a împrăș­tiat ducând cu sine o frumoa­să amintire și pe deplin satisfă­cut că serbarea a fost recom­pensa pentru trecutul frumos și imboldul pentru un viitor mai glorios. Cu această ocazie, a fost ex­pediată M. S. Regelui, următoa­rea telegramă : M. S. Regelui . București „Cetățenii bârlădeni, ridicând un monument de pioasă amintire acelor morți pentru patrie în campania anului­­ trecut, depun respectuos înaintea tronului o­­magiile lor de­­ iubire, strigând trăiască înțeleptul și viteazul­ nostru Rege, N. Simionescu , primarul orașului"­ Urmează și iscăliturile comite­­­tului de inițiativă. 1 Negrilă Vaslui, 22 Iunie Duminică, pe câmpul de­ in­strucție din fața cazărmii reg.­ 7 Rah’ova n­rul 25, am avut o­ serbare câmpenească organizată­ de ofițerii regimentului spre a se serba aniversarea mobiliza­­­rea. j Serbarea s’a deschis la orele­ 4 jum. d. a. printr-un marș cân­­tat de muzica regimentului, du­pă care au urmat diferite coruri executate de militari cum și pro­­ducțiunea mai multor episoa­­­de ale campaniei din 1913, ca :i Alarma, cântată de muzică și­ corniști. Sosirea complectașilor­ la regiment. De pe valea Raco­­­vei, a Bârladului, Crasnei, Vas­­luețului și Stemnicului; forma­rea și plecarea regimentului spre­ Bulgaria cu cântul „La arme“ ; Trecerea în Bulgaria; Fixarea­ nouei granițe și întoarcerea tru­­­pelor, cu cântul „Se întorc vin, tojiî‘% etc. " Huși, 22 Iunie Aniversarea decretăreî mobili­­­zărei din anul trecut s’a ser-l­bat­­ aici printr’o întrunire­­ orga­­­nizată de secțiunea locală a l­i­­­gei culturale. întrunirea s’a ținut în grădina­ publică la orele, 3 jumătate, și­ a fost prezidată de d-l căpitani Petrescu. ‘­­ Au vorbit săteanul Iordachij Gaiță și d-bii Ion Zeiea Codrea­­­nu, profesor la gimnaziu și Ion­ Mocanu, învățător în Bohotin. | S’au expediat telegrame M. S.­ Regelui și A. S. R. Principelui­ Ferdinand. i ------------------ ---------------------­ Arestarea, unui falsificator bulgar pe un vapor austriac I —­ împotrivirea pasagerilor bulgari — T.­Măgurele, 22 Iunie ! Acum câteva zile s'a primit la­ Giurgiu informația, că un bul­­­gar din Sofia falsifica bancnote­ românești.­­ Poliția din Giurgiu Va atras în cursă pe falsificator și era la 23 c.­a dat delegație comisarului Husărescu ca să se ducă la Rus­­­ciuc, unde urma să se întâlnea­scă pe vaporul austriac „Elisa­­beta“ cu falsificatorul. Comisa­­­rul i-a făcut cunoștința, s'a dat­ drept director de bancă din Ro­­­mânia, oferindu-se să-i introdu­că biletele false în țară și au plecat amândoi cu vaporul spre­ Zimnicea. Ajungând în portul Zimnicea­ după ce vaporul a acostat la mal, comisarul Ilușărescu ce­­­rând autorizația căpitanului de vas, care nu s'a­ opus, a voit să­ aresteze de falsificator. Cu această ocazie se aflau pe vapor peste 100 pasageri bulgari) care auzind de arestarea unui­ conațional de-al lor, fără să cu­­­noască cauza, au căutat să îm­­pedice arestarea. S'a produs a­­tunci o vie agitație pe vapor, iar bulgarii au început să insulte, să vocifereze și să amenințe cu cu­țitele și cu revolverele, strigând­ că preferă să moară decât sa sei aresteze conaționalul lor. In a­­­celaș timp, în port se adunaseră autoritățile civile și militare,­ foarte agitate de pe urma aces­tor împotriviri nelegale. Autoritățile din Zimnicea au­ cerut relațiuni telefonice d-lui prim-procuror de Teleorman,­ Vladimir Mavrodineanu, care au dat ordin să se întrebuințeze for­ța armată și să se opereze ares­tarea falsificatorului. Cum se bănuia însă, că nu vor fi suficienți cei zece grăniceri și 20 sergenți de stradă, de cât dis­ i pune Zimnicea, d-l prim-procu­­ror a luat dispozițiunea să se trimeată din T.­Măgurele un de­­­tașament de armată fie cu auto­mobilele, fie cu trenul. Această dispozițiune a fost comunicată și răsvrătiților de­ pe vapor. Poliția, din Zimnicea, și jude­cătorul de ocol, Anghel, au mij­locit să intre pe vapor cei 20 de sergenți de stradă, în timp ce 10 grăniceri, cu arma la och­i start pe bord. Astfel au putut fi ares­tați m­ai întâi o parte din insti­gatorii bulgari și apoi falșifu catarul. Fără de împotrivirea poliției, populația din Zimnicea ar fi lin­șat pe răsvrătiții bulgari. Nu s'au petrecut însă decât câteva încăerări. Falsificatorul avea cu el 12 mii de lei în bilete de bancă ro­mânești, pe care însă le-a arun­cat în Dunăre, mai înainte de a fi arestat. Tiparele biletelor fal­sificate s'au găsit însă asupra lui. D-l prim-procuror Mavrodinea­, nu a comunicat aseară telefo­nic cazul d-lui prim-ministru, iar azi a adus faptele la cunoș­tința d-lui procuror general. Cazul petrecut produce indig­nare atât în T­­ Măgurele cât și­, în celelalte porturi, pentru fap­­tul că de multe ori s'a constatat, că pe vasele austriace, românii, sunt insultați de către pasagerii­ bulgari, cari totdeauna se gă­sesc în număr covârșitor. Se bănuiește că personalul va­poarelor austriace ar încuraja pe ascuns pe pasagerii bulgari, cari insultă armata rom­ănă și România. -------------—...• ^ *---------------­Abonamente de vilegiatura pe lună in țară: lei 1.50; pe lună în străinătate: lei 3. Pentru Ger­mania Austria și Elveția* lei 4 pe lună.

Next