Universul, decembrie 1915 (Anul 33, nr. 332-360)
1915-12-01 / nr. 332
Preotul este și funcționar public?!.. O deciziune a Curții de Casație zice, că nu pot fi funcționari pudici preoții, deoarece dinții, pe d'o parte, nu sunt însărcinați de a asigura mersul, serviciilor publice, nici nu dețin vreo porțiune ,dini autoritatea, publică, iar pe de alta parte pentru că exista principiul separațiunii puterii spirituale de puterea temporală Nu știu cind a fost dată această deriziune, deoarece revista bisericească, ,,Viitorul“, unde eu am găsit-o menționată numai, nu-i <lă și,datnt în orice caz îmi închipuesc, că ea trebue să fie dată de mult. Mulți zic că da, preotul este și funcționar public, dar sunt și mulți, cari zic, că preotul nu este funcționar public, deși are aceleași obligațiuni ca funcționarii publici..Preotul are deci obligațiuni, dar nu are drepturi". Cum această chestiune este controversată, o pui pe tapet pentru a fi discutată și rezolvată. Eu unul cred, că preotul este și funcționar public și prin urmare ocrotit de Vigile, cari ocrotesc pe funcționarii publici. Această concluzie o trag din următoarele argumente: Mai în■tîiu, ce este un funcționar pustic? D. Anibal Teodorescu, de la Universitatea din București, dă următoarea definițiune: Sunt funcționari, publici, toți aceia, cari, în schimbul unei remunerațiuni, colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu depinzind de'autoritatea administrativă“. Sunt, deci, funcționari publici, toți, aceia," cari servesc ,,interesul public" in schimbul unei remuneratiuni plătită de stat, indiferent ■ dacă exercită vreo parte 'l intsuverani■tate, sau dacă este numit de către autoritatea publică și dacă a prestat jurămîntul. Acum, dacă vom face aplicația acestei definițiuni la preot,, oare nu găsim exact k"'cîeuși elemente? Desigur că da. P.lu îndemnarea cetățenilor la o viață morală-religioasă, • paravîai;. , cuprinde în sine iubirea nŭ-rurpelui, ratirim de naîVtit, iubitorii de' patrie. Cărnii, ascultarea și supunerea' ' legilor ,țării, autorităților și mai marilor, oare preoții!' nu servește interesul public", nu servește statul, care cu atîta va fi, mai solid înnauntru, ,și in afară, cu cit va avea cetățeni mai morali și mai iubitori de ordine? Prin educația religioasă,are preotul o face societății mobilîndu-i sentimentele, gonindu-i tîțiile și fâcind-o conștientă de ancturea ei, iui asigură oare bunul mers al serviciilor publice? Iar, prin numirea preotului pe baza unei legi emanată dela autoritatea publică și făcută de chivinlno, cu consimțămîntul acestei autorități publice, nu i se transmite oare preotului o porțiune din autoritatea publică, o porțiune din suveranitate, întocmai ca și profesorilor, ca și militarilor și tuturor funcționarilor de gestiune . Pentru aceasta chiar este și plătit preotul, este remunerat de stat, trecut în bugetul statului,cu dreptul de pensie, ca orice funcționar public. Pentru a fi funcționar public legile speciale pentru numirea acestor funcționari, cer o mulțime de condițiuni. Cer ca să fie moral, să nu fi fost condamnat vreodată cu închisoare pentru vreo faptă infamantă, cer o anumită virată, ceea ce presupune capacitatea, cer satisfacerea legii recrutării, cer să fie cetățean român, născut sau naturalizat și alte multe condițiuni. Acelaș lucru îl cere și legea clerului mirean pentru numirea preoților. Codul penal român are cîteva articole, cari prevăd pedepsele, ce trebue să se dea funcționarilor publici, cari comit infracțiuni in exercițiul funcțiunii lor. Aceleași articole privesc și pe preoți, căci sau văzut preoți condamnați pentru refuz de serviciu, datorii regalmente, pentru luări de taxe ilegale, ceea ce e aproape de mituire, pentru amestecarea în afaceri sau comerțuri, necompatibilă cu a lor calitate și altele. Tot in codul penal, la titlul care se ocupă cu infracțiunile comise de funcționarii publici în exercițiul funcțiunii lor, se găsește și capitolul III, care tratează despre tulburările aduse ordinei publice de către fețele bisericești, precum și capitolul IV secția VIII-a care tratează despre împiedicări la liberul exercițiu al, tutei religiuni' ceea ce denotă, ea încă înainte de 1893, cînd s’a clarificat situația preoților, exista concepția, ci preotul este și funcționar public. Dela 1893, cînd sa făcut legea clerului mirean, nu mai există nici o îndoială. Deci, cred ca Onorata Curte de Casație sec II a III-a nu. a exprimat: adevărul prin decizia menționată mai sus. Poate,, că principiul separațiunii puterii spirituale de puterea, temporală..a făcut.o,să dea o asemenea deciziune, prin care i se refuză preotului dreptul, de a face recurs și Contenciosul administrativ, contra actelor arbitrare ale autorității publice. Da, există acest principiu în drept, în fapt însă nu. Aceasta o zic relativ la biserica și statul român, căci de preoții români mă ocup. In țara noastră, legătura, raportul dintre biserică și stat, este atît de strîns, că aproape nu se vede principiul separațiunii. Nimic nu se face la biserică fără știrea și aprobarea statului, recte, guvernului. El, are în biserică ,,veto“ și tot el dispune și aprobă ca ultimă instanță. De multe, ori chiar revendică drepturi, ce nu-i le conferă nimenea, decit situația sa. In rezumat,, acestea ar fi argumentele, cari pledează în favoarea soluției, „că preotul este și funcționar public“. Preotul Const. Dincescu Licențiat în Teologie și Drept Biserica. Iancu-Vochiu mJURUL propufflei filep de pace —■» Prin telegrafia fară fir — Lyon. 29. — Presa franceza comentează ca ironic discursul cancelarului german. Observă ca înlătură mice idee de pace, dar serădează că e preocupat de ■a. Se crede la Berlin că din aceste desbateri va putea să "eiasă o impresiune de intuire de care poporul german are trebuință. „Vrem pîine" reclama ținim opt zile un cortegiu de 10 mii de manifestanți cari voiau să treacă pe dinaintea salatului imperial și Reichsagului. „Așteptăm propunerile de pace" le răspunde cancelarul prin discursul său. In Camera ungară contele Károlyi a declarat că momentul păcei a venit: „Germania — a zis el — , noi voiam războiul ca să pedepsim pe Serbia. Lucrul la făcut și prin urmare treme să încheiam pacea". Luptele din Saveas Detașament turco-german Ötstnis Petrograd,28. — Pe drumul spre Kanadau, trupele noastre—urmărind un detașament turco-german înt.-ini m sluiî — au cucerit printr’isa singur atac, pori* muie orgiti i?ate de duș■un pri mălțimea Sutati ibra gt (Wesfchnîk)« Atena fara lumină Londra. 29 — Corespondentul din Atena al ziarului „Morning Post”, telegrafiază că chestiunea cărbunilor este foarte serioasă în Grecia. Compania de gaz din Atena a informat guvernul că depozitele pe care le posedă ii vor ajunge numai pînă la mijlocul lui Ianuarie. De la acea dată nu va mai putea lumina orașul, afară de cazul ca guvernul ponto să procure cărbunii necesari. Guvernul grec a cerut guvernului britanic sa ridice prohibirea încărcarei cărbunilor din Anglia spre Grecia, pentru că cărbunii comandați în America nu vor veni în curînd din cauza lipsei mijloacelor de transport. (A.T.E.) ; Chestlra păcei Londra, 29, — Ziarul „Daily Graphic”, spune: In nici o parte a regatului greutățile războiului n’au dat loc dorinței pentru pace. Din contra, națiunea britanică s’a adaptat condițiilor războiului, mai conștientă ca nici odată de rezerva ei inepuizabilă și mai puțin înclinată decît anul trecut să discute condițiile păcei ce ar lăsa Germaniei posibilitatea de a reîncepe acțiunea ei nefastă. (A. T E.) COMERȚUL GERMAN exclus din Anglia Londra, 29.— "Reprezentanții a 50 mari firme din Anglia, s’au adunat la Londra formînd o delegație pentru a exclude comerțul german din Brighilera după războiu. (A. T, EJț Războiul european Pe doi balcanici Pe frontul Atacuri bulgare respinse — Prin telegrafia fără fir — 1 Paris, 29. — La 27 ale curentei Bulgarii au atacat, pe mai toate fronturile franceze. Silința lor principală se îndrepta spre aripa stingă. Toate atacurile lor nu au avut succes- . Italienii la Valona Toldini, 29.- Telegramele din Roma și Paris confirmă că forțele italiene sau stabilit la Valona. Știrea inamicului de a fi capturat mai multe tunuri nu se confirmă. In Adriatic,* in timpul bombardarei de la San Giovani de către o escadră austriacă se raportează ca o escadră italiană a sosit și că o luptă navală a avut loc. Trupele franco-engleze ocupă noui pozițiuni Lyon. 29. Față de presiunea exercitată de forța superioare ale adversarului, mișcarea de retragere a liniilor franco-engleze din ziua cînd a devenit imposibilă unirea cu Sîrbii, continuă. Manevra s’a făcut metodic și noile poziții au fost ocupate fără mari dificultăți. Trupele franco-engleze simt acum grupate solid, in regiunea pe care Vardaru! o traversează de la nord spre sud, între confluența rîului Bojinia și orașul Ghevgheli, situat la frontiera greco-sîrbă. Grava situație din Turcia Londra. 29. —Corespondentul din Constantinopol al ziarului .,New Toun World" descrie teribila situație in care , se găsește Turcia ca consecință directă a ajutorului pe care la dat Germaniei. Bulgaria începe să simtă aceleași consecințe. Corespondentul spune cum starea socială și financiară a Turciei este complet ruinată Multe orașe sunt complet depopulate; comerțul e mort în toată țara- Două sute cincizeci de mii oameni au fost uciși în lupte, sau au murit de boli. Trei sute de mii sunt răniți in spitale și mai mult de trei milioane de familii sunt pe punctul de a muri de foame. Unicul rezultat e o sărăcie grozavă și siguranța ca va fi imposibil ca Turcia să se mai scape, vreodată do Germani, cari o vor transforma în colonie germană. (A. T. E ) Trupele sârbești din Albania gata de luptă Londra. 29. — Corespondentul din Salonic al ziarului „Daily Telegraf”, care a vizitat batalionul sîrbesc care a isimțit să facă joncțiunea cu trupele franceze, telegrafiază că curajul și energia soldaților sunt imprimate pe fața lor cu toate oboselile îndurate. Toți sunt dornici să se reîntoarcă la front și declară că armata sîrbească retrasă în Albania are o forță de una sută de mii oameni. Aceștia echipați și aprovizionați, vor forma o armată de veterani gata să-și elibereze patria. (A. T. E.) Luptele din Muntenegru Viena, 28. — in lupte de ariergardă pe teritoriul muntenegrean am igent iar 400 prizonieri. (R. E.) ( m ) Lupte crâncene pe diferite fronturi Roma, 28- - De pe frontul italian se primesc știri că luptele ce se desfășoară mai cu seamă în zonele Tomino, Plezzo și Goriția sunt deosebit de crincene. Trupele italiene înaintează însă necontenit. In zona Gorița, Austriacii ,și-au stabilit baza lor de acțiune chiar în oraș expunînd astfel populația la focul artileriei italiene. Acelaș lucru l-au făcut Austriacii și în alte orășele dealungul frontului italian. Pe tot frontul, se observă o activă acțiune în spatele trupelor austriace. Explorările aviatorilor italieni arată că Austriacii și-ar pregăti o a doua linie de apărări permanente, la vreo 10 km. înapoia liniilor actuale. (A. T. T)„ Bombardarea Anconei de către austriac Viena. 28 — La 10, după amiazi, escadrila avioanelor noastre maritime a aruncat bombe cu foarte mare succes pe gara și stabilimentul de electricitate și gaz aerian din Ancona Cu tot focul de obuze ?i șrainele trase asupra avioanelor noastre și cu tot timpul neprielnic, toate avioanele s-au Întors intacte. Austriacii părăsesc Monte- Vies Viena. 28. — Luptele de artilerie în regiunea Andiearia, se întind acum și în regiunea la Vest ae Valea Chiese în sectorul între această vale și valea Göncei. Postul nostru înaintat de pe Monte Vies a fost retras în fața forțelor inamice superioare- Slabe atacuri italiene in Delomiți, contra defileului Sini, în regiunea Gorice, contra etniei septentrionale a muntelui San Michele au fost respinse. (K- B.) Comunicat italian — Prin telegrafia fără fir — Coliano, 29. — Acțiuni de artilerie dealungul întregului front. In Carso incursiunile infanteriilor noastre ne-au procurat cucerirea unei lunete și capturarea mai multor puști, munțiuni și, unei asvîrlitoare de bombe. CADORNA austro-italian LUPTA NAVALA in Marea Neagră Doua canoniere turcești distruse Petrograd. 29. — Pe marea Neagră, la 27 Noembrie, lingă insula Kephken, la est de Bosfor, trei din torpiloarele noastre după o luptă de artilerie au distrus două canoniere turcești. N'am avut pierderi. Torpiloarele noastre au distrus de asemenea și un mare vas cu pînză. (Westnik). Pe frontul Manelelor Lupte de artilerie și de mine — Prin telegrafia fără fir — Paris, 29. — In cursul zilelor dela 2 i, 25 și 25 ale curentei, inamicul a bombardat, cu violență, primele linii franceze cu tunuri de toate calibrele. Deoparte și de alta s-au urmat lupte de mine cu energia. Pe fronui do ceide stal Artileria franceză a risipit o trupă in mers și mai multe convoiuri germane — Prin telegrafia fără fir — Paris. 29. — Duel de artilerie în Belgia, în regiunea Hestas, precum și în Artois lângă Bully și Roclincourt. In regiunea Roye, bateriile franceze au risipit o trupa 'a mers și mai multe convoiuri germane. Pe drumul spre Viliers, în Argonne, la nord de Four de Paris. Francezii au făcut să explodeze două cuptoare care au dărîmat o galerie în care lucrau minatori germani. Pe înălțimile Meusei, trageri bine îndreptate ale artileriei franceze, au produs efecte distrugătoare importante asupra tranșeelor precum și asupra adăposturilor adversarului, mmm&mi detașaților germani din Washington Washington, 27. [— Agenția Reuter spune că contele de Bernstorff, ambasadorul Germaniei, a notificat guvernului american că atașații militari și de marină germani au fost rechemați. Contele Bernstorff a cerut în acelaș timp sab-conducte pentru cei doi atașați. (K. B.) mmmmmm martirei Gawelle Lyon. 29. — Consiliul comunal din Mons a decis, în unanimitate, să dea liceului de fete din acel oraș, numele Miss Edith Cawell Pe talul oriental Atac german în Tarnopol Petrograd. 28.— In ziua de 27 Noembrie inamicul a încercat o ofensivă în regiunea Kupcvița pe Strupa, la vest de Tarnopol, dar a fost respins și s'a retras spre tranșeele sale. (Westnik). Austriacii ar evacua Lembergul — Prin telegrafia fără fir — Pokum, 29. — Se comunica din Kiev că evacuarea Lembergului a început într-un mod foarte activ. Comun ficat austriac Viena, 28. — Lângă Ccartorisîc am gonit detașamente de cercetași ruși. încolo a fost liniște pe tot frontul. (K. B.) Armata rusească spre frontul Galițian Roma, 28. — D. Dusselle, criticul militar al ziarului „U Information", scrie că armata rusească concentrată in Basarabia va fi în curînd întrebuințată pe cimpul de luptă din Galiția, unde se pregătesc însemnate evenimente militare. După bararea Dunărei, săvirșită de România, e de prevăzut, că Rușii au sosit prea tirziu pe Dunăre după cum prea tirziu am sosit și noi la Salonic. (A. T. }.). I—iBptț DISCURSUL cancelarului german și presa engleză Roma, 28. — „w Westminster Gazette“ comentînd discursul cancelarului german d. Bethmann Hollweg scrie: Un fapt e sigur și anume că, contrar celor ce se întîmplă în Germania și în Austro- Ungaria, nu există în acest sens nici o agitație vrednică de a fi relevată in țările aliate ale Quadruplei. Noi dorim pacea, cu condiția însă ca și copiii și copiii copiilor noștri să fie asigurați împotriva uinei reînoiri a grozăviilor actuale. (A. T. I.). Pe frontali Irak Englezii ocupă pasul Bulak — Prin telegrafia fără fir — Poldhu, 29. — Comunicatul turc susține respingerea atacului britanic. Se comunică din sursă oficială știrea ocupațiunei pasului Bulak între Theran și Ramadan. Discuția pacei în parlamentul englez Londra, 29. — In parlament, Asquith a lăudat strînsa unire care există între puterile ințelegerei, spunînd că orice propunere serioasă de pace va fi discutată între guvernele Aliațior. (A. T. E.). Profesori universitari pentru un ziarist Lyon, 29. — Douăzeci și patru profesori de la Universitatea din Amsterdam au trimis o depeșă colectivă ministrului de justiție prin care protestează împotriva arestărei redactorului ziarului „Telegraf’ cerînd imediata lui punere în libertate. De ce a demisionat guvernul spaniol Roma, 28. — Criza ministerială din Spania a fost determinată de neînțelegerile ivite între guvern și Cameră pe chestia reformelor militare. (A. T. I.). Ungariajrea pace Londra, 29.1 Telegrame din Geneva anunță că în Ungaria au fost manifestățimți cerîndu-se încheerea păcei fără consimțimîntul Germaniei și Austriei. (A. T. EL, ✓ & -jy X SERBAREA DBU TEATRUL JASNA PSMCV (Liric) Tragerea marilor premii ale „Universului*" — Premiul de 5000 lei a fost câștigat de d. C. Dimitris, din comuna Beciu (Olt) Un lucru e cert: viitoarea, tragere a premiilor „Universului“ se va face in Cișmigiu, la parcul Carol I sau... pe câmpia Libertății de la Blaj! Asta, fiindcă s’a făcut era dovada completă că atîta lume cită line cu orice preț să asiste la serbarea pe care ziarul nostru o oferă de două ori Pe an abonaților săi nu poate încăpea într’o sală închisă, fie ea cea mai mare din București, cum e sala teatrului Leon Popescu (Lyric). Mai mult de jumătate din publicul care venise, foarte mulți din provincie, cu entuziasm să-și manifesteze dragostea pentru cel mai mare organ popular românesc, a trebuit să se înapoieze cu regret, din lipsă de locuri. Administrația ziarului nostru a făcut tot cova, stat in putință ca să mulțumească pe toți, a adus scaune suplimentare în sală, în loji, în cel mai mic colțișor liber al sălii și chiar pe scenă. Arareori un spectacol sau chiar o sală de întrunire publică a văzut atîta lume cită se adunase ori la serbarea noastră. De la orele 7 sînii, dimineața, pe o vreme frumoasă, sub un per primăvăratic, tramvaiele,nenumărate trăsuri și automobile se îndreptau, înțesate de lume, spre intrarea Valter Mărăcineani. La orele 8 juni. sala era literalmente plină: proprietari, comercianți, medici, ingineri, ofițeri, funcționari, un public select și numeroase, doamne și domnișoare din societate, în toalete ale căror culori amestecate formau parcă un buchet enorm de flori de primăvară, copilași drăguți cu bucle blonde și brune și cu ochi în cari se citea bucuria, domni în vîrstă, gravi, cari veneau să-și îndeplinească o datorie de care se achită cu sfințenie de două ori pe an. Afară, la ușor bucluc mare, lamentațiuni, regrete, oameni cari cu greu se împăcau cu ideia că trebue să renunțe la asista la serbare, deoarece veniseră prea tirziu. D. N. Dimitrescu-Cîmpina, directorul ziarului nostru, luase de cu vreme, în persoană măsuri pentru ca serbarea să decurgă în cea mai perfectă ordine iar operațiunile tragere să se facă prompt și în cea mai desăvîrșită corectitudine. Pe o masă lungă, așezată în fundul scenei se aflau registrele administrației cu numele abonaților și numerele corespunzătoare ale bonurilor fiecărui abonat în parte, pentru ca să se caute și să se strige imediat numele fiecărui cîștigător. Cu această operațiune erau însărcinați vechii funcționari ai administrației noastre. In fața scenei, la stingă, se afla o urnă uriașă care conținea numerele bonurilor, iar la mijloc o urnă mai mică cu numerele cîștigătoare. La stînga se afla o masă, la care au luat loc, la orele 8 dimineața, membrii comisiunei de tragere: președintele d. D. Z. Furnică, mare comerciant, membru al Camerei de comerț din Capitală, membru în consiliul superior al comerțului și judecător la Bursă, iar membri d-nii George N. Ioanin, membru al Camerei de comerț din Capitală și consilier comunal al Capitalei, George Popovici proprietar, Ștefan Constantinescu funcționar la Creditul Rural, inginer L. Villa și general Gr. Crainicianu. Serbarea s'a deschis cu un marș vesel și cîteva arii,bine executate de o orchestră de 20 de persoane sub conducerea maestrului Stelescu. Apoi, în mijlocul tăcerei generale, a început tragerea. Patru copilași drăguți cari se schimbau pe rind: Eugeniu și Stelian Dimitrescu și Marioara și Emil ai d-lui căpitan Gheorghiu, stau lingă urne, ca niște mici mesageri ai Norocului, și scoteau biletele cîștigătoare. D. N. D. Cîmpina a strigat numele primului cîștigător în mijlocul unui root de aplauze. Apoi altul, și altul.... Valoarea cîștigurilor, mai multe și mai bogate decît toate cele de pînă acum făceau și mai interesantă, și mai pasionantă operațiunea tragerii: dormitoare , de bronz, garnituri de mobilă, obiecte utile și de lux, treceau, după capriciul norocului în posesia a numeroși abonați din toate unghiurile țării. Se zidea de unele nepotriveli ale hazardului Ca,de pildă cîștigarea unui ,„saseu“ de damă de către un sfînt obraz bisericesc și de unele potriveli prea nimerite de pildă: una din lăzile cri sticle de licheui a fost cîștigată de, un sergent major de jandarmi Asta da. Păcat însă că era prea puțin. Căci, ce mi-e șase sticle de licheur pentru un sergent major? De-abia pe o măsea -să o mulțumească! La orele 10, tragerea s'a suspendat și s'a jucat, cu mult „antren“ o comedie drăguță într'un act. „Bărbatul răsfățat“ de către cunoscutul comic Jean Montaureatru și d-ra Jeana Ștefănescu. Actul a fost călduros aplaudat. In urma artistul Iorgu Temesen a cintat cîteva cuplete spirituale cari au înveselit sala. La orele 11 s'a reluat tragerea. Momentul solemn al câștigului, cel mare se apropia și cu cit se apropia, cu atît creșteau nerăbdarea, agitația și «moțiunea' spectatorilor, cari, ■ fiecare în partea ,,avea,presimțirea“ că el va fi alesul norocului. Cum să nu fie emoțiune Cînd te gîndești ca o, sumă de 5000 de lei, pe Vremea asta de criză îi de război european, în. prag de, iarnă,"face cît. 50.000 de lei altă dată? Se mai încropește omul cu de.ale gospodăriei și mai pune și ,,la ciorap” pentru zile grele! Ia sfîrșit, la, un gest al d-lui N. -Li. Cîmpina se face tăcere. Emoție generala. Era premiul cel mare. Directorul nostru trece biletele cîștigătoare președintelui comisiunii d. D. Z. Furnică. D-șa strigă numele cîștigătorului, care la depărtare de cîteva sute de kilometri de Capitală nici nu visează poate chilipirul. Ce a dat peste dînsul. ~ IT. Constantin Dimitriu, proprietar în comuna Beciu prin gara Drăgănești, jud. Olt, a cîștigat cinci mii de lei în bonuri! Un ropot de aplauze acoperă ultimele cuvinte: e gloria și omagiul ce se cuvine mui ales al Norocului! După ce se mai scoate din urna o serie de bilete cîștigătoare, artistul Montaureanu spune cîteva spirituale ,monoloage ale d-lor N. Ține- Cosco și Khetoridy. Cunoscutul iluzionist Dalmede face apoi cîteva demonstrații cari stirnesc admirație. în public.. Din nou se reia tragerea și după epuizarea biletelor cîștigătoare se joacă o comedie într'un act, veche, dar frumoasă, Vlăduțu Mamei, interpretată foarte bine de a nele Tomescu și Jeana Ștefănescu și de d-nii Montanreanu, Iorgu Tomescu și Carabin, cari ’au stimnit hohote de rîs sănătos în toată sala, pînă și la cei mai pretențioși. Rechemat la rampă, â. Alem taureanu a strigat: „Trăiască d. N. D. Cîmpina!“ și sala toată a răspuns cu o frumoasă manifestație de simpatie pentru directorul nostru. La sfîrșit, s'a produs, cu deplin succes, quartetul Silva, îndeajuns de cunoscut publicului. Programul fiind prea încărcat, serbarea s'a sfîrșit a ora 1 d. a., spre regretul publicului totuși, care a fost foarte amuzat de diferitele producțiuni ale artiștilor. A-na Teodora N. D. Cîmpina a asistat și d-sa la această serbare pe care publicul a transformat-o într'un omagiu adus muncei patronilor ziarului. La sfîrșit d. N. D. Cîmpina a oferit o gustare membrilor comisiunei, D. G. N. Ioanin a închinat pentru d. N. D. Cîmpinapentru redacția ziarului și pentru d., general Crainicianu a căror muncă contribue la progresul „Universului“. A răspuns d. N. D. Cîmpina mulțumind pentru cuvintele frumoase ale d-lui Ioanin. D. N. D. Cîmpina a trimis cîștigătorului premiului celui mare următoarea telegramă: D.lui C. Dimiriu Proprietar, com. Beciu prin Drăgănești (Olt) Cu nrul 32329 afi cîștigat premiul cel mare de 5000 de lei în bonuri. Vă felicit. N. D. Cîmpina In rezumat, serbarea, de ori a fost o manifestare strălucită a publicului Capitalei pentru munca și sacrificiile pe cari patronii ziarului nostru le fac spre PROBES-VERBAL Astăzi 29 Noembrie 1915, intrunindu-ne în sala teatrului Leon Popescu (fost Liric), spre a lua parte în comisiunea tragerea premiilor oferite de ziarul „Universul", abonaților săi, am constatat că s’a procedat astfel: Mai întîi sau introdus în urnă cele 103 numere ce, au eșit la tragerea anterioară din 21 ^lai, 1t5, completînd astfel numărul de 314.000 numere ce se aflau în urnă la tragerea din 21 Mai 1915 și de cari ne folosim, și la această tragere. Deoarece la această tragere •s.au eliberat abonaților bonuri numai pînă la anul 271.535 inclusiv, se vor anula toate numerele ce eventual ar e și cîștigătoare între acest număr și nnul 314.000 Precedînd apoi la tragere, au eșit următoarele numere cîștigătoare:mun Lei a fost cîștigat de Domnul Constantin Dumitriu, proprietar, corn. Beciu, prin Drăgănești (Olt), cu No. 32.329 Una gramelă a fost cîștigată de d. V. Grigorescu, proprietar, moșia Nazîru-Vrăbiescu, prin Brăila, cu No. 200934. Un dormitor complect de bronz pentru 2 persoane, a fost cîștigat de d. I P. Georgescu, str. Aurora, I.Buzău,CÎ No. 215996. Un elegant dormitor de bronz, pentru o persoană a fost cîștigat de d. I. A. Gosler, str. Sineasca 34, Craiova, cu No. 132112. Un dormitor de lemn fin a fost cîștigat de Natalia Dr. Gheorghiu, Gislău (Buzău), cu No. 7104 O jumătate garnitură mobilă de bamba pentru salon, a fost cîștigată de d... ing. O. I. Vidie, str. Lunea 3. Loca, cu No. 86972. Un elegant birou de stejar pentru damă a fost cîștigat de d. T. M. Bendic, Doinești (Dîmbovița), cu No. 262832. Un elegant pat pentru un copil a fost cîștigat de d. St. Stoicescu?, profesor, str. Zefir 12, Loco, cu No. 190100. O oglindă venețiană de cristal a fost cîștigată de d. Gh. T. Ionescu, str. Viitor 52, Loco, cu No. 263932. Una etajeră de bambu a fost cîștigată de d. Tache Gănescu, Călărași cu No. 180202. Un cuer de bambu cu oglindă a fost cîștigat de d. Gh. Nițescu, funcț. R. M. S. Văile Unite pr. g. Pătroaiac cu No. 39635. Una sobă „Rodin" No. 3 a fost cîștigată de d. Alex. Borănescu, str. Eliade Rădulescu, 17, Tîrgoviște, cu No. 55344. Una mașină de cusut a fost cîștigată de d. Ion Iliescu Bucu, prin Țăndărei, cu No 125538. Una pușcă de vinătoare cu două țevi, a fost cîștigată de d- dr C. Brăileanu, Negrești (Vaslui), cu No. 211631. Una carabină semiautomatică, a fost cîștigată de d. Alex. Dumitrescu, învățător, Crivăț, prin Budești, cu No. 120388. Un revolver automat a fost cîștigat de d. Gh. T. Popescu, comersant corn. 8oimari prin Bălțești, cu No. 101553. Un flacon „Thermos", de 1 litru a fost cîștigat de d. M. G. G-tinescu, str. G-ral Lahovari 17, Loco, cu No. 156301. Una sobă din fabrica „Mata*dor“, a fost cîștigată de Maria N. Oroveanu, str. Dima Popovici .12. Craiova, cu No. 44608. Două candelabre de bronz au fost cîștigate de Angela Munteanu, str. Ghica Vodă 6. Loca, cu No. 168709. Una fructieră cu picior de metal alb, a fost cîștigată de d. Marin Vibescu, com. Mărșani pr. Craiova, cu No. 34907. Un serviciu de ceai pentru 6 persoane a fost cîștigat de ă. Barai, Mendrino com., Căciulați pr. București, cu No. 24826. Un coșuleț de metal alb a fost cîștigat de d. Teofil Polit calea Văcărești 14, Loco, cu No. 62188. Una casetă de bijuterii de metal alb a fost cîștigată de d- Nicolae G. Popescu,, învățător. Săpata de sus, pr. Costești (Argeș), cu No. 258202. Una cutie conținînd 12 cuțite și 12 furculițe, de metal alb oxidat, pentru fructe, a fost cîștigată de Paulina Moravec Ionescu sir.