Universul, aprilie 1919 (Anul 37, nr. 148-156)
1919-04-14 / nr. 148
I* * 4 AMIL XXXVII.—RO. 148 Foniiaior t tüISi BÂZZâVIILÄ3 a asm «ierapiarai CELEélN Unkc STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ ;n TELEGRAFICE și TELEFONICE. Redacția și Administrația: București, str. Brezoianu, îl suni îl Aprinsisit Bimtoji, íiítÜIL N. BARASCU și STEUAil POPESCU Cu începere de mâine vom avea calendarul gregorian. Toate administrațiile publice îl vor adopta. Și desigur că, nu numai spre a corespunde decretului-lege, dar spre a răspunde unei vechi și simțite nevoi, toate actele cu caracter particular vor urma pe cele oficiale, întrebuințând stilul nou, care de aci înainte va fi stilul unic. Numai biserica va continua să rămâe credincioasă calendarului iulian, până când întreaga biserică de răsărit se va rosti dacă o evoluție în acest sens ar jigni sau nu prescripțiunile de conduită generală ale religiunei creștine ortodoxe. Reforma este importantă, căci e în afară de orice discuție că atît organismul complex al Statului, cât și nevoia de a stabili o legătură între nenumăratele interese economice și sociale, cereau, de mult, în ce privește calendarul, un sistem unitar, atât în raporturile interne, cât și față de țările mari din apus, cu cari avem raporturi strânse și vitale. Desigur că altă dată măsura ar fi întîmpinat greutăți, dovadă discuțiunile făcute de câte ori s’a pus chestiunea. Nu se putea inova ușor într’o materie în care considerațiile de ordin tradițional și religos intră într-o măsură însemnată. Astăzi însă, când prevalează considerațiunile de înnalt ordin social și când sentimentul solidarității dintre state trebue tradus prin pași hotărâți spre realizarea unei identități cât mai întinse în viața publică a tuturor statelor, reforma calendarului e și mai legitimă în fond și mai ușor de realizat. Ea va aduce după sine înlesniri simțitoare, cari o vor justifica în fapt chiar pentru aceia cari îi discută încă nevoia reală și rezultatele folositoare. Situatiunea politică actuală Teroarea comisiiln Bihor •I O anchetă a ziarului „UNIVERSUL * Cu ÎNȚELEGEREȘIRIA PâOEI Osciaratsie minimum de externe Nauen. 30. — La prima citire a bugetului, la Adunarea națională din Weimar, ministrul de externe, contele Brockdorff Rantzau a decimat între altele: Adversarii noștri au încercat a nu obișnui in timpul iernei cu toate relele, prin cereri tot mai nețărmurite. Acum se declară că Germania va fi surprinsă când va afla cererile ce i se vor pune. Nu vom șovăi, nu ne vom îndepărta din poziția pe care trebue să o ocupăm la masa păcei,foarte just}. Stăm în fața unor dușmani aspri și calculatori. O pace care s’ar îndepărta în esențial de această, pace dreaptă nu o putem semna. (Aplauze vii). Cererile teritoriale ale adversarilor îmi dau prilej acum numai la puține observațiuni; trebue declarat mereu că populația din Alsacia-Lorena’să aibă dreptul de a decide asupra soartei sale viitoare (aplauze vii). Adversarii noștri ar trebui să recunoască că modul după cum Alsacia-Lorena este tratată acuma, va fi decisiv pentru viitoarea pace a Europei și a lumei întregi (foarte just). Mărul de discordie ar trebui să devie legătura între cele 2 popoare mari care vor avea nevoe in viitor și mai mult de o bună vecinătate (repetate aprobări). In chestiunea Kreswig-ului de nord intermediarii Danemarcei, mai mult sau mai puțin competenți, caută a obține din partea Antantei concesiuni tot mai largi pe socoteala Germaniei slăbite. Ne opunem cu asprimea acestor intrigi Declarațiile lui Nauen. 30. — Tindem spre o apropiere egală cu toate popoarele. Nu voim o bonă dezmembrare a lumei in grupe de alianță care totuși vor isbucni într’un moment periculos, ca niște arme nesigure, sperăm că lichidarea războiului în spre răsărit, va fi în curând perfectă. Conformarea situației noastre interne nu poate fi forțată de Rusia (foarte just, aprobări). Dacă însă va renunța la propaganda forțată a bolșevismului voim să întindem cu drag poporului rus mâna frățească. Drumul spinos pentru o nouă consolidare economică de Stat este comună pentru amândoi. Sumile puncte depindem unul de altul. (Aplauze). Spre vest față de Franța nu există neclaritate privitor la voința noastră de împăciuire. Cunoaștem îndatoririle care le am luat. Dacă în privința Alsaciei- Lorenei stăruim pentru plebiscit o facem aceasta în speranța, cu de a slăbi programul lui Wilson, ei spre a elimina pentru viitor orice idei de revanșă. Credem că puterea viitoare a fiecărui pore nu va consta în posibilitatea mărită de a viola alte popoare, ci în forța atractivă a libertăței sale cetățenești a dreptăței sociale. (Aplauze). Până când această credință va deveni avutul comun al tuturor statelor vom veghea îndoit pentru nevătămarea afacerilor noastre naționale de stat egei altfel vor surveni lupte noi penru aceste vătămări. Dorim din suflet ca pacea viitoare să lase, cât de puțin loc pentru astfel de discuțiuni viitoare. Germania, în amărăciunea înfrângerii sale, trebuie să aibă cel puțin consolarea de a fi obținut o victorie, victoria asupra militarismului. (Aplauze). Vom fi însă în stare de a valorifica această voință a noastră pentru împăciuirea popoarelor? Zilnic suntem acuzați prin mii de documente care ne fac a crede la voi(Vie aprobare). Suntem gata a răspunde cu toată sinceritatea dușmanilor noștri la masa verde, atât în privința cererilor lor de despăgubire precum și în privința solvabilităței noastre de plată. Vom ajunge mai curând la un sfârșit, dacă vor trata direct, cu noi. (Foarte bine). Adversarii noștri ar trebui să-și arunce privirile fără patimă, făcând calculele lor, asupra situației politice și economice a Germaniei. Spre a putea repara stricăciunile economice pricinuite de război avem nevoie de liberarea atât de importantă a ținuturilor din vest cari acum nu numai că sunt ocupate de dușmani, dar contrariu tratatului de armistițiu, izolate de restul Germaniei. Avem nevoie de ridicarea grabnică a blocadei, această măsură de cruzime cu care se luptă în contra noastră, împotriva armistițiului. (Vie aprobare). Suntem recunoscători Papei care încă de curând a influențat pentru un ajutor grabnic contra foametei. (Vii aplauze). Așteptăm mai mult din partea adversarilor decât alimente; avem nevoi de materii brute spre a putea lucra. Spre a putea cumpăra aceste materii avem nevoie de érteng. Adversarii Germaniei crezându-ne în stare de a îndeplini ceea ce cer, trebue să creadă și în viitorul Germaniei, după cum end eu. Trebue să fie gata de a aproba credite. Pentru orice aacere e nevoie de încredere. Abal care nu o va acorda, nu va rămâne desamăgit. Scheidemann ia de nimicire nestrămutată a adversarilor noștri. Vorbind de pozițiunea guvernului german față de bolșevism, Scheidemann spune între altele : Sunt adversarul republicei societe Tor ca principiu guvernamental. Ne opunem acestui sistem, nu numai din motive de politică internă, fiindcă vedem într’însa distrugătoarea ultimului rest de unire a statului, ci ne opunem fiindcă dorim pacea. Ducem o luptă pe viață și moarte cu șovinismul republicei sovietelor. Nu căutăm alianțe de revoluție mondială; acestea duc la ,asasinaite și mizerie tot așa ca și alianțele monarhiste și imperialiste. (Foarte just). Ne trebuse mari alianțe mondiale, alianța popoarelor în care popoarele cu drept egal să se poată desfășura liber, fără vechile cătușe ale înarmărilor fără noile vicii ale războaielor civile bolșeviste. Suntem departe de ideile lui Lenin care se laudă de a fi recomandat încă la 1910 de a șterge dezarmările din programul socialist căci înfrângerea capitalismului fără război civil ar fi utopie.Fără dezarmare alianța popoarelor ar fi o formulă safbadă. Lucrările de expropriere Comisiunile de apel în chestiunea expropriere și-au sfârșit lucrările în toată țara, afară de 2 județe. Comisiunile de prețuirea terenurilor își vor termina lucrările în cursul lunei Aprilie, după care vor începe să funcționeze comisiunile regionale, destinate a judecă apelurile contra estimărillor „consemnța în poetica războinică a României“ „Ceea ce ne face cu deosebire să zâmbim este faptul că fostul și actualul președinte al consiliului de miniștri, care și asumă întreg meritul politicei războinice a României și deci și pe acela al rezultatelor acestei politici — este acelaș președinte de consiliu , care, din toamna anului 1917 și până când a făcut loc guvernului Averescu, a înclinat mereu, și destul de precis, spre pace fiind bineînțeles incomplet și permanent desacord cu fracțiunea noastră. De altfel, este cunoscut pentru toată lumea faptul că colaborarea. Take Ionescu-Brătianu s-a desfăcut tocmai pe chestiunea acestui desacord. Un element precis în această ordine ere idei: Când comandamentul militar inamic ne-a transmis ulimatul prin care ne cerea să trimitem delegați in scop de a începe tratativele de pace, președintele consiliului a fost de părere să-i trimitem, pe când cei cinci miniștri conservator-democrați s‘au opus, cum s‘au opus mereu și după aceea. Convingerea primministrului român era așa de accentuată în această direcțiune — singura după d-sa, care putea salva România, — încât a susținut-o direct, atât în consiliile de miniștri ținute cât și în convorbirile individuale pe cari le avea cu membrii guvernului și în special cu reprezentanții ocupării noastre, -4* ^țpjSBCBS saw»—- interview cu d-rul Mihail Cantacuzino Ar fi să repetăm un adevăr nu de ajuns recunoscut, dacă am insista, asupra faptului că stuațiunea de azi a țării noastre este o situațiune fără precedent, că ne găsim la o răspântie are duce spre cele mai importante decisiuni privitoare la viața neamului nostru. In dorința de a rezuma, pentru cititorii noștri, o situațiune pe care trebuie s'o recunoaștem ca fiind destul de interesantă in complexitatea ei , situațiunea politică actuală în România, — ne-am adresat unei serii de personagii politice dela noi, rugandu-i să vorbească în numele grupării respective. Înregistrând cu titlul de document declarațiunile tuturor fruntașilor politici din toate taberele, publicăm azi declarațiunile pe cari a binevoit a ni le face d. Mihail Cantacuzino, fost ministru in guvernul de colaborare,anterior guvernului d-lui general Avarescu. D. Mihail Cantacuzino vorbește despre: „Rolul partidului liberal în prepararea și conducerea războiului nostru“ « Judecând după atitudinea generală a conducătorilor partidului liberal, — atitudine care a fost vădit șovăitoare — și după actele de guvernământ din epoca respectivă, încuviințări de a se trece trupe și munițiuni pentru acei cari mai pe urmă ne erau dușmani, și considerând și pozițiunea pe care o avea un fruntaș membru al guvernului, liberal, d. E. Costinescu, putem spune cu preeisiune că acest guvern nu are dreptul să afirme că a luat da la început atitudinea, hotărîtă de a face războiul pe care l am făcut. In această privință, d. E. Costinescu, care a fost din primul moment pentru intervențiune, s‘a găsit,—din informațiunile noastre autentice și riguros exacte, — nicr‘o minoritate absolută și în contrazicere cu colegii săi din cabinet. Dovezile în această privință nu ne lipsesc. Gruparea noastră a d-lui Take Ionescu —*am susținut în mod permanent și categoric punctul de vedere care-l făcea pe d. Costinescu să fie izolat între ceilalți miniștri liberali. Voim să spunem prin aceasta că guvernul liberal, și în special președintele consiliului de miniștri, a făcut sau a îrcinat să facă o politică de oportunitate. Dorința de a nu intra în amănunte ne face să nu stăruim asupra greutăților cu cari gruparea noastră a avut de luptat spre a întreține mereu viu curentul pe care-l sprijineam și spre a paraliza efectele regimului de toleranță a liberalilor față de propaganda desfășurată de acei cu cari în curând aveam să ne batem. Aceeaș preocupare ne face să ne abținem de a vorbi despre preparațiunea noastră militară, amănuntele caracteristice în această privință ar fi și nesfârșit de numeroase și extrem de dureroase“. Putem afirma că noi, conservator-democrații, eram elementul reconfortant, noi reprezintam speranța nezdruncinată că situațiunea se va schimba și că datoria noastră era alta. O precizare și în această privință: In momentul în care deprimarea era totală, noi, cei cinci miniștri conservatori-democrați, am înaintat M. Sale Regale un memoriu în care ceream ca politica de rezistență, să fie dusă până la capăt, înțelegeam prin politică de rezistență, împotrivire militară atât cât mai îngăduiau mijloacele de atunci, iar împotrivire politică propriu zisă până la capăt. Nu ne-am mira de. Dac dacă ni s-ar dovedi că unele dificultăți cari se fac acum României, la Congresul de la Paris, sunt datorite tocmai punctulul de vedere pe care la avut în acea vreme reprezintantul nostru de azi la acest Congres“. „Succedam guvernelor Averescu și Marghiloman“ „Afirmăm direct că d. general Averescu a fost chemat la guvern de d. Brătianu. — după sfatul și îndemnul dlui Brătianu. Se știa că generalul Averescu vine pentru încheerea păcii. In privința chemării d-sale la guvern, noi n-am fost consultați și nici nu ne-am dat adesiunea. In ce privește guvernul următor, se poate spune că el a fost „recomandat“ de C. Brătianu. Opinia sa în această privință, neprecisată, expusă sub formă de alternativă, avea ca concluzie logică chemarea d-lui Marghiloman. Noi ne-am declarat neted contra chemării d-lui Marghiloman, în vreme ce d. Brătianu ne-a dat impresiunea că e de opinie contrarie“., „Considerațiuni asupra regimului actual“ „Considerațiuni asupra actualității, Hano?... Nu știm cu ce să începem. In neputință de a rezuma, vom caracteriza, întro trăsătură generală: E o situațiune caracterizată de o desăvârșită decădere a puterii legilor și a legalității. Nici nu se poate să fie altfel, atunci când bunul plac al câtorva se transformă în decrete legi, când toți, în această țară, începând cu cei mai de sus, suntem în afară de Constituție. Când puterea legislativă este desfințată și toate atribuțiunile ei lăsate în mâna puterii executive, și când puterea judecătorească, culminând în cea mai înaltă a ei instanță, — proclamă dreptul de necesitate, cred că se poate spune în adevăr că situațiunea e din cele mai îngrijitoare mai ales când starea de asediu și censura împiedecă orice fel de corectiv și suprimă orice supapă de ușurare, care ar fi posibilitatea unei ameliorări.*. . * Vom publica în numerele următoare, declarațiunile fruntașilor politici reprezintând celelalte partide sau grupări politice. M. Negru Telegrame dir« Strai si State —S--- CRIZA GUVERNAMENTALA DIN ANGLIA Paris. 30__Cu tet mesagiul telefonic trimis de Lloyd. George membrilor parlamentului, englez, situația, nu sta clarificat. Lloyd George va pleca la Londra Marți iar Miercuri va vorbi in Camera Comunelor. Dacă îi va fi imposibil să se inapoese la Paris, va fi înlocuitt de Bonar Law. AMERICA VA TRIMITE CEREALE EUROPEI Paris. 30. — Negustorii de ovăz s’au unit spre a regula comerțul lor pentru ca corporațiunile de grâne din Statele Unite să fie în stare de a trimite 1.600.000 tone producte în Europa, pe fiecare lună. CREDITE AMERICANE PENTRU BELGIA ȘI CEHOSLOVACIA Paris. 30.Departamentul tezaurului anunță un credit de 330.000 acordat republicei cehoslovace și 9.000.000 Belgiei. Totalul împrumuturilor Statelor finite acordat Cehoslovaciei se ridica acum. La 41.330.000 care vor fi întrebuințate spre a plăti munițiunile și aprovizionările pentru forțele cehoslovace in Siberia. VOTUL UNIVERSAL IN BELGIA Paris« 00. — Din Bruxelles se anunță: Camera deputaților a finut Jot o ședință memorabilă. In urma deliberărilor diferitelor partide s-a stabilit un acord între ele cu privire la votul universal precum urmează: Se acordă votul universal tuturor bărbaților care au 21 ani împliniți; la femei, se acordă numai văduvelor, mamelor soldaților morți precum și mamelor civililor impușcați de dușman. Decizia Camerei a fost primită cu mare entuziasm în toată Belgia. LORDUL CHURCHIL DESPRE PACE B,ok. 30. Churchil a ținut un important discurs la Londra, în care spune: peste câteva săptămâni, poate și mai curând, vom putea cunoaște condițiunile pe care aliații au convenit să le impue dușmanului și după alt interval vom ști dacă dușmanul va primi aceste condițiuni sau dacă nouă măsuri sunt necesare din partea noastră. Eu nu cred că trebuie să ne ocupăm cu punctele particulare. Orice învoială care sl a obținut prin conducătorii experimentați și îndemânatici ai guvernului strânși cu toții la paris trebuie Să fie o învoială cuprinzătoare și generală, care trebuia judecată un întreg. Dificultatea Și complexitatea însărcinării lor este fără exemplu. Nu se urmărește câștigul și acapararea, este cerința păcei, cerința păcei juste și durabile. ȘTIRI POLITICE Zilele din urmă d, Mihail Fepdkyde a primit două telegrame din partea d-lui Ion I. Brătianu. După cum vampiră din cercurile guvernamentale, aceste telegrame au ca obiect în primul rând chestia evacuărei Odessei și situatia noastră față de intentiunile bolșevicilor. In ce privește satisfacerea revendicărilor noastre în Banat, telegramele președintelui de consiliu dau știri îmbucurătoare, fără să facă însă precizări asupra deriziunilor Conferinței păcei. • . . Pe de altă parte însă, o scrisoare sosită tipia Paris, de la un fruntaș liberal rokîisieriabil. fr.ee precizări asupra chipaM cum vor îi sastisfacute revendicările noastre în Banat. Prin ceeași scrisoare fruntașuliberal in chestiune afirmă că ministerul se va remania cu d-nii Toma Stolian, Banu și alte elemente. • vr.Am anunțat la timp că d. m’nstru Floiudor și a înaintat demisiunea M. S.Ster elui. Cum d sa pare să perziste în iemisiunea sa, se dă ea sigur că ministru al Bucovinei va fi numit d. baron Stârcea, fost sub guvernator al acestei provincii. SPRE UNIFICAREA LEGISLAȚIUNEI Lucrările de la ministerul justiției La ministerul justiției, se lucrează în vederea unificării legislațiunei. Basarabia este cea dintâi provincie liberală, care va vedea punându-se regimul său juridic in acord cu cel din țară, deoarece deosebirile suntt mali mici și chestiunea a fost studiată de o comisiune de specialiști numită imediat după unire. Chestiunea legislației din Bucovina formează de asemenea obiectul preocupărilor la ministerul justiției, rămânând ca, imedia, după rezolvarea ei, să să examineze cea privitoare la Transilvania. Conducătorii din Bucovina șiau exprimat dorința ca cel puțin jumătate din magistrații de acolo să se recruteze numai dintre bucovineni. BffiȘ'D Profanarea bisericilor. — Confiscarea averilor. A Comunitatea femeei.—Ziare comuniste în românește Refugiații sosiți la Sibiu, spun că întreg Bihorul a ajuns în stăpânirea bolșevicilor, cari în primul rând au căutat să profaneze bisericile, îmbrăcându-se in odăjdiile sfinte și ridicând mulțumiri lui Dumnezeu că i-a ajutat să vie la putere. După acea, au închis toate bisericile. Ei au confiscat toate valorile și mobile și imobile, umblând din casă în casă. Oamenii au fost siliții cu arma să împărțească toată agoniseala lor de până acum cu lepădăturile orașelor. Ei au declarat apoi, că nu mai recunosc avere privată și prin urmare au rechiziționat toate casele publice și private, chiar și palatul episcopului Radu în care s’au instalat birourile. In posesia Banilor publici și privați, bolșevicii au fixat plăți egale pentru funcționari și muncitori. După ce profesorii liceului român, au hotărât încetarea prelegerilor, bolșevicii au dispus ca ele să fie reluate. Au interzis însă propunerea religiei și în locul ei au obligat prelegeri despre bolșevism. • Ca pretutindeni în Ungaria s’a introdus și în Bihor comunitatea femeii. Conform „legilor“ bolșeviste, oricine poate alege liber femeia cu care dorește a se căsători, anunțând pur și simplu birourile bolșevice, numele femeii respective, care sau se supune bărbatului care a ales-o, sau e împușcată. Fără permisiunea sovieturilor, nimeni nu are voie a părăsi comuna ori orașul în care locuiește, iar garda roșie terorizează și jefuește populația. In Oradea Mare bolșevicii au scos pe episcopul catolic Széchényi din casa lui proprie, lăsându-i numai o singură cameră, ca și celorlalți cetățeni neînsurați, iar pe vicarul gr.-or. R. Ciorogarla împreună cu alți patru furntași i-au închis. • Comuniștii au pus mâna pe ora șul Beius, și pe toate comunele din jur. Populația e jefuită și batejocorul. Bande de comuniști umblă din sat în sat făcând propagandă și împărțind populației gazete comuniste în limba română ,,Steagul Roșu’’, care apare în Oradia mare, și ,,Foaia Țăranului” din Budapesta. In comuna Bulz bolșeviștii au deschis măcelărie în biserică. Toate averile particulare case, prăvălii și vite sunt comunizate. Cel care nu se supune, e împușcat pe loc. Preoții români sunt îndemnați să facă propagandă printre români ca să intre în garda roșie. Hijt* tv1/1.i,a’r3»»vT'V PRINCIPELE CAROL în ARDEAL LA Alba-Iulia Binpoul Presei Consiliului Dirigent din Sibiu comunică următoarele : Joi dimineață A. E. R. a plecat la Alba-Iulia, însoțit de președintele consiliului, dr. Iuliu Maniu, de d-nii Aurel Vlad și Silviu Dragomir. Pe tot parcursul s’au făcut ovat'umi entus'aste. Poporul a er»ț intru întâmpinare cu preoții și învățătorii în frunte. La Sebeș primirea a luat proporții grandioase. Peste 10.000 oameni erau adunati deal lungul drumului și în piața orașului. Primarul a rostit cuvinte de bună-venire. D. Scare kpkes a prezentat un frumos buchet de flori. A. S. R., adânc mișcat, a mulțumit. La Podul Mureșului mulțimea aștepta sosirea Moștenitorului Tronului. La Alba-Iulia a sosit la ora 10 jumătate. In piața mare istorică aștepta mulțime imensă. Primarul, dr. Velican, a arătat că pentru prima oară de la 1599 un domn român intrând în cetate, întruchipează realizarea visului național. Prințul răspunde că a venit adânc emoționat în acest oraș de trei ori sfințit, întâia oară prin cucerirea, de către Viteazul Voevod Mihai, apoi prin suferințele eroilor cari ș»"»a jertfit aici viața .» A treia oară prin declarațiunea de alipiri a poporului românesc din Ardeal, Banat și Ungaria-R. S. R. a vizitat apoi cetatea și a inspectat trupele nou formate. La orele 3 și jum., a continuat drumul spre Blaj. La Blaj Pe unde trecea, satele au eșit să-i aducă omagii. In uralele nesfârșite a intrat în Blaj Printr’o poartă triumfală. In numele Blajului îl salută vicarul Vasile Suciu. Prințul răspunde că știe să prețuiască însemnătatea acestui focar al culturei nationale. Primirea în Blaj a fost deosebit de caloturoasa. La intrarea în catedrală întregul eter aștepta Îmbrăcat in odăjdii, în frunte cu episcopul Orade» mari dr. D. Radu, care a urat bun sosit înaltului oaspe. In cuvântarea sa episcopul a arătat importanța emporului cultural și național de la îmbinarea celor două Târnave. Condus de episcopul dr. D. Radu și vicarii dr. Vasile Suciu a vizitat apoi toate :așezămintele culturale ale Blajului, internatul de băeți, liceul, seminarul și școala de fete. La ora 8 Mitropolia, a oferit o vină în onoarea A. P. R. în care pe lângă suita sa și delegații Consiliului dirigent, au luat parte reprezentanții eterului superior greco-catolic și fruntașii din localitate. Episcopul Radu a toastat în onoarea Prințului... Prințul Carol răspunzând, a spus: Știu ca toți episcopii, al căror chhp îl văd am, au fost luptători aprigi Ș» strnjeri ai neamului nostru; ei am câștigat Blajului dreptul sa rămână în veci cel mai sfânt și mai înalt focar de cul tură al României întregite. închin pahari in amintirea falnicilor lurtători din trecut și pentru hte florirea celor de azi și celor de mâine. ""' La Orăștie Vineri dim., la 8 jum A. S. R. împreună cu suita a plecat spre Orăștie. Drumul de ln Blaj până la Oraștie a fost o adevărată sărbătoare. Aproape toate satele prin care a trecut Prințul moștenitor sau întâmpinat alelamanului cu cea mai mare însuflețire. Cu deosebire lui Vințule-de-jos în vechiul cerc al prezidentului Consiliului dirigent, primirea a fost mai emoționantă. Oprindu-se automobilul A. S. R. sub poarta, de triumf, preotul comunei i-a prezentat omagiile, iar fetele buchete de flori. La 10 și imp A. S R. a intrat în Orăștie, unde a fost așteptat de un grup de călăreți cari l au condus până în oraș. Aici prefectul județului, dr. Vasinca, l-a salutat în națiunile acestui ținut curat românesc »n care s-au păstrat din timpurile străvechi tipul caracteristic al tezaurului român. Delegația județeană a fost apoi prezentată A. S. R. de către d. dr. Iuliu Maniu. In piața orașului, unde a fost ridicată o poartă de triumf, primarul, dr. Rosa, a prezentat pânza și sarea. Din partea d-relor s-au oferit, mai multe buchete de flori. Un cor bina condus a intonat Imnul regal însoțit de furtunoasele ariamafi ale mulimei imense. A. Fi. R. a trosnit pe platoul de la marginea orașului unde a făcut inspecțiunea reg. de infanterie din Orăștie. Soldații s-au prezentat în chipul cel mai mulțumitor, fiind con duși da ]t.col. Orminteanu. La ora 1 corpul ofițeresc al regimentului din Orastie, a dat un banchet în onoarea A.» S- II- la care afară de suită au mai luat parte toți reprezentanții românilor din Drastic și împrejurime. La masă servește o grupă de 12 d-.șoare în costume naționale. Discursul de omagiu l-a ținut ]a Șampanie în numiie regimentului lt.-col. Cemite ten nn închinând în sănătatea M. S.Regele, a Anglisiei familii și a A. av. " Răspunzând, Prințul a ținnt să arate partea de moștenire pe care o avem noi de’a strămoșii da,că 'Școlile din Orast’’e și comunele din jur sin defilat înnoite de banchet în fața A. S. R. La Saliște Le, Săliște a sosit la orele 6. Primirea la Lădiște a fost extrem de cSliguroasă. A vorbit mai întâi primarul, apoi protopopul dr. Lupaș care a arătat importanța culturală din trecut a acestei c&niuni curat românești și curți ortodoxe. La 7 a sosit la Steia, unde a luat masa împreună cu d. general Tr. Moșonu, iar la 8 luni. a asistat la concertul festiv aranjat în onoarea A. S. R. din partea Semiunei <»e cântări din Sibiu cu care prilej publicul a făcut frumoasa manifestații de sinoatie Printului moștenitor și întregei Case, domnita»»*