Universul, iunie 1919 (Anul 37, nr. 187-216)
1919-06-01 / nr. 187
C 1 Creditori, nu datornici Cafea închiegării noului Stat român e presărata cu piedici, lucru firesc, căci nu suntem numai noi pe lume ci Împrejurul nostru sunt neamuri cu interese deosebite,ba chiar și contrare intereselor noastre. Unele dintre piedici erau văzute, bine știute, altele răsar cu cât înaintăm mai mult. Bineînțeles, nu ne pierdem Cumpătul, fiindcă nu urmărim nimic necurat ci numai bin dreptul nostru. Așa că în de [UNK]plină liniște sufletească putem lucra la înlăturarea piedicelor ce se ivesc. Așa va fi și cu noua greutate ce caută să ni se facă. De astă dată nu e vorba de teritorii ce nu s’ar disputa de unii ori de alții, ci de parale. Se vestește anume că Comisiunea financiară a Conferinței din Paris ar fi de părere ca Statele ce se formează sau sporesc pe teritoriile vastei monarhii austro-ungare să ia asupră le o parte proporțională a datoriei publice a acesteia... fiindcă ce rămâne din Austro-Ungaria o are cu ce plăti. Ar urma deci ca România, care se mărește cu Ardealul, Banatul și Bucovina, să se încarce cu o bună parte din datoriile răposatei monarhii habsburgice. Se poate una ca asta ? Noi ne-am războit cu Austro-Ungaria , am jertfit sute de mii de oameni în floarea vârstei, am cheltuit miliarde pe care trebue să le plătim, o bună parte din țara noastră a fost ocupată, suptă și jefuită de oștile austro-ungare aproape doi ani de zile, facem și acum sacrificii fiindcă ungurii au luat-o razna—și să mai luăm în spinare și datoriile austro-ungare ? Austro-Ungaria se împrumută cu bani ca să ne răpuie *■ și noi să-i plătim, după ce am și răpus-o ? Asta ar fi pur și simplu lumea pe dos. Răspunderea datoriilor Austro-Ungariei o poartă pe de o parte cei cari au condus monarhia habsburgică : austriacii și maghiarii ; pe de altă parte, o poartă acei care i-au dat bani cu împrumut pentru scopurile ei politice și militare, dușmane nouă. Răfuiască-se deci ,între dânșii creditorii și debitori, despăgubindu-se cei dintâi cu cât și cum vor putea scoate de la cei din urmă. Ii privește. E treaba lor. Noi nu avem nici un amestec. Din contra, avem noi dreptul să cerem de la Austro-Ungaria despăgubiri pentru bunurile răpite, pentru stricăciunile și jafurile făcute. Nu poate fi vorba să dăm bani, ci să primim. Așa cere dreptatea. Știm că reprezentantă finanțe mari au multă trecere și multă putere , dar din alb netrii nu pot face nici ei. Bizuindu-ne pe dreptatea noastră vădită, respingem orice combinațiune, fie cât de măestrită, care ne-ar schimba din creditori îndatornici. ip. CONGRESUL RACII COMUNICAREA CONDIȚIILOR DE PACE CU AUSTRIA Ly&n. 80. — Azi la atuiazi se va comunica delegaților austriaci o parte din tratatul de pace, în castelul de la Saint-Germain en Laye, sala vârstei de piatră’’. Austriacii vor avea și ei 15 zile pentru examinarea tratatului care conține 800.000 de cuvinte. Observațiile vor trebui să și le facă în scris. Sala ea și cea de la Versailles: o masft în formă de potcoavă, la capete, masa „Judecătorilor”, la care vor ședea d-nii Clemenceau, Wilson, Orlando, Lloyd George, aproape de căminul monumental, in fata delegaților austriaci In fine CO de locuri rezervate presei. REZUMATUL CONTRAPROPUNERILOR GERMANE Lyon. 30. — O depeșă din Berlin cu data de 27 Mai comunica următorul rezumat: Germania primește reducerea efectivului armatei sale la Jist-808 oameni: ca oferă să dezarmeze marile vase de război dar stărite să păstreze un număr oarecare de vase de comerț. Ea pretinde că limitele teritoriale nu ar trebui schimbate fără un plebiscit prealabil, înebiseit pe care Germania îl cere mai cu seamă pentru Silezia de sus. Prusia orientală și occidentală, Memel și Dantzisst. Germania primește ca portul Dantsig să fie declarat port liber și ca Vistula să fie internaționalizată. Ea cere ca Antanta să-și retragă trupele din teritoriile ocupate în termen de 4 luni de la semnarea preliminariilor păcii. Ea mai cere admiterea sa imediată în Liga națiunilor și stătue să obț*e un mandat pentru fostele ei colonii. Ea e dispusă a plăti, mai ales Franței și Belgiei cifra despăgubirilor, declarând că până la 1926 va fi plătit 20 miliarde și apoi va plăti o sumă anuală, dar totalul nu va trebui să treacă pese 100 miliarde de mărci. Germania refuză a preda pe Kaiser și pe celelalte personale indicate ca răspunzătoare de război. Ea propune să fie chemați înaintea unui tribunal pretinșii culpabili din aasândouă părțile beligerante. Tribunalul acesta ar fi prezidat de un judecător ales dintr-o țară neutră și ar avea sarcina de a stabili vina vert-Lym. SO.__Erí după amiază r stat- înmânată Conferenței panica a doua a contra-propunerilor germane. Sunt vreo 150 ragute. . Cens:Hui color 4 s’a Întrunit și înainte și după amiază spre a lua cuîi^imții de contra-prof SLĂffi. ‘ ’.r > ? CHESTIUNEA ADRIATICEI Paris, 30—. Le Temps” asigură că acordul asupra Adriaticei e actualmente făcut și dă următoarea informațiune: .► Președintele Wilson, care se va întreține azi cu delegații iugoslavi, și-a d lat asentimentul la un aranjament primit și de d. Orlando și ale cărui trăsături esențiale sunt: 1) Orașul Fiume, afară de mahalaua Susac va forma împreună cu regiunea de la vest un stat independent sub ocrotirea societății națiunilor. Statul acesta va fi limitrof cu teritoriul italian și va cuprinde drumul de fier ce pleacă de la Fiume îndreptându-se, spre Laibach. 2) Zara și Sebenico vor fi puse sub suveranitatea Italiei, care va renunța la orice altă parte a coastei dalenasiene și a hinterlandului ei. 3) Italia va mai avea sub suveranitatea ei insulele zise strategice, anume insula Cherso și insula Lussin, la sud-vest de Fiume, precum și insula Lessa și insulele numite »Externe vecine. 4) De altă parte, societatea națiunilor va atribui guvernului italian mandatul asupra Albaniei, unde tratatul de pe Londra îi asigură Italiei o înrâurire precumpănitoare. CRITICA TRATATULUI IN SENATUL AMERICAN Roma, 30. — In cursul desbaterilor din senatul american, asupra tratatului păcii, senatorul Sheridan a atacat liga națiunilor. El a spus că pactul Hyei reduce republica Statelor Triste la starea de vasalitate. A adăugat, că liga națiunilor trădează pe Polonia și fură China. Abrogarea tratatului încheiat cu Italia într-un timp de mare primejdie e o strigătoare lipsă de bună credință. O Mantie PENTRU M. S. REGINA Ofițeri și trupa comp III din reg. Argeș No. 4 153.— Suma din urmă Lei 14526.— Total general Lei 14679.— i ,iș§ \ * Mobilizarea li Ardeal 2). luciu Mantu, președintele consiliului dirigent, a dat un ordin de chemare la arme a,^futor ttarilor născuți In Î8^,cu excepția maghiarilor. ? Tinerii aceia se vor prezenta ín i/teme/ Zile din Mai, la cercurile de recrutare din Sibiu, Brașov, Tărgu-Mureșului, Bistrița, Cluj, Alba-Iulia, Orășlie.și Dej, duțtu țumlocuesc în țininutufi n WăminTii n~nui t MAREA OFENSIVA ucrainiana contra bolșevicilor Paris. 30. — Biuroul presei ucrainiene din Berna anunță că la 21 Mai a început ofensiva generală contra bolșevicilor ruși pe toate fronturile ucrainiene. Colonelul Șapoval a înaintat până la Sbucet. Patrulele de Cavalerie au intrat la Cameniț și Podolsk. Ofensiva continuă. Lupte s-au angajat acum pe Nistru, în direcția Pultava și Ecaterinoslav. Serbările sportive de la Paris — Echipa românească — Azi pleacă echipa noastră sportivă pentru concursurile interaliate la Paris. I-am văzut ieri. Toți, ofițeri și soldați, voinici, mândri că se duc să reprezinte țara aceasta, conștienți de răspunderea ce o au și încrezători în puterile lor. Cu asemenea elemente, ne fălim. Aliații noștri vor avea ce admira și invidia, suntem siguri. Erau adunați cu toții, aseară la 4 și jumătate în localul societăței de gimnastică. D. general Rășcanu, secretarul general al ministerului de război, în numele ministrului, i-a trecut în revistă, după care le-a ținut o scurtă cuvântare. — Plecați, — le-a spus d-sa, și fiți demni de dragostea și încrederea cu care vă urmărește țara întreagă. Nu desmințiți faima românului, dimpotrivă întăriți-o în convingerea aliaților noștri”. Un mascos bărbătește din două sute de piepturi a fost răspunsul. Și cu răspunsul acesta, am înțeles că absolut toți părtașii echipei, vor face sforțări supraomenești numai și numai spre a fi la înălțimea calităților rasei noastre. 1). maior Manolescu, conducătorul detașamentului ne dă unele relații asupra antrenamentului și performanțele stabilite până acur. — Sunt aproape 8 luni de când ne pregătim. Timpul a fost desigur scurt. Americanii, englezii și francezii, car își vor trimite și ei reprezentanții lor, au echipele pregătite de ani de zile. Acolo, în țările lor, educației fizice i s'a dat locul de cinste. Asociații sportive de tot felul se găsesc până și în sate. Sperăm însă că nu ne vom face de ocară. Elementele de care dispunem, ofițeri și soldați, sunt elemente curagioase și ne vor face onoare”. — * Cităm câteva din performanțele stabilite până acum: Bunăoara pentru 100 m. 11 Secunde; 1500 m. în 4 minute și 14 sec.; discul 34 metri; greutate 12 m.; lance 42 m.; disc 07 m.; sărituri în înălțime U0 m., in lungime 6,20 m.; curse de fond, 5000 m. în 18 minute; 10000 m. in 41 m.; 20.000 în 1> ora și 12 m.; bariere 100 m. 18 secunde; 200 m. In 25 sec. și înnot pe 100 m. în 1 minut 84 sec. Celelalte secțiuni de scrimă, tragere, lupte, tennis, box, foot, bal, foot-bal rugby se prezintă de asemenea foarte bine. Serbările se vor ține de la 22 iunie la ß iulie. Până atunci echipa va continua să se antreneze la Paris. I.T. rnmmrnmmami«fr- 8 ■$* ---- Guvernul și «te&tia amnistii Oficiosul francez al guvernului ..Indépendance Roumaine”, vorbind în chestiunea amnistiei,dezbătută de unele ziare sub formă de anchetă—spune în articolul de fond, următoarele : .....Crimele și delictele săvârșite in cursul războiului nostru sunt datorite, toate, slăbiciunei conștiinței sociale, singurul sprijin al popoarelor. A proclama amnistia, înseamnă a mări aceasta, slăbiciune făcând, prin aceasta, să șovăiasca chiar caracterele, cari nu și-ar mai găsi resortul moral in sentimentul solidarității „datoriei", în care atu crezut. Este cea mai rea școală pentru cetățean 1. JUSTIȚIA MILITARĂ Dela Curtea de justiție militară In ședința ținută etc. Curtea superioară de justiție de pe lângă M. C. G., prezidată de d. general Istrate a respins recursul celor 4 asasini ai generalului Poștaș, condamnați la moarte de Curtea marțială din Basarabia. Aceiași Curte a casat sentința Curței marțiale a div. VIII, care conda$fuLas £ pe soldatul Leizer Baridilli la 3 ani închisoare și a cas £t ®ntința Curței marțiale din Cernăuți prin care Schneider Efraim era condamnat la an an, închisoare. Ambele recursuri au fost sus-ținsAie ditte avocat Virga. Mara, Suveranii în Ardeal Episoade din aălaimme. — împrnisor protecția nu mânitor.— Manifestații istorice.—Fericirea Ardelștilor — Dela trimisul nostru special — Am plecat dela Oradea Mare încărcați de emoții și de bucurii nemai avute, dar tulburați câteva ore de accidentul întâmplat trenului ministerial. Faptul că s’a dovedit repede că nu era o mână criminală și că am putut pleca în aceiași zi spre front, fără a înregistra nici un accident de persoane, ne-a liniștit pe deplin, deși aveam de străbătut spre Tisa,, o regiune aproape cu totul ungurească. Bichișoaba, unde s’au dat lupte aprige între soldații noștri și ungurii, ne-a primit câte nu ne așteptam. Ce ne-a surprins mai mult aci și ne-a dat cei mai puternici fiori de mândrie românească și cele mai frumoase nădejdi în viitorul Patriei noastre, au fost miile de bănățeni și de ardeleni în frunte cu conducătorii lor valoroși, cari au cerut Suveranului f într’un glas de durere nestăpânită, dar hotărât, ocuparea Banatului de către armata noastră. Aradul e al nostru și Banatul a început să tremure de fericire sub pasul glorioasei noastre armate. Bichiș-Ciaba e un oraș frumos și bogat, cu o populație în majoritate slovacă. Sunt și români, dar grosul lor alcătuește populația din satele Bichișului, o populație harnică și bine situată. Trecând prin Debrețin spre Careii Mari, am aflat că o delegațiune a universităței maghiare de acolo va prezintă Suveranului un memoriu prin care arată suferințele ce-au indurat ungurii din partea bolșevicilor și mulțumind călduros pentru înaintarea armatei române care le-a salvat totul o roagă, în numele celorlalți maghiari, de peste Tisa să li se trimită și acelora cât mai neîntârziat sprijinul armatei, ne mai putând suporta starea disperată în care se găsesc. Se exprimă în acel memoriu și dorința de a se putea întruni toți fruntașii unguri la a adăpostul forțelor noastre, smv. a se propune într’o adunare a tuturor conducătorilor buni ai lor, ca să se ofere M. S. Regelui Ferdinand coroana Sfântului Ștefan J.. Pentru românii ardeleni nu poate fi o mai mare și mai aleasă mulțumire sufletească decât aceea ca asupritorii lor de o mie de ani să vină azi, pe neașteptate, și să le implore protecțiunea armatei lor. La Careii-Mari ne-a fost dat să cunoașem românimea cea mai depărtată, cea mai înstrăinată, cel puțin în formă, de viața românească a Ardealului. Prin părțile acestea populația e mai înapoiată, din multe puncte de vedere, ungurii puseseră stăpânire aci ?i pe biserică și pe școală. Azi însă, din 44 de parohii subjugate episcopiei de tristă amintire de la Hajdu-Dorog, sunt din nou alipite la episcopiile noastre din Oradea-Mare și Gherla. Românii din Marmația, din țara Oașului (Ugoniir) și din Sătmar, sunt însă de cea mai buna Calitate și în puțină vreme vom auzi și din părțile lor întunecate până eri, vești de viață nouă și luminoasă. Delegaților unguri și reprezentanților bisericelor streine M. S. Regele le-a dat o deosebită atențiune, strângându-le mâna și întreținându-se câteva clipe cu ei. In aceste regiuni toți funcționarii streini au depus imediat jurământul. Din cauza aceasta se ivesc oariecari confesiuni, pe ici-colo, dar cu timpul se va organiza mai bine și administrația din Nordul Transilvaniei. M. g. Regele vorbește cu soldații pe care-i decorează, îi întreabă și, se arată foarte vesel de răspunsurile date de voinicii noștri. Generalul Moșoiu fostul comandant al trupelor din Transilvania, care a pregătit și a dat splendida lovitură contra ungurilor, până dincolo de Tisa, comandă acum grupul de Nord și e fericit că șeful suprem al armatei se află în mijlocul trupelor victorioase. Defilarea vânătorilor din divizia II-a entusiasmentă. După banchet dormim în tren, iar a doua zi de dimineață suntem la Baia-Mare a cărei gară mică e mai frumos împodobită decât toate. Primarul de aci a spus Suveranilor cuvinte simpatice: „Cu inimile tremurânde de o emoție nespusă, vă mulțumim că v’ați îndurat să descălecați și in ținutul nostru”. O femee, venită tocmai din Sabolciu, îngână Reginei, cu ochii plini de lacrimi . Am venit să vă rugăm să ne aprindeți și pe noi. Majestate ! Ce simplu și cât de frumos ! * D. general Vâsloianu e confun.» citit de un „italian”legionar român venit din Italia! cu M. S. Regele, „Să trăiți, Majestate!’’ rostește flăcăul, sfios. Un soldat din spatele lui îi dă Cu cotul: — „Taci mă, că e d. general Averescu !” Facem drum lung și frumos pe valea Someșului. * Timpul a fost până acum foarte frumos. Dar la Dej, unde d. Mihály pregătise o splendidă sala de peron» ea... e>-ift și preț și cu flori pretutindeni, a căzut o ploaie torențială care a încetat însă imediat ce am plecat la Bistrița. Nu s’a îndurat cerul să ne lipsească de una din cele mai extraordinare manifestații românești ca aceea de la Bistrița și la care au luat parte și sașii, de la mic la mare, arătându-și în mod nefățarnic sentimentul de credincioasă alipire la țara noastră. Cu o deosebită și emoționantă solemnitate s’a făcut aci primirea de către M. S. Regele a vechiului și gloriosului drapel al grănicerilor și predarea lui, d-lui comandant al reg. 100 de ardeleni care a jurat să-i sporească gloria. Banchetul de la Bistrița a avut ceva nou: a fost servit de fete din cea mai bună societate românească și săsească, splendid costumate. Am plecat spre Cluj, făcând un fericit popas la Gherla unde episcopul Hossu, o luminoasă și puternică figură bisericească, a întâmpinat pe Suverani cu un discurs d-ar merita să fie cunoscut. Aci Suveranii s’au întreținut cu poporul câteva minute. O doamnă din apropiere de Gherla a întrebat pe M. S. Regina: „Ce vă face familia, Majestate ?’* la care M. Sa a răspuns prea grațios, satisfăcându-i legitima curiositate. Am revăzut Clujul sub un aspect schimbat cu desăvârșire. Intr’o sută de mii de oameni nu era un strein și toți erau veseli și fericiți. Mai ales Moții exultau de bucurie. Orașul acesta în care nu s'a auzit decât arar câte o șoaptă sau câte un vaot românesc, cânta acum prin mii și mii de glasuri cântecul celei mai mari și mai fericite biruințe a neamului nostru. Nici o vorbă și nici o mutră ungurească. Nebunii au refuzat să participe la primirea Suveranilor. Au fost secvestrați în case, cu storurile lăsate printre cari se uitau pe furișeu ochi înmărmuriți și plini de ură, în timp ce și pe casele lor sftfuia drapelul român. Clujul de până acum nu mai există, cine-i știu cemai3steri, cine a trăit cel puțin câteva zile aici, numai acela își poate da bine seama de marea și totala lui transformare. Plouă dar corurile cântă și lumea trece nesfârșită venită din depărtări de 80—100 ktm, să ia parte la sărbătoarea aceasta nevisată, aici în inima șovinismului maghiar din Ardeal, ale cărei pulsații agonizează, căci ultimii luptători unguri au fost dezarmați și puși la carantină; ploua dar entuziasmul crește și defilarea cortegiului nesfârșit revarsă bucuria în torente ce ne îneacă sufletul și ne face să uităm totul, fiind clipe seculare, ca în Nirvana După câteva ore plecări la Turda. Călătoria aceasta istorică a celor mai iubiți Suverani, are un itinerariu fericit întocmit, din regiunea contestată a frontului, din Nordul atât de românesc al Transilvaniei, prin cele mai celebre locuri din întreaga țară : Turda, Câmpeni, Alba Iulia și Blaj. .Apoi prin Sibiu, Făgăraș, Brașov înapoi în Capitala României, unde Suveranii vor împărtăși întregului neam și viitorimei sublimele Lor impresii. N. R. A. Manuscrisele nu se înapoiază, nepublicate S £ HÜHlFl Sf al lui Kerenski Membrii constituantei rusești Kerenski, Zienof, Argun.of, etc. publică, manifest-aupel la idemocrații.-dKn lumea întreagă ca guvernele libere să se intereseze de soarta Rusiei. Manifestul cuprinde principiile următoare: 1) să nu se recunoască în Rusia un guvern dictatoriali; 2) să nu se aducă vreo atingere suveranității Rusiei; 3) o comisiune <se_ iar prezentanți ai democrației ai guvernelor libere vor merge în Rusia spre a explica populației scopul democratic urmărit. Institutoare fimezi împicata de bolșevici Kapri Corespondentului ,,Le Temps“ din Geneva a primit deja un zarist ungur, fugit din Ungaria, știrea că trei institutoare franceze, cari predau secțiuni în marile familii din Budapesta,, au trimis o scrisoare ministrului francez din Vieda, d. Al 1ige în care se plângeau de greaua situație in care se află. Scrisoarea a fost oprită de ceavură, iar cele trei semnatare duse la Kecskemet Si îmă puștoațe fără nâea orfită far Telegrame din Străinătate DIFERENDUL CEHOPOLON Paris, 30. — Din Praga se telegrafiază că Paderewski a avut in Capitala Emmiei o întrevedere cu președintele Masaryk, cu care ocazie s-au discutat toate chestiunile cari interesează aceste două noui State. Sa hotărît numirea unei comisiuni ceho-polone care să se întrunească la Cracovia și să rezolve diferendul. RETRAGEREA AMERICANILOR DIN ARHANGHELSK Paris. 30. — Ian Washington se anunță că departamentul de război a primit o miclogramă care anunță, că este în curs retragerea forțelor americane din Arhanghelsk. VIITOARELE GRANIȚE ALE POLONIEI Paris. 30. — „Matin” publică, un interview cu Paderewski, primul ministru polonez, care împreună cu șeful statului și cu Dieta din Varșovia a stabilit programul privitor la granițele orientale. E aci o mare chestie europeană, a spus Faderewski. Sunt aci regiuni poloneze prin civilizație, dar polonolituaniene la nord și polono-ucrainiene la sud, etnograficește. Guvernul polon cere aliaților să se aplice în aceste regiuni principiul wilsonian; popolația însăși să spun cui vrea să aparțină. Pentru ca plebiscitul să fie sincer, trebuie ca ele să fie libere de orice dominație străină. De aceea armata a luptat contra bolșevicilor ruși și ucrainienilor. Acum opera militară e aproape terminată și rămâne ca aliații să aprobe programul politic polonez. De la clubul conservator Conferința d-lui M. Mora: „Hala din vechituri politice * * * 4 * * Eri după aminai d. avocat M. Mora a vorbit la clubul conservator despre: Hala de vechituri politice. începând cu expunerea unora din năravurile cari au forjat în trecut partea tristă a vieții noastre politice, conferențiarul găsește că România Mare nu va fi tare și nu va progresa dacă nu vom renunța la ele fără nici o rezervă. A face politică externă ca diplomația în care în general trimiteam fie pe cei periculoși înăuntru, fie pe mediocritățile care nu puteau parveni în politică; a ne prezente pe viitor ca la Congresul de pace, unde nu figurăm nici în comisiile secundare ar fi să dăm p resa directivă. a politicei externe. Există însă speranța că opinia publică, al cărei sigur instinct național a dat direcția fericită, în momentul hotărîtor, va reacționa ea însăși, mai ales că azi diplomația se face la lumina zilei, dovadă de baterife publice de la Versailles și punctul din Statutul Societății Națiunilor privitor la publicitatea tratatelor. Trecând de politica internă, d. Mora biciuiește apucătura« tradiționale: candidatura oficială transfugii, agentură și în special acapararea de care acuză pe partidul liberal zicând că băncile acestora au fost parașutele care er au salvat din ascensiunile în regiunea afacerilor de portied. Din acest punct de vedere, cere conducătorilor conservatori luptă energică, fără concesiile și transacțiile din trecut pentru i a stabili echilibrul partidsilor fără de care organismul statului va suferi, ceilalți factori constituționali vor fi rău influențați, iar masele vor putea acuza pătura conducătoare că nici ,în România Mare nu s’au ridicat acolo unde n’a știut sa se ridice până ® Igsim. Termină cu speranțe, că partidul conservator va da generației tinere atenția și încrederea T>e cari ]e merită atât prin sacrificiile făcute cât și prin considerația că. trebue ascultată atunci când se așează statul pe care mâine îl va conduce ca D. Aurel Ebesen spune că în acțiunea păgubitoare a guvernului, țara are partea ai de răspundere, fiindcă n’a reacționat cp 1 n trebuia. * * * * * * Oferte și cereri restr Mat — București ISlfKJP Dacă infrala wld 2!ro. bursa alNoro ri slabă S’au făcut wiPPoar de trei încheeri: Renta, Converi iarl n 1005 4 la sută. 94 1/4: The Bank of Romania Ltd (tonsior.: S. T ß :'.1CO, Pentru meetingul de Dominică Majoritatea comercianților din Capitală au hotărât ca Duminică, cu ocazia tinerei marelui meeting național de protestare contra oricărei știrbiri a integrității Banatului, să închidă prăvăliile, magazinele, cafenelele și toate localurile publice de la orele 11—12 dimineața. Se va alege o comisiune compusă din comercianți și studenți, ca sa supraveghieze ca hotărârea aceasta să fie aplicată de toți comercianții, deși nimeni nu crede că se va găsi unul care s’o calce. Pe de altă parte s’a hotărât ca Duminică toată capitala să fie pavoazații cu tricolor. „Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii române” prin reprezentantele ei va participa la marele meeting organizat de Cercul românilor de peste munți, ce se va ține mâine, Duminică, orele 11 dimineața în sala Eforiei. Femeile române și toate societățile feministe sunt rugate a se aduna la biserica Sf. Gheorghe, la 10 dimineața, unde, se va oficia Un parastas pentru morții noștri din război și de unde se va pleca spre Eforie unde se ține meetimguL Mobilizarea ♦ Marele cuartier general!" serviciul sanitar, invită pe medicii notați m«d jos să se prezinte de urgență la corpurile și serviciile notate în dreptei fiecăruia» unde sunt mobilizați, cunoscând că în caz de întârziere sau neprezentare» vor fi urmăriți conform legilor de război: Medic căpitan rez. Caranda Ion la div. 2-a, vânători, pentru coloanele de brancardieri; medic locot; rez. Talla C. la reg. 12 art. Sadagura-Bucovina ; medic Nițescu I. I. la reg. 11 infant.; medic Pacher N. la Teg- 3 vânători. Transilvania; medic It.rez. Tănasie Gh., la reg. 3 grăniceri. Revizuirea scutiților și reformaților Consiliul de recrutare Butoirești aduce, din nou la cunoștința scutiților, reformaților și dispensaților medicali din contingentele 1901—1919 (născuți 1879— 1897) și care nu au fost revizuiți până în prezent, că se pot prezenta încă la revizuire în localul circumscripției 22 vis-a-vis de hala Traian—în zilele mai jos arătate: Dispensații medicali—S1 Mai, # și 2 Iunie; dispensații condiționali, dispensații susținători de familie cont. 1915, 1916, 1917, 1918, 1919 și 1920 cari au acte de validarea dispeniei sau de aprobarea dispensei în zilele de 4, 6, 6 și 7 iunie; scutiții la 8 Iunie; reformații la 9 Iunie. Tinerii din contingentele 1918, 1919 și 1920 cari n'au recrutat încă, se pot prezenta pentru recrutare in ziua de 10 iunie. Despre toți acei cari nu s’au prezentat și nu se vor prezenta la al 3-lea termen care li s'a acordat, consiliul va decide în lipsă asupra poziției lor militare, înscrierile se vor face în după amiaza zilelor fixate mai sus între orele 3 juni—6. Asemenea trebue să se prezinte în după amiaza acelorași ziîie la orele 4 juni. toți acei cari au fost recrutați sau revizuiți și mi-și au luat încă actele constatatoare ale poziției lor militare. Dacă nu se vor prezenta termenul fixat, vor pierde orici drept de reclamație. Congresul Ligii Culturale Astăzi. Sâmbătă. La orele 9 dimineața se deschide în sala teatrului Național Congresul Ligei Culturale. Desbaterile congresului vor fi publice. La orele 1 d. a. d-nii delegați vor lua masa împreună la restaurantul Frascati. La 3 d. a. se vor discuta propunerile secțiunilor și se va alege comitetul general. Duminică 1 Iunie, in sala teatrului Național, d. Iorga va timi o conferință despre „Hotarele etnice ale neamului românesc”. INFORMAȚIUNI I Academia Română cheamă la întrunire în localul ei din calea Victoriei 135, pe azi Sâmbătă, la 3 seara, pe toți membrii ei activi, onorari și corespondenți, aflători în Capitală, precum și persoanele cari se preocupă de marile chestiuni naționale ale zilelor de acum, spre a afirma drepturile neamului asupra tuturor ținuturilor românești. « Aceia cărora li s’a resthiziționat sau evacuat diferite mașini, de către fosta direcțiune a munitiilor și actualmente doresc a le fi restituite să înainteze o cerere în acest sens mici de război, serviciul lichid» com. mater. vist, de război, cel mai târziu până la data de 20 iunie după care ministerul va dispune de mașinile nesolicitate care va crede de cuviință, în restituire, cei în cauză, vor trebui să prezinte o dovadă din partea »veranului min. de finanțe la cari au depus declar&târnire de despăgubiri, vizate de diecretul-lege din 23 Decembrie 1919 din care se rezultă că au renunțat la despăgubiri din partea statului în ce privește chiria și uzura normală ia mașinilor ce se restituese. 4 Ele au fost la ministerul de Instrucțiune discuțiinoi privitoare la mărirea lofurilor membrilor corpului didactic de toate gradele. In legătură cu întocmirea bugetului d. .ministru de finanțe Chiriacescu va participa la discuțiunile ce se vor ține și azi, când se vor lua hotărâri definitive. ♦ Cerealele cumpărate pentru aprovizicrrea populației rurale și orice alte cumpărături cui sicriaș scop, făcute prin băncile populare, vor fi scutite de taxe fiscale. 4 Le 2 Iunie, primăria Capitalei va pune în vânzare lapte condensat, în cutii de câte o jumătate kgr., pe prețul de 3 lei cutia. Vânzarea se va face în halele Chica (la inspectoratul comunal), Griviței și Troian. 4 Serviciul sanitar al Capitalei va fi reorganizat. Schimbândui-se atribuțiunile actualilor medici industriali ai comunei, se vor înființa încă 5—6 secțiuni medicale. Ca urmare acestei schimbări de lucruri, medicii comunal vor avea și sarcina inspectării întreprinderilor industriate de n circumscripțiile lor. %Cu prilejul nouei orânduiri, se va stabili și un plan de activitate. ♦ D. maior Ninulescu-Bolintbi, comisar regal, a fost însărcinat să perestreze imaneie .. ntojMignoi-* ♦ Eri, cu Simplonul a sosit la Capitală d. dr. Angelescu, ministr al cultelor. 4 Ministerul de război admițând să lichideze bonurile de rechizițiuni provenind din ».»ecolte gajațe caselor județene. Centrala caselor de împrumut a pus în vedere Caselor județene să-i înainteze un borderou in care se va specifica No. bonului, valoarea sa, cantitatea rechiziționată și unitatea de unde emană, spre a se putea face intervențiunile necesare pentru lichidare. 1 4 Spre a se evita neînțelegerile și abuzurile, serviciul sanitar al Capitalei face cunoscut că, pentru desinfecțiunea locuințelor bolnavilor suferinzi de boale mor lipsitoare, nu-i de făcut nici o plată. Dezinfectantele se dau de primărie. ♦ Consiliul de administrație al Centralei băncilor populare se întrunește azi spre a discuta cererea de împrumut a Uniunei federalelor basarabene din Chișinău. Acest împrumut se ridicai la 5 juni, milioane de lei. Consiliul va mai discuta și alte chestiuni.. 1 4 Mâine de la 8—10 dim. se va termine la parcul Carol I, canent-j sul de oină, în prezența d-lui ministru dr. Anghelescu, care va împărți medaliile echipei învingătoare. 4 Comitetul central al Caselor, da împrumut pe gaj, în ședința de la 28 jai a. c. examinând din noui prețurile unitare ale semănăturii lor care pot fi primite în gaj, și ținând seamă de desvoltarea lfai actuală, a fixat sumele următoare, care vor servi ca norme de evaluare :• Hectarul de grâu și rapiță sârg se prezintă în bune condițiuni de vegetație la 700 lei; hectarul iei ovăz, orz, mazăp, sfeclă și in la 400 lei; hectarul de porumb și busole la 200 lei. 7 4 Intrucât societățile au comounicat Centralei caselor de împrumut pe gaj că în acest an nu fai, asigurări contra grindinei, cotul parte reținută în acest scop și reținerile ce se vor mai face, vor servi la despăgubirea debitorilor sinistrați, iar prisosul va fi fS6&tuit dăunătorului. 3 4 La 28 Iunie ora 9 dimineața, Se va ține la reg. 68 infanterie în Găești licitație pentru darea în întreprinzăreauHi« neî. 4 Deunăzi a fost înmomfinKtat regretatul Th. Exarhu, fost mulți a*i referent »ralian tic al Capitalei. 4 Consiliul sanitar superior de pe lângă direcția generală i serviciului sanar s'a ocupat» M la Maia- c. d.< M v ®roofpl Jm Hk