Universul, mai 1922 (Anul 40, nr. 96-117)
1922-05-01 / nr. 96
STATUTUL FUNCȚIONALILOR Chestiunea de care ne-am ocupat î !n repetate rânduri, este readusă la ordinea zilei de conferința profesorului Demogue, despre care este de ajuns să spunem că predă cursul de drept civil comparat la facultatea din Paris, ca să se înțeleagă autoritatea științei și părerilor sale. „Readusă la ordinea zilei“ este un fel de a vorbi; în realitate, chestiunea aceasta este mereu pendinte și va rămâne așa, până la rezolvarea ei, căci este una din problemele capitale, de care atârnă bunul mers al gospodăriei statului. Istoricul concepțiunei statutului funcționarilor în Franța și observațiunile cu cari l-a completat eminentul profesor și conferențiar, reconfirmă adevărurile pe care le-am accentuat de atâtea ori. Primul, statutul funcționarilor este o necesitate, ce trebuește satisfăcută; aceasta nu în interesul exclusiv al celor pe cari îi privește personal și ca profesiune, ci în primul rând în folosul statului, care nu-și poate îndeplini marea și complexa-i misiune decât bizuinduse pe o armatură țesută puternic din capacitate, onestitate, muncă; această armatură nu e posibilă fără selecțiunea funcționarilor, unită cu garanții pentru înaintare, stabilitate și retragere, garanții sprijinite pe drept să și merite. Al doilea, nicăeri statutul funcționarilor n’a eșit spontan; concepțiunea a suferit o evoluție largă, cu ridicări și scăderi, până când a ajuns, în țările care-l au, la stadiul actual, el însuși susceptibil de multe modificări, atât sub raportul echității pentru funcționari, cât și al intereselor primordiale ale statului. Odată acestea stabilite fără putință de discuție, ce ar rămâne decât realizarea și la noi a ideiei prin unificarea, sistematizarea și perfecționarea diferitelor legi organice, astfel încât marele angrenaj al gospodăriei publice să se înfățișeze în lumina în care , am voi să-l vedem cu toții, ținând seamă de necesitățile noastre speciale, de posibilități, de experiența altora, de rezultatele din alte părți. Și cu toate astea, guvern după guvern au făgăduit-o, seziune după seziune au înscris-o la ordinea zilei a parlamentului, s’au alcătuit proecte, s’au făcut rapoarte, etc. Un singur lucru nu s’a făcut statutul funcționarilor. Socotim că, alături de celelalte probleme cardinale, trebue să se pue un capăt acestei stări de lucruri, care păgubește —că aceasta nu trebue s-o uite conducătorii statului — nu numai pe slujitorii devotați și nevoiași ai țării, dar țara însăși. Cultura românească din Bihor primejduiți încercări de îndreptare. — De P. S. S. scopul dr.Roman Ciorogariu al Brasilei Mari.— Luptătorul neobosit pentru stara românească, septagenarul episcop al Oradiei, dr. Roman Ciorogariu, a făcut corespondentului nostru din localitate următoarele declarații: — Astăzi într'adevăr trebue să dezvoltăm o muncă foarte grea. Cea dintâi datorie ce ni se impune este, ca să luptăm contra analfabetismului greu, ce apasă dieceza noastră . Poporul nostru este dornic de tsiltură și nu-i iertat să trecem preste acestă dorință a lui, și astfel bisericei i se impune datoria de a satisface acest desiderat al poporului. I Nu odată vin la mine deputați «de la sate, care îmi spun că băi feții de azi sunt pâră gințț;, sau chiar sălbăteciți. Poporul de azi sub raportul libertății ce i s’a«reiat, simte că acum sunt deschise și pentru el porțile culturi, să devină oameni luminați, ocupe posturi în slujba țării,Chiar și cei ridicați din pătura cea de jos. Poporul de la sate dorește să creieze o soartă mai basnă pentru fii săi. — Și în această situație ce ere ăîteți prea sfințite că este de făcut ? — Găsesc imperios a scoate Câte 70 la sută a analfabeților dîn halul la care se găsesc. La începutul anului școlar ață spus protoereilor diecezei care sunt inspectorii naturali ai poalelor confesionale, că dacă nui găsesc învățător, să angajeze din comună un om ce știe arte. Le-am dat autorizațiune angajeze în școală preotul, strident în teologie, elev la școală normală, vre-un copist, ori pe oricine, care va fi capabil a in* «wul băieții încetit, scris și socotit, bineînțeles dacă cel angajat are o purtare morală bună. Le-am spus protoereilor chiar mai mult și anume că dacă va veni revizorul școlar și va întreba pentru ce nu este în școală învățător cu diplomă, să răspundă la mod scurt, dați-ne și atunci vom avea Protoereii au urmat vorbele mele și pot spune, că s’a realizat prin oamenii angajați după insticațiile mele, un rezultat foarte frumos. Biserica are datoria să țină morți la școalele sale, nu pricep de loc știrea ce se colportează că nu mai există școală de Confesiune ortodoxă-română ci* greco-catolicâ.. Conducerea școalei și contre*tarea duhului ce trebue să stăpânească în școală, — nu o poate lăsa biserica din mâna sa. Niciodată nu a fost mai mare nevoie de a se educa generația tânără în spirit religios ca la vremurile actuale, înjurăturile și destrăbălarea poporului au luat proporții, care nu se poate tolera și stăvilirea acestora precum și ameliorarea situațiunii de azi o poate face numai biserica, prin școala confesională națională. Sectele baptiste și nazareene se răspândesc și pecingenea aceasta nu înseamnă că poporul a devenit necredincios față cu tradițiunile sale. Nu, absolut nu. Poporul cere credință și rugăciune și dacă nu are preot, turma se risipește, cade jertfă în brațele diferitelor secte. — Și este azi mare lipsă de preoți ? — „Da, la noi astăzi se simte mare lipsă de preoți. La noi în județul Bihor, parohiile sunt sărace, nu ca în Banat, unde fiecare parohie are 32 jugăre și pământul este productiv. Se mai adaugă la aceasta faptul ca din America se înapoiază zilnic români, cari nutresc ideile baptiste și aceștia ducându-se în sate fără preot, împroașcă aceste idei, iar cu dolarii grei fac cale de rugăciuni. Seducerea poporului sărac materialicește și fără păstor sufletesc se face cu multă ușurință. Față cu secta aceastei biserica nu poate sta cu mâinile încrucișate, ci trebue prin desvoltarea școalei confesionale și prin sistarea lipsei de preoți să ducă luptă aprigă pentru stânjenirea activității dușmănoase principiilor bisericii noastre. Spre a putea desvolta școala confesională, am organizat un post de revizor confesional, care va avea datoria să cerceteze exclusiv numai școalele confesionale. Dieceza mea are azi 200 școale confesionale, în cari învățământul se face numai în 137 școale; cu ajutorul lui D-zeu nădăjduiesc să fac ca și cele cari nu funcționează, să muncească la interesul educațnei. Dorim ca școalele confesionale să le menținem cu orice preț. — Dar lipsa de preoți cum se va putea înlătura ? Lipsa de preoți va dispărea îndată ce aceștia vor fi salarizați în mod corespunzător. Cariera de preot este înălțătoare, dar oricât ar fi ea de superioară, nimenea nu o va exercita, dacă nu va găsi existență asigurată, pâine amară amenea nu dorește a mânca. La teologia noastră din Arad la ultimii ani s’au cam rărit tinerii, dar acum pare că iarăși se înmulțesc studenții, la această facultate. Preotul are nevoie să fie scutit de grijile materiale, căci situația satisfăcătoare materială aduce liniștea sufletului, din care apoi se întețește râvna spre muncă. Numai la asemenea condițiuni se poate da îndemn să ducă lupta contra sectelor dușmănoase bisericei. — Dar Sinodul eparhial din acest an, ce hotărâri mai importante va lua cu prilejul desbaterilor sale ? — Sinodul nostru se va ocupa cu resolvirea chestiunilor bisericești, școlare și epitropești. In anul acesta vom avea oaspeți la Sinod pe d. ministru de culte C. Banu și episcopul de Argeș Puiu. In regatul vechi tacă sunt in majoritate aceia, cari ar dori să se intrducă statutul organic Șagunian. Noi cei de aici ne-am dat silința să-i convingem pe frații de peste munți, că biserica cu atâta este mai puternică, cu cât mai mare și strânsă legătură există între preoțime și reprezentanții poporului, adică, dacă și aceia concurg la lupta pentru binele bisericei. Biserica trebue să fie nu numai o clădire măreață cu turle, ci o școală adevărată pentru întărirea credinței ortodoxe. Cu cât credincioșii se vor convinge de visul despre munca educativă a bisericei, cu atât vor iubi-o mai mult. Acest principiu l’a demonstrat bserica Ardealului, care prin organizațiunea sa pur democratică a realizat tot progresul și menținerea noastră națională de azi" 1? MOZAICURI „NIMENI NU ȘTIE”. — Intr’un cinematograf din Viena s’a întâmplat următorul incident: Un străin, care nu prea știa bine limba germană, întrebă pe ușierul unui cinematograf: „Ce se joacă? — Ușierul își scoate politicos șapca și zice: „Nimeni nu știe?” — Străinul rămase cu gura căscată și se duce la casa cinematografului. Și casierița răspunde scurt și politicos: „Nimeni nu știe”.—Străinul flutură uimit din cap și zice controlorului de bilete care era ocupat lângă casă: * „Dar trebue să fie cineva aci, care să știe cum îi zice filmului ce se joacă! Controlorul se închină serviabil: „Nimeni nu știe”. Străinul înciudat, crezând că-și bat joc de el, cere să fie dus la directorul cinematografului. Acesta arătând cu mâna afișul zice : „Poftim, citiți și dv.! Și străinul mânios citi titlul filmului, care suma: „Nimeni nu știe”. INVENTATORUL CEASORNICELOR REMONTOARE. Cu prilejul morții inventatorului englez Lawrence Barnett Philips ziarele engleze amintesc că, Philips născut la 1842, a fost cel dintâiu, care la vârsta de 18 ani a construit un ceasornic fără elee. El a inventat un mecanism de întors ceasornicul cum îl au azi cele mai multe ceasornice și a reușit să aducă o îmbunătățirea importantă ceasornicelor de buzunar, făcând de prisos dheea așa de nepractică. Afară de aceasta s-a ocupat și cu simplificări și îmbunătățiri, la cronometru, și a făcut lucruri de seamă în această direcțiune. AL 43.000-lea NUMĂR DIN „TIMES”. La 1 Ianuarie 1785 a apărut la Londra primul număr din ziarul „The Daily Universal Register” care din Ianuarie 1788 poartă titlul de „Times”. Al 10.000-lea număr a apărut la 10 Septembrie 1912 iar la 8 Aprilie a. c. atins cifra de record de 43.000. 0 recunoaștere... Cetim în „Viitorul“: . „De data aceasta, după o dureroasă experiență, sunt admise, în Consiliul suprem și puterile împătritei înțelegeri; este o dreaptă recunoaștere a importanței acestei organizații din Europa". Această importanță a Micei înțelegeri n'a fost recunoscută, de la început, de oficiosul liberal. Evenimentele au dovedit cât de fericită a fost inițiative d-lor Beneș și Take Ionescu, cari au pus bazele acestui sistem de alianță în Europa centrală. 80 de bombe incendiare Intr-o grădină din Londra Poliția londoneză a descoperit în grădina bisericei din Pekham 86 de bombe incendiare, încărcate și prevăzute cu fitiluri. Bombele descoperite de un grădinar, erau ascunse sub niște vechituri. Poliția a deschis o anchetă. Se bănuește că aceste bombe au fost depuse acolo, de o societate secretă de teroriști irlandezi. RADIOGRAME Lafayette, 28 Aprilie — Le Temps declară a ști din izvor bine informat că un oarecare număr de decrete va fi dat de Moscova în vederea adaptării legei separației bisericilor de Stat la exigențele cultului catolic. — In urma grevei cărbunelui, 3.800.000 de lucrători au rămas fără lucru in Statele Unite. Președintele Harding a întocmit un pact spre a pune capăt grevei minerilor, care durează de 26 de zile. — Briand, care a făcut o călătorie pe Mediterana, s-a reîntors la Paris. — Peste 10 persoane și-au găsit moartea în incendiul isbucnit la vama din Malaga. Maiorul Blake, de la corpul de aviație britanic, a consimțit să ia locul defunctului Ross Smith, pentru a încerca sborul în jurul lumii. Calea urmată va fi: Franța, Italia, Grecia, Mesopotamia, India, coasta Alaska, Continentul american de la nord, vest la nord-est, Groenlanda și Miquelone — Statele Unite au recunoscut ■independența Egiptului în mod oficial. — Din Rusia se anunță încheierea unei convențiuni cu o firmă de construcții germană, pentru reconstruirea Retrogradului. — Regina Spaniei a plecat la Londra, prin Paris. — Artileria bolșevică de la Odessa a bombardat vaporul britanic „Datchet“. Generalul Badoglio a debarcat la Tripoli în scop de a face inspecții; el a fost primit solemn de către guvernator și foarte aclamat de populație. Regele Constantin al Greciei vorbește „Universului“ D. Mihail Negru, — trimis special al ziarului nostru — care a călătorit împreună cu A. S. R. Principele Carol la Athena, a avut onoarea unei întrevederi cu M. S. Regele Constantin al Greciei. Majestatea Sa a binevoit a comunica d-lui Negru, pentru ziarul „Universul", impresiunile pe cari le redăm mai jos, întrevederea cu Regele Greciei ' Atena, 19 Aprilie Societățile „Cântarea României“ și „Filarmonica“, sosite aci, unde au dat aseară un concert cu rezultatul cel mai strălucit care se putea aștepta, au fost invitate la palatul Diadochului, la ora 5 d. a, spre a da o producțiune muzicală, in sala Tronului. Voi vorbi pe larg despre programul acestei foarte reușite audițiuni, dirijate de d-nii G. Georgescu și M. Botez și la care au ■ asistat, afară de MM. LI. Regele Constantin și Regina Sofia a Greciei, AA. L. RR. Diadochul Greciei, Principesa Irena, Principele Paul, membrii guvernului grec, casa civilă a M. Sale Regelui Constantin și un foarte restrâns grup de invitați, printre care și subscrisul. După terminarea audțiunii, am avut onoara de a fi prezintat M. Sale Regele Greciei de către d. Georges Baltazzi, ministrul de externe grec. M. S. Regele Constantin, om care trebuie să fi trecut de 50 ani, de statură înaltă și cu umeri bine legați, pare, — în uniforma militară pe care o poartă — și mai înalt. Figura energică și francă îi e luminată de ochii cari privesc drept, sub fruntea pe care începutul de pleșuvă o face și mai lată. Curtea greacă este, tot în doliu. Aceasta o arată atât crepul negru pe care Suveranul grec îl toaleta de aceeaș culoare, a M. toalea, de aceeaș culoare, a M. Sale Regina Sofia. D. ministru Baltazzi mă ia din, grupul în care mă găseam și mă conduce până înaintea M. Sale Regele Constantin, care-mi întinde mâna, râzând. Suntem acum amândoi, în mijlocul unui salon lateral, lângă sala Tronului. Majestatea Sa a binevoit a mă reține intr'o convorbire cu caracter general. Poporul grec și România Suveranul grec și-a arătat satisfacțiunea de a miea exprima simțimintele Sale cele mai binevoitoare pentru presa română, stăruind asupra rolului pe care instituțiunea îl are la genere. In viața unei țări, și in special asupra chemării anumite pe care o au presa din România și cea din Grecia, la vederea strângerii unor raporturi atât de necesare. Referindu-se la impresionanta manifestare artistică la care asistase în seara precedentă la teatrul „Municipal’ și chiar la Palat cu puțin înainte, înaltul meu convorbitor a relevat faptul că simpatia cu care poporul grec a primit pe reprezentanții artei muzicale române a îmbrăcat o formă din cele mai calde. Ieșind din cadrul aplauzelor convenționale, această căldură de gest spontan a dovedit dragostea poporului grec pentru arta română și a fost prilejul unei demonstrațiuni a sentimentului general grec pentru România. O nouă eră în viața Europei Interesându-se de aproape de situațiunea politică din România, cu care M. S. este în curent, m’am socotit îndreptățit să pun Suveranului grec chestiunea tratatului germano-sovietic și să Încerc să-I cunosc punctul de vedere. Momentul, — mi-a răspuns Majestatea Sa, — nu îngăduie să se facă deocamdată nici o declarațiune și nici un pronostic. De altfel, este necesar să se aștepte desfășurarea evenimentelor, a căror reportanță nimeni nu o poate nega. Sigur este că se stabilește, pretutindeni, în momentul de față, un nou spirit european și că ceasurile pe cari le trăim noi, cei din generația actuală, constitue introducerea într’o nouă eră. Spiritul de justiție trebue să domnească și să stea la baza tuturor sforțărilor unor factori cari au în adevăr de îndeplinit o foarte grea misiune. Grecia și România, — a încheiat M. S. Regele Greciei, — au împreună interese atât de evidente și de recunoscute, încât este inutil să fie repetate aci. Iată o frumoasă sarcină pentru presa celor două țări. M. NEGRU REGELE CONSTANTIN GRECIEI AL V ...... • . Regele Italiei și Cicerin cu privire la întâlnirea regelui Italiei cu Cicerin la Genova, corespondentul ziarului „Prager Presse“ a trimis acestuia un articol foarte interesant, din care extragem următoarele : Dacă duhul lui Dante ar mai rătăci prin patria sa, câte gânduri nu l-ar agita, când pe impozantul dreadnought al marinei italiene, care în cinstea lui poartă numele de „Dante“ ar fi văzut pe regele Italiei și arhiepiscopul de Genova, reprezentanții a două din cele mai vechi instituțiuni al lumii creștine într’o convorbire amicală, ba chiar cordială cu reprezentanții sovietelor. Și miile de lucrători, caii copleșiți de mizeriile unei instituțiuni sociale imperfecte, de patru ani și-au îndreptat privirile spre Moscova roșie, ca spre o nouă Meca, ce ar fi zis ei, dacă ar fi văzut pe cei mai marcanți reprezentanți ai ideei comuniste și ai revoluțiunii la masa regelui ? „Primirea ce a făcut populațiunea Genevei Maiestății Voastre arată că sunteți părintele poporului M. V.!“ a spus Cicerin regelui care i-a strâns mâna cu cordialitate. Tovarășilor italieni, pe care îi neliniștea temeneaua aceasta, Cicerin le-ar spune : , De ce n’ași arăta regelui vostru respectul meu ? Dacă ar fi la noi, l-am încorona rege al Rusiei !“ De altfel Cicerin, după întâlnirea cu regele, ar fi asigurat că ar face un minunat președinte al sovietului. Conversațiunea dintre rege și șeful delegațiunii care a descris în culori vii situațiunea țării sale, a durat mai bine de trei sferturi de oră. La masă, întâmplarea, a făcut că Cicerin să stea față în față cu arhiepiscopul de Genova „ochiul Vaticanului". Cicerin a asigurat pe Monsenior Gosue, în Rusia se va tolera cu cea mai mare libertate toate religiunile. „A la vera liberta grande cosa" a zis prelatul blajin. Comesenii se temeau că vor avea să auză o discuțiune asupra problemei finirii bisericei, în orice caz la șampanie Cicerin și arhiepiscopul păreau a fi doui prieteni vechi când s’au ciocnit paharele cu vine spumante și când și-au schimbat cărțile de meri cu iscăliturile lor. «rossessssBrnsÄsamBiB lui articol care are Esmte precizări — Politica externă a fostului guvern Averescu — Sub titlul: I,Politica externă a României“ „îndreptarea“ de eli, publică un soiu de destăinuire, asupra modului cum a fost orientată politica exterioară a țarei sub guvernul prezidat de d. general Averescu. Cu toate că din modul cum este redată această așa zise destăinuire reese neseriozitatea informatorului, reținem următoarea declarație: „Sovietele ziceau: — Renunțați la chestia tezaurului*, noi renunțăm la Basarabia!“ Ori,ce om cuminte a mai nădăjduit în existența nenorocitului tezaur? Nu pierdeam nimic, — și aveam o iscălitură, care nu s’ar fi contestat azi Uț Genova. Repune o lăturalnică a d-lui Take Ionosat a stricat mereu, cu dinadinsul, toate punțile întinse“. Ce reese din afirmațiile de mai sus? 1) Că sovietele au propus să renunțăm la tezaurul nostru, garantat de aliați, în schimbul recunoașterei Basarabiei. 2) Că a fost cineva în guvernul Averescu, care ar fi considerat această propunere serioasă și avantagioasă pentru interesele României (?!)3) Că d. Take Ionescu, atunci ministru al afacerilor streine, a respins propunerea deoarece România nu poate și nu trebue să renunțe la tezaurul său, în schimbul unei recunoașteri fără valoare, pe care guvernul sovietist, ar fi contestat-o oricicând, date fiind, apucăturile și mentalitatea sa. Articolul din„îndreptarea" a fost scris, probabil de un farsor, care a urmărit să compromită pe foștii colegi din minister ai d-lui Take Ionescu, atribuindu-le opiniuni atât de opuse intereselor supreme ale țărei și atât de lipsite de rațiune și simț politic. Dacă faptul nu stă așa întrebăm: Cine își asumă responsabilitatea articolului din „îndreptarea“? Și cine a fost în guvernul Averescu partizanul acceptării ofertei bolșeviste? Am dori să știm. oul Irste în Irlanda Londra. 28. — In Irlanda au avut loc lupte violente între trupele guvernului și partizanii lui de Valera. In orașul Mullingar, luptele de stradă au durat peste două ore, (Rador), CE NU CREDEAM ERI — Cum s’a falsificat legea chiriilor — Ne exprimam, în nnul de ori al ziarului nostru îndoiala că legea chiriilor odată promulgată și publicată în „Monitorul Oficial“ și înfățișând ceea ce toată lumea înțelege printr'o lege, va putea fi din nou modificată și publicată, numai după voința unui ministru. Lucrul însă s'a întâmplat eri. într'adevăr, în „Monitorul Oficial“ nr. 19 din 28 Aprilie c., ministrul de justiția publică din nou legea chiriilor cu această simplă explicație de asupra față deosebirea între cele 2 texte referitoare la acelaș aliniat. Textul publicat la 14 Aprlie Nu se prelungesc contractele de închiriere ale hotelurilor, etc.... precum și ale tuturor imobilelor aparținând bisericilor și instituțiunilor de binefacere controlate de stat, care reintră sub regimul liberei tranzacțiuni. N'avem deci a face cu o omisiune ci cu o înlocuire completă de text, care în limbajul cinstit înseamnă o falsificare a legei. Nu credem că acest lucru să se fi petrecut în vre-o țară din lume, guvernată de un regim constituțional. Actualul ministru de justiție l-a făcut. Să vedem acum, dacă magistratura se va socoti obligată să aplice o lege cu dispozițiuni falsificate de însuși ministrul justiției, textului legei: „Legea decretată sub Nr. 1810 din 13 Aprilie 1922 și publicată în „Monitorul Oficial” Nr. 11 din U Aprilie 1922, INSERÂNDU-SE CU O OMISIUNE, se publică din nou, după cum urmează”. (Urmează textul legii). N'am avut răbdarea de a compara, în întregul lor, cele 2 texte publicate, unul la 14 Aprilie, al doilea la 28 Aprilie. Ne-am oprit la art. 1, alintatul 8. Textul publicat la 28 Aprilie Nu se prelungesc contractele de închiriere ale hotelurilor, etc----precum și ale tuturor imobilelor aparținând bisericilor și instituțiunilor de binefacere și controlate de stat, aceste două din urmă categorii intrând sub regimul oficiilor de închiriere. In buna noastră credință, sperăm că aceasta nu se va întâmpla. Oricare ar fi specula la care se va fi gândit să ajungă instituțiile bisericești și de binefacere cu imobilele ce le aparțini, — și lucrul se putea împiedica pe altă cale — ministrul justiției nu putea să falsifice o lege, spre a împiedica o speculă. Vom arăta în câteva articole ce se întâmplă în alte țări, când un ministru îndrăznește să falși,fice o lege. FILME Zi de divorțuri la tribunal. Ședință secretă. — Maria Icșulescu ! Niță Icșulescu ! strigă aprodul. Apoi dă drumul în sală unei perechii, mone degetul în gură, șterge nr. 23 și pune 24 pe tăblița neagră înfiptă pe ușă pentru numerotarea proceselor. V-ați împăcat, întreabă președintele, repetând pentru a nu știu câtea oară aceleași cuvinte stereotipe. — Nu. Prea e păcătos ! isbucnește reclamanta. — Ține-ți clanța cucoană! se răstește soțul. — Dacă aici vă tratați așa, ce trebue să fie acasă ! îi mustră magistratul, luând condeiul ca să pună rezultatul pe condica de procese și încheind: — La 27 Iunie. Termenii’n cunoștință. Nu mai primiți citații. Procesul următor, domnule grefier. Soțul face loc soției și lasă între ei destulă distanță că să nu-i atingă vârful umbreluței, care se agită în mâna ei, odată cu scăpărările unor ochi îndrăciți. — Marin Ciupitu ! Mirana Ciupitu ! răsună în sală vocea aprodului. Apar, foarte dispuși, doi țigani. El, salahor, n’a avut vreme să se pieptene și să-și șteargă picăturile de var pe hainele cârpăcite. Ea, cu bariș galben, fusta roșie și mărgele de toate culorile la gât, surâde tribunalului, încântată c’a ajuns în fața boerilor și arată niște dinți de o albeață neobișnuită.— Marin Ciupitu ! De ce divorțezi ? — Potrivire dă haractiv, să trăiți, o nara’ tribunal! — Cum ?! — Potrivire dă haractir. — Poate vrei să zici: nepotrivire. — Ba potrivire, să trăiți!... — Cum așa ? — Foarte bine. Dacă nu ne-am potrivi, dar merge cum har merge. Da cu hașa potriveală ca la noi, nu poat să meargă. — Cum nu poate să meargă dacă vă potriviți ? — Păi să vedeți, domnule judicator. Eu leneș, ea leneșă, nu câștigăm cât ne trebue și murim dă foame. Eu harțăgos, ea harțagoasă; când zice unul una, zice ălalt alta, și ne apucăm de păr; toată ziua ne dăm tara. Mie îmi place să beau și ei îi place să bea: când ne cauți, suntem hamețiți. Și țiganul conchide: — Eu păcătos, ea pacatoasa. Cum vreți să meargă lucrurile cu hașa potrivire dă haracur? Tribunalul a găsit că omul are dreptate. Marin Ciupitu a eșit mulțumit c’a luminat pe boeri, iar Mirana s’a răsucit în călcâi, și-a mușcat vârful barișului, a zâmbit judecătorilor incă odată și a plecat săltându-și mărgelele colorate pe pieptul negru și lucios, pare c’ar fi dat cu Cremă Cavaler. — Don Jogé. Pentru o apropiere româno-bulgară — Câteva propuneri interesante. — Apropierea economică. — Cetim în ziarul bulgar Dnevnic, următorul articol semnat de publicistul dr. A. Damianov: „Ziarele bulgare au anunțat acum câtva timp, ca în trenul ce -i ducea împreună spre Genua. Președinții de consiliu ai României și Bulgariei, d-nii I. Brătianu și A. Stamboliisky au avut o lungă întrevedere. Ambii bărbați de stat ar fi discutat asupra relațiunilor româno-bulgare și ar fi convenit, că numai o înțelegere economică le-ar putea da o bază solidă. Pentru realizarea acestui scop, atât d. Brătianu cât și d Stamboliisky ar fi propus, de comun acord, ca să se profite de timpul cât delfigatele ambelor țări vor sta la Genova și să se numească o comisione dintre experți, care să studieze chestiunea. Această știre n’a fost confirmată oficial. Am dori însă, ca ea să fie adevărată, căci noi suntem convinși, că relațiunile între România și Bulgaria s’ar putea îmbunătăți foarte mult, dacă s’ar stabili prealabil o înțelegere pe terenul economic. Chestiunile economice România are bogății naturale: petrol, sare, lemne de construcțiuni și altele. Expozițiatârg de mostre ținută la București în toamna anului trecut a dovedit, că și din punctul de vedere industrial rea a făcut progrese mari. Totuși, desvoltarea industrială se află de abia la început. Nu încape nici o îndoială, că îndată ce România își va echilibra bugetul și ’și va ameliora circulațiunea monetară, se va creia condițiuni favorabile unui avânt mare pe terenul industrial. In loc să caute în țări depărtate produsele de cari are nevoie, Bulgaria ’’i le-ar putea procura din România. Până ce se vor construi poduri peste Dunăre la Giurgiu și Corabia, ar trebui ca tarifele de transport pe căile ferate, prin Dobrogea, pentru produsele ambelor țari să fie cât se poate de reduse. S’ar putea înființa la Sofia și o cameră de comerț românobulgară, urmând exemplul Franței, Angliei și Italiei, cari au în Bulgaria astfel de institutiuni. N’ar fi rău, dacă și băncile mari "din București ar intra in relațiuni cât mai strânse cu cele din Sofia. Francezii participa la patru bănci mari bulgare, iar italienii au banca lor proprie, care face afaceri strălucite. Dar nu numai pe terenul economic, ci și pe cel cultural și politic trebue lucrat . Din punctul de vedere cultural, ar trebui, în primul rând, o apropiere între arhiversitățile române și cea bulgară. S’ar putea face și schimb de profesori. Bulgaria are oameni de știință, rari cunosc bine limba și literatura română, după cum și în România sunt profesori cari s’au dedat studiului limbelor slave. Acești modești muncitori pe terenul cultural ar putea, servi ca trăsătura de unire între păturile culte din ambele țări. Apoi s’ar creia o societate culturală româno-bulgară, care să întrunească pe toți aceia cari cunosc limba română. Francezii au „Valbianc” Franpaise englezii, „Liga Engleza”, iar , italienii „Societatea Italo-Bulgară”. La societatea culturală s’au ține întruniri și conferințe, cu scopul de a se răspândi cunoștințele despre România. S’ar putea deci face mult pe terenul economic și cultural. Și-ar fi păcat, dacă ambele popoare, cari până la 1913 au trăit în cea mai bună armonie, nu și-ar da seama cai pozițiunea lor geografică, dezvoltarea lor economică, precum și interesele lor superioare le impun o apropiere cât se poate mai strânsă. 1. Apropierea politiică . Dar paralel cu înțelegerea, pe terenul economic și cultural, ar fi bine să se facă și că înțelegea politică. Condițiunile sunt foarte prielnice pentru aceasta. In Bulgaria există convingerea, că bărbații de stat români sunt oameni cu vederi largi și sunt dispuși a trata chestiunile într’un spirit împăciuit ori Cu drept sau pe nedrept sa crede, că dacă România n’ar fi aliata Iugoslaviei și Greciei ea ar avea o altă atitudine față de chestiunea armatei și a reparațiilor, — chestiuni foarte vitale pentru Bulgaria. In Grecia și Iugoslavia clasă protejării minorităților etnica nu este deloc aplicată. Din contra, în România bisericile bulgare n’au fost niciodată închise, iar școlilor li s’a acordat dreptul de a funcționa. Era deci firesc, că prestigiul României să se mărească, în urma unei astfel de politici”. „Totuși, dacă apropierea româno-bulgară se va realiza, nu este exclus ca să se facă mai târziu, sub auspiciile României, o înțelegere cu Iugoslavia și Grecia. Și ,atunci s’a** pune bazele unei confederațiuni balcanice, la care s’ar alipi Albania independentă și Tracia autonomă. Acest ideal frumos nu s’ar putea realiza așa de ușor. El presupune rezolvirea tuturor chestiunilor, cari stau la baza dușmăniei popoarelor balcanice. Pentru aplanarea dificultăților se cere însă mult timp. De aceia cată să realizăm deocamdată numai ceea ce este posibil: o apropiere româno- bulgară”. 0 cariera de franceză , Guvernul francez a început să publice o carte roșie privitoare la afacerile balcanice da la ianuarie 1912 până la intrarea Turciei în Războiul mondial. Volumul I cuprinde documente diplomatice din cursul anului i12. J