Universul, iunie 1922 (Anul 40, nr. 118-142)
1922-06-25 / nr. 138
_ Ms -■--T*•* -r’-Tf fnttirftf! DOOM NAȚIONAL bb«»«——-------& IMfolgigiea Sul Trofea» IcmionichiÍ Opera marelii fin ita mSFwS Ä «»Am«.. în« “Í* ért, tfiercsri Musața, üb f?m ginul acces de anghină pectoralii La orele 7 seara trista m 8sie a fost confirmată printr’o telegramă a aseistei „Havas“ din Paris, iar la orele 8 ministerul nostru de esterne a primit de la d. khovary, ministrul Kosinaiai la Mama, o telegramă oficială, anuințând același rqüg fatală. ★ # * știrile sosite în ultimul timp da la Horna nu lăsau să se întrevadă acest desnodământ fatal, deși de câteva zile temperatura începuse din nou sa se ridice. Știrea a căzut ca un trăznet. Intrucât toată lumea Spera că organismul ilustrului disparat, atât de bine înzestrat de lamnezea sab toate raportările, va fi in stare să reziste fatalei boli cărei cuprinsese. Vestea morții tai a pórins coasternație în toate cercările din țără, intrucât Hasim om de Stat a dominat viața noastră politică în ultimii 30 ani și că figura ca‘cea mai mare »mtoritata politică, morală și intelectuală din câte s’au cunoscut din ultima jumătate de veac. Moartea lui echivalează cu un adevărat și mare doliu național nu numal pentru imensele servicii aduse națiunei în cele mai grele împrejurări, dar și pentru că, astăzi mai mult decât oricând, țara întregită avea nevoe de însușirile excepționale ale acestui mare patriot. Până la ultima clipă, el s-a gândit la patria lui, pe care a iubit-o ca nimeni altul, și la consolidarea căreia ar fi putut contribui cu mare folos vederea sa limpede, sentimentul său de ordine și răspundere, dragostea sa fanatică de tot ceea ce interesează românism și viitorul neamului. Deplângem din toată inima ireparabila „ pierdere, in care tot nu ne vina să credem atât de strâns era legată personalitatea celui dus dintre noi, de subetul însuși al României Mari Fie ea viața sa, închinată toată patriei, să servească de exemplu pentru urmași. * La orele 11 și jumătate noaptea d. Stelian Iopescu, directorul ziarului nostru, în numele partidului democrat, a telegrafiat la Roma d-nei Take Ionescu, exprimând regretele partidului și ale țarei pentru pierderea ilustrului dispărut, rugând în acelaș timp pe d-na Take Ionescu să comunice dacă nu sunt disposiții testamentare în privința înmormântării și ce dispoziții s’au luat la Roma în acest scop, precum și la ce dată va ** adus corpul neînsuflețit. Guvernul a hotărît și însă fasta ararianagiofiaiă marelui dispărut. La intrarea în gară — sala va fi probabul prin punsîaî «Saffroîiî@?» Curl!«! — corpul «Setanetului va fi întâmpinat de «Jaie gagiani din toată țara. Născut în Ploești la 1858 întors de la studii, din Paris, în 1881, ales deputat în 1884, ministru în 1891 , 64 ani, 38 de viața publică, 31 pe primul plan. O asemenea existența niu încape într’un articol. Lăsăm istoriei să înregistreze toată această considerabilă operă de construcțiune socială: Reforma radicală a clerului, pus în condiții demne de rolul său în desvoltarea unui popor tare în credință ; reforma întregului așezământ școlar; reformele financiare ; lupta pentru asigurarea rentei școalelor și în general pentru desvoltarea culturală din Transilvania, izvor de lumină și energie pentru rezistența și avântul manifestat cu atâta independență și putere, în ceasul cel mare, sunt numai câteva din etapele parcurse de cea mai însemnată personalitate a României moderne, în folosul țării și neamului. Vom reaminti aci numai opera care, depășind cadrul oricărei acțiuni de partid, se înrelaJSț frele TMIul de' mai pot exista, refirv» nu deosebiri în aprecieri. Este vorba de acțiunea democratică și de acțiunea națională a acestui om, asupra căruia natura, printr o rară mărinimie, a întrupat toate darurile sale, în gradul cel mai înnalt ,și despre care Chateaubriand ar fi repetat astăzi: „Am văzut de departe în Plutare ce erau oamenii mari; am văzut din el de aproape ceea ce sunt“. ACȚIUNEA DEMOCRATICA E sigur că ideea democratică atinsese inimile celor mulți în țara noastră. Un pas hotărîtor spre afirmarea ei nu se făcuse. Intelectualii socialiști de odinioară, după ce merseseră prea spre stânga pentru începutul unei mișcări de primenire, dispăruseră în cea mai mare parte într’unul din partidele istorice. Elementele izolate erau admirate, dar urmate nu. Un moment Gheorghe Panu fixează atenția publică și face constelație ; steaua lui a durat, constelația s’a risipit în alte orbite. Take Ionescu a isbutit. Sunt patrusprezece ani, de când, printr’o frământare unică la noi în îndrăsneală și succes, a supus partidul conservator unei prefaceri fundamentale, dându-i direcțiunea cerută de evoluțiunea universală. O adevărată revoluțiune politică, de două ori însemnată , întâi, punea în slujba democrației unul din partidele istorice și anume pe cel mai domol în emanciparea de vechile concepțiuni ; al doilea, spre a ține piept partidului conservator în creșterea popularității, celelalte organizațiuni politice au trebuit vinele să ia acelaș drum, altele să grăbească realizarea ideilor înaintate, până atunci deziderate platonice în programe cetite la opoziție, spre a fi uitate la guvern. De aci ciocniri de idei, concesiuni nevoilor obștești, recunoașterea revendicărilor drepte, lupte politice până în straturile cele mai adânci, alegeri în stil mare, curente de opinie publică, o răsculeală, care, degajată de incidente și personalități trecătoare, rămâne mișcare fecundă, cea mai însemnată în desvoltarea conștiinței civice în țara noastră. Din această întrecere de a se potrivi vremei și a locui maximum din necesitățile societății, fără să clatine, ci din contră consolidând edificiul statului, a eșit o operă activă, solidă. Urmările ei în totalitatea lor, se vor judeca mai târziu, când subiectivitatea contimporanilor va face loc verdictelor imparțiale. Dar chiar de acum înrâurirea ei fericită nu se poate tăgădui, dacă ne gândim ce s’ar fi întâmplat în România și cum ne-am fi prezentat lumei anchilozați în vechile forme, când vedem cum au intrat și mai ales cum au eșit din război țările în care conducătorii n’au prins momentul când trebuiau să ridice stăvilarul în fața valurilor irezistibile ale democrației. Concepând unele idei, îmbrățișând pe altele, realizând el însuși o parte, comanditând pe alții cu marea sa autoritate, ca, să înfăptuiască reforme radicale, împiedicând singur sau contribuind la zădărnicirea curentelor contrarii, ci lasă un nume definitiv legat de toată restaurarea statului, pe care se ridică astăzi România nou» + rorbire, când cunștință națională avea să se trezească în fața celei mai mari probleme care s’a pus vre-odată neamului românesc ! POLITICA INSTINCTULUI NAȚIONAL Atunci avu viziunea triumfului. Când, venind de la Londra, a pus piciorul pe peronul gării din Sinaia, spre a merge la primul consiliu de Coroană, a spus cu voce tare : „Franța nu poate fi învinsă și Anglia va învinge“. Neutralitatea a fost prima izbândă asupra acelora cari, la adăpostul lui casus foederis, greșit interpretat, cereau mobilizarea alături de puterile centrale. Odată inacțiunea momentană obținută, afișează ca axiomă politica instinctului național, singura care nu se înșeală niciodată. Isbutise să împiedice monstruozitatea de a merge contra liberatorilor lumei, cot la cot cu asupritorii milenari a jumătate din neamul nostru. Pornește lupta spre a da României rolul ei natural în răfuiala universală, și se sbate cu o energie fără seamăn, în admirația chiar a dușmanilor, iluminat de gloria de mâine, neclintit în credință, chiar atunci când împrejurări nenorocite reduceau speranțele multora, cu încredere nemărginită în steaua țării, spunând, scriind, strigând că victoria aliaților va fi cu atât mai mare, cu cât aparențele trecătoare sunt mai rebele, nu numai pentru că resursele lor sunt fără sfârșit, dar pentru că ridicaseră brațul sub cea mai curată impulsiune morală : libertatea lumei. In acel moment , Take Ionescu a reprezentat națiunea. Cei mai mulți simțeau ca el, dar nimeni n’a răscolit sufletele cu atâta putere. I se pot aplica vorbele spuse cândva despre Gambetta, sirena republicii franceze—nu republica văzută de ochii miopi ai scepticilor și detractorilor, ci republica din care a eșit victoria : „Nici un nume, din punct de vedere național, n’a fost în așa grad încoronarea spontană a rasei întregi. Cu adevărat că Franța trăia prin el, vorbea prin gura lui- Desigur, geniul tăcut, intuiția secretă a masselor profunde, este izvorul tuturor lucrurilor mari. Dar massele n’au decât o voce confuză și tulbure. Ele nu știu decât să simtă și să sufere. Le trebue un interpret, un profet care să vorbească pentru ele, care să resimtă și să exprime vagile lor griji, și cari, în ceasurile tulburi sau posomorâte, să știe să traducă în cuvinte și în acte acele profunde și inconștiente aspirațiuni naționale ale unui popor, care înțelege să-și împlinească misiunea și nu vrea moară“. sa Când vorbești de Take Ionescu, numele lui Gambetta, mare în concepții și abil în realizări, apare în minte și cuvintele lui Poincare despre el i se potrivesc de minune ; , g . • r. .. „Trei ani mai târziu, devenit colaboratorul unui deputat pe care departamentul Seine-et-Oise se onorează să-l aibă și azi printre reprezentanții săi, eram cordial introdus pe lângă cei mai apropiați amici ai lui Gambetta și nu mă puteam . să adm”" . " yo- va aüC'sident. î’vi un "amestec de grație irisirmantă și de putere dominantă, făcea în jurul lui cucerirea Inteligențelor și inimilor. Prietenii vorbeau de dânsul cu un fel de emoțiune religioasă. Lăudau tot atâta cât avântul emoției sale: vasta cultură clasică, bogăția memoriei sale, geniul său de metodă și organizare. La fiecare din discursurile sale, entuziasmul lor ne câștiga mai mult". * Paul Crouzet dedea în 1916 nota, înaltei stime în care-i ține străinătatea: „Take Ionescu vorbește și lucrează. Privirile amicilor și inamicilor sunt fixate asupra lui, și deși se găsește momentan în opoziție, este cea mai marcanta personalitate a României contimporane, speranța Aliaților, spaima Austro-Germanilor. Puterea sa , stă mai presus de toate în vederea sa limpede și în conștiința însemnătății evenimentelor actuale. Ce forță este, în aceste ceasuri mari, pentru idealul românesc, ca și pentru idealul Aliaților, să aibă un reprezentant ca Take Ionescu. In România e cunoscut de la un capăt la altul al țărei; este incontestabil omul cel mai popular. Ceva mai mult, se bucură de un privilegiu, de care puțini se pot prevala, e omul cel mai iubit din țară. O personalitate română, care mi-a procurat câteva amănunte ale acestui portret, reamintește cu emoțiune prima sa întâlnire, cu Take Ionescu: „Când l’am văzut pentru prima oară,instinctiv l’am salutat, nu prin tradiție de politeță dar printr’o impunere de autoritate. Te descoperi în fața lui, fără să-l cunoști, îl admiri și-l iubești”. In fizionomia sa e tot atâta atracțiune, ca și autoritate. Ași spune că e una din acele tari figuri, ce vă fac să înțelegeți furmitul lui Saint-Simon despre Fénelon: „Trebuia să te sforțezi ca să încetezi de a-1 privi”. Te simți atras către Take Ionescu; din toată flinta sa radiază un curent de simpatie. Farmecul său este inexplicabil și universal. Nu place numai compatrioților, amici și adversari; este iubit și în străinătate. Nu se spunea că biderlen Waechter avea pe masa de lucru două fotografii: a împăratului său și a lui Take Ionescu? Nu se povestește că tot pe dânsul Sir Edward Grey îl primește cu mai multă plăcere decât pe oricine?” (La Grande Revue, Aprilie 1916). PREVEDEREA OMULUI DE STAT Ca înălțime de vederi, ca profuziune de analiză și ca putere sintetică, numai discursurile din August-Octombrie 1914 ale primului ministru fra «a» 'fesa®? <*a_ câispaF«i Asquith pot sta alături de discursul lui Take Ionescu, din ședințele Camerei dela 16 și 17 Decembrie 1915. Adevăratele cauze ale războiului, datoria Statelor cari iubesc libertatea și urăsc sclavia, sub toate formele ei, niciodată n’au fost mai luminos și mai frumos expuse. Cu viziunea extraordinară a geniului politic, a prevăzut distrugerea Austriei, cascada tronurilor, contribuțiunea decisivă a Americei, până și actuala încercare de reconstituire a parcelelor ruse. Așezarea de azi a lumei răsărea limpede. „Credința mea este că nu ne aflăm în fața unui razboiu oarecare, ce va schimba câteva notare, iar apoi lucrurile se vor așeza așa cum au fost mai înainte; ne aflăm în fața unei catstrofe a întregii omeniri, ne aflăm în fața crepusculul unei lumi care precedează zorile lumei noi. Azi, se bat națiunile nu se bat armatele. S’a ridicat, conștiința tuturor popoarelor; acest război va merge și nu poate să nu meargă până la strivirea unuia. ing.'.i v ve dumnezeu:®!*,^ "vor învinge ceilalți — X;"ror învinge , legea va fi legea dreptății, ca să se bucure toți de binefacerile civilizațiunei... Vă puteți îndoi de ce parte va fi victoria?... Indivizii, că și popoarele, plătesc toate păcatele săvârșite în contra moralei; pentru unii pedeapsa vine imediat; pentru alții pedeapsa așteaptă, dar nu ar fi ordine în univers, nu ar merita să trăim, dacă nu am avea convingerea că este o lege morală pe deasupra noastră a tuturor”. In această sinteză a politicei instinctul național, cea mai înălțătoare din câte s’au rostit în parlamentul român, a culminat acțiunea de pregătire a opiniei publice la jertfele de cari avea să se lege realizarea aspirațiunilor seculare. E adevărat că jertfele au fost mari, dar mărirea națiunei e la nivelul lor. Apa roade din maluri, dar fecundează câmpia toată. S’a sacrificat ce avea mai bun o generație: vor trăi cele viitoare într’o Românie mare și liberă. In splendoarea zilei de azi, morții scumpi își aștern odihna vecinică, nu a fost de prisos eroismul lor. După război Take Ionescu, a continuat fără odihnă lupta pentru țară și civilizație, punând la contribuție legăturile sale vechi cu conducătorii lumei și apărând în toate împrejurările la guvern și în opoziție, autorizat sau din propria-i inițiativă, ca un neclintit înger de pază al națiunei. Stăpânit de îndoita idee a păstrării și întărirei așezământului superb al României Mari, și a menținerei păcei, a constituit împreună cu Beneș și Pasici Mica Ințelegere, care se ridică astăzi ca factorul cel mai hotărît pentru inviolabilitatea tratatelor și ca un simbol strălucit al păcii. La început unii zâmbeau cu neîncredere, alții îl zeflemiseau, uitând că Swift a spus: „apariția geniului se cunoaște prin aceea că toți proștii fac ligă contra lui“. Dar ideea a izbutit. Covârșitoarea înrâurire a acestei garanții naționale s’a afirmat cu toată vigoarea în conferința de la Genova, atât în interesul special al României, cât și în interesul păcii generale. De aceea Take Ionescu nu rămâne numai un mare patriot și un strălucit om de stat al României, căreia i-a imprimat „Le Temps“ scrie : România pierde în Take Ionescu pe unul din cei mai de seamă băr- i bati de stat și pe cel mai si ntire al ei orator, Franța politica victorioasă și i-a dat pe un adevărat prieten asigurarea cea mai puternică devotat cu trupul și supentru păstrarea operii câștig ficlui din primul ceas ai gate cu atâtea jertfe, dar ia loc printre marii slujitori ai umanității războiului mondial cauzei atleților. Numele lui Take Ionescu rămâne le s • I Omul de stat o virtute excepțională. — Țara mai de forte.— Mai coroana tie spuni și puma cea de lauri. Ceea ce l-a caracterizat în special pe Takia Ionescu în viața noastră publică, atât de sbuciunată, a fost o virtute din cele mai rare privirea tuturor problemelor sub raportul marilor interese umanitare și ridicarea pe de-asupra celor de clasă, de partid sau de persoane. Când Clemenceau l-a numit „un mare european”, l-a și definit. In adevăr, Take Ionescu nu examina niciodată lucrurile numai din punct de vedere al consecințelor imediate. El se înălța mai sus, acolo unde nimeni nu l-a putut ajunge, scruta ’i,'l'**',’i . viitorul cu viziunea sa puternică? privea" lucrurile în ansamblu și avea tăria, care este apanagiul oamenilor de rasă, de a subordona chestiunile particulare celor obștești și de a da soluțiile dictate de marile interese generale. Ca să luăm momentul culminant al acțiunei sale politice, — determinarea neutralității în August 1914, spre a împiedica cooperarea cu. dușmanii noștri milenari, propagarea p«m;cei instinctului naJioiy.V. . aveasta atitudii. . .politicei s,fie numai fiindcă .prevedeâi triumful Aliaților, dar în toate discursurile și articolele, a afirmat mereu datoria României de a intra în rândurile acelora cari apărau libertatea în contra ______________________ robiei, civilizația în contra au arde’pace.lel nu s’a dat departe, hiei, dreptul în contra violenței, i .c. a servit țara din proprie, din politica internă l’a condus nativă, punându-i la dispoziția aceeași virtute. Puținii păsau relațiunile sale cu conducătorii de ceea ce vor zice alții, dacă a Europei, după ce tăcuse nait conștiința lui era împăcată. Dedea ajutor chiar adversarilor cari îl atacaseră mai vehement, dacă în mintea lui găsea nevoia și justificarea acestui ajutor în folosul adus tării. Aceasta este particularitatea oamenilor mari, pe care mulți nu au oricesă propagandă ca să rectifici impresia făcută de pacea forțată de la București în cercurile insuficient informate. Mai târziu nimeni n’a luptat mai mult ca el pentru formarea unui guvern de coaliției, printre nenumăratele amărăciuni cu put-o când trăia și pe care nici îi-au produs micimile politice, poate că cea mai mare a foate azi n’o pricep unii, când scriu despre ilustrul dispărut. — dovadă că era un om prea mare pentru epigonii cari alcătuesc o parte din societatea noastră. Nimeni mi-l combătuse mai teribil ca Dimitrie Sturdza; și cu toate astea, în Martie 1907, după retragerea guvernului Cantacuiino în toiul revoltelor țărănești Take Ionescu s’a făcut spontan raportorul legilor agrare ale guvernului Sturdza, — și sărutul pe care acesta i l-a dat în plină Cameră a pecetluit atunci abnegațiunea și patriotismul luminat al marelui om de stat, care nu recunoștea nimic mai presus de interesele patriei, de necesitatea unirei în ceasurile grele. Când guvernul Carp a căutat să anuleze printr’o lege neconstituțională convenția în chestia tramvaelor, Take Ionescu n’a vrut să fie seamă că liberalii duseseră în contra lui cele mai acerbe campanii, ori apărând convenția riscă să-și piardă din prieteni și din populor un interes aceea de a vedea cu durare că România n’a putut avea norocl pe care l-au avut toate celelate state: strângerea forțelor superioare într’un singur mânu rugdal pentru consolidarea așezământului obținut cu atâtea jertfe, idee care, dacă ar fi isbutit, ne-ar fi scutit de multe pagube materiale și morale. Goiliul, tot de sentimentul superior al siguranței liirastre în viitor și al păcii, în general, a lucrat pentru constituirea Micei Antante, nesocotind manifestațiile de neîncredere din afară și zeflemelele din năuntru. Reușita acestui proect admirabil va forma, împreună cu lupta pentru intrarea, în război alături cu Aliații, titlul său de supremă gloria. Și cu cât a dat țării mai mult, cu atât a suferit mai mult. Ai spus-o el însuși, în 1919, după înapoierea din străinătate, unde se străduise pentru interesele naționale pe când adversarii din țară îl atacau cu furie, întâi coroana de spini și pe urmă cea raritate. Era în superior, peste care nu admitea telefanți, să treacă nimic, și anume sigur . Așa a fost dat întotdeauna vanța convențiilor, pentru preșa marilor slujitori ai omenirii... Condoleanțele guvernului francez i D. prof. dr. T. Ionescu a primit din partea d-lui Poincaré, președintele consiliului de miniștri francez, următoarea telegramă: Paris, 21 iunie ora 22 D-hi prof. dr. Tomă Ionescu Senator București Foarte mișcat de moartea fratelui D-voastră, vă rog să primiți condoleanțele guvernului francez» la care adaugă toate sentimentele mele personale, POIXGARE, tigiul țării, interes superior pi. care se grefa dreptul distanțelor judecătorești de a refuza să aplice legile neconstituționale. Discursul pe care l-a ținut atunci în Cameră și pledoaria din fața Casației sunt documente istorice, adevărate norme de conduită pentru viitorime. Când, după aceea, țării i s-a infațișse prilejul să-și întărească granița dobrogeană și să joace rolul Sui împăciuitor în Balcani, Take Iohinescu a uitat lupta strașnică din regimul carpist și intrând din ministerul Titu Maiorescu, l-a determinat pe acesta să-l laude în parlament și să-l dea ca pildă prietenilor politici, pentru dezinteresarea și devotamentul cu care se consacrase triumfuluii cauzei. Take Ionescu se decura cu totul cauzelor ce îmbrățișa, indiferent cu cine lucra, numai patria să câștige: iată ce nu va uita istoria. Când, la sfârșitul lui 1916, se făcu apel la el săintre în guvern, ca s’aducă conv cursul capacității lui și să refacă autoritatea știrbită î prinÂu.;rin imn . 'aud, război, t» văzut în Româna- ceea ce nu R’a pomenit niceri, — jc& cei '*și slab avocat al țării, «nul cel mai cunoscut în ati&năune, unul din puținii noștri oameni ai stat în sensul înalt al cuvântului, să lipsească dela conferința Ce Templ u de istoria războiului mondial și de acțiunea politicii internațională de după război, care a salvgardat pacea in Europa centrală și orientală. Opinia franceză află cu adânc regret dispariția unuia din cei mai buni amici aici din zilele bune și rele ale Franței și ale civilizației. rul I Lafayete 2Sî. — As s