Universul, ianuarie 1924 (Anul 42, nr. 1-22)
1924-01-14 / nr. 10
IN AMUL 1924 Suntem şi noi, împreună cu toată lumea ortodoxă, în anul 1924, în care de aproape două săptămâni, se află cealaltă parte a lumei, care merge după ştiinţa astronomică. Nu ni se cere să proorocim ce se va întâmpla în cursul anului acesta, căci până şi d. ministru de finanţe — care la începutul anului trecut, proorocea că pânăla finele lui, valuta se va ridica şi viaţa economică se va îndrepta — se vede că s’a înşelat; dar dacă examinăm trecutul plin de învăţăminte, putem trage câteva concluziuni, cari arată ce ne aşteaptă în anul acesta. Aşa, în politica externă, am arătat anul trecut, că atâta vreme cât alianţa între Franţa şi Anglia nu se va cimenta, linişte deplină în lume nu va exista, iar frământările dintre popoare se vor accentua, fiindcă nu este azi nimeni, care să impue respectul angajamentelor şi al stărilor de fapt, temelia bunelor raporturi dintre popoare. Lucrul s’a adeverit şi omenirea stă cu cehii ţintă ca să vadă ce eveniment se va mai petrece, pentru ca să se rupă ori să se elmenteze alianţa franco-britanică. Tot aşa şi in politica internă a ţărei noastre, am arătat, că până când nu va inceta demagogia partidelor şi oamenii de guvern nu-şi vor da seama, că pe drumul supra licrărei politice ne ducem de râpă, îndreptare nu există. La noi, dintr'o greşită înţeleflere a rostului lucrurilor, toată lumea suferă, când n’ar trebui să sufere şi toată lumea cârteşte când nu toţi au dreptul să se plângă. Abuzul se vede pretuindeni, iar lipsa autorităţei sare în ochi la fiecare pas. Guvernul neinţelegându şi menirea face aceea ce nu trebua să facă, iar opoziţia cu face aceea ce trebue să facă. Păstrarea creditului în străinătate era prima datorie a guvernărei şi guvernul ne-a pus în situaţia de a fi priviţi cu ochi răi până şi de aliaţii noştri fireşti, iar opoziţia, prin diviziunea ei, neimpunându-i respect, i-a înlesnit calea de guvernare nepricepută, care se vede în interior. Bugetul nu s’a putut echilibra, pentru că aceea ce d. ministru de finanţe numeşte echi- . libru nu corespunde realiţei, când clasa funcţionarilor, care formează scheletul pe care stă statul, ţipă că nu poate trăi, pentru aceasta trebuind incă numeroase miliarde, pe cari actuala lege a impozitelor atât de mult trâmbiţată, nu i le poate ia, câtă vreme nu se va pricepe, că într’un Stat democrat şi cu vot universal, de impozite trebuesc apucaţi toţi, dela mic până la mare. Toate produsele ţărei sunt devalorificate de concepţie greşită, care nu vrea să ţie seama că noi suntem un atom, nn massa popoarelor şi că în loc de a aştepta 20 ani ca să ajungă leul valoarea aur, stabilizarea lui este cerută ca o fatalitate, pentru a începe opera constructivă, după cum au făcut cu destul succes unii din vecinii noştri. împroprietărirea s‘a terminat, dar ea s’a făcut în aşa condiţiuni că a lăsat răni nevindecabile şi la acei cari mai de voie, mai de nevoie s’au lăsat deposedaţi de avutul lor şi la acei în favoarea cărora deposedarea trebuia să se facă, pentru că, după cum s’a văzut din desbaterile din Cameră, între cei doi protagonişti, s’a interpus clasa lacomă a agronomilor improvizaţi, cari şi-au făcut partea leului din împroprietărire. Transporturile merg tot greu, din cauza vederilor strâmte cari domină la alcătuirea planului de refacere economică a ţărei şi cari au dus la dezastrul înregistrat de căile ferate zilele trecute, după care ne va trebui iar ani de sforţări, ca să ajungem abia acolo unde eram acum o lună. Un împrumut mare nu am reuşit să contractăm în străinătate şi nici nu sunt semne că vom reuşi în curând, pentru că atunci când banul se găsea pretutindeni, iar englezii ne ofereau un împrumut de trei miliarde la preţul de 80 lei lira sterlină, răposatul Take Ionescu, care propovăduia acest împrumut n'a fost ascultat, ba din contră Împiedecat pe toate căile să vie la cârma statului. Justiţia încă nu s’a unificat şi magistratura pe fiecare zi pierde din prestigiu, din cauza greutăţilor traiului, iar distribuirea dreptăţei a ajuns un lux. Pentru comerţ, se pare că suflă un vânt mai sănătos, de când în capul acelui departament a venit un om care î şi dă seama ce pârghie este pentru omenire Libertatea Comerţului, bine înţeleasă de cei interesaţi. In lumina acestor realităţi intrăm noi în anul nou, şi ne Întrebăm dacă în decursul lui, se va schimba ceva din ce a fost, ori vom merge tot orbocăind, neinvăţând nimic de la trecut pentru ca să se împlinească Scriptura care zice: „Ochi ,vi şi nu văd, urechi au şi nu aud“. „ Să sperăm însă, că se va fi ivit şi pentru noi lumina care să ne călăuzească in pustiul de gândire de până acum şi anul nou va însemna sfârşitul începutului rău de atâta timp. STELIAN POPESSCU Anul 1Q23 a avut personalitate? Anii trăesc in funcţie de eve- tiimente. Sunt ani care au avut „norocul“ să prezideze eveni- j mente mari: războae cumplitei, revoluţiuni sângeroase, prăbu- j şiri de imperii, catastrofe teri- 1 bile... Cronica lor e bogat alimentată în evenimente sensaţionale. Anii respectivi sunt înscrişi cu cifre de foc în analele istoriei universale, — deci au o ■ personalitate — şi nenumărate generaţiuni de şcolari vor fi condamnaţi să-i pomenească în lecţiile lor.... Sunt alţi ani fără „noroc“, fără personalitate. Sub timpul lormăsurat s’au înregistrat câteva incidente fără în- , seninătate, dacă luăm în consi- deraţie psihologia mulţimei şi a istoricilor: crize sociale, politice, economice, culturale, sau morale; câteva invenţiuni, descoperiri, sau opere de artă... Anii, care şi-au fixat personalitatea lor în funcţie de o descoperire, de o invenţiune, de un sistem filozofic, de o doctrină morală, de o operă de artă, de un geniu, sau un erou al umanităţii, sunt prea puţini la număr,— dar, în schimb, ceilalţi, cari şi au fixat personalitatea lor în funcţie de un război, de o bătălie, de o revoluţie oarecare, formează impozante batalioane de cifre. Istoria n’a reţinut anul în care a fost scrisă Odissea, dar a reţinut anul în care Atilla, căpetenia humilor, şi-a făcut apariţia în câmpiile Catalaunice. Elevii din licee nu ştiu precis în ce an a fost scrisă Divina Comedie, dar ştiu că în anul 1453 Mahomed II lea a intrat călare in biserica Sf. Sofia din Constantinopol şi a luat sfârşit războiul de 100 de ani... I . Anii lege vi de introducerea tiparului, de apariţia celei dintăi maşini cu vapori, de atâtea numeroase descoperiri, inventions şi aplicaţiuni industriale, rămân în obscuritate. Evenimentele sensational©, care au mutilat puţin geografia, , care au ultragiat civilizaţia au oprit pentru câtva timp progresul omenirei, trec, în legendă, in cronică, în istorie, înaintea actelor ce onorează geniul uman. Anul 1923 are el o personalitate din cele două puncte de vedere? El a moştenit de la predecesorii săi o criză socială, politică, economică, financiară, culturală şi morală, care a transmis-o aproape intactă, urmaşului. A fost anul promisiunilor nerealizate în toate direcţiile, care interesează viaţa naţiunilor. El n’a fost capabil să risipească undele pesimiste, să dea impuls energiilor sănătoase şi să le coordoneze; să împrăştie atmosfera inţiată de paraziţii sociali; să înalţe moralul şi să întărească forţele creatoare şi producătoare. 1923 dispare în neantul trecutului fără o aureolă, sub povara indiferenţei contimporanilor. Va fi anul 1924 în măsură să corespundă urărilor tradiţionale? Va fi el un an, care să împrospăteze atmosfera, să împrăştie undele pesimiste, să galvanizeze energiile sănătoase, să cheme la viaţa publică oameni devotaţi binelui obştesc şi să creeze posibilităţi pentru o intensă şi pozitivă activitate în toate direcţiile: politice, economice, financiare, culturale şi morale? Să nădăjduim că aşa va fi. R. Seişanu Cu pluguşorul URĂRILE CORPULUI DIPLOTIC STRAIN FĂCUTE ROMÂNIEI, PENTRU ANUL NOU Diplomaţii acreditaţi în Capitala noastră răspund „Universului“ Am considerat nimerit ca, de Anul IVou ortodox, să adresăm membrilor Corpului diplomatic străin, acreditat in Capitala noastră rugămintea de a ne comunica urările ce fac, in numelearilor respective, României. Dăm mai jos răspunsurile pe cari d-nii miniştri şi, în lipsa lor, însărcinaţii de afaceri ai legitunilor, au avut bunăvoinţa a ni le Comunica. D. de Manneville, ministrul Franţei D. de Manneville, ministrul Franţei în România, a avut extrema gentileţe de a ne comunica urările sale, printr'o scrisoare pe care o dăm aci, în întregime : „Mă întrebaţi, cu prilejul Anului Nou, ce urări fac României. N'aş fi francez, dacă v- aş ura ţării D-vstre toate fericirile posibile ! Decând vechia prietenie care unea cele două popoare ale noastre, răsărite dintr'o origină asemănătoare, a fost pecetluită prin sângele marelui războiu, intr'o alianţă indisolubilă, noi socotim succesele României ca fiind ale noastre, şi tot ale noastre ar fi şi durerile ei. Sper că anul 1924 nu va avea pentru ea decât zile prospere. Chemată, —ca şi Franţa, — să păstreze in Europa binefacerile păcii, şi să restabilească concordia între vecinii săi, sper că ea va putea continua în linişte această nobilă sarcină şi că va purta, din ce în ce mai strălucit, in Orientul Europei, flamura civilizaţiunii latine. Ce urări să-i mai fac? Aş avea atât de multe, încât nu ştiu cum le-aş putea enumăra pe toate... Totuşi, spre a preciza unele din ele,să-mi permiteţi să faccâteva persenalităţi. Aş vra, in primul rând, d-lui ministru de finanţe, să continue să facă să se urce leul şi să pună chestiunile financiare româneşti intr'o stare atât de bună, încât diplomaţii să nu mai aibă să se ocupe de aceste chestiuni băneşti, cari îi fac să chi, leased şi de puţinul păr care le-a mai rămas; aş mai ură, apoi, d-lui primar al Bucureştilor să continue fericitele eforturi pe cari le depune spre a face Capitala d-vstre, din ce în ce mai mult, un oraş elegant, seducător şi chiar curat, d-lui preşedinte al Companiei franco-romăne de aviaţiune, să ne dea, pe anul 1924, avioanele cari să facă în 24 ore drumul dela Paris la Bucureşti, un aşa chip încât să putem adormi aci, în fiecare seară, citind „Le Tempsi din ajun. " Insfârşit, d-lui Director al „Universului“ i-aş ura să continue să nesocotească certurile dintre partide, spre a ne da informaţiuni numeroase şi cât mai exacte, astfel încât să pot auzi şi anul viitor, cum am auzit anul trecut, pe o fermecătoare doamnă română —, soţie a unuia dintre miniştrii D-vstre cei mai de seamă —, spunându-mi: „Eu nu fac politică , vreau numai să fiu bine informată, nu citesc decât „Universul“...“ D. E. M Drake, însărcinat, de afaceri al Anniei Din partea legatiunii engleze, prin d. l. Millington-Drake, am primit rândurile de mai jos: „Ministrul Marii Britanii mi însărcinează să confirm primirea amabilei D-vstre scrisori şi să vă răspund că, in conformitate cu uzanţele, corpul diplomatic face urările sale Majc.slă lei Sale Regelui României, în persoană, cu ocaziunea Anului Nou ortodox. Ministrul socoteşte că alunei trebuie sili,x)n trni’, oficial, jy/u rile pe cari le va formula pe litru România.. El mă însărcinează, totuşi, să spun ziarului „Universul“, că urează României ca şi poporului ei, o prosperitate continuă şi progresivă în cursul anului 1924". D. de Sühneidaner, ministrul Belgiei D. E. R. de Schneidauer, ministrul Belgiei, a binevoit a ne răspunde cu următoarele rânduri : „Aţi binevoit a-mi cere să vă alăt urările pe cari le fac României, în momentul în care un nou an începe. Din toată inima, în această împrejurare, fac re'« călduroase urări pentru fericirea şi prosperitatea frumoasei şi nobi- Işi D-vstre patrii, de care mă simt atât de adânc legat". D. de Salis, ministrul Elveţiei D. F. de Sails, ministrul Elveţiei în Bucureşti, a binevoit a ne spune: „Răspunzând la întrebarea „Universului", fac foarte sincere urări pentru prosperitatea României şi pentru fericirea poporului român în 1924". D. Aioisi, ministrul Italiei D. Aioisi, ministrul Italiei în Bucureşti, a binevoit a ne trimite răspunsul de mai jos: „La întrebarea ce binevoiţi a vți adresa, nu vă pot răspunde decât adresându-vd cele mai bune urări, ca anul ce începe să dea României toată dezvoltarea economică, intr'o eră de pace şi de prosperitate, în frăţească comunitate cu Italia, in aminti, rm /yymei-Nemuritoare“. * Bey, ministrul Turciei H. Djevad Bey, ministrul Turciei, a binevoit a ne da următorul răspuns: „România posedă în cuprinsul său toate elementele de fericire şi de prosperitate. Ea are un pământ de o mare bogăţie, femei fermecătoare şi bărbaţi foarte inteligenţi şi simpatici. Un sincer prieten al ţării d-vstre, ca mine, nu-i poate ura, de Anul Nou, decât un concurs de împrejurări fericite cari să-i îngăduie să valorifice totalitatea acestor elemente în toată fecunda şi prospera lor activitate". D. Wielowleyskî, miuistrul Poloniei D. Joseph Wielowieyski, ministru plenipotenţiar al Republicei polone, ne-a răspuns prin rândurile acestea: „Doresc României ca pacea, dătătoare de propăşire, să asigure folosirea comorilor culturale, atât de mari, ale neamului românesc, să dea avânt punerii în valoare a bogăţiilor nesfârşite ale ţării, — şi-i mai doresc şi prieteni sinceri". D . Dennis, însărcinat de afaceri al Satelor-Unite D. Lawrence Dennis, însărcinat de afaceri ad interim al Statelor-Unite ale Americei, — în lipsa d-lui ministru, — a avut bunăvoinţa a ne trimite următorul răspuns: „In lipsa ministrului Statelor Unite ale Americii în Bucureşti, îmi fac o plăcere din a profita de graţioasa invitaţiune a ziarului „Universul", adresând, prin acest ziar, cele mai călduroase urări României, cu ocaziunea Anului Nou ortodox". * Apelul nostru adresat şi altor legaţiuni, între cari aceea a Cehoslovaciei, a Suediei, a Serbiei şi a Greciei, a rămas fără de răspuns până la ora la care am încheiat ediţia de faţă. BIRURILE $1 ARDEALUL/ - Răvaş dela Siria — Se împlineşte anul de când chie beteşugurile. Să marele Vistiernic . Vintilă a dăruit prea fericitei Obşti a Ţării legea de unificarea birurilor. Ce impresie a făcut asupra naţiei desrobite „darul" Vistiernicului se va vedea din povestea de faţă. Colindai Ardealul tot şi din câtă lume văzui şi auzii, găsii un unchiaş sfătos de pe la Şiria, cu care prinsei de vorbă şi începui un li~’ ^m.â'.tului: — Bună vreme, baciule! — Mulţam, dumitale bună, dacă-i veacul buh. — D'apăi cum mai merg târgurile? — D'apăi cum să margă, ia slobode, ca poruncile domnești! — Oare? — D'apăăi!... Să ofăresc ei. Domnii, să ofăresc pân'odată, .ști! Dar d s'o scutura cojo-CU am nimn hin Aarn/t -rvfi-01 c~ ’ '' -------— i r I ihie căpătat, făr’or jeli ! Upă, Doamnie! S'or sătura ghie dara tăt ghin șerpairul plugari ’ i! — Politica, baciule, politica... — Bat-o, Precesta, politică, că ghin ea ni^tjr^e nouă tăti suduie Domnii și plătim noi sudalma. — D'apăi cum îi aceea? — Ia, binie! Că mai ghie mult ne’ndrăiau Domnii hei ghin tară cu inima, da'acum, ştie-i dracu cum fac, că ni-aduc dragostea tăt tn dare, ghie nu mai poți tu încăpută un creițar. — Nu pătrund. — Tucu-i sufletu' și înjeru' dumitale, bag sama, nu-mi precepi spuma. • ! ! Că ziceam, că până acum o fordnduiala ghie sujeau copilele ghie la mama, da' acum gle când a vent Pintilie hesta Brătian, bag sama s'o înturnat, că suje mama ghie la copile! Precepi-mă: Mă dusei la târg la Baie Şi vândui doi junei şi-o oaie, Tontă socoată ghi-o pălă ie„. Nici di-un dohan, nici di-o rachie. uo i/.t-1/ I uf... o.» dat c a. dare, Vivat, Romdnia-Mare! — Non preceputu-m'ai? — Preceput, baciule, — Nun' păi n*rnc bun și brânză ghie iepure Imil Craciaau . FILA6 Maestrul Moceanu se înapoiase din străinătate, unde cucerise multă admiraţie cu jocurile naţionale. Bătuta şi Banul Mărăcine stârniseră mare entu- ziasm. Fotografia bătrânului ve-cinic tânăr, în costum ţărănesc , trecea din mână în mână. Zia- rele îl lăudau pentru serviciul adus ţării, prietenii şi foştii elevi îl îmbrăţişau pretutindeni, încadrată de plete retezate la ceafă, figura maestrului, cu obraji îmbujoraţi, era mai radioasă decât oricând şi ochii săi expresivi oglindeau o foarte îndreptăţită mândrie. Când i se vorbea de jocurile naţionale, de ar fi fost pe calea Victoriei ori în Lipscani, abia se ţinea să nu înceapă Banul Mărăcine. In prima seară de anul nou, Moceanu se hotărăşte să facă revelionul modest, numai cu câţiva din familie, şi cum era obosit şi răcit, rămase în mijlocul lor în cămaşe de noapte, ţărănească, cu ciucuri roşii, cu romburi de arnici albastru pe umeri şi pe poale. Dar tocmai când Moceanu stinse luminile asupra plăcintei cu bilete, răsfăţata intre sticle de vin negru, nişte chiote brutale plesniră solemna tăcere. Să aţii că s’au îmbătat unii la cârciuma de jos ! Indignarea bătrânului şi a tovarăşilor creştea pe măsură ce se întărea gălăgia de soţi ei. — Ăştia sunt în stare să ne ducă aşa toată noaptea!... Ii învăţ eu minte!... strigă Moceanu în culmea disperării şi, amintindu şi că fusese odinioară atlet, îşi umflă muşchii şi o luă la goană pe scară, în ciuda încercărilor celorlalţi de a opri şi nesocotind implorările lor: — Nu-ţi pune mintea cu ei !— O să răceşti!... Trec cinci minute, trec zece,— maestrul nu se întoarce. Mica adunare se îngrijorează. O fi alunecat pe scară!... I-o fi venit rău!.... L’or fi încolţit mardeiaşii !... Şi, înţelegându se dintr’o privire, se reped tn cârciuma de sub apartamentul luL Acolo ce să vezi 1 , '. Cheflini ’ il primiseră cu salve de aplauze şi aclamaţii. ~ Ura-a-a!~ Trăiască gloria noastră!... — Sus cu Moceanu !... — Ia zi Banul Mărăcine, mă Barabulea!... -- iii Şi înainte ca maestrul să fi putut spune ceva, lăutarii se porniră pe cântecele lui favorite, cei de la mese îşi deteră pălăriile pe spate şi începură să j joace. Moceanu se uită niţel la ei; simţi o vibrare puternică în sufletul său tânăr; viziunea succeselor din străinătate îl încălzi; picioarele deteră într'un ritm din ce în ce mai repede; şipetrecerea se prefăcu într’un vârtej general. Cei de sus rămaseră în pragul prăvăliei văzându-1 pe Moceanu pe vine, cu mâinile împreunate la ceafă, schimbând picioarele cu o ne mai pomenită iuţeală sub cămaşa ţărănească, jucând ca’n zilele lui cele mai bune şi chiuind, pe când chefliii băteau din palme şi-i ţineau isonul. — Se răceşte plăcinta! şopti unul din invitat! — Ce, e vreme de plăcinta acu!... Şi până nu-şi făcu tabietul, trăgând încă o Bătută în draci, bătrânul şi neuitatul maestru nu consimți să se ducă acasă ' —' *,£.■ Apa Jósé Origina darurilor Darurile de ramuri de lămâiţă, al cărei lemn era închinat zeiţei Strenia, şi pe care poporul le aducea în timpul regelui Romulus, la începutul fiecărui an, ca omagiu de recunoştinţă şi bun augur, marilor magistraţi ai Romei, este prima manifestare pe care istoria ne o arată ca punct de plecare al cadourilor de azi, făcute cu ocazia Anului nou. Aceste daruri, cami la început, în simplicitatea lor, ascundeau un simbol de recunoştinţă şi o urare de prosperitate pentru sinul ce începea, exprimate fie într’o ramură verde, care diviniza forţele naturii şi renaşterea soarelui, fie în daruri de smochine şi curmale, se transformară încet-încet în daruri de valoare. • Sub imperiul Roman, poporul pornea în massă să facă împăratului toate urările de Anul nou, ducându-i în dar bani mulţi de aur, iar împăratul primind darul hotăra ca din el să se împodobească templele zeilor cu idoli de aur și argint. Tiberiu a fost singurul împărat, care a refuzat să primească asemenea daruri, însă urmașul său Caligula le introduse din nou în folosul său personal. Mai târziu, odată cu fixarea începutului anului la 1 ianuarie, obiceiul darurilor, în zadar combătut de episcopi, ajunse de o importanţă considerabilă. In secolul al 17-lea, acest obiceiu deveni de un flux fără margini. Femeile nu se jenau să primească cele mai scumpe daruri şi chiar nu se mulţumeau cu puţine, mai ales când amestecau şi influenţa lor politică. Aşa, se spune că Mazarin conducea pe invitatele lui într’un salon, unde avea expuse toate darurile ce voia să ofere rucoanelor şi sub forma unei loterii distribuia fiecăreia lotul ei. Astfel, d-şoara de Montpansier câştigă’ un diamant de 4000 livre. Pe atunci se obişnuia şi era îngăduit ori şi cui, ca drept mulţumire pentru o invitaţie la masă sau alt serviciu, să-i trimeatft portretul. Acest obiceiu a fost introdus însă de regi, cari trimeteau portretul lor pictat pe cutiuţe de aur, ornate cu briliante. De la regi a trecut la ceilalţi nobili ai curţii şi chiar în popor. Se spune, că la moartea prinţului de Conti (1776), s’au găsit peste 5000 de bomboniere, având fiecare pe capac câte un portret împodobit cu briliante, şi tot atâtea inele având în miniatură portretul donatorului. Totuşi, şi în acea epocă s’au găsit femei care au rezistat curentului şi au refuzat cadouri de mare valoare. Astfel, se vorbeşte de o frumoasă doamnă, căreia prinţul de Conti voind să-i ofere un inel scump, ea l'a refuzat şi n’a voit să primească de cât portretul serenisimului, montat în inel. Prinţul se supuse, însă îi oferi inelul cu portretul în miniatură, acoperit de un diamant enom. Doamna primi miniatura cu inelul și i restitui diamantul. Marele senior nevoind să se dea bătut, prefăcu diamantul într’o pulbere fină cu care usca un madrigal pe care doamna fu silită să 1 primească. In epoca revoluţiei, prima zi a anului nu mai este la 1 Ianuarie, ci la 22 Septembrie. Aceasta, bine înţeles, n’a fost un motiv ca să se schimbe obiceiul darurilor. Dintr’un frumos avânt patriotic femeile trimet Adunării naţionale bijuteriile lor de aur, înlocuindu-se cu altele de aramă şi oţel. Pietrele preţioase sunt înlocuite cu mici sfărâmături din pietrele Bastiliei, iar ca cercei purtau mici ghilotine de metal. Femeia cea mai resfăţată a secolului al 19 -lea, despre care se spune că ar fi primit cele mai frumoase daruri, de anul nou se pare a fi, după o listă alcătuită de Frederic Masson, Iosefina de Beauharnais. Cel dintâi dar, pe care l’a primit dela generalul Bonaparte, a doua zi de Vendémiaire, a fost o modestă broşă filigranată, pe care ar fi trebuit s’o păstreze ca un inestimat talisman a! neuitatei biruinţe ce a avut, ea însă a schimbat acest preţios dar pe o piatră de culoare. După ce deveni însă soţia lui Bonaparte, cadourile ce i se oferiră sunt neîntrecute. Berthier I confiscă pentru ea cel mai frumos camné din Vatican. Unul din cele mai frumoase daruri ce se oferi Josefinei în acela al oraşului Bruxelles, un vapor în lemn de trandafircu pânzele din dantelă „point l’aiguille“. Din aceiaşi epocă, documentele româneşti ne vorbesc şi di darurile vornicului Nicolae Dudescu, om de spirit şi mare învăţat, nepot al lui Antioh Cantemir şi unchiu despre notaină, al poetului Iancu Văcărescu. Acesta fiind trimis de loteri la Paris ca să pledeze criza Românilor, ştiu să capteze atenţiunea generalului Bonaparte şi să-l intereseze de soarta ţării noastre. Istoria vorbeşte de darurile făcute de el doamne’ rfy© Ré -amtor, între care un mare, diamant şi un rubin pe care Vornicul Dudescu le oferi de Anul nou frumoasei şi spiritualei femei, care« fusese invitată la masă, şi care avu surpriza să găsească sub şervetul său acel scump tezbui oferit de acest generos şi mâdru boer român.I. ZAHAROF ■ ——»il Revelionul unui revoluţionar 1 Amăgire repetată Fără întrerupere, O s'ajungă rău, odată Chiar să mă şi supere. Căci ce înseamnă, calendarul Când şi ’ncheie filele. De cât sapa şi groparul Ce ne'ngroapă zilele ? Ca bancherul ce în mână Joacă toate pieţile. Unda vremii e stăpână Peste toate vieţile. Ea răstoarnă lum,ca toată Colosal de repede, (Nu'i nădejde să socoată Graba ei să-şi lepede). Amintindu-ne sentinţa Soartei implacabile. Cum că viaţa şi ştiinţa Nu's deloc durabile... Prin urmare eu, ca prostul. Strig pe toate toanele (Chit că nu'mi pricepeţi rostul). ,Jos revelioanele! „Jos prilegiile—acestea „Oglindind minciunile. „Care poartă în ele vestea „Că deşertăciunile ,Jnsoţesc neinfrdnarea „Poftelor stomacului.— ,Jos beţia şi mâncarea „Când sunt dale dracului !.„ „Lume simplă şi nătângă „Bimică pământului, ,Jn curând o să le strângă ,(Braţele„ mormântului". * .* 1 . ,v s . . . . . , Mă opresc, căci nu s'admite Unui om cu creştere Să Io aşeze gogiamite Imprecaţii meştere. Nu 'ncalc eu prerogativa Mlaştinei politice, Dare veşnic mirosi-va A fiole critice. Ci din contra, o fiinţă Care nu-i sălbatică. Calea diplomatică. Deci îmi spulber fără teamă Vorbele’mi obrasnice, Cititorul când mă chiamă insistent la praznice, „ (Lucru foarte explicabil Când aveţi cunoaştere Că un pântec formidabil Am primit, prin naştere.) •* Voi da flăcărilor pradă • Astă imprecaţie. Grabnic, cum arunci în strada O expectorafie. Căci eu cuget foarte matur — Sunt de fel din Slatina —, Cui îmi dă ca să mă satur Am să-i strig: „Sus datina!’ Şi ca Luculus, romanul , Demn de-o ilustraţie. Repeta-voi şi la anul Astă operaţie! ‘/•yâV MORALA Dacă eu, poet de rasă. Las orice campanie Pentru un scaun la vre-o masă Și-un tacâm de danie. Ce morală îi inspiră In momerite critice. Pe acei ce se hrăniră Cu— gogoși politice ?... Popic Dizolvarea parlamentului italian Roma, 12 (Rador). — Regele a* semnat decretul de dizolvare a parlamentului italian f/WWWWVWW/WW ZIARUL UNIVERSUL [uni Pentru marile premii de primivară Cititorii cari vor să participe la marile premii de primăvara vor strânge cupoanele ce zilnic vor fi publicate In acest loc. Amâounte compidi vor i ,tate ’a timp. vvvv'vwwwvvw