Universul, februarie 1925 (Anul 43, nr. 25-48)

1925-02-23 / nr. 44

ÄHül TIÎH—Ro. 44 !»nü! 23 Smarte 1925 pentru un poet, ~ mort ca ostaşă?«? diese ’ contimporanii Scriitorului Săulescu — . Un gând bun şi frumos a fost şi acela de a se aduce închinare Memoriei lui M. Săulescu, poetul care, — după ce, profund impresionat, a răscolit misterul vieţii intr’o scurtă şi trămătată existentă,— a pornit, cu arma la umăr. In rând cu alţi soldaţi şi a căzut, pentru totdeauna, la picioarele Carpaţilor Săulescu a fost dintre poeţii cari, trăind o bogată şi înfiorată viaţă lăuntrică, a mişcat prin fondul adânc şi cugetat al operei sale, operă sobră şi concentrată, dar deschizătoare de largi orizonturi omeneşti. El făcea parte din puţin numeroasa familie a poeţilor cari, - - fără sâ nesocotească valoarea hotărîtoare a verbalismului, — cultivând-o, dimpotrivă, cu o impresionantă înţelegere, — a avut ceva de spus. Titlurile celor trei volume pe cari trebuia să stea numele, lui Săulescu au, azi, — pentru noi supravieţuitorii,— sensul aproape al unei misterioase presimţiri a celui dus. „Departe* se numea primul volum al poetului dus pe veci în depărtări de neajuns; a! doilea volum, — care urma să apară — se numea ,Cultul morţilor*, al acelor morţi în rândul cărora s’a aşezat, eroic şi tăcut, de câţiva ani. Al treilea volum poartă titlul, „Viaţa", tragic de sugestii azi, când autorul nu mai e în viaţa. Din această ultimă carte a stingherului Săulescu, rupem o strofă a poemului „Cei singuri «Cei singuri cu adevărat Sunt toţi acei ce se pricep să tacă, — Sunt cei ce merg şi nu se mai opresc! Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogăţii necunoscute, — In alte lumi setoşi să le strămute...» E o strofă tristă şi mişcătoare, ca întregul fond al operei lui, ca şi viaţa-i — săracă în bucurii, — pe cart cu generoşi late şi avânt şi-a jertfit-o Ţării. ''Niu putem rosti numele lui Săulescu, decăt descoperindu-ne... M. N. Fragment din monumentul M. Săulescu, proiectat de S. S. R. şi executat de sculptorul O. Han. Monumentul va fi aşezat la Predeal, pe linia fostei granițe. CONSERVATISMUL CITITORILOR Lucien Fahre, autorul romanului „Rabevel“, distins anul trecut cu premiul Goncourt, într’o corespondenţă pe care o trimitea din România revistei „Les Nouvelles littéraires“, observa că publicul nostru nu citeşte decât pe autorii consacraţi, cari nu se mai bucură prea mult de stima cititorilor francezi, înşirând la sfârşit numele a o mulţime de tineri scriitori plini de talent şi aici încă ignoraţi. Un tânăr critic englez, R. Mortimer, tot în aceeaş revistă se plânge că favoarea lectorilor francezi eîndreptată numai către scriitorii Wells, Kipling, Galsworthy, Shaw, Conrad, cari, in afară de ultimul, nu sunt prea simpatizaţi în Anglia, de generaţia sub 40 ani. Dintre cei pe cari el îi recomandă criticei franţuzeşti, cităm: David H. Lawrence, romancier, poet şi critic, despre care Mortimer se crede îndreptăţit să folosească cuvântul geniu. Unul din romanele sale, „Curcubeul“, in care combate căsătoria actuală, a fost interzis de cenzură, şi abia după războiu a putut fi tipărit cu vâlvă mare . Virginia Woolf, „exprimă neaşteptatul, impre aiunil© fugare şi acţiunea lor asupra subconştientului nostru“ ; T. St. Forster „ştie a recunoaşte sub cele mai neînsemnate aparenţe sensul profund al oamenilor şi pasiunile lor“ . David Garnette pentru romanul său tradus în franţuzeşte „Feriea schimbată în vulpe“, plin de humor, a avut o bună recenzie şi la noi în revista „Gândirea“. Această lăcomie de a cunoaște străinii cu cari ai venit în contact sau de cari ai auzit vorbindu-se, credem că e una din urmările bune ale războiului. -------------- XXX------------- Drama suprapsihologici De la data când coturnul burtiez a înlocuit In teatrul veacuit al optsprezecelea pe cel clac, drama a fost un tablou burbez sau un tablou de familie, care psihologia rutinară arperea şi sugruma sufletul pur desbrăcat de convenţii. Drata modernă deveni repede clindia unor conflicte sufleteşti -ăite la suprafaţă, din care lipsau acele imperative., categorie ale sufletului ,pe care le-a înibuşit convenţionalul social Războiul care a trecut, Inaite de a fi un purificator de iflete, a fost un demascator e false valori psihologice şi creator de noul imperative rirale. Din marea sfâşiere suetească pe care a produs-o râidul, omul a egit fără mască, renăscut în forma lui prima sufletească, aş putea zice ă s’a spiritualizat. Literatura nouă nu poate să re decât un rod al acestei demascări sufleteşti. Trăim cu toţii două vieţi ingrioare: una mărturisită şi a fi tainică, ascunsă în profunimile fiinţei noastre. Psiholoul Freud a ridicat puţin vălul pe această taină. Poeţii moerni au căutat să utilizeze în iteraltura descoperirea făcută de Freud. Dar nu e vorba ace a pune la baza unei litera uri cu caracter universal anumite elemente de patologie medicală, nici de a reduce toată faţa noastră sufletească la felomene de psihoanaliză, ci de a smulge sufletul din banaitaea convenţiilor şi a-i dărui lieraturii în toată goliciunea lui. Sufletul modern e sfâşiat de antagonismul dintre viaţa subonştientă şi cea conştientă. In tecare din noi trăesc două sulete cari se ciocnesc. Literatu■a şi mai cu seamă drama, care , zugrăvirea unui conflict, va trebui să întruchipeze lupta ce o dă în sufletul omului modern între cele două realităţi psihologice deosebite. De altfel, prima încercare în această direcţie datează cam de multă vreme. „Faust“ de Goethe nu cuprinde în esenţă decât zugrăvirea acestui dualism psihologic. Drama lui Pirandello, unicul reformator adevărat al dramei, nu face decât să reia o temă de mult Încercată de alţii, aceea a celor două vieţi sufleteşti pe care le trăim. Ex-presionismul a fost la origină o luptă pentru liberarea sufletului de psihologia rutinară. In cele din urmă el a degenerat într’o desăvârşită anarhie stilistică, care a dus la disolvarea dramei în pantomină şi cinema-Dar reforma dramei nu trebue să fie atât o reformă a formei dramatice, cât a fondului tragic. Tragicul nu mai poate fi azi scos numai din conflictula două voinţe deosebite, ci din conflictul între cele două suflete, între cele două voinţi care se sbat în noi . Drama modernă va fi deci suprapsihologică, căci ea se va ridica deasupra psihologiei de toate zilele şi va pătrunde până în cele mai mici cute ale suflatului. Drama modernă va isvorî din dualismul psihologic al omului modern şi va fi în ultima ei esenţă o demascare a propriului nostru suflet. A încerca acest lucru în teatru nu va fi chiar atât de greu şi n’ar intra nimeni în conflict cu legile eterne ale tehnicei dramatice. Un Franz Werfel şi un Pirandello au încercat-o cu succes. Scena a devenit astfel nU o arenă de certuri domestice, ci un tribunal de supreme judecăţisufleteşti. Iar publicul care consumă comedii de salon, drame istorice şi reviste cu muzică şi cuplete, va tolera desigur şi demascările sufleteşti ale dramei moderne, care pot fi atât comice cât şi tragice şi care vor ridica puţin vălul de inconştienţă ce acoperă tragedia grotescă a vieții noastre de toate zilele. Ion Sân-Georgiu. Casa anîe s’a iisent 3. JCdianc Radulescu va deveni o „casă de citire“ Deşi — poate — nu avem prea desvoltat cultul pentru marile personalităţi ale neamului, din toate domeniile, totuşe mai găsesc unii dintre noi, cari înţeleg să slăvească aşa cum trebuie numele acestor personalităţi Aşa, spre pildă, scriitorul Ion Iseliade Rădulescu, originar, — se ştie, — din Târgovişte şi care a aparţinut marei generaţii de la 1848, precum şi neîntrecutul fabulist Grigore Alexandrescu, prin naştere, tot târgoviştean, au aici câte un modest bust. In casa din strada ce poartă numele lui I. Heliade Rădulescu, s'a aşezat în 1902 o placă de marmoră, indicând locul unde s’a născut acest mare român. După atâţia ani, posesorii de azi ai casei, au găsit cu cale să o vândă. Opinia publică locală, a marei pe bună dreptate, se întreba ce va deveni acum casa lui Ion Heliade Rădulescu. Ni s’a atras chiar atenţia asupra acestui lucru, cu rugămintea de a interveni prin „Universul” ca, oficialitatea, sau cei indicaţi în asemenea chestiuni de ordin cultural, să împiedice înstrăinarea casei şi să facă să se întemeieze, o casă de citire sau ceva asemănător. Ne-am adresat d-lui Ilie Dobrică, noul proprietar, rugându-l să ne vorbească despre intenţiunile sale cu privire la casa în care s-a născut Ion Heliade Rădulescu. Noul proprietar al casei, un intelectual, uri om cu înclinaţiuni spre cultură, ne-a declarat ,categoric, că este departe de dânsul gândul de a face să dispară numele lui Ion Heliade Rădulescu, de pe casa în care s’a născut, ci din contră, intenţionează să transforme, pe contul său, casa, în aşa condiţiuni, nu cât să fie absolut proprie, unei „case de citire“ ce va purta numele lui Heliade Rădulescu. Târgoviște, 20 Febr. St. L N. L HELIADE RADULESCU UNIVERSUI. Cântec de leagăn Corinei Hai, odor, hai, păsărică, Dormi, a dormi fără de frică Să te alinte Moş cuminte Şi să ţi cânte ’ncetinel: ...Mugur, mugur, mugurel... îngeri vin tiptil şi-alene Să te mângâie pe gene Şi mi ţi leagă’n Dulce leagăn Fraged trupuşor de crin, Ca s’adormi frumos şi lin... Ce tresari?... Nu-i nime, nime... Linişte şi ’ntunecime, Doar zefirul, Musafirul Cel şăgalnic şi pribeag, A trecut pe lângă prag... Şi-a trimis o gâză mică Să-ţi aaud o scrisorică Şi să-ţi spună Noapte bună, Că şi el, sătul de drum Merge să se culce acum... St. O. Iosi! In amintirea marilor dispăruţi In amintirea marilor dispărup — O datorie de pietate faţă de făuritorii sufletului românesc — Grija pentru marii înaintaşi ai vieţii noastre artistice şi culturale începe să preocupe temeinic generaţia actuală. Personalităţile reprezentative ale sufletului românesc sunt scoase încet-încet din uitarea cu care-i acoperea vinovata nepăsare conmporană. In vreme ce Capitala ţării năzueşte să nemurească, cu inimă plină de pietate, figura lui Eminescu, fruntaş al gândirii şi al poeziei româneşti, — prin iniţiativa revistei „ Gândirea” — în timp ce un comitet, animat de cele mai frumoase gânduri, încearcă să împlinească datoria pe care o avem faţă de minunatul suflet al lui Şt. O. Iosif ..Ardealul îşi înţelege datoria de a aşeză bustul lui Barnuţiu acolo unde trona adversarul său, Kosuth Lajos. Este o preocupare pe care vio putem sprijini îndeajuns, dorind ca, în cel mai scurt timp, s’o vedem realizată. Am publicat întrun număr trecut apelul pe care îl face comitetul grupat împrejurul revistei „ Gândirea", un scop de a se împlini datoria faţă de Eminescu. In numărul de faţă, publicăm o dare de seamă a muncii depuse de un inimos comitet în vederea ridicării unui monument lui Ştefan O. Iosif. Fie ca iniţiativa lor să ajungă nu numai imitată, dar să devină o îndrumare, întru respectul ce datorim făuritorilor sufletului nostru naţional, Mihail Eminescu St. O. reali ale căror busturi e vorba să se ridice în curând din „Cartea înţelepciunii" Cea mai mare perfecţiune pentru om e să-şi facă datoria din datorie. Kant Trebue să fim nu numai mândri de ştiinţă, dar trebue s’o şi iubim, ca fiind cea mai mare legătură ce uneşte pe oameni. Le Dantec Binele pe care-1 faci oamenilor nu-i decât trecător ; adevărurile ce li se lasă sunt veşnice. Cuvier Aduceţi-vă aminte că eu care vă vorbesc, şi voi cam judecaţi, suntem oameni; şi dacă vă dau probabilităţi, nu-mi mai cereţi nimic altceva. Platon Fereşte-te de a critica, chiar cu gânduri bune; căci e uşor să jigneşti pe oameni, dar cu neputinţă să-i îndreptezi, Schopenhauer Adevărata fericire e întemeiată pe virtute. Seneca O expoziție universalâ L» . , , , — Locul nostru la această manifestare — In luna Mai, se va deschide la Paris o „expoziţie universală de artă decorativă*“, expoziţie la care România nu numai că îşi are locul in mod firesc, dar la care este chiar formal solicitată să participe. Neanunţarea noastră până azi la această manifestare vine—precum se ştie,— după o sistematică absenţă, dela toate manifestările similare şi chiar şi dela altele, de alt gen. Şi, bineînțeles, ea nu e de natură nici să ne mulţumească, nici să ajute la sporirea prestigiului nostru în străinătate, prestigiu de atâtea ori pus în discuţie de adversarii României, Parisul ar lovita şi ae aţîeapta Parisul, generos şi iubitor faţă de ţara noastră, numără o serie de prieteni ai noştri, grupaţi din iniţiativa şi sub“ preedenţia d-lui Louis Marin, sub numele mişcător de „ Uniunea franceză a prietenilor României". Această societate ne aşteaptă şi ne cheamă să participăm la „expoziţia universală de arte decorative11 ; ea a şi rânduit ca sălile musclului „Zeu de pa urne“ din cuprinsul Tuilleriilor să fie puse la dispoziţia României. Câtă recunoştinţă datorim pentru solicitudinea ce ni se arată, e de prisos să mai spunem aci. Rămâne doar să ne grăbim să răspundem la chemarea foarte prietenească ce ni se adresează. Cine poate ajuta marele public la succesul operei Organizarea secţiunii româneşti a rămas pe seama „Fundaţiei cititurale Principele Carol“ care, negreşit, va înţelege că trebuie să lucreze repede“şi temeinic. Frumoasa operă înfăptuită de această valoroasă instituţiune ere un foarte scurt răstimp, ‘este o deplină chezăşie că interesele artei decorative româneşti au încăput pe cele mai bune şi mai pricepute mâini. Marele public poate, şi e de dorit, să contribue la succesul acestei expoziţii menite să facă cunoscute străinătăţii, încă odată, comorile noastre artistice. Posesorii de lucruri de artă decorativă, —şi este de artă decorativă la Paris! 111| |||| * # ist | St. C.Iosi/ Opera comitetului pentru adunarea de fonduri Comitetul pentru ridicarea de busturi și monumente marilor dispăruți cari au ilustrat arta și cugetarea românească, compus din: Sanctitatea Sa Patriarhul României dr. Miron Cristea d-nii miniştri: Al. Laipedatu, Gh. Tătârescu şi N. Sfiveanu, d. Octavian Goga, d-nele Elise prof. Burieanu, Maria Baiulescu, Zoe Mârzescu, d-nii I. Valachi, profesor universitar şi secretar general la ministerul instrucţiei; M. Dragomirescu şi Sextil Puşcăria, profesori universitari; Valjean, director general al teatrelor; general Petolla, Gr. Tăuşanu, Radu Cosmin, publicişti şi scriitori; Blaga şi N. Bogdan, profesori, ne roagă să publicăm următoarele, cu privire la bustul poetului „Şt. O. Iosif“ care urmează să fie ridicat anul acesta negreşit. Festivalul de Joi 22 Ianuarie 1925 orele 9 seara în sala Ateneului sub înaltul patronaj al A. S. R. Principele Moştenitor şi în prezenţa M. S. Regina Maria, a avut, pe lângă un strălucit succes moral şi un frumos rezultat material. Produsul brut este "de: 86.350 lei, din care scăzându-se cheltuelile de 31.978 Iei , rămâne lei 54.372. Acestui venit i se adaugă lei 82.370, produsul celor două festivaluri din anul 1924, organizate prin d-na Elise profesor vamileanu, membră activă şi delegata Comitetului, unul în Martie la teatrul Naţionalei al doilea în Iulie la Băile Herculane. Astfel, suma de 136.742 lei, reprezintă venitul net, total al celor trei festivaluri şi al subscripţiilor de până acum adunate de comitet prin d-na Elise D. Burileanu. La acest fond se adaugă lei 15.000 oferiţi comitetului prin d-na Elise D. Burieanu de către direcţia teatrului Naţional din produsul matineului de joi 29 Ianuarie. Fondul de care dispune in prezent comitetul pentru ridicarea, bustului lui St. O. Iosif, este de 151.742 lei. Imediat ce bustul sau monumentul lui Iosif va fi ridicat, comitetul se va ocupa de ridicarea unui monument marelui nostru pictor Grigorescu. l ştiut că avem in România un enorm număr, — sunt rugaţi să consimtă la expunerea obiectelor ce le aparţin. Din sursa cea mai autorizată, le dăm asigurarea că lucrurile lor, bine păzite şi îngrijite, vor fi înapoiate în aceeaş stare in care se găseau la remiterea lor, după ce, — valorificate şi sub această nouă formă a unei expuneri la Paris,vor fi ajutat la cunoaşterea minunatelor noastre însuşiri artistice. A. S. R. Principele Carol, Conducătorul importantei instituţii care are onoarea să-i poarte humele, patronează direct organizarea secţiei române la expoziţia de la Paris, şi noi ne’ndoim că “marele public va da un sprijin larg şi călduros pentru desăvârşitul ei succes. ------------- XXX ------------ncorjcert de harpă la ateneu Am reprodus acum la timp articolele elogioase din presa franceză, despre meritele compatrioatei noastre d-na Sabina Nicolescu-Culihiu, care a obţinut premiul I de harpă la conservatorul din Paris. La 13 Martie tânăra artistă va da un concert la Ateneu. Se vor executa La harpă solo, la flaut cu harpă şi la două flaute cu acompaniament de harpă unele bucăţi nu mai cântate la noi şi datorite tinerilor compozitori francezi, sub direcţia cărora clasa şi-a desăvârşit studiile. ------------- XXX ------------ Demisii la Comedia Franceză D-na Piérat şi Alexandre au demisionat de la comediafttmeeza. Eminenţii artişti se plâng de noua dispoziţie, care interzice concedii mai mari de 30 zile anual Or, de pildă d-na Piérat, succesoarea marei Bartel, susţine că nu poate trăi cu leafa de 47.000 franci anual, ci trebue să facă turneuri pentru a-şi câştiga existenţa echivalentă prestigiului său artistic. A. 5. K. KUNIPE& CAROL 5 ess* em*iei*ul n teatrate şi isi iraitsr bA George Enescu Publicaţiurua americană Christian Science Monitor“, sub titlul IDEI ŞI MARFA, ele Nithrop P. Tryon, publică un articol din care extragem următoarele: „Asistând deunăzi seara la un concert dat de George Enescu, vioara a luat pentru mine un înţeles cu totul nou, pe când înainte ea nu însemna altceva decât muzică dulce emisă cantitativ, ca prăjiturile. In loc de tipul popular de reprezentaţie, după un anume criteriu, aşa cum dirijorii îl predau „en gross“ la ordin, peste tot, în Statele Unite şi Clymda, muzica pe care am ascultat-o a fost de o natură indivduală şi specială, predată ascultătorilor o singură dată, spre a nu mai fi oferită din nou chiar cu mici modificări nici săptămâna viitoare şi nici în cele următoare. Eram obicinuit, în privinţa audiţiilor de vioară, cu cântările absolvenţilor de la Conservatorul „Auer“ şi cu a câtorva exemplare ideale ca precisiune de ritm, exprimare elegantă şi dulceaţă de ton Ce am observat cu această ocazie a fost un complex ritmic, care dejuca orice enumerare sau analiză mecanică de orice fel, o metodă de exprimare care se degaja în întregul ei de formulele conservatoriilor şi o calitate de ton care nu avea nici cea mai mică urmă de legătură cu dogmele esteticei sau cu modelul obicinuit de toate zilele". Mai departe, arbccluí urmează : Pe când cei mai mulţi europeni aduc marfă în România, a adus, excepțional, idei-Acest viorist cântă pe un instrument, de care sunt si- Igur că își păstrează vitalitatea de când a fost construit ! Un editor, pe care-mi place să-l citesc, Carlos Salzedo, spune în revista sa „Bojus“ că vioara a încetat de a mai exista ca factor productiv, declarând că posibilităţile acestui instrument au încetat de mult, odată cu Paganini. Aşa ceva poate că aş fi crezut cu o zi înainte de a fi auzit pe [ Enescu, dar n’o mai pot crede i rîirr âi'ono“ MUZICALE Quartetul „Regina Maria“ (Nottara, Enacovîci, Popovie, Cocea), va pleca în curând întărim mare turneu de concerte în toată ţara. ARTELE PLASTICE * Pictorii şi sculptorii, membrii „Cercului artistic” deschid expoziţia lor mâine. Duminică, ora 11 dim. sub preşedinţia de onoare a d-nului M. Oromnoniu, guvernatorul Băncii Naţionale, in sala „Sindicatului artelor frumoase“ din strada Corăbiei 6. CONFERINŢE * Un ciclu de conferinţe organizat de liceul „Mihai Viteazul“, Duminică 22 Februarie, orele 4 d. a., dL profesor Grigore Niculescu va vorbi despre : „Momente din istoria Bucureştilor“ (cu proiecţiuni). Inirarea liberă. Joi 26 Febr. ora 6 d. a., d. dr. Ştefan Yayas va vorbi la Cercul de studii al partidului poporului din Bucureşti, strada Academiei No. 8 despre „Problema sănătăţei publice în România Mare. Intrarea liberă. EXPOZIŢII * Pictorul Mogoş bine apreciat în lumea artelor, deschide expoziţia-i de pictură în chiar atelierul său din bulevardul Basarab No. 198 (în apropiere de Piaţa Victoria). Vernisajul, Duminică 1 Martie a. c., orele 11, expoziţia va fi deschisă zilnic între orele 11-18 tmp de 10 zile.. ----------XXX-------------- StfaÉteJMJ TEATRUL NAŢIONAL Duminică, matineu : Thebaida, seara Byzantz. Luni: Femeia cu două suflete şi Doi Prieteni. Marţi : Byzantz. Miercuri : Thebada. Joi, matineu: Bolnavul închipuit, seara : Femeia cu două suflete şi Doi prieteni. Vineri : Byzantz. Sâmbâtă, matineu : Hamlet, seara : Femeia cu două suflete şi Doi prieteni. OPERA Duminică, matineu: Hansel şi Gretel, seara : Manón . Luni: Concertul „Filarmonicei“. Miercuri : Fedora. Joi, Traviata. Vineri : Manón. Sâmbătă: Fedo-TEATRUL POPULAR Luni: Zorile, Ziua şi Noaptea. Miercuri: Băiat de viaţă. TEATRUL REGINA MARIA Duminică, matineu: Kean, seara: Vera Mirzewa, întreaga săptămână Vera Mirzewa. TEATRUL MARIOARA VOICULESCU ? Duminică şî întreaga săptămână matineu şi seara : Lulu de Wedekind. TEATRUL MIC Duminică, matineu şî seara : HuzionistuL De Luni până Joi: Iluzionistul. Vineri și Sâmbătă Perla din Chicago. Politica şi cultura Privitorului indiferent al vieţii spirituale din ţara noastră— şi chiar al activităţii care sedesfăşoară pe acest terem in întreaga lume—i se prezină — legătura dintre cultura şi politică ca ceva ireductibil. Oamenii de ştiinţă, literaţii şi artiştii, neavând în activitatea spiritului lor cu politica nici un raport ntelectual, (afară de cazul când aparţin individual vreunei organizaţii politice), ci numai relaţiuni de interes material, critică, negăsind nimic bun, tot ce aparţine politicei.^ Războiul e dus numai dintr’o parte, politica se arată îngăduitoare şi totdeauna plină de atenţii, promiţătoare de multe lucruri, care se realizează abia în parte... Neînţelegerea îşi are origina în esenţa şi funcţia lor socială. Deosebite prin scop, mijloace şi activitate, poziţia ce ocupă fiecare va fi dacă nu pe de-a-ntregul opusă celeilalte, va fi totuş puţin apropiată. Politica trebuind să găsească soluţii tuturor problemelor imediate, care sunt zilnic altele, va avea prin urmare caracter de actualitate şi va fi dinamică, pentru că e,veşnic în activitate. Nu este tot astfel cultura. Dacă prin aspectele din viaţa imediată şi reală literatura ar fi actuală, (şi nu poate fi altfel) nu trebue uitat că literatura nu este decât o parte din întregul cultural şi că ştiinţa ca şi artele plastice vor putea fi de cea mai netăgăduită valoare fără a putea fi integrate în actualitate. Scopul ultim al activităţii culturale e realizarea unor valori cu caracter de eternitate, pe când politica nu-şi poate prin însăşi esenţa sa îndrepta gândul spre ceea ce depăşeşte interesul actual. Deci prima fundamentală deosebire este deci că una e dinamică şi actuală, pe când cealaltă statică şi inactuală, fără insă a fif ace asta obli- I gatoriu sine. Politica e mărginită în interpretarea şi soluţionarea problemelor actuale de cadrul restrâns al programului care e baza pe care îşi clădeşte şi sprijină activitatea orice partid politic. Procesul dialectic ce are foc în mintea oricărui iscusit politician, e de a acorda viaţa, cu doctrina şi cu articolele din statutul partidului căruia aparţine. In activitatea sa spirituală nu se va îndepărta de sine, rămânând subiectiv în soluţionarea celor mai grave probleme, fiindcă respectarea programului de partid, nu e numai o atitudini de disciplină ci e o legetură sufletească. Fireşte, că vor fi şi excepţii dar despre ele.... 11 Cultura e desmărginită, n’are program şi nici directive fixe pe care e obligată să le urmeze. Dacă ştiinţa confirmă adevărul ipotezelor sale, dacă literatura ca şi arta reuşesc să provoace plăcerea estetică scopul e atins. Subiectivul în conţinutul său intră numai atât cât creatorul a însumat în opera sa din temperamentul firei sale. In câmpul cultural interesează şi rămâne numai adevărul, şi ceea ce este integral desăvârşit estetic. Etica numai se învecineşte cu cultura, hotarele lor sunt bine fixate, şi servituţile Intre ele nu sunt unanim recunoscute. Politica se sprijină pe etică şi în lupta Intre partide se socoteşte ca fiind de cea mai mare valoare acţiunile morale ale indivizilor ne le constituie. Sensul moral al politicei se înglobează în fondul eticei naţionale depăşind utilul electoral şi de partid. Şi ceea ce e mai caracteristic în activitatea ce duce politica pentru a realiza scopurile sale e compromisul, ceea ce nu se întâmplă în domeniul cultural. Când un partid sau un întreg regim politic (fi©el reacţionar, cazul Germaniei antebelice sau revoluţionar al Rusiei de azi), va înscrie în programiul său o politică culturală, cultura nu va folosi, pentru că va fi falsificată sau înfrântă în unitatea ei abstractă. Politica va impune atunci directivele sala culturii pe care va voi s’o îmbrâţ şeze şi s’o sprijine, subjugând-o scopului ce urmăreşte, fi© el util partidului său de folos naţional; şi cultura va fi derogată de la grupul ei suprem de a servi adevărul şi frumosuL Nimeni nu va nega importantul rol ce îndeplineşte politica în activitatea ei de toate zilele, acela de a proecta pe ecranul actualităţii problemele fundamen-I tale ale culturii. Soluţionarea I lor va fi însă influenţată de : complexul tuturor chestiunilor , care îşi cer soluţia de la partidul la putere, şi prin aceasta rolul lor scade. Un program de partid în liniile sale generale îmbrăţişează realitatea în mod abstract şi adaptarea la nevoile curente impune abateri principiale care deformează cadrul rigid al programului. Cultura are anumite directive şi deziderate fixe, care nu se pot rezolva decât printr’o continuă străduinţă. Aceste deosebiri fundamentale au determinat în ultima vreme pe intelectuali să-şi facă organizaţii proprii şi apoi să s© I I grupeze în federaţiuni generale, pentru a putea impune în cursul schimbător al evenimentelor politice, un program stabil de activitate culturală. Iar pentru reciproca cunoatere sufletească şi spirituală popoarelor între ele, pe deasupra contactului şi reprezentări taior politice în fiinţă, sub obliduirea înţeleaptă a Ligii Naiunilor se tinde la înfiinţarea unui institut de cooperare intectuală internaţională, încercările de descătuşare care le încearcă şi la noi seritorii, în ultima vreme, vor încununate de succes numai măsura în care vor reuşi să sttornicească în vremelnicia actvităţii politice, idealul culturi care depăşeşte utilul prezent, care e afirmare în timp. " Ion floral"