Universul, iunie 1926 (Anul 44, nr. 122-147)

1926-06-28 / nr. 146

Rnnj XliV.— Hr 146 luni 28 Iunie 1926 Poetul Mihail Eminescu (desen de Sanfeleviel) Cu colaborarea redactorilor şi misionarilor Fundaţiei culturale „Principele Carol Eminescu — Ediţia-monument —­­ Ediţiile poeziilor lui Emi­nescu se numără pe degetele unei singure mâini. Cele din­tâi,­­ ediţia Maiorescu şi cea de la Iaşi a lui Şaraga, deşi cu destule greşeli, au fost cele mai bune, încercarea lui Scurtu de a emineseiza titlul operei poetice, scoţând ediţia „Lumină de lună“ a dat greş. Până şi orânduirea prea didac­tică a materialului a fost su­părătoare, cel puţin pentru ve­chii prieteni ai ediţiei Maio­rescu. Populara „Bibliotecă pentru toţi“ a tipărit o ediţie de tristă memorie sub îngriji­rea unui d. Săndulescu, care, între alte năzbâtii, punea ur­mătoarea notiţă sub bucata „La Aron Pumnul“: „Elizeu, profet evreu". Şi doar era vorba de câmpiile Elizee din versul „colo în Elizeu“. — E­­­difta operelor complete scoasă de d. Cuza nu se poate socoti mai mult ca celelalte, nici prin tehnică, nici prin respectul pentru text. Putem spune cu deplină dreptate, acum când valoarea operei sbucneşte ca o lumină de soare, că este ex­traordinară meschinăria tipo­­graficească sub care a fost, nu înfăţişată, ci sugrumată, atâta frumuseţe de gând şi de cu­vânt. Ce ediţii plebee pentru atâta lux şi strălucire de artă? Cugetarea cea mai cuprinsă înainte de un monument în bronz, la „ediţia-monument “ a lui Eminescu. Un monu­ment în bronz va ilustra mai degrabă pe artistul care îl con­cepe şi-l execută. — In centrul sau la marginea unei pieţe el nu va exprima nimic din ope­ra poetului aşa de scump nouă. Dar noi avem cum ar spu­ne Valéry „statua spirituală" a lui Eminescu, pe care o putem înălţa pe soclul unei ediţii mo­numentale, ca să-l poată pri­vi cu mintea şi sufletul toată suflarea românească. Ungu­rii, nu numai pentru Petőfi, dar chiar pentru un scriitor ca Jokay, au tipărit, acesta fiind încă în viaţă, opera lui com­pletă într'o ediţie naţională. Aşişderea şi polonezii pentru Sienckiewicz. Nu mă gândesc la o societate ca cea dantescă, shelley-iană, browning-iană, ori stendhal­ iană, pentru cul­tivarea, comentarea şi împrăş­­tierea operei eminesciene, ci la măcar un fel de „Prieteni ai ediţiei-monument” care să strângă fonduri şi să facă pro­paganda trebuitoare. — O ase­menea carte sărbătorească ar sluji neamului nostru înmiit mai mult decât o marmură sau un bronz. Răsfoită în străinătate de mâini simţitoare la frumuseţea tiparului, ea ar trezi curiozitate şi simpatie tot şi etern românească, turn­ pentr­u opera poetului şi per­nată de un Demiurg în cel mai etern grai românesc, n'a avut încă până acum parte de o e­­diţie, nu monumentală, ci m­ă­­car demnă. Maiorescu alegea în ediţia lui, cu autoritatea prietenului, oarecum patron. Editorii prosteriori au înghe­suit fără nici un discernământ şi fără nici o evlavie toate pe­­tecuţele poetice sub pretextul că sunt postume. Nepioasă şi condamnabilă râvnă. N‘aş vrea să tulbur sărbăto­rirea de astăzi cu o imputare. Dar mă întreb cu nedumerire, cum nu s'a gândit nimeni, tre poporul care ’l sfinţeşte astfel în chiar creaţiunea lui. Şi e nevoe de aceasta. Inălţat până la geniu, cobo­­rît până la mizerie şi nebunie, poet universal, profet, gânditor social şi politic, minte împo­dobită cu toate darurile spiri­tuale, suflet, îmbogăţit cu toate durerile abstracte, Eminescu ne poate acoperi cu personali­tatea lui genială şi reprezenta în faţa umanităţii, cu specifi­cul nostru etnic, potențat până la universal. V. Voienlesen ii Singura iscălitură a poetului cu numele M­­a­­rmi­­novici pe o carte „Mythologie für Nichtstudie­rende von O. Reinberg“, dăruită de Eminescu in anul 1865, pentru biblioteca studenţilor români din Viena. _______________________________ Cum a murit Eminescu - Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular u­ n modest cetăţean, mic de şi cu o bărbuţă albă, a, suit tăeri scările redacţiei neas­­voind să ne facă o comuni­­e. Din ziare, ştia că se va face serviciu divin de pomenire a Eminescu, şi venea să ne spu­­şi el ce ştia, personal, despre venitul de azi. Modestia acestui om dă o va­­le specială datelor furnizate ei, date cari nu sunt in nici caz lipsite de interes. D. Do­ru Cosmănescu, fost într’o me coafor al Regelui, având tălie sub vechiul Jockey-Club servea’’ adeseori pe Emine­­care venea acolo împreună alţi prieteni.­­ Era un om domol şi foarte lat. Vorbea totdeauna frumos, cu cinei ar fi stat de vorbă. Şi o mare plăcere „să-l servesc” Cum intra, întreba : „Da’ c e Dumitrache ?”­­, ca unul care, slavă Domnu, la vârsta mea pot zice că­­ „specialist’’ şi că am servit şi mii de oameni, mi-aduc a­­te şi acuma că avea un păr nos negru, ondulat, dat pe c­­­ap. Mustaţa, mică, era tot gră, e ’mbrăcat, nu l-am văzut odată rău îmbrăcat. Ii plă- i cravatele negre, făcute îdă”. . .­­ orbea cu mine, vorbea cu lu­­crii. Şi mai ades vedea de ,ă cu d. Ardeleanu, patronul­­ de pe vremuri, povestind felul de lucruri, fiindcă Ar­­­anu era om citit, şi fusese şi P aris, studiind să se facă avo­c­ând s’a întâmplat nenoroci­­că s’a îmbolnăvit. Eminescu ,st dus la Şuţu, unde i s’a dat imeră a lui, mai bună ca al- Mă chema tot pe mine să-l esc şi acolo, şi mă duceam urâs. Uneori veneau să-l vadă :teni, Grigore Manolescu, naş,’şi alţii, cari-i ziceau lui nescu „maestre” şi el râdea, indu-i pe umăr.­ât a stat la Şuţu, cu cel puţin l-am văzut altfel decât scri- Scria toată ziua, coli peste , ţţ era foarte Unitat. Dar soarta a făcut însă ca în­tr’o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele... Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiazi. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine : „Ia ascultă, Dumi­trache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Romane!” Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-i trăgea soarta. Şi a Început să cânte Deşteaptă-te, Române, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav de acolo, unu furios, care a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunân­­du-mi : „Dumitrache, adu repe­de doctorul, că mă prăpădesc... Asta m’a omorît !’’ L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-am potrivit capul pe pernă, şi când am tras mâna, îmi era pli­nă de sânge... Au venit doctorii, cu Şuţu, în cap şi ne-au spus să tăcem, să nu s’auză vorbă afară, că nu e nimic... Dar după o ju­mătate de oră, bietul Eminescu murise !’’. • Modestia şi simplitatea poves­titorului nu scad întru nimic ca­racterul dramatic al acestor ul­time ceasuri ale n£fericitului poet. Faptele povestite aci sunt con­semnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, la vreme, au stabi­lit condiţiile In cari Eminescu a fost ucis de un dement, dato­rită fireşte numai unei regreta­bile lipse de supraveghiere din partea administraţiei ospiciului unde şi criminalul şi victima se găseau la un loc. * UNIVERSUL P­oesia „La Din poesia lui Gottfried Kel­ler „Der Stemn“ cunoaştem pi­pă acum vre-o 9 traduceri: i in limba germană, 3­ in limba franceză, una în limba ungară şi una in româneşte. O traducere franceză a făcut Leo Bachelin şi a publicat-o in revista „Viaţa Nouă." (Buc. 1898 pag. 36), paralel cu poesia lui Eminescu „La Steaua". Tradu­cerea românească o datorim lui Gh. Pop şi a apărut in „Con­vorbiri literare“ (1896). Din comparaţia textului ori­ginal şi a celor două traduceri menţionate (Leo Bachelin şi Gh. Pop) puse toate faţă in faţă cu versiunea lui Eminescu, putem uşor constata superioritatea ar­tistică şi independenţa creatoa­re, a poesiei eminesciene. Emi­nescu nu a tradus, după cum s-a afirmat de unii, poesia lui Keller, ci a reuşit să creeze­ o o­­peră originală şi superioară textului german, care nu i-a servit desigur decât ca model îndepărtat. După poesia lui Eminescu s'au făcut numeroase traduceri in franţuzeşte, nemţeşte fi un­gureşte: 1) La steaua. Trad. en fran­caie par AL Gr. Soutzo in „Quelques Poésies“, lossy, 1911. 1) La steaua. Tradusă tn franceză sub titlul de „Les étoi­­les éteintes” in Dorchain (Aug.), POÉSIES. 1881—1891, raris, Lemerre 1895. 3) Der Abendstern. Deutsch von L. V. Fischer fn „Roma­nische Revue, 1889. 4) Der Weg zum Stern. Deutsch von (Neuscholz) De Jassy, in „Das Lit Rumänien“, 1889, pag. 244. 5) Der Abendstern. Deutsch von Mite Kremnitz, in Carmen Sylva und Mite KremnitZ „Ru­mänische Dichtungen”. 6) Der Abendstem. Deutsch von M. Schroff in M. Eminescu „Gedichte Novellen“. 7) La steaua. Traducere in ungureste de Géza Szöcs in „E­­minescu", Nagy-Szeben, 1893. Versiunea lui Eminescu a fost compusă in mai multe va­riante deosebite. In afară de textul cunoscut după ediţiile poesiilor sale, se mai păstrează în manuscrisele de la Academia Română încă 8 variante deose­bite. Reproducem mai jos în fac­simile, una din aceste variante, după manuscrisul din bib. A­­cademiei Rom. No. 2270, fila 163. G. C. MÉÉÉ Kim D in „Mrtlcolele politice a le iui Eminescu MARELE MISTER AL EXIS-tentei „„.Oricine va voi să definească marele mister al existenţei, va vedea că el consistă în împrospă­tarea continuă a fondului şi păs­trarea formelor. Forme vechi, dar spirit puru­rea nou...”, DESPRE CIVILIZAŢIE „...Civilizaţia adevărată a unui popor consistă, nu în adoptarea cu de ridicata de legi, forme, in­stituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea na­turală, organică, a propriilor pu­teri, a propriilor facultăţi ale sale. Nu există o civilizaţie umană generală, accesibilă tuturor oa­menilor in acelaş grad şi în ace­­laş chip, şi fiecare popor îşi are civilizaţia sa proprie, deşi în ea intră o mulţime de elemente, comune şi altor popoare­.*« INTRE MUNCA SI LIBERTATEA CULTURALA „­.Nu există nici libertate cul­turală fără muncă. Cine crede că prin profesarea unei serii de fraze a înlocuit munca, deci libertatea şi cultura, acela se prenumără, fără s-o ştie, între aceia cari trăiesc pe pământ spre blestemul, ruina şi demo­ralizarea poporului lor”. * NOI, ŞI ÎNAINTAŞII NOŞTRI „Ar fi un act de adâncă ingra­titudine către strămoşii noştri, dacă ne-am închipui că cu noi se începe lumea in genere şi Ro­mânia în deosebi, că numai noi am fost capabili a avea instinc­tul neatârnării când, la dreptul vorbind, n’am făcut decât a măn­­ţinea cu mai mult ori mai puţin succes ceea ce ei au câştigat, fie prin sângeroase lupte, fie prin dezvoltarea unei isterii extraor­dinare, puse amândouă adesea­­ori în serviciul acestei unice pre­­ocupaţiuni, a păstrării neamului şi ţării”. ELEMENTE ROMÂNEŞTI PROASPETE Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Băni e că asemenea elemente prea proaspete, în loc de a fi DETERMINATE de caracterul statornic al poporului, sunt din contră DETERMINANTE pentru viaţa publică. Urmările le vedem. Neavând nici tradiţii, nici pa­trie hotărîtă, ele urăsc trecutul, au rupt-o cu tradiţiile ; au pre­făcut ţara în mlaştină de scurge­re pentru toate elementele nesă­nătoase ale străinătății. * * Eminescu şi Doniţă Bumbac Cearta lui Eminescu cu Toni­­ţă Bumbac nu ar avea însemnă­tatea pentru a fi menţionată, dacă nu ar fi avut urmarea, că Ioniţă Bumbac, în urma contro­versei cu Eminescu, a devenit adversar neîmpăcat al lui, pen­tru toată viaţa şi dacă această adversitate a lui Bumbac, nu s’ar fi manifestat mai târziu şi nu vieaţa practică când deveni­se profesor la liceul din Cernăuţi. Bumbac era un român Înfocat dar intransigent şi nu admitea vederi contrare vederilor sale. E­­ra şi adversul declarat al disec­ţiei noul, inaugurate de Maiore­scu, care prinsese rădăcini între studenţii români din Viena şi fiindcă Eminescu susţinea acea­stă direcţie cu toate puterile ar­­gumentaţiunii sale, trebuia să se nască adesea controverse şi fric­ţiuni între dânsul şi Bumbac. Am asistat şi eu la astfel de dis­­cuţiuni înfierbântate, dar când s’a produs ruptura definitivă între Bumbac şi Eminescu, n’am fost de faţă. Mi-a povestit-o însă Ioan Lujă,­­ actualul advocat în Suceava. La o întrunire a studenţilor se iscase între Eminescu şi Bumbac iarăş o discuţiune violentă cu privire la direcţia nouă şi­ cearta a urmat şi după întrunire pe­ntru că şi fiindcă Eminescu şi Bumbac se îndreptară spre ca­feneaua Troicil, discuţia a urmat şi în cafenea. Cine l-a cunoscut pe Ioniţă Bumbac, ştie că avea o voce de stentor, vorbia repede şi tare şi când începea, nu era aşa uşor să ajungă cineva la cuvânt, cu atâta mai puţin Eminescu care avea glas domol şi discuta liniştit. La această discuţie un cafenea, prinsese Bumbac cuvântul şi vor­bia repede şi aşa de tare, că E­­minescu nu era în stare să ajun­gă şi el la cuvânt. Cercase Emi­nescu de mai multe ori să re­plice, dar glasul său era între­cut de vocea lui Bumbac şi nu­mai mişcările buzelor lui Emines­­cu arătau că vorbeşte şi el. După un timp Eminescu pierdu răb­darea, îşi scoase căciula sa mi­­ţoasă din cap, o trânti cu putere pe masă şi-i zise iritat lui Bum­bac: —• Na ! Vorbeşte-i acu căciu­­lei mele ! De atuncea, a rămas Bumbac toată vieaţa mânios pe Emines­cu şi a fost poate unicul care a contestat lui Eminescu orice merit literar. Ca profesor la liceul din Cer­năuţi, predând elevilor literatu­ra română, nu-l număra pe Emi­nescu între poeţi­­i, tipărind o carte de lectură pentru liceu, al­cătuită din poezia şi proza scrii­torilor români. Eminescu nu fi­gurează de fel în această carte. Astfel elevii lui Bumbac cât timp l-au avut pe dânsul ca pro­fesor, au fost lipsiţi de orice cunoştinţă a frumoaselor scrieri •Te­oni Eminescu IIi a însemnătă­ţii lui pentru literatura română. După T. V. ŞtefanelU, M­eleagurile lui Eminescu Cărturarul care vine la Agaf­­ton în mănăstirea dintre codrii de adâncă pace ai Botoşanilor e bine să nu ocolească, ori­cât ar fi de grăbit, căsuţa maicii sta­nţe. E o bătrânică măruntă ca şi chilioara în care te primeşte, şi mucenică aproape ca o păstaie uscată. Pe vremuri, înainte de a se închina vieţii ascetice de mă­năstire, a făcut şi ea poezii. Dar despre asta să n’o întrebi. Ci mai degrabă să-ţi spună despre feciorul mic al lui Emi­­novîci dela Ipoteştî. Multe n’ai să afli. Dar ai să tresari, şi ai să simţi fierbinţeala lacrimii tale, când ţi-o povesti cum a „copchilărît cu Mihaî”. Era cam de o iarbă cu ea, acel „băiat fru­mos şi cu ochi sfioşi“. Cam co­linda el mult ,,prîn codriî iştia". Au­ ceva, afară de nenorocirile tdem­ietei şi de aceea că „poetul a plecat prin codriî citind Şi vi­sând“, n’ai să mai afli. Dar sărutând mâna slabă a bătrânii, a cărei copilărie nevi­novată s’a împletit, în vorbă şl in jocuri, acum 65 de ani, cu a­­ceea a lui Emînescu, ai să simţi trecând tremurul mânii luî în mâna ta. Când se vor fi dus In porturile veciniciei şî bătrâni! a­­ceştia, în adierea celor din urmă ecouri ale trecutului, va mai ră­mâne doar „codrul cu isvoarele" ce-au hrănit sufletul celui mai mare cântăreţ al lor şi, de nu va mai rămâne nici codrul peste vârful căruia să treacă „stoluri de rândunele“, eternitatea va găsi în stihurile lui Eminescu destul freamăt, murmur, cântec şi viaţă.­­ Ai tresărit o clipă în faţa unui fost tovarăş de copilărie a lui Emînescu şi pleci de-acolo cu frânturi de cântece pe buze, prin­tre ramurile legănate ale schi­tului. La câţi­va chîlometri după ieşirea din pădurea de mistică reverie a Agaftonului se deslu­şeşte ca într’un miraj de feri­cire satul moldovenesc al Ipo­­teştilor. Coama pădurii se sub­ţiază şi Se pierde ca o amintire de demult la marginea acestui Betleem al poeziei noastre. In legănatul trăsurii de ţară simţi cum pe meleagurile aces­tui glorios pământ al Moldovei de sus răsar vu­ paşii copilului de geniu, înfundat in dulcea te­gendă a codrilor. I. Gr. Oprișan ---------------------------­ ALBINA Cea mai veche și mai bună revistă. Trebue să fie pre­tutindeni cartea de cetire a poporului Abonamentul: 100 lei anul. Ad­ministraţia str. Latină 10 Bu­cureşti. C­ârti nouţ DOCTRINA SPIRITISTA : Fe-­­nomenele metapsichice, (trilogie spiritualistă) de inginer C.­ Stă­­nilescu, (ed. „Cartea Românea­scă’’). — Este o bună bucată de vreme de când, la această rubri­că a cărţilor noui, semnalam a­­pariţia unei broşuri în care d. Ciocazan, de la Craiova, adunase câteva din conferinţele sale a­­supra tulburătorului şi pasionan­tului domeniu metapsichic. Fă­ceam atunci o afirmaţiune ră­masă valabilă şi până în momen­tul de faţă, constatând intere­sul deocamdată foarte limitat pe care îl trezesc în România pro­blemele existenţei probabile „de dincolo”. D. inginer C. Stănulescu, într’o serie de trei volume apărute la „Cartea Românească’’, volume din cari ultimul poartă numele de „Casele cu stafii şi Reincar­narea” — readuce în discuţiune problema, în întregimea ei După expunerea fenomenelor spiritualiste clasice şi istoricul doctrinei, du­pă manifestările în ordine materială, apariţii şi maa­­terializării (ehrtiuni tratate şa primul volum), şi după telepatie, previsiune, comunicări diverse, cercetarea subconştientului şi toate fenomenele în legătură, (tratate în al doilea volum), d. Stănulescu expune problema „Caselor bântuite de duhuri’’ şi pe aceea, atât de impresionantă, a reîncarnării, a perpetuării exis­tenţelor în serie. Cadrul este în aşa chip vast şi importanţa elementelor trata­te este atât de covârşitoare, în­cât simpla enumerare generică făcută mai sus trebuie să ţină locul oricărei alte referiri la cu­prinsul trilogiei. Poate că, în­tr’o viitoare ediţie, autorul în­­suş va socoti necesară o altă gru­pare, ceva mai metodică, a foar­te bogatului material informativ şi documentar pe care îl pune la dispoziţiunea publicului român. * Asupra lucrului în sine, asu­pra subiectului tratat, ne gândim dacă o opinie personală, a noas­tră care scriem aceste rânduri, poate prezintă realmente vreun interes. AdftiLtui t»t a îUiiutian­s •' '*•/ -•-.'«Jt&ii!w&>; i ostile doctrinei spiritiste nasc, de cele mai multe ori, din igno­rarea obiectului special, sau din frecvenţa cazurilor în cari se constată reaua credinţă. Este în amintirea tuturora sensaţia mon­dială provocată de recentele ex­perienţe la care imperturbabila adunare de la Sorbona a condes­­cins să participe, în prezenţa unui faimos medium, care, e ade­vărat că a fost demascat ca în­şelător. Simulanţii au existat în toate vremurile şi în toate do­meniile. Prezenţa şi activitatea lor e menită desigur să arunce discre­ditul asupra unui element care însă considerat aparte nu înce­tează de a fi o realitate, şi încă una din cele mai serioase. Lumea de pretutindeni a ascul­tat cu emoţiune profesia de cre­dinţa pe care, de curând, o fă­ceau, în presa mondială, două din capetele r­de mai positivist organizate . Formidabilul fabri­cant Ford, acest Napoleon al in­dustriei, mărturisea deschis cre­dinţa lui în viaţa de dincolo, şi aceasta numai la puţină vreme după ce fizicianul emerit Edi­son, cu o ţigară de foi în gură, comunica aceleiaşi piese speran- 14 *4 d« ft fiUttft yojfi CU luffiPjl de dincolo, cu ajutorul unui a­­parat putând fi verificat de ori­cine... • Latura de nepieritor din indi­vidualitatea noastră a fiecăruia este cercetată in laboratorii, cu metodele materiale cele mai cin­stite, făcându-se consolatoarea dovadă că ea nu se pierde.. Ast­fel, trăgându-se puntea între pi­păibil ?i imponderabil,.incepân-­ du-se cu fixarea pe placa foto­grafică — vizibilă pentru orici­ne — a gândului nostru intim, pătrundem în necunoscut, cu pași nesiguri, cu mijloace deo­camdată încă discutabile pentru marea massă, grăbită și nea­tentă. A nu vedea, a nu percepe material un fapt, nu constituie nici decum dovada neexistenţei acestui fapt. Aceasta este o axi­omă. D. inginer Stănulescu, — mai ales prin viitoarea ediţie a tri­logiei sale metapsichice, în care clasarea materialului, revăzut, va spori însuşirea de claritate a importantei sale contribuţii,— va fi făcut un real serviciu, şi publicului respectuos faţă de adevăr, şi covârşitoarei probleme aduse la discuţiune.­ ­ M. NEGRU. I % - a OCAZIUNE RARĂ ROCHI de VARĂ DE LA Lei 1500 Salonul de Confesiuni Au Gout Parisien Sir. Paris 16 Etaj Mare colecţie de Modele ari­­gipale în ROCHII de Mătase de stele Mantouri Preturi de sfârşit de sexon Soldări MOTOARE CU MOTORINA Fabricat SCHIFFSWERFT LIHZ A. G. cu preţuri şi condiţiuni avantajoase CREDITUL TECHNIC S. A. Bucureşti — Str. MARCOV No. 3 — in PROMPT LIVRABILE DIN DEPOZIT BUCUREŞTI MOTOARE DE 30, 40, 50, 60, 70 şi 85 CAI IMG PRIMA FABRICA1­­CEHOSLOVACA­ de Haine Bărbăteşti STR. BERZEI 94*96 Telefon 63 183 Socorsala Bd. ELISABETA Pardesiuri şi Kimonouri Costumaşe pentru Traş sport si Viligiatură Severest, Gabardine, Fresco Alpacale, Panama, Dru­ PANTALONI ALBI Costumaşe şi pardesiuri pentru copil Halate albe şi colorate Haine de piele speciale pentru sportman! şi automobilişti Pardesiuri cauciucate Impreg­nate si cu 3 fete Costume smoking, sacouri alba HAINE de VARA CEL MAI BUN HEMEDIU BĂTĂTURILOR ȘI CONTR­­EGILOI ‘Paturi de fer­­boturi de b­ronz-Tehfen % Taluri de Copii găsiți la fabrica de­­Robite GHTMAH MARCUS Str.Afti Aposteli.72 Ad. nr. 1124 din 926 11. DIRECŢIUNEI 14 DE EXPLOA­TARE C. F. R. BRAŞOV Inspecţia L. PUBLICATIONS Se aduce la cunoştinţa genera­lă că în­ ziua de 26­­Iulie 1926 la orele 11 la inspecţia L din direc­ţia 14 de exploatare C. F. R. Bra­şov se va ţine o licitaţie publică cu oferte scrise, sigilate şi pre­văzute cu chitanţă despre depu­nerea unei garanţii provizorii de 4 la sută în conformitate cu art. 72—83 din legea comptabilităţii publice a statului pentru lucră­rile de vopsirea uşilor şi feres­trelor în cuprinsul secţiei L. 1 Braşov în valoare de circa 135.000 lei. Doritorii de a participa vor lua informaţiuni în orice zi de lucru de la inspecţia L 14 Braşov. 3233 MINISTERUL JUSTIŢIEI Comisiunea Ide naturalizări Conorm art. 22 din legea pri­vitoare la dobândirea şi pier­derea naţionalităţii române, se publică următoarea cerere de naturalizare, spre ştiinţa acelo­ra cari ar voi să facă vreo în­tâmpinare, potrivit dispoziţiuni­­lor art. 23 din zisa lege. Domnule Preşedinte, Subscrisul Friedrich Losert, funcţionar tehnic, domiciliat în Bucureşti, str. General Lecca No. 28, şi stabilit de 5 ani în ţară, vă rog să-mi acordaţi ce­tăţenia română, după împlini­rea stagiului. Anexez actele cerute de lege. Cu­ deosebită stimă, (ss.) Fried­rich Leiert. k . 6 PUBLICAŢIUNE Se aduce la cunoştinţă că ziua de 12 iulie a. c., orele­­ se ţine licitaţie publică cu ferte închise şi sigilate, la­­ secţiunea Casei Muncii C. F. I Str. Barbu Catargi Nr. 18, pen­tru furnitura a 3540 costum pentru băieţi, şi anume: 708 costume complecte (pa­ton, haină şi pantaloni), 7— ani. 708 costume complecte (pa ton, haină și pantaloni), 9-­ ani. 708 costume complecte (pa ton, haină și pantaloni), 11— ani. 708­ costume complecte (pa ton, haină și pantaloni), 13—­ ani. 708 costume complecte (pa ton, haină și pantaloni), 15—­ ani. Termenul de predare 60 zii de la comandă. Cadtul de sarcin general şi special cum şi mod­­ele sunt obligatorii pentru ad­judecatari şi se pot vedea Casa Muncii, Str. Barbu Catar, Nr. 18, între orele 11—13, une se pot lua şi orice informaţiuni Concurenţii vor depune oda­tă cu oferta în plic separat o ga­ranţie provizorie de 5 % din va­loarea ofertei. Garanţia num­­ai se va depune la Cassieri Casei Muncii, iar pentru efect se va prezenta recipisa Casa de Depuneri. Nr. 17135. DIRECȚIUNEA CASEI MUNCI C. F. R. ^ 323| CITIŢI Ziarul știintelor ?i al Călătoriilor

Next