Universul, noiembrie 1926 (Anul 44, nr. 254-278)
1926-11-01 / nr. 254
Parisul G. Profesor -- fragment dintr’o conferinţă — A vorbi despre vans este o unire indifisncală. Întâi pentruca Parisul nu e un oraş, ci o lume concentrată in spatul unui oraş. Şi o lume ale cărei gesturi se văd la capătul pământului,ale cărei gândiri, acipiea se înală atât de sus şi cu o Intensitate atât de vie încât lumina lor e răsfrântă în toate gândirile globului, precum dunga de lumină a meteorilor se răsfrânge in toate lacurile pământului cufundat in noapte . O ătare îndrăsneală, fiindcă Parisul e privit, de cine nu l-a căzut, cu puterile imaginaţiei, care face ca icoana reală oricât de puternic ar fi presintată, să apară ştearsă şi searbădă, pe lângă viziunea strălucită pe care singură înc Jupuirea o poate da. O măre fidră speidă, şi fiindcă cei cari au văzut Parisul oricât de scurt timp, nu adunat tot sufletul lor vii tânăr atât de considerabil de impresii sintetice, încât 'Înşiră rea penibilă şi anali- tică a unei cuvântări le va părea întotdeauna săracă și incompleta. Si totuş nt’am hotărît să vor- I besc despre Paris, cu toate neajunsurile uniei astfel de hotărîri şi aceasta dintr’un motiv mai puternic decât toate cele înşirate până acum Nimeni nu contestă superioritatea acestui oraş, dar mai toți, ca ei nu-l cunosc bine, îl socotesc ca un fel de Babilon modern . Strălucire dar stricăciune, splendoare dar destrăbălare şi frivolitate, o culme a civiliznţiei moderne, dar in realitate tronul diavolului împodobit cu toate graţiile ca să atragă pe nevinovaţi în ispită. Aceasta este o părere aproape universală .I-o stăpâneşte pe miîni şi în România şi mai ales în Ardeal. Ca să o întărească, au contribuit, pe lângă duşmani ştiuţi ai latinităţii, şi atâţia tineri de aiticle la noi, cari au dat fuga la Paris spre a cheltui în cabareturi banii lui „papa şi s’au întors cubeţişorul de promenadă“ amintit de Kiminescu şi cu toate ifosele refutării. Al contribuit înşişi francezii care ne-au invadat librăriile Cu maculatura fisprefuită şi nevâidută in Franţa : romane şi piese de teatru în care familia e redusă la trei persoane indispensabile : soţul, sofia care niciodată fur e citită în adevărata familie franceză. Departe de mine de a afirma că Parisul e o biserică şi că bulevardele exterioare împrăştie mireasma de tămâie. Era spus-o : Parisul e o lume. Ca in toate marile oraşe, şi unci mult ca în celelalte, fiindcă Parisul e in fruntea lor, petrecerea atrage aci cu un parfum mai ameţitor decât oriunde. Dar obişnuit se uită că nu aceasta e Parisul, sau ca aceasta e un caracter secundar al marelui oraş. Ce e admirabil pentru un străin observator în Paris, e că alături de amploarea vieţii de petreceri, există, în măsură superioară, grandoarea unei vieţi de muncă, de cinste, de corectitudine, de artă, de gândire, şi mai ales există o viaţă de luptă eroică, materială şi spirituală, luptă pentru victoria unei idei, pentru realizarea unei invenţii, pentru întruparea unui ideal superior, de artă sau de literatură, pentru crearea unei glorii mondiale, pentru descoperirea unui leac care va aduce micşorarea suferinţelor omenirii întregi. Parisul a dat revoluţia din 1789 pentru biruinţa unei idei generoase pentru toate popoarele. Parisul a dat radial, aeroplanul, automobilul, cinematograful. Parisul a avut pe Moliére, pe Pasteur. Pe lângă acest teatru de pasiuni divine care ridică prin geniu şi muncă îndărătnică, pe câţiva pe cea mai înaltă treaptă atinsă de un om, care sacrifică morţii sau insuccesului atâtea mii şi zeci de mii de fiinţe alese, ce înseamnă aspectul vieţei de petreceri,şi, frivolităţi a Parisului ? A vedea Parisul nu: mai sub acest aspect e o nedreptate şi o înjosire. Parisul e o inteligenţă care lucrează neobosită, o frumuseţe care se realizează necontenit în alte forme, setoasă de noutate şi de progres, o irapulsiune, care se manifestează, în mii de creaţiuni, o forţă, care concentrează într'un singur focar toate aspiraţiunile omenirii, ca să răspândească binefacerile descoperirilor sale asupra întregului pământ. Astronomii au descoperit „presiunea luminii“ datorită căreia pulberea cosmică poate circula de la sistem solar la sistem solar în tot universul. (la urma) Valsau universitar UNIVERSUL Din colaborarea redactorilor şi misionarilor Fundaţiei culturale „Principele Carol" CÂRTI $1 REVISTE isusALtiosTRu Evanghelia • .Colindele noastre cântă pe un Cristos care e al poporului acestuia. Un Cristos coborît din lumina Evangheliei şi îmbrăcat în haina pitorească, de mit idilic, a unei mentalităţi naive în cucernicia ei. Istoria lui Isus, pruncul, se preface astfel infr un mit crescut ca dum vlaga, pământului românesc. Colindele îl amestecă printre ciobani şi plugari. Dar el nu se naşte în stâna oilor ■Zgomotoase, nici între caii neliniştiţi, ci, în ieslea boilor domoli şi cuminţi, cari răsuflă de-ajunţi, aburesc de ‘ncălzesc şi durerde-’mblânzesc. Plaiul şi câmpul îl culcă pe paiele grâului, pe florile fânului, un legănaş depăltinaş; iar vântul dulce tragănă, pruncul de nai -l leagănă, ploaia caldă dalb îl scaldă. Îngerii dau zvoană cu stelele de stele în mâini, pământul însuş se înstelează ca văzduhul, paiele din staul, se auresc, fânul uscat înverzeşte şi Înfloreşte, ieslea se, preface în raiu, iar lacrimile.' mipuna tremură ca ulaiguritarul in ochii Maicei Domnului, cu păr galben despletit ca părul. Cosânzenii. Ea va toarceapoi, pe fus de argint, faşă din căier de mătasăşi, ca orice gospodină cucernică. Îşi vă boteza pruncuţ şi-l va „creştina“. Şi precum boul cel adânc, iubit, de plugari e ales ,încolindiul naşterii dintre toate dobitoacele, tot, astfel, pentru odihna pribeagă a sfintei familii, va fi aleasă umbra i'grată, a mărului, fruntea pomilor îtr frumuseţea fructelor. De-o însemnătate răspicată Si curentul acestei idei, e faptul că asinul, care aproape necontenit, in istoria evanghelică şi era îndelung cinstit de iubirea poporului evreu, nu se pomeneşte niciodată în cântecele noastre religioase- Poporul nostm a ales din natura însufleţită şi din cea neînsufleţită numai elementele înnobilate de preferinţele sufletului său şi-a împletit din ele mitul Domnului. Se pare că firea lui, de poezie blajină şi de seninătate, se excludele la groaznicul spectacol al suferinţii. Ea nu stăruie asupra momentului de vaiet şi de sânge de pe Golgota, care, în doctrina mântuirii , creştinş, joacă un rol capital. Ghinurile Domnului, atât de bine plăcute evlaviei catolice, care le răsuceşte în convulsia- i pile de gips ale Cadavrului ritual, cu orbite şi obraji oribil ! învineţiţi, cu fruntea şi coastele văpsite în parodia sângelui sacru, — delicateţea noastră de simţire le acopere cu maldăre de flori, pe pictura sfântului Epitaf. Cântecul popular spune de „un pat, mândru lucrat“ inde Cristos e aşezat „dormind frumos“ şi-l împodobeşte cu flori de mac, cu mintă, I dispice de grâu, cu clopoţei şi fiori domneşti, cu busuioc. ! T» aceasta nepriceperea faţă de misterul creştin al unui popor bededat cu doctrina şi cu dog- I ma? E lipsa lui de adâncime mistică? Sau e respingerea fericirii căpătate prin jertfa de moarte a altuia, fie acesta Dumnezeu însuşi? E, pe semne, repulsiunea firească faţă de spectacolul groasnic al durerii. .Şi poate, că în ea mocneşte şi lămurirea faptului istoric că încercările de catolicizare n'au prins niciodată rădăcini în sufletul românesc, nici măcar atunci când o parte din ardeleni s’au unit, formal cu doina. Hesistența orto- iFixismului nostru a stat, pe cât se pare, mai mult în această caracteristică a sufletului popular, decât în puterea organizată a Bisericii, care n’a izbutit nicicând să precumpănească prin vreo iniţiativă de ci setare relis-masa. O cartea fascinatoare cu care.rebue să înceapă cultura oricărui popor creştin. O revoluţie e irntrinsa. Cea mai dinamică scriptură a umanităţii. Ea a răsturnat ordinea lucrurilor şi a faptelor şi a făcut din pravilele ei simple şi posibile legile imutabile ale vieţii: „Soarele răsare peste cei buni ca şip este cei răi. Milă vreau, nu jertfă. Credeţi că lui Dumnezeu îi place fumul încins al sacrificiilor voastre ori grăsimea ţapilor de jertfă ? Lăsaţi rugurile şi victimele lor şi faceţi binele. Daca iubiţi pe cei ce vă iubesc, atunci ce merit veţi avea ' Nu vă împotriviţi răului. Nu judecaţi. Nu vă apăraţi prin violenţă. Nu vă răsboiţi...’' Dacă omenirea, încurcată în rosturile, ei de ipocrizia milioanelor de Tartufi, ar fi rămas la imperativele posibile din „Predica de pe munte" pământul nostru ar fi fost scutit de durerea atâtor catastrofe şi nenorociri.. Evanghelia închide într'insa spiritul, indurarea tragicii, sângele și puterea lui Isus: copită-] ria lui intre asfodelele şi palmierii Galileii, călătoriile misionare în suferinţa obscură şi filistinismul Iudeii, învăţaturile de pe munte, parabolele pline de forţă convingătoare pentru negaţia şi a stufia iudaică, ospăţul de pompă romană în casa lui Teni, miracolele, lacrămile iubirii lui, chemarea copiilor, intrarea în Ierusalimul urit şi al vrajbei teologice, revoluţia populară în faţa foişorului, lui Pilat, tragedia de pe gurguiul pietros al Golgo- rei, răstignirea şi învierea lui sub bpatul prigoriei din legendă. Evanghelia este istoria fără cronologie a aceluia în care s’a atins întreg principiul desăvârşi- I rii. viața fulgerului care a scaparat lumină asupra haosului şi in dodii. I Evanghelia e. strigătul tremurător al omenirii care vrea să trăiască nu numai din pâine şi din pin, dar şi, din spirit şi adevăr. II evoluţia franceză şi foaie mişcării ombriene ..în secolul al 19-lea sunt ieş uite din spiritul luminător al Scripturii care a creat doctrina egalităţii înaintea lui Dumnezeu. Ea a dat naştere mişcării ombriene în secolul al l0-lea şi tot pentru, ca, iluminaţii ,,săraci" din Jion cu Sanctus şi Blandina au îndurat torturile tragediei din amfiteatrul de la Fourvieres. Evanghelia a făcut pe Luther să ardă la porţile Elster hârtia urii papale şi să vorbească la Worms în agitata dietă a Reformei, care, după Carlyle, e momentul cel mai mare din toată istoria modernă. Evanghelia a mişcat pe răbdătorii Conpenanteri in Anglia. Ea a răsturnat zeiicorciţilor şi a sfâşiat indulgenţele conclavelor. Pravilele şi parabolele ei au potolit promiscunatea mitologiei păgâne in care Zeus a născut celui cu manta ,şi cu fiica lui; pravilele şi parabolele ei au fost stăvi Iar de tentafiunii, ale superslifiei şi urilor catastrofale ; pra- | viide şi parabolele ei vor in- j ■elcşta in rugina din teacă sa-i hia impetuoasă a lui Maicu; pravilele şi parabolele ei suit puterile de întindere ale paradisului peste suflete şi peste pământ. Umanitatea n'a primit un dar mai mântuitor ca această Scriptură care cuprinde spiritul şi iubirea omului din Cer. Ea nu este cum susţinea polemic Celsiu şi Apolinariu, o utopie. Tolstoi a lămurit cu o impunătoare linişte cât de uşoară şi posibilă e împlinirea invăluturilor lui Isus şi cum se leagă de ele fericirea întreagă a omului. E o incomparabilă simplitate in cele câteva sentinţe cari alcătuise nesdruncinata religie a lui Isus : Iubiţi pe duşmanii voştri. Faceţi bine celor ce vă urăsc. Ru- I gaţi-vă pentru cei ce vă prigo- | nesc. 1. Această Evanghelie nu s'a res- j trails în limitele unei rasse, ci el cartea comună a umanităţii, a emienilor, ca şi a împăraţilor. Ea I nu e un artificiu, ci poema lui Isus, în care nu există imposibi-] litate şi eroare. Pildele şi senlințel ei vin din focul şi divini- ! larea lui. Isus a creat-o, deşi Isus e făcut de Evanghelie. Fără I evanghelie, susţine cel mai stră- luminat teolog laic al Franţei, dai ar fi intrat în conştiinţa lumii, ca şi Saint pluis fără Joinille, ca şi Saint Francois d’Assise, fără Fiordi şi Cantico de Sole. Această Evanghelie povestită, parcă de un copil şi plină, cum spune Renan, de eter idealist, înfafişează pe Isus, pur. Nu conclavele şi biserica l-au sculptat aşa cum a fost, ci Evanghelia Ea răsfrânge neaburit şi viu spiritul şi inima lui Isus. Tot ce vine din afara ei transfigurează, şterge şi frânge, deconturând din j vina linie a realităţii. Creştinismul pur se legitimează prin Evanghelie. In faţa ei eu renunţ la fanteziile teatrale şi la spirala fumului de jertfă. Eu nu văd, nu aud şi nu înţeleg pe Dus decât ,in Evanghelie. In arhiva religioasă a inta ■ nitaţii ea înfăţişează finalitatea. E cartea supremă, căci oricare ar fi viitorul religios al oamenilor de pe pământ, Isus rămâne vecinie şi fără de eroare în mijlocul tuturor furtunilor şi prefacerilor. Dacă Isus e etern, Evanghelia nu e operă de ev. ■ Ea e constant actuală, pentru că adevărul şi poezia ei sunt ireductibile. Peste toate îndoelile şi catastrofele blind va sta biruitoare ca o efigie a, infinitului, poema lui Isus. Fiecare cuvânt al ei e o eternitate. Inima noastră treime să se atârne de adevărul lui, ca.i nu e carte de mai multa Huh*, fire ca Evanghelia. Un nesfârşit ispor de bine şi de pace. Când rosipesc paginile Evanglidişli ■ lor eu simt ia mine adierile, cerului. Omenirea eroică n'a scos pu ■ tere şi curaj de cât din Evanghelie. Ea a pus capăt disperării umane, proectând asupra desnă- j dejdii ei perspectiva unui colţ de cer. Evanghelia n'a inspirat terori şi indulgenţe, nici dogma iezuitică a infailibilităţii omului. Rugurile şi indexurile medievale, jurisdicţia inchiziţiei creată de conciliu din Verona şi suprimată de Napoleon după 700 de ani de teroare, Cozma şi Siberia, pedagogia iezuitica şi făţărnicia proclamaţiilor teatrale ale Rusiei comuniste, nu au ieşit din spiritul şi umilitatea evanghelică. Evanghelia a răscumpărat pe captivi, Evanghelia a inspirat scrisoarea din Smirna a martirului Ignatiu, care a cutremurat antichitatea eclesiastică, Evanghelii a provocat solia către creştini a lui Atenagora, Evanghelia a dat pe Sfântul Francisco d'Assisi a cărui viaţă a fost într'adevăr o — imitatio Christi — pe Caterina din Siena, pe Sfânta Tereza, arta lui Giotto, Divina Comedie, frescurile sixtine, pietrele oii ale lui Michel Angelo, pe Wicliff şi pe Luther, duioşia din romanele englezeşti, Eroii lui Carlyle, mila lui Tolstoi, romanticii francezi, ori acel „De pro-' fiindis" a lui Oscar Wilde, care ! ( '.ie cartea culminantă a creaţia- vii romantice. Evanghelia a susţinut roma umanitară a lui Pasteur şi a impus învăţătorului de la Neuhof: „Ceasurile de seară ale unui pustnic". Cea din urmă creaţiune de apărare a omenirii, Societatea Naţiunilor a ieşit din spiritul şi umanitatea evanghelică. Împotriva asaltului raţionaliştilor ea rămâne mereu ireductibilă şi vie. Secretul puterii ei, e în divinitatea lui Isus, în iubirea şi frumuseţea durerii lui. Ir. toată literatura misionară a omenirii nu e nimic asemănător cie forţa de conversiune a Evangheliei. Un păstor pur- fiind-o in traistă, a făcut din Irlanda lui o ţară a sfinţilor. Aşi vrea un Sfânt Patrick al acestei cârţi de conversiune şi de fericire, aşi vrea o biserică activă care să-i aducă omagiul, umani- s tatii printr'o constantă pregătire a omului evangelic, aşi vrea a- i supra milioanelor de oameni lu- mina cărţii lui Isus. Bărbaţi, femei şi copii, adevăr vă spun tuturor: Căutaţi poema celui mai mare artist, al Creaţiu- nii, cartea iubirii şi durerii lui Isus şi toţi căii sunteţi vii. păs- j tori umili şi regi, veţi fi ca Cristos la Emails. Cu el, cu crinii şi smochinii parabolelor lui, cu aromele vâr- j sale de Maria Magdalena la picioarele lui prăfuite, cu morala şi! care ţoală e milostivire şi pace, cine nu se va simţi asemenea copilului în împărăţia pacinică a cerului. ? Pentru ridicarea noastră din norii şi ura epocei nu există de cât o putere, care nu e îngropată , ca comoara într'un câmp: Car- tea lui Isus. Ea singură poate să ' şteargă suferinţa aspră şi nea -I ; gră, care n'are, cum crede. Wordsworth, caracterul nemar - i ginirii. Ce alt îndemn ar fi a-1 lunci pentru fiecare din noi, decât divinele cuvinte ale copilului J . din Milano, cari au tremurat in j : inima mişcată a Sfântului Au- gustin: Toile et lege, ia şi 11 citeşte. MONOGRAFIA MUNICIPIULUI ORADEA $1 JUD. BIHOR, volumiul I, de profesor Petre Dejeu, Oradea, E una din cărţile cari sunt de dorit pentru fiecare oraş şi judeţ al ţării. Volumul acesta, cuprinzând peste trei sute pagini, tratează numai despre aşezămintele culturale ale Oradiei şi Bihorului, adică : biserica, şcoala şi serviciul cultural municipal. Autorul a dat desvoltarea cuvenită părţii istorice, moderne şi contemporane, documentarea sa fiind cât se poate de bogată. Este deosebit de interesantă strădania sufletului românesc, în acest oraş de graniţă, de a pune pecetia sa peste pergamentul istoriei. Datele cu privire la restriştea în care s’au sbătut Românii pe vremea năvălirii Tătarilor şi, a cuceririi Turcilor, sunt tot atâtea capitole de vitalitate a acestui neam greu încercat. Istoria bisericii orădene este tratată cu amănunte de cel mai viu interes. Autorul, făcând parte din confesiunea „uniţilor“, a vorbit, se înţelege, pro domo. Dar, destul de bine a expus şi situaţia „neuniţilor“. Am rămas puţintel nedumerit însă când autorul ne spune că o parte a românilor, desbinându-se de „uniţi“, trec în cadrele bisericii ortodoxe (pagina 140). Tot ortodoxii schismatici şi pace ! De asemenea nedumerit am rămas la afirmaţia că „Biserica Romei ne-a dat cele dintâi şcoli româneşti când asupra românilor din toate colţurile pământului stăpânea duhul străin şi păcătos slav şi grecesc cu şcolile şi bisericile lor cari numai româneşti n’au fost !“. Dacă toţi ctitorii noştri ortodoxi n'au făcut operă românească, mă mir cum de mai existăm, in altă parte a cărţii se spune că Românii rătăciti în confesiunea baptistă din Oradea sunt toţi din biserica ortodoxă (pag. 327). Ortodoxii tot aşa susţin ? Ar fi interesant de ştiut. Chestiunea şcolilor şi a jertfelor pe cari biserica le-a făcut pentru ele este bine documentată şi am dori să nu poată şi şcoala răspunde vreodată despre sacrificiile pe cari Ie-a făcut pentru instituţia lui Hristos. Iată, între altele, cuvintele „fundaţionale" ale aşezământului Sf. Nicolae, datate 14 Oct. 1860 : „In institutul acesta se vor primi numai studenţi cari vor putea dovedi purtare până şi cami deosebit în cele bisericesti, apoi în studiul limbei şi literaturii române a meritat laudă”. Scopul Fundaţiei e „creşterea de oameni de omenie şi cetăţeni cu frica Domnului, creşterea de români şi creştini adevăraţi”. Rosturile bisericii se împletesc la tot pasul cu ale şcolii. VIATA LITERARA, No. 24, Bucureşti, 1926. D. I. Valerian stă de vorbă din când în când şi cu oamenii culturii. Se pare, cel puţin din cât am văzut până acum, că avem mai multe de aflat dela dânşii decât dela anumiţi oficianţi ai literaturii. De altfel, în s sus redactorul foii se vede a fi ajuns, după atâtea peregrinări pe la uşile literatorilor, la necesitatea de a întreba şi alte figuri reprezentative ale vieţii noastre sociale : pictori, actori, I sculptori, oameni politici, profesori ,- Iniversitari, după cum anunţă chiar în numărul de faţă. Viaţă literară implica neapărat contacmi sufletesc per- j iminent cu literatura, dar ea presu- pune că nu trebuie să părăsească, nici o clipă, atmosfera în care se ela- ' lorează această literatură. Și de a- j :eea bine face neobositul redactor al revistei că lărgește orizontul. Foarte interesante opiniile d-lui Gh. A. Mugur, cu privire la problema feleralizării societăţilor culturale, mai lies că s’au găsit unii carisă-l învinuiască de monopolizare. Deosebit de preţioase mărturisirile cu privire a scriitori şi masse. Pline de interes propunerile d-lui Bădăuţă, relativ de la rostul S. S. R.-ului faţă de scrii- t torii tineri şi spirituale observaţiile ' i sale cu privire la mişcarea teatrală. X-structivă activitatea d-lui Pompiliu Constantinescu, un element de mare atent, dar duşmanul iremediabil al miorilor etice din literatura noastră, după ce a „îngropat" pe Vlahuţă, ară să se razeme pe un singur document pe care i l-ar fi pus la dispoziţie realitatea, acum trece în rânjul anatronismelor pe Slavici, l-am lori sincer, ca două rânduri din scrisul său de până acum, să trăiască cât „Popa Tanda” şi ,,La gura sobei“. I. Gr. Oprişan LEOPOLD STERN: „PSYCHOLOGE DE L'AMOUR CONTEMPORAN, id. de Monde Moderne. Paris.—Cunoscuta revistă literară Candide, publică asupra acestei cărţi, următoarea aprecere semnată de d. Pierre Valdagne: .Autorul este înzestrat cu o minunat acuitate de viziune şi cu o mare vieţe psihologică“. Iar marele cotilian le Gaulois, prin pana cronicaului sail literar, d. Lecuyer, spunea: ,tui strălucit şi amuzant essai”. Paul Géraldy, poetul fin din Toi et noi, afirmă în prefaţa cărţii d-lui Stern, că această psihologie a iubirii antimporane, este o urmare logică , acelei fiziologii a iubirii moderne, ■e care a scris-o Paul Bourget. Iar Marcel Prdvost, în prefaţa primă a aeluiaş volum, spune că lucrarea d-lui Stern, este amuzantă şi totuşi „de o subtilitate strânsă şi solidă". Aceste prejioase elogii sunt deplin justificate. Cartea d-lui Stern e bo- tată în observaţii fine şi pătrunzătoa- re. Dar — şi acesta este marele meu al cărţii — aceste observaţii nuunt îngrămădite, ca să formeze o birare pedantă, seacă, aridă. D. Hem este un fin causetic : de aceea, necdota, frumos povestită, înfloreşte aginile acestei cărţi. Iubirea modernă este pentru dtenn, un amalgam de amiciţie şi de orbita posesiunei. După cum sunt doate aceste două principale elemente, ibirea poate fi mai ideală sau mai... ământească. Epoca noastră cunoaşte n tip bizar : ('homme à lemme, care este una şi aceeaș persoană cu on Juanul viermimilor romantice. Acest tip a fost defăimat. D. Stern îl habilitează. ---------------------------- de GH. D. Mugur UMILIRE Vrei, inima ’naintefi să mi-o smulg Şi sufletul sălbatec să-mi sfâşii? Voi face tot ce vrei, voi fi un fulg Pe care sti alungi în vijelii. Sunt iedera ce alunecă pe-un zid S’o calci când pasun calci te-o purta Şi mugurul nădejdii mi-l deschid. Doar ca să-l vezi murind în faţa ta. Aşi vrea să fiu isvor din caer bei Şi iarba de sub pomul mic stai Aşi vrea să fiu albina ce ’n ştubei Din flori ţi-o strânge miere ’n luna Mai. Ca să mă ai în minte ’n ori ce zi Aş vrea să fiu un lucru cât ne mic Şi aş vrea să fier din ochii-ţi, când aş şti Că nu mai ai nevoie* de nimic... loan Ciorănescu ■ O □ O De spiritul Mântuitorului numai jertfa ne poate apropia. WICLIFF Citiţi Citiţi inimisil ttni RAISIN ELEKTRA POUT- LES - OISVRES PARIS BOURJOIS paris DUMITRU POPESCU BUCUREŞTI, Calea Şerban Vodă No. Telefon 6204 (lângă Biserica Sft. Spiridon) Primul Magazin şi atelier românesc Fondat în anul 1890 Cel mai bine asortat cu odăjdii bisericeşti, gata şi de comandă, Obiecte bisericeşti de argint şi de metal alb (alpaca) bine lucrate şi bine aurite. — Evanghelii, cruci, potire, discuri, candele, cădelniţe, sfeşnice, policandre de alamă, epitate, steaguri, ioane pictate şi îmbrăcate cu argint şi metal, lucrate în stil româneasc pentru bisericile ortodoxe. Rog pa Onor, credincioşi sâ se ferească de imitaţiuni şi de firmele străine de această branşe f. 71 23 CREMA fin budoarul femeiei elegonie SimC, BOCIT, TA1MB $1 BITRU. Trimiţând 200 LEI plus 10 lei „ mărci la adr. SOC. .,GEO ‘ BRAILA veţi primi recomandat un bilet de loterie cu care puteţi câştiga acest imobil din Brăila B-dul Cuz* (18 cu etaj constr. 1923, 15 încăperi şi dependinţe în valoare de 2.000.000 lei producând un venit de 150~2(10.000 lei anual. Tragerea va avea loc IREVOCABIL în ziua de 31 Decembrie 1926 în faţa autorităţilor^ în sala Teatrului Comunal din Brăila. Deci nu scăpaţi aceasta unică ocazie şi luaţi bilete din timp. vaP-teA'ja Dt Pâr RAPID ESTE NEÎNTRECUTA IN EFICm El/;; SE GASESC IN TOATE NUANTELE LA FARMACII - DROGHERII SI PARFUMERII Hai bine vopseşte IRIDE şi SUPER-IRIDE 6569 Bucureşti. Frateîli Gabbiani animiiiiiWMiMii .......... niiin.mil— ii I .................................................. hmihmwi»iiu.u«.. Vinde M*A. cu 5% câștig. COLONIALE Dumitru Toncescu Str. Carol No. 55 HUILE extra pentru salate Litru 47 HUILE pentru gătit Litru M CREZURI, CAFELE, SANDELE, FĂINA, sAPUNURI, etc | INEVRALGINE ■"urasT REMEDIU SIGUR CONTRai DURERILOR DE COP - NERVOASE. REUMATICE - MIGRENE Importate direct de la origină Publicul nostru şi artele plastice de Oscar Waller Clsek ca şi în trecut, nu ne-au lipsit artişti adevăraţi în primul, pătrar al secolului nostru, creatorii unei vieţi noui ce se închide şi se strânge sintetic in vraja unui stil- In deosebi artele plastice au fost chiar favorizate de soartă, în privinţa aceasta. Grigorescu, Iuchian, Andreescu ca. şi urmaşii lor carce ilustrează stadiul actual al..picturii româneşti sunt, de sigur, pictori care n’au săvârţ. sil- ntrnlat valori relative, măsturate de i mentalitatea... mai mult. sau mai puţin hotărâtoare a societăţii noastre orăşeneşti şi preţuite tot de ea, ci valori ce pot sta oricând cu onoare alături de atâtea alte valori, mult lăudate şi preţuite îi. Apus- Pictura şi sculptura, noastră au aşadar cu ce se făli, pe când arhitectura se complace de cele mai multe ori, în, a- 1 t.mlăturite unui» «meşteşug“, j îndepărtat de tot ce s’ar putea j numi cir adevărat creaţie. Dar j mina. chiar .şi Atoan şi Grigo- reseu şi Luchian au fost pre- i:ţuiţ'F şi lansaţi th, opinia publică, nu;pentru că operele lp.f. f au fost înţelese (Te sb’cietateăvl. in care trăiau. toţi au fost a- !ceia care au ştiut să preţuias-că intr’adevăr arta lor? De cele mai multe ori, literaţii timpului făceau poezii în proză în jurul subiectelor zugrăvite de Grigorescu sau de Verona, fără a dispune de un gust destul de cultivat şi de o vizualitate destul de educată pentru a descoperi diferenţa capitală între unul şi altul, în ce priveştecalitatea întreagă a picturii lor. Astfel s-a putut întâmpla ca pictorii noştri cu adevărat valoroşi ca Petraşcu, Pallady, Iser, Teodorescu-Sion şi alţii să fie neglijaţi timp de mulţi ani, iar negustorii de dulcegării eftine să fie mereu ridicaţi fie un renume fără de bază, împodobiţi cu aureola unui adevarat mit. Lirismele poeţilor zahariseau valorile existente sau inexistente. Gine picta o carnaţie sănătoasă nu se prea deosebia de mânuitorul de penel ce zugravia în locul ei vată colorata sau foiţă ondulată Dar creatorilor noştri mari nu le prea păsa de înţelegerea societăţii. »Şi era bine aşa, îşi vedeau de treaba lor,, realizând în tăcere atâtea minuni. Dar suntem acum pe cale de a afla de ce Grigorescu şi Luchian trebuesc socotiţi pictori de seamă, de ce Aman a fost un foarte valoros gravor. Ne apropiăm de un nou stadiu de cunoaştere care nu va mai permite ca o lucrare slabă de Grigorescu sa fie preferată unei lucrări valoroase de Pe■raşcu. Au apărut câţiva critici foarte serioşi şi competenţi caarineisc Şirato, Ştefan I. Nenifescu şi N. N. Tonitza care ştiu ce înseamnă echilibrul spiritual al unei lucrări, expresia hotărâtoare a valorilor de culoare, sau de compoziţie. Cronicile plastice însă nu prea par şi atrăgătoare cetitorilor revistelor noastre. Ne lipseşte, înainte de toate, o educaţie elementară a vizualităţii, un alfabet pentru cunoaşterea valorilor artistice. Muzee nu prea avem. La înjghebarea unei galerii serioase de artă nu ne gândim, cu toate că realizarea ei nu trebue considerată ca făcând parte din domeniul fantazii. (Capitala tinerii Prepublici Cehoslovace, Praga, şi-a înjghebat în anii de după război o minunată galerie de artă modernă, în care se găsesc nu mai puţin de trei capodopere ale marelui francez Delacroix). Proprietarii, sălilor de expoziţie, ocupându-se numai de partea negustorească nu făceau nici o deosebire între un artist valoros şi un diletant incapabil. Orice măsgălitor de pânze era pentru ei „un artist“, astfel că din punctul acesta de vedere, marele public, dornic de frumos şi de înţelegere neutru adevărul artistic, a fost nevoit să rămână, fără de directivă. |${| dg Îndrumători. Cu restrânsele mijloace ce-i stau deocamdată la dispoziţie, Fundaţia Culturală „Principele Carol“ doreşte să contribue la educaţia artistică a publicului nostru, a cumpărătorilor, ( de opere artistice, ca şi a tineretului ce va trebui să susţină cu priceperea lui existenţa artei noastre în viitor. In scopul acesta, Fundaţia va deschide în localul ei din strada Paris No. 20, „sala Grigorescu", care va avea menirea de a evidenţia valorile adevărate realizate la noi şi de a apropia, pe cât posibil, publicul nostru de evoluţia firească a artei româneşti, înjghebată după un criteriu strict artistic ce nu va cunoaşte nici un fel de concesiuni efline sau de alt ordin decât viaţa cristalizată în alta, expoziţiile Fundaţiei nu vor selecţiona numai valorile contimporane româneşti, ci fi vaa trece chiar, artele altor popoare şi altor timpuri, cu scopul de a da o cât mai largă posibilitate de educaţie artistică. In felul acesta, lesne se vor putea oferi publicului nostru expoziţii de grafică ce pot înfăţişa spiritul unei întregi epoci. Fundaţia speră în bunăvoinţa şi în concursul colecţionarilor noştri de samă care au strâns cu nespus de multă pricepere şi tenacitate averi întregi în mii de foi, pe a căror suprafaţă albul şi negrul hotăresc soarta vieţii prinsă în plasa meşteşugită a liniilor. Pe lângă aceste expoziţii ce vor avea un caracter numai educativ, direcţia artistică a „Sălii Grigorescu* va mai întocmi şi altele de pictură contimporană străină, invitând grupuri din Franţa, Cehoslovacia, Polonia,Iugoslavia ş. a. m. d. Prima expoziţie din „Sala Grigorescu“ ce se va deschide Miercuri 3 Noembrie a. c. va fi închinată pictorilor şi sculptorilor noştri reprezentativi, întrunind lucrări de Periasm, I’allady, Steriade, Tonitza, ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato, Teodorescu-Sion, Marius Bunescu, O. Han şi Medren. A doua expoziţie va cuprinde .Noua grafică românească“. E un început ce nu se sfieşte să aibă oarecari pretenţii. Publicul să-şi spună cuvântul, susţinând intenţiile noastre! ----------U : O---------A NE AJUTORA SEMENIi, PE CEI CE SUNT IN LACRIMI ŞI IN DURERI, ESTE POATE SINGURA OPERA CARE NE ADUCE PACEA IN SUFLETE SI NE FACE SA ÎNTREVEDEM FERICIREA. SA CONLUCRAM LA FRUMOASA SI UMANA OPERA ÎNTREPRINSA DE „CRTinr* -»-» SIE“. »