Universul, noiembrie 1927 (Anul 45, nr. 255-279)
1927-11-26 / nr. 276
ÉL i. l ' .̇*■íft!! r mMÉ ÉL mm Ég I 111 ll t". .. -V-:IS B t". Anul X nr. 278 Paeini in tard 3 Sei în străinătate 6 Bel CELE DiN URMÂ.STlRl DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE şi TELEFONICE Redacţia si Administraţia: Bucureşti» str. Srezoianu, TI Fcjscalor: LuiQkuizmmiim TELEFON : Dfréctle 3 .2/72 - 3S4/S4 ßireefor: srnum. popesc Atministratia 313/71 Secretariatul d® Redacţie 356/43 Redacţia î Cores?, cu provincia 303/98-335/31— Ion I. C. Brătianu I --- f Ion Brătianu, preşedinteleconsiliului de miniştri, e morţ.Vestea e cutremurătoare. Sta mintea ’n loc , mintea unei naţii e învăluită în doliu. Aripele morţii au fâlfâit deasupra celui mai cuprinzător su- , îlet politic al ţării şi l-au luat să-l ducă, luând ţării pe cel mai de seamă dintre fiii săi aleşi, luând neamului pe cel , mai bun dintre devotaţii săi. După Regele realităţii româneşti, a murit ziditorul întregirii conducătorul muncii, luptei şi amarnicelor oboselii de mărirea ţării şi refacerii ei. Trăznetul acestei morţi înăbuşă, fiindcă Ion Brătianu era fiurtătorul torţelor, el era căauzitorul şi pe umerii lui apăsa în toate poverile răspunderii înlăturării dificultăţilor şi deschiderii drumului întră aşezarea năzuinţelor. In cumpăna vremii, gândul lui hotărît strejuia primejdiile şi liniştea vorbei lui stăpânea neliniştea. Înţelepciunea lui a fost pentru ţară şi popor, fundament de înălţare şi propăşire. îjî s’a prăvălit ca o stâncă Uriaşă, făcând un popas nădejdilor şi întrerupând depanarea gândurilor de înaintare, căci nu mai e el cu energia lui sobră, cu disciplina lui imperativă pentru binele obştei româneşti, cu iubirea adâncă, adâncă până la misticism a neamului, cu patriotismul cel mai constructiv, ce a călăuzit ţara. El nu mai e. In faţă e mormântul. Mormantul Ini, care a biruit toate piedicile şi a înfrânt toate duşmăniile ca să-şi cinstească ţara şi neamuL Ion Brătianu a făcut cele mai glorioase capitole din istoria politică a României. Sub privegherea lui s’au împlinit toate poruncile, şi ale conştiinţei şi ale instinctului naţional. Sub călăuza lui s’au înscris în trudită istorie a poporului român, paginile de exaltare patriotică ale unirii fraţilor şi de răsfnire a hotarelor, care umileau istoria şi turteau geografia românilor. Şi acum, când chemarea lui avea rost de solie, întru întărirea zidirii ţării noui şi mari, s’a prăbuşit. Repede spăimântător de repede, doliul naţional s’a întins ca o pânză de la un capăt la altul ai ţării. Tragedia a împăenjenit vederile. Nenorocul sugrumă o clipă din respirarea României, fiindcă Ion Brătianu, de numele căruia e legată toată strălucirea ei modernă, e mort. După durerea morţii Regelui, durerea morţii celui mai mare sfetnic pe care l-a avut Coroana. Ni s’au încetat sufletele. Prea sunt mari durerile, prea sunt cernite inimile. Ziditorii au intrat în cripte. GEL GABE S’A DUS încercarea de a caracteriza printr’o formulă viaţa publică a lui Ion. Brătianu te loveşte de mărimea activităţii tale. Cu toate astea judecata imparţială va putea spune, că ceeace l’a caracterizat mai presus de toate, au fost trei însuşiri inerente oamenilor de stat de rasă superioară. Simţ politic. Suflet mare. Prestigiu personal. Moştenitor al unui nume glorios In istoria modernă a tării, el a avut sarcina deopotrivă de norocoasă şi de grea, să asume noui răspunderi în conducerea statului şi sa-i adaoge noui titluri la recunoştința țării. S’a achitat de aceasta misiune cu o inteligentă şi o abilitate pe care, înainte de a le înregistra Istoria, le-au recunoscut întotdeauna chiar adversarii săi cei mai crânceni, in special acţiunea sa din timpul neutralităţii, când soarta i-a hărăzit şi onoarea neasemuită de a fi interpretul în fapt al instinctului naţional, şi răspunderea uriaşă de a hotărî mijloacele pentru realizarea întregirei neamului, va rămâne una din cele mai grele încercări la care a fost supus vreodată un om de stat şi pe care a învins-o printr’o îndemânare subliniată în chip luminos în antologia internaţională a actelor politice strălucite. Dar dacă în Ion I. Brătianu omul de stat se impunea cu o vigoare irezistibilă, sufletul său a fost mai puţin cunoscut din cauza acelei rari podoabe, discreţiunea, care-l acoperă, în loc să-l descopere. Greu de întâlnit o fiinţă mai pătrunsă de tezaurele poporului român, pe care l-a iubit slujindu-l, nu ademenindu-l. Cine era mai simţitor ca el, la tot ce formează istoria acestui neam ? Cine dădea la o parte orice alte preocupări, atunci, când avea prilejul să cunoască o nouă fătă*, un nou moment din trecutul politic, cultural, artistic, din zbuciumurile, durerile, bucuriile naţionale ? Cine punea mai presus de orice, desfătarea de a-şi umple sufletul cu darurile câmpiei româneşti, cu virtuţile poporului român din vechiul regat şi din teritoriile alipite, mai ales din Transilvania, pe care încă de mult a cutreerat-o, a cercetat-o, şi a venerat-o ? De aceea, în apărarea intereselor României, personalitatea lui Ion I. Brătianu venea nu totdeauna cu acea parte a sufletului, care cucereşte prin puterea covârşitoare a credinţei. Figura cea mai reprezentativă a generaţiei ursite să dea neamului întregirea, pilot fericit la cârma statului în cele mai grele ceasuri, Ion I. Brătianu se bucura de un prestigiu fără pereche înăuntru şi definitiv consacrat în afară. Era mai mult decât o mândrie pentru România să se poată consolida liniştită la adăpostul experienţei uneia din căpeteniile politice europene. Ţinându-se departe de mărunţişurile vieţii publice, planând în înălţimea de unde interesele generale apar libere de celelalte, luase în conştiinţa naţiunei îndoitul caracter de simbol şi întrupare a celei mai mari încrederi şi speranţe. Pierderea unui asemenea om este imensă. Prin imensitatea ei, impune tuturor, ca o sacră datorie, să întoarcă ochii de la scopuri mici, pentru a privi, în deplină înţelegere, numai şi numai interesele supreme ale ţării. Patriotismul mai presus de toate: aşa am învins greutăţile trecute, aşa le vom învinge un viitor. Opera marelui dispărut Ion C. Brătianu nu mai este. O boală năprasnică l-a sece- t rat pe fostul preşedinte al consiliului, tocmai in împrejurările de astăzi, când ţara avea nevoe de conducerea sa ferma şi Înţeleaptă. Ia epoca de după război, cinde aproape un tinism constatarea, că există o secetă de oameni mari, — în mica noastră lume politică din România Mare şi Nouă, personalitatea puternică a lui Ion I. C. Brătianu se impunea tuturor, — indiferent de credinţa şi doctrine politice, indiferent de pasiunile trecătoare, cari Împart de obicei oamenii politici in tabere deosebite şi adverse. Adevăratele valori politice sânt rare, căci adevăratele valori politice sunt numai acelea, cari concentrează într’îasele virtuţile civice, cari sintetizează capacitatea creatoare şi productivă în ordinea morală, socială şi politică, contribuind , într’o măsură cât mai largă şi simţită la prosperitatea şi înălţarea statului, la mărirea şi întărirea naţiunii. Ion I. C. Brătianu a făcut parte din acei oameni predestinaţi, pe cari Emerson i-a numit „sarea pământului“ şi despre cari Carlyle spunea, că ei au primit de la naştere un mesaj din partea providenţei, ca să-l transmită concetăţenilor lor. -□ * □Când Ion L C. Brătianu a făcut cunoscut regelui Carol I şi ţării, în 1913, că o reformă agrară se impune spre a se crea ţărănimii noastre o stare socială şi economică, mai bună, impusă de înalte consideraţiuni morale şi politice, el a transmis mesajul, de care a vorbit Carlyle. El a fost atunci, nu interpretul propriei sale voinţi, ci înţelegătorul vremurilor sale. Spiritul său clarvăzător, temperamentul său energic şi disciplinat, simţul său pătrunzător politic, vigoarea caracterului sau şi voinţa sa fermă au contribuit să facă pe Ion I. C. Brătianu să traducă, totdeauna, voinţa In acţiune şi acţiunea In opere pozitive. Reforma agrară, promisă în 1813, a realizat-o sub domnia marelui şi înţeleptului Rege Ferdinand I. Nu se poate nega importanţa covârşitoare a acestei reforme, care cu tot caracterul ei revoluţionar, din punctul de vedere social şi economic, a fost înfăptuită, fără zguduiri, fără vărsare de sânge, fără salturi în necunoscut. Şi astăzi, când ţărănimea este stăpână pe pământul ei, numele înfăptuitorului reformei agrare, va fi pronunţat cu pietate şi recunoştinţă. Când a izbucnit războiul mondial, Ion I. C. Brătianu, în calitate de şef al guvernului român, a ştiut, în acele vremuri de grea cumpănă pentru ţară, să desfăşoare o acţiune diplomatică de primul ordin, luînd în serioasă consideraţie, nu numai interesele permanente ale statului, dar mai cu seamă aspiraţiile legitime ale întregului neam românesc. El a fost şi atunci, nu interpretul propriei sale voinţe, ci interpretul voinţei unui neam întreg, care dorea şi cerea realizarea unităţii naţionale într’un stat omogen, mare şi puternic. România a putut să intre in război, alături de marii ei aliaţi din apus, graţie tratatului de la 1 August 1916, semnat, din partea României, de Ion I. C. Brătianu. Poporul nostru nu va uita niciodată numele marelui român, Ion I. C. Brătianu, care prin adâncul său patriotism, prin iubirea sa de neam, prin strălucitele sale însuşiri morale şi politice, a contribuit atât de mult la mărirea, întărirea şi prosperitatea statului român Întregit. Numele lui Ion L C Brătianu va rămâne Înscris cu Utere neperitoare în cartea de aur a neamului românesc, pentru că el a înţeles, în cea mai Însemnată epocă din istorie, ca şi marii bărbaţi de stat şi patrioţi dispăruţi, Take Ionescu şi Nicolae Filipescu, ceea ce dictează interesele civilizaţiei şi ale neamului românesc. Mafife biografice Ion I. C. Brătianu a fost fiul marelui om de stat Ioan Brătianu, care a pus bazele partidului liberal în România, inspirat fiind de ideile generoase, cari au însufleţit generaţia revoluţionară din 1848 sub influenţa revoluţiunii franceze. Ion I. C. Brătianu s’a născut, in 20 August 1864. El a făcut studiile primare şi liceale unde a absolvit şc. Politehnică şi aceea de poduri şi şosele, obţinând titlul de inginer. Cât timp a studiat in capitala Franţei, tânărul Brătianu a stabilit relaţiuni de prietenie cu numeroşi francezi, cari mai târziu au ocupat situaţii strălucite în viaţa politică, literară, sau ştiinţifică. Revenit în ţară, tânărul Ion Brătianu a continuat să cultive aceste prietenii. IN CORPUL TECHNIC El a intrat în corpul nostru technic şi a lucrat câtva timp, sub conducerea regretatului inginer Anghel Savigny, la construirea marelui pod de peste Dunăre, unde s’a distins, nu numai prin solidele sale cunoştinţe technice, dar şi prin spiritul său conştiincios şi camaraderesc, prin puterea sa de muncă, zelul şi devotamentul său. A lucrat apoi la lărgirea liniei Bacău—P.Neamţ, la dublarea liniei Chitila-Bucureşti. PERSONALITATEA LUI I. I. C. BRATIANU De la şcoala franceză modernă, mult regretatul bărbat de stat a câştigat, de o parte, spiritul pozitiv, ştiinţific, disciplina intelectuală, puterea de pătrundere şi de altă parte, darul viziunii clare, obicinuinţa dialecticei pure, elocinţa caldă şi convingătoare. De la părintele său, a moştenit însuşirile omului politic, care mai târziu avea să fie chemat să conducă acelaş partid politic şi să prezideze, în calitate de şef de guvern, evenimentele cele mai importante din istoria neamului românesc. Aceste însuşiri au fost pre dominate de o înţelegere clară a realităţilor, de o voinţă perfect echilibrată şi pronunţat afirmată de un simţ politic remarcabil, cari i-au permis — când ora marilor deciziuni au sunat — să le pună în serviciu patriei sale prin hotărîri ferme, prin acţiuni conduse cu energie şi bine susţinute, prin soluţii înţelepte. Ion I. C. Brătianu a debutat în viaţa politică, în 1895, când a fost ales deputat al col. I de Gorj. La 31 Martie 1897 a fost numit ministru al lucrărilor publice, în ministerul Sturdza. Ion I. C. Brătianu a împăcat principiile politicei idealiste cu principiile politicei pozitiviste. El niciodată n’a stabilit o linie de demarcaţie între dânsele, nici nu le-a confundat prin compromisuri, ci le-a pus în acord, având ca scop suprem de atins, — fie binele contimporanilor săi, fie înălţarea şi propăşirea patriei şi a neamului său. In împrejurări grele, a ştiut s& domine evenimentele şi nici odată nu s’a lăsat dominat de ele. El n’a şovăit, ci şi-a asumat toată răspunderea actelor sale, căci cunoştea arta de a guverna, după cum era un bun psiholog, un excelent tactician şi un fin diplomat. Principiile sale politice se pot încadra în formula liberalismului modern, bazat pe practica unei democraţii sănătoase, fica unei democraţii sănătoase. Odată a declarat Ion Brătianu, în Cameră: ,,Oricare ar fi împrejurările, nu voi fi împins să merg nici prea mult la dreapta, dar nici prea mult la stânga". _ Iată definită politica de echilibru, — liberală și democratică ION L C. BRATIANU,—ȘEF DE PARTID ȘI ŞEF DE GUVERN Chemat la conducerea partidului liberal, în 1909 după retragerea lui Dim. D. Sturdza. Ion I. C. Brătianu a promis solemn că îşi va îndeplini greaua sa misiune prin respectarea doctrinei şi principiilor partidului său, dar mai presus de toate, prin luarea în consideraţie a dorinţelor şi intereselor generale ale ţării. Şi el s-a ţinut de promisiune. Exerciţiul puterii nu l-a făcut să uite promisiunea dintâi, angajamentele sale. El a fost un şef cu autoritate, dar fără să abuzeze de această autoritate; un conducător avizat, Înţelept; un consilier al tronului totdeauna credincios şi devotat; un servitor al statului, plin de demnitate şi conştiincios. A fost ministru al lucrărilor publice, al domeniilor, al externelor, al internelor (1907), apoi preşedinte al consiliului şi ministru de război şi de externe afirmând calităţi de adevărat bărbat de stat. RĂSCOALELE ŢĂRĂNEŞTI In 1907, isbucnind răscoalele ţărăneşti, guvernul conservator, prezidat de Gh. Gr. Cantacuzino, a fost nevoit să demisioneze şi atunci fruntaşii acestui partid au făcut apel la patriotismul şefului partidului liberal ca să ia puterea spre a restabili ordinea şi liniştea în ţară. Situaţia era foarte grea, deoarece, în interior, răscoalele ţărăneşti se întindeau şi ameninţau centrele urbane, iar în apropierea graniţelor de la nord, se concentrau trupe austro-ungare. In asemenea împrejurări grele, Ion I. C. Brătianu şi-a asumat răspunderea ca ministru de interne. REFORMATORUL Dar, Ion I. C. Brătianu a tras şi consecinţele de ordin social, economic şi politic, din acele triste evenimente. In 1913, după ce a luat parte la campania din Bulgaria, ca ofiţer de rezervă, având gradul de căpitan, a făcut cunoscut printr’o scrisoare, ţării, că o reformă agrară se impune, pentru împroprietărirea ţăranilor. Şi această reformă agrară a fost înscrisă, în programul partidului liberal, odată cu aceea a sufragiului universal, egal, direct şi secret. Reforma agrară, anunţată în 1913, nu a putut fi realizată, decât în 1919, din cauza războiului Această mare reformă, care a fost o adevărată revoluţie pacinică, a asigurat clasei rurale o situaţie economică bună, iar ţării i-a garantat pacea internă. DIPLOMATUL. — GUVERNAREA DE LA 1914—1919 De la Ianuarie 1914 şi până la Septembrie 1919 — adică în epoca cea mai grea prin care a trecut neamul nostru — neutralitatea, războiul şi tratativele de pace — Ion I. C. Brătianu a condus aproape neîntrerupt destinele ţării, cu multă chibzuinţă, fermitate şi autoritate. In timpul neutralităţii, el a dirijat acţiunea diplomatică cu prudenţă, abilitate, pricepere şi înţelepciune, aşteptând să sune clasul României. A jucat strâns, a negociat, s’a informat, s’a pre- parat. A fost o acţiune diplomatică plină de greutăţi şi de riscuri mari, dar Ion I. C. Brătianu a condus-o, în aşa mod, în cât a atins scopul ce-l urmărea : intrarea în război alături de aliaţii noştri fireşti, însă prin asigurarea chestiilor teritoriale relative la Ardeal, Banat şi Bucovina, precum şi la cooperarea armatelor ruseşti în Moldova şi Dobrogea şi a armatei aliate de la Salonic, comandată de generalul Sarlai. La 30 Iunie 1916, contele Czernin, fostul ministru al Austro- Ungariei în Bucureşti, comunica, la Viena, baronului Burlan, „că Brătianu nu aşteaptă decât ora proprie ca să intre in Transilvania La 4 August 1916, in casa lui Procopiu din Bucureşti, Brătianu semna tratatul de alianţă cu Marea Britanie, Franţa, Rusia şi Italia, prin care se recunoştea drepturile noastre asupra provinciilor române de peste Carpaţi. Şi în ziua de 14 August, guvernul Ion Brătianu declara război Austro-Ungariei şi ordona mobilizarea armatei.» Zarul se aruncase. Armele urmau să hotărască soarta noastră. După retragerea armatelor noastre în Moldova, în Decembrie 1916, s-a constituit, la Iaşi, guvernul de colaborare Ion Brătianu—Take Ionescu. Guvernarea istorică dela 1914- 1919, a fost întreruptă dela Ianuarie 1918 până la sfârşitul lunii Februarie 1918 (guvernul Averescu) şi dela Martie 1918—Octombrie 1918 (guvernul Marghiloman) și apoi de guvernul prezidat de generalul Coandă. TRATATIVELE DE PACE DE LA PARIS In ziua de 29 Noembrie 1918, s’a constituit guvernul Brătianu. •ZâSMsB Citiţi continuarea In ganglia H a. 3 mm