Universul, noiembrie 1927 (Anul 45, nr. 255-279)

1927-11-26 / nr. 276

ÉL i. l ' .̇*■íft!! r m­­MÉ ÉL mm Ég I 1­11 l­l t"­. .. -V-:­IS B t". Anul X nr. 278 Paeini in tard 3 Sei în străinătate 6 Bel CELE DiN URMÂ.STlRl DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE şi TELEFONICE Redacţia si Administraţia: Bucureşti» str. Srezoianu, TI Fcjscalor: LuiQk­uizmmiim TELEFON : Dfréctle 3 .2/72 - 3S4/S4 ßireefor: srnum. popesc At­ministratia 313/71 Secretariatul d® Redacţie 356/43 Redacţia î Cores?, cu provincia 303/98-335/31— Ion I. C. Brătianu I ---­ f Ion Brătianu, preşedintele­­consiliului de miniştri, e morţ.­­Vestea e cutremurătoare. Sta mintea ’n loc , mintea unei naţii e învăluită în doliu. A­­­ripele morţii au fâlfâit de­asu­­pra celui mai cuprinzător su- , î­let politic al ţării şi l-au luat­­ să-l ducă, luând ţării pe cel­­ mai de seamă dintre fiii săi­­ aleşi, luând neamului pe cel , mai bun dintre devotaţii săi. După Regele realităţii ro­mâneşti, a murit ziditorul în­tregirii conducătorul muncii, luptei şi amarnicelor oboseli­i de mărirea ţării şi reface­rii ei. Trăznetul acestei morţi înă­buşă, fiindcă Ion Brătianu era fiurtătorul torţelor, el era că­­auzitorul şi pe umerii lui a­­­păsa în toate poverile răspun­derii înlăturării dificultăţilor şi deschiderii drumului întră aşezarea năzuinţelor.­ In cumpăna vremii, gândul lui hotărît strejuia primej­diile şi liniştea vorbei lui stă­pânea neliniştea. Înţelepciu­nea lui a fost pentru ţară şi popor, fundament de înălţare şi propăşire. îjî s’a prăvălit ca o stâncă Uriaşă, făcând un popas nă­dejdilor şi întrerupând depa­narea gândurilor de înainta­re, căci nu mai e el cu ener­gia lui sobră, cu disciplina lui imperativă pentru binele obştei româneşti, cu iubirea adâncă, adâncă până la mis­ticism a neamului, cu patrio­tismul cel mai constructiv, ce a călăuzit ţara. El nu mai e. In faţă e mormântul. Mor­man­tul Ini, care a biruit toa­te piedicile şi a înfrânt toate duşmăniile ca să-şi cinstească ţara şi neamuL Ion Brătianu a făcut cele mai glorioase capitole din is­toria politică a României. Sub privegherea lui s’au împlinit toate poruncile, şi ale conştiinţei şi ale instinctului naţional. Sub călăuza lui s’au înscris în trudită istorie a poporului român, paginile de exaltare patriotică ale unirii fraţilor şi de răsfnire a hotarelor, care umileau istoria şi tur­teau geografia românilor. Şi­ acum, când chemarea lui avea rost de solie, întru în­tărirea zidirii ţării noui şi mari, s’a prăbuşit. Repede spăimântător de repede, do­liul naţional s’a întins ca o pânză d­e la un capăt la altul ai ţării. Tragedia a împăen­jenit vederile. Nenorocul sugrumă o clipă din respirarea Româ­niei, fiindcă Ion Brătianu, de numele căruia e legată toată strălucirea ei modernă, e mort. După durerea morţii Rege­lui, durerea morţii celui mai mare sfetnic pe care l-a avut Coroana. Ni s’au încetat sufletele. Prea sunt mari durerile, prea sunt cernite inimile. Ziditorii au intrat în cripte. GEL GABE S’A DUS încercarea de a caracteriza printr’o formulă viaţa publică a lui Ion­­. Brătianu te loveşte de mărimea activităţii tale. Cu toate astea judecata im­parţială va putea spune, că ceea­­ce l’a caracterizat mai presus de toate, au fost trei însuşiri ine­rente oamenilor de stat de rasă superioară. Simţ politic. Suflet mare. Prestigiu personal. Moştenitor al unui nume glo­rios In istoria modernă a tării, el a avut sarcina deopotrivă de norocoasă şi de grea, să asume noui răspunderi în conducerea statului şi sa-i adaoge noui tit­luri la recunoştința țării. S’a a­­chitat de aceasta misiune cu o inteligentă şi o abilitate pe care, înainte de a le înregistra Istoria, le-au recunoscut în­totdeauna chiar adversarii săi cei mai crânceni, in special acţiunea sa din timpul neutralităţii, când soarta i-a hărăzit şi onoarea nea­semuită de a fi interpretul în fapt al instinctului naţional, şi răspunderea uriaşă de a hotărî mijloacele pentru realizarea în­­tregirei neamului, va rămâne una din cele mai grele încercări la care a fost supus vreodată un om de stat şi pe care a învins-o printr’o îndemânare subliniată în chip luminos în antologia inter­naţională a actelor politice stră­lucite. Dar dacă în Ion I. Brătianu o­­mul de stat se impunea cu o vigoare irezistibilă, sufletul său a fost mai puţin cunoscut din cauza acelei rari podoabe, dis­­creţiunea, care-l acoperă, în loc să-l descopere. Greu de întâlnit o fiinţă mai pătrunsă de tezau­rele poporului român, pe care l-a iubit slujindu-l, nu ademe­­nindu-l. Cine era mai simţitor ca el, la tot ce formează istoria acestui neam ? Cine dădea la o parte orice alte preocupări, a­­tunci, când avea prilejul să cu­noască o nouă fătă*, un nou mo­ment din trecutul politic, cultu­­ral, artistic, din zbuciumurile, durerile, bucuriile naţionale ? Cine punea mai presus de orice, desfătarea de a-şi umple sufle­tul cu darurile câmpiei româ­neşti, cu virtuţile poporului ro­mân din vechiul regat şi din te­ritoriile alipite, mai ales din Transilvania, pe care încă de mult a cutreerat-o, a cercetat-o, şi a venerat-o ? De aceea, în apăra­rea intereselor României, persona­litatea lui Ion I. Brătianu venea nu totdeauna cu acea parte a su­fletului, care cucereşte prin pu­terea covârşitoare a credinţei. Figura cea mai reprezentativă a generaţiei ursite să dea neamu­lui întregirea, pilot fericit la câr­ma statului în cele mai grele cea­­suri, Ion I. Brătianu se bucura de un prestigiu fără pereche înă­untru şi definitiv consacrat în afară. Era mai mult de­cât o mândrie pentru România să se poată consolida liniştită la adă­postul experienţei uneia din că­peteniile politice europene. Ţinân­­du-se departe de mărunţişurile vieţii publice, planând în înălţi­mea de unde interesele generale apar libere de celelalte, luase în conştiinţa naţiunei îndoitul carac­ter de simbol şi întrupare a celei mai mari încrederi şi speranţe. Pierderea unui asemenea om este imensă. Prin imensitatea ei, impune tu­turor, ca o sacră datorie, să în­toarcă ochii de la scopuri mici, pentru a privi, în deplină înţele­gere, numai şi numai interesele supreme ale ţării. Patriotismul mai presus de toate: aşa am învins greutăţile trecute, aşa le vom învinge un viitor. Opera marelui dispărut Ion­­ C. Brătianu nu mai­­ este.­­ O boală năprasnică l-a sece- t rat pe fostul preşedinte al con­siliului, tocmai in împrejurările de astăzi, când ţara avea nevoe de conducerea sa ferma şi În­ţeleaptă. Ia epoca de după război, cind­e aproape un tinism con­statarea, că există o secetă de oameni mari, — în mica noas­tră lume politică din România­ Mare şi Nouă, personalitatea puternică a lui Ion I. C. Brătia­­nu se impunea tuturor, — in­diferent de credinţa şi doctrine politice, indiferent de pasiu­nile trecătoare, cari Împart de obicei oamenii politici in tabere deosebite şi adverse. Adevăratele valori politice sânt rare, căci adevăratele va­lori politice sunt numai acelea, cari concentrează într’îasele vir­tuţile civice, cari sintetizează capacitatea creatoare şi produc­tivă în ordinea morală, socială şi politică, contribuind , într’o măsură cât mai largă­­ şi sim­ţită la prosperitatea şi înălţa­rea statului, la mărirea şi în­tărirea naţiunii. Ion I. C. Brătianu a făcut parte din acei oameni predesti­naţi, pe cari Emerson i-a numit „sarea pământului“ şi despre cari Carlyle spunea, că ei au primit de la naştere un mesaj din partea providenţei, ca să-l transmită concetăţenilor lor. -□ * □­Când Ion L C. Brătianu a fă­cut cunoscut regelui Carol I şi ţării, în 1913, că o reformă a­­grară se impune spre a se crea ţărănimii noastre o stare so­cială şi economică, mai bună, impusă de înalte consideraţiuni morale şi politice, el a transmis mesajul, de care a vorbit Car­lyle. El a fost atunci, nu interpre­tul propriei sale voinţi, ci în­ţelegătorul vremurilor sale. Spiritul său clar­văzător, tem­peramentul său energic şi dis­ciplinat, simţul său pătrunzător politic, vigoarea caracterului sau şi voinţa sa fermă au con­tribuit să facă pe Ion I. C. Bră­­tianu să traducă, totdeauna, voinţa In acţiune şi acţiunea In opere pozitive. Reforma agrară, promisă în 1813, a realizat-o sub domnia marelui şi înţelep­tului Rege Ferdinand I. Nu se poate nega importanţa covârşi­toare a acestei reforme, care cu tot caracterul ei revoluţio­nar, din punctul de vedere so­cial şi economic, a fost înfăp­tuită, fără zguduiri, fără văr­sare de sânge, fără salturi în necunoscut. Şi astăzi, când ţă­rănimea este stăpână pe pă­mântul ei, numele­ înfăptuitoru­lui reformei agrare, va fi pro­nunţat cu pietate şi recunoş­tinţă. Când a izbucnit războiul mondial, Ion I. C. Brătianu, în calitate de şef al guvernului român, a ştiut, în acele vre­muri de grea cumpănă pentru ţară, să desfăşoare o acţiune diplomatică de primul ordin, luînd în serioasă consideraţie, nu numai interesele perma­nente ale statului, dar mai cu seamă aspiraţiile legitime ale întregului neam românesc. El a fost şi atunc­i, nu interpretul propriei sale voinţe, ci interpre­tul voinţei unui neam întreg, care dorea şi cerea realizarea unităţii naţionale într’un stat omogen, mare şi puternic. Ro­mânia a putut să intre in răz­boi, alături de marii ei aliaţi din apus, graţie tratatului de la 1 August 1916, semnat, din partea României, de Ion I. C. Brătianu. Poporul nostru nu va uita nici­odată numele marelui ro­mân, Ion I. C. Brătianu, care prin adâncul său patriotism, prin iubirea sa de neam, prin strălucitele sale însuşiri morale şi politice, a contribuit atât de mult la mărirea, întărirea şi prosperitatea statului român În­tregit. Numele lui Ion L C Brătianu va rămâne Înscris cu Utere ne­­peritoare în cartea de aur a neamului românesc, pentru că el a înţeles, în cea mai Însem­nată epocă din istorie, ca şi ma­rii bărbaţi de stat şi patrioţi dispăruţi, Take Ionescu şi Ni­col­ae Filipescu, ceea ce dictează interesele civilizaţiei şi ale nea­mului românesc. Mafife biografice Ion I. C. Brătianu a fost fiul marelui om de stat Ioan Bră­­tianu, care a pus bazele parti­dului liberal în România, ins­pirat fiind de ideile generoase, cari au însufleţit generaţia re­voluţionară din 1848 sub in­fluenţa revoluţiunii franceze. Ion I. C. Brătianu s’a născut, in 20 August 1864. El a făcut stu­diile primare şi liceale unde a absolvit şc. Politehnică şi aceea de poduri şi şosele, obţinând ti­tlul de inginer. Cât timp a stu­diat in capitala Franţei, tânărul Brătianu a stabilit relaţiuni de prietenie cu numeroşi francezi, cari mai târziu au ocupat si­tuaţii strălucite în viaţa poli­tică, literară, sau ştiinţifică. Revenit în ţară, tânărul Ion Brătianu a continuat să cultive aceste prietenii. IN CORPUL TECHNIC El a intrat în corpul nostru technic şi a lucrat câtva timp, sub conducerea regretatului in­giner Anghel Sav­igny, la cons­truirea marelui pod de peste Dunăre, unde s’a distins, nu numai prin solidele sale cunoş­tinţe technice, dar şi prin spi­ritul său conştiincios şi cama­raderesc, prin puterea sa de muncă, zelul şi devotamentul său. A lucrat apoi la lărgirea li­niei Bacău—P.­Neamţ, la du­blarea liniei Chitila-Bucureşti. PERSONALITATEA LUI I. I. C. BRATIANU De la şcoala franceză moder­nă, mult regretatul bărbat de stat a câştigat, de o parte, spi­ritul pozitiv, ştiinţific, discipli­na intelectuală, puterea de pă­trundere şi de altă parte, da­rul viziunii clare, obicinuinţa dialecticei pure, elocinţa caldă şi convingătoare. De la părintele său, a moştenit însuşirile omului politic, care mai târziu avea să fie chemat să conducă acelaş partid politic şi să prezideze, în calitate de şef de guvern, evenimentele cele mai importante din istoria nea­mului românesc. Aceste însuşiri au fost pre­­­ dominate de o înţelegere clară­­ a realităţilor, de o voinţă per­fect echilibrată şi pronunţat a­­firmată­ de un simţ politic re­marcabil, cari i-au permis — când ora marilor deciziuni au sunat — să le pună în serviciu­ patriei sale prin hotărîri ferme, prin acţiuni conduse cu ener­gie şi bine susţinute, prin solu­ţii înţelepte. Ion I. C. Brătianu a debutat în viaţa politică, în 1895, când a fost ales deputat al col. I de Gorj. La 31 Martie 1897 a fost numit ministru al lucrărilor publice, în ministerul Sturdza. Ion I. C. Brătianu a împăcat principiile politicei idealiste cu principiile politicei pozitiviste. El niciodată n’a stabilit o li­nie de demarcaţie între dânsele, nici nu le-a confundat prin compromisuri, ci le-a pus în a­­cord, având ca scop suprem de atins, — fie binele contimpora­nilor săi, fie înălţarea şi pro­păşirea patriei şi a neamului său. In împrejurări grele, a ştiut s& domine evenimentele şi nici odată nu s’a lăsat domi­nat de ele. El n’a şovăit, ci şi-a asumat toată răspunderea ac­telor sale, căci cunoştea arta de a guverna, după cum era un bun psiholog, un excelent tac­tician şi un fin diplomat. Principiile sale politice se pot încadra în formula libera­lismului modern, bazat pe prac­tica unei democraţii sănătoase, fica unei democraţii sănătoase. Odată a declarat Ion Brătianu, în Cameră: ,,Ori­care ar fi împrejurările, nu voi fi împins să merg nici prea mult la dreapta, dar nici prea mult la stânga". _ Iată definită politica de echi­libru, — liberală și democratică ION L C. BRATIANU,—ȘEF DE PARTID ȘI ŞEF DE GUVERN Chemat la conducerea parti­dului liberal, în 1909 după retra­gerea lui Dim. D. Sturdza. Ion I. C. Brătianu a promis solemn că îşi va îndeplini greaua sa misiune prin respectarea doc­trinei şi principiilor partidului său, dar mai presus de toate, prin luarea în consideraţie a dorinţelor şi intereselor generale ale ţării. Şi el s-a ţinut de pro­misiune. Exerciţiul puterii nu l-a făcut să uite promisiunea d­intâi, angajamentele sale. El a fost un şef cu autoritate, dar fără să abuzeze de această au­toritate; un conducător avizat, Înţelept; un consilier al tronu­lui totdeauna credincios şi de­votat; un servitor al statului, plin de demnitate şi conştiin­cios. A fost ministru al lucră­rilor publice, al domeniilor, al externelor, al internelor (1907), apoi preşedinte al consiliului şi ministru de război şi de ex­terne afirmând calităţi de ade­vărat bărbat de stat. RĂSCOALELE ŢĂRĂNEŞTI In 1907, i­sbucnind răscoalele ţărăneşti, guvernul conserva­tor, prezidat de Gh. Gr. Canta­­cuzino, a fost nevoit să demi­sioneze şi atunci fruntaşii a­­cestui partid au făcut apel la patriotismul şefului partidului liberal ca să­ ia puterea spre a restabili ordinea şi liniştea în ţară. Situaţia era foarte grea, de­oarece, în interior, răscoa­lele ţărăneşti se întindeau şi a­­meninţau centrele urbane, iar în apropierea graniţelor de la nord, se concentrau trupe aus­­tro-ungare. In asemenea împre­jurări grele, Ion I. C. Brătianu şi-a asumat răspunderea ca mi­nistru de interne. REFORMATORUL Dar, Ion I. C. Brătianu a tras şi consecinţele de ordin so­cial, economic şi politic, din a­­cel­e triste evenimente. In 1913, după ce a luat parte la campa­nia din Bulgaria, ca ofiţer de rezervă, având gradul de căpitan, a făcut cunoscut printr’o scri­soare, ţării, că o reformă agrară se impune, pentru împroprietări­rea ţăranilor. Şi această reformă agrară a fost înscrisă, în programul par­tidului liberal, odată cu aceea a sufragiului universal, egal, direct şi secret. Reforma agrară, anun­ţată în 1913, nu a putut fi reali­zată, decât în 1919, din cauza războiului Această mare reformă, care a fost o adevărată revoluţie paci­­nică, a asigurat clasei rurale o situaţie economică bună, iar ţă­rii­ i-a garantat pacea internă.­­ DIPLOMATUL. — GUVERNA­REA DE LA 1914—1919 De la Ianuarie 1914 şi până la Septembrie 1919 — adică în e­­poca cea mai grea prin care a trecut neamul nostru — neutra­litatea, războiul şi tratativele de pace — Ion I. C. Brătianu a con­dus aproape neîntrerupt destinele ţării, cu multă chibzuinţă, fer­mitate şi autoritate. In timpul neutralităţii, el a dirijat acţiunea diplomatică cu prudenţă, abilitate, pricepere şi înţelepciune, aşteptând să sune clasul României. A jucat strâns,­­ a negociat, s’a informat, s’a pre-­­ parat. A fost o acţiune diploma­­­­tică plină de greutăţi şi de ris­curi mari, dar Ion I. C. Brătianu a condus-o, în aşa mod, în cât a atins scopul ce-l urmărea : intra­rea în război alături de aliaţii noştri fireşti, însă prin asigura­rea chestiilor teritoriale relative la Ardeal, Banat şi Bucovina, precum şi la cooperarea armate­lor ruseşti în Moldova şi Dobro­­gea şi a armatei aliate de la Sa­lonic, comandată de generalul Sarlai. La 30 Iunie 1916, contele Czer­­nin, fostul ministru al Austro- Ungariei în Bucureşti, comuni­ca, la Viena, baronului Burlan, „că Brătianu nu aşteaptă decât ora pro­pri­e ca să intre in Tran­­silvania La 4 August 1916, in casa lui Procopiu din Bucureşti, Brătianu semna tratatul de alianţă cu Ma­rea Britanie, Franţa, Rusia şi Italia, prin care se recunoştea drepturile noastre asupra pro­vinciilor române de peste Car­­paţi. Şi în ziua de 14 August, guvernul Ion Brătianu declara război Austro-Ungariei şi ordona mobilizarea armatei.» Zarul se aruncase. Armele urmau să hotărască soarta noastră. După retragerea armatelor noastre în Moldova, în Decembrie 1916, s-a constituit, la Iaşi, guvernul de colaborare Ion Brătianu—Take Ionescu. Guvernarea istorică dela 1914- 1919, a fost întreruptă dela Ia­nuarie 1918 până la sfârşitul lunii Februarie 1918 (guver­nul Averescu) şi dela Martie 1918—Octombrie 1918 (guvernul Marghiloman) și apoi de gu­vernul prezidat de generalul Coandă. TRATATIVELE DE PACE DE LA PARIS In ziua de 29 Noembrie 1918, s’a constituit guvernul Brătianu. •ZâSMsB Citiţi continuarea In gan­glia H a. 3 mm

Next