Universul, februarie 1929 (Anul 47, nr. 25-48)

1929-02-04 / nr. 28

Scumpirea traiului, o necesitate? In şedinţa de Vineri a Ca­merei s’a pus în discuţie pro­blema scumpirii traiului, în legătură cu sporirea impozi­telor şi scumpirea unor pro­duse ale Statului. Cu acest prilej, s’a reamin­tit d-lui ministru interimar al finanţelor că, în comisiu­­nea bugetară, atunci când s’a luat în discuţiune bugetul, a declarat că veniturile Regiei vor fi sporite prin mărirea ex­portului şi nici de­cum prin scumpirea produselor. E vor­ba deci de o inconsecvenţă regretabilă, mai ales când vi­ne din partea unui membru al guvernului. Ce-a răspuns de ministru ad-interim la finanţe? „Reali­zarea stabilizării cere norma­lizarea preţurilor şi, dacă produsele Regiei erau sub cota normală, ele trebuiau nivelate după cum, la alte produse mai scumpe decât cota normală, s’a căutat să se revină la această cotă“. Vasăzică, în urma împru­mutului de stabilizare şi din cauza acestui împrumut, me­nit să îmbunătăţească viaţa generală a ţării, scumpirea traiului devine o necesitate imperativă, căreia nu ne pu­tem împotrivi. Dacă preţurile fabricatelor Regiei n’au ajuns încă la normal, adică la valoarea lor antebelică, corespunzătoa­re valoarei-aur, plus creşte­rea firească a preţurilor — rezultat al echilibrului nece­­­sar între cerere şi ofertă —­­ în schimb, celelalte articole de consumaţiune, mai ales a­ i celea de primă necesitate, au­­ întrecut cu mult valoarea lor aur dinainte de războiu.­­ Dar problema mai are o la­tură peste care nu trebue să­­ trecem cu uşurinţă — aceia­­ a impozitelor. Ori de câte ori se măreşte un impozit care loveşte articolele de consu­maţie, de atâtea ori se scum­peşte preţul vieţii într’o mă­sură superioară cotei de im­pozit ce reprezintă sporul fiscal. Prin urmare, nu numai­­că sporul fiscal il suportă în în­tregime consumatorul, dar comerciantul — e vorba de cel de rea credinţă, căci ne­gustorul de bunăcredinţă păstrează şi astăzi buna cum­pănă în toate — găseşte în urcarea impozitelor un bun prilej de scumpire a mărfu­rilor ce le vinde, înainte de a formula para­doxul economic că, în raport cu împrumutul de stabilizare, scumpirea traiului e o nece­sitate, ea însemnând normali­zarea preţurilor, d. ministru ad-interim la finanţe ar fi trebuit să cugete că socotelile de cabinet, oricâtă competen­ţă de specialitate ar avea ma­rele sau micul economist, nu se potrivesc cu realităţile so­ciale, după cum, — ca să în­trebuinţăm o veche zicătoare românească — socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Cazul e aproape identic cu acela în care operaţia răuşe­­şte, dar pacientul sucombă. In ce priveşte scumpirea traiului, ca rezultat al opera­ţiunii de stabilizare pe calea mult trâmbiţatului împrumut, ne este teamă ca operaţia să nu răuşească, iar pacientul — recte contribuabilul şi consumatorul român — să nu se înăbuşe pe urma aces­tei operaţiuni. Scumpirea excesivă a traiu­lui este anormală, e o excres­cenţă economică morbidă a zilelor de după război, rezul­tat întristător al mentalită­ţii şi psihologiei societăţii postbelice, e un nou aspect al nevrozei împotriva căreia trebue să luptăm. Iată de ce noi nu suntem de părerea exprimată Vineri, la Cameră, de guvern. „D-ra România” a plecat la Paris Vineri seară, cu Simplo­nul de 10.45, d-ra Mari­­rioara Gănescu, aleasă ,,D-ra România“ la con­cursul naţional de frumu­seţe, organizat de ziarul „Universul“, a plecat la Paris. In călătorie şi în popa­sul de la Paris, frumoasa domnişoară e însoţită de d-na Zino, mătuşa d-sale. La gară, a fost condusă de un grup de doamne şi domni, cari i-au oferit flori. I s’a urat tot timpul, ca la Paris să ajungă din „D-ra România”, „D-ra Europa” şi să plece mai departe, la New-York, să stea faţă în faţă cu „D-ra America”* D RA ROMANIA fier aspru in Germania Berlin, 1 Februarie. (Rador).— In Berlin, ca şi in cea mai mare parte din Germania, s'a produs o subită schimbare a tempera­turii. Feste tot, domneşte un ger foarte aspru, care în timpul nopţii a atins, in mai multe lo­calităţi, IS grade sub zero. Marea Neagră bântuită de furtună — Vase şi bărci naufragiate. — Alte vase in primejdie — Constanţa. 1 Vaporul „Principesa Maria” care trebuia să sosească astăzi dim. La ora 4, la Constanţa, a sosit cu 10 ore întârziere. Călătorii ne spun, că pe tot parcursul, vasul a avut de luptat cu valuri îngrozitoare. Toţi au tre­cut prin adevărate clipe de panică. In drum, vasul a în­registrat numeroase sem­nale de ajutor dela alte vase cuprinse în larg de furtuni. Aparatele din oraşul nostru au înregistrat dea­ Lement cereri de ajutor dela vasul rusesc „Kra­­snico”, în primejdie a se scufunda la intrarea în Bosfor. Marinarii sosiţi In port aduc ştirea din Constan­­tinopol, că vasul ameri­can „Ceylton” s’a scu­fundat la 12 km. de rada portului Constantinopol.­ In portul nostru, ma­nevrele vaselor se fac cu foarte mare greutate. Numeroase bărci ale pescarilor au fost sfărî­­mate. Accidente numeroase s’au produs chiar tir ba­zinul portului. Rusia propune Poloniei să semneze pactul de neagresiune OXO — Rezervele Poloniei. «Schimbul de comunicări intre d-nii Patek şi Litvinov — Varşovia, 2 (Radar). — Agen­ţia sovietica. „Tass“ anunţă: „La 21 Ianuarie, d. Litvinov a informat in scris pe ministrul polon ,d. Patek despre procedu­ra si forma de semnare propusa de guvernul sovietic pentru pro­­tocolul destinat a accelera pune­rea in vigoare a pactului Kol­­log. In cursul vizitei făcute de d. Patek in ziua de 26 Ianuarie la comisariatul afacerilor străine, d. Litvinov l-a rugat sa gră­bească răspunsul guvernului po­lon asupra procedurei propuse, arătând că amânarea negocieri­­lor ar deprecia in mod conside­rabil actul pacific propus de gu­vernul sovietic. ..In ziua da 28 Ianuarie, d. Pa­tek a anunţat pe d. Litvinov că Estonia, Letonia şi România au comunicat guvernului polon do­rinţa lor de a participa la pro­tocol, semnându-l alături şi si­multan cu Rusia şi Polonia şi că Finlanda este deocamdată ex­clusă din numărul participanţi­lor eventuali la protocol. Acea­stă din urmă împrejurare, a a­­dăugat însă d. Patek, nu schim­bă întru nimic hotărirea Polo­­niei, României, Estoniei şi Le­toniei de a semna protocolul. Semnarea ar putea avea loc la Moscova, rezervându-se Finlan­da­ dreptul de a adera mai târ­ziu. „La 31 Ianuarie, d. Patek a co­municat d-lui Litvinov, că in caşul cdnd s'ar consimţi la sem­narea protocolului In mod si­multan fi solidar, refuzul unuia sau mai multor State de a­ sem­na, deși au fost invitate să par­ticipe la protocol ,n'ar putea ser­vi ca un motiv pentru un refuz al Poloniei de a semna protoco­lul. D. Patek a adaugat, că Po­lonia n'ar insista ca protocolul să fie numai decât semnat oda­tă cu Lituania, dacă această din urmă ţară ar prefera să-şi dea adeziunea ulterior. D. Patek a confirmat de asemeni că gu­vernul polon acceptă propune­rea guvernului sovietic de a pune protocolul in vigoare între Statele care l-au ratificat, înain­te de ratificarea generală de toţi participanţii". PACTUL AR PUTEA FI SEM­NAT LA 7 FEBRUARIE „întrucât nu e nici­decum vor­­ba de o nouă obligaţiune pe care ar avea-o să o ia parti­­cipanţii la protocol, In afară de obligaţiunile cuprinse in trata­­t­­ul dela Paris, Întrucât Statele Unite au ratificat evident fărâ nici o rezervă şi Întrucât textul protocolului supus examinării guvernului polon e probabil cu­noscut şi de celelalte state care s’au declarat gata să-l semneze, guvernul sovietic nu vede nici o necesitate de a intra in nego­cieri sau discuţiuni ulterioare asupra propunerei sale. Guver­nul sovietic consideră în con­secinţă că semnarea protocolu­lui ar putea avea loc la 7 Fe­bruarie şi are intenţia să pro­pună Patenteii Estoniei, Leto­niei şi României de a autoriza pe delegaţii lor să semneze pro­tocolul la această dată. REPLICA D-LUI PATER D .Patek a declarat că nevoind să conteste pentru moment di­ferite puncte ale propunerii fă­cute de d. Litvinov, socoteşte necesare, în ce priveşte cuprin­sul protocolului, să se refere la rezervele făcute de guvernul polon in prima sa notă de răs­puns şi să releve că in ce pri­veşte Estonia şi Letonia, aceste două state, după părerea guver­nului polon au aderat intr'o for­mă sau alta la pactul din Pa­ris. D. Patek a promis să adu­că la cunoştinţa guvernului său declaraţia d-lui Litvinov, Bab­in, 1 (Rador). __ #9 ele ftruliţă, că pac­tul dintre Polonia şi Sovie­te va fi semnat la Mosco­va* !& 7 februarie, între d. Litvinoi şi ministrul po­lon la Moscova. Ulterior, va finvitată să adere şi România, împreună cu toate ţările vecine. Propunerea d-lui Litvinov Cu prilejul acestei comunicări d. Litvinov a făcut d-lui Patek declaraţia următoare: „De la primele sale demersuri, când a luat iniţiativa acestui protocol, guvernul sovietic se baza pe dorinţa de a extinde protocolul asupra unui număr de State cât mai mare posibil. Un paragraf special a fost în­scris in acest scop in protocol, lăsând libertate, pe durata unei per­oade nedefinite, pentru a­­­deziunea tuturor Statelor care ar dori-o. Guvernul sovietic socotea că e de dorit mai ales ca toate Sta­tele Baltice fi vecine să partici­pe la protocol in cel mai scurt termen fi in consecinţă le-a men­ţionat in mod special in nota sa adresată la 29 Decembrie gu­vernului polon. In cs priveşte România, parti­ciparea ei la protocol n’a fost exclusă chiar dela inceputul de­mersului, fapt confirmat cu cla­ritatea absolută de a doua notă a guvernului sovietic din 11 Ia­nuarie. Se poate considera acum ca un fapt stabilit că Estonia şi Letonia se găsesc intr’o situaţie diferită, — decât aceea a celor­­lalţi participanţi eventuali, de­oarece n'au aderat oficial la pactul din Paris. Finlanda de asemenea a declarat că nu-şi poate stabili o atitudine formală faţă de pactul din Paris, fără a examina această chestiune in Dietă. „Guvernul sovietic nu face in principiu nici o deosebire Intre participarea la protocol prin semnarea simultană cu celelalte State sau prin adeziunea Indivi­duală, cu atât mai mult cu cât obligaţiunile decurgând din pro­tocol se aplică deopotrivă atât Statelor care l-au semnat, cât şi acelora care vor fi aderat. De asemenea punerea în vigoare a protocolului e determinată de momentul ratificării şi nu de momentul semnării sale. Propu­nând diferitelor State o formă sau alta de participare, guver­nul sovietic a fost condus numai de dorinţa unei cât mai grabni­ce realizări a propunerii sale. Din acest punct de vedere, gu­vernul sovietic credea şi crede şi acum că invitaţiunea simul­tană de a semna solidar proto­colul, adresată unei serii de Sta- I te ce se găsesc in diferite pozi-­­ ţiuni faţă de pactul Kellog, ar­­ putea crea dificultăţi tehnice şi ar putea Întârzia pentru multă vreme sau chiar deprecia com­plet propunerea sa, mai ales da-1 că din această cauză ar fi nece­sare negocieri tot atât de Înde­lungate sau chiar mai puţin În­delungate decât acelea care au loc cu Polonia singură. RUSIA INVITA POLONIA SA SEMNEZE EA SINGURA „Guvernul polon n’a prezen­tat până acum motivele conclu­dente in favoarea semnării si­multane a protocolului de toţi participanţii proectaţi. Aceste motive nu pot fi prezentate, mai ales acum când s-a stabilit, că Finlanda este exclusă şi că Li­tuania nu-şi dă consimţământul decât la o adeziune. Aşa­dar, alegerea Statelor care să sem­neze laolaltă protocolul, nu poa­te avea decât un caracter abso­lut accidental. Guvernul sovie­tic propune deci din nou guver­nului polon de a proceda ele două la semnarea protocolului. Aceasta este cu atât mai mult realizabil cu cât guvernul po­lon n’a făcut până acum nici o observaţie esenţială asupra cu­prinsului protocolului. Guver­nul sovietic nu se indoeşte că şi ceilalţi participanţi ai proto­colului, ce sunt doriţi de cele două state, nu vor întârzia să adere. „Dacă totuş guvernul polon in­­sistă asupra semnării simulta­ne a protocolului de către Rusia sovietică, Polonia, Estonia, Leto­nia şi România, şi dacă e con­­vins că poziţia specială a Esto-­­ nial­ui Letoniei fața *«. paetul Kellogg n’ar prezenta din partea lor nici un obstacol și n’ar servi de motiv pentru o Întârziere u I-­terioară a semnării, guvernul sovietic nu va avea nimic împo­triva unei astfel de procedu­ri. Răspunderea pentru întârzierea ce ar putea rezulta din această procedură, ar cădea firește asu­pra guvernului polon. Episoade ale zădărnicite! răzvrătiri din Spania Madrid, 1 Fe­br. (teleg­r. part.). Ziarele de azi anunţă, că pre­fectul de poliţie al Madridului a ştiut cu câteva zile înainte despre pregătirea revoluţiei ofi­ţerilor artilerişti. Fostul prim-ministru Sambo Guerra şi şeful autonomiştilor Leroux plecaseră, primul la Va­lencia, iar al doilea la Barcelo­na, unde urmau să ia conduce­rea revoluţiei. La Ciudad del Rio, au fost arestaţi 35 ofiţeri şi 500 subofi­ţeri. Fostul prim-ministru Guerra va fi judecat, din ordinul lui Primo de Rivera, peste două sau trei zile, de consiliul de război. CONDAMNAŢI Paris, 1 Februarie (Rador). — Din Madrid se anunţă, că trei o­­fiţeri superiori au fost condam­naţi la moarte de Curtea mar­ţială din Ciuta de Real. E probabil însă că sentinţa nu va fi executată şi ofiţerii pot fi judecaţi din nou de un tribunal doil. A FUGIT Paris, î Februarie. (Telegr. par­ticulară). — „Petit Parisien", a­­nunţă că fostul deputat de Bar­celona, Leroux, conducătorul au­­tonomiştilor spanioli, a fugit in Franţa. NOUI ACUZAŢI Berlin, 1 Februarie (Rador).— Din Madrid se anunţă, că in timpul potolirii revoluţiei au fost arestaţi in Spania peste 50 de ofiţeri, 200 de soldaţi şi mai mulţi civili, cari toţi au fost tri­mişi In judecata consiliului de război. DESFIINŢAREA UNUI REGI­­MENT Madrid. 1 Februarie. (Telegr, part.). — Monitorul Oficial pu­blică un ordin al ministerului de război, in Urma căruia regimen­tul 1 de artilerie este desfiinţat disciplinar, pentru rebeliune. Steagul său se va depune la arsenal şi va purta pe veci do­­liu pentru ruşinea făcută de re­giment armatei glorioase spa­niole. UN APEL Madrid, 1 Februarie. (Telegr. particulară).—Ministrul de răsboi a adresat un apel către armată, amintindu-i de jurământul de credinţă prestat regelui şi de disciplină la care este obligat fiecare ostaş. Poliţiei ii e interzis accesul in cazarma. Acest lucru impune cu atat mai mult fiecărui soldat o­­bligaţia patriotică să denunţe ori­­ce încercare de revoltă. „Dacă se face reproşul", conti­nua apelul, „că dictatura, care stăpâneşte azi Ţara s'a instalat grape forţei militare, trebue avut în vedere, că această dicta­tură s’a instalat şi există un de­plin acord cu regele şi voinţa na­­ţiuniV­­ IŞI IA RĂSPUNDEREA Paris, î. (Rador). — Fostul prim ministru Spaniol Guerra, a­­restat la Valencia, a declarat ju­decătorului de instrucţie că ia asupra sa răspunderea totală a neizbutitului complet. ----xox----­ Aventura unui ministru italian Milano, 1 Februarie (Telegr. part.) — Subsecretarul de Stat al aviaţiei italiene, Balbo, a avut o extrem de periculoasă aventură cu ocazia unui zbor Întreprins de la Roma spre Ita­lia de Nord, cu un avion condus de el Insus. Din cauza cetei dese, n’a pu­tut să treacă cu avionul peste munţi, fiind silit să-l îndrepte spre coastă unde, rătăcindu-se deasupra mării furtunoase, a pierdut uscatul din vedere. In cele din urmă, a reuşit să a­­jungă deasupra uscatului în a­­propiere de Ancona și silit să aterizeze din cauza viscolului puternic lângă Rimini. -------XOX-------­ Hamard in greva foamei Paris, 1 Februarie (Telegr. pari).­­ Unul din arestaţii în afacerea „Gazetei Francului“ Hamard, a declarat greva foa­mei, în urma refuzului jude­cătorului de instrucţie de a-l confrunta cu ceilalţi acuzaţi. Răspunsul la mesaj Un grup al senatorilor din comisia de răspuns la mesaj In jurul actualităței VICTORIA SF. MIHAI x O X. Dela redactorul nostru din Paris — Dacă patria recunoscătoare nu poate acorda de­cât cu justifi­cată parcimonie un joc de onoare oamenilor mari după moarte în criptele pustii ale Panteonului, municipalitatea Parisului, în schimb, pentru a onora persona­lităţile ce-au ilustrat-o, dispune de mijloace mult mai numeroase şi într-adevăr bătătoare la ochii. Le afişează numele pe plăcile străzilor. E drept, nu-i vorba, că aceste piewse citaţii se fac foarte adese­ori cu preţul unor exproprieri forţate. Şi morţii sânt condamnaţi să cunoască ireverenţioasa invi­taţie ce fără milă îşi svârl în cursul vieţei muritorii unul al­tuia, fie că se întâlnesc în arena politică ori pe vre­ o altă scenă, chiar de societate: Scoală-te, ca sa şez. Astfel, bravul ar­hanghel Mi­­hai, deşi inviolabil ca sfânt, a fost silit de consiliul comunal să renunţe la porţiunea de chei ce ocupa pe malul stâng al Senei, în favoarea regretatului orator şi ministru René Vivian. Hotărirea primăriei a stârnit protestări în cartierul latin şi dezaprobări în întreg Parisul. Fireşte, nu fiindcă părinţii ora­şului, care, ca toţi părinţii, obiş­­nuesc să impună numele de bo­tez ce le convin, ar fi săvârşit o alegere nemeritată. Dimpotri­vă, strălucitul parlamentar, ale cărui discursuri au fost de atâ­tea ori afişate pe zidurile capi­talei, are drept ce-i puţin la o inscripţie comemorativă pe tă­­blița unei străzi. Tăblița ar fi chiar foarte potrivit plasată în acest cartier, pe care René Vi­viani l-a reprezentat cu devota­ment ani de-a rândul în parla­ment. O împroprietărire însă pe vecia cheiului a deşteptat protes­tări şi dezaprobări unanime, fi­indcă implica expulzarea Sfân­tului Mihai, ceea ce constituia un adevărat sacrilegiu, oricât ar fi fost de deprins Sfântul Mihai cu deplasările în calitatea sa de patron al mutărilor. Căci sfântul Mihai împlineşte aici rolul ce i se rezervă la noi sfântului Du­mitru. Adică, mai bine zis, îm­plinea acest rol, In vremurile când se găseau case goale, în care lumea se putea muta, sărbătoa­rea sfântului căzând în ziua în care expira trimestrul chiriaşilor In multe regiuni ale Franţei, du­pă cum arată amicul Jules Ve­ron, în loc să se spună simplu: mă mut, se zice semnificativ, în­să curent? „fac sfântul Mihai”. Totuşi, patronul mutatului nu trebuia silit să „facă sfântul Mihail” el însuşi, ca să se evite pierderea unei plăcute figuri fa­miliarei, mutilarea fizionomiei istorice a oraşului, profanarea co­­moarei de amintiri. Cultul trecu­tului există aici atât de viu în­cât, de pildă, un negustor de pe cheiu ,editorul Messein a refuzat să-şi modernizeze faţada prăvă­liei, conservându-i întocmai fai­moasei „librării Warner“ aspectul ce-l avea când Verlaine îi trecea regulat praguL Se înţelege acum de ce mutarea sfântului Mihai a fost în­de­obşte condamnată ca un adevărat sacrilegiu. De alt­minteri, patronul mutatului nu s’a lăsat mutat cu sila, dovedind că-i încă vrednic şi de titlu­ mult mai glorios şi străvechi, ce i se a­­tribue, de patron al războinicilor. Şeful miliţiei cereşti a ridicat imediat o armată de voluntari, recrutaţi printre locuitorii cheiu­lui, cu care a pornit la luptă crudă de ironii ingenioase împo­triva primăriei ce nu i-a respec­tat numele. Numele cheiului a ocazionat, de altfel, de-a lungul veacurilor alte irespectuoase uitări şi violări nepermise A fost pe semne pre­destinat acest cheiu să i se dea nume ce nu-i plăceau. Timp de secole n’a fost de fapt chei de­cât cu numele: era simplu mal, iar podul din faţă, încărcat cu case, prăvălii şi barăci, semăna pitorescului „Ponte vecchio”­­din Florenţa, precum se vede din ve­chile gravuri ale muzeului Carna­viy­et Deşi prima piatra a clici u­­hil fusese pusă few .,pTr.p!. ..iici-H­ală şi liberalităţi populare de pe 1­4 jumătatea veacului al şaptespre­­zecilea, a rămas mai până la în­ceputul secolului al nouăspreze­­cilea, alegându-se doar în inter­val cu un nou nume, al avocatu­lui Bignon, cavaler de onoare al regelui Ludovic al XIII-a. Napo­leon Bonaparte ordonă să se con­struiască în sfârşit cheiul şi să i spună cheiul Montebello, în a­­mintirea victoriei franceze şi a generalului învingător, Lannes, duce de Montebello. Construcţia ordonată a fost terminată, însă ordinul lui Napoleon n’a fost executat în întregime: cheiul s’a numit iar, ca la origine, cheiul sfântului Mihail. Aşa au continu­at să-l numească locuitorii ac­tuali ai cartierului chiar după ultima interdicţie oficială, lipind pe zidurile şi porţile caselor, pe ferestrele şi obloanele prăvălii­lor benzi de hârtie colorată cu următoarea inscripţie răzbună­­toare imprimată cu litere mari şi groase: „Aici e cheiul sfântului Mihai”. Tipărirea acestor anun­ţuri i-a costat pe locuitorii de pe chei mai puţin de­cât i-ar fi costat — fiindcă negustorii n’au voe să uite comptabilitatea­­­— corectarea adresei pe cărţile de vizită, pe hârtie de corespon­denţă şi pe plicuri, pe cataloa­gele şi volumele ce publică, fără să mai insistăm asupra incalcu­labilului sacrificiu moral ce le impunea substituirea unei firme evocatoare, reputată în lumea în­treagă. Ziua în care municipali­tatea a inaugurat placa René Vi­viani a fost o zi de doliu : ne­gustorii şi-au­ închis prăvăliile, şi nimeni nu s’a arătat pe strada de obicei aşa de populată. Cru­ciada pentru tăbliţa sfântului continua prin petiţii şi articole, prin discursuri grave la întru­niri şi cântece zeflemitoare In ca­­baretele cartierului. Totuşi, cam­pania părea fără efect; situaţia frontului rămăsese neschimbată. iată însă că într'o zi, care s'a a­­deverit într’adevăr bună, iată că întrj­ bună zi o echipă de tineri lucratori se apucă să schim­be, sub privirile protectoare ale gardiștilor curioși, noile plăci strălucitoare de vopsea proas­pătă ale lui René Viviani cu ve­­şi să descopS^^BISi^^^tecrw ma! — erau în realitate o ceata de studenți ştrengari, — de gea­ba cartierul latin se consideră dot­meniul tinereţei pline de entu­ziasm şi fantezie ? —, despre care nu se poate, de­sigur, spune, conform­ adagiului, că nu ştiu cărui sfânt să se închine. Lucră­torii improvizaţi erau instrumen­tele revanşei divine Consiliul co­munal a pierdut, deci, totul, ca să nu piardă şi onoarea, s’a gră­bit să-şi recunoască greşala. Şi s’o repare: „Buletinul municipal"* le-a adus parizienilor oficialul „buletin al victoriei”, prin care se confirmă dreptul populaţiei de a impune autorităţilor publice să nu-i nesocotească preferinţele tra­diţionale şi nevoile legitime, ce­­eace se acordă de altminteri per­­fect cu adevăratele principii de­mocratice. Astfel, s’a recunoscut pentru întâia oară străzei drep­tul de mito-determinare nomen­claturistică, precedent ale cărui urmări pot fi neprevăzut­­ele im­portante- In ce-i privește, consi­lierii comunali nu aşteaptă de­cât urmări folositoare şi plăcute: cum alegerile municipale se a­­propie, revolta nepotolită a car­tierului n'ar fi întârziat să-i in­valideze. E foarte probabil ca statuia faimoasei fântâni din piaţa cheiului cu pricina, care-l înfăţişează pe viteazul arehan­­ghel răpunând balaurul, să le fi părut părinţilor oraşului că sim­­bolizează corpul electoral pedep­­sindu-şi reprezentantul infidel. E tot atât de probabil, pe de altă parte, ca apa fântânei ce se re­varsă în veselă cascadă să re­pară locuitorilor de pe cheiu şi vechilor parizieni că înalţă azi cântec de slavă scumpului şi bra­vului sfânt Mihai pentru noua-i biruinţă. WWWMW ------ POMPILIU PALTANEA Paris, Ianuarie M ' hM'’■ 1 iii Descoperirile expediţiei Byrd la Polul Sud Milano, 1 Februarie (telegr. part.) — Comandantul Byrd a întreprins, însoţit de pilotul nor­vegian Bert Batchen şi de radio­telegrafistul Herald Jue, un sbor de cinci ore deasupra re­giunilor neexplorate încă ale Polului Sud. Cu ocazia acestui sbor, s'au desvăluit noui secrete ale regiunilor polare, foedin­­du-se, în acelaş timp descoperiri­­ de mare valoare. Byrd a sburat cu avionul deasupra Ţării Sco­ţiei şi deasupra regiunii stân­­coase Regina Victoria. El a tri­mis staţiunii radiografice insta­lată pe bordul vasului „City of New-York“ din oră in ord câte o radiogramă in legătură cu acest sbor, anunţând descoperirea unei insule necunoscute, pre­cum şi a ÎS munţi stânc­o­şi. Sborul s'a prelungit până in munţii din apropierea Polul a Sud, fără a ajunge până în dreptul acestuia. Vaporul „Eleonore Rolling, trimis din Noua Zelandă pen Iu aprovizionarea expediției a a­juns in Baia Balenelor, unde a început să descarce provizia aduse. *x­Tlx- Arestarea unor fruntaşi sovietici Paris, 1 (telegr. pert. ) După ştiri sosite din Hel­singfors, din Rusia, frun­taşii opoziţi ai sovietici Kameneff c­­. Zinoviev, a fi fost din nou arestaţi.

Next