Universul, aprilie 1929 (Anul 47, nr. 76-97)
1929-04-24 / nr. 93
Crama Banului public Cruţarea banului public nu s’a impus niciodată mai mult decât astăzi. Greaua situaţie financiară cere cea mai mare precauţiune în administrarea fondurilor Statului. De aceea, orice risipă este profund reprobabilă şi tendinţele manifestate în sensul acesta trebue să fie serios înfrânate. Sacrificiile individuale pentru echilibrarea bugetului ţării au ajuns atât de grele, încât există o singură mângâere pentru cei ce le îndură : garanţia unei gospodării înţelepte. Orice derogare de la această linie de conduită se restrânge dureros în opinia publică. Nu e vorba numai de respectarea formelor. Ar fi prea puţin. E nevoe de o conştiinţă clară, cinstită şi hotărîtă în manipularea fondurilor publice. Un om de ştiinţă şi de aplicaţiune, un străin apreciat pentru priceperea şi experienţa sa, a ţinut deunăzi o conferinţă instructivă într’un cerc de specialişti. Ideia dominantă a expunerii a fost aceea pe care de atâtea ori am susţinut-o : justificarea cheltuelilor nu este de ajuns, într’o administraţie demnă de numele acesta. Trebue justificate şi necesităţile. Cu alte cuvinte, să nu ne mulțumim constatând că anumite cheltueli s-au făcut în limitele fondurilor alocate prin buget, ci să vedem dacă ele corespundeau unor nevoi reale şi dacă au atins scopul urmărit. Numai așa se poate vorbi de o gestiune serioasă. Din nefericire, preocuparea aceasta joacă un rol foarte redus pentru unii. Intr'o concepţie strâmptă şi păgubitoare, esenţialul este să se respecte cadrul prevederilor bugetare, spre a nu se putea obiecta că el a fost depăşit şi că s’au nesocotit astffel dispoziţiunile legale în materie de administraţie publică. In ce priveşte chestiunea, dacă disponibilul unui fond bugetar a fost întrebuinţat numai în direcţiuni admisibile şi n’a fost irosit în scopuri personale sau de partid, ea rămâne în general pe planul al doilea şi adesea pe nici un plan. Răfueli efemere în presă şi parlament — şi atâta tot. Aşa se explică faptul că se cheltuesc sume enorme sub diferite etichete bugetare, fără să se recolteze rezultatele echivalente. Cineva, care ar răsfoi bugetul şi ar citi fondurile alocate în multe privinţe, ar rămâne perplex întrebându-se, la ce au folosit ele, care sunt efectele practice, unde este folosul obştesc. Ministerele, primăriile şi atâtea alte autorităţi, ordonanţează zilnic sume importante, din care multe au numai în aparenţă o justificare de interes public, în realitate satisfăcând numai interese individuale. Dacă s’ar strânge frânele , dacă s’ar suprima sinecurele şi misiunile ; dacă s’ar raporta comenzile la strictul necesar ; dacă s’ar reduce cheltuelile mari făcute pentru lucruri mărunte ; dacă pe deasupra administrării finanţelor statului ar pluti neîncetat conştiinţa neclintită a răspunderii, situaţia financiară, destul de dificilă prin ea însăşi, ar apărea mai puţin grea, decât o face stăruinţa de neertat într’o direcţiune absolut contrarie nevoilor curente şi eventualităţilor prevăzute. In această direcţie, trebue să se legifereze şi mai ales să se lucreze, cu seninătate și cu tenacitate. --------X O X-------- Propagandă comunistă in Turcia Paris, 22 (Rador). — Din Angora se anunţă, că poliţia a descoperit la Stambul o organizaţie importantă de propagandă comunistă, având ramificări în toate provinciile turceşti, precum şi în străinătate. Au fost arestaţi 13 comunişti, precum şi mai mulţi membri ai asociaţiei muncitoreşti, pentru complicitate. -------X O X------- Autobuz căzut in râu Paris, 21 (Rador). *—• Din Lisabona se anunţa, că un automobil, care transporta 25 pasageri, cât trecea peste podul de pe râul Santarem, a căzut în râu de la o înălţime de 30 metri. Dintre pasageri, trei au murit imediat, 20 au fost grav răniţi, iar doi au scăpat teferi. moartea mi Basne Rinssir Duminică dimineaţa a încetatdin viaţă Basile Missir, unul dintre foştii jurisconsulţi ai ţării noastre.. S’a născut la Roman în anul 1845 şi toate studiile — dela cele primare până la cele Universitare — şi le-a făcut în ţară, ţinând astfel să dea tineretului contimporan şi generaţiilor următoare exemplul încrederii pe care trebue s’o avem în virtuţile şcolii româneşti, cum şi în toate instituţiunile ţării. A făcut parte din prima serie de bacalaureaţi pe care i-a dat liceul românesc. Basile Missir a fost dotat cu un spirit logic şi pătrunzător, care s’a desvoltat la disciplina dreptului roman. In domeniul public a ocupat demnităţi de primul ordin. Ministru al agriculturii, domeniilor şi industriei în 1904, Basils Missir a fost primul care a elaborat la noi legea meseriilor. A fost deasemeni preşedinte al Adunării deputaţilor, iar în timpul războiului preşedinte al Senatului. A fost deasemeni preşedintele consiliului de administraţie al Creditului Rural şi al multor alte societăţi. Basile Missir a murit în vârstă de 84 ani, păstrând până în clipa din urmă râvna lecturilor, limpezimea spiritului şi optimismul robust, care i-a însufleţit toate acţiunile vieţii. Pe urma sa a rămas o singură fiică, d-na Carol Adolf Cantacuzino, soţia ministrului plenipotenţiar şi poet în limba franceză, Charles Adolphe Cantacuzine. BASILE MISSIR it Doni va învinge nare pe Calin? de LUCIEN BOURGUES Peste câteva săptămâni se vor face în Anglia alegerile generale, al căror rezultat va exercita o influenţă profundă asupra orientării politice a Europei. In adevăr, nu e de loc indiferent Franţei sau Germaniei, Rusiei sau statelor din răsăritul Europei, ca conservatorii, liberalii sau laburiştii să deţină puterea în Marea Britanie. Pe terenul politic şi parlamentar, de când cu spiritul modern, Anglia a fost totdeauna în rândul întâi. In acest domeniu, Anglia este în adevăr cea mai mare din toate naţiunile, naţiunea tip, de la care celelalte au luat şi urmează încă să ia un exemplu. Ea este, totdeodată, ţara cea mai tradiţionalistă şi cea mai înaintată din lume , tradiţională prin instituţiuni, înaintată prin spirit. Mulţumită acestui dublu aspect, Anglia orice ar face, inspiră respectul. Toţi o observă, toţi o urmează, toţi o imită. Şi se admiră cu uimire maturitatea politică a unei ţări, care ştie să împace în inima ei pe George al V-lea şi pe d. Mac Donald. O mare luptă se va da din nou între conservatori şi laburişti. Liberalii aflaţi la jumătatea drumului, şovăitori, respingând orice coaliţie şi conduşi de d. Lloyd George, şef îmbătrânit şi demonetizat, nu par să joace un rol hotărîtor. Ei se bazează îndeobşte pe oboseala pe care mulţi englezi o simt faţă de conservatori, şi pe de altă parte, pe teama pe care o inspiră teoriile sociale ale „muncii“. Ei socotesc să învingă nu prin propria lor virtute, ci mulţumită uzurii celor două partide adverse, care au fost supuse unor grele încercări în timpul celor două din urmă legislaturi. Dar sorţii lor de izbândă par totuş foarte neînsemnaţi. Contimporanii noştri nu au nici o simpatie pentru moliciune şi preferă să voteze roşu sau negru. Conservatorii vor fi oare în stare să păstreze puterea pe care au exercitat-o, e adevărat, nu fără înţelepciune, dar stând prea mult în rezervă şi cu prea multă inerţie ? Cabinetul Baldwin a învins, fără îndoială, greva generală, dar n’a rezolvat problema economică. După grevă, ca şi înainte, Anglia suferă de rana aceea grozavă care este şomajul endemic. La o populaţie care numără mai puţin de 40 milioane de oameni, există un milion şi jumătate de şomeuri, proporţie uriaşe şi cu atât mai spăimântătoare cu cât aceste o mie cinci sute de mii de flămânzi se degradează pe zi ce trece şi nu zăresc nici o licărire de speranţă. Un popor nu poate trăi nor- mial cu un astfel de cancer în coastă. Primarul, sub înaltul patronaj al prinţului de Galles, a deschis o subscripţie naţională în favoarea şomeurilor. Ea a şi produs 800.000 lire, sumă destul de ridicată, dar care reprezintă puţin atunci când e repartizată la un milion jum. de indivizi. O jumătate liră de persoană, abia cu ce să-şi cumpere o pereche de încălţăminte. Şi şomeurii englezi ajunşi în ultimul hal al mizeriei, sunt lipsiţi de toate. Binefacerea, oricât de mare ar fi, nu va putea remedia această uriaşă şi naţională calamitate. Politica externă a cabinetului Baldwin n’a contribuit nici ea să-l facă popular. Locarno, care este opera lui Sir Austen Chamberlain, a produs, în practică, puţine efecte. Insă, englezii sunt prea puţin idealişti atunci când e vorba de interesele imperiului. I se mai aduce învinuirea şefului ministerului de externe pentru prea marea lui prietenie pentru Franţa ; este acuzat că stă în slujba d-lui Briand... Orgoliul britanic suferă că nu mai face legi în Europa, ca pe vremea lordului Curzon. Cât despre ruperea relaţiunilor cu sovietele, ea nu consititue decât o atitudine negativă, care n’a produs un gologan negustorilor din cetate şi n’a împiedecat internaţionala IlI-a să continue sforţările ei de propagandă comunistă printre muncitorii din Anglia şi indigenii din colonii. In afară de aceasta, d. Baldwin şi-a exagerat prea mult rolul său modest şi Sir Austen a trecut printr-o lungă şi grea boală, ale cărei urme le poartă şi acum. Astfel, momentul pare neimerit pentru laburişti să-şi ia revanşa. Dacă reuşesc să facă să se uite neîndemânările lor trecute şi îşi vor modela oarecum programul revendicărilor lor sociale, n’ar fi de mirare ca d. Macdonald şi prietenii săi să înfrângă trupele d-lui Baldwin. Cine seamănă vânt... Ce educaţie s'a făcut masselor ţărăneşti ? Corespondenţii noştri din diverse puncte ale ţării ne-au scris tn numeroase rânduri, semnalându-ne starea de spirit i'i grijitoare ce se observă în, numeroase comune rurale, întemeiaţi pe aceste date, am atras la timp, atenţiunea cui trebuia, asupra mentalităţii speciale întronate la sate, pe urma unei propagande demagogice şi lipsită de orice scrupul. O comunicare trimisă de corespondentul nostru din Huedin şi înregistrată de noi într'un număr anterior, dovedeşte, un modul cel mai plastic, unde duce sistemul următor căruia se făgădueşte „marea cu sarea şi munţii cu pădurile". Agenţii fiscului din corn. Căţeluş (Cluj) s’au prezintat in câteva rânduri să Încaseze dările dela săteni Oamenii au refuzat Insă plata oricărei dări, explicând că lor Ii s’a spun că deacum înainte nu vor mai plăti nimic. Ceea ce este şi mai grav este faptul că atunci când funcţionarii fiscului au încheiat proces verbal de sechestru, oamenii din zisa comună au sărit la el ameninţându-i cu topoarele ! UN FAPT CARE NU MAI ARE NEVOE DE COMENTARII Faptul in sine este atât de grav şi de simptomatic, încât singură înregistrarea lui este mai elocventă decât orice comentariu... Până acolo s'a ajuns cu propaganda deşănţată, încât s'a făcut populaţiei rurale cea mai nenorocită educaţie, determinând-o să sară cu topoarele atunci când oamenii vin să aplice legea ! Tot atât de interesant şi de simptomatic e faptul că Intr'o comună unde se băltea toba pentru o execuţie, ţăranii, — învoiţi de mai 'nainte să nu se prezinte nimeni ca cumpărător, — râdeau de agenţii fiscului, cari au trebuit să plece. In imposibilitate de a executa dispoziţiile legale... Dacă la această totală răsturnare a simţului datoriei adăogăm că, — nu numai se vor încasa aceste dări, — dar sa vor Institui şi altele noi, atunci se va Înţelege şi mai bine structura morală a oamenilor cari au făruit o atare propagandă. Luând act de starea tn care am ajuns, nu putem face altceva decât, cu Inima strânsă, să ne amintim de vechia și atât de adevărata zicătoare : „Cine seamănă vânt..*' —- xox—— I Alegerile pentru Senat, in Grecia Atena, 21 (Rador). — Alegerile pentru Senat se fac in toată ţara, In cea mai mare linişte. Declaraţia categorică făcută de d. Venizelos, că va demisiona, dacă nu obţine majoritatea scaunelor la Senat, dă alegerilor un interes deosebit, pe care nu-l aveau mai înainte. Foarte mulţi alegători se prezintă la urnă, spre a-şi da totul. * Atena, 22. (Rador). — Alegerile pentru Senat, făcute pe baza sistemului proporţional, s’au făcut eri, în cea mai mare ordine. La Atena şi Pireu, se pare că remizeliştii vor avea 9 mandate, iar populiştii 5 mandate. Primele rezultate anunţă că la Salonic, majoritatea mandatelor sunt luate de candidaţii venizelişti, ca şi la Corfu şi Patras. In general majoritatea venizelistă pare să fie pe deplin asigurată. —.xox----- Marele incendiu din St.-Sebastien Paris, 21 (Rador). — Din Saint-Sebastien se anunţă, că incendiul care au distrus in mare parte pădurile din împrejurimile acestei localităţi, pare a fi pe cale de a se potol. Focul a distrus multe ferme, precum şi numeroase turme de vite. Brutarii au cerut primăriei Capitalei să le admită să majoreze preţul pâinii. ZIARELE De ce, oare, brutarii vor să mai mărească preţurile? De, ca sa intre si ei in... pâine!.. Ofensiva unui profesor uniersitar xox- O măsură bună a Casei Şcoalelor — Intr'un articol apărut în „Revista Critică“ din Iaşi, d. George Pascu se plânge împotriva Casei Şcoalelor şi a Culturii Poporului, pentru că n’ar fi in măsură să satisfacă nevoile învăţământului universitar. Cu toate acestea, în aceiaş revistă şi în acelaş articol, se reproduce circulara Nr. 56052 seria F, a Casei Şcoalelor, în care se spune : „Casa Şcoalelor obţinând condiţiuni avantagioase de la editurile din Paris prin mijlocirea ataşantului comercial, doreşte a înzestra bibliotecile universitare cu manuale şi cărţi clasice de specialitate. Dacă Seminarul doi, are o asemenea bibliotecă, care este pusă la dispoziţia studenţilor, vă rugăm să binevoiţi a ne înainta o listă de cărţile ce le credeţi necesare, pe care Casa Şcoalelor le va procura în limita posibilităţilor bugetare. Lista va fi întocmită arătându-nise pentru fiecare carte în parte editura în care a apărut''. Aşadar, Casa Şcoalelor a reuşit să obţină deja editurile din Paris, condiţii avantajoase pentru înzestrarea bibliotecilor universitare cu manuale şi cărţi clasice de specialitate şi a invitat pe profesorii noştri de la toate Universităţile, să comunice lista cărţilor. Foarte bine a făcut Casa Şcoalelor ! Ei bine, ce credeţi că spune d. prof. universitar G. Pascu, din Iaşi ? „Şi cultura românească trebue să se indoape numaidecât cu cărţi franţuzeşti ? Cărţile germane, cele mai multe şi cele mai bune, adeseori unicele (?), trebuesc veşnic ostracizate (?), fiindcă Muntenii îs francofili, deoarece nu pot apropia valoarea ştiinţei şi culturii germane ? Şi ostracizare, când tocmai acum când se reiau raporturile normale cu Germania ?"* In concluzie, d. George Pascu cere, ca în termen de 24 ore, Casa Şcoalelor, pentru grava ofensă adusă sentimentelor sale filogermane, să fie... desfiinţată flac’asa ! De fapt, nu e vorba de nici o ostracizare a culturii germane deoarece nimeni n‘a luat vreo dispoziţie ca bibliotecile noastre universitare să nu-şi procure manuale şi cărţi clasice germane. Casa Şcoalelor a reuşit să obţină condiţii avantagioase — prin reducerea preţului — din partea editorilor francezi şi de aceea s-a grăbit să ceară Universităţilor liste pentru a putea comanda manualele şi cărţile clasice necesare bibliotecilor lor. Dacă editorii germani n’au propus până acum condiţii avantajoase, ca editorii francezi, are vre-o vină Casa Şcoalelor ? De sigur că nu. Este însă foarte curioasă mentalitatea d-lui prof. George Pascu, care consideră inferiori pe „munteni" pentru că sunt „francofilii“ şi superiori pa „moldoveni“ pentru că... ştiu nemţeşte ! Atitudinea acestui domn profesor universitar din timpul războiului ar explica această mentalitate stranie. Cum d. Pascu apretins că numai germanii dispun de manuale şi cărţi de specialitate unice, cum se explică faptul că în articolul „Arheologia preistorică“ apărut in acelaş număr din „Revista Critică’“, d. P. Constantinescu-Iaşi, spu., ne că... „lui G. de Mortillet se datoreşte prima clasificare a epocilor, pietrei1'; că „Joseph Déchelette a alcătuit primul mare manual — rămas în felul lui unicul până azi —; apoi Marcélin Boulel completează: abatele Breuil, Pierre, A. de Mortillet, S. Reinach, Nortet, Căpitan şi alţii ?“ Sunt oare aceşti autori citaţi mai sus germani? ...Şi iată pentru ce d. George Pascu a declarat război Casei Şcoalelor, cari ar vrea să „îndoape“ pe studenţi, numai cu cărţi franţuzeşti!.. R. ŞEIŞANU Haiti Magni ii la Paris, 22. (Rador). — „Le Journal“, anunţă din Madrid că incidentele universitare s-au agravat mult la Barcelona. Studenţii au făcut Sâmbătă mai multe manifestaţii. Ei au înconjurat 20 de turişti englezi, explicându-le originea conflictului. La Valenţa studenţii au huiduit pe un profesor partizan al dictaturii, făcând ovaţii nesfârşite unui alt profesor cunoscut pentru opiniunile sale înaintate. Rectorul Universităţii a dispus evacuarea studenţilor din Universitate. Pornind pe străzi, studenţii au parcurs mai mullte străzi, în strigăte de „Trăiască Republica“, „Jos Guvernul“, etc. Decanul facultăţii din Valenţa a adresat d-lui Primo de Rivera, un protest semnat de numeroşi profesori, îndreptat împotriva redacţiunei notei oficiale, închiderea Universităţi este aproape sigură. CORDOVA Printre oraşele spaniole, în care trecerea maurilor a lăsat urme şi capodopere de nepreţuită valoarea, putem cita Cordova. Ea şi-a păstrat întregul caracter strămoşesc şi tipic. Toată lumea ştie, mai mult, sau mai puţin, că maurii au ocupat Spania şi crezându-ne trainic instalaţi în peninsula iberică, au profitat de aceasta pentru a construi frumoase opere artistice, care se păstrează şi astăzi cu pietate. Cordova fu unul din principalele oraşe ale ocupaţiei maurilor, reşedinţa guvernatorului şi în mare vază pe acele vremuri. Pe atunci, nu se căutau decât puncte strategice şi aceasta explică importanţa oraşului acesta situat în mijlocul unei regiuni aride. De atunci, ea a decăzut însă, căci conform exigenţelor moderne, oraşele cu acces mai lesnicios şi care se bucură de multe mijloace de comunicaţii, sunt cele mai prospere azi Ea nu numără azi decât 60.000 de locuitori, cari însă se remarcă în mod ciudat prin obiceiurile lor. Cordovezii sunt oameni sinceri şi nobili, cu toate că puţin cam violenţi, la primul contact. Ei se exaltă cu uşurinţă, chiar în clipa în care-i crezi oamenii cei mai paşnici, de pe pământ. Se vede, că mai păstrează sânge maur în vinele lor. Ca toţi andaluzii, sunt bruni. Femeile şi bărbaţii sunt bruni cu ochii şi cu părul negru, sau castaniu închis. Sunt foarte simpatici şi mai ales foarte energici. Ospitalitatea cordoveză e proverbială şi respectul şi admiraţia lor faţă de străini sunt unice în lume. * Privirea pătrunzătoare a bărbaţilor seamănă mult cu privirea arabilor. Privirea melancolică a femeilor are reflexe ciudate, care amintesc frumuseţile din haremuri. Cordova a rămas aproape în starea sa primitivă. Edificiile sunt mai mult sau mai puţin joase, străzile îmtortochiate şi strâmte, cum le construiau arabii. Sistemulde reducerea la minimum a lărgimii străzilor se explică în Africa, unde locuitorii caută să evite razele soarelui, măcar în case. Acest principiu a împins desigur pe mauri să construiască oraşul Cordova după planul oraşelor maure. Străzile sunt atât de strâmte încât se poate da mâna de la fereastră, cu vecinul de peste drum. Aceste cartiere sunt bine înţeles cele mai populate ale oraşului, dar există şi cartiere absolut noui, construite după cerinţele moderne, şi după planurile inginerilor contimporani. Cartierele moderne, cu străzi largi şi drepte, au concentrat tot comerţul şi viaţa oraşului. Contrastul e uneori atât de mare, încât vizitatorul, care se duce din cartierele noui în cele maure, se crede în alt oraş, sau mai bine zis se crede transportat deodată în vre-un oraş din Africa. , - ’ . i.fc “ '** ■ Cartierele noui au desigur pieţe şi monumente frumoase, dar monumente ca In toate oraşele modeme din lume. Ceea ce e de remarcat în adevăr e moscheea. E una din cele mai splendide opere de artă maură. Se poate spune, că ea singură e de ajuns pentru a atrage pe cel mai pretenţios turist. Această moschee nu mai e, bineînţeles, un templu musulman. A fost transformată în catedrală catolică, dar valoarea sa artistică şi arheologică e atât de mare, încât spaniolii, deşi catolici, n’au vrut să schimbe denumirea edificiului, aşa că biserica e numită şi azi moschee (La Mezquita). După Alhambra, care e în apropierea Grenadei, moscheea din Cordova e desigur cea mai frumoasă operă de arhitectură şi artă maură. Arheologii din toate părţile lumii sunt de acord să o considere cea mai splendidă producţie artistică a maurilor. Civilizaţia maură apare în toată splendoarea ei, în apogeul măreţiei ei. La Mezquita e un edificiu de proporţii monumentale şi construit simetric. Faţada principală prezintă o infinitate de coloane svelte susţinând un acoperiş triunghiular, care depăşeşte de jur împrejur marginea edificiului. Coloanele fac obiectul celor mai variate comentarii, căci nu sunt netede ca cele din timpurile antice, dar cizelate cu dalta. Splendide arabescuri, figurine simbolice, frunze, toate se prezintă ochiului în minunate basoreliefuri. O altă caracteristică e aceea că numitele coloane au un diametru mai mare la cele două extremităţi decât la mijloc şi sunt de o simetrie uimitoare. Porţile şi triunghiurile de la acoperişuri sunt de asemenea sculptate cu alte şi desenurile sunt de acelaş stil. Cadrurile uşilor sunt adevărate minuni. Interiorul e sobru. Cordovezii ţin la Mezquita lor şi cum în fond e singurul monument demn de a fi văzut, îl semnalează imediat: ♦ Viaţa acolo e foarte liniştită.. Resursele oraşului nu sunt mari; s’ar putea spune că locuitorii trăesc datorită unei minuni. Industria e nulă. Doar turismul alimentează oraşul, aş putea spune chiar întreaga regiune. Pentru turist e interesant sa viziteze un oraş, care a rămas din epoca cea mai celebră a istoriei sale, fără schimbări fundamentale. Acei cari doresc să cunoască farmecul maur şi cari vor să-şi facă o idee justă de istorie maură "or găsi în oraşul Cordova, cele mai de seamă dovezi ale acestei civilizaţii. ISAI TICAN 1 Peisagii iberice 1