Universul, septembrie 1929 (Anul 47, nr. 201-226)

1929-09-15 / nr. 213

! Ministrul nostru de externe, d. prof. Mirronescu, a pronunţat, în Adunarea Societăţii Naţiunilor, un discurs care fixează, în linii generale, sentimentul public faţa de problemele externe ce se pun României. Afară de câteva pasagii, în care calitatea de ministru de externe a celui ce vorbea, nu a izbutit să eclipseze complet sentimentele lui de om de partid, discursul d-lui Mironescu se încadrează fără îndoială, în sentimentul general al opiniei publice. El va întâlni desigur aprobarea tuturor. Dintr’o gravă greşeală internă cum a fost reintegrarea funcţionarilor minoritari, cari refuzaseră să depună jurământul, ministrul de externe şi-a făcut la Geneva un argument pentru a dovedi toleranţa faţă de minorităţi. Un argument care putea să lipsească, fiindcă nimeni nu confundă indulgenţa cu abdicarea. De data aceasta desigur, omul de partid a învins pe ministrul de externe. In schimb însă, restul cu- vântărei, adică părţile cele mai importante, au oglindit, sentimentul opiniei noastre publice. In jurul a două idei pivot, ideia de pace şi ameninţarea revanşei ungare, ministrul de externe a izbutit să evidenţieze pe de-o parte, sforţările continui ale României, de la 1919 până astăzi, pentru a colabora efectiv la opera de pace pe care o pregătesc marile democraţii occidentale ; pe de alta, uneltirile permanente ale Ungariei, care nu renunţă, nu dezarmează şi fără încetare, ameninţă. Ocupându-se de progresele arbitrajului şi ale acordurilor pacifice, d. Mironescu a analizat cu bun simţ tehnica lor juridica, subliniind unele completări, unele contradicţii şi unele lipsuri ale acestor texte. A pus în lumină controversele care se pot ivi între aceste texte necoordonate încă, arătând necesitatea tot mai evidentă a codificării dreptului internaţional. România, partizană credincioasă a ideilor de pace, e cel dintâi stat care şi-a dat adeziunea pactelor de arbitraj propuse de Soc. Naţiunilor, încă din Febr. 1929. România e gata să închee pacte de arbitraj, după modelul celor propuse la Geneva, cu orice alt Stat. Cea mai bună dovadă, că întreaga noastră politică externă, departe de a fi izolată și agresivă, se încadrează în politica generală de pace, pe care popoarele o doresc și oamenii politici au datoria s’o facă. Pentru România însă, din nefericire,element de discordie, vine să tulbure şi nobleţea intenţiuniilor şi utilitatea sforţărilor depuse : e vorba de Ungaria. La Geneva chiar, contele Apponyi a avut cutezanţa să facă apologia urnei vechi, proorocind prăbuşirea nouei ordini internaţionale instituită de tratate. Având privilegiul vârstei şi unei lungi cariere politice, bătrânul magnat al Ungariei revanşarde a amintit, cu glas de cobe, prăbuşirea imperiilor, la care a asistat, din culisele cancelariilor europene. Contele Apponyi uită desigur că edificiile prăbuşite, de care vorbeşte, aveau la baza lor, sau strigătoare nedreptăţi naţionale, sau viţiul unor regimuri autocrate şi corupte. Intre acea lume perimată şi lumea nouă, clădită pe principiul naţionalităţilor, închegată pe baza unor manifestaţii plebiscitare şi cârmuită de principii, în general, democratice, — nu poate fi nicio asemănare. Apponyi şi-a atras în această privinţă o replică din partea ministrului nostru de externe care a fost incontestabil, în această parte a discursului, în asentimentul unanim al opiniei noastre publice. Reflecţiunile asupra durabilităţii înjghebărilor politice şi a sincerităţii celor ce vor să colaboreze la opera de pace, ating frumuseţea unor formulări ce merită să fie reţinute. ---------x Q x--------- REPLICA DELII GENEVA Măcelurile din Palestina ii netiberarei româna Salarizarea preoţilor învăţători Ministerul instrucţiunii a făcut cunoscut inspectoratelor şcolice, că preoţii învăţători vor primi salariul numai dela catedră urmând ca dela a doua funcţie să primească numai sporurile de scumpete. Măsura stabilită de consiliul de miniştri de a li se da acestora 50 la sută din salariul celei de-a doua funcţie, se va aplica numai când disponibilităţile bugetare vor permite.. ( Un strigăt evreesc unanim s'a ridicat împotriva Angliei, din cauza măcelurilor din Palestina. In contra Angliei ? !... In contra Angliei care prin lord Balfour a luat iniţiativa reînvierei statului palestinian ! In contra Angliei care cu armele ei protejează colonizarea şi cu sângele ei tpără populaţia evree ! In contra Angliei care a avut pe Disraeli ! In contra Angliei care avea până mai alalt ieri la Londra — dacă cumva nu-1 mai are si acum — un lordmajor evreu! Anglia este acuzată că n‘a ştiut apăra cu destulă tărie populaţia evree din Palestina, că n‘a ştiut afla că arabii conspira în taină un atac asupra coloniştilor semiţi, ca n‘a fost destoinică să înlăture,’ la timp, năvala şi măcelul. Această răscoală şi acest măcel, — pe care noi le dezaprobăm şi le deplângem, — au bine venit, totuşi, pentru uşurarea popoarelor cari — românii cei dintâiu — sunt învinuite de persecuţii religioase. Să privească evreii asupra Palestinei şi să înţeleagă ce Însemnează ura de rasă şi persecuţia religioasă. Acum de curând, a apărut în librărie o carte semnată cu numele Edmond Fleg şi al căreia titlu este : „Pour aud je suis juis !“ (De ce sunt evreu !). Acest domn Fleg, care dă tot felul de argumente spre a legitima, de ce este evreu, se ocupă, fireşte, şi de tara noastră. La una din pagini etă scris : ,....evreii lasă, de îndată ce pot, netraiul pentru cultura spiritului, pretutindeni in Universităţi, — afară numai când porţile li sunt închise primtrio legislaţie unică, precum IN ROMANIA ţi in Ungaria,— participarea lor este afară de proporţie ca importanţă numerică...1' Iată , şi de astădată, calomnia ! întotdeauna neadevărul calomnios. întotdeauna grija ele a înfăţişa pe cel mai tolerant popor al lumii — din nenorocire ! — drept unul din cele mai netolerante. Prin graiu, prin presă, prin carte, prin mijlociri făţişe sau furişe, prin apeluri în dezesperare la conştiinţa popoarelor, acţiunea de denigrare a liniştitului popor român îşi urmează cărarea ! Iatâ-l acum şi pe d. Edmond Fleg. ,,O legislaţie unică in România, închide evreilor intrările universităţilor ! ?“ Care legislaţie, vă rog ? Unde este acea lege ? Cine o mai cunoaşte, afară de d. Fleg şi de fraţii d.sale de fără cruce ? Care este evreul din România, care poate semna alături de d. Fleg ? Au fost la noi mişcări studenţeşti , împotriva nu a studenfimei evree, să ne înţelegem, şi nici a fluentei lor in universităţi, dar numai împotriva prea disproporţionatei lor afluente. Studenţii români nu au impus prohibiţiunea absolută, ura de rasa şi conflict religios, dar au cerut numai proporţionalizarea. Dacă au cerut bine sau rău, nu e cazul să facem acum cercetarea, dar adevărul istoric este acesta. Care măsură legislativă a răspuns acestei cereri ? Nici una ! In ce măsură studenţii evrei s-au folosit de studiile universitare mai puţin decât studenţii români în nici una. Fiindcă, mai tot timpul, — vreo 2 ani în şir, — studentau universităţile au stat închise. Mai mult decât atât, în unele şcoli superioare din ţară, — precum la facultatea de farmacie din Iaşi, — numărul studenţilor evrei întrece, şi foarte departe, numărul studenţilor creştini. Este d. Fleg un mare duşman al Românilor ? Nu s-ar părea, căci, precât mi se spune, d-sa ar scrie libretul unei opere a maestrului nostru mare, George Enescu. Atunci ? !... Atunci cunoscuta flecărie ! Cunoscuta pornire colectivă care a făcut dâră, care e neputincioasă să se abată de pe făgaşul puţinei, pe câmpia sănătoasă a adevărului, ponegrire pentru ponegrire, aşa cum alţii fac artă pentru artă. Poate ca mulţi din evreii cari au căzut acum sub ferul şi plumbul arabilor, sau ale căror locuinţe au fost prădate şi mistuite de flăcări, vor fi dintre cei cari au plecat din România, alungaţi de prăpădul persecuţiilor româneşti ! D. Edmond Fleg să fie atent. D-sa are acum prilejul să scrie o nouă carte asupra acestor nenorociri comparative ! CONSTANTIN BACALBAŞA Şcoalele vagabonde Se pare că există la noi, datorită politicianismului şi intereselor electorale, o categorie specială de şcoli, pe care le-am putea numi vagabonde, sunt şcolile de meserii. Ele se înfiinţează, se mută sau se desfiinţează, trec dintr-o comună întreita sau încalecă de-a dreptul hotarei judeţelor, după cum dictează interesele cutării mărunt elector, potentat al zilei. Inversând zicătoarea musulmană. ..dacă muntele nu vine la Mahomed, se duce Mahomed la munte“, finii cutări! deputat guvernamental refuză să meargă la şcoala de meserii şi aduc şcoala de meseri la ei. Intervenţia electorală e suficientă, ea ţine loc de criteriu, de argument şi de judecată. Nu se ţine seamă nici de motivele temeinie care au prezidat la înfiinţarea şcoalei în anumit loc, nici de activitatea desfăşurată până in prezent, de motivele sociale şi economice care au dictat înfiinţarea ei, nici un sfârşit, de rezultatele obţinute. Şcolile de meserii se desfiinţează sau se mută după voia parlamentarilor guvernamentali, legaţi de făgădueli electorale sau de interese familare Voinţa lor e lege. Se adinitează astfel, în multe locuri, admirabile operă de educaţie şi de formaţie pe care o face şcoala de meserii, se mutilează, pentm interese meschine, acţiunea de ascensiune a elementului ţărănesc pe care această şcoală o desfăşoară. Înarmând cu posibilităţi de câştig armata migraţiunei spre oraşe. In locul unui convoi de nemâncaţi, dezarmaţi in faţa vieţii urbane clienţi ai tuturor ispitelor penale pe care le deschide mizeria, şcoala de meserii asigură o migraţiune de elemente clasate şi utile. Problema e deci serioasă. Ea nu se rezolvă insă cu sistemul şcolilor vagabonds, mutate după fidelitatea guvernamentală a cutărui rudei, comune sau sector electoral. Un exemplu recent şi poate de cele mai scandaloase, pune în lumină întreaga chestiune. E vorba de şcoala de meserii din gara Piatra-Olt. Această şcoală. Înfiinţată de ani de zile intr’un centru de meseriaşi, având ca elevi copiii a peste patru sute tre ceferişti localnici, complet utilată şi dovedindu-şi cotidian utilitatea prin însăş decorul social în care işi desfăşoară activitatea, e pe cale de a fi suprimată. De ce? Fiindcă aşa vrea o semi excelenţă. E pofta d-sale. A luat hotărirea şi e hotărit s o traducă în fapt. Cu toate delegaturile primite, cu toate plângerile depuse, cu toate protestele formulata. Nici o nădejde. Alearcă din minister in minister părinţii copiilor, învăţătorii şi preoţii din împrejurimi cu grijă de educata capilor, ceferiştii care vroiau să le asigure o meserie onestă, dar zadarnic. Cine ar putea contesta utilitatea unei şcoli de meserii la gara Piatra- Olt? Existenţa unor interese reale, economice şisociale, este atât de evidentă, încât sacrificiile făcute, o donţţiîne pe depli. Localul însăşin care funcţionează şcoala este oferit de Casa muncii C. F. R. Ce mai bună dovadă de existenţa intereselor reale, care militează în favoarea menţinerii acestei şcoli, decât aceste sacrificii făcute de autorităţile care au menirea să vegheze la bunul trai al meseriaşilor? Şi doar ştim că Statul atât da risipitor pentru lucruri inutile, mai cu seamă acum, e zgârcit de cele mai multe ori, pentru iniţiativele utile. Dar nu numai atât. E mai interesant de a şti unde se mută şcoala dela Piatra. Intr’un port? Intriun oraş industrial? La o răscruce de negoţ şi de viaţă activă? Nu. Se ia această şcoală dintr'un centru care numără sute de meserieşi şi 400 de ceferişti, pentru a înzestra cu ea comuna Pleniţa. Ce-i aia, veţi Întreba? E mult. E comuna natală a unui actual sub-secretar de Stat. Comuna întriadevăr e bogată. Ca şi subsecretarul Dar e pur agricolă. E chiar centrul agricol al judeţului Dolj, o comună din bărăganul Olteniei. In ceea ce priveşte meseriaşii, afară de un potcovar, n’are altul. Şi totuş Pleniţa va avea o şcoală de meserii. Nimic de zis, dacă astfel doreşte fantezia ministerială şi electorală . Să-şi aibă Pleniţa câte şcoli de meserii vor dori stăpânii zilei, dacă politica lor e de a scoate pe ţăran de la plugărie, pentru a-l înfunda în atelier. Dar de ce trebue această şcoală inutilă, să se înfiinţeze prin desfiinţarea unei şcoli utile, la care învaţă copia 100 de ceferişti localnici? Scandalul de la Piatra-Olt ilustrează un sistem, metoda şcolilor vagabonde, mutate după interesele electorate. Nenorocit sistem, pe care nici o pedagogie nu l-a cunoscut până acum. EUGEN TITEANU XCX Ciumă la Patras Oficiul internaţional, de igienă dela Paris a făcut cunoscut ministerului sănătăţii că la Patras (Grecia) s'a ivit un caz de ciumă bubonied. ----------XXX---------Războiul ruso-cinez RUŞII RESPINŞI LA PROGRANICHNAYA Londra, 17 (Rador).Din Mukden se anunţă, că, azi, s’a dat un comunicat oficial prin care se anunţă că ostilităţile au reîncaput azi dimineaţă la Progranichnaya, ruşii fiind respinşi. ATACURI CHINEZE Paris, 13 (Rador). — Agenţia telegrafica „Tass“ din Moscova anunţă, că trupele chineze au bombardateri detaşamentele sovietice în apropiere de Pogranichnaia, la frontiera Manciuriei. Gărzile albe au atacat gara din Vosnesenkaia şi linia de cale ferată. —— ig»!*—— M. S. Regele la Făgăraş Făgăraş. 12 Azi, la ora 4, au sosit în oraşul nostru M. S. Regele, M. S Regina şi A. S. R. Principesa Elena spre a vizita ferma model ..Beclean“. La sosire, August» oaspeţi au fost întâmpinaţi de autorităţi. --------xi*!*—— Şi la Altona depozit clandestin de arme Berlin, 13 (Rador). — „Berliner Tageblatt" anunţă că, continuând ancheta asupra atentatului dela Reichstag, — poliţia a descoperit la Altona un depozit clandestin de arme. In depozit s’au găsit numeroase mitraliere puşti şi grandie de mână. La Târgoviște, pe unde a pustrit focul Situaţia din Palestina s'a îmbunătăţit Londra, 12 (Rador). — Din Ierusalim se comunică, aşi, că intimul buletin asupra situaţiei din Palestina, anunţă, că ameliorarea siguranţei publice a permis concentrarea trupelor, făcăndu-se astfel disponibile forţele militare, pentru serviciul din Jaffa şi Haifa, iar conţins agentele de marinari debarcate în timpul tulburărilor, vor putea fi retrimese pe bordul vaselor. Cuirasatele însă vor rămâne pe loc, poind ce situaţia va fi definitiv restabilită. Forţele militare din celelalte părţi ale ţării sunt suficiente spre a reprima prompt și sigur, orice noui tentative de dezordini. ---------xpx--------- Lilit83 »«(Mr navale Londra. 12 (Rador).— J.Agenţia „Heuler“ crede a şti, din cercurile politice, bine informate, că linia care separă punctele de vedere englez de cel american este aşa de subţire, că acordul asupra chestiunii limitării navale este probabil că se va încheia. • Londra. 13 (Rador). — Generalul Dawes, ambasadorul Statelor-Unite la Londra, s-a dus astăseară, la reşedinţa oficială a d-lui Macdonald, spre a avea o întrevedere cu primul ministru. Se crede, că vizita ambasadorului Statelor-Unite este în strânsă legătură cu răspunsul guvernului american la recentele propuneri engleze, relativ la reducerea armamentelor navale. * Londra, 12 (Rador). — Din New-York se anunță, că pe cercurile politice americane, se spune, că recentele propuneri engleze, se datoresc faptului că Anglia are SO de crucișătoare cu un loial de 310 de mii tone în care se cuprind şi alte, II vase, cu un tonaj de 10.000 tone Statele Unite ar fi autorizat să aibă 18 crucişătoare de câţi 10.OO0 tone, remediind marea diferenţă dintre vase, prin construirea unor mici crucişătoare Se aşteaptă să se trimită nou instrucţiuni la Londra, căi de curând, în care scop se continui conferinţele la Casa Albă. Luptele din Maroc Paris. 12 (telegr. part.). — Din Maroc* se anunţă că la Rabat s‘a dat o luptă între francezi şi indigeni. Sunt 22 morţi şi 12 răniţi. In ziua de 8 Septembrie o patrulă franceză a fost atacată la Atchran. Sosind întăriri, indigenii au fost puşi pe fuga. La înapoiere, detaşamentul francez a fost atacat de 600 indigeni. Cu ajutorul unui automobil blindat, trimis de garmizoana din Boitoniei, marocanii au fost respinși de francezi. şi congresul ment al avocaţilor Convorbire cu dl. Const. L. Naumescu, vicepreşedintele „Uniunii avocaţilor” — Dor noi să comunicam cititorilor noştri oarecari detalii cu privire la congresul general al avocaţilor, ţinut anul acesta la Braşov, ne-am adresat d-lui C. L. Naumescu, vicepreşedintele ..Uniunii avocaţilor“, care ne-a declarat un rezumat următoarele, la întrebările noastre : — Ce impresiuni aveţi dela ultimul congres? — Vin de la congres cu cele mai frumoase , impresiuni. Mai întâi am constatat cu plăcere, că din an în ani aceste întruniri colegiale devin mai animate, mai interesante şi confraţii le dau toată importanţa cuvenită, părticipând, iri. număr tot mai • mare şi, luând parte la discuta- rea cheastiunitor Cam iniei aseazâ bunul mers al Justiţiei in general şicorpul avocaţilor in special, manifestând astfel spiritul de confraite,roitate şi solidaritate, care trebue să unească pe toţi juriştii.... * Apoi barourile locale ţin să dea din ce In ce o mai mare atenţiune congreselor noastre, căutând să se întreacă în organizarea lor. Astfel, după strălucitul congres de anul trecut de la Craiova, confraţii din Braşov nu au voit să se lase mai prejos şi organizatorii utimului congres au fost la înălţime. De aceea,—după, cum am spus şi în cuvântarea mea de închiderea congresului, —ţin de datoria mea ca, în numele tuturor congresişlor, să mulţumesc confraţilor din Braşov, — în frunte cu veneratul decan d. dr. Eug. Meţianu şi distinsul prodecan dr. I. Gaxoiu, — pentru frăţeasca primire făcută congresiştilor şi perfecta, organizare a, congresului Trebuie să mulţumim în acelaş timp onoraţilor magistraţi pentru colegiala atitudine ce au avut faţă de noi, participând la solemnităţile şi lucrările congresului, curii şi autorităţilor locale pentru tot concursul ce au dat în scopul reuşitei congresului. — Unde se va ţine viitorul congres ? — Conform dorinţei unanim exprimate de congresişti, ne vom întruni anul viitor la Iaşi, unde vom fi, de sigur, tot aşa de bine primiţi, ca şi la Braşov, mai ales că Iaşii prin tradiţie este cel mai ospdaliet oraş şi de dânsul ne leagă atâtea, amintiri plăcute, căci acolo s’a ţinut primul congres al avocaţilor, in 1911, când s’au pus bazele federaţiunii avocaţilor, devenită în 1923 Uniunea avocaţilor din România. CHESTIUNILE DISCUTATE LA CONGRES — Ce chestiuni mai importante s'au discutat la congres? — Două categorii de chestiuni mai importante ne preocupă, şi luptăm pentru soluţionarea lor cât mai grabnică. Unele interesează justiţia In genere, iar celelalte privesc in special corpul avocaţilor. TAXELE EXCESIVE PE JUSTIŢIE Din prima categorie face parte chestiunea sporirei excesive a taxelor d le timbru in justiţie, cari în anul acesta aproape s’a dublat, constituind astfel o denegare de dreptate din partea statului, căci din cauza scumpelo! taxelor, oamenii nevoiaşi nu mai recurg la justiţie, care va deveni astfel un apanaj al celor bogaţi. Intr’un regim democratic, aceasta situatîune constitue o tinomalie -Şi un mare pericol pem tru buna rânduială a statului, care prin asemenea măsuri târşşite forţează pe cetăţeni să renunţe la justiţia oficială şi să recurgă la judecata arbitrilor particulari. Din această cauză, în Bucureşti şi în multe oraşe din ţară, funcţionează numeroase comisii arbitrale, clandestine, la care cetăţenii recurg bucuroşi, ca să obţină o soluţiune promptă, — bună sau rea—a litigiilor dintre ei, dar în orice caz scutită de plata taxelor exorbitante pretinse de stat. Eu am arătat că impozitul exagerat pe justiţie este tot aşa de odios ca şi cel ce s’ar pune pe obectele de prima, necesitate : pâine, apă, este. Justificarea impozitului prohibitiv prin nevoia statului de a acoperi deficitul bugetar, este neserioasă, fiindcă statul nu poate să speculeze nevoia de dreptate a cetăţenilor şi nici să creeze o sursă , de venituri din împărţirea justiţiei, care constitue una din temeliile oricărui stat bine organizat. CHELTUELILE DE JUDECATA O agravare a acestei situaţiuni constă în faptul că instanțele judecătoreşti nu acordă sub forma cheltuelilor de judecată totalitatea sumelor debursate de cel ce a câştigat procesul. Reclamantul silit să achite de la început taxele procesului şi onorariile avocaţilor nu are măcar siguranţa că i se vor restitui la sfârşit sumele cheltuiteceea ce ii determină să renunţe a se adresa justiţiei. Rambursarea integrală a cheltuelilor, inclusiv onorariile avocaţior, ar fi un mijloc de a se împuţina procesele, căci debitorii de rea credinţă ar renunţa Continuare în pag. Continuare în pag. 2 a CM iei I un gară în gara de Lyon. Români mai sunt şoferii parizieni ! Dacă le pui in palmă exact costul cursei, după aparatul de taxat, te întreabă, imediat, cu ton : — Dar bacşis mi i ? Fiindcă primul contact cu Parisul ii constituie taxiul care te duce de la gară la hotel, — fireşte, primul lucru învăţat în Capitala Franţei (şi pentru români : primul semn al latinităţii fraţilor dela Sena) este bacşişul obligatoriu de un franc — apreciaţi modestia! — cuvenit şofeurilor. Dar latinitatea care a străbă-' tut cu permanentă tinereţe atâtea veacuri şi s’a aşternut, pretutindeni viguroasă, peste continente despărţite de vâltorile oceanelor, n’o să isbucnească, tocmai în inima gintei, sub forma derizorie a pretenţiei şofeurilor. Latin,autentic, ori asimilat, după un anumit aspect, e şi portarul de hotel, care-ţi oferă cu 35 franci o cameră tarifată 24, dacă bineînţeles, parafrazând : „ă latin, latin et demi", nu faci gestul de a pleca în căutarea altui hotel, — gest mai eficace decât toate ordonanţele municipale fiindcă negustorul parizian fiind de o isteţime cu faimă, nu lasă să-i scape muşteriul, ci imediat, cu aceeaşi curtoazie demnă, exclusiv galică, portarul Iţi oferă camera, la adevărata ei chirie. 1) Mic rod a „ageamiului“ în Capitala Franţei CUM SE TRECE STRADA După ce te-ai convins, prin propria ta suferinţă (mai ales vara), că în hotelurile pariziene duşurile sunt rare, deşi băile sunt dese şi că robinetele — cele avuabile, ca şi cele intime, — sunt înţărcate de apă rece, porneşti în oraşul lumină, căutând cu înfrigurare calea Victoriei a Parisului (calea Victoriei numai ca punct central, nu şi ca — vai! — estetică şi înzestrare). Clipa aceasta e — fără îndoială, — decisivă. Ţi se pune problema, insolubilă parcă, a unei primejdioase expediţii, — problema victoriei asupra primejdiilor ce pândesc din boturile a sute de opt cilindri, aşternute năprasnic la drum, virând în plina viteză şi întorcând pe loc, unde-i aglomeraţia mai mare,, ca o ţâşnitură care urmează o circomferenţă perfectă de 360°. Paralizat pe marginea trotuarului, ferindu-te să întinzi pasul pe partea carosabilă, cum te fereşti să ’ncerci cu piciorul o apă clocotită, te ’ntrebi, de ce d. Citroen nu împarte cu d. Ford, celebritatea strecurată în glume funebre de toţi cântăreţii Parisului ? Şi totuşi sute de pietoni trec de pe un trotuar pe altul fără să se înregistreze stâlceli de coaste nici striviri integrale. Prima descifrare a acestei taine şi deci primul învăţământ în materie de circulaţie e acela, că trebue să aştepţi cuminte, alături de alţi zeci de pasageri, ca agentul să ridice bastonul, să oprească furnicarul de automobile ,şi să-ţi dea răgaz, ţie „om pe jos ’, să treci strada, prin aleea marcată de două şiruri de ţinte mari, albe, constituind linii de demarcaţie respectate de şofeuri cu toată smerenia. Asta-i în prima clipă. — clipa uluielii. Dar curând, te desluşeşti, că afară de trecerea în turmă, sunt şi uite reguli de circulaţie, din cari probabil reţii următoarele: 1) Dacă eşti în fericita vârstă a biberonului, ori în ceasul plăţii păcatelor din tinereţe, — adică dacă eşti într’un cărucior, — agentul opreşte circulaţia sutelor de automobile, până te vede pe celălalt trotuar. — ba chiar vine să ia de braţ bona şi o ajută să treacă strada. Aici începe să vorbiască latinitatea cealaltă : omenia. Nu-i numai agentul, — despre care s’ar putea bănui că execută cu credinţă un consemn. Ci nici unul din cei câteva sute de şofeuri şi pasageri nu scot o exclamaţie de necaz, nici o ţâfnă nu irupe în imprecaţii şi sudălmi. Pentru latinii dela Sena, copilul e Maiestatea Sa Copilul, căruia i se fac aceleaşi onoruri de d. Doumergue, ca şi de Jullet-ul pornit de la uzină cu metroul: — Doamna cu copilul! It locul meu pe bancă. E mai bine jos decât în picioare. 2) Dacă eşti cocoţat pe capra unui camion cu butoae goale, tras de cai şi vrei să străbaţi piaţa Concordiei, unde se spune, că sunt anumite ore din zi când trec pe acolo câte 20 mii de automobile, gardistul face acelaş semnal, motoarele trepidează pe loc şi vehicululcu tracţiune animală îşi urmează drumul, respectat, aşteptat preferat ca un cortegiu solemn. Nu ştiu dacă la Paris se va fi făcut o propagandă, ca aceea a camaradului Negru, pentru protejarea animalelor. In orice caz, precâderea dată tracţiunii animale nu-i o simplă regulă de circulaţie, fiindcă prea e necârtitoare unanimitatea care o respectă. In primul rând, e un simţimânt adânc înfipt al blândeţii faţă de animale Şi par’că e măgulitor să evoci în acest amănunt generalizat aceeaşi latinitate generoasă. 3) Dacă eşti drumeţ de tot ceasul, poţi să n’aştepţi să treci cu turma de pe un trotuar pe altul. Furişează-te fără frică printre maşini, oricât de drac ar fi şi orice viteză ar avea. Fiind, cit este o linie logică pe deplin, cărea parizienii î se închină, linie ce trece prin rândurile copiilor animalelor şi se prelungeşte la pietoni. Să nu te fereşti de automobil. Se fereşte şoferul să nu te calce, ocolindu-te din fugă, ori stopând brusc maşina la câţiva centimetri de tine. Dar când ai pornit să treci strada, — treci! Altfel, cu ezitarea ta încurci pe bietul şofeur, care şi dintr’o deprindere ajunsă organică, şi dintr'o disciplină neşovăelnică, poartă de grije coastelor tale. ...Aşa e la Paris circulaţia, — această carte de vizită a oraşului lumii. O împletire de omenie şi de disciplină. CE ESTE MORMÂNTUL LUI NAPOLEON După ce-ai învăţat să te mişti prin Paris, începi «ft cercetezi faimoasele unghere istorice, cu cari te-au familiarizat cu anticipaţie cărţile şi filmele. Nu-i nici o îndoie!*, că mai întâi, vei vizita Invalizii. Inzcripţiile ta duc da mână spre locurile pe cari râvneşti să te vezi, purtându-te printre statuile de regi, prints mareşalisten curtea draptunghiulară, prin galeriile cu busturile foştilor soldaţi ajunşi generali ai lui Napoleon şi prin muzeul de tunuri, bombardiere şi puşti anacronice, monştrii de oţel cari au aruncat flăcări şi moarte de pe vremea cruciadelor şi până la Verdun. Pereţii sunt căptuşiţi cu panouri uriaşe reprezentând clipele de căpetenie ale istoriei acestui popor războinic mai înainte de orice, care când n’a ridicat armele împotriva, duşmanilor din afară, a deslănţuit răsmeriţi interioare. Pretutindeni, aceeaşi indicaţie simplă, însoţită de o săgeată : — Spre mormântul împăratului. ,,Mormântul împăratului" ! „ÎMPĂRATUL !! însăşi simplitatea indicaţiei, însuşi firescul, familiaritatea^ cu cari ţi se vorbeşte tn priee clipă de „împărat“, sufletul cu cssta care stăruie şi domnia In plină actualitate după zeci de ■*