Universul, octombrie 1936 (Anul 53, nr. 271-285)

1936-10-14 / nr. 284

FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA $TIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI­­ 3-30.10 . SECRETARIATUL DE REDACŢIEI 3.3015______________________ DIRECTOR: STELIAN POPESCU Sărbătorirea d-lui­ Stelian Popescu M­ăreaţa manifestare naţională de la Arenele Romane Sa realizat Duminică la Arenele Romane din Parcul Carol, iniţiativa comitetului de sub preşedinţia I. P. S. Patriarh Miron de a fi sărbătorit cel care de două de­cenii conduce ziarul „Universul”, directorul nostru d. Stelian Popescu. Mulţimea adunată Duminică, în acea splendidă şi în­sorită zi de toamnă, a venit să-şi exprime, prin prezenţă şi prin grai, solidaritatea perfectă cu ziarul ce întrupează rolul de misionar naţional şi de apărător al suferinţelor şi aspiraţiilor sociale şi naţionale. Păstrând linia justă a obiectivităţii, închinată exclu­siv binelui obştesc, a au simţit Duminică mai mult ca tot­deauna, că truda noastră a celor de la „Universul“*, trudă inspirată de directivele conducătorului nostru, găseşte permanent şi profund ecou în sufletul acestui neam,­manent şi profund ecou în sufletul acestui neam. Tocmai de aceia, directorul nostru, răspunzând la 26 Septembrie a. c„ scrisorii distinselor personalităţi ce formau comitetul organizator al serbării, preciza: „Invocând solidaritatea tuturor celor de un sânge, de un suflet şi de o credinţă în păstrarea, perfecţionarea şi apărarea gloriosului patrimoniu al neamului românesc, domniile voastre vreţi să daţi o covârşitoare îmbărbătare tuturor celor cari luptă pentru crezul naţionalismului constructiv“. Aşa a înţeles-o directorul nostru şi aşa a fost fră­ţeasca sărbătoare din parcul ce-şi picura pe alei frun­zişul colorat cu toată varietatea de nuanţe din minu­nata paletă a toamnei. O sărbătoare care nu vizează omul, ei înseamnă tri­umful inevitabil al cauzei româneşti, servită de credinţa izbânditoare a tuturor inimilor ce bat la fel, aşa a apă­rut Duminică tuturor celor cari dela I. P. S. Patriarh Miron Cristea până la cel mai umil ascultător, dela oamenii de seamă de pe tribună până la sătenii ce sor­beau cu evlavie îmbărbătările cuvântătorilor, — tuturor acelora cari, închinându-se cucernic în timpul sfintei slujbe ce a precedat serbarea, au invocat Divinitatea în sprijinul acţiunei a cărei bază e neclintita credinţă în drepturile şi destinele neamului românesc. Sărbătorind pe directoru­­ noştru, massele populare, în frunte cu cei mai aleşi fii ai neamului, au vrut sa dea un exemplu de îmbărbătare unuia din luptătorii pentru izbânda cauzei naţionale. Luptătorul, şi colaboratorii săi, mulţumesc cu toată recunoştinţa şi, în faţa unanimei solidarităţi, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, îşi iau angajamentul solemn să nu dezarmeze până ce lozinca „România a românilor” nu va deveni o realitate efectivă şi indiscutabilă. Pentru triumful ideii este neapărat necesar con­cursul tuturora şi, bazat pe el, continuând lupta, spu­nem cu toţii: — Aşa să ne ajute Dumnezeu! Sub semnul crucii şi al solidarităţii naţionale Drumurile ce duc spre Are­nele Romane au fost Duminică drumuri de sărbătoare şi lumină pentru sufletul acestui neam, rătăcit cu dibăcie de la calea destinelor şi năzuinţelor lui a­­devărate. Pâlcuri de pelerini străluminaţi de o credinţă, stea­guri fâlfâind în depărtări în­demnul unor eroice avânturi, pancarte proiectând anateme sau lozinci de luptă sosiau din toate punctele cardinale ale Capitalei, contopindu-se în va­luri tot mai largi şi tot mai im­petuoase, până la punctul final de concentrare. Ce forţă misterioasă a des­prins aceste pâlcuri de pelerini dela vatra cuibului familial? Ce duh făcător de minuni le-a pus în ochi atâta hotărîre şi atâta devoţiune? Care este ideia sau nădejdea nouă, în care vine să mărturi­sească oastea aceasta de forţe, până acum necunoscută, şi cum ne explicăm miracolul unic de a vedea alături, însufleţiţi de a­­celaş gând şi de aceeaşi voinţă, pe savantul venerabil ridicat din mijlocul cărţilor şi labora­toarelor, pe meseriaşul copleşit de necazurile lui, pe comercian­tul preocupat de grijile crizei, pe umilul muncitor de pământ sau din uzină, tineretul ne­sigur de ziua de mâine, pe co­pilul de şcoală, alături de învă­ţătorul sau părintele, ori fratele lui mai mare? Gândul de a sărbători un om şi ziarul de care va rămânea mirarea legat numele sărbăto­ritului de Duminică, d. Stelian Popescu? ! Netăgăduit, acesta a fost­­ punctul de plecare al marelui comitet de iniţiativă, prezidat de însuşi Capul Bisericii noa­­stre. * Dar iată că omul sărbătorit nu are la spatele lui nici un partid politic — pentru că nu aparţine niciunuia din ele. Şi iată că cel sărbătorit nu împar­te măcar onoruri sau înfruptări materiale şi nici nu făgădueşte că va împărţi vreodată. Şi atunci, adevărul e, aşa cun­ a dorit şi a şi spus-o singit, că măreaţa demonstraţie de Dumi­nică închinată cinstirii lui, se adresează crezului românesc, în serviciul căruia stă neşovăelnic de 20 de ani încheiaţi, el şi zia­rul pe care-l conduce. Prin cuvântul răspicat, prin atitudinile luate în toate mo­mentele decisive, prin alarmele date în faţa primejdiilor care pândesc viitorul ţării, din afară şi dinăuntru, cum şi prin opera de solidarizare a tuturor româ­nilor în lupta pentru desrobirea şi afirmarea elementului autoh­ton, pe toate tărâmurile, ziarul „Universul” şi directorul lui au ştiut să răspundă celor mai sfinte porunci ale patriei, pen-­­ tru care au primit Duminică­­ Prea Sfântul Patriarh al Roma­condiţiuni atât de magnifice, consacrarea şi recunoştinţa na­ţiunii. Dar ziua de Duminică ne-a mai adus o, consacrare : aceea a solidarităţii româneşti, pes­te deosebiri de clase, de par­tide, de vârstă, de intere­se secundare. Iar drumu­rile ce duceau spre Arenele Romane, ca spre o tabără de concentrare a conştiinţei naţio­nale, n’au fost decât simbolul concentrării de mâine, a între­­gei suflări româneşti, în ceasul când trâmbiţă asaltului suprem ne va chema la datorie. Măreaţa adunare de Duminică ne-a adus siguranţa că naţiunea românească dispune de rezerve morale nebănuite. Că este pre­gătită şi hotărîtă pentru lupta cea mare a înscăunării stăpâ­nirii româneşti, efective şi to­tale, în rosturile şi peste desti­nele acestei ţări şi că are în a­­cest scop la spatele ei, oastea întregei suflări româneşti, dela Vlădică până la opincă. Şi n’a fost de fel o întâm­plare, că marea demonstraţie de Duminică ce va însemna o dată memorabilă in istoria redeştep­tării noastre naţionale, a avut un dominant caracter creştin, fiind prezidată de însuşi înalt m­ei, după cum deschiderea ei s’a făcut printr’o cucernică şi im­punătoare slujbă religioasă, de prea mărire a lui Dumnezeu şi de chemare a binecuvântării lui asupra unirii în cuget şi în faptă a tuturor românilor. Simbolul unirii şi solidarităţii româneşti era cuprins de altfel pe toate steagurile şi pancartele purtate de ostaşii naţionalismu­lui creştin, participanţi la de­monstraţia de Duminică. „Români uniţi-vă, nu vâ mân­caţi între voi“ scria pe steagu­rile ţăranilor ilfoveni — mân­drii căciulari — închinaţi cauzei valahiste propovăduite de d. Vaida Voevod. „România a Românilor” — scria pe steagurile lăncierilor de sub conducerea marilor luptă­tori A. C. Cuza şi Oct. Goga. „Pe-al nostru steag e scris unire” se vedea pe pancartele altor organizaţiuni patriotice. „Trăiască solidaritatea româ­nească, creştină, patriotică şi dinastică“ a fost şi cuvântul cu care s’a încheiat înălţătoarea şi vibranta cuvântare a înaltului Patriarh. In chipul acesta sărbătoarea de Duminică s’a ridicat dela om la idee, devenind sărbătoarea solidarităţii româneşti. SALUTUL ITALIEI ŞI AL SPANIEI NAŢIONA­LISTE A fost cu deosebire impresio­nantă primirea pe care au fă­cut-o zecile de mii de ascultători telegramelor citite de d. Nichifor Crainic şi trimise, una din Ro­ma de d. Ugo Sola, ministrul Italiei la Bucureşti şi alta de d. Pedro de Prat y Soutzo, mi­nistrul Spaniei naţionaliste pe lângă guvernul român. Uralele şi entuziasmul mulţi­­mei au atins delirul, când s’a ajuns la pasajul din telegrama ministrului spaniol în care se vorbea de cauza naţională co­mună a României şi Spaniei, care „peste câteva săptămâni va zdrobi capul hidrei comu­niste”. SCENE EMOŢIONANTE Cu deosebire impresionant a fost momentul când d-na Maria Mălăceanu Rucăr, directoarea liceului industrial de fete gra­dul II, într’un superb costum ţărănesc din Muscel, a oferit d-lui Stelliu Popescu pâine din grâu curat şi sare, cum şi o nă­framă, de o valoare artistică excepţională, în care a fost în­făşurat sărbătoritul ca semn al logodirii lui cu Ţara. Tot atât de mişcător a fost şi semnul de preţuire şi de dra­goste exprimat de românii din Durostor, care, prin părintele Nae Rădulescu-Dichiu, au ofe­rit sărbătoritului o minunată cruce de argint, lucrată în fili­­gram. Secţiile feminine ale Ligei cum şi ale Uniunei mamei au adus, la rându-le, o surpriză din cele­­ mai simbolice , în momentul .­­,când d. Stelian­­ Popescu s’a­­ urcat la tribuna, ca să­­ scria cuvântărilor, au lansat stoluri întregi de porumbei albi, purtând tricolorul ţării şi de­viza Ligei Antirevizioniste: „Nici o palmă din pământul ţării”. Porumbeii — crainici ai iz­bânzii gândului şi solidarităţii româneşti — au evoluat timp de câteva minute deasupra A­­renelor, în uralele mulţimii, iar unul din ei a venit de s’a aşezat pe umerii sărbătoritului, ceea ce a prilejuit noi şi înflăcărate ma­­niestari de entuziasm în rân­durile asistenţei. O CONFESIUNE DE CREDINŢA ŞI UN PROGRAM DE LUPTA Deşi era ora 2 d. a., lumea aştepta nerăbdătoare să audă cuvântul sărbătoritului. Şi ni­meni nu va uita şi nu va re­greta momentul acela. Cuvân­tarea directorului nostru a fost o luminoasă şi îndrăzneaţă confesiune de credinţă, în care răspicându-se realităţile româ­neşti, în lumina lor aspră şi gravă, s-au dat glas în acelaş timp şi poruncilor pe care cea­sul de faţă le impune genera­ţiei noastre. Toleranţa — a spus d-sa — pe care guvernanţii vremelnici o prezintă ca o calitate a po­porului nostru, este principala cauză a slăbiciunii şi suferin­ţelor noastre de azi. Toleranţa noastră e de vină că am lăsat pe străini să pună mâna pe finanţe, ducându-ne la robia economică, precum i-am lăsat să pună mâna pe presă şi pe carte, stricând şi înstrăinând sufletul poporului nostru. N’am ştiut să apărăm nici patrimoniul material al ţării, nici pe cel moral. Suntem o ţară compusă din 80% ţărani şi cu 90%o conducere străină a industriei zise naţio­nale şi încurajate de Stat. Iată tragedia situaţiei noastre. Apoi n’am ştiut să urmăm politica realităţilor româneşti. Chiar de pe urma reformelor capitale în­făptuite până acum, câştigul cel mare tot străinii l-au tras. Am pierdut momentul conver­înainte de a se îndrepta spre locul grandioasei manifestaţii de la Arenele romane, au trecut prin faţa ziarului „Universul“, acla­mând pentru directorul său, d. Stelian Popescu, delegaţiile ur­mătoarelor organizaţii profesio­nale, cu drapele : Uniunea ge­nerală a micilor comercianţi, U­­niunea generală a meseriaşilor din România, sindicatul croitori­De la ora 9 dimineaţa întreaga piaţă din faţa parcului Carol era un adevărat furnicar ome­nesc. Din depărtare se zăreau dra­pelele şcolarilor cari fâlfăiau în lumina dimineţii. Uniformele, beretele albe de străjer şi cos­tumele naţionale dădeau o notă de pitoresc în mişcarea uriaşă a masselor. Deasupra capetelor se agitau ca nişte catarguri albe sute de pancarte cuprinzând în fraze lapidare, imsti­tul şi simţirile tuturor celor de faţă cari au părăsit odihna Duminicii pen­tru a se angrena în marea miş­care de sărbătoare a ţării. Din noianul lor mişcător se desprindeau în fraze scurte tot ceea ce simte românul pentru omul care şi-a hărăzit viaţa ridicării vatriei sale: „Trăiască Stelian Popescu, sufletul naţio­nalismului“ — „Trăiască ma­rele român“ —­ „Pe-al nostru steag e scris unire'*. — „Româ­nia a Românilor'* — „Trăiască ziarul românesc „Universul“. Printre mulţimea copiilor şi cetăţenilor veniţi din toate un­­ghiarele Capitalei, şiruri nesfâr­şite, cu muzici şi drape’’­’, nă­şind în cadenţă, se desfăşurau fără încetare. Cu steagul în frunte, într’o ordine desăvârşită înaintează coloană după coloană. Din miile de piepturi ale celor ce văd defilarea iese un singur strigăt: „Trăiască „Universul“ ! Dar şirurile continuă să so­sească cu pas hotărât. Vin lucrătorii ceferişti, cu drapelele şi muzică, sosesc su­rorile de caritate din timpul marelui război, înveşmântate în alb şi cu crucea roşie pe frunte. Toţi se grăbesc să ajungă, să fie cât mai aproape şi să-l sa­lute pe acela care vrea să dea România Românilor. După câteva clipe frămân­tate de nerăbdarea miilor de oameni cari aşteaptă, un cor puternic se aude in depărtare. Sunt „cămăşile albastre“ cam­ si unii, când, în Ioc să ne scum­păm de băncile străine, le-am ajutat cu credite de milioane, pentru ca creanţele lor din por­tofoliul putred să fie plătite azi de bietul contribuabil ro­mân. Această situaţie nu mai poate fi tolerată. Desrobirea econo­mică şi financiară a poporului român este o necesitate şi o datorie vitală pentru noi. Iată în câteva sumare linii, fondul cuvântării d-lui Stelian Popescu, care a avut un răs­colitor răsunet în inima şi con­ştiinţa zecilor de mii de ascul­tători a­­ lor, Sindicatul artiştilor culinari, Frontul funcţionarilor comerciali români-creştini, Sindicatul foto­grafilor, Asociaţia meseriaşilor din încălţăminte, Societatea băe­­şilor, masseurilor şi pedicuriştilor, Sindicatul instalatorilor de apă şi canal, Asociaţia personalului de hoteluri, Asociaţia bijutierilor şi ceasornicarilor, Sindicatul pava­turilor şi asfaltatorilor, etc. sosesc cântând cu voe bună, in rânduri dese, disciplinate, ca o oaste triumfătoare. Sosesc apoi în lungi coloane, nesfârşite, toate breslele de meseriaşi. Toţi au acelaş cu­vânt care le flutură pe buze şi­ cu care se salută: „Trăiască Stelian Popescu“ — „Vrem să fim stăpâni în ţara noastră“ ! „Trăiască „Universul­*! Vin dăunaţii din război, nu­meroşi şi umili, dar hotărîţi şi voioşi. Vin diferite asociaţii cari vor să participe negreşit la sărbătorirea aceluia care le apără cu atâta străşnicie inte­resele. Sosesc apoi din nou şiruri lungi de şcolari, din clasele pri­mare, de la şcolile de meserii, del­a căminuri. Vin în sfârşit seminariştii, corecţi şi demni în uniformele lor negre. Ora începerii sărbătoririi sa apropie. Piaţa parcului Carol a deve­nit­ neîncăpătoare. Printre şirurile şi massa mul­ţimii, maşinile se strecoară Un, într’o ordine desăvârşită.­­ ŢARANII ILFOVENI Deodată, toate privirile se în­dreaptă spre un singur punct. O adevărată caravană de auto­buze roşii îşi face loc prima mul­ţime cu claxoanele sunând pu­ternic. Sunt pline cu săteni din tot cuprinsul judeţului, cari au ve­nit să asculte glasul setului su­prem al Bisericii noastre prin­ care românii şi creştinii din toată ţara prăznuesc pe marele luptător al ideii naţionale. Printre stindarduri, zeci de placarde exprimau gândurile plămădite de întreaga naţiune: „Trăiască Stelian Popescu** — „Vrem să fim stăpâni în Ţara românească** — „Români uni­­ţi-vă“ — „Vrem comerţul şi (Continuare in pag. 3-a) Manifestaţia la ziarul nostru Aspectul pieţei 11 Iunie Mulţimea entuziastă în Arene « V

Next