Universul, octombrie 1936 (Anul 53, nr. 271-285)
1936-10-14 / nr. 284
FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA $TIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI 3-30.10 . SECRETARIATUL DE REDACŢIEI 3.3015______________________ DIRECTOR: STELIAN POPESCU Sărbătorirea d-lui Stelian Popescu Măreaţa manifestare naţională de la Arenele Romane Sa realizat Duminică la Arenele Romane din Parcul Carol, iniţiativa comitetului de sub preşedinţia I. P. S. Patriarh Miron de a fi sărbătorit cel care de două decenii conduce ziarul „Universul”, directorul nostru d. Stelian Popescu. Mulţimea adunată Duminică, în acea splendidă şi însorită zi de toamnă, a venit să-şi exprime, prin prezenţă şi prin grai, solidaritatea perfectă cu ziarul ce întrupează rolul de misionar naţional şi de apărător al suferinţelor şi aspiraţiilor sociale şi naţionale. Păstrând linia justă a obiectivităţii, închinată exclusiv binelui obştesc, a au simţit Duminică mai mult ca totdeauna, că truda noastră a celor de la „Universul“*, trudă inspirată de directivele conducătorului nostru, găseşte permanent şi profund ecou în sufletul acestui neam,manent şi profund ecou în sufletul acestui neam. Tocmai de aceia, directorul nostru, răspunzând la 26 Septembrie a. c„ scrisorii distinselor personalităţi ce formau comitetul organizator al serbării, preciza: „Invocând solidaritatea tuturor celor de un sânge, de un suflet şi de o credinţă în păstrarea, perfecţionarea şi apărarea gloriosului patrimoniu al neamului românesc, domniile voastre vreţi să daţi o covârşitoare îmbărbătare tuturor celor cari luptă pentru crezul naţionalismului constructiv“. Aşa a înţeles-o directorul nostru şi aşa a fost frăţeasca sărbătoare din parcul ce-şi picura pe alei frunzişul colorat cu toată varietatea de nuanţe din minunata paletă a toamnei. O sărbătoare care nu vizează omul, ei înseamnă triumful inevitabil al cauzei româneşti, servită de credinţa izbânditoare a tuturor inimilor ce bat la fel, aşa a apărut Duminică tuturor celor cari dela I. P. S. Patriarh Miron Cristea până la cel mai umil ascultător, dela oamenii de seamă de pe tribună până la sătenii ce sorbeau cu evlavie îmbărbătările cuvântătorilor, — tuturor acelora cari, închinându-se cucernic în timpul sfintei slujbe ce a precedat serbarea, au invocat Divinitatea în sprijinul acţiunei a cărei bază e neclintita credinţă în drepturile şi destinele neamului românesc. Sărbătorind pe directoru noştru, massele populare, în frunte cu cei mai aleşi fii ai neamului, au vrut sa dea un exemplu de îmbărbătare unuia din luptătorii pentru izbânda cauzei naţionale. Luptătorul, şi colaboratorii săi, mulţumesc cu toată recunoştinţa şi, în faţa unanimei solidarităţi, în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, îşi iau angajamentul solemn să nu dezarmeze până ce lozinca „România a românilor” nu va deveni o realitate efectivă şi indiscutabilă. Pentru triumful ideii este neapărat necesar concursul tuturora şi, bazat pe el, continuând lupta, spunem cu toţii: — Aşa să ne ajute Dumnezeu! Sub semnul crucii şi al solidarităţii naţionale Drumurile ce duc spre Arenele Romane au fost Duminică drumuri de sărbătoare şi lumină pentru sufletul acestui neam, rătăcit cu dibăcie de la calea destinelor şi năzuinţelor lui adevărate. Pâlcuri de pelerini străluminaţi de o credinţă, steaguri fâlfâind în depărtări îndemnul unor eroice avânturi, pancarte proiectând anateme sau lozinci de luptă sosiau din toate punctele cardinale ale Capitalei, contopindu-se în valuri tot mai largi şi tot mai impetuoase, până la punctul final de concentrare. Ce forţă misterioasă a desprins aceste pâlcuri de pelerini dela vatra cuibului familial? Ce duh făcător de minuni le-a pus în ochi atâta hotărîre şi atâta devoţiune? Care este ideia sau nădejdea nouă, în care vine să mărturisească oastea aceasta de forţe, până acum necunoscută, şi cum ne explicăm miracolul unic de a vedea alături, însufleţiţi de acelaş gând şi de aceeaşi voinţă, pe savantul venerabil ridicat din mijlocul cărţilor şi laboratoarelor, pe meseriaşul copleşit de necazurile lui, pe comerciantul preocupat de grijile crizei, pe umilul muncitor de pământ sau din uzină, tineretul nesigur de ziua de mâine, pe copilul de şcoală, alături de învăţătorul sau părintele, ori fratele lui mai mare? Gândul de a sărbători un om şi ziarul de care va rămânea mirarea legat numele sărbătoritului de Duminică, d. Stelian Popescu? ! Netăgăduit, acesta a fost punctul de plecare al marelui comitet de iniţiativă, prezidat de însuşi Capul Bisericii noastre. * Dar iată că omul sărbătorit nu are la spatele lui nici un partid politic — pentru că nu aparţine niciunuia din ele. Şi iată că cel sărbătorit nu împarte măcar onoruri sau înfruptări materiale şi nici nu făgădueşte că va împărţi vreodată. Şi atunci, adevărul e, aşa cun a dorit şi a şi spus-o singit, că măreaţa demonstraţie de Duminică închinată cinstirii lui, se adresează crezului românesc, în serviciul căruia stă neşovăelnic de 20 de ani încheiaţi, el şi ziarul pe care-l conduce. Prin cuvântul răspicat, prin atitudinile luate în toate momentele decisive, prin alarmele date în faţa primejdiilor care pândesc viitorul ţării, din afară şi dinăuntru, cum şi prin opera de solidarizare a tuturor românilor în lupta pentru desrobirea şi afirmarea elementului autohton, pe toate tărâmurile, ziarul „Universul” şi directorul lui au ştiut să răspundă celor mai sfinte porunci ale patriei, pen- tru care au primit Duminică Prea Sfântul Patriarh al Romacondiţiuni atât de magnifice, consacrarea şi recunoştinţa naţiunii. Dar ziua de Duminică ne-a mai adus o, consacrare : aceea a solidarităţii româneşti, peste deosebiri de clase, de partide, de vârstă, de interese secundare. Iar drumurile ce duceau spre Arenele Romane, ca spre o tabără de concentrare a conştiinţei naţionale, n’au fost decât simbolul concentrării de mâine, a întregei suflări româneşti, în ceasul când trâmbiţă asaltului suprem ne va chema la datorie. Măreaţa adunare de Duminică ne-a adus siguranţa că naţiunea românească dispune de rezerve morale nebănuite. Că este pregătită şi hotărîtă pentru lupta cea mare a înscăunării stăpânirii româneşti, efective şi totale, în rosturile şi peste destinele acestei ţări şi că are în acest scop la spatele ei, oastea întregei suflări româneşti, dela Vlădică până la opincă. Şi n’a fost de fel o întâmplare, că marea demonstraţie de Duminică ce va însemna o dată memorabilă in istoria redeşteptării noastre naţionale, a avut un dominant caracter creştin, fiind prezidată de însuşi înalt mei, după cum deschiderea ei s’a făcut printr’o cucernică şi impunătoare slujbă religioasă, de prea mărire a lui Dumnezeu şi de chemare a binecuvântării lui asupra unirii în cuget şi în faptă a tuturor românilor. Simbolul unirii şi solidarităţii româneşti era cuprins de altfel pe toate steagurile şi pancartele purtate de ostaşii naţionalismului creştin, participanţi la demonstraţia de Duminică. „Români uniţi-vă, nu vâ mâncaţi între voi“ scria pe steagurile ţăranilor ilfoveni — mândrii căciulari — închinaţi cauzei valahiste propovăduite de d. Vaida Voevod. „România a Românilor” — scria pe steagurile lăncierilor de sub conducerea marilor luptători A. C. Cuza şi Oct. Goga. „Pe-al nostru steag e scris unire” se vedea pe pancartele altor organizaţiuni patriotice. „Trăiască solidaritatea românească, creştină, patriotică şi dinastică“ a fost şi cuvântul cu care s’a încheiat înălţătoarea şi vibranta cuvântare a înaltului Patriarh. In chipul acesta sărbătoarea de Duminică s’a ridicat dela om la idee, devenind sărbătoarea solidarităţii româneşti. SALUTUL ITALIEI ŞI AL SPANIEI NAŢIONALISTE A fost cu deosebire impresionantă primirea pe care au făcut-o zecile de mii de ascultători telegramelor citite de d. Nichifor Crainic şi trimise, una din Roma de d. Ugo Sola, ministrul Italiei la Bucureşti şi alta de d. Pedro de Prat y Soutzo, ministrul Spaniei naţionaliste pe lângă guvernul român. Uralele şi entuziasmul mulţimei au atins delirul, când s’a ajuns la pasajul din telegrama ministrului spaniol în care se vorbea de cauza naţională comună a României şi Spaniei, care „peste câteva săptămâni va zdrobi capul hidrei comuniste”. SCENE EMOŢIONANTE Cu deosebire impresionant a fost momentul când d-na Maria Mălăceanu Rucăr, directoarea liceului industrial de fete gradul II, într’un superb costum ţărănesc din Muscel, a oferit d-lui Stelliu Popescu pâine din grâu curat şi sare, cum şi o năframă, de o valoare artistică excepţională, în care a fost înfăşurat sărbătoritul ca semn al logodirii lui cu Ţara. Tot atât de mişcător a fost şi semnul de preţuire şi de dragoste exprimat de românii din Durostor, care, prin părintele Nae Rădulescu-Dichiu, au oferit sărbătoritului o minunată cruce de argint, lucrată în filigram. Secţiile feminine ale Ligei cum şi ale Uniunei mamei au adus, la rându-le, o surpriză din cele mai simbolice , în momentul .,când d. Stelian Popescu s’a urcat la tribuna, ca să scria cuvântărilor, au lansat stoluri întregi de porumbei albi, purtând tricolorul ţării şi deviza Ligei Antirevizioniste: „Nici o palmă din pământul ţării”. Porumbeii — crainici ai izbânzii gândului şi solidarităţii româneşti — au evoluat timp de câteva minute deasupra Arenelor, în uralele mulţimii, iar unul din ei a venit de s’a aşezat pe umerii sărbătoritului, ceea ce a prilejuit noi şi înflăcărate maniestari de entuziasm în rândurile asistenţei. O CONFESIUNE DE CREDINŢA ŞI UN PROGRAM DE LUPTA Deşi era ora 2 d. a., lumea aştepta nerăbdătoare să audă cuvântul sărbătoritului. Şi nimeni nu va uita şi nu va regreta momentul acela. Cuvântarea directorului nostru a fost o luminoasă şi îndrăzneaţă confesiune de credinţă, în care răspicându-se realităţile româneşti, în lumina lor aspră şi gravă, s-au dat glas în acelaş timp şi poruncilor pe care ceasul de faţă le impune generaţiei noastre. Toleranţa — a spus d-sa — pe care guvernanţii vremelnici o prezintă ca o calitate a poporului nostru, este principala cauză a slăbiciunii şi suferinţelor noastre de azi. Toleranţa noastră e de vină că am lăsat pe străini să pună mâna pe finanţe, ducându-ne la robia economică, precum i-am lăsat să pună mâna pe presă şi pe carte, stricând şi înstrăinând sufletul poporului nostru. N’am ştiut să apărăm nici patrimoniul material al ţării, nici pe cel moral. Suntem o ţară compusă din 80% ţărani şi cu 90%o conducere străină a industriei zise naţionale şi încurajate de Stat. Iată tragedia situaţiei noastre. Apoi n’am ştiut să urmăm politica realităţilor româneşti. Chiar de pe urma reformelor capitale înfăptuite până acum, câştigul cel mare tot străinii l-au tras. Am pierdut momentul converînainte de a se îndrepta spre locul grandioasei manifestaţii de la Arenele romane, au trecut prin faţa ziarului „Universul“, aclamând pentru directorul său, d. Stelian Popescu, delegaţiile următoarelor organizaţii profesionale, cu drapele : Uniunea generală a micilor comercianţi, Uniunea generală a meseriaşilor din România, sindicatul croitoriDe la ora 9 dimineaţa întreaga piaţă din faţa parcului Carol era un adevărat furnicar omenesc. Din depărtare se zăreau drapelele şcolarilor cari fâlfăiau în lumina dimineţii. Uniformele, beretele albe de străjer şi costumele naţionale dădeau o notă de pitoresc în mişcarea uriaşă a masselor. Deasupra capetelor se agitau ca nişte catarguri albe sute de pancarte cuprinzând în fraze lapidare, imstitul şi simţirile tuturor celor de faţă cari au părăsit odihna Duminicii pentru a se angrena în marea mişcare de sărbătoare a ţării. Din noianul lor mişcător se desprindeau în fraze scurte tot ceea ce simte românul pentru omul care şi-a hărăzit viaţa ridicării vatriei sale: „Trăiască Stelian Popescu, sufletul naţionalismului“ — „Trăiască marele român“ — „Pe-al nostru steag e scris unire'*. — „România a Românilor'* — „Trăiască ziarul românesc „Universul“. Printre mulţimea copiilor şi cetăţenilor veniţi din toate unghiarele Capitalei, şiruri nesfârşite, cu muzici şi drape’’’, năşind în cadenţă, se desfăşurau fără încetare. Cu steagul în frunte, într’o ordine desăvârşită înaintează coloană după coloană. Din miile de piepturi ale celor ce văd defilarea iese un singur strigăt: „Trăiască „Universul“ ! Dar şirurile continuă să sosească cu pas hotărât. Vin lucrătorii ceferişti, cu drapelele şi muzică, sosesc surorile de caritate din timpul marelui război, înveşmântate în alb şi cu crucea roşie pe frunte. Toţi se grăbesc să ajungă, să fie cât mai aproape şi să-l salute pe acela care vrea să dea România Românilor. După câteva clipe frământate de nerăbdarea miilor de oameni cari aşteaptă, un cor puternic se aude in depărtare. Sunt „cămăşile albastre“ cam si unii, când, în Ioc să ne scumpăm de băncile străine, le-am ajutat cu credite de milioane, pentru ca creanţele lor din portofoliul putred să fie plătite azi de bietul contribuabil român. Această situaţie nu mai poate fi tolerată. Desrobirea economică şi financiară a poporului român este o necesitate şi o datorie vitală pentru noi. Iată în câteva sumare linii, fondul cuvântării d-lui Stelian Popescu, care a avut un răscolitor răsunet în inima şi conştiinţa zecilor de mii de ascultători a lor, Sindicatul artiştilor culinari, Frontul funcţionarilor comerciali români-creştini, Sindicatul fotografilor, Asociaţia meseriaşilor din încălţăminte, Societatea băeşilor, masseurilor şi pedicuriştilor, Sindicatul instalatorilor de apă şi canal, Asociaţia personalului de hoteluri, Asociaţia bijutierilor şi ceasornicarilor, Sindicatul pavaturilor şi asfaltatorilor, etc. sosesc cântând cu voe bună, in rânduri dese, disciplinate, ca o oaste triumfătoare. Sosesc apoi în lungi coloane, nesfârşite, toate breslele de meseriaşi. Toţi au acelaş cuvânt care le flutură pe buze şi cu care se salută: „Trăiască Stelian Popescu“ — „Vrem să fim stăpâni în ţara noastră“ ! „Trăiască „Universul*! Vin dăunaţii din război, numeroşi şi umili, dar hotărîţi şi voioşi. Vin diferite asociaţii cari vor să participe negreşit la sărbătorirea aceluia care le apără cu atâta străşnicie interesele. Sosesc apoi din nou şiruri lungi de şcolari, din clasele primare, de la şcolile de meserii, dela căminuri. Vin în sfârşit seminariştii, corecţi şi demni în uniformele lor negre. Ora începerii sărbătoririi sa apropie. Piaţa parcului Carol a devenit neîncăpătoare. Printre şirurile şi massa mulţimii, maşinile se strecoară Un, într’o ordine desăvârşită. ŢARANII ILFOVENI Deodată, toate privirile se îndreaptă spre un singur punct. O adevărată caravană de autobuze roşii îşi face loc prima mulţime cu claxoanele sunând puternic. Sunt pline cu săteni din tot cuprinsul judeţului, cari au venit să asculte glasul setului suprem al Bisericii noastre prin care românii şi creştinii din toată ţara prăznuesc pe marele luptător al ideii naţionale. Printre stindarduri, zeci de placarde exprimau gândurile plămădite de întreaga naţiune: „Trăiască Stelian Popescu** — „Vrem să fim stăpâni în Ţara românească** — „Români uniţi-vă“ — „Vrem comerţul şi (Continuare in pag. 3-a) Manifestaţia la ziarul nostru Aspectul pieţei 11 Iunie Mulţimea entuziastă în Arene « V