Universul, octombrie 1937 (Anul 54, nr. 270-284)

1937-10-14 / nr. 283

Anul al 59-lea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN Şantaj internaţional Unul din şefii comunismu­lui spaniol, fostul prim-mi­­nistru Largo Caballero, a fă­cut următoarea declaraţie prin ziarul „Le Matin“ : „Dacă Societatea Naţiuni­lor refuză să lucreze în fa­voarea Spaniei roşii, vom ce­re celor două internaţionale să ia măsuri în­ ţările lor res­pective pentru o acţiune di­rectă, spre a constrânge gu­vernele democratice să intre în luptă contra fascismului“. Revoluţionarul din Valen­cia nu dă noţiunii de fascism înţelesul strict al ideologiei politice din Italia şi Germa­nia, ci înţelesul larg al tutu­ror statelor unde naţionalis­mul rezistă victorios comunis­mului. Că nu încape nici o îndo­ială asupra sensului acestui şantaj fără precedent în via­ţa internaţională, o constată şi marea publicaţiune „Re­vue des deux Mondes“, prin remarcabilul său colaborator politic, succesor al lui Poin­caré la această rubrică, Re­né Pinon : „Astfel, d. Largo Caballero făgăduieşte tuturor ţărilor care au păstrat instituţiuni libere şi democratice, răsboiul şi revoluţia internă, dacă nu consimt să se arunce într’un răsboi extern contra puteri­lor fasciste. Cu orice chip, răsboiul, sângele, ruinele. Da­că revoluţia spaniolă va tre­bui să moară, trebuie ca a­­ceasta să se producă într’o îmbrăţişare universală; dacă ea va triumfa, va fi scânteia revoluţiei universale. Institu­­ţiunile democratice ar fi deci întrebuinţate, de cei ce se­­pretind apărătorii lor, spre a asvârli o jumătate din Euro­pa contra celeilalte“. Este necesar şi este inte­resant de a stabili al cui in­terpret este d. Largo Cabal­lero în această ameninţare sub condiţiune, infracţiune pedepsită de toate legiuirile penale şi condamnată de dreptul ginţilor din toate vre­murile. Al Spaniei roşii­­ sau al­ Moscovei roşii ? Coincidenţa face ca, aproa­pe concomitent cu demersul în extremis al exponentului desperării de pe frontul co­munist spaniol, să ajungă în mâinile guvernului englez trei documente autentice ale Internaţionalei III, dovedind că a doua alternativă dintre cele de mai sus este cea e­­xactă. Prima piesă cuprinde: „In­strucţiuni pentru lovitura de stat comunistă şi pentru con­­­stituirea unui guvern sovie­tic“ la Madrid. Trei exemplare au fost gă­site la Lora del Rio, orăşel din provincia Sevilia, într-un sat din provincia Badajos şi la Linea, lângă Gibraltar. Documentul este cifrat şi împărţit în diferite „Note confidenţiale“. Nota confidenţială No. 22 are următorul conţinut: „Se confirmă datele de la 11 Mai până la 29 Iunie pentru deslănţuirea mişcării subver­sive, după, rezultatul alegeri­lor la preşedinţia republicii, astfel cum se arată în nota anterioară. „Soviet Naţional. Preşedin­te: Largo Caballero. Comisar la interne : Hemradez Zanca­­ro. Id. externe: Luis Araquiz­­tain“, î­şi urmează întreg guvernul constituit la Mosco­va în proporţii nemai­întâl­nite sub raportul cantităţii şi al lipsei de calitate. „Statul Major al mişcării este asigurat de către Largo Caballero, Hernandez Zanca­­jo şi Francisco Galan“.­­„Numărul aproximativ al forţelor, în toată Spania, este: cele de asalt, 150.000; cele de rezistenţă, 100.000. Cifra for­ţelor sindicale este necunos­cută. „Numărul aproximativ al armelor acestor forţe este : arme de tragere lungă, 25.000; mitraliere, 30.000; dinamită, pentru a echipa 20.000 oa­meni“. Iată cine, pentru cine şi pentru ce somează Societatea Naţiunilor să sară în ajutorul celor echipaţi cu dinamită şi totuşi învinşi în Spania, sub sancţiunea de a da foc Euro­pei! Evreii comunişti şi... anticomunişti Ce scrie „Komsomolskaia Pravda” din Moscova Presa sovietică se ocupă de câtva timp de agitaţiile conducă­torilor spirituali ai evreilor din U. R. S. S. Despre ce agitaţii este vorba ? Ce cauze le-au provocat ? Agitaţiile sunt întreţinute de rabini. Cauzele lor sunt de ordin religios, politic şi economic. E­­vreii din U. R. S. S. vor să-şi păstreze credinţa şi ritualul lor, libertatea religioasă, tradiţiile, datinele şi organizaţiile lor sub forma de comunităţi culturale şi economice, fără să ţină seamă de legiuirile regimului sovietic. Iată, după agenţia „Ceps“, ce scrie ziarul din Moscova „Komso­molskaia Pravda“: „In ţara noastră, scrie zia­rul, „spiritualii jidoveşti“ joacă unul din rolurile cele mai reacţionare. Călcând pe faţă legea care impune des­părţirea şcolii de biserică, ei se silesc din toate puterile să formeze organizaţii religioase ale tineretului şi şcoli pentru pregătirea rabinilor. Cazuri de acestea s-au petrecut in Minsk, in Chiev şi în alte o­­raşe“. Mai departe se impută rabinilor că sprijină din toa­te puterile conservarea felu­lui de viaţă din trecut. Fac agitaţie pentru respectarea sărbătorilor şi a cultului re­ligios şi pentru sărbătorirea Sâmbetei. Faţă de acţiunea de colectivizare au o atitudi­ne hotărît negativă. In 1930, în primăvară, a fost înfiinţat în Crimeia un kolohoz pen­tru jidovime, care însă din cauza agitaţiei rabinilor este pe cale de dispariţie. In colonia Chlobodarovţe, din districtul Mariupol, spi­ritualii lor au îndemnat pe evrei să iasă din kolohoz. „Komsomolskaia Pravda“ a­­firmă că înfiinţarea republi­cii autonome jidoveşti din Birobidjan a supărat groaz­(Continuare in pag. 2-a) DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU NR. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Declaraţiile d-lui Georges Bonnet făcute ziarului „Universul ” Paris, 7 Oct. Este de prisos să revenim asu­pra evenimentelor care au adus în Franţa formaţia şi triumful Frontului popular. Vom spune doar, că a fost o curată nebu­nie... Franţa, patria raţiunii, a fost cuprinsă de un fel de ame­ţeală şi guvernul însuşi a ridi­cat incoherenţa la înălţimea u­­nui principiu politic. Tulburările acestea au fost so­cotite de mulţi ca începutul vâr­stei de aur. Ţara era în plină criză. Co­merţul lâncezea. Industria vege­ta. Şomajul săpa căminele, isto­vea tezaurul. Statul întâmpina cele mai mari greutăţi. Şi iată că s’au ivit deodată câţiva oameni făgăduind minuni. Pentru fiecare rău, aveau lea­cul. Nimic nu-i descuraja. Teo­riile erau admirabile, însufleţi­rea economiei nu era, după ei, decât un simplu joc. Era dea­­juns, pretindeau ei, ca puterea de cumpărare a „masselor“ să fie sporită, ca industria şi comer­ţul să-şi recapete vigoarea. Cum să se sporească puterea de cum­părare? Sporind salariile. Nimic mai simplu. Nu trebuiau să se facă decât legi. Comerţul şi industria erau ast­fel reînviate,­­ teoreticeşte cel puţin. Şomajul era uşor de înlă­turat prin micşorarea orelor de lucru şi a angajării de personal nou. Legea celor 48 de ore s-a născut din acest raţionament co­pilăresc. In spiritul d-lor Blum şi Vin­cent Auriol, aceste combinaţii ui­mitoare trebuiau să redea ţării prosperitatea şi să umple cu aur visteria statului. Francezii n’a­­veau nimic altceva de făcut de­cât să se aplece ca să ridice bă­netul. De altfel, totul era prevăzut. Dacă, printr’o întâmplare, preve­derile fericite ale d-lor Blum și Vincent Auriol nu se înfăptuiau, dacă faptele aveau îndrăzneala să se împotrivească viselor, un lucru era înţeles: echilibrul bu­getului trebuia socotit ca un lux vătămător. Era de prisos, prin urmare, a se cultiva această grijă ridicolă. Exemplul dezordinei venea de sus. Şi a dat roadele. Munci­torii s’au pus în grevă, cerând avantagii substanţiale şi ime­diate. Au ocupat uzinele şi pră­văliile, creiând o atmosferă de revoluţie. Criza s’a agravat. Falimentele s’au înmulţit. Producţia a scă­zut. Exportul la fel. Şi în vreme ce ministrul finanţelor privea cu spaimă prăpastia deficitului, care devenea tot mai mare, balanţa comercială oscila tot mai mult. După scurt timp, a urmat de­valorizarea francului, apoi căde­rea ministerului. Hotărît, vârsta de aur se îndepărta. Venirea ministerului Chau­­temps a salvat Franţa de o ca­tastrofă iminentă. A fost întoar­cerea cam aspră, ce-i drept, la realitate. D-lui Georges Bonnet, ministrul de finanţe, îi revenea sarcina cea mai grea, cea mai urgentă şi totdeodată cea mai nepopulară, de a restaura finanţele france­ze, atât de prost administrate mai mult de un an. Această restaurare, cu preţul unor mari jertfe, urmează şi a­­cum. Totuşi, dăinueşte multă ne­­linişte în privinţa soartei fran­cului. D. Georges Bonnet a binevoit să mă primească şi să-mi facă următoarele declaraţii pentru ci­titorii ziarului „Universul“: „O mare sforţare de redresa­re a finanţelor, mi-a spus d-sa, a fost săvârşită pentru îmbună­tăţirea finanţelor Franţei. „Bugetul ordinar este echili­brat. „Cheltuelile bugetului extra­ordinar au fost esenţial reduse la , cuantumul de învestire pentru apărarea noastră naţională. „Cifrele ultimelor 3 luni arată o îmbunătăţire considerabilă a balanţei comerciale. „Cât despre problema moneta­ră, Franţa, cu puternicul ei fond de egalizare a schimburilor şi cu marea rezervă de aur a băncii de emisiune, poate privi cu totală încredere viitorul francului. „Poporul francez înţelege să-şi păstreze libertatea şi să contri­­bue la menţinerea păcii în lume. Dar este perfect convins că cel mai bun mijloc spre a atinge a­­cest scop, e de a munci cu o în­flăcărare sporită în ordine şi în legalitate“. RENÉ SAIVE 99 D. GEORGES BONNET ministrul de finanţe al Franţei VEZU­VIUL IM ERUPŢIE Napoli, 11 (Rad­or). — Vezu­­viul erupe din nou de mai mul­te zile. Erupţia actuală este redusă astfel încât ea nu prezintă nici un pericol pentru populaţie. -OXO 3­0X0- Colonelul Troncoso işi ia toată răspunderea Paris, 11 (Rador). — Jude­cătorul de instrucţie din Brest a luat azi un nou interogatoriu colonelului Troncoso, fostul gu­vernator al Iranului. Colonelul Troncoso a decla­rat că revendică pentru el în­treaga răspundere în afacerea încercării de răpire a subma­rinului spaniol. „C. 2", spre a nu se crede că Franţa sau ţara sa au vreo răspundere în aceas­tă chestiune Colonelul Troncoso a precizat că generalul Franco i-a reco­mandat să nu întreprindă­ nici o acţiune care ar putea să fie pedepsită de legile franceze. El socoteşte că n’are totuşi nici o vină şi că a lucrat corect în afacerea submarinului „C. 2“. ­oxo­d­oxo- Epidemie de tifos in Bulgaria Sofia, 11 (Rador). — O vio­lentă epidemie de tifos a izbuc­­nit în satele Exarh şi Antimo­­vo din regiunea Karnobat. Autorităţile au decis să fie închise şcolile şi au procedat la izolarea bolnavilor şi a sus­pecţilor. In timpul unei bombardări aviatice japoneze la Cantor­. Italia treime să păstreze autarchia economică îndemnurile d-lui Mussolini Roma, 11 (Rador). — Agenţia Ştefani transmite : Sub preşidenţia d-lui Musso­lini, comitetul central corporativ s-a întrunit, azi dimineaţă, pentru a examina şi coordona planurile de autarchie economică, elabora­te de fiecare corporaţie în ulti­­mile cinci luni. Ducele a deschis discuţia, sta­bilind unele principii cu caracter fundamental, care trebuese să că­lăuzească întreaga activitate a naţiunei. D. Mussolini a declarat că tre­­bue să se închidă faza pregăti­toare a studiilor şi să se înceapă de îndată realizarea concretă a diferitelor planuri elaborate, a­­dăugând că întreaga naţiune tre­­bue să-şi formeze o mentalitate autarchică, adică să se pregătească a renunţa la consumarea produ­selor, care nu sunt indispensabile şi care pot fi înlocuite prin pro­duse naţionale, spre folosul ba­lanţei comerciale italiene. Ducele a subliniat cu satisfac­ţie că în numeroase sectoare im­portante ale producţiei, naţiunea a ajuns sau va ajunge în curând la autarchia economică, în timp ce în alte sectoare va trebui să se intensifice acţiunea şi mai cu seamă să se ajute toate iniţiati­vele, chiar cele mai modeste, a­­tunci când corespund scopului suprem: autarchia naţiunii. D. Mussolini a adus elogii mi­nistrului corporaţiilor, vice-pre­­şedinţilor corporaţiilor şi colabo­ratorilor lor, şi şi-a încheiat de­claraţiile, afirmând încă odată că hotărîrile comitetului corpora­tiv central trebuesc realizate cu voinţă şi cu avânt prin con­cursul tuturor forţelor naţionale. Ministrul corporaţiilor a dat a­­poi citire unui lung şi amănunţit raport, iar desbaterile au fost a­­mânate pentru viitoarea reuniu­ne a comitetului corporativ cen­tral. Din păcatele zilei de ALEXANDRINA GR. CANTACUZINOI România te înfăţişează în momentul de faţă in plină prosperitate, dar aparentă, într’un progres de activitate de ordin material indiscuta­bil. Se clădeşte pe tot cuprin­sul ţării cu febrilitate, recol­ta destul de îndestulătoare, preţuri bune, finanţele sta­tului restabilite, înarmarea ţării în curs de realizare. Şi totuşi, nemulţumirea tuturor claselor sociale se vădeşte la primul schimb de cuvinte cu orice categorie de cetăţeni. Toţi, absolut toţi, cei scrâş­nind din dinţi noi metode de guvernământ. De ce?? Pentru că massele popu­lare ca şi intelectualii sunt sătul de a fi exploataţi de administraţii fără scrupul. Pentru că la temelia vieţii noastre de stat nu există o doctrină. Pactul fundamen­tal, Constituţia, este zilnic călcat în picioare, pentru că orice convenţie juridică, orice contract nu este res­pectat de înseşi autorităţile propuse să aplice legile. Pen­tru că nici un cetăţean nu mai are încredere în legi şi în stat. Pentru că nu există un cod de onoare, care să re­guleze ordinea morală. Fie­care păcăleşte, căci aceasta este ultima raţiune pentru a AJUNGE, nu valoarea este criteriul, ci şmecheria. Cei oneşti sunt învinşi. Ori cât ai face, ori câte jertfe ai fi făcut, ori cât te-ai sbate pentru a face să triumfe un interes ob­ştesc, vei fi zdrobit de fero­citatea inconştientă şi absur­dă a unui vremelnic dregător, pentru ca­re legile nu sunt legi, omenia nu este omenie, interesul obştesc dispare în faţa nevoilor coteriei, a poli­ticianismului, a dorinţei de a rămâne în locul de« frunte» prin orice mijloace, chiar prin ruina a sute de oameni. Samsarii mişună la orice transacţie cu Statul; trebue să ţii seama de partea leu­lui. De nu înţelegi noua le­ge, „a impozitului secret, dar tolerat“, eşti sigur că ai pier­dut dreptul tău, căci noţiu­nea de drept, de dreptate, pare a fi dispărut total din obiceiurile româneşti, ca şi din idealul conducătorilor. Vă închipuiţi, de pildă, primarul din Praga refuzând a-şi onora iscălitura pusă pe un contract autentificat, prin care ar fi cumpărat de la o societate de cultură na­ţională Slovenka, un imobil, care trebuia să-l plătească în rate, la termene fixe. A­­cest lucru adus la cunoştinţa autorităţilor, tutelare, cre­deţi că acest reprezentant al oraşului, adică al unei colec­tivităţi de onoare, de ordine (Continuare in pag. 2-a) H­ULIGANISM de IOAN AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI Toată şiretenia evreilor, toată puterea ce le dă admi­rabila lor solidaritate, tot sprijinul ce le dă Alianţa universală israelită şi maso­neria nu le-ar fi de ajuns pentru dobândirea atotputer­niciei de care se bucură azi în ţara noastră, dacă n’ar fi avut sprijinul venalităţii, va­nităţii, prostiei şi laşităţii po­­liticianilor. Nimic nu poate ilustra mai desăvârşit acest adevăr decât evoluţia atitudinii politicia­­nilor faţă de reprezentanţii presei. Din locul în care mă găsesc de peste douăzeci de ani, am asistat fără întrerupere la a­­cest spectacol edificator. Când am fost numit în lo­cul ce ocup şi astăzi la Adu­narea deputaţilor, preşedinte al Camerei era Mihail Phe­­rekyde, un om foarte bârfit şi atacat şi de cei cari din pricina inferiorităţii lor, nu puteau şi de cei care cu rea credinţă nu voiau să recunoa­scă marea lui cultură şi fru­museţea firei sale demne şi curagioase, pe care nimic şi nimeni n’o putea intimida. Regulamentul interior al Adunării, atunci în vigoare, cuprindea, în privinţa repre­zentanţilor presei, o dispozi­­ţiune absolut identică cu a­­ceea a articolului 168 din re­gulamentul actual şi anume: Pentru presă este rezervată o tribună, special organizată. Intr’o zi, Ionel Brătianu, şeful partidului liberal şi şe­ful guvernului, mă chiamă şi-mi spune că vrea să vor­bească ceva cu Mavrodi, pe atunci redactor la „Viitorul“ şi mă roagă să trimet pe ci­neva să-l cheme jos din tri­buna presei. I-am răspuns că eu nu pot dispune acest lucru şi că nu­mai preşedintele ar putea-o face. — Hai la Pherekyde — îmi zice — şi mergem împreună în cabinetul preşedintelui. — Mon cher president.... (Vorbeau împreună mai tot­deauna franţuzeşte) şi-i spu­ne despre ce era vorba. Iată cuvânt cu cuvânt răs­punsul lui Pherekyde: — Dragul meu, ai şefi de cabinet, — trimete pe unul din ei să spue lui Mavrodi ce vrei să-i spui; dar nu-mi cere acest lucru. Pentru nimic în lume nu vreau să creez a­­cest detestabil precedent de a introduce gazetarii pe cu­loarele Camerei. Şi Ionel Brătianu, şeful partidului şi al guvernului, s-a supus fără nici o obiecţie. Comparaţi această stare de lucruri cu cea creiată după răsboiu. Bilete de liberă intrare pe culoarele Camerei, eliberate la opt­zeci şi patru de ziarişti, în mare parte evrei, bilete pe baza cărora nu se mărginesc să forfotească pe culoare şi să se tolănească fumând pe canapele, — dar intră prin toate birourile, prin toate cancelariile şi în incintă, unde se aşează şi se lăfăesc ca la cafenea. Pretextul pe baza căruia li s’a acordat acest privilegiu, cu o flagrantă violare a dis­poziţiilor regulamentului, e că din tribune nu s’ar auzi destul de bine. Motivul real e laşitatea politicianilor faţă de presă. Şi iată culoarele Camerei transformate în bursă, unde se pun la cale fel de fel de a­­faceri, unde miniştri sunt a­­tacaţi şi şantajaţi de bandiţi ai condeiului, unde poţi ve­dea foşti, actuali şi viitori miniştri plimbându-se la braţ, sau conversând intim, cu ovreiaşi, cărora un om se­­rios nu le întinde niciun de­­get. — Această măsură a fost un triumf al democraţiei —­ mi-a răspuns un înfocat de­mocrat şi desigur tot aşa mi-ar răspunde şi toţi Bubi Brăniştenii, apologeţi ai de­mocraţiei. Dar acest răspuns, care ar, satisface pe toţi găgăuţii şi imbecilii, cari se îmbată cu­ apa goală şi trezită, care la­ fiecare zi se revarsă în coloa­nele presei evreeşti, nu poată produce decât un efect vomi­tiv asupra unui om serios, o­­bişnuit să pretindă cuvinte­lor un înţeles precis.­­ Triumf al democraţiei?! Ce sens pot avea aceste cu­vinte? Dacă e să le dăm un înţeles, ar însemna câştig realizat de popor. Care e câştigul realizat de popor prin năvălirea atâtor gazetari, în mare parte evrei, în culoarele și în incinta Ca­merei? A ameliorat această năvăli­re în cât de mică măsură soarta poporului? S’a amelio­rat întru ceva modul de legi­ferare? S’a ridicat nivelul desbaterilor? S’a ridicat pres­tigiul parlamentului? S’au a­­meliorat măcar reportagiile parlamentare din ziare ? Azi, ziariştii nu mai iau nici o notă, — primesc de-a gata dela stenografi desbaterile în extenso. Ce a câştigat ţara, ce a câş­tigat prestigiul neamului din faptul că evreiaşi cu patru (Continuare in pag. 2-a) Numeroase cartiere din Capitală, inundate de ploile din ultimele zile Ploile, cari de două zile cad aproape fără întrerupere asu­pra Capitalei, au provocat nu­meroase inundaţii. Dacă în cartierele centrale, cu străzile canalizate şi pavate, apa căzută în mare cantitate n’a putut să se scurgă prin gu­rile de canale, dintre care unele s’au înfundat ,formând dealun­­gul trotoarelor băltoace mai mari sau mai mici, în cartiere­le mărginaşe ale Capitalei, în cele joase şi mai ales în comu­nele suburbane, ploile au pro­vocat inundaţii de proporţii în­grijorătoare. Nu numai străzile au fost inundate, apa ajungând în u­­nele locuri la 60 cm., dar piv­niţele locuinţelor au fost um­plute cu apă, care a pătruns în numeroase case, cum s-a întâm­plat în parcul Rahova şi în car­tierul Tei. Situaţia locuitorilor din aces­te cartiere e cu atât mai grea, cu cât sunt în majoritate oa­meni foarte nevoiaşi, cari îşi văd distrusă bruma de avut pe care o au. PLOI MARI IN JUDEŢUL CONSTANŢA ŞI PE MAREA NEAGRA Constanţa, 11 Octombrie In tot judeţul au căzut ploi foarte mari, cari, însă, nu au cau­­zat stricăciuni, iar inundaţiile au fost foarte neînsemnate. De la vapoarele sosite în port aflăm că ploaia­­a căzut şi pe Ma­rea Neagră, reducând mult vizi­bilitatea, din care cauză, viteza vaselor a fost micşorată la mi­nimum, spre a se evita un even­tual accident. Deşi ploaia căzută în judeţul nostru a fost însoţită de dese descărcări electrice totuș nu s’a înregistrat nici o victimă. Căzând din abundență și la un timp foarte nimerit, ploaia a folosit foarte mult semănăturilor de toamnă. Cumnatul g-ralului Goering, mort într’un accident Berlin, 11 (Rador). — Avo­catul Riegele, cumnatul gene­ralului Goaring, a murit într’un accident, care i s’a întâmplat în munţii dela Bad Reichenhal. -----oxo a oxo------­ Generalul Milch pleacă la Londra Londra, 11 (Radio-Central). — Generalul Milch, şeful aviaţiei germane, va sosi săptămâna vii­toare într’o vizită oficială în An­glia. Generalul Milch va fi însoţit de generalul Udet. ózza Neîngăduinţa religioasă de EM. HAGI MOSCO Creştinismul, astfel cum este astăzi statornicit, nu este creştinismul primitiv. In scurgerea vremii, în­deosebi în cele dintâi patru veacuri de la Hri­stos, a fost supus mulltor schimbări şi tulbu­rări, unele chiar cu urmări târzii asupra nouei credinţe. Deabia în veacul al V-lea, du­pă moartea sfântului Augus­tin, care a avut o covârşitoa­re înrâurire asupra statorni­cirii dogmei creştine, creşti­nismul s’a, aşezat aşa cum îl cunoaştem, deşi schisme, re­forme, nu l-au cruţat de lup­te dogmatice. Soborul din Constantinopole, la sfârşitul veacului al VI-lea, alcătuise Treimea, iar cel din Calcedo­­nia, la 451, a hotărît că cele două naturi, dumnezeească şi omenească, s’au contopit Intr’o fiinţă : Iisus. Printre reforme, urna care a sdrum­cinat puternic, biseri­ca universală catolică, a fost aceea a lui Luther, care, însă, a lăsat neatinse marile prin­cipii ale creştinismului. Răs­pândirii reformei lui Luther i-a slujit mult şi traducerea Bibliei în limba germană, fă­cută de el. Această lucrare a unui geniu creator a pus te­melia limbii clasice germane. Dar neiertătoarea neîngă­­duinţă a lui Luther faţă de acei cari nu-i împărtăşiau teza, este astăzi înfiată de biserica de stat germană, fa­ţă de acea biserică protesta­tară ieşită din Reformă. Luther era părtaş al dreptu­lui de judecată individuală, totuşi n’a înţeles acest drept decât pentru el, prigonind fără milă pe acei cari cereau libertatea de tălmăcire. Sec­tele cari s’au născut de pe urma Reformei, ca anabap­­tiştii, spre pildă, au fost ni­micite cu învoirea deplină a lui Luther. Reforma, privită pe latura morală, prin ne­­ingăduinţa ei, şi cât priveşte simţimântul şi intelectul, prin teoria ei, atât de puţin ome­nească, asupra ursitei, în­seamnă o scădere faţă de bi­serica romană de atunci. Astăzi, biserica de stat ger­mană, respinsă de Sinodul bisericilor evanghelice luthe­­rane, dar sprijinită de gu­vernul naţional-socialist, ca­tă să dărâme Reforma ivită şi ea pe cale revoluţionară. Este şi ea neîngăduitoare în­tocmai ca Luther, şi pe zi ce merge îşi înteţeşte prigoana faţă de biserica protestantă. Cea din urmă măsură de asu­prire în scop de nimicire a acesteia este aceea luată de ministrul instrucţiei şi culte­lor, prin care se interzice funcţionarea tuturor şcoale­­lor de teologie şi de predica­te, precum şi a tuturor insti­tuţiilor de învăţământ confe­sional şi a comisiunilor de examinare ale bisericii con­fesionale germane. Cu alte cuvinte, se ia bisericii pro­testante putinţa să-şi facă păstori şi predicatori şi o­­preşte învăţământul confe­sional. Cuvintele profesorului Berg­mann, de la universitatea (Continuare in Fostul rege Alfons XIII al Spaniei, călătorind cu tram­­ - —­vaiul, plătește taxa. .......­ 1

Next