Universul, iulie 1939 (Anul 56, nr. 192-207)

1939-07-22 / nr. 198

Anul al 56*lea 16 Pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: ,,UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov EXEMPLARUL 1 la România S W In străinătate 6 lei TaSa postaTS plătită în numerar conform aprobării dir. G­ le P. T. T. Nr. 24.461/939 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10; SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 LOCALURILE PUBLICE i Citeam, într'un ziar de di­mineaţă câteva juste obser­­vaţiuni făcute de un cetă­ţean cu privire la starea jal­nică în care se găsesc multe din localurile în care se adă­postesc diferite autorităţi ru­rale şi urbane. Localuri de primării, percepţii, localuri de şcoală, ba adesea spitaluri şi dispensării, când nu sunt decât nişte biete dărăpănă­turi, tot lasă de dorit prin lipsa de întreţinere, de hi­­gienă, de elementar simţ de estetică şi de gospodărie al celor aflaţi la conducerea lor. Sunt primării la ţară — e adevărat din ce în ce mai puţine — în care ţi-e silă să intri. Pereţii nevăruiţi, po­delele sparte şi murdare, do­sarele şi hârtiile claie peste grămadă. Nu găseaţi un ţoc sau o rogojină pe jos; nu gă­seşti o scuipătoare, un ră­­zuitor sau un ştergător de ghete la intrare, necum o bancă de odihnă, un felinar la faţă, un strat cu flori, doi trei copaci pentru umbră, în fine un semn, cât de modest al unei intenţii de gust şi de pricepere gospodărească Şi totuşi dela primărie por­nesc ordinele şi instrucţiuni­le venite dela centru privitoa­re­­ia păstrarea curăţeniei in cuprinsul satului şi in cel al gospodăriilor ţărăneşti şi tot prin primărie se execută, în­cât nici nu e rar să găseşti sate ţinute ca o floare, în ce priveşte curţile şi gospodă­riile locuitorilor, dar cu loca­luri de primărie şi şcoală în­­tr’un hal fără hal. Nu se poate invoca în niciun caz lipsa de fonduri, nici alte scuze. Pentru a ţine curăţe­nia şi rânduiala în gospodă­rie nu se cere decât puţină pricepere şi tragere de inimă gospodărească. Nicăeri mai mult ca în chestiunile de gospodărie nu se verifică mai bine maxima, că omul sfin­ţeşte locul. Acolo unde s’a găsit un spirit de bun gos­podar şi o mână energică s’au realizat minuni, chiar şi fără fonduri sau sprijin străin. Şi din fericire, s’au găsit destui buni gospodari cari, cu mijloace foarte re­duse, au putut schimba faţa lucrurilor în sectorul admi­nistrativ ce li s’a încredinţat. De aci şi curentul de emula­­ţiune şi de întrecere ce se observă în atâtea regiuni ale ţării între cei chemaţi să gos­podărească un sat sau numai­­ un serviciu, un aşezământ, o exploatare oarecare. Grija pentru buna întreţi­nere şi frumoasa înfăţişare a localurilor cu caracter pu­blic din mijlocul satelor şi o­­raşelor trebue să fie mereu vie, pentru că acestea sunt în definitiv cartea de vizită a simţului gospodăresc al ţării. Chiar numai câteva excepţii la regula generală sunt de ajunis ca să strice impresia bună despre tot restul oricât de fără cusur ar fi el. In afară de exemplul bun servit cetăţenilor, ţinuta o­­norabilă a unor asemenea lo­caluri este încă o condiţie — şi un mijloc — de ridicare a prestigiului autorităţii, atât de slăbit după război. Cine sunt nedreptăţiţii? de N. BATZARIA In articolul „Gesunder Süd­osten“ (Sud-Estul sănătos), a­­părut în „Universul”, d. profe­sor Gheorghe I. Brătianu, un cărturar pe cât de distins, pe atât de bun cunoscător al ma­rilor probleme româneşti, stabi­lind o paralelă între revendică­rile foarte zgomotoase, dar ab­solut neîntemeiate ale revizio­nismului maghiar şi bulgar şi între atitudinea liniştită până la resemnare în ce priveşte soarta românilor de peste hota­re, scrie, între altele: „Dar prea puţini sunt acei cari ştiu de e­­xistenţa minorităţilor române­şti, pe care nu le-am revendi­cat şi ale căror năzuinţe nu au fost înfăţişate de nicio propa­­gandă“. Iar ceva mai încolo: „Dar a­­ceasta nu trebue să însemne o părăsire totală a oricărei preo­cupări de soarta şi viitorul u­­nor populaţii numeroase răma­se în grija altor stăpâniri”. In dorinţa ca acest din urmă deziderat să devie o realitate şi ca soarta şi viitorul popu­laţiilor, la care se referă d. Gh. Brătianu, să fie în adevăr un obiect de preocupări mai active şi mai constante, să lămurim titlul ce am dat rândurilor de faţă şi, în lumina faptelor, să căutăm a-i da răspunsul. Se ştie că, datorită unui com­plex de împrejurări, fiecare stat european, oricât ar fi el de u­­nitar şi naţional, cuprinde în­tre graniţele sale şi un număr mai mare ori mai mic de ele­mente alogene — de obiceiu de elemente aparţinând din punc­tul de vedere etnic elementului majoritar al unuia sau al câ­torva din statele vecine. State fără minorităţi etnice alogene aproape că nu există. Existenţa acestor minorităţi este pentru unele state — cum e de pildă, cazul cu Bulgaria şi Ungaria — un pretext de agi­taţii zgomotoase şi de revendi­cări teritoriale. Insă, după cum sunt aici, în ţară, minorităţi etnice maghia­re şi bulgăreşti, tot aşa avem şi noi, atât în Ungaria şi Bulgaria cât şi în alte state, minorităţi (Continuare in pag. 2-a) VENEȚIA ROMÂNEASCĂ VALCOV D­OUA SISTEME SISTEM MAGHIAR ŞI SISTEM ROMÂNESC Nu înţelegem să revenim asu­pra fanteziilor răspândite de A­­genţia Telegrafică Ungară şi de postul de radio­ Budapesta cu privire la situaţia din Ardeal. Am arătat în numărul nostru de Miercuri ridicolul acestor calom­nii cari compromit pe cei ce le răspândesc şi dovedesc cât de puţin întemeiată este acţiunea lor. Suntem însă surprinşi că zi­are pe care ne obicinuisem să le considerăm ca serioase, cum sunt „Corriere della Sera”, „Mes­­ssagero“ „Tevere“, „Stampa“ şi­ altele din presa italiană, pre­cum şi ziarul german „Völ­kischer Beobachter“ reproduc pe larg născocirile mincinoase pornite de la Budapesta, fără să-şi dea seama că un ziar se­rios îşi ştirbeşte el însuşi din seriozitatea lui şi îşi pierde cre­ditul atunci când se solidari­zează prin reproducere cu năs­cocirile şi calomniile altora. Dar dacă revenim azi asupra acestei chestiuni nu este pen­tru a pune din nou în evidenţă ridicolul propagandei maghiare. Ceea­ ce ne interesează este, pe plan general, înţelesul sistemu­lui întrebuinţat de autorităţile din Budapesta. Europa trece astăzi printr-o criză din cele mai grave. Toţi factorii conducători ai politicei diferitelor state — afară de a­­cei cari au într’adevăr gânduri ascunse — caută să contribue prin toate mijloacele oneste la limpezirea atmosferei internaţi­onale, la aplanarea incidentelor şi la găsirea, atâta timp cât mai e posibil, a unor soluţiuni pacinice pentru toate problemele la ordinea zilei. Speranţele po­poarelor în menţinerea păcii sunt, din nefericire, reduse as­tăzi numai la această sforţare a oamenilor binevoitori, cari îşi dau seama de dezastrul unui conflict, de certitudinea extin­derii lui şi de absurditatea lui. Aşa fiind, este clar ca lumina zilei că singura cale pentru a nu se accentua tensiunea in­ternaţională, pentru a se evita crearea de noui focare din care să poată izbucni un conflict şi I pentru a nu da prilej acelora I cari şi-au întemeiat calculele I profiturilor lor pe sacrificiile I sângeroase ale popoarelor, este­­ întrebuinţarea adevărului, sin­ceritatea şi loialitatea in rela-­­ ţiile internaţionale şi respectul­­ realităţii. Minciuna, şi calomnia, fante­zia şi intriga, n’au fost nicioda­tă forţe constructive şi n’au contribuit niciodată nici la nor­malizarea raporturilor între state şi mai ales între state ve­cine, nici la obţinerea vre­unui avantaj, chiar dacă acesta ar fi legitim. Politica românească de tot­deauna, în România de înainte de război şi în România unită de azi, a fost concretizată prin realitate, prin exprimarea a­­devărului şi prin respectarea cuvântului dat. Chiar atunci când înainte de dezrobirea mi­lioanelor de români de sub do­­minaţiuni străine, ştiam bine cât sufereau aceştia, cât de ne­dreaptă şi asupritoare era stă­pânirea ungară faţă de popu­laţia românească, deşi aceasta şi-a îndeplinit totdeauna cu re­alitate îndatoririle faţă de sta­tul asupritor, nici un glas ro­mânesc nu a întrebuinţat min­ciuna şi calomnia. Dealtfel fap­tele reale erau atât de strigă­toare la cer şi atât de cunos­cute de opinia publică mondia­lă, încât simpla lor enunţare era suficientă pentru a arăta în mod palid cât sufereau româ­nii sub dureroasele timpuri ale stăpânirii străine. Şi când a sunat ceasul mântuirei lor, ni­meni, absolut nimeni, nici pre­sa românească, nici propagan­da românească, nici oficialitatea românească, n’au spus un cu­vânt care să nu corespundă a­­devărului şi de multe ori chiar realitatea depăşea cu mult ară­tările noastre. In toată acţiu­nea românească, particulară şi oficială, în cărţile româneşti, în prezentarea dovezilor drepturi­lor noastre, în discursurile ro­stite de oamenii noştri politici, de purtătorii de cuvânt ai sufe­rinţelor fraţilor noştri, nici un­­ cuvânt inexact n’a figurat vre­odată, nici o afirmaţie care să nu reprezinte o stare reală de lucruri. Acesta a fost sistemul româ­nesc, întemeiat pe adevăr. Iar dela unire şi până azi mi­norităţile din România n’au a­­vut nici un motiv real să se plângă. Au beneficiat de protec­­ţiunea legilor româneşti la fel cu cetăţenii de baştină, au be­neficiat de avantagiile legilor noastre sociale şi economice — de care nu se bucură nici azi consângenii lor din­ Ungaria — au beneficiat de drepturi cultu­rale şi de libertatea credinţei aşa cum nu au pomenit nici­odată românii din Ardeal sub dominaţiunea ungară, care-i tri­mitea în temniţe pentru credin­ţa lor strămoşească şi pentru că îndrăzneau să vorbească româ­neşte. Şi n’a fost guvern româ­nesc care să nu recunoască şi să nu acorde, In mod generos şi din proprie iniţiativă egali­tatea de drepturi tutulor mino­rităţilor cari, atâta vreme cât respectau legile ţărei n’au pu­tut glăsui nicio plângere justi­ficată. Au pornit dela Budapesta proteste la Societatea Naţiuni­lor, n’a rămas unul singur în picioare, fiindcă toate au fost dovedite false şi întemeiate pe născociri. Iar acum în urmă, tot din ini­ţiativă proprie şi în vederea unei aşezări definitive a vieţii minorităţilor noastre, guvernul actual a alcătuit un statut al minorităţilor într’un spirit atât de larg, atât de drept şi atât de generos încât el a fost lăudat în toate ţările străine, de presă şi de oficialitate şi chiar pre­sa ungară s’a văzut nevoită să recunoască legalitatea şi liber­tatea regimului sub care trăiesc minorităţile la noi. Acesta a fost sistemul no­stru şi în acţiunea noastră in­ternă: realitate, dreptate şi sin­ceritate, ca şi în acţiunea noa­stră externă. Un singur lucru nu l-au ad­mis niciodată guvernele noastre şi nu-l va admite niciodată nici un guvern românesc, fiindcă ar fi contrariu conştiinţei noastre naţionale şi suveranităţii noa­stre, este dreptul nostru suve­(Continuare in pag. 2-a) D. Lebrun, preşedintele re­publice­i rostind cuvântarea, cu prilejul împlinirei 150 de ani de la revoluţia franceză. -------xX0fQXx-------­ Angia s’a aprovizionat cu mari cantităţi de grâu Londra, 19 (Rador).­­ In şedinţa Camerii comunelor, depul­catul conservator sir George Schuster a întrebat pe cancelarul ducatului de Lancaster dacă guvernul a profitat de actualele preţuri joase ale grâului pentru a cumpăra rezerve de grâu în vederea securităţii ţării. D. Morrison a răspuns: „Da. In afara rezervelor de grâu pe cari le avem, s’au făcut de curând considerabile provi­zii“. -------xx®»® XX----— Inundaţii in Mexic Mexico City, 19. (Rador). — Umblarea apelor fluviului San Francisco a provocat mari inun­daţii. Sunt vreo 50 de victime ome­neşti. -------xx©»OX*----* Tren electric ultra-modern in Roma, 19 (Rador). — In cursul mai multor probe, un tren electric ultra-rapid a stră­bătut distanţa Roma-Milano în 4 ore şi 16 minute, cu o viteză medie de 142 km. pe oră. Cei 310 km. dintre­­Florenţa şi Milano au fost străbătuţi în 2 ore, a Romania nu va permite nici o atingere a drepturilor ei Ancheta unui ziarist francez Paris, 19 (Rador). — „Le Temps“ publică azi, articolul de încheere a anchetei făcută în Balcani de d. Robert Pou­­lain. Referindu-se la România, d. Foulain scrie: România nu - şi ascunde nicidecum intenţiile. Sforţă­rile considerabile pe cari le realizează actualmente, sub imboldul energic al Regelui său şi al guvernului, pentru a pregăti material şi moral na­ţiunea ca să se apere contra oricărei încercări de violare a frontierelor sale, — a tuturor frontierelor sale, — sunt do­vada cea mai­ strălucită a a­­cestei situaţii. România a primit cu entu­ziasm garanţia franco-en­­gleză. Un element activ al înţe­legerii Balcanice, care gru­pează aproape 60 de milioane de locuitori, România socoate că acest factor uman, care reprezintă ca efective milita­re, puterea unei mari naţi­uni, ar putea juca prea bine un rol de moderator între cele două blocuri, democratic şi totalitar, care nu se înfruntă până acum decât pe teren di­plomatic. In tot cazul, atitudinea e­­nergică a României din Mar­tie trecut şi activitatea inteli­­gentă desfăşurată de minis­trul ei de afaceri străine do­vedesc că România este gata să onoreze toate angajamen­tele sale, toate obligaţiile sale şi că nu va lăsa să se aducă vreo atingere drepturilor ei, nici prietenilor ei. D. Poulain închee arătând marea activitate pe care Franţa ar putea să o desfă­şoare în tote țările balcanice, unde prestigiul ei a rămas neatins. Turcia cere înapoierea insulelor din Dodecanez Roma, 19 (Rador).— „Gior­­nale DItalia“ răspunde azi ziarului turc „Yeni Sabah“, care a cerut de curând resti­tuirea către Turcia a insulelor din Dodecanez pe care Italia le-a ocupat în cursul războiu­lui italo-turc. Pretenţiile lui „Yeni Sabah“ și ale oficiosului ,,Ullus“ sunt calificate de „Gionale DItalia" drept o dovadă despre carac­terul agresiv al politicei de în­cercuire. Aceste pretenții jus­tifică pe larg măsurile defen­sive pe care Italia le-a luat în insulele de mai sus. 1200 lucrători rămân pe întuneric intr’o mină Liege, 19 (Rador). — Ca­blul care leagă centrala de transformatorul electric de la mina de cărbuni din Lim­­bourg a fost distrus de un in­cendiu pe toată lungimea lui, de 1.500 metri. Mina de cărbuni ne mai a­­vând astfel energie electrică, au fost imobilizaţi in fundul ei, 1.200 de lucrători. După ultimele ştiri, aerul ar începe să lipsească în fun­dul minei. Lucrătorii s-au adunat la baza puţurilor. Conducerea minei caută să le facă să parvină băuturi. Nr. 198 Sâmbătă 22 Iulie 1929 16 Pagini PIUI DIRECTOR $1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU PRIVELIŞTI PITOREŞTI Valea Olteţului Val de căldură in Albania Tirana, 19. (Rador).— Lin val de căldură s’a abătut asupra întregei Albanii. In capitală termometrul a în­registrat 42 grade la umbră, dar se pare că temperatura este și mai mare în interiorul țării. ‘——xxoeoxx-----­ Noul ambasador al Angliei la Pars va urma lui Sir Eric Phipps, care se retrage la sfârșitul a­­cestui an. Noul ambasador a fost până în 1935 consilier la ambasada engleză din Paris. SIR RONALD HUGH CAMP­BELL -------■xX®«®Yx------­ FILME Agenţia telegrafică ungară şi Radio-Bu­dapesta - se văicăresc peste ţări şi mări că „fraţii ma­ghiari“ din Transilvania ar fi asupriţi. Şi Agenţia şi Radio au sosit prea târziu — la fel cu carabinie­rii lui Offenbanch, dintr'o fai­moasă operetă. Căci desminţirea li s’a dat anticipat de reprezen­tanţii minorităţii ungare, în par­lamentul României Mari. Dar ca să afle (deşi o cunosc) telegraful şi radiodifuziunea din Budapesta cât de departe merge mărinimia românească faţă de anumite îndărătnicii, le servesc următoarea listă de mâncare — după 20 ani de la Unire — din birtul unui Şandor, István sau Pista oarecare: Feluly I Brânze cu smentană Mamailige CU brânze Givecsi Pepeneşi cu smentane Papricaş cu viţele Conopide polonez Spanac cu chiur Macarone ogreiten Feluly II Şniţel natur Şniţel vienez Costiţe la gratar Cervuţi la grătar Figerul asortat Ficat la gratar Salută Menüi fixe 32 Don José România la olimpiada spiritului de AL. GREGORIAN Descrierile călătoriei spre ex­poziţia internaţională de la New- York, care ne-au revelat în ta­lentul doamnei Olga Greceanu Pe povestitoarea de nuanţă ce ne lipsea până acum, ne poartă de aproape două săptămâni pe un drum de feerii julverniene. Trişti orientali şi târgoveţi sub lipătul acestei arşiţe de Iulie, am putut evada astfel, mulţumită articolelor d-nei Greceanu, câteva clipe pe undele fanteziei peste spaţii, pe luciul de peruzea al o­­ceanului, am trăit odihna acelor nopţi din larguri genunare, am admirat minunea acestei insule plutitoare, creaţie a geniului fran­cez, care e „Normandie“, ne-am măsurat cerbiciile dacice cu zgâ­rie norii plutocraţiei yankee, am fost pe Brod­way şi la expoziţie, am mai amăgit în sfârşit cu o boare de vis existenţa noastră netedă fixată tiranic aici, în as­faltul muiat de zădufuri şi în mireazma burgheză a fleicilor bucureştene. Fireşte, astfel de satisfacţii pla­tonice, nu potolesc dogurile nos­talgice ale unor drumuri jindui­te, care rămân să fluture mai de­parte ca nişte batiste de melan­­colii pe cheiul resemnărilor. Ele au însă darul de a ne schimba peisagiul închipuirilor şi per­spectivele, de a ne împrospăta i­­maginea despre lume, de a preci­za şi întregi poziţia noastră în a­­ceastă lume răsfrângând-o în noi, de a ne contura şi diferen­ţia în dimensiunile ei exacte. Confruntările acestea de planuri largi sunt reconfortante, căci , dintr’o măsurare cu o putere su­perioară eşi întotdeauna măcar cu un spor de ambiţie depăşi­­toare. îmi amintesc ce efect binefă­cător a avut asupra grupului de români în care mă aflam şi eu vizitarea expoziţiei internaţionale de la Paris din 1937 şi putinţa de a compara acel splendid pavilion românesc de la Trocadero cu rea­lizările altor naţiuni concurente. Frumuseţea clădirii, care concre­tiza întâia noastră afirmare in­ternaţională în piatra masivă a unui arc de biruinţă, bogăţia standurilor, gustul subţire al or­namentaţiilor de alabastru şi de mozaicuri aurite, simplitatea se­ducătoare a panourilor scrise cu penel măestru de pictorii noştri, dioramele realizărilor sociale, do­cumentele de piatră ale descen­denţii noastre imperiale, toate a­­ceste mărturii despre cultura şi civilizaţia neolatină care rotun­jeau acolo, în acel rezumat al mapamondului, imaginea Româ­niei reale, care era într’adevăr Mare, ne-au descoperit tuturor, par’că întâia oară, frumuseţile şi comorile, forţa şi fecunditatea pământului şi rassei noastre. De­sigur, lucrurile acestea ne erau cunoscute tuturor, dar nu­mai integrarea în cadrul vast al expoziţiei ne-a putut da perspec­tiva justă a ţării, pe care toţi o purtam fragmentar sub pleoape, de acasă. Anul acesta, din descrierile doamnei Greceanu şi din cablo­­gramele care ne vin din Ameri­ca, se pare că participarea româ­nească la expoziţia de peşte li­cean este mult mai completă şi interesul ce ne arată cei un milion şi ceva de vizitatori, cari se perindă zilnic prin faţa stan­durilor lumii şi ale noastre, sfâr­şeşte de fiecare dată în elogii en­tuziaste la adresa României. Pavilioanele românești de la New-York sunt, ca arhitectură, expresii specifice ale artei noa­stre autohtone, cu stilizări de ^Continuare in pag. 2-a) Paris, Iulie De data asta, Parisul e într’a­­devăr în vacanţă. Toate teatrele şi-au închis porţile, cu excepţia a trei sau patru. Şi iată valul de turişti revărsându-se asupra Franţei. Marile contigente sunt alcătuite de englezi şi de ameri­cani. Germanii vin şi ei, însă mult mai puţini. Cât despre ita­lieni, pare că au dispărut cu to­tul din circulaţie. Păcat... Dar, hotărît lucru, aceste va­canţe nu sunt încă adevăratele vacanţe. In alte timpuri, mai fericite, ziarele, la această epocă a anului, începeau „mari anchete în lumea întreagă“ şi nu se sfiau chiar să recurgă, din când în când, la faimosul şarpe de mare, spre a-şi umple coloanele. Dar, toate ace­stea s-au schimbat. Nu mai e loc pentru „marile anchete“ şi nici un navigator nu mai zăreşte şar­pele de mare în faţa coastelor Chinei, fenomen cu atât mai straniu cu cât coastele acestei ţări nu au fost niciodată atât de frecventate ca astăzi. Adevărul e că evenimentele nu mai lasă imaginaţiei ziariştilor prilejul de a se manifesta. Astăzi, aviaţia engleză efectuează un „raid de bombardament“ deasu­pra Franţei. Mâine, aviaţia fran­ceză îşi ia sborul pentru o expe­diţie de „represalii“ deasupra in­sulelor britanice. Intr’o zi, poliţia franceză des­coperă la Paris o răsunătoare a­­facere de propagandă străină : două personalităţi din lumea presei sunt arestate, fi­rimise la închisoarea militară ,,Cherche- Midi", şi ele mărturisesc că au primit din partea unei puteri străine mari sume de bani; pu­ţin după aceea, se răspândeşte zvonul că alte arestări senzaţio­nale sunt pe punctul de a fi e­­fectuate.A doua zi, poliţia lon­doneză descoperă existenţa în Marea Britanie a unei afaceri a­­naloge. Şi toate aceste fapte amintesc un cuvânt al d-lui Da­,­ladier: „Dacă războiul ar iz­bucni, cunosc 20 de persoane pe cari aş pune imediat să le îm­puşte“. ’ Mai e apoi Danzioul... Mai e Moscova... şi e universul întreg în fiecare zi mai tulburat, în fie­care zi mai nesigur de viitor. In aceste condiţii, cum am mai putea spera ca vara aceasta să semene cu verile fără griji de pe vr­emuri ? Fiecare, la plajă sau la ţară, duce cu sine îngrijorarea. Trebue să convenim că omul se­colului al 20-lea e foarte vitregit de soartă. Izolarea chiar îi e in­terzisă. Dacă nu cumpără ziare, atunci postul de radio îi reîm­, prospătează alarmarea. Dacă n’are radio, atunci aude ştirile dela postul vecinului. Dacă vrea să se refugieze în vreo mică lo­calitate liniştită şi eftină, debarcă şi observă atunci că a fost pre­cedat de o mulţime imensă şi că modestul han unde spera să ob­­ţie un armistiţiu — la „războiul nervilor“, a devenit un „palace'* modern — căruia nu-i lipseşte nimic din neplăcerile progresu­lui. Ce vremuri!...­­1 SCRISORI DIN PARIS • •• Turişti câţi vrei dar mai avem oare vacantă?... de RENE SAIVE

Next