Universul - Capitala, decembrie 1941 (Anul 58, nr. 327-354)

1941-12-01 / nr. 327

Anul al 584ea 16 pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN Proprietar: „UNIVERSUL“ S. A. înscris sub Nr. 160 Trib. Ilfov ra CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10. SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 1. 327 Luni 1 Decembrie 1941 16 Pagini :1 ADMINISTRATOR DELEGAT STELIAN POPESCU ORGANIZAREA VIEŢII UNIVERSITARE Seria consiliilor de cabinet, consacrată problemelor urgen­te grupate în cicluri separate, a continuat şi în cursul acestei săptămâni, vădindu-se ca o bună metodă de lucru. Astfel, în consiliul ţinut la 27 Noembrie, sub preşedinţia d-lui Mareşal Ion Antonescu, s’a pus problema învăţămân­tului în genere şi în­­particular a învăţământului universitar, iar, paralel cu aceasta, s’au examinat lipsurile şi nevoile şcolii. In aceeaşi zi, au fost convo­caţi în conferinţă rectorii, de­canii şi directorii învăţămân­tului superior, tocmai spre a a fi puşi în cunoştinţă cu punc­tul de vedere al guvernului în ce priveşte îndrumarea învă­ţământului şi satisfacerea ne­voilor lui, potrivit intereselor culturii generale şi în cadrul scopurilor şi intereselor statu­lui naţional. Prima gri­je a fost acordată, fireşte, necesităţii de a se asi­gura o cât mai bună funcţio­nare a învăţământului supe­rior, iar d. Mareşal Antonescu, în cuvântarea de deschidere a conferinţei, a ţinut să declare că marile interese ale Statului reclamă in momentele de faţă muncă, disciplină, linişte şi or­dine desăvârşită şi că dacă fiecare instituţie urmează să se încadreze în noul ritm al ţării, şcoala trebue să dea primul exemplu şi să răspundă înaltei sale misiuni in Stat „fiindcă numai astfel va putea pregăti elitele capabile să asigure în­fruntarea tuturor furtunilor şi biruinţa neamului“. Spre a se înlesni atingerea rezultatelor dorite, s’a proce­dat metodic, examinându-se condiţiunile morale şi mate­riale de trai ale studenţimei noastre şi, odată cu aceasta, problema organizării unei vieţi sănătoase şi înalte. S’a fixat o serie de măsuri de ajutorare a studenţilor să­raci şi merituoşi, acordări de burse, încălţăminte, îmbrăcă­minte, etc. şi reorganizarea cantinelor şi căminelor. D. Mareşal Antonescu a sta­bilit normele după care ur­mează să se acorde burse stu-­ denţilor merituoşi şi lipsiţi de mijloace, după criterii strict obiective care să nu mai repe­te nedreptăţile din trecut, a­­nunţând că toţi studenţii cari au fost mobilizaţi şi merită bursă, îşi au locurile dinainte rezervate. Tot la acest important capi­tol, d-sa a recomandat d-lor rectori şi decani să ţie contac­tul cât mai viu şi mai apropiat cu studenţii, spre a le cunoaşte lipsurile şi a le înlătura, evi­­tându-se prin măsurile luate la timp tot ce ar putea tulbura liniştea şi cumpăna sufletească a tineretului nostru universi­tar, în perioada cea mai hotă­­rîtoare a pregătirii lor. Hotărându-se ca problemele de ordin principial privind şcoala şi în general biserica, armata şi instituţiile publice, să fie deferite Consiliului de Stat, s-a ocupat de toate che­stiunile mai mici sau mai mari legate de nevoile imediate ale învăţământului şi care pot că­păta o soluţionare justă, prin simple măsuri de bună gospo­dărie şi de buni mentori ai stu­­denţimei, fără să mai intervie mormane de legi şi tot atâtea reforme greoaie şi pompoase. S’a socotit că iniţiativa şi personalitatea conducătorilor, bunăvoinţa şi devotamentul lor pentru şcoală, pentru cultură şi discipolii lor, trec mai pre­sus şi pot avea mai mare va­loare practică decât obligativi­tatea impusă prin paragrafe din lege. Este o admirabilă metodă pedagogică apropierea ce tre­bue făcută între profest şi dis­cipol şi creierea pe această cale a acelui climat moral şi sufle­tesc superior, atât de propice desvoltării nivelului cultural în şcolile şi universităţile noastre, atât de necesar formării acelei discipline voluntare care tre­bue să domine activităţile ti­neretului în biblioteci, în labo­ratoare, în lucrările de semi­nar, în stimularea cultului pentru studii şi cercetări, cum şi a spiritului de cre­aţie. Este un domeniu din care cam de multă vreme a lipsit înţelegerea şi dintr-o parte şi din alta. Trebue să recuperăm timpul pierdut şi să facem cu neputinţă repetarea greşelilor din trecut. Să reînălţăm universitatea pe soclul ei de lumină și glo­rie. In pag. 7­ a I TEXTUL INTEGRAL AL EXPOZEULUI FĂCUT IA 29 NO­­EMBRIE 1941, LA BERLIN, DE D. VON RIBBENTROP, CU PRILEJUL SEMNĂRII PACTULUI ANTI-KOMINTERN D. GENERAL CONST. FLORESCU A FOST NUMIT PRIMAR GENERAL AL CAPITALEI Eri d. a. la ora 17 a avut loc în­ sala de şedinţe a primăriei municipiului Bucureşti solemni­tatea instalării d-lui general Const. Florescu, noul primar al Capitalei. „ Au fost de faţă d-nii: general Dumitru Popescu, ministrul afa­cerilor interne, general Rodrig Modreanu, fostul primar gene­ral al Capitalei, colonel Popescu Cuconi, general I. Botescu, colo­nel C. P. Constantinescu, Em. Hagi Mosco, ajutori de primar general, N. D. Christescu, secre­tar general, Tita Rădulescu, di­rector de cabinet şi funcţionarii superiori ai primăriei Munici­piului. D. general Dumitru Popescu, ministrul afacerilor interne, a dat citire decretului prin care d. Mareşal Antonescu, Conducăto­rul Statului, a numit în funcţi­unea de primar general al Ca­pitalei, pe d. general Const. Florescu, în locul devenit vacant prin demisia d-luii general Ro­drig Modreanu. SITUAŢIA PE TEATRELE DE RĂZBOI BĂTĂLIA DIN FAŢA MOSCOVEI.­­ OPERAŢIILE DIN SECTOARELE DE SUD SI DE NORD ALE FRONTULUI ORIENTAL de R. SEIŞANU In a 13-a zi a bătăliei dim faţa Moscovei, trupele ger­mane au continuat acţiunea lor ofensivă cu aceeaş vigoare, obţinând noui câştiguri de teren. Alte lucrări fortificate au fost străpunse. Presiunea exercitată de forţele germane asupra celor sovietice a spo­rit, atât la vest, cât şi la sud. După ştiri din Berlin pierde­rile ce le-au suferit trupele sovietice în luptele crâncene din ultimele zile, în sectorul central al frontului, sunt foarte mari. In câteva sectoare, unde s-au produs contra-atacuri, forţa de rezistenţă a inami­cului a fost sfărâmată. In sectorul de sud al fron­tului oriental, au continuat contra-atacurile in formaţiuni massive ale trupelor sovietice din grupul de armate coman­dat de mareşalul Timoşcenco, atât în apropiere de oraşul şi portul Rostov pe Dom, cât şi în regiunea orientală a basi­­nului Doneţului. In luptele ce s’au dat pri­­n cele două zone ale frontului de sud, trupele sovietice au suferit iarăşi perderi grele şi sângeroase. Comunicatul marelui cartier general german anunţă, că trupele de ocupaţie din Ros­tov „evacuează conform ordi­nelor primite cartierele ora­şului pentru a întreprinde fără cruţare ordinele de re­presalii devenite necesare contra populaţiei, care a par­ticipat la lupte în spatele tru­pelor germane, împotriva re­­galelor războiului“. Ce scop se urmăreşte prin contra-ofensiva grupului de armate sovietice de sub co­manda mareşalului Timoş­cenco? Se încearcă prin con­­tra-atacuri massive şi prin orice sacrificii în oameni şi în material, recucerirea Ros­­tovului şi oprirea înaintării forţelor germane spre cotul Donului, ca să se poată apoi organiza o linie de apărare pe (Continuare in pag. 2-a) Consiliu de miniştri economic şi de aprovizionare prezidat de d. mareşal Antonescu COMUNICAT Sâmbătă 29 Noembrie a. c., s-a ţinut un consiliu de miniştri economic şi de aprovizionare, sub preşedinţia d-lui Mareşal Ion Antonescu, la care au parti­cipat d-nii: general D-tru Po­pescu, minstrul afacerilor inter­ne; general I. Sichitiu, ministrul agriculturii; general N. Stoenes­­cu, minstrul finanţelor; I. Mari­­nescu, ministrul economiei naţio­nale; general C. Pantazi, subse­cretar de stat la ministerul apă­rării naţionale; general Eugen Zwiedeneck, subsecretar de stat al românizării; A. Pană, subse­cretar de stat la ministerul agri­culturii; Mircea Vulcănescu, sub­secretar de stat la ministerul fi­nanţelor; general C. Constantin, subsecretar de stat al aprovizio­­nării armatei şi populaţie civile; Gh. Minescu, director general al Incop­ ului; general C. Florescu, primarul general al Capitalei; general N. Bădescu, comisarul ge­neral al aprovizionării cu lemne; general Rodrig Modreanu şi co­lonel C. Sireteanu, directorul in­tendenţei. 1. D. general C. Constantin a expus situaţia aprovizionărilor şi a arătat măsurile luate, de acord cu primăria Capitalei şi ministe­rul economiei naţionale. 2. Pentru înlesnirea aprovizio­nării populaţiei Capitalei, consi­liul a hotărit ca transporturile de păsări tăiate din Basarabia şi Bucovina să fie complet libere. 3. Pentru o cât mai bună in­formare a guve­rnului, asupra producţiei, d. Mareşal Antonescu a ordonat ca datele statistice ce­rute de diferitele departamente să fie culese de Institutul central de statistică, în colaborare cu autoritatea interesată. 4. D. Mareşal Antonescu a or­donat ca să fie trimis în lagăr, amendat şi dat judecăţii un fa­bricant de la Cisnădie care a vân­dut pături pentru export, deşi acest articol este blocat. 5- D. I. Marinescu a expus măsurile luate şi proectele în­tocmite pentru : majorarea pro­ducţiei de peşte prin moderniza­rea pescuitului marin ; constru­irea unui nou abator la Bucu­reşti şi a unei reţele generale de frigorifere; înfiinţarea unei re­ţele de untărit; valorificarea fructelor şi legumelor prin Incop şi firme particulare. G. D. general N. Bădescu a expus situaţia aprovizionării cu lemne a Capitalei şi oraşelor de provincie, arătând şi mijloacele pe care le are la dispoziţie pen­tru activarea transporturilor. Noua ofensivă de pe frontul nord-african. — Post de mitraliere al trupelor italiene, (Pk, Serie) Bunii romani sunt datori să reacţioneze imptriva răs­pânditorilor de ştiri false Comunicat Preşedinţia consiliului de mi­niştri comunică: O avalanşe de zvonuri, toate false, s’a lansat asupra Capita­lei. Lumea uşuratică, evreii şi acei cari cad necontenit victime propagandei duşmane, le poartă din ureche în ureche, din casă în casă, din oraş în oraş. Toţi cetăţenii serioşi sunt ru­gaţi să-şi reamintească, că de la schimbarea regimului, concomi­tent cu aplicarea măsurilor de ro­mânizare, după rebeliune, precum şi în timpul campaniei în contra bolşevicilor, au circulat cele mai fantastice informaţii şi să se gân­dească câte din acestea au co­respuns adevărului. Bunii români sunt făcuţi a­­tenţi să nu devină uneltele in­conştiente ale acelora cari au in­teres să sdruncine rezistenţa mo­rală şi admirabila unitate sufle­tească a neamului. Ei sunt rugaţi să reacţioneze, după cum trebue, împotriva celor ce îi alarmează cu ştiri care totdeauna se desmint singure, fiindcă este şi aceasta una din armele cu care duşmanii realizează slăbirea noastră şi pregătesc astfel înfrângerea noa­stră. A crede tot ce se spune şi a colporta şi comenta toate svo­nurile, însemnează pur şi simplu a le face jocul. Se desmint ştirile privitoare la situaţia din Danemarca Berlin, 29 (Rador). — Cores­pondentul agenţiei „Rado­r“ transmite :­­ Zvonurile privitoare la o cri­ză de Coroană în Danemarca au fost categoric desminţite. Deasemeni se desmint Infor­maţiile după care guvernul da­nez ar fi demisionat. Se declară că între Suveran şi guvern nu au existat nici un fel de neînţelegeri şi că Germania nu a făcut cereri de nici un fel Danemarcii. UN SAT DIN CRIMEEA Intrarea în satul tătăresc Uskut din Crimeea. (P. P.). EVENIMENTELE MILITARE DE PE FRONTUL DE EST ȘI DIN LIBIA COMENTATE LA BERLIN Stadiul tratativelor japono-americane Prin telefon de la corespondentul nostru particular din Berlin Berlin, 29 Noembrie. — După plecarea oamenilor de stat streini din Berlin, evenimentele militare au­­trecut iarăşi pe pri­mul plan al interesului general. Există şi motive suficiente pen­tru acest fapt, deoarece eveni­mentele pe fronturile de la Mos­cova şi din Libia au început să ia un caracter direct dramatic. In cercurile germane­­ face azi niciun secret­­ că ţinta operaţiunilor da­tul central bolşevic es­­rea Moscovei. Prin ar trebue să se înţeleagă intrarea trupelor gen Kremlin, ci este suljei şi cercuire a acestui centr vie atât de important­ă de vedere politico-milit. Moscova este atacată din trei părţi, în apropierea directă a o­­raşului şi nu mai există decât o singură legătură pentru bolşevici cu restul ţării. Toate celelalte legături au fost distruse sau sunt întrerupte. Importanţa Moscovei este a­­preciată la Berlin ca foarte ma­re, cee ce reiese printre altele şi din aluzia că armatele mareşa­lului von Bock fac sforţări spre a intra în posesiunea acestui o­­raş, respectiv spre a-l încercui. Se ştie că strategia germană n’a căutat niciodată succese de pre­stigiu şi, în cazul Moscovei, pro­cedeul este similar. Totuşi în­conjurarea Moscovei va fi un succes de perstigiu, care nu va putea fi suficient de mult apre­ciat. Bolşevicii s’au folosit fără îndoială de ultimele lor forţe, încercând să se menţină pe linia Donului şi să evite o în­conjurare a trupelor lor, cari se află la Sud de Don, prin tre­cerea trupelor germane peste strâmtoarea dela Kerci. Ar fi posibil că bolşevicii să fi încer­cat să dovedească că mai sunt capabili de o acţiune ofensivă. Se pare că, cu această ocazie, bolşevicii au comis unele fapte care întrec în monstruozitate chiar şi experienţele făcute până acum cu metodele de război bol­şevice. Aproape cu un interes şi mai mare se urmăreşte situaţia din Libia. Un expert militar a păşit azi o comparaţie a situaţiei de acolo cu aceea din Creta. Ca şi în Creta, trupele britanice şi germane dispun de aceleaşi for­ţe şi se invită reciproc sa se predea. Ca şi în Creta, englezii privesc disperaţi spre­ mare şi aşteaptă ca de acolo să le vina întăriturile si rezervele necesare de material de război și alimente. Germanii pare-se să se bazeze în primul rând pe superioritatea lor in aer. Știrile speciale sosite de pe frontul din Libia descriu luptele dramatice de acolo, într’o formă profundă. Englezii se află actu­almente în curs de regrupare şi în urma acestui fapt se pare că ofensiva lor a ajuns la un punct mort Afirmaţiile britanice despre mari succese strategice obţinute în Libia sunt categoric desmin­­ţite la Berlin. Luptele continuă şi ele ar putea fi comparate mai mult cu lupte pe mare decât cu lupte pe pământ, avându-se în vedere caracterul deşertului li­bian. Modul cum se vor desfă­şura luptele în Libia va de­pinde bineînţeles şi de faptul cum vor funcţiona serviciile de reaprovizionare ale celor două tabere. Voci britanice au dat un avertisment ca britanicii să nu fie prea optimişti şi au subli­niat că generalul Rommel nu este omul care să capituleze. In Anglia domneşte mare agitaţie, pentru faptul că crainicul en­glez de la postul de radio Cairo ❖ a dat descrieri optimiste asupra luptelor din Libia, inducând ast­fel în eroare opinia publică bri­tanică. ❖ Legăturile dintre Statele Unite şi Japonia se apropie din ce în ce mai mult de o criză. D. Huli a declarat ţăm­a tratativelor nu s’a produs Încă şi că Statele Unite aşteaptă actualmente să primească răs­punsul definitiv din partea Ja­poniei. La Berlin nu s’a adoptat nicio atitudine faţă de această problemă, lăsându-se în seama Japoniei să-și precizeze atitudi­­ne­a -- - . w * germane au străpuns importante poziţii fortificate ale bolşevicilor Berlin, 29 (Rador). — încercă­rile bolşevicilor, de a se elibera de sub presiunea atacurilor ger­mane date în sectorul central al frontului de răsărit, prin trecerea la contra-atacuri, au dat greş şt­eri ca şi în zilele precedente. Câteva poziţii bine fortificate ale bolşevicilor, în sectorul cen­tral, au fost străpunse de trupele germane. In alte sectoare, forţa de rezistenţă a bolşevicilor a fost sfărâmată prin înfrângerea con­­tra-atacurilor lor. Pierderile bolşevicilor, în oa­meni şi material, suferite în ace­ste lupte sunt foarte mari. In ziua de 28 Noembrie, au fost găsiţi, numai în faţa liniilor unei sin­gure divizii germane, 700 de sol­daţi sovietici morţi. In sectorul vecin cu această divizie germană contra-atacul bolşevic a fost oprit de focul trupelor noastre. For­ţele sovietice, care au mai putut scăpa de focul armelor germane, au fost împrăştiate. In cursul acestor lupte, aviaţia germană şi artileria antiaeriană au sprijinit trupele terestre şi au adus partea lor de contribuţie la succesele dobândite. Eficacitatea unităţilor germane de artilerie antiaeriană în cooperare cu in­fanteria reiese din exemplul a două baterii antiaeriene angajate în luptele violente ce s-au desfă­şurat în sectorul sudic al frontu­lui; în condiţii excepţional de grele, aceste două baterii au res­pins în timp de o jumătate de oră atacul forţelor blindate sovietice. Cu tot focul permanent al arti­leriei inamice, aceste două bate­rii au luat sub focul lor căreile blindate sovietice, distrugând 10 care de asalt, dintre care unii de tipul cel mai greu, silind pe bolşevici să se retragă în aceste lupte forțele germa­­ne nu au avut decât pierderi ne­însemnate. Grele pierderi suferite de trupele sovietice Berlin 29 (Rador). — In cursul contraatacurilor nereuşite împo­triva poziţiilor germane, forţele sovietice au suferit şi în ultime­le zile pierderi grele. In ziua de 27 Noembrie, trupe de infanterie sovietice sprijinite de care blindate, au căutat să treacă peste un râu. Atacul so­vietic a fost identificat la timp şi respins, Sovietele suferind pier­deri deosebit de sângeroase. Bol­şevicii au pierdut cu acest prilej 11 care blindate. Intr’un alt sector al acestei zo­ne, forţe sovietice mult mai nu­meroase ca cele ce se aflau în faţa lor, au atacat fiind şi ele sprijinite de care blindate, în ziua de 28 Noembrie, un batalion de pioneri german. Atacurile s-au frânt în faţa rezistenţei neşovăi­toare a pionerilor. Sovieticii au pierdut 7 care blindate. Berlin, 29 (Rador). — Se a­­nunţă din izvor militar că bol­şevicii au încercat în zadar în ultimele zile să dea în diferite sectoare contra atacuri locale împotriva trupelor germane­ Contra-atacurile sovietice, spri­jinite de artilerie și de avioane de luptă au fost respinse de a­­pararea germană, care a prici­nuit bolşevicilor pierderi grave în oameni și material de război. Războiul japono-american se apropie, scriu ziarele din New­ York New York. 29 (Rador). — Co­respondentul agenției D. N. R. transmite : Tensiunea americano-japoneză este chestiunea dominantă trata­tă de ziarele din New York. „New York Times“ declară că Statele Unite nu sunt dispuse să mai admită agresiuni japoneze în Extremul Orient, ziarul sem­nalând din Washington că spe­ranţa unei reglementări în Pa­cific nu mai este decât minimă. „New York Herald Tribune“ subliniază că criza a ajuns în punctul ei culminant şi că răz­boiul se apropie. Acest ziar sem­nalează din Washington că d. Roosevelt, după conferinţa de presă care a avut loc Vineri şi înainte de a pleca la Warm­­springs, a avut o conferinţă cu aşa zisul „cabinet de război“, compus din: d. Cordell Hull, se­cretar de stat al afacerilor străi­­ne, d. Stimson, ministrul de răz­boi, d. Knox, ministrul marinei, general Marschall, șeful marelui stat major, precum și șeful sta­­tului major al marinei, amiralul Stark. I

Next