Vatra, 1972 (Anul 2, nr. 1-12)
1972-01-01 / nr. 1
2 VATRA ■ü Descoperind legile dezvoltării vieţii sociale, clasicii marxism-leninismului au arătat că făuritorii istoriei sunt masele populare, deoarece ele sunt creatorii tuturor bunurilor materiale şi spirituale, sunt principala forţă motrice care înfăptuieşte schimbările progresiste, radicale, din viaţa socială. Masele populare făuresc istoria, dar nu în mod arbitrar, ci pe baza unor legi obiective, în condiţii istorice determinate, care condiţionează activitatea lor. Condiţiile de producţie ale vieţii materiale constituie baza obiectivă care determină in ultimă instanţă voinţa şi întreaga activitate istorică a poporului. Unii ideologi ai claselor exploatatoare, străduindu-se să justifice exploatarea şi asuprirea maselor populare, au propovăduit şi propovăduiesc teorii false, antiştiinţifice, considerînd masele populare drept ceva amorf, incapabile să determine progresul istoriei, să-şi conducă singure soarta; aceştia încearcă să susţină că masele populare sînt o „frînă“ a dezvoltării istoriei, un „obstacol“ în calea „eroilor“, a „personalităţilor“ puternice şi a „elitelor creatoare“. Unii sociologi burghezi încearcă prin diferite teorii (teoria „Puterii de stat autoritare“, a „cultului personalităţii puternice“, a „elitei“) să pună frîu activităţii creatoare a maselor populare, declarînd în mod calomnios că această activitate ar constitui o mare „primejdie“ pentru civilizaţie. Este frapant, de exemplu, dispreţul lui Oswald Spengler faţă de masele populare, care reduce noţiunea de popor, de mase, la un produs de prisos, dat la o parte de procesul ciclic al vieţii şi politicii, fiind prin urmare un element sortit controlului şi subjugării. O atitudine dispreţuitoare faţă de masele populare manifestă şi existenţialismul catolic francez. „Masele sunt umanul redus — scrie Gabriel Marcel în cartea „Oamenii împotriva umanului“ — ele reprezintă o degradare a umanului. Ar fi o contradicţie flagrantă să ne închipuim că ar fi posibilă educarea maselor. Numai individul, mai exact, personalitatea, se pretează la educare; în afara acesteia, nu rămîne loc decît pentru dresaj“. Toate aceste calomnii la adresa adevăratului factor creator al istoriei sînt o expresie a ideologiei burgheze antipopulare a claselor exploatatoare care se străduiesc pe toate căile să-şi menţină dominaţia asupra maselor. In zilele noastre, cînd lupta desfăşurată de masele populare pentru eliberarea lor socială şi naţională ia o amploare deosebită în toate ţările capitaliste, cercurile imperialiste se străduiesc să înăbuşe această mişcare şi să-şi impună voinţa. în acest scop clasele exploatatoare recurg la asemenea teorii antiştiinţifice şi reacţionare ca cele arătate mai sus, cu ajutorul cărora să nege rolul creator al maselor populare în istorie şi să susţină că la baza dezvoltării sociale ar sta voinţa subiectivă a diferitelor „personalităţi proeminente.“ Marxism—leninismul, fără să nege rolul personalităţii în istorie, se orientează în primul rînd spre masele populare, singura forţă capabilă să producă schimbări radicale în relaţiile sociale. Chiar şi în orînduirile antagoniste în care asuprirea din partea claselor exploatatoare limitează activitatea creatoare a oamenilor muncii şi îi îndepărtează de la conducerea treburilor politice, masele populare, creînd uneltele de producţie, punîndu-le în funcţiune, perfecţionînd tehnologia producţiei şi uneltele de muncă, luptînd împotriva forţelor reacţiunii, acţionează ca forţă hotărîtoare a procesului istoric, fac ca societatea să progreseze. Rolul maselor populare creşte în mod deosebit în condiţiile orînduirii socialiste cînd nu există nici clasele parazitare, nici exploatarea omului de către om, cînd în mod radical se schimbă situaţia oamenilor muncii, aceştia devenind stăpîni ai mijloacelor de producţie şi ai tuturor roadelor muncii lor, au cele mai largi posibilităţi pentru a-şi manifesta capacitatea lor creatoare. Rolul crescînd al maselor populare în socialism îşi are izvorul în procesele şi legile obiective de dezvoltare a noii societăţi. Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie care lichidează ruptura dintre muncă şi proprietate, şi face pentru prima oară ca poporul să devină nu numai creatorul ci şi proprietarul mijloacelor de producţie, deschide perspective nebănuite pentru afirmarea nestingherită a iniţiativei celor mai largi mase populare. Activitatea creatoare, crescîndă a maselor populare în socialism, este posibilă nu numai datorită faptului că ea are o puternică bază economică ce se concretizează în relaţiile de producţie socialiste, ci datorită faptului că are şi o solidă bază politică, concretizată în partidul comunist, în statul socialist şi în alte organizaţii politice care creează toate posibilităţile ca iniţiativa maselor să se manifeste şi să se dezvolte impetuos. Caracterul conştient al activităţii maselor de oameni ai muncii din ţara noastră este asigurat de Partidul Comunist Român, care conduce nemijlocit şi îndrumă unitar lupta întregului popor pentru construirea socialismului. Relaţiile dintre partid şi mase sunt bazate pe o profundă încredere reciprocă, pe unitatea moral-politică şi ideologică a întregii societăţi socialiste, ceea ce dezminte teza calomnioasă a ideologilor burghezi şi reformişti despre „Dominaţia părţii asupra întregului“. Creşterea rolului partidului nu înseamnă „întărirea dominaţiei“, ci adîncirea încrederii reciproce, lărgirea şi consolidarea legăturilor partidului cu poporul. Dialectica dezvoltării societăţii socialiste arată că partidul, prin activitatea sa intensă realizează creşterea rolului şi a influenţei maselor populare, iar la rîndul său uriaşa amploare a activităţii maselor sporeşte rolul partidului, atribuţiile şi sarcinile acestuia. Partidul Comunist Român aplică în mod creator teoria marxist-leninistă cu privire la atragerea maselor populare la construcţia economică şi culturală, la conducerea treburilor de stat şi obşteşti. In procesul dezvoltării statului socialist în ţara noastră au fost elaborate formele organizatorice concrete, menite să permită punerea în valoare a posibilităţilor obiective create de socialism, pentru atragerea maselor la viaţa politică activă. Marea Adunare Naţională, consiliile populare, organizaţiile obşteşti, numeroase comitete de cetăţeni, asociaţiile de locatari etc. Măsurile luate în ultimii ani pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, perfecţionarea formelor şi metodelor de conducere a vieţii sociale, perfecţionarea conduceri planificării economiei naţionale, aprogierea organelor de partid şi de stat de unităţile d bază, încetăţenirea practicii de a consulta masele în toate domeniile fundamentale, instituţionalizarea principiei şi conducerii colective, crearea sstem multilateral de cointeresare mai mulă şi morală a oamenilor muncii rezultatele activităţii lor, au creat un cadru tot mai favorabil atragerii active a tuturor categoriilor de cetăţeni la elaborarea deciziilor de însemnătate majoră pentru dezvoltarea societăţii. A intrat în tradiţia partidului nostru de a se sfătui cu poporul în cele mai importante probleme politice şi economice. In anii care s-au scurs de la instaurarea puterii populare au avut loc nenumărate asemenea consfătuiri, care au asigurat elaborarea unor măsuri deosebit de valoroase privind îmbunăţirea organizării şi conducerea vieţii economice şi sociale. Cele mai importante mormente elaborate de Partidul Comun, Român sunt discutate în largi adunări ale oamenilor muncii, în paginile ziarelor şi revistelor. Contactul permanent şi nemijlocit al conducerii partidului şi statului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu oamenii muncii din fabrici şi uzine, de pe şantiere, din unităţile agriculturii socialiste, cu reprezentanţi ai culturii şi ştiinţei, într-un cuvînt cu cetăţeni de toate vîrstele şi profesiile — români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi — discuţiile de lucru, cunoaşterea concretă la faţa locului a problemelor de viaţă de muncă ale oamenilor, analizarea sicrnilor actuale şi de perspectivă pentr ridicarea eficienţei întregii activităţ marchează pregnant o revelatorie realiate a societăţii noastre: indisolubila lgătură dintre partid şi popor, temelia de granit a orînduirii socialiste a României. Viaţa însăşi demonstrează că este necesar să dăm participării maselor la conducerea vieţii economice şi sociale un Dr. VASILE RU. (Continuare in pag. 22) prim :i ... DEMOCRATIA ROMANEASCA ! Devenit titularul acestei rubrici, m-am întrebat mai întîi nu ce sînt „semnele“, ce vor ele să fie, ci dacă nu cumva prea devreme, la frageda vîrstă de 29 de ani, mă văd împovărat de responsabilitatea apariţiei ritmice (chiar dacă lunară, totritmică se cheamă că este) într-un anumit loc stabil, prin care trebuie să impunşi să mă impun unei oarecare părţi a conştiinţei publice. Şi oare nu trebuie să am complexe cînd, înainte şi acum, chiar zi de zi, săptămînă de săptămînă şi lună de lună (mai rar, în acest ultim caz) condeie foarte reputate se adresează cititorilor ca de la un amvon, făcîndu-se citite, impresionînd şi influenţînd (cine poate şti exact cît?) conştiinţe? E drept,că în ultimul timp titularii de rubrici s-au înmulţit vertiginos, dar nu îngrijorător, ci îmbucurător, fenomenul fiind provocat, cum bine se ştie, de cerinţele publicisticii moderne. Astfel că printre cei mulţi, nu chiar toţi foarte buni titulari de rubrici, cuvintele mele, gestica mea bănuită de dincolo de cuvinte, simţirea şi toate celelalte, ar putea trece neobservate, lucru care, dacă ai cuvenita măsură şi eşti, cum se spune, modest şi la locul tău, nu e cîtuşi de puţin defavorabil. Constat însă cu stupoare că n-am complexe, în ciuda acestor argumente rostite solemn, iată că nu mă consider prea „fraged“ pentru asta şi multe altele, iată că, dimpotrivă, „un glas“ mă întreabă dacă nu e cazul să mă socotesc prea bătrîn şi, mărturisesc, cad pe gînduri. Intr-adevăr, nu sînt oare prea vîrstnic, adică nu încep prea tîrziu o rubrică pe care mi-ar fi plăcut s-o ţin la 20 sau la 23 de ani, cînd absolveam facultatea şi gîndurile mi-erau limpezi şi tulburi deodată, simţirea curată, gesturile impulsive, nedirijate de „stăpînirea de sine“ de azi? Atunci, cînd visam prăpăstios dar treaz, cînd realul era confundabil cu imaginaţia mea, cînd nu eram încă bun şi tolerant, ci intransigent şi bătăios, aş fi fost oare preferabil celui de azi — mai reflexiv, poate cu o ascunsă oboseală care-mi potoleşte imprevizibila gestică interioară? Sigur, îmi veţi da dreptate, e o chestiune care mă priveşte, i cei ce mă vor citi pot să-şi spună părerea abia după o vreme, pînă atunci se va vedea care „voce“ are dreptate. Speranţa mea secretă e ca la matusalemica vîrstă, die 29 de ani, — în veacul nostru, ea poate fi într-adevăr matusalemică — să fim încă foarte tînăr, lucid, entuziast şi sceptic, prietenos şi reticent, candid şi viclean ca un vîhător de iepuri, adică şi puţintel curajos. E timpul, deci, să trecem la „semne“ şi voi începe cu cîteva banale, aparent inofensive, în realitate insidioase, aducînd după ele. ..stricăciuni“, cum ar zice nu ştiu care cronicar. Am privit de nenumărate ori reclame luminoase hilare, fără eficienţă în orientarea „consumatorilor“ (oh, acest minunat şi nemaipomenit cuvînt!), dar care se lăfăie, costisitoare, pe acoperişurile marilor clădiri, îndeplinesc acestea, în intenţia unora, funcţii estetice urbane, înţelesul lor devenind astfel neglijabil? Sînt oare menite să ne producă revelaţii, spunîndu-ne că cutare sau cutare magazin e „super“ şi nu unul oarecare, aşa cum îl ştim noi, neiniţiaţii? Sau că mărfurile au şi ele o „supercalitate“ şi nu sunt doar mărfuri obişnuite, pasibile de îmbunătăţiri? Misterul e gros ca o marmeladă în ladă. Un limbaj pernicios, lipsit de bun simţ şi respect faţă de adevăr, împrumutat de aiurea, şi-a făcut loc printre cine ştie ce responsabili din comerţ şi alte sectoare. Infatuarea şi gongorismul unui asemenea limbaj comercial par cu atît mai hilare, cu cît, de regulă, din reclamele cu pricina unele litere „orbesc“ din start, rămînînd astfel luni de zile, producînd noi şi bizare cuvinte ale unui grai şi aşa misterios. „Amănuntele semnificative“ merită deci toată atenţia, deoarece mereu se găseşte cineva care ne înjumătăţeşte sau ne zeciuieşte bucuriile, plăcerile, timpul, nevoia noastră de adevărată urbanitate. Un vînzător sau un chelner te servesc în silă, ca şi cum ţi-ar face o seniorială favoare; o taxatoare strigă la tine, reproşîndu-ţi că te-ai născut om şi nu sardea, cum ar fi trebuit după logica strîmbă a circulaţiei autobuzelor; te muţi îrrtr-un bloc nou, într-un cartier nou şi, ca să ajungi acasă, străbaţi de cîteva ori pe zi noroaie de lagună, cu infinite precauţii să nu te cufunzi; stai la cozi pentru că se preia marfa tocmai în ore de vîrf; te dai pe mîna unui frizer ambiţionat să facă om nou din tine, iar la sfîrşit nu te mai recunoşti, într-adevăr. Şi aşa, aşa mai departe, şi celelalte. De ce unii ne urîţesc traiul, ne înăcresc zilele şi orele, ne poluează buna dispoziţie? Ce-ar fi să citim într-o zi o reclamă: „Trăiţi mult şi frumos, dacă consumaţi portocale“ ? Şi după un timp, stricîndu-se nişte tuburi-litere, reclama să ne îndemne aşa: „Trăţi mut şi moş“, sau „Trăiţi unut şi from“. Mereu cineva strică ceva, multe din bucuriile noastre nerămînînd întregi. Ca şi cărţileunor scriitori, prea de tot colorate, acolo unde ar trebui alb-negru. Şi poate invers. Acum, în ianuarie ’72, să le dorim tuturor acestora: „La muţi ai!“ MIHAI SIN