Vatra, 2019 (Anul 49, nr. 1-12)
2019-01-01 / nr. 1-2
132 cu cărţile pe masă \Zskivsk Florin-Corneliu POPOVICI Negustorul de pipe Negustorul de pipe e un taifas extins cu şinele, în preajma cafelei aburinde. A scrie în ţara lui Don Quijote, în ţara iluziilor (efect de contaminare) e un act de curaj. Miniaturile sale, de tip castele în Spania, au efectul similar mirajului. „Naum”-ianul Paul Gabor, don Paulo, „ibericul” Paul, e un veritabil hidalgo, ca şi norişorii de fum din pipai, dornic de cunoaştere şi de autocunoaştere. Miniaturile conţinute în volum împrumută din calităţile pieii de Cordoba, din tăişul săbiilor de Toledo, din graţia flamenco-ului, din sunetul trepidant al castanietelor, din acordurile chitarei clasice, din savoarea vinului Monastrell şi din spectacolul impresionant al corridei. Ele au ritm, vână, nerv, saft. Prin intermediul lor, Paul Gabor fură startul (p.213), se detaşează de convenţional, de „pluton”, scrie „altfel.” A vorbi despre debut scriitoricesc în cazul lui Paul Gabor* e o chestiune tautologică, întrucât el cochetează cu slova de foarte mult timp. Şi totuşi, Negustorul de pipe, bestseller al Editurii Herg Benet, faptic vorbind, îl pune pe Cale, îl scoate în lume şi altfel decât în ipostaza de homo viator şi de cetăţean al Europei unite stabilit în Tarragona. Vulnerabil în faţa frumuseţii, în faţa unei „ea” omniprezente, cu chip sau fără, cu o identitate certă sau iluzorie, reală sau imaginară, femeie sau marea, replică la Fata Morgana („Femeile sunt ciudate, perfide, civide. Ştiu să-ngroape totul în veşnicie, zâmbind şăgalnic ca fetiţele prinse cu rochiţa ruptă.” - Din nou, Afrodita), el e negustorul care vinde şi cumpără (pipe, dar şi iluzii), care stăpâneşte în detaliu arta negocierii, care cunoaşte piaţa şi psihologia omului. Nu e un simplu vânzător, tarabagiu sau comerciant ambulant, ci un maestru de ceremonii care particularizează şi care, paradoxal, are ceva din atributele „speculantului” de bun augur, al celui care, asemenea oglinzilor, reflectă. Paul Gabor se pricepe, ca nimeni altul, la raportul dintre „cerere” şi „ofertă”, propunându-ne „marfă” de calitate. Apartenenţa la breaslanegustorească, dar şi scriitoricească-lat. negotiator cartier, emisar, interpus, mandatar, mediator, mijlocitor, interpus, tactician) şi-o probează prin felul în care ştie să gestioneze comerţul paradoxal cu himerele. La Paul Gabor himerele au consistenţă. „Negociem acum. Miezurile de noapte sunt cele mai bune momente pentru a încheia acorduri. Se înceţoşează minţile şi ne cuprinde culanţa definitivă: acea stare dulce, fumegândă, care te trage de pleoape şi ţi le întinde, un drog rudimentar care îmbrăţişează iremediabil creierul şi ne transformă.”(Mâ/e/e apar primăvara), în mod bizar, în realitate deliberat, parte a unui plan bine ticluit, „tranzacţiile” lui Paul Gabor se derulează în puterea nopţii, la adăpostul întunericului, destinatarii fiind cei care au un regim de viaţă ce nu se aliniază la normalitate. „Am stat toată noaptea la colţ de stradă şi am vândut himere calde, rumenite pe grătar de cărbuni, pentm trecătorii grăbiţi care nu mai ştiu ce înseamnă culcuşul, au uitat cum e să găseşti un pat într-o cameră curată. Am vândut la suprapreţ pentru cei care tuşesc de la o simplă ţigară de foi înmuiată în rom de Puerto Rico.” (Himere pe cărbuni) Miniaturile lui Paul Gabor conving de la bun început. Lucrate cu fineţe, măiestrie şi minuţiozitate (calităţi proprii ceasornicarului sau faurului bijutier), ele sunt adevărate dantelării lexicale, sculpturi în fildeş, filigran, mandale din nisip, încrustaţii în bobul de orez, intarsii, desene din covor. Paul Gabor (pre)lucrează „în mic”, dar cu bătaie, reproduce la scară, extinde, dezvoltă, dar în acelaşi timp comprimă. De unde şi caracterul ornant, stilul elaborat. Fumător de pipă, fapt ce presupune stil, fineţe, rafinament, rasă şi clasă, Paul Gabor iese din rând, aparţinând „aristocraţiei” spiritului. Fin observator al (i)realităţii imediate (de unde şi „învecinarea” cu fantasmaticul), Paul Gabor dispune după bunu-i plac de jocul cu perspectivele. Prozele sale scurte sunt populate de oamenii de tip contur („oameni din sârmă” -Drumuri) supuşi, cum altfel, trecerii inexorabile a timpului, stăpâniţi fiind de teama de nou. Ca şi în cazul personajelor sale, pentru Paul Gabor timpul (prezenţa sau absenţa lui, timpul trăit, dar şi evadarea din timp, din vârste, din „eoni”) este o problemă esenţială. Paul Gabor preferă proza scurtă condensatoare de mesaj, de sens şi semnificaţie. Miniaturile sale maximizează trăiri. Debordând de erotism, senzualitate, emoţii, prozele (cuprinse-n volum celebrează femeia-mister, care tulbură, stârneşte pasiuni, femeia-nălucă, femeia fantomatică, cea care nu poate fi prinsă între tipare, femeia-semn de întrebare, răvăşitoare, flamboaiantă, care i se scurge printre degete asemenea nisipului fin al plajei, „oximoronică”. Paul-celîndrăgostit (de mare, de frumos, de o „ea” universală și universalizantă-femeia-parfum şi diversele sale ipostazieni, femeia panteista, de unde şi perplexitatea şi abandonul în faţa frumuseţii) dă dovadă de sensibilităţi care răvăşesc.