Veac Nou, 1955 (Anul 11, nr. 1-52)

1955-01-07 / nr. 1

După Congres Cel de al doilea Con : "‘•gres- unional al scriitorilor sovietici a arătat foarte amănunțit Și ~— plastic poporului sovietic și tuturor oameni Tdt de pe pămînt care respectă progresul și tîvilizația, ce lucru bun au făcut artiștii noștri ai cuvintului în răstimpul celor douăzeci ;de ani, care s-am scurs de la primul congres. „..N-am să vorbesc despre scrisorile și telegramele cititorilor, despre cuvîntările delegaților ce-i reprezentau, ci am să vă dau doar un exemplu foarte mic- Scrisorile, telegramele, euvtoriile sînt,o pădure bogată, eu am să vă arăt doar o frunzuliță mică. “Dar'l dupa o frunză botanistul își reprezintă »Cu ușurință imaginea întregii plante. Să fim deci botaniști în artă 1 . Pe coridoarele clădirii în care s-a ținut congresul, organizațiile noastre comerciale au instalat numeroase standuri cu cărți. Erau cărți variate și se puteau cumpăra cu ușurință. Iți făcea plăcere să cumperi cărți SL,pentru faptul că vînzătorii — fiecare în rejul său — nu numai că te respectau, asta era firesc, ci te și iubeau ca scriitor, ca artist. Și eu am cumpărat cărți. Odată, după «‘fee-am ales un pachet de cărți destul de voluminos, voiam să plec. Și iată că auid ■ -vocea vînzătorului : — 'Tovarășe, ați uitat să ■ cumpărați încă o carte minunată ! “Mă uit și văd că mi-l întinde pe „Evghenii Oneghin“ în ediție nouă, legată în scoarțe „de., culoare albastră-ce-mușie. Am multe din . Operele lui Pușkin, iar pe „Evghenii Oneghin“ îl am în cîteva ediții. „Grozavă minunăție !“ —■ mă grîmdii eu. Luai totuși cartea, ea s-o văd. O deschisei și-l pricepui „«îndată pe vînzător. Era într-adevăr o ediție minunată. O hîrtie deosebit de bună, textul cules cu litere mari, clare și, mai cu seamă, "‘înâtfțit de admirabile ilustrații : gravurile în Memn ale lui F. Konstantinov. anul aoți cunoaște cartea pe de rost, dar ilustrațiile, bineînțeles, te ajută să găsești’în ea ceva nou și neobișnuit. Așa și aici.’’L-am deschis pe Pușkin și m-am cufundat într-o mare de amintiri felurite, de gînduri și visuri de viitor, neînchipuit de plăcute. Soneria ne cheamă la ședință. Pe covoarele roșii pășeau scriitorii și prietenii lor, coloanele sălii luceau în strălucirea lor mată, reflectînd lumina candelabrelor. Mergeam împreună cu toți și totodată alături de Pușkin. Mergeam și nu-mi puteam smulge privirile de la carte. Am citit-o oare înainte, ori n-am citit-o ? Ah, întotdeauna cînd îl recitești pe Pușkin ți se pare, că nu l-ai citit încă. „Te iubesc“ — poți spune de nenumărate ori și de fiecare dată o să ți se pară că o spui pentru prima oară. Cînd oratorul a început să vorbească, am închis cartea la strofa 51 a primului capitol. Vă amintiți probabil de ea. îngăduiți-mi totuși să v-o citez, pentru că tabloul pe care-l voi descrie îndată și care mi s-a zugrăvit înaintea ochilor cu o claritate uimitoare, ce aproape mă înmărmurea, se referă direct la această strofă, în primul rînd, iar în al doilea rînd te ajută să vezi tabloul pe care l-am văzut eu și pe care, poate, n-am să fiu în stare să vii zugrăvesc destul de complet și de convingător: Veni-va libertatea oare ? E timpul!... Ii rostesc îndemn. Cutreier mări și aștept soare. Corăbiilor le fac semne in odăjdii valu-n zare... Pe slobodele căi de mare Cind voi zbura spre ideal ? Să lase-odată tristul mai mult neprielnica stihie. Și-n soarele amiezii, greu. Sub africanul cer al meu, Softez,, cețoasa mea Rusie. Unde-am iubit, am indurat Și inima mi-am îngropat. N, ascultam pe orator, înțelegeam tot ce spunea, și ba eram de -acord cu el, ba îl contraziceam în gind, dar, în același timp, cîntau în mine versurile lui Pușkin, — și vedeam marea, vapoarele, portul bulgăresc Burgas în care fusesem în urmă cu două luni, îmi răsărea în minte mulțimea de pe o stradă, ba o macara din port, ba expoziția de tablouri a pictorilor din Burgas, sau fațada hotelului și fereastra camerei mele cu Imumgpal șaisprezece. „Oare de ce îmi răsari îprpinte toate acestea?“ — mă gîndeam cu sfială și bucurie. t . Pușkin răsuna în mine din ce în ce mai împuternic... Și-mi adusei aminte. Plimbîndu-mă prin parcul din Burgas, am“ yflat pe malul mării, mă așezai pe o bancă. In fața mea, la vreo zece pași, se înălța un monument mare al lui Pușkin ! In jurul lui se revărsa purpuriul florilor de toamnă, iar, mai încolo, peste grilaj, se vedeau clădirile serelor și se părea că prin ferestrele mate licăreau frunzele înguste și lungi de 1 palmier. Pușkin aici, la 240 km de Bosfor? Și de ce oare oamenii din Republica Popu. Iară Bulgaria i-au așezat monumentul tocmai aici ? Nu oare pentru că corabia lui , Pușkin a mers pe mare, prin fața Burgas-ului, ca să ajungă „sub africanul cer al * ■ metr ?...“ Poate că și pentru asta, dar mai curînd pentru că oamenii noii Bulgarii iubesc și stimează nespus de mult poporul sovietic, poporul rus, cultura rusă și sovietică, pentru că cultura sovietică a făcut ca geniul lui Pușkin, cu întreagaga lui putere gigantică, să ajungă pînă la fiecare cititor al Uniunii Sovietice și pâină la fiecare cititor al planetei noastre, printre care și cititorul Africii, spre care drumul trece și prin fața Burgasului. ími amintit și de povestirea unui cunoscut de la Asociația din Burgas a prieteniei bulgaro-sovietice. Eram la expoziție și mă mirau peisajele care înfățișau Burgasul troienit de zăpadă. — E cu putință ca la Burgas să fie ierni cu atîta zăpadă ? — De nimi, nimnge, dar de obicei zăpada stă o zi, două, și doar ca un strat subțire. Iarna trecută a fost excepțională și prin zăpadă abundentă și prin ger, închipuiți-vă că pină și portul a înghețat, iar în stratul gros de ghiață au înghețat toate vasele din port. Erau aici și vase italienești și turcești... — Erau oare și cu încărcătură din Africa ? — Poate. Știu că erau mulți „străini“ și sufereau cu toții. Pe lângă că au avut de suportat pagube de pe urma faptului că nu puteau pleca, pe vase era frig și era greu să transporți pe ghiață alimente și combustibil. Noi nu aveam spărgătoare de ghiață și de ce să ne trebuiască ele în Bulgaria ? Intr-un cuvînt, echipajele au început să bombăne... — Și cu ce s-au sfîrșit toate astea ? A început să bată un vînt cald, s-a spart ghiața și vasele au plecat înjurînd vremea ? — Ba de loc. Printre vasele prinse de ghiață se afla și un vas sovietic mic, cu mult mai mic decît vasele „străine“. Străinii nu făceau decît să ofteze și să dea neputincioși din mîini, iar marinarii sovietici se gîndeau. Se gîndiră, se gîndiră, apoi punîndu-i sub presiune începură deodată să spargă ghiața cu corpul vaporului. Străinii, ca să-și justifice zăpăceala, spuneau dupa aceea că rușii au construit la prora vasului un fel de mecanism metalic care le ajuta să sfarîme ghiața destul de groasă. Eu cred însă că toate astea sunt flecăreli. Pur și simplu rușii au calculat că vaporul o să reziste și bineînțeles că și dibăcia lor și-a jucat rolul. Cum a fost, cum n-a fost, fapt e că vaporul rus a făcut drum din golf în largul mării. Această întîmplare a fost înscrisă în analele poftului Burgas, despre ea s-au scris articole în ziare și, fără îndoială, că va fi oglindită în vreun volum de istorie a zilelor noastre. Dar iată că pe aproape de acele evenimente s-a petrecut la Burgas un lucru mic, pe care probabil că istoria nu-l va oglindi, dar care, după sentimentele-i mari și adinei, se apropie de fanta eroică a echipajului vasului comercial sovietic. De Anul Nou, ca și în toate zilele de sărbătoare, locuitorii din Burgas au depus coroane de flori la monumentul ostașilor sovietici. La această ceremonie au fost de față și elevii unui liceu din Burgas. După terminarea ceremoniei, la plecare, ei au început să discute despre ruși, și, bineînțeles, despre Pușkin pe care-l studiază și în traducere și în original. Și deodată etrieva își aminti că lui Pușkin nu i-a depus nimeni o coroană ! Și atunci liceenii au cumpărat împreună flori artificiale(cele proaspete, la ger, în primul rînd nu rezistă multă vreme și în al doilea rînd cele artificiale li se păruseră mai frumoase). Mi se pare că în frunte cu orchestra școlii, — steagul școlii sînt însă sigur că era —au venit în parc și au depus în fața statuii o coroană cu o panglică îngustă dar viu colorată ce purta o inscripție foarte expresivă : „Lui A. S. Pușkin. — Felicitări de Anul Nou !“ După aceea, un liceean care cunoștea bine poeziile lui Pușkin și, probabil, cu o dispoziție romantică, sau poate că era și poet, — a recitat versurile lui Pușkin, printre care și acelea pe care le-am citat mai sus. Iată ce mi-am amintit, iată ce mi-a răsărit în minte în Sala Coloanelor ! Anul 1954 abia a trecut, și e greu ca, de la o distanță atât de scurtă, să poți vedea acel lucru uriaș și măreț pe care l-a înfăptuit în acest an poporul sovietic în domeniul culturii, al industriei grele și ușoare, al agriculturii. Am avut norocul, și cred că la sfîrșitul anului mulți au avut norocul, să simtă, măcar pentru cîteva clipe, cu tot sufletul, cu toată rațiunea, cu toată inima, măreția anului trecut, și deci, măreția vieții noastre, măreția anului ce a venit, măreția fiecărei zile în care creăm, fiecare în felul său. La aceasta mi-au ajutat Pușkin, chipurile emoționate ale scriitorilor și oaspeților, care umpleau Sala Coloanelor, — oamenii muncii din uzine, de pe ogoare, oamenii culturii sovietice îndeobște. Pe dumneata, cititorule, poate că altceva te va ajuta să cuprinzi cu ochiul sufletului cele înfăptuite, — un alt poet sau o faptă eroică sau, în sfîrșit, o faptă de vitejie pe care ai săvîrșit-o dumneata însuți. Dar știu că fiecare din noi, care a trecut prin acest an purtînd povara dulce, și uneori grea a muncii, a gindurilor, a nopților nedormite, a simțămintelor înalte, recunoaște cu bucurie că anul n-a trecut în zadar: lupta victorioasă pentru pacea și fericirea oamenilor își va da roadele. Tocmai de aici vine încrederea că anul 1955 va fi încă și mai plin de bucurii, și mai măreț, și mai minunat. vsevolod mm mneme nan □czc Noul statut al Uniunii scriitorilor sovietici La cel de-al doilea Congres al scriitorilor sovietici a fost aprobat textul noului statut al Uniunii scriitorilor sovietici. Statutul nou subliniază că literatura sovietică e chemată să dezvăluie, într-o formă artistică superioară, frumusețea și măreția ideilor comunismului, să lupte împotriva rămășițelor capitalismului în conștiința oamenilor, să întruchipeze în figurile eroilor toată varietatea muncii lor, a vieții lor sociale și personale, să arate cu îndrăzneală contradicțiile și conflictele existente în viață. Spiritul în care e redactat noul statut scoate în relief faptul că scriitorul sovietic,nu e un contemplator, ci un luptător pătimaș pentru nou. „Numai avînd foc în propriu-ți suflet, poți să aprinzi și sufletul altuia“ — a spus la Congres scriitorul Leonid Leonov, în raportul său asupra noului statut. Statutul formulează sarcinile fundamentale ale literaturii sovietice : educarea cu pasiune revoluționară a sentimentului patriotic în oamenii sovietici ; întărirea lagărului păcii, democrației și socialismului, afirmarea ideilor internaționalismului proletar și a solidarității frățești a celor ce muncesc. O sarcină principală a membrilor Uniunii scriitorilor sovietici este participarea lor activă la lupta pentru pace, împotriva ideologiei vrăjmașe, împotriva manifestărilor anti -naționale și ale urii de rasă. Noul statut cheamă pe toți scriitorii sovietici să continue cele mai bune tradiții ale literaturii clasice ruse și ale literaturii popoarelor frățești din U.R.S.S., ca și ale literaturii mondiale, și, însușindu-și în chip creator marxism-leninismul, care le dă putința de" a vedea adevărul autentic al vieții în toată plinătatea și complexitatea lui, să perfecționeze și să adîncească metoda realismului socialist. In statut este inclusă și ideea ca Uniunea scriitorilor trebuie să sprijine întrecerea creatoare între scriitori, să sprijine dezvoltarea multilaterală a formelor, stilurilor și genurilor literaturii sovietice, în directă dependență de însușirile individuale, de specificul taentuilui fiecărui scriitor. Statutul acordă o mare importanță discuțiilor libere pe teme de creație literară. De asemenea, noul statut prevede stabilirea unor cit mai prielnice condiții de creație în sînul organizațiilor scriitoricești. Fiecare membru al Uniunii scriitorilor sovietici este dator să corespundă, prin toată activitatea sa creatoare și obștească, înaltei sale misiuni de Scriitor sovietic, adică de inginer al sufletelor omenești Noul statut oglindește acest principiu în exigența primirii de noii membri, în activul Uniunii. Aceștia trebuie sa fie scriitori sau critici cunoscuți din presă prin activitatea lor literară permanentă și de sine stătătoare. xroazazonazocnaninoznozi ★ I Un spectacol de neuitat In cursul anului trecut am avut fericirea să fiu invitată pentru a doua oară la Moscova. Nu pot descrie emoția ce m-a cuiprins cînd am coborât din avion. Pășeam din nou pe spămîntul drag al Moscovei! Veneam de data aceasta ca la o veche și scumpă prietenă. Totul îmi era familiar și apropiat. Sunt atitea lucruri de văzut, încît regreți fiecare minat care trece. Totul este, însă, atât de bine organizat încît chiar și într-un răstimp mai scurt a i puttința să vezi multe. Am dat o raită prin muzee, am văzut renumita galerie de pictură „Tretiakov“, am revăzut clădirile minunate ale instituțiilor de cultură, artă, unde am și editat : Sala Coloanelor, sala conservatorului, sala Ceaikovski și altele. Ținta mea de căpetenie era, firește, teatru! și mai ales Opera. Iată deci și scopul rînduri. Aș vrea să scriu despre acestor unele spectacole care mi-au plăcut mai mult. Dar parcă e ușor de dat un asemenea răspuns? Ce să-ți placă mai mult din zecile de spectacole care ți se imprimă în amintire -deopotrivă și pe toată viața ? Poate numai alegînd preferințele pe care le dictează inima, din pricini subiective, m-aș putea opri la cel mai drag spectacol din toate spectacolele admirabile pe care le-am văzut. Spunînd acestea, socot cu care să mă opresc asupra operei „Boris Godunov“ de Musorgski, care m-a impresionat în chip deosebit, la „Boris Godunov“, această capodoperă expresivă a muzicii ruse, se îmbină în mod armonios atit elementul literar datorit marelui Pușkin cit și elementul muzical, care-și trage seva, vigoarea și frumusețea din melodiile populare ruse. In libretul dramatic, Pușkin demască cu biciuitoarea lui satiră moravurile de la curtea țarilor, care, pentru a ajunge la tron, nu se dădeau în lături nici chiar de la crime. Boris Godunov a ajuns la tron asasinîndu-și cumnatul, pe Feodor. Dar crima nu întîrzie să fie descoperită. Părăsit de boieri , Boris se otrăvește. Aceasta este pe scurt tema care l-a inspirat pe Pușkin să scrie minunatul său poem dramatic, iar pe Musorgski — muzița la celebra operă ,de artă de adine, de vibrant- un dramatism Opera „Boris Godunov“ este caracterizată de patru elemente care intră în componența sa : folosirea cîntecului popular, rolul dramatic al corului, caracterul realist și sobru al recitativelor și originalitatea armoniilor. Compozitorul folosește pentru rolul lui Boris vocea de bas, voce plină, generoasă, și trebuie să mărturisesc că pentru mine spectacolul în care l-am auzit în rolul lui Boris pe Mark Reizen a fost o adevărată sărbătoare. Acest mare cîntăreț și artist pare să fie născut pentru rolul lui Boris. Statura lui impunătoare, jocul de mare tragedian, glasul catifelat, cald, egal în toate registrele, te impresionează profund, dă un deosebit colorit și naturalețe spectacolului. Cuvintele sînt insuficiente pentru a exprima adînca emoție pe care am trăit-o în seara spectacolului cu „Boris Godunov“. ( Am avut norocul în aceeași seară să-l ascult și pe Kozlovski, care m-a impresionat atît prin măiestria sa interpretativă, cît și prin glasul său de o înaltă valoare muzicală. Jocul lui Kozlowski, glasul său atingînd virtuozități de instrument m-a fermecat în așa măsură, realizarea rolului său a fost atît de veridică, încît la un moment dat am avut impresia că retrăiesc timpurile istorice în care se petrece acțiunea. Ceilalți interpreți ai operei au secundat de asemenea cu măiestrie și pasiune rolurile primei pale, dînd spectacolului o notă de omogenitate care-i sporește valoarea, efectul. O înaltă pregătire artistică, de perfectă omogenitate, a arătat și orchestra, ale cărei instrumente, sub bagheta dirijorului, dădeau naștere unei minunate și dulci armonii, și corul, care deși numeros și deci greu de dirijat, forma o singură voce. La acest spectacol s-a vădit din plin înalta tehnică sovietică de punere în scenă a spectacolelor: scenă turnantă,decor impresionant prin realizarea realistă, măiestria regizorală. fn încheiere, vreau să spun cîteva cuvinte și despre publicul sovietic, despre înaltul simț muzical și artistic al acestuia. Publicul sovietic intră la un astfel de spectacol cu profundă înfiorare. Respectul publicului sovietic pentru artă și exponenții , el este cu adevărat impresionant. In această atmosferă înălțătoare am asistat la neuitatul spectacol al marelui Musorgski,„Boris Godunov“. imm pally artistă emerită a R.P.R. laureată a Premiului de Stat Intîlniri frățești Cu prilejul Lunii Prieteniei Romîno-Sovietice. Capelte emerită de Stat de banduriști a R.S.S. Ucrainene a vizitat țara vecină și prietenă, Romînia. Concertele pe care le-am dat în cîteva orașe romînești s-au transformat într-o adevărată demonstrație de prietenie fierbinte care leagă de veacuri popoarele noastre. Primul spectacol al Capellei a avut loc pe 11 octombrie 1954 în clădirea Teatrului de Operă și Balet din București. Programul a început cu cîntecul despre Partidul Comunist al Uniunii Sovietice de Vano Muradeli. Au urmat apoi alte cîntece. Astfel, s-a executat „Mare slăvită, Baikal sftat“, „Suspină Niprul“, cîntecele romînești „Hai la vie“ și „Cobzar bătrîn“ și multe altele. Tot la București am dat un concert la clubul feroviarilor de la Complexul „Grivița Roșie“ și unul la Combinatul Poligrafic „Casa Scînteii“. Oamenii muncii care lucrează în acest palat al cuvântului tipărit me-au întîmpinat cu multă căldură. Ei ne-au arătat mașinile și utilajul modern care le-a fost trimis frățește din Uniunea Sovietică. Departe, în creierul munților Carpați, acolo unde rîul Bicaz se varsă în Bistrița vijelioasă și unde pînă nu de mult rătăceau fiare sălbatice, se înalță un nou oraș — Bicazul, orașul constructorilor celei mai mari centrale hidro-e tectrice a Romîniei, purtîmd numele lui Lenin. Am plecat pe șantier direct de la gară. Am văzut viitoarea construcție, noua fabrică de beton, tunelul prin care ai trece apa dini kocul de acumulare în turbine, am văzut de asemenea cu cît entuziasm muncesc constructorii. — Exemplul dat de Patria voastră ne inspiră și ne slujește drept pildă măreață ne-a spus șeful șantierului. Astăzi ne dăm seama și mai bine cît de luminos ne e viitorul. Constructorii hidrocentralei „V. I. Lenin“ ,au apre.udat cu căldură spectacolele Gapeililei noastre. Emoționante au fost întîlinirile noastre cu copiii și pionierii romîni. La Galați, la sfârșitul unui concert, o fetiță de vreo șase ani s-a urcat pe scenă și a rostit tare, cu glasul ei de copil, cîteva cuvinte în rusește. Am simțit cu acest prilej odată mai mult, forța dătătoare de viață a prieteniei romîno-sovietice, care trece diintr-o generație în alta. Multă vreme va stărui în amintirea noastră și o altă întîmplare. La Constanța, în port, ne-ai îintîmpinat un grup de oameni care a improvizat un program de cîintece și dansuri în cinstea noastră. Ei au cîntat despre prietenia dintre popoarele noastre, despre dragostea lor față de Uniunea Sovietică și Partidului Comunist care luminează tuturor oamenilor drumul spre fericire. Cît de emoționantă a fost întîlnirea noastră cu țăranii satuilui Răcăcinul ! Ei ne--am adus pe scenă coșuri uriașe încărcate cu struguri și mere. Fructele au fost adunate din tot satul, pentru că fiecare familie a vrut să ia parte la acest dar colectiv. Vreau să mai vorbesc despre unul din cele mai populare dansuri romînești, „Perinița“. Aproape în fiecare oraș al Romîniei am fost îintîmpinați și petrecuți în sunetele acestui dans,popular de masă. El a devenit internațional în timpul celui de al patrulea Festival Mondial al Tineretului de la București. Atunci, în piețe și pe străzi, în parcuri și în palatele de cultură ale capitalei Romîniei, s au dansat tineri și tinere de pe malul Nilului și al Gangelui, de pe malul Volgăi și al Senei. La baza acestui dans antrenant se află parcă ideea prieteniei și a frăției între popoare. Cînd locuitorii orașelor prin care treceam ne prindeau și pe noi în hora „Periolței“, in inimile noastre răsunau cuvintele minunatului cîntec sovietic: „Patria mea iubită, pretutindeni a i prieteni“. Am dat concerte pentru oamenii muncii din multe sate și orașe ale Romîniei ,de la piscurile împădurite ale Carpaților pînă la țărmurile Mării Negre, de la granițele Ungariei pînă la gurile Dunării albastre. Pe aceste plaiuri frumoase ne-a îintîmpinat un popor liber, care își făurește o viață nouă, fericită. Cu o deplină încredere în viitorul său luminos, popor român construiește socialismul. A. MIRKOVSKI -maestru emerit al artei din U.R.S.S., conducătorul artistic al Capelei emerite de Stat de banduriști a R.S.S. Ucrainene » Filme noi Copiii partizanului“ Pe ecranele cinematografelor noastre rulează un nou film artistic sovietic, „Copiii partizanului“. Realizat de studioul Belarusfilm în cursul anului trecut, după un scenariu al lui G. Koltunov, în regia lui L. Golub și N. Figuro-Viski, filmul prezintă spectatorului o temă de actualitate : lupta împotriva spionilor și diversioniștilor, care prin uneltirile lor încearcă să tulbure liniștea și fericirea poporului. Eroii filmului sunt copii,pionieri beloruși, care,plini de dragoste pentru marea lor patrie, luptă cu curaj pentru zădărnicirea planuirilor agresive ale imperialiștilor. „Copiii partizanului“ povestește întîmplarea lui Mihai și Olesea, copții unui partizan căzut în lupta împotriva fascismului, care reușesc datorită vigilenței, curajului și înaltului lor patriotism, să dejoace planurile criminale ale unor spioni și trădători de patrie, ce urmăreau să împiedice descoperirea unor zăcăminte de petrol dintr-o pădure. 1« fotografie: O scenă (Nn Mm STEPAN SCIPACIOV Mărul Rămas orfan de mic, am dus-o greu . Nu prea mîncam pe placul poftei mele Și, ca și alți copii de felul meu, Ridichi tot ronțăiau, nu acadele. Țin însă minte-o zi, o zi ce-mi puse In viață un strop de aur luminos . In acea zi bunica îmi aduse Un rumăn măr cu minunat miros. In palmă l-am luat, înfiorat De-o nemaipomenită bucurie, Ca dintr-un cald tărîm îndepărtat, Și care-acum se schimbăm poezie. Cu daru-aceia-n mine s-a născut Lumina-nniei bucurii depline! Așa ți-aduci aminte de trecut... Și vremile de azi le vezi mai bine. In romînește de AL-PHILIPPIDE KONSTANTIN SIMONOV Prietenia Prietenia, de-i adevărată, Nu se-nvechește-n oameni niciodată. De cer n-o să se-agațe, ci grămadă, Ca un stejar, la vremii, va să cadă. Iin H Furtuna n-o clintește, K ci-i deodată, Prin moartea unuia din doi, curmată. In romînește de PETRE SOLOMON Nai reviste literare In anul 1955 vor apare în Uniunea Sovietică o seamă ______ de reviste literare noi. „Iunosti“ se va adresa tineretului și va apare lunar, începînd din aprilie, într-un tiraj, pentru început, de o sută de mii de exemplare. Revista, al cărei redactor-șef este scriitorul Valentin Kasaiev, își propune ca în «ele» 160 de pagini, să prezinte materiale interesante legate de viața și preocupările tinerilor ei cititori. La Leningrad își va începe apariția „Neva“, revistă literar-artistică și socialpolitică. Revista va apare lunar, într-un tiraj de 50.000 de exemplare și va publica romane, nuvele, schițe, reportaje, precum și articole din domeniul artei cinematografice, teatrale, al picturii, sculpturii și muzicii. In primul număr, care va apare în ianuarie 1955, un loc deosebit îl vor ocupa operele poeților beloruși, în vederea decadei literaturii și artei belaruse. In locul revistei „Internationalnaia literatura“ care apărea în Uniunea Sovietica înainte de război se va edita în cursul anului 1955 o revistă literară analogă, „înostrannaia literatura“. (Literatura străină). In revistă se vor publica cele mai de seamnă lucrării în proză și versuri ale autorilor progresiști de peste hotare. Revista va fi lunară, cu un tiraj de 40.000 de exemplare, și va sluji cauzei întăririi legăturilor de prietenie între scriitorii sovietici și cei străini. Almanahul „Drujba narodov“ va deveni în cursul anului 1955 o revistă lunară, mărîndu-și tirajul pînă la 50.000 de exemplare; noua revistă va publica romane, își va reorganiza și lărgi rubrica de critică și bibliografie, va completa rubrica publicistică. Almanahul va avea o rubrică nouă care va da informații cu privire la noutățile literare din toate republicile Uniunii Sovietice. Lucrări de teorie a literaturii In cursul anului care a trecut, numărul cărților editate de Institutul de literatură universală „A. M. Gorki“ a crescut cu mult față de anii precedenți. Printre operele de critică literară publicate, se află o culegere despre creația lui Lev Tolstoi, primul volum din lucrarea lui N. Gueev „L. N. Tolstoi“, studiul despre „Creația lui Fonvizin“ de K. Pigarev, „Poemul lui Nekrasov «Cui î i e bine în Rusia»“ de I. Tverdohlebov, „Lecturi gorkiene din 1949—1952“, ș.a. Pe lângă aceste lucrări, Institutul va publica monografia lui M. Hrapcenko, despre creația lui Gogol, a lui V. Neciaev despre Belinski (volumul II), a lui A. Teukin -despre creația lui Bileev, culegerea „Scriitori din țările de democrație populară“ și cartea lui S. Andreev „Lermontov — Problemele vieții și creației lui“. În preajma celui de al II-lea Congres al scriitorilor sovietici au fost pregătite alte cîteva lucrări, împreună cu Uniunea Scriitorilor Sovietici din U.R.S.S., Institutul are în curs de publicare culegerea „Problemele dramaturgiei sovietice“. Nu de mult a apărut un „Studiu asupra istoriei literaturii sovietice ucrainene“, urmând să se mai editeze studii asupra istoriei literaturii sovietice beoruse și Istoriei literaturii sovietice ruse (în prima ediție). Un mare interes pentru cititori prezintă publicarea unor texte noi ale lui Gorki în_ vol. IV din „Arhiva lui A. M. ” „Lecturile gorkiene din anii 1949—1952 -precum și ultimele trei volume din ediția de „Opere“ ale lui A. M Gorki, care conțin aproape 1.200 scrisori. Institutul a început de asemenea să editeze o culegere în 30 volume a operelor lui A. Herțen și o culegere în 12 volume a operelor lui V. Maiakovski. Im curs de pregătire se află ediția a H-a din „Studiu asupra istoriei literaturii sovietice ruse“, „Studiu asupra istoriei literaturii sovietice lituaniene“, volume din istoria literaturii grecești, engleze și franceze precum și alte lucrări de teorie a literatuirii. Vor apare • Editura sovietică „Goslitizdat“ itl 1955 are un plan deose■---------- bit de bogat pen tru ,anul 1955. Cărți clasice și noi, în tiraje uriașe, vor umple rafturile librăriilor și bibliotecilor. Se va încheia editarea culegerilor complete de opere ale lui Korolenko, Marin- Sibireak, Turghenev, Balzac, Dreiser, Jack London. Se vor publica opere alese din Jules Verne, Romain Rolland, Victor Hugo. Vor a-p-are apoi edițiile complete ale operelor lui Maiakovski (12 voi.), M. Șolohov (7 voi), M. Prișvin (6 voii.), Irasek (5 voi.), Bolesla-v Pru-s (5 voi.), Fr. Schiller (8 voi), N. Ostrov-s-ki (3 voi.). Volume de culegeri alese vor mai apare și din operele clasicilor ruși Aksakov, Kuprin, Batiu-șkov, Rilee-v, Tiutcev, Blok, Ogarev, Garșin, Leskov, L. Tolstoi, Sa-ltîkov-Șcedrin, Dostoevski ș.a. Din opera poetică a lui Serghei Esenin va apare o culegere în două volume. Din literatura străină se vor publica, în cursul acestui an, poveștile lui H. C. Andersen, „Decameronul“ lui Boccacio, „Consuello“ de George Sand, „Casa rece“ de Charles Dickens, „Peripețiile bravului soldat Svejk“ de Iaroslav Hasek etc. • Editura de artă „Iskusstvo“ va sipari în 1955 culegeri din scrierile marilor actori și regizori ruși și sovietici, _ M Ermolova, K. S. Stanislavski, S. Eisenstein, V. Pudovkin. De asemenea, va apare o culegere de studii și articole despre cunoscutul actor, regizor și dramaturg Charlie Chaplin. Se vor publica monografii de pictori însoțite de reproduceri.