Veac Nou, 1958 (Anul 14, nr. 1-13)
1958-01-01 / nr. 1
\ De bun augur Gorki a vorbit nu o dată de un element foarte important și specific literaturii realismului socialist : prezenta pentru prima oară in literatură a celei de a treia dimensiuni — cum o numea el — a viitorului. Această idee marelui scriitor nu este o simplă a abstracție teoretică. El a generalizat intr-un mod nou și îndrăzneț un moment remarcabil al istoriei umanității : momentul în care omul, punînd bazele societății socialiste a devenit stăpîn pe timp, stăpîn al clipei prezente și al întregului viitor. Am început un an nou, o nouă etapă in construirea orînduirii socialiste. Perspectiva este clară, viitorul este solid ancorat și noi mergem către el pe drumuri cunoscute, eliberați definitiv de povara incertitudinilor. Noul an a început sub bune auspicii. El urmează după o etapă de importanță istorică în viața poporului nostru: un deceniu de la proclamarea Republicii Populare Romîne. El vine să continuie și să dezvolte un șir succese al căror bilanț bogat de și rodnic în dezvoltarea continuă a economiei noastre, a culturii noastre, în îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor muncii a fost făcut la recenta sesiune a Marii Adunări Naționale. Expunerea făcută la ședința festivă de tovarășul Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri, a înfâișat marile realizări ale harnicului nostru popor în primii zece ani de existență a republicii, perspectivele luminoase care i se deschid pe calea construcției socialiste, politica de pace și laborare internațională dusă cocu consecvență de Republica Populară Romînă — membră a marii familii a țarilor socialiste. In prag de an nou a fost aprobat Bugetul de Stat pe anul 1958, vast plan de finanțare a construcției socialismului. Bugetul pe 1953 înregistrează o creștere importantă asigurînd mijloacele bănești necesare pentru dezvoltarea economiei noastre naționale și a acțiunilor social-culturale. El oglindește justețea politicii economice și social-culturale a partidului și guvernului, politică ce exprimă nevoile cele mai arzătoare ale poporului muncitor. In cadrul aceleiași sesiuni, deputații au adoptat în unanimitate Declarația Marii Adunări nule a Republicii Populare NatioRomâne cu privire la chemarea pentru pace a Sovietului Suprem al U.R.S.S., document important care exprimă năzuința fierbinte de pace a poporului. Chemarea Sovietului Suprem al U.R.S.S. este un apel vibrant către forțele iubitoare de pace din întreaga lume de a apăra pacea și a întări încrederea și colaborarea între state. Principiile și propunerile acestei chemări exprimă întocmai principiile după care se conduce și pe care le aplică cu consecvență Republica noastră încă de la proclamarea ei. Această orientare corespunde intereselor fundamentale ale poporului român. A început un an nou. Pentru poporul nostru noul an a început sub semnul intensificării ritmului de construire a noii orînduiri, sub semnul luptei active, hotărîte, pentru apărarea păcii. Odată cu noul an poporul nostru pășește în cel de al doilea deceniu al republicii, iar privirile sale se îndreaptă cu încredere spre viitor. El știe că are toate condițiile necesare pentru a obține succese și mai mari în dezvoltarea economiei și culturii. Veac nou r b Proletari din toate țările, uniți-vă! Organ al Consiliului General A.R.L U.S. NOU ANUL XIV Nr. 1 (668) 4 PAGINI, 25 BANI .Vasul „Transilvania“ în portul Soci trâiu. Acum vreo trei ani am început să lucrez la un roman științifico-fantastic despre primele zboruri în Cosmos. Ideea mă pasiona de mult, dar mă apropiam de ea cu prudență, cu grijă de a face totul verosimil, nu așa fel ca cititorul să creadă neapărat în posibilitatea de realizare a visurilor și năzuințelor mele. Hotărîsem să renunț la procedeul clasic de a transforma romanul intr-un exercițiu de fantezie pură și îmi selecționam exclusiv fapte reale, despre care presa amintea mereu. Cum la vremea mea am fost și inginer — ba am și inventat cite ceva — nu-mi era greu să culeg materialul de care aveam nevoie, in revistele americane găseam de multe ori proiecte de sateliți artificiali, a căror formă se schimba, însă, mereu. La început erau un set de hoteluri uriașe, pentru cei ce ar voi să-și petreacă concediul în Cosmos, dpar dimensiunile începură treptat să scadă și în sfîrșit am văzut fotografia lui „Vanguard'. Se vorbea despre el de parcă era în ultima zi, sau— ce zic — în ultima săptămină de ședere pe pămînt, gata, gata să pornească intru cucerirea spatiilor Universului, si viata Mărturisesc că nu prea credeam intr-o asemenea eventualitate — e evident mai ușor să construiești un satelit decit să-l lansezi pe orbită. Iar pronosticurile savanților serioși erau cit se poate de prudente. Ei indicau abia anul 1965 ca dată probabilă pentru lansarea primului satelit. Prin urmare, îmi scriam romanul liniștit, fără grabă, convins că am în fața mea un răgaz de cel puțin cinci-șase ani, după care cartea urma să devie, desigur, foarte oportună. Dar m-am înșelat. La 4 octombrie 1957 romanul meu neterminat se mai afla încă pe birou; satelitul însă, terminat și desăvîrșit pînă în cele mai mici amănunte, zbura pe orbita fixată. M-am bucurat pentru acest mare succes al științei, m-am autoironizat și in același timp mi-am oblojit orgoliul rănit cu un gînd consolator : satelitul meu avea și oameni, pe cînd cel real era un globuleț de optzeci și ceva de kilograme... Dar la 3 noiembrie pe cer apărut al doilea satelit, de dta asta cu o ființă vie la bord. M-am văzut deci silit să renunț la iluzii și să recunosc , cînd îmi voi sfîrși romanul, probabil că în Cosmos va zbura chiar omul. Clipa asta s-a apropiat simțitor. Fantezia romancierului trebuie să cucerească alte spații... Privesc acum fotografia celui de al doilea satelit, cu ochii inginerului și nu ai visătorului și văd o construcție solidă, căreia nu-i poți alia nici un cusur. Așa se fac podurile și carcasele clădirilor. Podul spre viitor a și fost construit și se arcuiește elegant, solid, între tărîmul nostru și cele despre care nu se mai poate spune că sînt fantastice. Construcția „micii Luni“ este simplă și trainică: mi se pare că văd pe ea urmele ciocanului și petele lăsate de mîinile unsuroase ale muncitorului. Și asta înfrumusețează satelitul mai mult decit toate podoabele și metodele de reclamă. Iar înăuntru se află aparate ultrasensibile care pot să cîntărească razele imponderabile și cipór să vorbească despre ele oamenilor. Minunată și uimitoare realitate ! Abia scriam despre vis, dar alți oameni îi și conturau trăsăturile, fierbeau metalul din care avea să-i facă trupul, îl mlădiau cu mîinile lor dibace. Fantezia și viața... Au început să-și cam schimbe locurile, drept care e mai greu să scrii acum romane fantastice, dar și mai frumos.... Vladimir Nemțev Fantezia, cartea #it#6* ■ I O noua etapă Doi agitatori, parcurgind fără greș orbita ce ie-a fost trasată, desfășurînd, fără oboseală, de mai multe săptămîni încoace, o intensă agitație la început și auditivă și vizuală, iar în ultimul timp numai vizuală, au convins și pe cei mai necredincioși și pe cei mai dușmănoși potrivnici ai Uniunii Sovietice că nu numai știința și cultura sovietică, ci și industria și economia sovietică culeg roadele superiorității orînduirii socialiste Calitatea și varietatea acestor roade e atît de mare incit se poate vorbi, pe bună dreptate, de intrarea economiei sovietice într-o nouă etapă a dezvoltării sale. O scurtă caracterizare a acestei noi etape a fost făcută de I. I. Kuzmin, președintele Comisiei de Stat a Planificării din U.R.S.S., în raportul făcut la ultima sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S. asupra planului de stat pentru anul 1958. Ea constă în aceea că în momentul actual au fost întrunite toate premizele materiale și morale pentru o și mai rapidă accelerare a mersului Uniunii Sovietice pe drumul desăvîrșirii construirii societății socialiste. Planul de stat al dezvoltării economiei sovietice în anul care a început constituie un salon important pe acest drum. El se bizuie pe rezultatele remarcabile ale economiei sovietice, ale industriei și agriculturii sovietice, ale științei și tehnicii sovietice, în anul ce s-a scurs. In istoria economică U.R.S.S., anul 1957 va rămîne ca a anul în care s-a hotărît, s-a înfăptuit și a și început să-și dovedească eficacitatea noua organizare a conducerii industriei și construcțiilor, asigurată de consiliile economiei naționale. In istoria economică a Uniunii Sovietice, anul 1957 va rămîne ca anul în care a luat naștere și s-a extins cu repeziciune marea mișcare a oamenilor muncii din agricultura sovietică pentru a ajunge și a depăși pe cap de locuitor, producția de lapte, de unt și de carne a Statelor Unite. In istoria economică a Uniunii Sovietice, anul 1857 va rămîne ca anul în care diferitele ramuri ale industriei sovietice, în strinsă cooperare, au înfăptuit proiecte atât de noi și de îndrăznețe ca avioanele uriașe cu reacție Tu-104 și Tu-114, sincronizotronul de 119 miliarde electronvolți, spărgătorul de gheață atomic, racheta balistică intercontinentală și atîtea altele. Prevederile planului de stat al economiei naționale a Uniunii Sovietice pe anul 1958 pun temelia unor noi succese atît în direcția dezvoltării industriei și agriculturii, a transporturilor și a circulației mărfurilor, cît și în domeniul ridicării nivelului de trai și în domeniul pregătirilor cadrelor tehnice și științifice. O trăsătură foarte importantă a plimliui de stat pe emul 1958 este aceea câ fel ține seama de principalele direcții de dezvoltare economiei sovietice, așa cum au a fost ele indicate în Hotărîrea C.U. al P.C.U.S. și a Consiliului de Miniștri al U.R.S.S.: „Despre elaborarea planului de perspectivă al dezvoltării economiei naționale a U.R.S.S. în anii 1959—1965“. Pentru anul 1958 se prevede o creștere a producției industriale de 7,6 procente. Trei sunt ramurile industriale pentru care se prevede o accelerare considerabilă a ritmului de dezvoltare. Cea dintîi este industria chimică, considerată ca avînd o influență hotărîtoare asupra progresului tehnic în toate celelalte ramuri ale industriei. Este în deosebi vorba de accelerarea dezvoltării producției de mase plastice, de fibre artificiale și de cauciuc sintetic. Dar masele plastice dețin întîietatea. Volumul lucrărilor de construire a uzinelor de mase plastice va crește de 2,5 ori față de anul 1957. O mare atenție se acordă dezvoltării bazei energetice a țării. Conform prevederilor planului de perspectivă pe anii 1959—1965, extracția țițeiului și mai ales a gazelor naturale trebuie să se dezvolte într-un ritm mai rapid decât celelalte feluri de combustibil. Petrolul și gazele naturale sunt nu numai combustibili cu un mai înalt grad de eficiență economică, ci reprezintă și materii prime prețioase pentru industria chimică. In anul 1958, producția de țiței va crește cu 14 la sută, prelucrarea țițeiului cu 12 la sută iar extracția gazelor naturale cu 52 la sută față de 1957. Noi rafinării vor fi construite în răsăritul Uniunii Sovietice, rețeaua de conducte petrolifere și ele gaze va continua să se lărgească. A treia ramură industrială care va înregistra o dezvoltare accelerată este aceea a metalurgiei negre. Vor crește în deosebi investițiile pentru dezvoltarea bazei de materii prime, a extracției de minereuri de fier. In acest scop se vor cheltui în 1958 cu aproape 74 la sută mai multe fonduri decît în 1957. De asemenea, vor spori în măsură însemnată fondurile alocate pentru construcția uzinelor siderurgice, în general, în anul 1958 se vor face investiții care vor depăși considerabil pe acelea din 1957. Numai investițiile centralizate vor depăși pe acelea din 1957 cu 14 miliarde ruble, ajungînd la aproape 200 miliarde ruble. Intr-un singur an deci, volumul investițiilor centralizate va crește cu o sumă aproape egală cu totalul investițiilor făcute în cursul primului plan cincinal (15,3 miliarde ruble). O mare parte din aceste investiții va fi închinată ridicării nivelului de trai al populației sovietice. Numai pentru construcțiile de locuințe sunt prevăzute fonduri de aproape 37 miliarde ruble. Anul 1958, care, după toate simptomele, va fi un an de contractare a activității economice în țările capitaliste, aduce economiei sovietice perspectiva clară a unui progres continuu, neîntrerupt. Alexandru Leon y jU. ~3o/t. IP) Triumful lui Ciprian Porumbescu Sunt patru ani de cind a văzut lumina rampei opereta ,,Lăsați-mă să cânt". In această perioadă, piesa mi-a prilejuit multe satisfacții. Publicul românesc a întimpinat-o cu interes, cu căldură; in noiembrie 1956 ea a fost tradusă și jucată in limba germană la Dresda, in martie 1957, in limba slovacă; iar in iulie — in limba rusă, La Odesa. Premiera la Teatrul de comedie muzicală din Odesa a avut loc nu mult după turneul, încununat de succes, întreprins de colectivul operetei noastre. In cadrul repertoriului prezentat cu ocazia turneului. ,,Lăsați-mă să evit“ a ocupat un loc deosebit. Viața zbuciumată a marelui nostru compozitor Ciprian Porumbescu, încercările grele pe care a trebuit să le învingă și din care geniul său a ieșit triumfător, au găsit o emoționantă înțelegere în sufletul spectatorilor sovietici. Spectacolul acesta a înregistrat un succes care a determinat, printre altele, includerea lui in repertoriul teatrelor sovietice. Așa se face că în luna iulie asistam la Odesa la premiera operetei mele, premieră realizată cu ajutorul regizorului Nicușor Constantinescu și al pictorului scenograf Nicolae Lebas. Evident că Pe atunci nici nu bănuiam măcar că voi încerca pentru a doua oară emoțiile unui adevărat examen și care aveau să-l susțină talentații actori odesiți cu piesa mea. Lucrurile s-au petrecut in felul următor: Cu prilejul celei de a 40-a aniversări a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie s-a organizat printre altele, un concurs pe întreaga Uniune Sovietică, la care au participat teatrele de toate naționalitățile și genurile de dramă și muzicale. Cu acest prilej o comisie specială a cutreierat țara, selecționînd teatrele care să se prezinte in finală. Au fost selecționate trei teatre de operetă: de la Sverdlovsk, Moscova și Odesa. Hotărindu-se să se prezinte la concurs cu ,,Lăsați-mă să cint", colectivul teatrului din Odesa cerut din nou sprijinul lui Nicușora Constantinescu pentru a-și putea însuși cu mai bine o piesă rominască, cu specific românesc, cu muzică romînească in cea mai mare parte, cu atmosferă romînească. Artiștii din Odesa au depus mult suflet pentru înțelegerea piesei noastre. Teatrul de comedie muzicală din Odesa — cum se intitulează cu modestie, deși este un teatru de operetă și cel mai strict sens al cuvintului — are un colectiv foarte talentat, care insă nu jucase pină atunci o piesă muzicală mai pretențioasă, deși dispunea de toate posibilitățile pentru aceasta. ...Și iată-mă din nou încercind emoțiile unui examen atit de dificil, vor obține oare acești oameni de care soarta mi-e atât de legată, cu piesa mea, mult râvnitul loc fruntaș? Pentru primul loc după cum am mai spus, concurau de asemenea cei din Sverdlovsk Moscova. Iar drept concurenți disirecți li aveam pe cunoscuții compozitori Kabalevski și Miliutin. Gherase Dendrino Laureat al Premiului de Stat (continuare în pag. 3-a) Glasul conștiinței Există lucruri în fața cărora nimeni nu poate rămâne nepăsător. Există vremuri în care fiecare conștiință trebuie să opteze. Nimănui nu-i poate fi indiferent dacă va fi război sau pace, dacă viitorul va însemna schele sau ruine, dacă orașele vor străluci albe în soare sau dacă vor îmbrăca haina cernită a deliului. Oamenii cresc copii, sădesc pomi, scriu versuri. Nimănui nu-i poate fi indiferent dacă din copii nu va rămîne decît amintirea, dacă pomii nu vor mai da roade, dacă versurile vor ajunge cenușe. Tot ceea ce face mîndria geniului omenesc —• tablourile din muzee și monumentele de arhitectură, manuscrisele cu pagini nemuritoare și tinerețea vechilor obiceiuri, de-a lungul timpurilor toate au trebuit apărate de urgia războiului. După primul război mondial, tineretul citea cu pasiune „Focul“ lui Henri Barbusse. Focul care a mistuit Europa în 1914—1916 a costat omenirea 10 milioane de vieți. Generația celui de-al patrulea deceniu n-a putut împiedica izbucnirea celui de-al doilea război mondial, care a costat lumea 30 milioane de vieți omenești. Mințile cele mai luminate au fost din toate timpurile împotriva războiului. Marile conștiințe au considerat totdeauna de datoria lor să smulgă măștile, să țină trează flacăra luptei pentru pace. Acum mai bine de două decenii glasul patetic al lui Gorki a răscolit multe conștiințe : „Cu cine sînteți voi, maeștri ai culturii ?" Faptul că unii au șovăit să răspundă, faptul că omenirea nu a reușit atunci să bareze calea războiului a fost plătit cu un greu tribut de lacrimi, ruine, singe. Dar lecțiile istoriei nu trec fără să lase urme. Lumea nu mai e aceeași. Firește că scepticii pot tălmăci această afirmație în felul lor: lumea nu mai e aceeași — ea cunoaște astăzi mijloace de distrugere de neînchipuit în trecut; nici oamenii nu mai sunt aceeași, căci asupra lor planează pericolul îngrozitor al distrugerii sau al degenerării sub ploaia de stronțiu radioactiv. Dar scepticii văd numai prăpastia, ei refuză să vadă înălțimile. Cine dintre noi nu știe însă că tocmai acolo unde prăpastia e mai adîncă și înălțimile sînt mai semețe, chemînd cu ardoare, spre zări largi, spre lumină! Ațîțîtorii la război încearcă să fărîme conștiințele umane, să le reducă la dimensiunile și puterea firelor de nisip. Gîndul primejdiei galvanizează însă conștiințele — ele devin puternice, de granit. Unii cred că e de ajuns să declanșeze puterea concentrată în nucleul atomului ca să stăpînești lumea. Există însă pe pămînt o putere mult mai mare : e puterea concentrată în Inima omenească. Și această inimă bate pentru pace, căci pace înseamnă viață. Zilele acestea ziarele au publicat apelul reprezentanților oamenilor de cultură sovietici, care se ridică cu hotărîre împotriva războiului. Sunt nume cunoscute: Șostakovici, Ulanova, Haciaturean, Iuon... Sunt mai mult decît numele unor mari artiști ai epocii noastre. Șostakovici înseamnă muzică compusă într-un oraș asediat. Ulanova înseamnă dans în trasee, în imediata apropiere a gurilor de tun. Haciaturean înseamnă sunetele de aramă ale clopotelor care pină să bată ceasul victoriei bat ceasurile luptei și ale suferinței. Iuon înseamnă imortalizarea pe pînză a rîndurilor de oșteni care pleacă din Piața Roșie pe front. Cine poate rămîne nepăsător la chemarea unor asemenea oameni ? Acum arta se ridică în apărarea artei. Compozitorul are nevoie de săli de concerte, dansatoarea de scenă, pictorul de galeriile de artă. Artiștii sovietici nu se gândesc numai la ei. Conștiința lor de mari artiști și de mari cetățeni vibrează deopotrivă pentru soarta tuturor țărilor, pentru destinul întregii omeniri. Căci războiul înseamnă o primejdie îngrozitoare, un atentat oribil la soarta omenirii. Sunt unii care încearcă să convingă lumea că un război atomic ar distruge numai Ermitajul și sălile de concert din Praga, muzeele Budapestei și monumentele reconstruite ale Varșoviei. Dar cine mai este azi atît de naiv nicit să nu-și dea seama că în condițiile războiului modern nici un punct al lumii nu e invulnerabil ? Cei care cheamă cinic la distrugere o fac uneori în numele „apărării“ culturii europene. Dar ce fel de apărători ai lui Rembrandt sînt aceia care vor să distrugă pînzele lui Rembrandt de la Praga ? Ce fel de apărători ai lui Falconet sunt cei care vor să prefacă în praf statuile lui Falconet din Leningrad ? Adevărații apărători culturii sunt cei care apără toate opeairele de artă, toate monumentele, toate manuscrisele, indiferent de latitudinea geografică pe care se află. Este tocmai ceea ce demonstrează oamenii de cultură din Moscova, adresîndu-se oamenilor de cultură din toate țările. Acum, la începutul anului nou 1958, mulți își vor aminti de întrebarea pornită tot de la Moscova, acum mai bine de două decenii: „Cu cine sînteți voi maeștri ai culturii ?“ întotdeauna, în clipe hotărîtoare, Moscova a făcut apel la conștiințele omenești în numele păcii, al apărării culturii. Radu Tiulescu v, Miraculoasa lume a copilului Dezvoltarea psihologiei copilului în U.R.S.S. a mers pe un drum propriu, bazîndu-se pe tradițiile sănătoase ale gîndirii ruse și pe munca înnoitoare a psihologilor sovietici. Psihologia sovietică și-a propus să rezolve o serie de probleme pasionante care stau de multă vreme in centrul atenției cercetărilor din acest domeniu. Printre acestea un loc de seamă îl ocupă problema dezvoltării psihicului copilului. Dezvoltarea lucrărilor în domeniul psihologiei infantile se întinde pe o gamă foarte mare, începînd cu copilul mic — sugaci, la care nici nu se poate vorbi de o conștiință, trecînd prin caracterizarea preșcolarului, la care se pun bazele personalității, a școlarului la care se dezvoltă foarte mult și se activează procesele de reflectare a realității obiective și sfîrșind cu adolescentul — cu lumea sa tulburătoare. In fiecare pas al vieții copilului, există o anumită linie de dezvoltare a psihicului și personalității sale și un anumit nivel de dezvoltare a posibilităților sale reale. In sfîrșit, o altă problemă deosebit de importantă pentru cercetătorul psiholog o constituie modul cum se pot studia aspectele atît de multiple și variate ale psihicului copilului. In legătură cu aceasta, în psihologia sovietică s-au dus numeroase și interesante discuții în legătură cu valoarea și eficacitatea diferitelor metode de cercetare a psihicului infantil. Superioritatea psihologiei sovietice nu constă numai în faptul că a atacat cele mai importante și grele probleme ale psihologiei infantile și generale — ea constă mai ales in unitatea concepției ce stă la baza ei, unitate care asigură un front larg unit de cercetare. In acest front lucrările asupra limbajului la copil cu cele asupra diferitelor feluri de senzații și a evoluției lor au legătură prin faptul că și unele și altele sunt privite și studiate ca acte de reflectare activă a realității obiective de către un subiect ce trăiește într-un anumit fel, într-un mediu anumit și care posedă anumite particularități specifice.Mecanismele nervoase ale reflectării realității obiective au unele particularități individuale, o anumită linie de evoluție, anumite forme de manifestare specifice. Ele însele au constituit obiectul a numeroase cercetări care au lărgit și îmbogățit caracterul științific al viziunii psihologului. Pe de altă parte studiul copilului nu se face independent de cerințele vieții practice. Lenin a subliniat ideea că marxismul înseamnă revoluționare în gîndire, filozofie, muncă. Astăzi nu ne mai putem limita la contemplarea lumii, a fenomenelor, și este necesar să contribuim la schimbarea lor. Acest mod de a concepe munca științifică este evident în psihologia infantilă sovietică. Rezultatele ei se concretizează mai ales în marea dezvoltare a psihologiei pedagogice. Psihologia infantilă sovietică se caracterizează prin unitate de concepție, prin felul cum privește dezvoltarea psihică a copilului, prin obiectivele științei despre copil și sarcinile ei. Influența ei asupra dezvoltării psihologiei copilului în țările de democrație populară este foarte mare și rodnică. In această vreme, psihologia infantilă burgheză se află aproape în același impas în care se zbătea cu zeci de ani în urmă. Cercetări lipsite de perspective pe bază de „teste" care au devenit un fel de piramidon psihologic, elaborează cu mare conștiinciozitate tone de diagnoze psihologice. Copilului i se caută și se stabilește coeficientul specific de inteligență, interese, memorare etc., așa cum se caută de către doctor semnele unei boli contagioase. Ce e mai puțin indiferent e faptul că această „vizită psihologică“ hotărăște adesea destinul unui om. Pe de altă parte, numeroase școli și școlișoare , emit teorii factoriale psihanaliste, ori structuraliste cu privire la dezvoltarea psihologică a copilului. Și din toate acestea psihicul, dinamica lui specifică, mișcarea și mobilitatea au dispărut — lăsînd în loc o psihologie schematică, superficială, neștiințifică. Criza teoretică și metodologică a psihologiei burgheze e sezisată uneori și de psihologii burghezi. In tratatul de psihologie infantilă al lui L. Charmichael se vorbește despre, această , caracteristică a psihologiei americane cu o vădită melancolie. In acest timp soluțiile de ieșire din criza teoretică și metodologică în care se zbate psihologia burgheză întîrzie să apară. Interesant e faptul că pînă acum cîțiva ani psihologia infantilă sovietică pavlovistă era privită cu neîncredere mergînd pină la ostilitate în cercurile de specialiști din apus. Au existat cîteva congrese internaționale de psihologie și fiziologie comparată în anii 1952—1953, la care s-au manifestat încă un front de opoziție militant și unul de opoziție tacită față de pavlovism. In ultima vreme însă, această poziție pierde tot mai mult terenul. La recentul congres internațional de psihologie de la Bruxelles s-au făcut in evidente o serie de atitudini de apropiere, de înțelegere față de pavlovism și psihologia sovietică în *■ cercurile psihologilor occidentali. De altfel, în diverse reviste de specialitate ca „Enfance“ și altele, în diferite caiete periodice scoase mai ales la Paris, în zona de influență ideologică a școlii lui H. Wallon, răzbat ecouri din realizările psihologiei infantile sovietice începînd cu felul cum este privită problema organizării regimului zilnic al micului sugar în psihologia sovietică și sfîrșind cu subtilele probleme ale corelației dintre cele două sisteme de semnalizare, ale raportului dintre senzorial și logic în cunoaștere. Problemele actuale ale psihologiei infantile sovietice se impun tot mai mult. Cercuri tot mai largi de psihologi se apropie de ele. Unele apropieri încearcă să facă psihologi cu renume mondial, cum e J. Piaget — sau fiziologi cum sunt Fessard sau Gastoud. Acesta din urmă, în cuvîntul său la al IV-lea Congres de psihologie, s-a referit la ipotezele formulate de fiziologul Acerbin, care a elaborat teoria aferentației inverse și a acceptorilor — ca mijloace curente de lucru ale activității nervoase superioare — dezvoltînd creator pavlovismul. Influența și prestigiul psihologiei infantile sovietice se dezvoltă pe zi ce trece. Schimbul de publicații, participarea la diverse congrese, sesiuni științifice etc. duc cuvîntul științei sovietice în întreaga lume — fac să crească prestigiul său, contribuind și mai departe la dezvoltarea unei psihologii infantile cu adevărat știinfice» . ----- - > Ursula Șchiopu ean*