Veac Nou, 1958 (Anul 14, nr. 1-13)

1958-01-01 / nr. 1

\ De bun augur Gorki a vorbit nu o dată de un element foarte important și spe­cific literaturii realismului socia­list : prezenta pentru prima oară in literatură a celei de a treia dimensiuni — cum o numea el — a viitorului. Această idee marelui scriitor nu este o simplă a abstracție teoretică. El a genera­lizat intr-un mod nou și îndrăz­neț un moment remarcabil al is­toriei umanității : momentul în care omul, punînd bazele socie­tății socialiste a devenit stăpîn pe timp, stăpîn al clipei prezente și al întregului viitor. Am început un an nou, o nouă etapă in construirea orînduirii socialiste. Perspectiva este clară, viitorul este solid ancorat și noi mergem către el pe drumuri cu­noscute, eliberați definitiv de po­vara incertitudinilor. Noul an a început sub bune a­­uspicii. El urmează după o eta­pă de importanță istorică în via­ța poporului nostru: un deceniu de la proclamarea Republicii Populare Romîne. El vine să con­­tinuie și să dezvolte un șir succese al căror bilanț bogat de și rodnic în dezvoltarea continuă a economiei noastre, a culturii noastre, în îmbunătățirea condiți­ilor de viață ale oamenilor mun­cii a fost făcut la recenta sesiu­ne a Marii Adunări Naționale. Expunerea făcută la ședința fes­tivă de tovarășul Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniș­tri, a înfâ­ișat marile realizări ale harnicului nostru popor în primii zece ani de existență a republicii, perspectivele luminoase care i se deschid pe calea construcției so­cialiste, politica de pace și laborare internațională dusă co­cu consecvență de Republica Popu­lară Romînă — membră a marii famil­ii a țarilor socialiste. In prag de an nou a fost apro­bat Bugetul de Stat pe anul 1958, vast plan de finanțare a construc­ției socialismului. Bugetul pe 1953 înregistrează o creștere impor­tantă asigurînd mijloacele bănești necesare pentru dezvoltarea eco­­­­nomiei noastre naționale și a ac­țiunilor social-culturale. El oglin­dește justețea politicii economice și social-culturale a partidului și guvernului, politică ce exprimă nevoile cele mai arzătoare ale poporului muncitor. In cadrul aceleiași sesiuni, de­putații au adoptat în unanimitate Declarația Marii Adunări nule a Republicii Populare Natio­Ro­mâne cu privire la chemarea pen­tru pace a Sovietului Suprem al U.R.S.S., document important care exprimă năzuința fierbinte de pace a poporului. Chemarea Sovietului Suprem­ al U.R.S.S. este un apel vibrant că­­tre forțele iubitoare de pace din întreaga lume de a apăra pacea și a în­tări încrederea și colabo­­rarea între state. Principiile și propunerile aces­tei chemări exprimă întocmai principiile după care se conduce și pe care le aplică cu consec­vență Republica noastră încă de la proclamarea ei. Această orien­tare corespunde intereselor fun­­d­amentale ale poporului român. A început un an nou. Pentru poporul nostru noul an a început sub semnul intensificării ritmului de construire a noii orînduiri, sub semnul luptei active, hotărîte, pentru apărarea păcii. Odată cu noul an poporul nos­tru pășește în cel de al doilea deceniu al republicii, iar privirile sale se îndreaptă cu încredere spre viitor. El știe că are toate condițiile necesare pentru a obți­ne succese și mai mari în dezvol­tarea economiei și culturii. Veac nou r b Proletari din toate țările, uniți-vă! Organ al Consiliului General A.R.L U.S. NOU ANUL XIV Nr. 1 (668) 4 PAGINI, 25 BANI .Vasul „Transilvania“ în portul Soci trâiu. Acum vreo trei ani am înce­put să lucrez la un roman ști­­ințifico-fantastic despre primele zboruri în Cosmos. Ideea mă pasiona de mult, dar mă apro­piam de ea cu prudență, cu grijă de a face totul verosimil, nu așa fel ca cititorul să crea­dă neapărat în posibilitatea de realizare a visurilor și năzuin­țelor mele. Hotărîsem să re­nunț la procedeul clasic de a transforma romanul intr-un e­­xercițiu de fantezie pură și îmi selecționam exclusiv fapte reale, despre care presa amin­tea mereu. Cum la vremea mea am fost și inginer — ba am și inven­tat cite ceva — nu-mi era greu să culeg materialul de care aveam nevoie, in revis­tele americane găseam de mul­te ori proiecte de sateliți arti­ficiali, a căror formă se schim­ba, însă, mereu. La început erau un set de hoteluri uriașe, pentru cei ce ar voi să-și pe­treacă concediul în Cosmos, d­­par dimensiunile începură trep­tat să scadă și în sfîrșit am văzut fotografia lui „Vangu­ard'. Se vorbea despre el de parcă era în ultima zi, sau­­— ce zic — în ultima săptămină de ședere pe pămînt, gata, ga­ta să pornească intru cuceri­rea spatiilor Universului, si viata Mărturisesc că nu prea cre­deam intr-o asemenea eventua­litate — e evident mai ușor să construiești un satelit decit să-l lansezi pe orbită. Iar pro­nosticurile savanților serioși erau cit se poate de prudente. Ei indicau abia anul 1965 ca dată probabilă pentru lansarea primului satelit. Prin urmare, îmi scriam ro­manul liniștit, fără grabă, con­vins că am în fața mea un ră­gaz de cel puțin cinci-șase ani, după care cartea urma să devie, desigur, foarte oportu­nă. Dar m-am înșelat. La 4 octombrie 1957 roma­nul meu neterminat se mai a­­fla încă pe birou; satelitul însă, terminat și desăvîrșit pînă în cele mai mici amănun­te, zbura pe orbita fixată. M-am bucurat pentru acest mare succes al științei, m-am autoironizat și in același timp mi-am oblojit orgoliul rănit cu un gînd consolator : satelitul meu avea și oameni, pe cînd cel real era un globuleț de optzeci și ceva de kilograme... Dar la 3 noiembrie pe cer apărut al doilea satelit, de d­­­­ta asta cu o ființă vie la bord. M-am văzut deci silit să re­nunț la iluzii și să recunosc , cînd îmi voi sfîrși romanul, probabil că în Cosmos va zbu­ra chiar omul. Clipa asta s-a apropiat simțitor. Fantezia ro­mancierului trebuie să cuce­rească alte spații... Privesc acum fotografia ce­lui de al doilea satelit, cu o­­chii inginerului și nu ai visă­torului și văd o construcție solidă, căreia nu-i poți alia nici un cusur. Așa se fac po­durile și carcasele clădirilor. Podul spre viitor a și fost con­struit și se arcuiește elegant, solid, între tărîmul nostru și cele despre care nu se mai poate spune că sînt fantastice. Construcția „micii Luni“ este simplă și trainică: mi se pare că văd pe ea urmele ciocanu­lui și petele lăsate de mîinile unsuroase ale muncitorului. Și asta înfrumusețează satelitul mai mult decit toate podoabe­le și metodele de reclamă. Iar înăuntru se află aparate ultra­­sensibile care pot să cîntăreas­­că razele imponderabile și ci­pór să vorbească despre ele oamenilor. Minunată și uimitoare reali­tate ! Abia scriam despre vis, dar alți oameni îi și conturau trăsăturile, fierbeau metalul din care avea să-i facă trupul, îl mlădiau cu mîinile lor di­bace. Fantezia și viața... Au înce­put să-și cam schimbe locurile, drept care e mai greu să scrii acum romane fantastice, dar și mai frumos.... Vladimir Nemțev Fantezia, cartea #it#6* ■ I O noua etapă Doi agitatori, parcurgi­nd fără greș orbita ce ie-a fost trasată, desfășurînd, fără oboseală, de mai multe săptămîni încoace, o intensă agitație la început și auditivă și vizuală, iar în ultimul timp numai vizuală, au convins și pe cei mai necredincioși și pe cei mai dușmă­noși potrivnici ai Uniunii Sovietice că nu numai știința și cultura so­vietică, ci și industria și economia sovietică culeg roadele superiori­tății orînduirii socialiste Calitatea și varietatea acestor roade e atît de mare incit se poate vorbi, pe bună dreptate, de intrarea econo­miei sovietice într-o nouă etapă a dezvoltării sale. O scurtă caracte­rizare a acestei noi etape a fost făcută de I. I. Kuzmin, președin­tele Comisiei de Stat a Planificării din U.R.S.S., în raportul făcut la ultima sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S. asupra planului de stat pentru anul 1958. Ea constă în aceea că în momentul actual au fost întrunite toate premizele ma­teriale și morale pentru o și mai rapidă accelerare a mersului Uniu­nii Sovietice pe drumul desăvîr­­șirii construirii societății socialiste. Planul de stat al dezvoltării eco­nomiei sovietice în anul care a început constituie un salon impor­tant pe acest drum. El se bizuie pe rezultatele remarcabile ale eco­nomiei sovietice, ale industriei și agriculturii sovietice, ale științei și tehnicii sovietice, în anul ce s-a scurs. In istoria economică U.R.S.S., anul 1957 va răm­îne ca a anul în care s-a hotărît, s-a înfăp­­tuit și a și început să-și dove­­dească eficacitatea noua organizare a conducerii industriei și construc­țiilor, asigurată de consiliile eco­nomiei naționale. In istoria econo­mică a Uniunii Sovietice, anul 1957 va rămîne ca anul în care a luat naștere și s-a extins cu repeziciu­ne marea mișcare a oamenilor muncii din agricultura sovietică pentru a ajunge și a depăși pe cap de locuitor, producția de lapte, de unt și de carne a Statelor Unite. In istoria economică a Uniunii So­vietice, anul 1857 va rămîne ca anul în care diferitele ramuri ale industriei sovietice, în strinsă co­operare, au înfăptuit proiecte atât de noi și de îndrăznețe ca avioa­nele uriașe cu reacție Tu-104 și Tu-114, sincronizotronul de 119 miliarde electronvolți, spărgătorul de gheață atomic, racheta balistică intercontinentală și atîtea altele. Prevederile planului de stat al e­­conomiei naționale a Uniunii Sovie­tice pe anul 1958 pun temelia unor noi succese atît în direcția dez­voltării industriei și agriculturii, a transporturilor și a circulației măr­furilor, cît și în domeniul ridicării nivelului de trai și în domeniul pregătirilor cadrelor tehnice și ști­ințifice. O trăsătură foarte importantă a plim­­liui de stat pe emul 1958 este aceea câ fel ți­ne seama­­ de princi­palele direcții de dezvoltare economiei sovietice, așa cum au a fost ele indicate în Hotărîrea C.U. al P.C.U.S. și a Consiliului de Mi­niștri al U.R.S.S.: „Despre elabo­rarea planului de perspectivă al dezvoltării economiei naționale a U.R.S.S. în anii 1959—1965“. Pentru anul 1958 se prevede o creștere a producției industriale de 7,6 procente. Trei sunt ramurile industriale pentru care se prevede o accele­rare considerabilă a ritmului de dezvoltare. Cea dintîi este industria chi­mică, considerată ca avînd o in­fluență hotărîtoare asupra progre­sului tehnic în toate celelalte ra­muri ale industriei. Este în deo­sebi vorba de accelerarea dezvol­tării producției de mase plastice, de fibre artificiale și de cauciuc sintetic. Dar masele plastice dețin întîietatea. Volumul lucrărilor de construire a uzinelor de mase plas­tice va crește de 2,5 ori față de anul 1957. O mare atenție se acordă dez­voltării bazei energetice a țării. Conform prevederilor planului de perspectivă pe anii 1959—1965, ex­tracția țițeiului și mai ales a ga­zelor naturale trebuie să se dez­volte într-un ritm mai rapid decât celelalte feluri de combustibil. Pe­trolul și gazele naturale sunt nu numai combustibili cu un mai înalt grad de eficiență economică, ci re­prezintă și materii prime prețioase pentru industria chimică. In anul 1958, producția de țiței va crește cu 14 la sută, prelucrarea țițeiului cu 12 la sută iar extracția gaze­lor naturale cu 52 la sută față de 1957. Noi rafinării vor fi construite în răsăritul Uniunii Sovietice, re­țeaua de conducte petrolifere și ele gaze va continua să se lărgească. A treia ramură industrială care va înregistra o dezvoltare accele­rată este aceea a metalurgiei ne­gre.­ Vor crește în deosebi investi­țiile pentru dezvoltarea bazei de materii prime, a extracției de mi­nereuri de fier. In acest scop se vor cheltui în 1958 cu aproape 74 la sută mai multe fonduri decît în 1957. De asemenea, vor spori în măsură însemnată fondurile alo­cate pentru construcția uzinelor si­derurgice, în general, în anul 1958 se vor face investiții care vor depăși con­siderabil pe acelea din 1957. Numai investițiile centralizate vor depăși pe acelea din 1957 cu 14 miliarde ruble, ajungînd la aproape 200 mi­liarde ruble. Intr-un singur an deci, volumul investițiilor centra­lizate va crește cu o sumă aproape egală cu totalul investițiilor făcute în cursul primului plan cincinal (15,3 miliarde ruble). O mare parte din aceste investiții va fi închi­nată ridicării nivelului de trai al populației sovietice. Numai pen­tru construcțiile de locuințe sunt prevăzute fonduri de aproape 37 miliarde ruble. Anul 1958, care, după toate simp­­tomele, va fi un an de contractare a­ activității economice în țările ca­pitaliste, aduce economiei sovietice perspectiva clară a unui progres continuu, neîntrerupt. Alexandru Leon y jU. ~3o/t. IP) Triumful lui Ciprian Porumbescu Sunt patru ani de cind a văzut lumina rampei opereta ,,Lăsați-mă să cânt". In această perioadă, piesa mi-a prilejuit multe satisfac­ții. Publicul românesc a întimpi­­nat-o cu interes, cu căldură; in noiembrie 1956 ea a fost tradusă și jucată in limba germană la Dresda, in martie 1957, in limba slovacă; iar in iulie — in limba rusă, La Odesa. Premiera la Teatrul de comedie muzicală din Odesa a avut loc nu mult după turneul, încununat de succes, întreprins de colectivul o­­peretei noastre. In cadrul reper­toriului prezentat cu ocazia turne­ului. ,,Lăsați-mă să evit“ a ocupat un loc deosebit. Viața zbuciumată a marelui nostru compozitor Ci­prian Porumbescu, încercările gre­le pe care a trebuit să le învingă și din care geniul său a ieșit tri­umfător, au găsit o emoționantă înțelegere în sufletul spectatorilor sovietici. Spectacolul acesta a în­registrat un succes care a deter­minat, printre altele, includerea lui in repertoriul teatrelor sovie­tice. Așa se face că în luna iulie a­­sistam la Odesa la premiera ope­retei mele, premieră realizată­ cu ajutorul regizorului Nicușor Con­­stantinescu și al pictorului sceno­graf Nicolae Lebas. Evident că Pe atunci nici nu bănuiam măcar că voi încerca pentru a doua oară emoțiile unui adevărat examen și care aveau să-l susțină talentații actori odesiți cu piesa mea. Lucru­rile s-au petrecut in felul urmă­tor: Cu prilejul celei de a 40-a ani­versări a Marii Revoluții Socia­liste din Octombrie s-a organizat printre altele, un concurs pe în­treaga Uniune Sovietică, la care au participat teatrele de toate na­ționalitățile și genurile­­ de dra­mă și muzicale. Cu acest prilej o comisie specială a cutreierat țara, selecționînd teatrele care să se prezinte in finală. Au fost selecționate trei teatre de operetă: de la Sverdlovsk, Moscova și O­­desa. Hotărindu-se să se prezinte la concurs cu ,,Lăsați-mă să cint", colectivul teatrului din Odesa cerut din nou sprijinul lui Nicușor­a Constantinescu pentru a-și putea însuși cu­ mai bine o piesă romi­­nască, cu specific românesc, cu muzică romînească in cea mai mare parte, cu atmosferă romî­nească. Artiștii din Odesa au de­pus mult suflet pentru înțelegerea piesei noastre. Teatrul de comedie muzicală din Odesa — cum se in­titulează cu modestie, deși este un teatru de operetă și cel mai strict sens al cuvintului — are un colectiv foarte talentat, care insă nu jucase pină atunci o piesă mu­zicală mai pretențioasă, deși dis­­punea de toate posibilitățile pentru aceasta. ...Și iată-mă din nou încercind emoțiile unui examen atit de difi­cil, vor obține oare acești oameni de care soarta mi-e atât de legată, cu piesa mea, mult râvnitul loc fruntaș? Pentru primul loc după cum am mai spus, concurau de asemenea cei din Sverdlovsk Moscova. Iar drept concurenți di­si­recți li aveam pe cunoscuții com­pozitori Kabalevski și Miliutin. Gherase Dendrino Laureat al Premiului de Stat (continuare în pag. 3-a) Glasul conștiinței Există lucruri în fața cărora nimeni nu poate rămâne nepăsător. Există vremuri în care fiecare conștiință tre­buie să opteze. Nimănui nu-i poate fi indiferent dacă va fi război sau pace, dacă viitorul va însemna schele sau ruine, dacă orașele vor străluci albe în soare sau dacă vor îmbrăca haina cernită a deliului. Oamenii cresc co­pii, sădesc pomi, scriu versuri. Nimă­nui nu-i poate fi indiferent dacă din copii nu va rămîne decît amintirea, dacă pomii nu vor mai da roade, dacă versurile vor ajunge cenușe. Tot ceea ce face mîndria geniului omenesc —• tablourile din muzee și monumentele de arhitectură, manuscrisele cu pagini nemuritoare și tinerețea vechilor obi­ceiuri, de-a lungul timpurilor toate au trebuit apărate de urgia războiului. După primul război mondial, tine­retul citea cu pasiune „Focul“ lui Henri Barbusse. Focul care a mis­tuit Europa în 1914—1916 a costat omenirea 10 milioane de vieți. Gene­rația celui de-al patrulea deceniu n-a putut împiedica izbucnirea celui de-al doilea război mondial, care a costat lumea 30 milioane de vieți omenești. Mințile cele mai luminate au fost din toate timpurile împotriva războiului. Marile conștiințe au considerat totdea­una de datoria lor să smulgă măștile, să țină trează flacăra luptei pentru pace. Acum mai bine de două dece­nii glasul patetic al lui Gorki a răs­colit multe conștiințe : „Cu cine sîn­­teți voi, maeștri ai culturii ?" Faptul că unii au șovăit să răspundă, faptul că omenirea nu a reușit atunci să ba­reze calea războiului a fost plătit cu un greu tribut de lacrimi, ruine, sin­ge. Dar lecțiile istoriei nu trec fără să lase urme. Lumea nu mai e ace­eași. Firește că scepticii pot tălmăci această afirmație în felul lor: lumea nu mai e aceeași — ea cunoaște as­tăzi mijloace de distrugere de neînchi­puit în trecut; nici oamenii nu mai sunt aceeași, căci asupra lor planează pericolul îngrozitor al distrugerii sau al degenerării sub ploaia de stronțiu radioactiv. Dar scepticii văd numai prăpastia, ei refuză să vadă înălți­mile. Cine dintre noi nu știe însă că tocmai acolo unde prăpastia e mai adîncă și înălțimile sînt mai semețe, chemînd cu ardoare, spre zări largi, spre lumină! Ațîțîtorii la război în­cearcă să fărîme conștiințele umane, să le reducă la dimensiunile și pute­rea firelor de nisip. Gîndul primejdiei galvanizează însă conștiințele — ele devin puternice, de granit. Unii cred că e de ajuns să declanșeze puterea concentrată în nucleul atomului ca să stăpînești lumea. Există însă pe pă­mînt o putere mult mai mare : e pu­terea concentrată în Inima omenească. Și această inimă bate pentru pace, căci pace înseamnă viață. Zilele acestea ziarele au publicat apelul reprezentanților oamenilor de cultură sovietici, care se ridică cu ho­­tărîre împotriva războiului. Sunt nume cunoscute: Șostakovici, Ulanova, Ha­­ciaturean, Iuon... Sunt mai mult decît numele unor mari artiști ai epocii noastre. Șostakovici înseamnă muzică compusă într-un oraș asediat. Ulano­va înseamnă dans în trasee, în ime­diata apropiere a gurilor de tun. Ha­­ciaturean înseamnă sunetele de aramă ale clopotelor care pină să bată ceasul victoriei bat ceasurile luptei și ale su­­ferinței. Iuon înseamnă imortalizarea pe pînză a rîndurilor de oșteni care pleacă din Piața Roșie pe front. Cine poate rămîne nepăsător la chemarea unor asemenea oameni ? Acum arta se ridică în apărarea artei. Compozito­rul are nevoie de săli de concerte, dansatoarea de scenă, pictorul de ga­leriile de artă. Artiștii sovietici nu se gândesc numai la ei. Conștiința lor de mari artiști și de mari cetățeni vibrea­ză deopotrivă pentru soarta tuturor țărilor, pentru destinul întregii ome­niri. Căci războiul înseamnă o primej­­die îngrozitoare, un atentat oribil la soarta omenirii. Sunt unii care încearcă să convin­­­gă lumea că un război atomic ar dis­truge numai Ermitajul și sălile de concert din Praga, muzeele Budapes­tei și monumentele reconstruite ale Varșoviei. Dar cine mai este azi atît de naiv nicit să nu-și dea seama că în condițiile războiului modern nici un punct al lumii nu e invulnerabil ? Cei care cheamă cinic la distrugere o fac uneori în numele „apărării“ cul­turii europene. Dar ce fel de apără­­­­tori ai lui Rembrandt sînt aceia care vor să distrugă pînzele lui Rembrandt de la Praga ? Ce fel de apărători ai lui Falconet sunt cei care vor să pre­facă în praf statuile lui Falconet din Leningrad ? Adevărații apărători culturii sunt cei care apără toate ope­ai­rele de artă, toate monumentele, toate manuscrisele, indiferent de la­titudinea geografică pe care se află. Este tocmai ceea ce demonstrează oa­menii de cultură din Moscova, adre­­sîndu-se oamenilor de cultură din toate țările. Acum, la începutul anu­lui nou 1958, mulți își vor aminti de întrebarea pornită tot de la Moscova,­­ acum mai bine de două decenii: „Cu cine sînteți voi maeștri ai culturii ?“ întotdeauna, în clipe hotărîtoare, Mos­­cova a făcut apel la conștiințele ome­nești în numele păcii, al apărării cul­turii. Radu Tiulescu v, Miraculoasa lume a copilului Dezvoltarea psihologiei copilului în U.R.S.S. a mers pe un drum propriu, bazîndu-se pe tradițiile sănătoase ale gîndirii ruse și pe munca înnoitoare a psihologilor sovietici. Psihologia sovietică și-a propus să rezolve o serie de probleme pasionante care stau de multă vreme in centrul atenției cercetărilor din acest domeniu. Prin­tre acestea un loc de seamă îl ocupă problema dezvol­tării psihicului copilului. Dezvoltarea lucrărilor în do­meniul psihologiei infantile se întinde pe o gamă foarte mare, începînd cu copilul mic — sugaci, la care nici nu se poate vorbi de o conștiință, trecînd prin carac­terizarea preșcolarului, la care se pun bazele persona­lității, a școlarului la care se dezvoltă foarte mult și se activează procesele de reflectare a realității obiective și sfîrșind cu adolescentul — cu lumea sa tulbu­rătoare. In fiecare pas al vieții copilului, există o anu­mită linie de dezvoltare a psihicului și personalității sale și un anumit nivel de dezvoltare a posibilităților sale reale. In sfîrșit, o altă problemă deosebit de impor­tantă pentru cercetătorul psiholog o constituie modul cum se pot studia aspectele atît de multiple și variate ale psihicului copilului. In legătură cu aceasta, în psi­hologia sovietică s-au dus numeroase și interesante discuții în legătură cu valoarea și eficacitatea diferite­lor metode de cercetare a psihicului infantil. Superiori­tatea psihologiei sovietice nu constă numai în faptul că a atacat cele mai importante și grele probleme ale psihologiei infantile și generale — ea constă mai ales in unitatea concepției ce stă la baza ei, unitate care asigură un front larg unit de cercetare. In acest front lucrările asupra limbajului la copil cu cele asupra di­feritelor feluri de senzații și a evoluției lor au legătură prin faptul că și unele și altele sunt privite și studiate ca acte de reflectare activă a realității obiective de către un subiect ce trăiește într-un anumit fel, într-un mediu anumit și care posedă anumite particularități specifice.­­Mecanismele nervoase ale reflectării realității obiective au unele particularități individuale, o anumită linie de evoluție, anumite forme de manifestare spe­cifice. Ele însele au constituit obiectul a numeroase cer­cetări care au lărgit și îmbogățit caracterul științific al viziunii psihologului. Pe de altă parte studiul copi­lului nu se face independent de cerințele vieții practice. Lenin a subliniat ideea că marxismul înseamnă re­voluționare în gîndire, filozofie, muncă. Astăzi nu ne mai putem limita la contemplarea lumii, a fenomenelor, și este necesar să contribuim la schimbarea lor. Acest mod de a concepe munca științifică este evident în psi­hologia infantilă sovietică. Rezultatele ei se concreti­zează mai ales în marea dezvoltare a psihologiei peda­gogice. Psihologia infantilă sovietică se caracterizează prin unitate de concepție, prin felul cum privește dezvolta­rea psihică a copilului, prin obiectivele științei despre copil și sarcinile ei. Influența ei asupra dezvoltării psi­hologiei copilului în țările de democrație populară este foarte mare și rodnică. In această vreme, psihologia infantilă burgheză se află aproape în același impas în care se zbătea cu zeci de ani în urmă. Cercetări lipsite de perspective pe bază de „teste" care au devenit un fel de piramidon psiho­­­­logic, elaborează cu mare conștiinciozitate tone de diag­­noze psihologice. Copilului i se caută și se stabilește coeficientul specific de inteligență, interese, memorare etc., așa cum se caută de către doctor semnele unei boli­ contagioase. Ce e mai puțin indiferent e faptul că această „vizită psihologică“ hotărăște adesea destinul unui om. Pe de altă parte, numeroase școli și școlișoare , emit teorii factoriale psihanaliste, ori structuraliste cu­­ privire la dezvoltarea psihologică a copilului. Și din toate acestea psihicul, dinamica lui specifică, mișcarea­ și mobilitatea au dispărut — lăsînd în loc o psihologi­e schematică, superficială, neștiințifică. Criza teoretică și metodologică a psihologiei bur­gheze e sezisată uneori­ și de psihologii burghezi. In tratatul de psihologie infantilă al lui L. Charmichael se vorbește despre, această , caracteristică a psihologiei americane cu o vădită melancolie. In acest timp soluțiile de ieșire din criza teoretică și­­ metodologică în care se zbate psihologia burgheză întîrzie să­ apară. Interesant e faptul că pînă acum cîți­va ani psihologia infantilă sovietică pavlovistă era privită cu neîncredere mergînd pină la ostilitate în cercurile de specialiști din apus.­ Au existat cîteva con­grese internaționale de psihologie și fiziologie compa­rată în anii 1952—1953, la care s-au manifestat încă un front de opoziție militant și unul de opoziție tacită­­ față de pavlovism. In ultima vreme însă, această pozi­­ție pierde tot mai mult terenul. La recentul congres internațional de psihologie de la Bruxelles s-au făcut in evidente o serie de atitudini de apropiere, de înțele­gere față de pavlovism și psihologia sovietică în *■ cercurile psihologilor occidentali. De altfel, în diverse reviste de specialitate ca­ „Enfance“ și altele, în diferite­­ caiete periodice scoase mai ales la Paris, în zona de influență ideologică a școlii lui H. Wallon, răzbat ecouri din realizările­­ psihologiei infantile sovietice în­­­­cepînd cu felul cum este privită problema organizării regimului zilnic al micului sugar în psihologia sovie­­­tică și sfîrșind cu subtilele probleme ale corelației din­tre cele două sisteme de semnalizare, ale raportului dintre senzorial și logic în cunoaștere. Problemele ac­tuale ale psihologiei infantile sovietice se impun tot mai mult. Cercuri tot mai largi de psihologi se apro­pie de ele. Unele apropieri încearcă să facă psihologi cu renume mondial, cum e J. Piaget — sau fiziologi cum sunt Fessard sau Gastoud. Acesta din urmă, în cuvîntul său la al IV-lea Congres de psihologie, s-a referit la ipotezele formulate de fiziologul Acerbin, care­­ a elaborat teoria­­ aferentației inverse și a acceptorilor — ca mijloace curente de lucru ale activității nervoase superioare — dezvoltînd creator pavlovismul. Influența și prestigiul psihologiei infantile sovietice se dezvoltă­­ pe zi ce trece. Schimbul de publicații, par­ticiparea la diverse congrese, sesiuni științifice etc. duc cuvîntul științei sovietice în întreaga lume — fac să crească prestigiul său, contribuind și mai departe la dezvoltarea u­nei psihologii infantile cu adevărat știin­­­­fice» . ----- - > Ursula Șchiopu­ ea­n*

Next