Veselia, 1936 (Anul 44, nr. 1-52)

1936-03-26 / nr. 13

VEDERE DIN ROMANIA O PANA — La ce etaj mergeţi, domnişoară? — La al cincilea, domnule. Domnul apăsă pe butonul 5; ascen­sorul porni, depăşi primul etaj, al doilea, al treilea, și se opri înainte de a ajunge la etajul patru. — O pană! exclamă duduia. —■ Așa cred, răspunse domnul. In cabina strâmtă, ei sunt unul lângă altul, atât de apropiaţi că le este aproape imposibil să se mişte. — Măcar de am fi mai puţin în­ghesuiţi. — Dudue, lucrurile se puteau în­tâmpla şi mai rău. — Evident... In orice caz am să sun pe portar. — Vă rog să nu sunați! Zicând asta, domnul privi pe dom­nișoară în ochi; această privire spu­nea îndeajuns că pe el nu-1 supăra de fel strâmtoarea cabinei, contrariul. Ii era atât de ușor să admire formele unui chip încântător. — In fine, n’o să rămân aci, am altceva de făcut. — Sunteți grăbită? La cine mer­geți, domnișoară? — La o prietenă. Cred că n’am s'o mai găsesc acasă, am întâlni­re la ora trei. Domnull scoate ceasornicul. •— Nu este decât trei și jumătate, n’ați întârziat. — Trei și jumătate! Să scoborâm, cu siguranță că a plecat de acasă. — Cu plăcere vreau să scoborâm, dar ascensorul nu merge... Uite, func­ționează ! In adevăr, domnul apăsând pe bu­tonul de scoborâre, cabina prinse a aluneca spre parter. — Asta-i un ascensor care se teme să nu obosească, zise surâzând du­duia. — Nu, ie un ascensor pentru amore­zari, replică domnul hotărî­t să brus­cheze lucrurile, căci vedea venind clipa când trebuia să se despartă de o femeie care-i plăcea mult. — Ştiţi că sunteţi spiritual! — O! exageraţi, dudue. — Sunteţi foarte drăguţ. Erau acum în stradă, gata să se despartă... ori să meargă împreună. — Pot fi şi mai drăguţ, insinuă domnul. — încercaţi.... Pornesc împreună. Poate că dom­nul se lăudase adineauri vorbind des­pre amorezaţi; pe amorezaţi nu ţi-i poţi închipui decât­ între două vârste: optsprezece şi treizeci ani. Dacă Ju­lietta avea douăzeci ani — domnul împlinise de mult cincizeci. Cu toate astea el şi cucerirea lui s’au înţeles de minune fiindcă-i apu­case seara fără să se despărţească Au luat masa în tete-â-fete şi la cul­care s’au dus tot împreună. A doua zi dimineaţa, destul de târ­ziu, s’au îndreptat fiecare spre ocu­paţiile lui, domnul la birou (fără a uita înainte să strecoare în poşeta fetei cinci sute lei), Julietta spre casă. Ajunsă în odaia ei, Julietta se des­brăcă și, fără ezitare, sări un pat unde adormi curând. Dormi până la trei. Duşul, toaleta, fardul o ţinu o oră. Se făcuse patru. Julietta intră într’un bar, comandă o halbă blondă și devoră un sandviș. Căci ea nu mâncase nimic și nici nu știa dacă va avea timpul să facă asta. In timp ce alte vestale aproape so­mau, Julietta nu se plângea că nu-i merg afacerile, chestia cu ascensorul întâmplându-se de patru, cinci ori pe săptămână. ...Ascensorul pornea, depășea pri­mul etaj... — O pană! exclama Julietta. — Așa cred, răspundea domnul. Şi faptele se petreceau în felul des­cris mai, sus. Şi cetateanul tot nu moare !

Next