Veselia, 1936 (Anul 44, nr. 1-52)
1936-03-26 / nr. 13
VEDERE DIN ROMANIA O PANA — La ce etaj mergeţi, domnişoară? — La al cincilea, domnule. Domnul apăsă pe butonul 5; ascensorul porni, depăşi primul etaj, al doilea, al treilea, și se opri înainte de a ajunge la etajul patru. — O pană! exclamă duduia. —■ Așa cred, răspunse domnul. In cabina strâmtă, ei sunt unul lângă altul, atât de apropiaţi că le este aproape imposibil să se mişte. — Măcar de am fi mai puţin înghesuiţi. — Dudue, lucrurile se puteau întâmpla şi mai rău. — Evident... In orice caz am să sun pe portar. — Vă rog să nu sunați! Zicând asta, domnul privi pe domnișoară în ochi; această privire spunea îndeajuns că pe el nu-1 supăra de fel strâmtoarea cabinei, contrariul. Ii era atât de ușor să admire formele unui chip încântător. — In fine, n’o să rămân aci, am altceva de făcut. — Sunteți grăbită? La cine mergeți, domnișoară? — La o prietenă. Cred că n’am s'o mai găsesc acasă, am întâlnire la ora trei. Domnull scoate ceasornicul. •— Nu este decât trei și jumătate, n’ați întârziat. — Trei și jumătate! Să scoborâm, cu siguranță că a plecat de acasă. — Cu plăcere vreau să scoborâm, dar ascensorul nu merge... Uite, funcționează ! In adevăr, domnul apăsând pe butonul de scoborâre, cabina prinse a aluneca spre parter. — Asta-i un ascensor care se teme să nu obosească, zise surâzând duduia. — Nu, ie un ascensor pentru amorezari, replică domnul hotărît să bruscheze lucrurile, căci vedea venind clipa când trebuia să se despartă de o femeie care-i plăcea mult. — Ştiţi că sunteţi spiritual! — O! exageraţi, dudue. — Sunteţi foarte drăguţ. Erau acum în stradă, gata să se despartă... ori să meargă împreună. — Pot fi şi mai drăguţ, insinuă domnul. — încercaţi.... Pornesc împreună. Poate că domnul se lăudase adineauri vorbind despre amorezaţi; pe amorezaţi nu ţi-i poţi închipui decât între două vârste: optsprezece şi treizeci ani. Dacă Julietta avea douăzeci ani — domnul împlinise de mult cincizeci. Cu toate astea el şi cucerirea lui s’au înţeles de minune fiindcă-i apucase seara fără să se despărţească Au luat masa în tete-â-fete şi la culcare s’au dus tot împreună. A doua zi dimineaţa, destul de târziu, s’au îndreptat fiecare spre ocupaţiile lui, domnul la birou (fără a uita înainte să strecoare în poşeta fetei cinci sute lei), Julietta spre casă. Ajunsă în odaia ei, Julietta se desbrăcă și, fără ezitare, sări un pat unde adormi curând. Dormi până la trei. Duşul, toaleta, fardul o ţinu o oră. Se făcuse patru. Julietta intră într’un bar, comandă o halbă blondă și devoră un sandviș. Căci ea nu mâncase nimic și nici nu știa dacă va avea timpul să facă asta. In timp ce alte vestale aproape somau, Julietta nu se plângea că nu-i merg afacerile, chestia cu ascensorul întâmplându-se de patru, cinci ori pe săptămână. ...Ascensorul pornea, depășea primul etaj... — O pană! exclama Julietta. — Așa cred, răspundea domnul. Şi faptele se petreceau în felul descris mai, sus. Şi cetateanul tot nu moare !