Viața Nouă, iulie-septembrie 1962 (Anul 18, nr. 5466-5543)
1962-07-01 / nr. 5466
Pag. 2 a Al treilea concurs bienal de teatru „I. L. CARAGIALE" Luminile rampei și ale... succesului Concursul bienal, de teatru de amatori „I. L. Caragiale“ a intrat în tradiția poporului nostru ca un strălucit prilej de mobilizare a tuturor „prietenilor scenei“, pe cei care-și duc cu tot mai sporite succese munca in uzine și pe ogoare, dar a căror inimă bate și pentru frumusețile Thaliei. Iar din aceștia avem cu iniile și în regiunea noastră. Zilele trecute s-a desfășurat, la centrul Galați, a treia etapă a fazei regionale a concursului. Emoțiile actorilor amatori, ale instructorilor și ale „suporterilor artistici" din uzinele și întreprinderile respective sunt lesne de imaginat. Dimineața limpede de vară a reușit să alunge „negurile îndoielii“ din multe inimi. In jurul Teatrului de Stat Galați au poposit solii teatrului de amatori din raioanele Tecuci, Bujor și Galați. Nervozitate, griji și... trac. Profesorul Alexandru Refec, instructorul echipei din Băleni, își adună în jurul său „leii paraleii“, după expresia sa : „ Băieți, locul I îl avem în buzunarul de la vestă, ca să zic așa. „Un iaz și o poveste cu haz“ place, ați văzut și din deplasări. Eu cred că totul va merge „șnur“. Și-i drept, „șnur“ au mers și artiștii din Băleni, dar nu s-au lăsat nici cei de la Casa raională de cultură din Tecuci, cu piesa „O vizită cu peripeții". Sindicatul învățămînt Galați s-a prezentat cu „Suflete de hîrtie" de Dihovîcinii și Slobodscoi. O piesă savutoasă, o șarjă necruțătoare ia adresa birocrației, interpretată adesea cu multă naturalețe și vervă. (Fotografia nr. 1). O apariție emoționantă a însemnat colectivul de actori amatori al întreprinderilor textile din Galați. Ei au pus în scenă „Povestea cu șorțurile schimbate“ de C. Bratu (Fotografia nr. 2). încă de la început a cucerit concepția regizorală, simplă, pe cât de sugestivă, a instructorului echipei, Eugen Tudoran, în locul unor decoruri greoaie, pe alocuri anacronice, ori lipsite de elocvență, ca cele din Băleni, de exemplu, s-a folosit aici, cu mult simț al echilibrului, doar atîtea elemente cit să creeze atmosfera și să întregească, prin ineditul decorativ, emoția estetică. Străduința instructorului s-a resimțit favorabil și în ridicarea la același nivel calitativ a mai tuturor interpreților, ceea ce a făcut cu mult mai convingător mesajul piesei. Casa raională de cultură din Bujor, cu piesa ,la căutarea bucuriei“ de V. Rogoz (Fotografia nr. 3) a constituit o surpriză, dar nu pe linia realizărilor anterioare. Știm că am văduvit de meritate elogii și alte echipe ce au participat la concurs, dar un foto-reportaj, orictă bunăvoință am avea, nu poate deveni un... album de fotografii. Text: VALERIU GORUNESCU Foto : G. BERCOV * La faza regională a celui de al treilea concurs bienal „I. L. Caragiale" au participat 17 formații sindicale. Din sistemul așezămintelor culturale au participat 22 formații artistice. • Pe întreaga perioadă a concursului, la fazele intercomunale, raionale și regională au fost date aproape 2.000 de spectacole in fața a peste 400.000 spectatori. O întrecere entuziasta A treia ediție a Festivalului bienal de teatru de amatori „I. L. Caragiale“. Faza regională de la centrul Focșani. Față de aceeași fază a ediției precedente a festivalului, la care au participat aceleași raioane ale regiunii, numărul formațiilor participante a crescut. Demnă de remarcat este și creșterea nivelului interpretării artistice, a puterii de exprimare a mesajului artistic al lucrărilor dramatice, întrecerea de la Focșani a fost inaugurată de artiștii amatori de la Fabrica de conserve din Tecuci cu piesa de teatru „Oameni care tac“ de Al. Voitin. Secvență din lupta eroică a comuniștilor romîni în ilegalitate, opera dramatică a lui Al. Voitin este o lucrare de valoare. Forța morală a comuniștilor este trăită cu o deosebită putere de expresie de Gheorghe Voicovici interpretul eroului Axinte. Fiecare erou este o personalitate bine conturată. Meritul interpreților, inspectorului de la siguranță — Casapii (Aurel Hincu), a lui Zigu Schapira ’(Gheorghe Goagă), al cîntăreței Flora (Elena Reghina), a studentului Mihai Bîrsan (Petru Covăseală) și a studentei Radu Petrescu (Georgeta Iacob) este de a fi dat viață rolurilor cu sinceritate, contribuind la transmiterea mesajului piesei. Au făcut oarecum notă discordantă, fără să știrbească prea mult omogenitatea spectacolului interpreții rolurilor profesorului Banu și a comisarului. Interpretarea de ansamblu intră într-un ritm corespunzător după primele scene ale actului I. Primele scene sunt lipsite de nerv. Prezentarea de către echipa de teatru a Casei raionale de cultură din Panciu a aceleiași piese a creat precedentul, cum era și firesc, a comparării. Spectacolul artiștilor de la Fabrica de conserve Tecuci s-a situat pe o treaptă superioară. S-a detașat ca o interpretă talentata Florentina Zaharia în rolul cîntăreței Flora. Un spectacol apreciat de publicul spectator și remarcabil ca ținută artistică , a prezentat echipa de teatru a Sindicatului sanitar din Focșani, interpretând „Sultele de hîrtie“ de Dîhovbînîi și Slobodscoi. Rolul doctorului Petuhov este interpretat cu inteligență de dr. Mircea Baldovin. Ionel Antonescu a dovedit o afinitate și contopire totală cu eroul interpetat — Ficusov. Restul interpreților se achită onorabil de interpetarea rolurilor. Personalul medico-sanitar de la Sanepid Focșani a prezentat cunoscuta piesă a lui Victor Ion Popa „Take, Ianke și Kadîr“. Datorită pregătirii conștiincioase spectacolul s-a prezentat pe o treaptă superioară fazei anterioare. Se remarcă în mod deosebit ca interpet doctorul Dumitru Vasiliu în rolul lui Ianke. Formațiile căminelor culturale s-au remarcat printr-o justă alegere a repertoriului adecvat locului de muncă. Spectacolul final al fazei de la Focșani a fost cel prezentat de casa de cultură gazdă, cu poemul dramatic „Marele Fluviu își adună apele" de Dan Tărchilă. Fiecare interpret luat în parte este un valoros actor amator. Antoaneta Gavriliu în Caterina a reușit o adevărată creație artistică. Remarcabilul poem dramatic al lui Dan Tărchilă ridică probleme de regie tehnică deosebit de dificile. Dacă decorurile au fost realizate cu meticulozitate, cu regia tehnică spectacolul a rămas deficitar. Mișcarea artistică de amatori și-a mărit rîndurile. Ea își aduce o vie contribuție la desăvîrșirea revoluției culturale în patria noastră. Cinstim și pe această cale memoria marelui nostru dramaturg I. L. Caragiale. OLGA APOSTOL Tov. Dumitru Mihai, casier la C.E.C. din comuna Însurăței are obiceiul de a nu înapoia cărțile împrumutate de la biblioteca comunală. Ce faci tovarășe ? Am auzit că s-a... mutat biblioteca la dumneata ! ! Desen de V. VASILIU 4&- ' VIATA NOUĂ CARNET STAND ACTIV La Inteprinderie textile din Galați își desfac evantaiele multicolore ale cărților, în fața cititorilor, 4 standuri. Dar cel mai activ rămâne standul al cărei responsabilă voluntară este tovarășa Alexandrina Iliescu. Deși e înființat abia de 6 luni, datorită străduinței leistandului, responsabil au și vîndut 2.150 de cărți, in valoare de 7.200 de lei. Al. Lazariiîe tehnician CARTEA — PRIETENIILE MUNCITORILOR greu să cuprinzi, în cîteva ziduri întreaga activitate culturală de masă ce se desfășoară la Uzina de tablă subțire din Galați. Numai la secția gazogene s-a dublat, față de anul trecut, numărul cititorilor. In ultima vreme, 47 din secție au muncitori cumpărat cărți în valoare de 1.500 lei. Cititorii sînt atrazi de numeroasele manifestări cu cartea, cum a fost recenzia ținută de curînd asupra cărți ..Cuba luptă“ , de RM. Obidem. Gh. Strugureanu lăcătuș O ZI DE ÎNTRECERE ARTISTICA LA PECHEA Zilele trecute, la centrul Pechea, s-a desfășurat faza raională a concursului „Cîntec, joc și voie bună pe ogorul înfrățit“, la care au participat formațiile artistice promovate din Fazele intercomunale. Astfel, căminuli cultural din Pechea s-a prezentat cu corul, taraful de muzică populară și soliști vocali. Lascăr Cel din comuna Catargiu, cu coruri, brigada artistică de agitație. Cuca — cu coruri, dansuri și o formație de fluierași. Gh. Curcă directorul căminului cultural din Pechea Nr. 5466 MATURITATE Pe marele aeroport al vieții, sintem. Citeva ceasuri, cîteva clipe și-apoi vom îmbrățișa universul cu toată dogoarea strînsă in noi. Uite, priviți, am luat înălțime, ■drumuri se-ncolăcesc și aleargă însetate de urmele noastre, stihiile gem temătoare, se string una-n alta fricoase simțind de pe acum în adine tăișul neiertător al noilor noastre motoare. Ba nu, priviți aceste uzine-hidrocentele, au ceva din vibrarea tinereții virile roadele nopții încărcate cu soare, dirzenia celor întorși de la mancă și aplecați peste cărți, peste file, cină orașul in liniște doarme. Furnale respiră fluvii de nori și rumegă flăcăii, oțelul tichiei ■ aiți ingineri și prim-topitori încadrăm materia primă in evul nostru uimitor istoric. Asumpăr n-avem nici-o clipă magnetizați fiind de viitori și încinși noi înșine suntem o flacără vie de iubiri nemuritoare cuprinși. Sau nu, priviți, ne-am intilnit în șaptezeci și doi. Suntem mai gravi, mai tăcuți, ne-a pierit romantismul, băieți . Pici de fel, foștii muncitori și elevi sunt acum ingineri in oțel. ION GHIVIC Laminatorul Aici, printre care mă simt la mine-acasă Cum marinarul știe să-nfrunte orice val Așa și eu, prieteni, de-i cer, pămînt, nu nu pasă Cînd mă cufund în taina oțelului rival. Cînd marea cea de flăcări încaieră metalul îmi pare un joc de fluturi de-acolo de pe mal, Și-așa cum marinarul înfruntă vesel valul Și eu înfrunt, prieteni, cel mai puternic val. Sclișnește aprig valsul, oțelul se îndoaie. Apoi se-ntinde roșu ca fața de drapel. Din ultima-i celulă ies picături de ploaie Ce cad c-un zgomot propriu și sfiinte pe el. Simt fruntea-i ascuțită, e tare ca pumnalul. Simt inima, e-a țării, ca focuri de furnal. Așa ‘"in marinarul înfruntă vesel valul Și eu înfrunt, prieteni cel mai puternic val. IOAN EREMIA Cite etaje n-am durat cu mâinile noastre împodobite cu flori din oțeluri albastre, De cite ori ploile, zăpezile, vinfurile, Nu și-au cvitat pe fețele noastre cioturile, Cite catarge nu ne-au purtat visuri, Spre înălțimi amețitoare și abisuri, Am fost de frumusețe și viață flăminzi, Azi făurim viitorul din izbînzi Noi, puternici, tineri, frumoși, Petale din nuferii roși. ION MUSTAȚA Pe teritoriul regiunii Galați Noi descoperiri arheologice In anii puterii populare, prin contribuția oamenilor muncii de pe ogoare și de pe șantierele de construcți, prin sârguința elevilor și a cadrelor didactice, harta arheologică a regiunii Galați s-a îmbogățit simțitor, prin amplasarea multor puncte arheologice, care însumează un adevărat repertoriu al culturilor materiale străvechi. Descoperirile acestor urme materiale contribuie din plin la creșterea fondului documentar, arheologic și istoric, dîndu-ne posibilitatea să cunoaștem mai temeinic situația populațiilor care au trăit pe aceleași meleaguri pe care oamenii societății de astăzi, într-un efort comun și cu deosebit elan, muncesc la desăvîrșirea construcției socialiste. Cu cîteva zile în urmă, colectivul științific al Muzeului regional de istorie Galați, fiind sesizat de existența unor urme materiale arheologice descoperite pe teritoriul satului Puricani, comuna Aldești, raionul Bujor, s-a deplasat la fața locului pentru cercetări. Aici s-a constatat că în apropiere de clădirea școlii, se găsesc unelte de piatră șlefuite, numeroase fragmente ceramice ce aparțin păstrat proviziile, unor vase mari de lucrate cu mîna și ornamentate în relief, sau prin pictură și excizie, foarte multe bucăți de pomesteală din lut, arse puternic, avînd urme de lemnărie, multe oase de animale Stațiunea arheologică este amplasată pe un bot de deal dominant, orientat cu promotoriul către valea largă a Horincii, flancată de numeroase izvoare, fiind caracteristică așezărilor omenești din timpul epocii neolitice tîrzii (2.500—1.900 î.e.n.). Așezarea poate fi încadrată în marea arie de răspîndire a culturii ceramicei pictate cuteniene, ce reprezintă stadiul de macitulină înflorire a societății neolitice de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, pe teritoriul satului Prodănești, din aceeași comună, la punctul numit „Izvor“, situat în partea de sud-est a satului, într-un loc smîrcos, cu multe izvoare, puternic degradat din cauza alunecărilor de teren, se găsesc numeroase fragmente ceramice, bucăți de vatră, oase de animale iar în profilul malurilor se observă straturi groase de cenușă amestecată cu cărbuni, cioburi ș.a. După structura materialului arheologic cules de la suprafață, stațiunea ar putea fi datată din punct de vedere cronologic în perioada de trecere de la epoca bronzului la epoca fierului (1.200—800 î.e.n.), conținînd totodată și urme de locuire mult mai tîrzii. Cu aceeași ocazie, s-au obținut și alte informații deosebit de prețioase de la învățătorul Constantin Balaban, din satul Lunca, comuna Jorăști, raionul Bujor, care împreună cu elevii școlii de 8 ani din localitate au salvat un număr important de obiecte arheologice și oseminte omenești ce aparțin unui cimitir de inhumație străvechi. O parte din obiectele descoperite au fost donate Muzeului regional de istorie din Galați. Cimitirul se află situat în marginea de nord a satului, la punctul numit „Grozești“, pe malurile abrupte ale apei Covurluiului, unde terenul este în continuă surpare, din cauza viiturilor puternice și a solului foarte nisipos. După tehnica prelucrării ceramicei și tipologia formei vaselor, precum și după marea varietate a obiectelor de podoabă din os, chihlimbar, bronz, argint și altele, mormintele din acest cimitir aparțin unor epoci cu totul diferite. Cele mai vechi morminte aparțin primei epoci a fierului (Hallstatt — 800— 300 î.e.n.). Inventarul lor se caracterizează prin prezența mai multor cești și diferite vase plate, din pastă neagră, de bună calitate, lucioasă, lucrate cu mîna și împodobite artistic prin pliseuri oblice și motive geometrice adînc incizate. Restul mormintelor aparțin unei epoci mult mai tîrzii, e vorba de sec. IV e.n., specifice marii arii de răspindire a „Culturii Cerneahov", care este bine documentată, atît pe teritoriul patriei noastre, cit și pe teritoriul Uniunii Sovietice, în R.S.S. Moldovenească și Ucraina, precum și R. P. Polonă. Inventarul acestor morminte este deosebit de bogat comparativ cu alte culturi din aceeași epocă, caracterizîndu-se printr-un mare număr de vase rituale depuse în morminte drept ofrande. Formele lor sînt foarte variate, e vorba de cîteva oale, căni,cești, străchini, castroane, lucrate la roata olarului. Pe lingă vasele ceramice amintite, din inventarul mormintelor mai fac parte 2 pahare de sticlă, un pieptene din plăcuțe de os, prinse în nituri de bronz, două agrafe de argint, o cataramă de bronz, un pandantiv discoidal de chihlimbar și numeroase mărgele specifice aceleiași epoci. Omogenitatea și bogăția obiectelor descoperite în aceste morminte specifice culturii Cerneahov, ce conțin numeroase elemente de tradiție locală, precum și unele elemente romane de import, ne determină să presupunem că avem de-a face cu o epocă relativ prosperă din punct de vedere economic și cultural deși ne aflăm la începutul migrației popoarelor. In punctele arheologice sus-arătate, colectivul Muzeului regional de istorie din Galați și-a propus să întreprindă săpături arheologice pentru a salva restul urmelor materiale ce se mai găsesc in aceste locuri. In ceea ce privește îmbogățirea continuă a muzeului nostru cu noi exponate muzeale, nu ne îndoim de faptul că cadrele didactice din cuprinsul regiunii Galați, precum și alte persoane, ne vor comunica orice descoperire cu caracter arheologic. IOAN T. DRAGOMIR muzeograf principal Muzeul regional de istorie Galați Noapte de vară... Furtună. De trei ore bîntuia furtuna. De trei ore ploua, turna. Adevărată rupere de nori. Trăznetele se spărgeau tot mai rar și tunetele parcă se îndepărtau. Dar vintul se sălbăticise. Rafale de apă izbeau pămîntul cu neostoită putere și înverșunare. O masă densă de apă se prăvălea fără răgaz din vălmășagul de nori zbîrliți și parcă nu mai avea sftrșit apa. Furtună de vară... ■w Pe șantier, schimbul de noapte se trezise față în față cu furtuna Un timp, oamenii îi ținură piept, ■și îi ținuseră mai mult decit s-ar fi crezut. Excavatoarele cu brațe lungi și gheare de fier, iluminate de zig-zagul fulgerelor, scuturau mai departe loessul. Basculantele încărcate străbătuseră drumul de la săpături la platoul de descărcare fără să ia în seamă urgia. Dar mai apoi, ruperea de nori, înmută solul. Basculantele patinau și nu răzbăteau. Una din mașini se împotmoli și de-abia reuși să ajungă la șosea. Alta dispăru și nimeni nu știa unde dispăruse in beznă. Intim, s-a crezut că șoferul a părăsit șantierul. Mai tîrziu, s-a aflat că se întîmplase cu totul altceva. La miezul nopții nu se mai putea lucra. Natura e natură și n-o poți fringe într-o singură noapte, printr-o lovitură spectaculoasă și magică. Natura poate fi frîntă doar pas cu pas, treaptă cu treaptă. Oamenii din acea noapte n-aveau drumuri pentru mașini , acum le croiau. Făcuseră tot ce se putea. Deocamdată erau obligați să se retragă. Deocamdată, și numai deocamdată. Intr-o baracă stricită, singura care exista pe atunci acolo, se adunară toți oamenii, la adăpost. SCHIȚĂ Șoferi, mecanici, cot la cot. Uzi, furioși, înjurau ploaia. N-aveau cum să lupte și asta îi înfuriase. Cînd veni șeful de schimb, un mecanic ud leoarcă, întreabă: — N-am putea pleca să ne uscam ? Șeful, șovăi. Erau prea înghesuiți in baracă, nici nu se puteau mișca. N-avea nici un rost să-i țină patru ore așa, de-a valma, uzi și obosiți. „Ce-o fi, o fi", gîndi el. „Miineam să explic situația șefului de șantier. E om și are să înțeleagă. Trebuie să înțeleagă, e vorba de oameni. Și spuse scurt și ferm . — Plecați la casele voastre să vă uscați. Rămase singur lângă telefon. Aripi. Rezemat de birou, o visă pe soția lui. Era căsătorit de două săptămîni înainte, n-o visase. Acum, o visa zilnic. Se trezea, se răsucea spre ea, o scutură ușurel de urechi și îi, spuneai— Urîta, iar te-am visat! Acum, în visul acesta, înota cu ea în Dunăre, înota și nu zărea malul. Ea vedea malul și el nu. Și era înciudat că el nu vede bine. Știa că are ochi buni și situația din vis era stupidă. N trezi o mină grea care îi scutura catul. Buimac, sări de pe scaun. — Ce s-a întîmplat ? Privirea i se limpezi și îl desluși pe Stavru, șoferul care dispăruse în timpul furtunii. — Ce-i, Stavrule ? Ești aici ? — Păi, după cum se vede, mai sunt. Dar era să nu mai fiu nicăieri... — Noi credeam că ai fugit acasă. —Draci, acasă. Era să fug în iad. Vă rog dați-mi voie să scot un tractor din parcul de mașini. M-a orbit un fulger pe drumul de cornișă și m-am trezit jos, în vale. Vreau să scot mașina din nămol. — Mergem împreună. Merseră plin de mașini și nu ploaie la parcul reușiră să pornească nici un tractor. Atunci aleseră un buldozer și-l porniră. Coborîră panta cu farurile aprinse Cele două lumini păreau două săgeți înfipta in perdeaua de apă. Săgețile se mișcau, dar perdeaua parcă nici nu se clintea, așa de intens ploua. Ajunși lingă mașina lui Stavru, văzură cu crescuse apa, pînă la bara de direcție. Inginerul înhăță cablul și deschise ușa cabinei. — Lăsați, tovarășe inginer. Vă murdăriți. — Tu faci lumină, eu leg cablul. Ține-mă în bătaia luminii. E clar ? — Bine, dar... — Lasă fleacurile: ești prea obosit. In timp ce lega cablul, inginerul își răni mîna chiar deasupra încheieturii. Privi sîngele și șovăi: să-și panseze mina pe loc sau după aceea ? Cum apa creștea in jurul său, hotărî să termine intii treaba. Pierdu ceva singe pînă isprăvi. Se urcă la volan obosit și se rezemă de spătar să-și tragă suflarea. Simți o smucitură: buldozerul din față se urnise și urca panta tîrînd mașina. Cînd ajunse la șosea, Staviu coborî din buldozer și-l găsi pe inginer pansîndu-și mina. Văzîndu-l, se necăji : — Păi, vezi, mata! Trebuia să mă lași să mă descurc singur. Aia e, tovarășe inginer, te-ai băgat unde nu-ți fierbe oala. — Zău ? zîmbi tinărul. Ia spune-mi unde nu-mi fierbe oala cînd e vorba de mașinile noastre ? Auzi? Ale noastre am spus! Reparară motorul basculantei și plecară spre oraș. Furtuna trecuse și mijeau zorii. In cabină inginerul adormi și zîmbi prin vis, iar își visa soția. Dormea calm, senin: in această noapte grea nu se întîmplase nimic deosebit. Doar un fapt mărunt, o mașină fusese salvată și atît. CORNELIU QMESCU _ POȘTA REDACȚIEI Sevastița Eugenia Tarău, comuna Ulmi, raionul Făurei. Pentru simplitatea și frumusețea ei, vom reda prima frază din scrisoarea de către redacție : „Eu, Tarău Sevastița Eugenia din comuna Ulmu, raionul Făurei, am compus aceste versuri, din acest caiet, și le trimit să luați cunoștință de ele“... Deși această modestie și simplitate caracterizează aproape toate scrisorile începătorilor sosite la redacție, bănuim, în cazul de față o sensibilitate care, susținută de o muncă serioasă, ar putea să dea roade bogate. Ne scrieți în continuare: „de inspirație, nu mă plîng, trăiesc doar in mijlocul țăranilor colectiviști“. Asta fără îndoială așa este. Nu inspirația este aceea care lipsește poeziile dv. de realizarea totalii, ci lipsa de măiestrie poetică. Conținutul de idei din poeziile trimise este valoros. E bine că vă solicită realitatea imediată, înfăptuirile de zi cu zi ale colectiviștilor. al Pentru a ilustra conținutul major poeziilor trimise versuri din „Frumoasă cităm cîteva e viața în colectivă“: Foaie verde de sulfină Partidul ne-a adus lumină Ne-a-nvățat cum să muncim. Viața să ne-o iubim S-avem rod îmbelșugat Pe ogorul fără haz“. E bine însă la început, avind in vedere că nu aveți încă o putere de sinteză și de exprimare formală, matură, să vă fixați asupra unor lucruri cunoscute, concrete, renunțînd la generalități. Vă așteptăm cu încredere. Depinde de dv., de munca pe care o veți depune dacă roadele vor fi cele așteptate. Nicolae Ginghină — Bălășești raionul Bujor. Poezia intitulată „Agronomia“ a fost publicată in ziarul nostru. Așa că, supărarea dv. este neîntemeiată. Din ce ne-ați trimis acum redăm ca izbutită : Odihna pe cîmp Mă culc în poala ta, bunică țară Să-ți mingii chipul nou de soare plin Și frumusețea cerului senin Spre care schela năzuie sprințară Mă culc în poala ta, bătrină glie, Mi-s ochii grei de vrajă și de vis Și gîndurile dăruite mi-s Odată cu puterea toată ție.