Viața Nouă, iulie-septembrie 1962 (Anul 18, nr. 5466-5543)

1962-07-01 / nr. 5466

Pag. 2 a Al treilea concurs bienal de teatru „I. L. CARAGIALE" Luminile rampei și ale... succesului Concursul bienal, de teatru de ama­­tori „I. L. Caragiale“ a intrat în tra­diția poporului nostru ca un strălucit prilej de mobilizare a tuturor „priete­nilor scenei“, pe cei care-și duc cu tot mai sporite succese munca in uzine și pe ogoare, dar a căror inimă bate și pentru frumusețile Thaliei. Iar din aceștia avem cu iniile și în regiunea noastră. Zilele trecute s-a desfășurat, la centrul Galați, a treia etapă a fa­zei regionale a concursului. Emoțiile actorilor amatori, ale instructorilor și ale „suporterilor artistici" din uzinele și întreprinderile respective sunt lesne de imaginat. Dimineața limpede de vară a reușit să alunge „negurile îndoielii“ din mul­te inimi. In jurul Teatrului de Stat Galați au poposit solii teatrului de a­­m­atori din raioanele Tecuci, Bujor și Galați. Nervozitate, griji și... trac. Profesorul Alexandru Refec, instruc­torul echipei din Băleni, își adună în jurul său „leii­ paraleii“, după expre­sia sa : „ Băieți, locul I îl avem în buzu­narul de la vestă, ca să zic așa. „Un iaz și o poveste cu haz“ place, ați vă­zut și din deplasări. Eu cred că totul va merge „șnur“. Și-i drept, „șnur“ au mers și artiș­tii din Băleni, dar nu s-au lăsat nici cei de la Casa raională de cultură din Tecuci, cu piesa „O vizită cu peripeții". Sindicatul învățămînt Galați s-a pre­zentat cu „Suflete de hîrtie" de Diho­­vîcinii și Slobodscoi. O piesă savut­oa­­să, o șarjă necruțătoare ia adresa bi­rocrației, interpretată adesea cu multă naturalețe și vervă. (Fotografia nr. 1). O apariție emoționantă a însemnat colectivul de actori amatori al între­prinderilor textile din Galați. Ei au pus în scenă „Povestea cu șorțurile schimbate“ de C. Bratu (Fotografia nr. 2). încă de la început a cucerit concep­ția regizorală, simplă, pe cât de su­gestivă, a instructorului echipei, Eugen Tudoran, în locul unor decoruri greoaie, pe alocuri anacronice, ori lipsite de e­­locvență, ca cele din Băleni, de exem­plu, s-a folosit aici, cu mult simț al echilibrului, doar atîtea elemente cit să creeze atmosfera și să întregească, prin ineditul decorativ, emoția estetică. Străduința instructorului s-a resimțit favorabil și în ridicarea la același ni­vel calitativ a mai tuturor interpre­ților, ceea ce a făcut cu mult mai con­vingător mesajul piesei. Casa raională de cultură din Bujor, cu piesa ,­la căutarea bucuriei“ de V. Rogoz (Fotografia nr. 3) a constituit o surpriză, dar nu pe linia realizărilor anterioare. Știm că am văduvit de meritate elo­gii și alte echipe ce au participat la concurs, dar un foto-reportaj, oric­tă bunăvoință am avea, nu poate deveni un... album de fotografii. Text: VALER­IU­ GORUNESCU Foto : G. BERCOV * La faza regio­nală a celui de al treilea concurs bie­nal „I. L. Caragia­le" au participat 17 formații sindicale. Din sistemul așe­zămintelor culturale au participat 22 for­mații artistice. • Pe întreaga pe­rioadă a concursului, la fazele intercomu­­nale, raionale și re­gională au fost date aproape 2.000 de spectacole in fața a peste 400.000 spec­tatori. O întrecere entuziasta A treia ediție a Festivalului bienal de teatru de amatori „I. L. Caragia­le“. Faza regională de la centrul Foc­șani. Față de aceeași fază a ediției pre­cedente a festivalului, la care au parti­cipat aceleași raioane ale regiunii, nu­mărul formațiilor participante a cres­cut. Demnă de remarcat este și creș­terea nivelului interpretării artistice, a puterii de exprimare a mesajului artis­tic al lucrărilor dramatice, întrecerea de la Focșani a fost inau­gurată de artiștii amatori de la Fa­brica de conserve din Tecuci cu piesa de teatru „Oameni care tac“ de Al. Voitin. Secvență din lupta eroică a comuniștilor romîni în ilegalitate, ope­ra dramatică a lui Al. Voitin este o lucrare de valoare. Forța morală a­ co­muniștilor este trăită cu o deosebită putere de expresie de Gheorghe Voi­­covici interpretul eroului Axinte. Fiecare erou este o personalitate bine conturată. Meritul interpreților, inspec­torului de la siguranță — Casapii (Aurel Hincu), a­ lui Zigu Schapira ’(Gheorghe Goagă), al cîntăreței Flora (Elena Reghina), a studentului Mihai Bîrsan (Petru Covăseală) și a studen­tei Radu Petrescu (Georgeta Iacob) este de a fi dat viață rolurilor cu sin­ceritate, contribuind la transmiterea mesajului piesei. Au făcut oarecum notă discordantă, fără să­­ știrbească prea mult omogenitatea spectacolului inter­preții rolurilor profesorului Banu și a comisarului. Interpretarea de ansamblu intră într-un ritm corespunzător după primele scene ale actului I. Primele scene sunt lipsite de nerv. Prezentarea de către echipa de tea­tru a Cas­ei raionale de cultură din Panciu a aceleiași piese a creat pre­­­cedentul, cum era și firesc, a compa­rării. Spectacolul artiștilor de la Fa­brica de conserve Tecuci s-a situat pe o treaptă superioară. S-a detașat ca o interpretă talentata Florentina Zaha­­ria în rolul cîntăreței Flora. Un spectacol apreciat de publicul spectator și remarcabil ca ținută artis­tică , a prezentat echipa de teatru a Sindicatului sanitar din Focșani, in­terpretând „Sultele de hîrtie“ de Dîho­­vb­înîi și Slobodscoi. Rolul doctorului Petuhov este interpretat cu inteligență de dr. Mircea Baldovin. Ionel Anto­­nescu a dovedit o afinitate și contopire totală cu eroul interpetat — Ficusov. Restul interpreților se achită onorabil de interpetarea rolurilor. Personalul medico-sanitar de la Sa­nepid Focșani a prezentat cunoscuta piesă a lui Victor Ion Popa „Take, Ianke și Kadîr“. Datorită pregătirii conștiincioase spectacolul s-a prezentat pe o treaptă superioară fazei anterioa­re. Se remarcă în mod deosebit ca in­­terpet doctorul Dumitru Vasiliu în ro­lul lui Ianke. Formațiile căminelor culturale s-au remarcat printr-o justă alegere a re­pertoriului­­ adecvat locului de mun­că. Spectacolul final al fazei de la Foc­șani a fost cel prezentat de casa de cultură gazdă, cu poemul dramatic „Marele Fluviu își adună apele" de Dan Tărchilă. Fiecare interpret luat în parte este un valoros actor amator. Antoaneta Gavriliu în Caterina a reușit o adevă­rată creație artistică. Remarcabilul poem dramatic al lui Dan Tărchilă ridică probleme de regie tehnică deosebit de dificile. Dacă de­corurile au fost realizate cu meticulo­zitate, cu regia tehnică spectacolul a rămas deficitar. Mișcarea artistică de amatori și-a mărit rîndurile. Ea își aduce o vie contribuție la desăvîrșirea revoluției culturale în patria noastră. Cinstim și pe această cale memoria marelui nos­tru dramaturg I. L. Caragiale. OLGA APOSTOL Tov. Dumitru Mihai, casier la C.E.C. din comuna Însurăței are obiceiul de a nu înapoia cărțile împrumutate de la biblioteca co­munală. Ce faci tovarășe ? Am auzit că s-a... mutat biblio­teca la dumneata ! ! Desen de V. VASILIU 4&- ' VIATA NOUĂ C­ARNET STAND ACTIV La Int­eprinder­ie tex­tile din Galați își des­fac evantaiele multico­lore ale cărților, în fa­ța cititorilor, 4 standuri. Dar cel mai activ ră­­mâne standul al cărei responsabilă voluntară es­te tovarășa Alexandrina Iliescu. Deși e înființat abia de 6 luni, datorită străduinței lei­standului, responsabi­l­ au și vîn­dut 2.150 de cărți, in valoare de 7.200 de lei. Al. Lazariiîe tehnician CARTEA — PRIETENIIL­E MUNCITORILOR greu să cu­prinzi, în cîteva zi­duri întreaga activi­tate culturală de ma­să ce se desfășoară la Uzina de tablă subți­re din Galați. Numai la secția gazogene s-a dublat, față de anul trecut, numărul cititorilor. In ultima vreme, 47 din secție au muncitori cumpă­rat cărți în valoare de 1.500 lei. Cititorii sînt atrazi de numeroasele mani­festări cu cartea, cum a fost recenzia ținută de curînd asupra căr­­ți ..Cuba luptă“ , de RM. Obidem. Gh. Strugureanu lăcătuș O ZI DE ÎNTRECERE ARTISTICA LA PECHEA Zilele trecute, la centrul Pechea, s-a desfășurat faza raio­nală a concursului „Cîntec, joc și voie bună pe ogorul înfră­țit“, la care au parti­cipat formațiile artis­tice promovate din Fazele intercomunale. Astfel, căminuli cultu­ral din Pechea s-a prezentat cu corul, taraful de muzică populară și soliști vo­cali. Lascăr Cel din comuna Catargiu, cu coruri, brigada artis­tică de agitație. Cu­ca — cu coruri, dan­suri și o formație de fluierași. Gh. Curcă directorul căminului cultural din Pechea Nr. 5466 MATURITATE Pe marele aeroport al vieții, sintem­. Citeva ceasuri, cîteva clipe și-apoi vom îmbrățișa universul cu toată dogoarea strînsă in noi. Uite, priviți, am luat înălțime, ■drumuri se-ncolăcesc și aleargă însetate de urmele noastre, stihiile gem temătoare, se string una-n alta fricoase simțind de pe acum în adine tăișul neiertător al noilor noastre motoare. Ba nu, priviți aceste uzine-hidrocentele, au ceva din vibrarea tinereții virile roadele nopții încărcate cu soare, dirzenia celor întorși de la mancă și­ aplecați peste cărți, peste file, cină orașul in liniște doarme. Furnale respiră fluvii de nori și rumegă flăcăii, oțelul tichiei ■ aiți ingineri și prim-topitori încadrăm materia primă in evul nostru uimitor is­toric. Asu­mpăr n-avem nici-o clipă magnetizați fiind de viitori și încinși noi înșine suntem­ o flacără vie de iubiri nemuritoare cuprinși. Sau nu, priviți, ne-am intilnit în șaptezeci și doi. Suntem mai gravi, mai tăcuți, ne-a pierit romantismul, băieți . Pici de fel, foștii muncitori și elevi sunt acum ingineri in oțel. ION GHIVIC Laminatorul Aici, printre care mă simt la mine-acasă Cum marinarul știe să-nfrunte orice val Așa și eu, prieteni, de-i cer, pămînt, nu nu­ pasă Cînd mă cufund în taina oțelului rival. Cînd marea cea de flăcări încaieră metalul îmi pare­ un joc de fluturi de-acolo de pe mal, Și-așa cum marinarul înfruntă vesel valul Și eu înfrunt, prieteni, cel mai puternic val. Sclișnește aprig valsul, oțelul se îndoaie. Apoi se-ntinde roșu ca fața de drapel. Din ultima-i celulă ies picături de ploaie Ce cad c-un zgomot propriu și sfiinte pe el. Simt fruntea-i ascuțită, e tare ca pumnalul. Simt inima, e-a țării, ca focuri de furnal. Așa ‘"in marinarul înfruntă vesel valul Și eu înfrunt, prieteni cel mai puternic val. IOAN EREM­IA Cite etaje n-am durat cu mâinile noastre împodobite cu flori din oțeluri albastre, De cite ori ploile, zăpezile, vinfurile, Nu și-au cvitat pe fețele noastre cioturile, Cite catarge nu ne-au purtat visuri, Spre înălțimi amețitoare și­ abisuri, Am fost de frumusețe și viață flăminzi, Azi făurim viitorul din izbînzi Noi, puternici, tineri, frumoși, Petale din nuferii roși. ION MUSTAȚA Pe teritoriul regiunii Galați Noi descoperiri arheologice In anii puterii populare, prin contri­buția oamenilor muncii de pe ogoare ș­i de pe șantierele de construcți, prin sârguința elevilor și a cadrelor didacti­ce, harta arheologică a regiunii Ga­lați s-a îmbogățit simțitor, prin ampla­sarea multor puncte arheologice, care însumează un adevărat repertoriu al culturilor materiale străvechi. Desco­peririle acestor urme materiale contri­buie din plin la creșterea fondului do­cumentar, arheologic și istoric, dîn­­du-ne posibilitatea să cunoaștem mai temeinic situația populațiilor care au trăit pe aceleași meleaguri pe care oa­menii societății de astăzi, într-un efort comun și cu deosebit elan, mun­cesc la desăvîrșirea construcției so­cialiste. Cu cîteva zile în urmă, colectivul științific al Muzeului regional de is­torie Galați, fiind sesizat de existența unor urme materiale arheologice des­coperite pe teritoriul satului Puricani, comuna Ald­ești, raionul Bujor, s-a de­plasat la fața locului pentru cercetări. Aici s-a constatat că în apropiere de clădirea școlii, se găsesc unelte de pia­tră șlefuite, numeroase fragmente cera­mice ce aparțin păstrat proviziile, unor vase mari de lucrate cu mîna și ornamentate în relief, sau prin pictură și excizie, foarte multe bucăți de po­­mesteală din lut, arse puternic, avîn­d urme de lemnărie, multe oase de ani­male Stațiunea arheologică este amplasa­tă pe un bot de deal dominant, orien­tat cu promotoriul către valea largă a Horincii, flancată de numeroase iz­voare, fiind caracteristică așezărilor o­­menești din timpul epocii neolitice tîr­­zii (2.500—1.900 î.e.n.). Așezarea poa­te fi încadrată în marea arie de răs­­pîndire a culturii ceramicei pictate cu­­teniene, ce reprezintă stadiul de ma­cit­ulină înflorire a societății neolitice de pe teritoriul țării noastre. De asemenea, pe teritoriul satului Prodănești, din aceeași comună, la punctul numit „Izvor“, situat în par­tea de sud-est a satului, într-un loc smîrcos, cu multe izvoare, puternic de­gradat din cauza alunecărilor de te­ren, se găsesc numeroase fragmente ceramice, bucăți de vatră, oase de a­­nimale iar în profilul malurilor se ob­servă straturi groase de cenușă ames­tecată cu cărbuni, cioburi ș.a. După structura materialului arheolo­gic cules de la suprafață, stațiunea ar putea fi datată din punct de vedere cronologic în perioada de trecere de la epoca bronzului la epoca fierului (1.200—800 î.e.n.), conținînd totodată și urme de locuire mult mai tîrzii. Cu aceeași ocazie, s-au obținut și alte informații deosebit de prețioase de la învățătorul Constantin Balaban, din satul­­ Lunca, comuna Jorăști, raionul Bujor, care împreună cu elevii școlii de 8 ani din localitate au salvat un număr important de obiecte arheo­logice și oseminte omenești ce aparțin unui cimitir de inhumație străvechi. O parte din obiectele descoperite au fost donate Muzeului regional de istorie din Galați. Cimitirul se află situat în marginea de nord a satului, la punctul numit „Grozești“, pe malurile abrupte ale apei Covurluiului, unde terenul este în continuă surpare, din cauza viitu­rilor puternice și a solului foarte ni­sipos. După tehnica prelucrării ceramicei și tipologia formei vaselor, precum și după marea varietate a obiectelor de podoabă din os, chihlimbar, bronz, a­r­­gint și altele, mormintele din acest cimitir aparțin unor epoci cu totul diferite. Cele mai vechi morminte aparțin pri­mei epoci a fierului (Hallstatt — 800— 300 î.e.n.). Inventarul lor se caracteri­zează prin prezența mai multor cești și diferite vase plate, din pastă nea­gră, de bună calitate, lucioasă, lucrate cu mîna și împodobite artistic prin pliseuri oblice și motive geometrice a­­dînc incizate. Restul mormintelor aparțin unei e­­poci mult mai tîrzii, e vorba de sec. IV e.n., specifice marii arii de răspin­­dire a „Cultu­rii Cerneahov", care este bine documentată, atît pe teritoriul pa­triei noastre, cit și pe teritoriul Uniu­nii Sovietice, în R.S.S. Moldoveneas­că și Ucraina, precum și R. P. Po­lonă. Inventarul acestor morminte este deosebit de bogat comparativ cu alte culturi din aceeași epocă, caracteri­­zîndu-se printr-un mare număr de va­se rituale depuse în morminte drept ofrande. Formele lor sînt foarte variate, e vorba de cîteva oale, căni,­cești, stră­chini, castroane, lucrate la roata ola­­rului. Pe lingă vasele ceramice amintite, din inventarul mormintelor mai fac parte 2 pahare de sticlă, un pieptene din plăcuțe de os, prinse în nituri de bronz, două agrafe de argint, o cata­ramă de bronz, un pandantiv discoidal de chihlimbar și numeroase mărgele specifice aceleiași epoci. Omogenitatea și­ bogăția obiectelor descoperite în aceste morminte speci­fice culturii Cerneahov, ce conțin nu­meroase elemente de tradiție locală, precum și unele elemente romane de import, ne determină să presupunem că avem de-a face cu o epocă relativ prosperă din punct de vedere economic și cultural deși ne aflăm la începutul migrației popoarelor. In punctele arheologice sus-arătate, colectivul Muzeului regional de istorie din Galați și-a propus să întreprindă săpături arheologice pentru a salva res­tul urmelor materiale ce se mai găsesc in aceste locuri. In ceea ce privește îmbogățirea con­tinuă a muzeului nostru cu noi ex­ponate muzeale, nu ne îndoim de fap­tul că cadrele didactice di­n cuprinsul regiunii Galați, precum și alte per­soane, ne vor comunica orice desco­perire cu caracter arheologic. IOAN T. DRAGOMIR muzeograf principal Muzeul regional de istorie Galați Noapte de vară... Furtună. De trei ore bîntuia furtuna. De trei ore ploua, turna. Adevărată rupere de nori. Trăznetele se spăr­geau tot mai rar și tunetele par­că se îndepărtau. Dar vintul se sălbăticise. Rafale de apă izbeau pămîntul cu neostoită putere și înverșunare. O masă densă de apă se prăvălea fără răgaz din vălmășagul de nori zbîrliți și par­că nu mai avea sftrșit apa. Furtună de vară... ■w Pe șantier, schimbul de noapte se trezise față în față cu furtuna Un timp, oamenii îi ținură piept, ■și îi ținuseră mai mult decit s-ar fi crezut. Excavatoarele cu brațe lungi și gheare de fier, iluminate de zig-zagul fulgerelor, scuturau mai departe loessul. Basculantele încărcate străbătuseră drumul de la săpături la platoul de descăr­care fără să ia în seamă urgia. Dar mai apoi, ruperea de nori, înmută solul. Basculantele pati­nau și nu răzbăteau. Una din ma­șini se împotmoli și de-abia reuși să ajungă la șosea. Alta dispăru și nimeni nu știa unde dispăruse in beznă. Intim, s-a crezut că șofe­rul a părăsit șantierul. Mai tîrziu, s-a aflat că se întîmplase cu to­tul altceva. La miezul nopții nu se mai pu­tea lucra. Natura e natură și n-o poți fringe într-o singură noapte, printr-o lovitură spectaculoasă și magică. Natura poate fi frîntă doar pas cu pas, treaptă cu treap­tă. Oamenii din acea noapte n-aveau drumuri pentru mașini , acum le croiau. Făcuseră tot ce se putea. Deocamdată erau obli­­gați să se retragă. Deocamdată, și numai deocamdată.­­ Intr-o baracă stricită, singura care exista pe atunci acolo, se a­­dunară toți oamenii, la adăpost. SCHIȚĂ Șoferi, mecanici, cot la cot. Uzi, furioși, înjurau ploaia. N-aveau cum să lupte și asta îi înfuriase. Cînd veni șeful de schimb, un mecanic ud­­ leoarcă, întreabă: — N-am putea pleca să ne us­cam ? Șeful, șovăi. Erau prea înghe­suiți in baracă, nici nu se puteau mișca. N-avea nici un rost să-i țină patru ore așa, de-a valma, uzi și obosiți. „Ce-o fi, o fi", gîndi el. „Miine­am să explic situația șe­fului de șantier. E om și are să înțeleagă. Trebuie să înțeleagă, e vorba de oameni. Și spuse scurt și ferm . — Plecați la casele voastre să vă uscați. Rămase singur lângă telefon. Aripi. Rezemat de birou, o visă pe soția lui. Era căsătorit de două săptămîni­ înainte, n-o visase. A­­cum, o visa zilnic. Se trezea, se răsucea spre ea, o scutură ușurel de urechi și îi, spuneai­— Urîta, iar te-am visat! Acum, în visul acesta, înota cu ea în Dunăre, înota și nu zărea malul. Ea vedea malul și el nu. Și era înciudat că el nu vede bine. Știa că are ochi buni și situația din vis era stupidă. N­ trezi o mină grea care îi scu­tura catul. Buimac, sări de pe scaun. — Ce s-a întîmplat ? Privirea i se limpezi și îl des­luși pe Sta­vru, șoferul care dispă­ruse în timpul furtunii. — Ce-i, Stavrule ? Ești aici ? — Păi, după cum se vede, mai sunt. Dar era să nu mai fiu nică­ieri... — Noi credeam că ai fugit a­­­casă. —Draci, acasă. Era să fug în iad. Vă rog dați-mi voie să scot un tractor din parcul de mașini. M-a orbit un fulger pe drumul de cornișă și m-am trezit jos, în va­le. Vreau să scot mașina din nă­mol. — Mergem împreună. Mer­seră plin de mașini și nu ploaie la parcul reușiră să por­nească nici un tractor. Atunci ale­seră un buldozer și-l porniră. Co­­borîră panta cu farurile aprinse Cele două lumini păreau două să­geți înfipta in perdeaua de apă. Săgețile se mișcau, d­ar perdeaua parcă nici nu se clintea, așa de intens ploua. Ajunși lingă mașina lui Stavru, văzură cu­ crescuse apa, pînă la bara de­ direcție. Inginerul înhăță cablul și des­chise ușa cabinei. — Lăsați, tovarășe inginer. Vă murdăriți. — Tu faci lumină, eu leg ca­blul. Ține-mă în bătaia luminii. E­­ clar ? — Bine, dar... — Lasă fleacurile: ești prea obosit. In timp ce lega cablul, ingine­rul își răni mîna chiar deasupra încheieturii. Privi sîngele și șovăi: să-și panseze mina pe loc sau după aceea ? Cum apa creștea in jurul său, hotărî să termine intii treaba. Pierdu ceva singe pînă is­prăvi. Se urcă la volan obosit și se rezemă de spătar să-și tragă suflarea. Simți o smucitură: buldozerul din față se urnise și urca panta tîrînd mașina. Cînd ajunse la șosea, Staviu coborî din buldozer și-l găsi pe inginer pansîndu-și mina. Văzîn­­du-l, se necăji : — Păi, vezi, mata! Trebuia să mă lași să mă descurc singur. Aia e, tovarășe inginer, te-ai băgat unde nu-ți fierbe oala. — Zău ? zîmbi tinărul. Ia spu­ne-mi unde nu-mi fierbe oala cînd e vorba de mașinile noastre ? Auzi? Ale noastre am spus! Reparară motorul basculantei și plecară spre oraș. Furtuna tre­cuse și mijeau zorii. In cabină in­ginerul adormi și zîmbi prin vis, iar își visa soția. Dormea calm, senin: in această noapte grea nu se întîmplase nimic deosebit. Doar un fapt mărunt, o mașină fusese salvată și atît. CORNELI­U QMESCU _ POȘTA REDACȚIEI Sevastița Eugenia Tarău, comu­na Ulm­i, raionul Făurei. Pentru simplitatea și frumusețea ei, vom­ re­­da prima frază din scrisoarea de­ către redacție : „Eu, Tarău Sevas­­tița Eugenia din comuna Ulmu, ra­ionul Făurei, am compus aceste versuri, din acest caiet, și le trimit să luați cunoștință de ele“... Deși această modestie și simplitate ca­racterizează aproape toate scrisorile începătorilor sosite la redacție, bă­nuim, în cazul de față o sensibili­tate care, susținută de o muncă se­rioasă, ar putea să dea roade boga­te. Ne scrieți în continuare: „de in­spirație, nu mă plîng, trăiesc doar in mijlocul țăranilor colectiviști“. Asta fără îndoială așa este. Nu in­spirația este aceea care lipsește poe­ziile dv. de realizarea totalii, ci lip­sa de măiestrie poetică. Conținutul de idei din poeziile trimise este va­loros. E bine că vă solicită realita­tea imediată, înfăptuirile de zi cu zi ale colectiviștilor. al Pentru a ilustra conținutul major poeziilor trimise versuri din „Frumoasă cităm cîteva e viața în colectivă“: Foaie verde de sulfină Partidul ne-a adus lumină Ne-a-nvățat cum să muncim. Viața să ne-o iubim S-avem rod îmbelșugat Pe ogorul fără haz“. E bine însă la început, avind in vedere că nu aveți încă o putere de sinteză și de exprimare formală, matură, să vă fixați asupra unor lucruri cunoscute, concrete, renun­­­țînd la generalități. Vă așteptăm cu încredere. Depinde de dv., de munca pe care o veți depune dacă roadele vor fi cele așteptate. Nicolae Ginghină — Bălășești raionul Bujor. Poezia intitulată „Agronomia“ a fost publicată in ziarul nostru. Așa că, supărarea dv. este neîntemeiată. Din ce ne-ați tri­mis acum redăm ca izbutită : Odihna pe cîmp Mă culc în poala ta, bunică țară Să-ți mingii chipul nou de soare plin Și frumusețea cerului senin Spre care schela năzuie sprințară Mă culc în poala ta, bătrină glie, Mi-s ochii grei de vrajă și de vis Și gîndurile dăruite mi-s Odată cu puterea toată ție.

Next