Viața Nouă, ianuarie-martie 1971 (Anul 27, nr. 8102-8176)

1971-01-03 / nr. 8102

Pag. a 2-a Nr. 8102 VIAȚA NOUĂ (Urmare din pag. 1) Dar să nu ne grăbim ! Nu e încă nici ora 21. Orașul se agită. Pe pîrtiile de lumină care curg din brazi, pe lingă stele ce strălucesc, calea atît de lungă a pregătirilor continuă încă. La „Alimentara" ul­timii cetățeni își primesc cumpă­răturile și lasă un „La mulți ani", la coafor — nici nu se putea alt­fel — lume multă, dar și tot atî­­tea zîmbete. Taximetrele aleargă fără odihnă, autobuzele­ își poar­tă grăbite călătorii. Și deodată, parcă la un semnal, pe la ora 22 observăm pe stradă o aparentă liniște. Apartamentele privesc toa­te cu ochi luminoși, forfota s-a mutat în bucătării, se plimbă prin fata oglinzii. In bucătării se întețește agitația. Sînt rînduite oale și cratițe mari pe care de abia le pot duce doi oameni. Georgică Lungu mai ma­rele bucătarilor de la restauran­tul „Dunărea" pregătește cu mult dichis parada bunătăților.. Acumi se arată primii musafiri. Com­plexul „Dunărea" stă să-i aștepte sub cupola de confetii și rîuri ar­gintate de serpentine. Ora 22 și 15 minute. E" MOMEN­TUL PLECĂRII. Gheorghe Bălan, de la Șantierul naval se grăbește spre grădina publică, spre locul unde tinerețea din Galați și-a dat întîlnire cu veselia și noul an. Mecanicul Andreaș Toader și aju­torul său, Emil Mocanu, abia co­­borîți de pe Diesel, se despart în dreptul Depoului C.F.R. Tecuci cu un „La multi ani" Și în timp ce ei se grăbesc spre casă, un alt diese­­list, Costică Diaconu, secondat de Nicolae Mocanu se grăbesc să în­­tîmpine Anul nou. Și garnitura de tren se pierde în noapte. Cînd vor ajunge prin apropierea gării Tu­dor Vladimirescu vor saluta și ei cel mai tînăr pasager al plaiu­lui românesc. Prim-topitorul Dumitru Grădi­­naru privește de la geamul mași­nii orașul scăldat în lumini, z­îm­­bește în sinea lui pentru fiecare grup văzut pe trotuar, dar se gîn­­dește la șarjele Anului nou. Ma­șina se strecoară, părăsește stră­zile orașului și se înscrie pe ma­gistrala spre Combinat. O să ne mai întîlnim cu Grădinaru și cu „ortacii" lui la ora cînd primele artificii ale fluidului metalic vor saluta în numele muncii tînărul abia intrat în drepturi. Se întretaie drumurile. Maistrul Ion Sima și inginerul Gheorghe Borțun (Trustul de construcții) grăbesc pasul spre noul hotel „Turist". Aici vor petrece ei și tovarășii lor de muncă revelionul. Nici nu era un loc mai nimerit decît acesta pe care ei, lucrătorii de la Trustul de construcții, l-au înălțat atît de mîndru pe harta e­­dilitară a Galatiului. Nea Cărare — cum îi spun cei mai tineri — impiegatul de mișcare e acolo în gara Tecuci, face comanda de in­trare noului An. — Cîte asemenea „trenuri" sim­bolice­ ați primit ? — Nu știu exact. Știu însă pre­cis că acesta e ultimul. Cu el, cu anul 1971, sosește pensionarea mea Și omul se îndreaptă undeva la linia a III-a. Un tren e gata de plecare, ultimul din anul 1970. Cu bice, cu buhai, cu tot alaiul, plugarii trag la tot gospodarul o brazdă de belșug și sănătate. Răsună urarea tradițională la Bă­­lășești, se aude pe ulițele comu­nei Măstăcani, își caută gazda pri­mitoare din Berești și Galați. Dar unde nu poposește acum ? Cei din Șendreni se îndreaptă spre o uliță, cea a solidarității , au ei de făcut la 27 de familii de aici o urare a bucuriei. Apele i-au lovit crîncen, dar au sărit oamenii și i-au ajutat de stat acum în casă nouă. Și cum e obiceiul, gazda îi îmbie cu turte, cu nuci și covrigi. Mîine­anul se-nnoiește Plugușorul se pornește... Mesajul primăverii și el înnoitor pornește de la feciorii comunei către familiile care și-au făcut un rost și-și doresc fericirea lor și celor care cu inima și brațele au fost alături de ei în clipele de grea cumpănă. ANUL CARE PLEACĂ IȘI NU­MĂRA MINUTELE. La marea ma­să a revelionului s-au adunat de acum toți. Undeva pe strada Cer­bului, la nr. 15, în familia opera­torului principal de dană din por­tul Docuri, Ion P. Vasile, e nespu­să bucurie. Cei ai casei cu frații soției, veniți de peste Dunăre, se rînduiesc la felicitări. Ion le pri­mește și nu fără emoție. Mai deu­năzi, era onorat pentru merite deosebite în muncă cu „Ordinul muncii" clasa a IlI-a. O altă casă pe strada Traian nr. 373. Sunt aprinse toate luminile, dar e liniște. E o pace sufletească, o mulțumire de sine și o mare bucurie aici o trăiesc și o simt cei doi oameni Elisabeta și Vicen­­țiu Bruck. Au trecut prin ani îm­preună, tot așa alături, iar reve­lionul de acum le-a adus cu el serbarea nunții lor de aur. Anii și-au spus cuvîntul, dar n-au pu­tut îmbătrîni sentimentele. Fie ca alți și alți ani să-i găsească tot îm­preună. Moș Micu Panait și mătușa Nica și-au strîns în jur cele șapte fete cu soții lor și cei 14 nepotei. Doar Simion nu-i de față, întîmpină Anul nou la datorie. Și cum s­au obișnuit de ani de zile, moș Panait hîtru cum e, lansează urarea : — Cîți sînteți, atîți străne­poți și sînt mulțumit să vă văd pe toți ! Minutele aleargă. Invitații sînt în așteptare. Atmosfera e densă, frazele sînt scurte. Deși e încă printre noi, deși mai are pînă cînd va părăsi arena vieții cotidiene se vorbește ca despre ceva lăsat de acum în trecut. — A fost un an roditor, se a­­dresează tovarășului de alături Niculiță Spînu, brigadierul viticol. — A fost anul 20 al cooperati­vei noastre, — precizează Gheor­ghe Pintilie, și el brigadier al co­operativei agricole din Băleni. Și cinstește un pahar din vi­nul ăl bun. Uniți în muncă, coope­ratorii au ținut ca și de revelion să fie împreună la aceeași masă încărcată cu bucatele rodite prin strădania lor. Ora 23 și 44 de minute. Ase­menea țării întregi, într-un gînd și o dorință, oamenii muncii din ju­dețul Galați ascultă mesajul de Anul nou al tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, secretarul general al partidului nostru. Urarea de sănă­tate, de prosperitate, îndemnurile și cuvintele calde, ale secretaru­lui general li se adresează și lor. Și simt încă o dată la ce preț se evaluează astăzi munca. — La mulți ani, ridică paharul Ion Raită. — La mulți ani și bucurie, băr­bate, îi răspunde soția. Strînși în jurul mesei, al bradu­lui, împreună cu cei 4 copii ai lor, soții Raită sînt mulțumiți. De cînd se știu, la I.T.G. mereu i-au căutat vorbele bune, iar acasă mereu a stat înțelegerea și buna dispozi­ție. — Să crească ei mari și voinici!. i se luminează ochii de bucurie soțului. E ORA 24. Se revarsă cascadele de urări, se întîlnesc cupele de șampanie, sirenele vapoarelor cheamă depărtările. Se aud dorin­țe, se repetă făgăduințe. Anul 1971 e concetățeanul nos­tru. Facem primul drum al anului spre locul unde se plămădește metalul. Ora 0,30. SEMNE BUNE ANUL­ARE. La furnalul 2, maistrul Ilie Costiuc anunță : Elaborăm ! Prim-topitorul Dumitru Grădina­ru acționează. La pupitrul de comandă o sim­plă apăsare și mașina de perforat a orificiului de evacuare a fontei este pusă în funcțiune. Eliberată, fonta se scurge rîu pe jgheab. Mi­liarde de artificii salută Anul nou. Furnaliștii își zîmbesc și-și permit vreme de cîteva strîngă în grupuri, secunde să se Cineva, după ce privește cadranul ceasului, do­molește emoția. — Fraților am trecut în 1971. LA MULȚI ANI!­­ Oamenii focului continuu și al temperaturilor înalte își string mîinile, se îmbrățișează, își urea­ză noroc. Apoi își reiau locurile lor căci prima șarjă — rîu de foc — își urmează drumul și jurnaliștii țin să întrunească toate condițiile tehnice. Dincolo, la furnalul nr. 1, din aceeași atenție și pricepere a izvorît prima șarjă a anului. ORA 0,45 OȚELĂRIA, platforma convertizorului nr. 1. Inginerul Mihai Preda e la primul lui reve­lion al muncii. Cabina de coman­dă e pe recepție : „Insuflați 300 pe minut!", se aude comanda. O manetă manevrată și flacăra de la gura convertizorului revine la normal. Trec alte cîteva minute și... — Insuflați oxigen la cantitatea normală­­, se transmite din nou. — Carbon 379, siliciu 0,72, man­gan 0,88, fosfor 0,14, sulf 00,50. — In ordine, răspunde omul de la masa de recepție a comenzilor. Au trecut 18 minute de cînd lan­cea insuflă oxigen, de cînd din convertizor irup flăcări și scîntei. Convertizorul e înclinat și topito­­rul Costache Dănăilă ia prima pro­­bă. O probă, a doua și oțelul curge în cupele vagoanelor. S-au plămă­dit primele 150 de tone de oțel ale anului. Ora 1:30." Lăsăm în urmă platoul de foc și descoperim orașul scăl­dat în lumini. Pe străzi se întil­­nește și se plimbă doar veselia care vine de peste tot și dă Gala­țiului un aer sărbătoresc. Vine de sus, de la Grupul școlar C.S.G., un­de și-au dat întîlnire 400 de jurna­­liști, oțelari, laminoriști, muncitori, ingineri și tehnicieni de la aglo­merare, de la fabrica de refractare. Maistrul Gheorghe Pauliuc de la Laminorul de tablă groasă primeș­te mulțumit felicitările grupurilor, dar nu se lasă de loc înduplecat la nici o glumă. — Nea Gheorghe, eu zic să mai lași și pe alții în frunte. — Nici nu mă gîndesc. Dar da­că vor să încerce n-au decît că tot o să piardă, le răspunde el tot cu o glumă. Și vorbele frumoase se adună, și clinchetul de pahare se înte­țește. Cei ce au dovedit prin fapte că țin la prestigiul cetății de me­tal nu se dezmint nici cînd e vor­ba de petrecere. Bucuria e alături de ei, este bucuria împlinirilor u­­nui an rodnic, expresia gîndului înfrumusețat de perspectiva anu­lui 1971, a cincinalului, a noului deceniu în care țara pășește cu atîtea promisiuni de împlinire. LA BRAȚ CU TINEREȚEA. Un brad viguros, pe măsura lor, cobo­­rît de pe crestele albite, domină sala peste care cad cascade de confetii. Cele 500 de fete tinere știu bine să se avînte și în iure­șul horelor, dar nu le displace nici legănarea molcomă a tangou­­lui, nu-și fac probleme la un con­curs de cîntece. Totul e să perse­verezi că și așa epigramele își gă­sesc adresanții. Undeva printre tinerii de la U­­zina mecanică navală s-a încins o discuție de la care Ion Beznea se dă în lături. — Cum de te căsătorești ?, că ziceai... — Ei, trebuia că „floarea se poate usca de dor și de depărta­re". Or, de la Uzina mecanică pînă la „11 Iunie" e cale lungă și cum Dafina mea e gingașă și nlă­­pîndă. .. — Ce mai, te-au cucerit florile. — De ce nu, și dacă ați vrea să știți îmi doresc și un boboc pe zi. Intr-un grup de studenți, Andrei Viorel din anul VI, facultatea de mecanică, e în centrul atenției. Pentru el anul 1970 a fost anul In care speranțele puse în realizarea dorințelor S-au împlinit. E cel mai bun student al secției construcții de nave, student care a primit la examene media 9,40. — Dacă ți s-ar da un culoar imaginar de plecare pe anul 1971 ? — Mi-aș lua o navă al cărei motor să fie proiectat și montat de mine, tocmai tema proiectului de stat la care lucrez. , Pe aproape, un alt grup, de data aceasta de elevi. Intrăm în vorbă cu Petre Căruceru din anul V de la liceul economic. — Ce-ți dorești pentru anul 1971 ? — Să iau bacalaureatul și să reușesc la facultate. — Atît !? — Ce e puțin !?, răspunde el mi­rat și ne amuzăm împreună. La o masă cîțiva tineri cîntau, deși acele ceasornicului nu anun­țaseră încă sosirea noului an. — Mulți ani trăiască! Tînărul Teodor Vulcan de la I.A.S. Smîrdan, primea cu emoție onorurile colegilor, împlinea în această seară de schimb de șta­fetă vîrsta de 23 de ani. Toți se amuză și cu toții se a­­vîntă în dans. NE CHEAMĂ FLUVIUL. Un po­­pas în mijlocul celor care își au emisari pe atîtea mări și țări. Con­structorii navighează la ora a­­ceasta între voie bună și veselie. In fiecare an, în primele ore de început, constructorii de nave - oamenii care se cunosc și se pre­țuiesc, unii de o viață — își dau întîlnire pentru a fi și cu acest prilej împreună. — Dacă am mai făcut revelio­nul cu tovarășii mei de muncă ? repetă întrebarea mirat brigadie­rul mecanic Gheorghe Iosif. Mai bine am socoti de cîte ori nu l-am făcut împreună. ...Dacă mă gîndesc bine asta nu s-a întîm­­plat decît o dată sau de cel mult două ori. Dar să vă fac cunoș­tință: Ion, fratele meu, și el me­canic în atelierul nostru de me­­canică-montaj, colegul, Ștefan Coțofană, familiile noastre. Și brigadierul cuprinde roată cu mîna întreaga sală, sărbătorește împodobită a restaurantului „Ga­lați", locul de petrecere al nava­­liștilor. Gestul lui cheamă spre sine un pahar ridicat de maistrul Gheorghe Stoica, un altul cinstit de lăcătușul Toader Chiriac... — Noroc și numai bucurii, își doresc oamenii. Dunărea se strecoară parcă sfi­oasă pe lîngă orașul cu toate lu­minile aprinse. In port un zvon de clipocit de valuri, cu cîntece — cum numai marinarii știu să le trimită undeva, departe. Stau la descărcare 28 de nave mariti­me. Marinarii greci și panamezi, englezi și români au acostat în anul 1971, aici în „Orașul de la Dunăre". Și ca orice fiu, dornic ca Anul nou să-l găsească între ai săi, cargoul „Galați" se află acasă, încheie un deceniu acolo de unde a plecat să poarte me­sajul de hărnicie pe mări și o­­ceane. Linii, puncte duc prin eter a­­celeași cuvinte încărcate de e­­moție. „La mulți ani!" pleacă amonte spre Oltina, se grăbește pînă la Mare și zăbovește la co­manda navei împingător „Alba" care s-a desprins de chei de un an și va ajunge în zorii altui an la destinație. La comandă, căpi­tanul Nicolae Ion. In primul mi­nut dispecerul Ștefan Stoicovici lansează către toate navele DNF „Navrom" Galați ordinul perma­nent pentru 366 de zile : „SĂNĂ­TATE, SUCCESE, SATISFAC­ȚII !“ Pe recepție, navele aflate în porturi și nava împingător „Alba", aflată la confluența din­tre ani, la km. 200, primesc or­dinul și toastează după obiceiul marinăresc. — La mulți ani, nea Bolbo­­ceanu, se adresează comandantul pilotului. — Toată viteza înainte. Petre. Am intrat în apele lui ’71, plea­că apoi comanda spre Petre Crainic din sala mașinilor. ORA 3 ȘI 45 DE MINUTE. A­­veți legătura cu primul fiu al a­­nului, glumește medicul de gar­dă Gheorghe Ionescu. Se simte excelent printre noi. Bine făcut, Silviu nu-și găsește astîmpăr, re­fuză să se culce. Mama — Paula Covrig — îl mîngîie cu zîmbete. Silviu a și împlinit... 3 ore. A venit pe lume o dată 1971. Medicul se grăbește cu anul spre sala de naștere a maternității din Galați, acolo unde împreună cu personalul de gardă ajută sosi­rea pe lume a cetățenilor începu­tului de deceniu. ORA 4. INTERURBAN 20. „La mulți ani, 1" Aveți convorbirile cu Sinaia, Tușnad, motel „Timiș" și Borsec. — Faceți o excepție de la regulă și spuneți cui să-i mulțu­mim la ceas de bucurie. — Ar trebui s-o faceți de șap­te ori. Mesajele de bucurie le-am transmis la Oradea și București, la Baia Mare și Iași. Marilena Petrea, Roșu Persida, Sofia Stoi­­cescu, Lina Iosifescu, Cristina Holoștenco, Elena Meran și Eu­genia Sîrbu. — Fiecăruia un buchet de cu­vinte frumoase. — Rămînem la telefon. Sinaia ca și Borsecul comunică un reve­lion la înălțime pentru gălățenii care au întîmpinat aici noul an. De la familia tehnicianului Ma­nea Iancu, de la I.C.G. aflată la motelul „Timiș" primim confir­marea acomodării cu atmosfera încărcată de glume. La Izvorul Mureșului, muntele grăiește din frunză de cetină ce­lor cîteva zeci de tineri gălățeni plini de imensitățile primelor zori din acest an, „bătrîn" de cîteva ore. Tehniciană Georgeta Lovin și profesoara Marioara Manu sînt de părere că cei ce se logodesc cu harul alpin poartă cu ei, timp de un an de zile, se­tea de verde, de viață și proaspăt. Avem pe fir Moscova. E o con­vorbire cu imaginația despre o realitate. Pe străzile largi ale ca­pitalei sovietice, desfășurate sub un superb evantai de­ lumini, se află 30 de oaspeți români sosiți de pe malurile unui fluviu călă­tor, cu legănare de doină stră­bună. Prin bucuria inginerului Nicolae Barbil, de la I.A.S. Be­rești și a asistentei medicale Baia Marin, Galațiul și Dunărea noastră salută în clinchet de pa­hare și în grai românesc la atî­tea mii de km noul an. ORELE TREC ȘI CHEAMĂ ZORILE. Ce repede fuge timpul ! Sus, pe bulevardul Coșbuc reve­lionul constructorilor de la șan­tierul nr. 31 al I.C.M.S.G. nu ține seama de vreme. Preocupat cu ale mesei rosturi, maistrul prin­cipal, Eugen Pamfil numai de discuție nu mai are timp. Se ve­de bucuria și rostul satisfacției e știut i a executat montajul linii­lor de tăiere din secția ajustaj a laminorului de­­ benzi la­ rece și le-a predat beneficiarului înain­te de termeni In preajma soților Goraș îl zărint pe Nicolae Doru, omul care a condus lucrările la gospodăria de iapă. De la aceeași masă îmbelșugată nu se făcea să lipsească ing. Petre Cristescu, șeful șantierului. Nume bine cu­noscute, nu o dată eroii reporta­jelor noastre în deceniul de exis­tență a I.C.M.S.G. Pe aproape, șefii de echipă Ilie Caraibot, Du­mitru Ciobanu, Gh. Tocileanu și Alexandru Volici toastează pen­tru succesele lor, toastează pen­tru izbmzile care Și le doresc în noul an. ’ " * Fiecare își dorește pe lîn­gă u­­rarea tradițională și... — Sănătate fraților! Apoi și furnalul ! — Se face1 să auzi așa ceva a­­ici, unde „­specialitatea casei" ” (Continuare în­ pag. a III-a) 27 de familii din co­muna Șendreni ale că­ror case au fost distruse de apele dezlănțuite ale Siretului au sărbătorit revelionul în case noi, situate acum pe strada Solidarității. In ultima zi a anului urătorii au ținut să-și oprească plu­gușorul și la casa lui Ion Pintilie. ORELE REVELIONULUI Ultimii cumpărători și ultimele cumpărături la supermagazinul din Mazepa. O urare sinceră în noaptea de revelion tinerilor căsătoriți : Mi­­luca și Petre Bujeniță. Pregătiri pentru parada bunătăților la restaurantul „Dunărea".­­ In „familia" constructorilor — clipele de voie bună și antren­velion­ de la șantierul 31 al I.C.M.S.G. au fost atributele nopții de re­ A v I­v t 4 1

Next