Viaţa Romînească, 1936 (Anul 28, nr. 1-5)
1936 / nr. 1
Chenare critice In loc de bilanţ Un bilanţ literar, la sfîrşit de an, nu trebuie să închee o contabilitate şi o statistică, ci să încununeze o evoluţie. O cifră într’o sumă nu contează decit aritmetic, pe cînd un senz sufletesc determină şi promovează. Cite conţinuturi noui s’au adăugat la fondul productiv al poporului şi cu cite valori reale s’a îmbogăţit o cultură. — iată ce ar trebui să fie un bilanţ. Cărţi pot apărea multe într’un an de zile, într’o ţară unde editorii sunt plictisiţi de tîlmăciri şi, de literatură străină. Ele, însă, nu semnifică mai nimic dacă, nu cuprind între coperte şi metalul de preţ din care se poate făuri un prestigiu cert. Nu întotdeauna o carte reprezintă o valoare cînd corespunde la o necesitate a lectorului, fiindcă nu întotdeauna lectorul este un criteriu. Şi dacă sporeşte consumul cărţii în raport cu puterea de îngurgitare a lectorului, nu avem încă un indiciu asupra intensităţii literare. Am vrea să ştim, cîte momente a marcat în acest an evoluţia progresivă a spiritului creator, cu cîte trepte a urcat pe scara valorilor culturii, cu cîţi paşi am împins înainte producţia poporului, cu cît s’a relevat sufletul lui, cîte din notele specificităţii s’au realizat, cu cîte nuanţe noui s’a îmbogăţit tonul particular al sufletului popular, şi la cite năzuinţe de preponderenţă suntem îndreptăţiţi. Senzibilitatea unei naţiuni nu devine accesibilă decît concretizată în valorile culturale. O carte bună e o vioară rezonantă din care arcuşul meşter poate desgropa melodii necîntate. Şi puţine arcuşuri au răsunat pe nervii unui popor înzestrat să vibreze la tot ce e fin şi e artă. O literatură din nărav şi din deprindere, se poate substitui ca valoare de circulaţie unei literaturi din ţîşnire, dar nu poate înlocui niciodată un fond autentic, devenit normă şi măsură. Nu totdeauna, în cultură, principiul circulaţiei valorilor este identic cu principiul selectării lor. In afară de cîteva romane: Gib Mihăescu (Rusoaica şi Donna alba), Cesar Petrescu (Luceafărul şi Cheia visurilor), cîteva penetrante eseuri: Mihai Ralea (Valori), Lucian Blaga (Orizont şi stil şi Cenzura transcendentă), cîteva cărţi de cercetare migăloasă: G. Călinescu (Opera lui Mihai Eminescu), N. Cartojan (Erotocrit în literatura populară) şi altele de o importanţă egală literatura s’a menţinut la nivelul ştiut. Anul acesta nu este, însă, nici un an al poeziei (cu toate că s’a tipărit destulă), nici un an al romanului (cu toate că s’au publicat destule), nici un an al esseului (cu toate că s’au tipărit suficiente). Este un an al lui Eminescu. Politica revendică drept linii directoare ideile lui Mihai Eminescu; poesia revine la armoniile lui Mihai Eminescu; esseul are un obiect limitat: Eminescu; cercetătorii sunt aplicaţi asupra unei vieţi, unei opere: Eminescu. Dacă n’ar fi decît volumele d-lui G. Călinescu.