Viaţa Românească, 1970 (Anul 23, nr. 1-12)

1970 / nr. 2

constantin partene sasa pană „antologia literaturii române de avangardă“*’ „O asemenea antologie era timpul să apară“, spune autorul ei, în cu­­vântul lămuritor. Subscriem fără re­zerve. S-au emis, într-adevăr, multa non multam despre avangarda lite­rară interbelică, adesea pe baza unor idei preconcepute, fără cunoaş­terea la sursă a fenomenului. Anto­logia de faţă, întocmită de Saşa Pană, unul din promotorii poeziei moderne româneşti, este un docu­ment masiv, cu valenţe ştiinţifice ca orice document autentic, dar şi cu virtuţi terapeutice antiepigoniste. Aceste implicaţii — să zicem — de igienă literară ni se par deosebit de actuale. Ne exprimăm şi noi, împreună cu autorul antologiei, convingerea că, după lectura ei, unii tineri poeţi „vor renunţa să descopere prin scrisul lor... desco­periri semicentenare !“ Inserarea textelor este precedată de imprimarea, pe o întreagă pa­gină, a patru mottouri, extrase din scrierile lui Lautréamont, Eminescu, Ehrenburg, Voronca. Un amănunt plin de semnificaţii dense privind fenomenul antologat, care trădează însă şi o anume integrare afectivă a întocmitorului cu aparenţă de ple­doarie pro domo, prea sinceră pen­tru a putea fi condamnată, întoc­mirea unei antologii — instrument ştiinţific de cercetare — de către un autor partizan nu este, în ge­neral, o practică de recomandat. Ju­decind intenţiile, motivarea proce­deelor şi, mai ales, concordanţa acestora cu realizările, alcătuitorul Antologiei literaturii române de avangardă nu poate fi suspectat de nici o idee preconcepută. Urmărind a contura imaginea de ansamblu a avangardei Literare ro­mâneşti fără a o falsifica, Saşa Paină include în antologia sa cinci­zeci şi opt de scriitori. Deci foarte mulţi. E bine sau nu ? Bine, pentru cunoaşterea amplă a tuturor faţete­lor unei mişcări literare atît de controversate un timp, dogmatic re­pudiată. Mai puţin indicat pentru o antologie care, prin definiţie, pre­supune selecţia riguroasă. Printre cei cincizeci şi opt de scriitori ai antologiei se numără precursorii (paradoxal pentru esenţa negatoare a avangardei, nu însă pentru modernismul românesc) : Urmuz, Tristan Tzara ; simpatizanţii (şi reciproca ; simpatizaţii) : T. Ar­­ghezi, I. Barbu; reprezentanţii: Ghe­­rasim Duca, Gelu Naum, Saşa Pană, Virgil Teodorescu, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Stephane Roll ; partizanii: Barbu Brezianu, Madda Halda, Ma­rius Lotar, Miralena Millany, Mihail Sabini, ş.a. Ideii conturării ansam­blului i se subordonează şi inclu­derea a nouăsprezece manifeste şi alte articole programatice ale gru­părilor (revistelor) de avangardă, în faţa unui atît de bolgait material, deşi nu în întregime antologic, ne putem face o imagine destul de consistentă asupra a ceea ce s-a numit de către unii avangardă lite­rară interbelică, de către alţii mo­dernism. Pen­tru Saşa Pană, avan­garda literară românească este sino­nimă cu modernismul.­­Cele peste cinci sute de pagini de texte — poezie, proză artistică sau programatică — oferă cercetătorului u­n foarte bogat material de studiu, permiţându-i a stabili coordonatele intelectual-filozofice ale mişcării, relaţiile dialectice cu o anumită am­bianţă­­social-naţională şi interna­ţională, ce este, de la început, arti­ficiu şi ce esenţă creatoare viabilă, atributele specifice ale principalilor pe marginea cărţilor *) E.P.L., 1969.

Next