Viaţa Românească, 1970 (Anul 23, nr. 1-12)
1970 / nr. 2
constantin partene sasa pană „antologia literaturii române de avangardă“*’ „O asemenea antologie era timpul să apară“, spune autorul ei, în cuvântul lămuritor. Subscriem fără rezerve. S-au emis, într-adevăr, multa non multam despre avangarda literară interbelică, adesea pe baza unor idei preconcepute, fără cunoaşterea la sursă a fenomenului. Antologia de faţă, întocmită de Saşa Pană, unul din promotorii poeziei moderne româneşti, este un document masiv, cu valenţe ştiinţifice ca orice document autentic, dar şi cu virtuţi terapeutice antiepigoniste. Aceste implicaţii — să zicem — de igienă literară ni se par deosebit de actuale. Ne exprimăm şi noi, împreună cu autorul antologiei, convingerea că, după lectura ei, unii tineri poeţi „vor renunţa să descopere prin scrisul lor... descoperiri semicentenare !“ Inserarea textelor este precedată de imprimarea, pe o întreagă pagină, a patru mottouri, extrase din scrierile lui Lautréamont, Eminescu, Ehrenburg, Voronca. Un amănunt plin de semnificaţii dense privind fenomenul antologat, care trădează însă şi o anume integrare afectivă a întocmitorului cu aparenţă de pledoarie pro domo, prea sinceră pentru a putea fi condamnată, întocmirea unei antologii — instrument ştiinţific de cercetare — de către un autor partizan nu este, în general, o practică de recomandat. Judecind intenţiile, motivarea procedeelor şi, mai ales, concordanţa acestora cu realizările, alcătuitorul Antologiei literaturii române de avangardă nu poate fi suspectat de nici o idee preconcepută. Urmărind a contura imaginea de ansamblu a avangardei Literare româneşti fără a o falsifica, Saşa Paină include în antologia sa cincizeci şi opt de scriitori. Deci foarte mulţi. E bine sau nu ? Bine, pentru cunoaşterea amplă a tuturor faţetelor unei mişcări literare atît de controversate un timp, dogmatic repudiată. Mai puţin indicat pentru o antologie care, prin definiţie, presupune selecţia riguroasă. Printre cei cincizeci şi opt de scriitori ai antologiei se numără precursorii (paradoxal pentru esenţa negatoare a avangardei, nu însă pentru modernismul românesc) : Urmuz, Tristan Tzara ; simpatizanţii (şi reciproca ; simpatizaţii) : T. Arghezi, I. Barbu; reprezentanţii: Gherasim Duca, Gelu Naum, Saşa Pană, Virgil Teodorescu, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Stephane Roll ; partizanii: Barbu Brezianu, Madda Halda, Marius Lotar, Miralena Millany, Mihail Sabini, ş.a. Ideii conturării ansamblului i se subordonează şi includerea a nouăsprezece manifeste şi alte articole programatice ale grupărilor (revistelor) de avangardă, în faţa unui atît de bolgait material, deşi nu în întregime antologic, ne putem face o imagine destul de consistentă asupra a ceea ce s-a numit de către unii avangardă literară interbelică, de către alţii modernism. Pentru Saşa Pană, avangarda literară românească este sinonimă cu modernismul.Cele peste cinci sute de pagini de texte — poezie, proză artistică sau programatică — oferă cercetătorului un foarte bogat material de studiu, permiţându-i a stabili coordonatele intelectual-filozofice ale mişcării, relaţiile dialectice cu o anumită ambianţăsocial-naţională şi internaţională, ce este, de la început, artificiu şi ce esenţă creatoare viabilă, atributele specifice ale principalilor pe marginea cărţilor *) E.P.L., 1969.