Viața Sindicală, decembrie 1944 - ianuarie-martie 1945 (Anul 1, nr. 1-14)

1944-12-01 / nr. 1

ANUL 1 Nr. 1 REDACTIA $1 ADMINISTRAȚIA Str. Calomfirescu No. 8 Telefon: 39196_______ ORGAN AL MIȘCĂRII SINDICALE UNITE DIN ROMÂNIA ANGAJAMENT După ani de desbinare și frământări păgubitoare cla­sei muncitoare, după ani de străduințe, mișcarea muncitoreas­că din România, a putut înscrie în istoria ei data de 1 Mai 1944, ziua înfăptuirii Frontului Unic Muncitoresc între Par­tidul Comunist din România și Partidul Social Democrat, în­cheiat după ani de neagră teroare, care a lovit întreaga munci­torime și toate organizațiile sale. Pe baza F. U. M., clasa muncitoare din România se orga­nizează astăzi în sindicatele ei unite, punând în acțiune întreaga ei forță care își are izvorul dătător de putere uriașă în unitatea sindicală a tuturor celor ce muncesc. Cunoscând importanța covârșitoare pe care o reprezintă F. U .M. și unitatea sindicală ca punct de plecare și garanție a izbânzii în lupta clasei muncitoare pentru drepturile sale, ne luăm angajamentul să apărăm ca lumina ochilor noștri F. U. M. și unitatea sindicală. Nu vom admite și vom combate cu hotărîre orice încerca­re de spargere a unității sindicale, cât de timidă ar fi ea și vom lupta fără încetare pentru restabilirea unității clasei mun­citoare, chezăria succesului în lupta pentru câștigarea tuturor drepturilor ei „VIATA SINDICALA“ ca organ al mișcării sindicale din Romania, își ia angajamentul sâ ducă în paginile sale o muncă de lămurire a tuturor celor ce muncesc, îndrumând muncitori­mea manuală și intelectuală la organizare în sindicatele unite. Munca noastră, strâns legată de activitatea organizațiilor sindicale, va trebui să contrib­uie la înfăptuirea acelei sarcini a sindicatelor care tinde la înglobarea tuturor muncitorilor și funcționarilor în sindicatele unite. Ne luăm angajamentul să ducem această muncă de lămurire și îndrumare pentru ca să nu rămâie niciun muncitor manual sau intelectual neîncadrat în organizația sindicală, participând în mod activ la lupta clasei muncitoare pentru drepturile ei. • Rezoluția Comisiei de or­ganizare a mișcării Sindicatelor Unite din România, elaborată la 1 Septembrie 1944, este călău­za activității și luptei organizațiilor sindicale și va fi și îndru­mătorul „Vieții Sindicale“ — organ al mișcării sindicale unite, care-și pune ca sarcină să militeze pentru desvoltarea și întă­rirea spiritului solidarității internaționale a muncitorilor din toată lumea. .I.VIA]A SINDICALA“ are și menirea de a oglindi ac­țiunea hotărîtă pe care <»• duce clasa" muncitoare, ca factor ho­­tărîtor în viața economică a țarii, pentru asigurarea și contro­lul producției și mărirea efortului de războiu, pentru nimicirea grabnică a hitlerismului cotropitor, împotriva căruia luptăm alături de Națiunile Unite, în frunte cu Uniunea Sovietică. Ne luăm angajamentul că vom sprijini cu toata puterea aceasta luptă pe care o duce muncitorimea în fruntea întregu­lui popor pentru ca în interesul democratizării reale a țării, clasa muncitoare să devină un factor hotărîtor în viața politică și socială a Statului, să-și poată îndeplini sarcinile principale în situația actuală a țării, care cuprind și con­cent­rar­ea, tuturor forțelor democratice în lupta pe care o duce întregul popor român pentru stârpirea din rădăcină a fasciștilor și­ reacționari­lor dinăuntrul țării, pentru făurirea României libere, inde­pendente, înfloritoare, pentru România de mâine. BIROUL COMISIEI DE ORGANIZARE A M­ȘCĂRII SINDICALE UNITE DIN ROMÂNIA ALEXANDRU SENCOVICI Vice-Președinte VICTOR BRATFALEANU Președinte GHEORGHE Secretar APOSTOL ștencial I DESPRE FORMELE LUPTEI SINDIC­ALE ; CAU­ZE.-LOCUL LUPTEI -PRILEJ DE MASACRU.-PREGĂTIRI ATACUL DUPĂ ATAC.-EPILOG.-ÎNVĂȚĂM T­recuse mai bine de un an de la deslănțuirea revoluției rusești. Toate încercările făcute până atunci de a îneca în sânge libertatea cucerită cu atâtea jertfe de poporul rs, dăduseră greș. Revoluția rusă își continua mersul triumfal, zdrobind în cale-i toate armatele contrarevo­luționare, întreaga Europă capitali­­stă era îngrijorată. Dar mai ales bur­gheziile țărilor­­ din iemediata apro­piere a Rusiei. La noi grevele se țineau lanț, ca o consecință a nepăsării stăpânilor față de suferințele și nevoile muncitori­lor. La cârmă era Ionel Brătianu, as­­asinul de la 1907 al țărănimii. Exa­menul dat atunci, îl făcea omul zilei. Toate privirile dușmanilor muncito­rimii se îndreptau spre el, ca spre un salvator. Toată reacțiunea era strânsă în jurul lui, întocmai ca la 1907, toate partidele politice uitaseră certurile și deosebirile de program și așteptau ca omul care nu-și șter­sese bine mâinile de sângele țărani­lor, și le moare din nou în sângele muncitorilor. Și omul care avea pe su­­flet asasinarea a 11.000 țărani, ca un nou Cezar, a lăsat degetul în jos, semn că muncitorimea din arena mun­cii poate fi asasinată. Scopul era suprimarea mișcării muncitorești, care trescuse enorm, creștea pe zi ce trece și prezenta un pericol pentru autori, fărădelegilor făptuite în timpul războiului și după războiu. Ca prilej de masacru, a fost aleasă greva tipografilor. Aceștia se trase­­seră în grevă din cauza condițiilor grele de trai, față de care patronatul privea cu nepăsare. PREGĂTI­REA ATU­­LUI L­A Băneasa era cantonat un ba­talion de vânători, gata de luptă. Motocicletele­­ rapide erau întri ua vecinie du-te vino, du­când ordine. Soldații erau nemâncați. Vine o căruță cu un butoi și câteva cazane. In butoi era țuică, e pusă imediat la fiert în cazan și împărțită soldaților. Iar în loc de mâncare, li se servește un discurs, în care li se spune că Regele a făgăduit să se dea pământ și se va ține de cuvânt, dar ei au datoria să răzbune sângele văr­sat de frații lor, căci jidanii și dezer­torii țin întruniri și vor să facă pe­ LOCUL CRIMEI C­a loc al crimei, ca loc de exe­cuție a muncitorilor, a fost ales sediul organizațiilor mun­citorești. Acesta era în str. Sf. Io­­nică, colț cu Str. Câmpineanu. Era o casă veche, dărâmată astăzi, așezată vi­s-a-vis de localul „Caraiman“ și „V­­icola“. Către ea duceau patru drumuri — str. Sf. Ionică, de la Pa­lat în jos, str. Sf. Ionică de la „Uni­versul” în sus, str. Câmpineanu, de la Teatrul Național în jos și Str. Câm­pineanu dela str. Luterană in sus. La intersecția tuturor acestor dru­m3(1). pitorești, mari se afla sediul organizațiilor mun­­voluție ca să continue războiul care i-a îmbogățit. Dar nu numai atât. Ei se opun­ea sa li se dea pământul pent­ru care au luptat. Țuica pe nemâncate și cu discursul și-au făcut în urmă efectul. In noaptea de 12 spre 13 Dec. se puseseră două mitraliere la „Univer­sul“, cu țevile îndreptate spre sediul muncitorilor; alta în interiorul Teatru­­lui Național, pe scara care duce la Cabinetul Directorului; alta în Pa­­sagiul Român; alta în balconul loca­lului de lângă Ministerul de Războiu, iar în dimineața zilei de 13 Decem­brie, patru tunuri­­ fuseseră așezate pe strada Brezoianu cu țevile în drept Const. Zețaru (Continuare în pag. 4-a) II Decembrie 19­18: Masacrul * ABONAMENTE ANUAL Instituții Lei 5 000 Particulari:___ 1.000 ‘tlimmaínaMÉi11 «rthtnnhi» I ii »mii SALARIAȚII PUBLICI IN SINDICALIZARE O educație din cele me­rod­te, făcută cu mu’ litate de către guvern trecut, a făcut ca sala brici să fie rupți de mast... ale poporului și să fie împinși ca să se considere o casta aparte o castă cu anumite privilegii, cât cuvinte deșarte, iar nouă sa­ Privilegiile n’au fost, însă, de­cât­ cuvinte deșarte, iar nouă, sa­lariaților publici nerămânându­­ne decât unul singur : “ acela de­­a ne roade coatele, de a umbla cu gulerul murdar, de a întoar­ce hainele pe don, de a fugi con­tinuu după protecție pentru o bursă, pentru ca copiii noștri să poată să învețe, acela de a ne împrumuta când cu una, când cu alta de pe la vecini. Ne-au învățat stăpânii să stăm cu spatele încovoiat, să vedem in fiecare superior un stăpân, care trebuie lingușit, iar frica de de a nu fi asvârliți în cine știe ce colț de țară „în interes de ser­viciu” făcea ca murmurele noa­stre să nu fie auzite nici de noi înșine, de teama de a n­u ne tră­da. Așa am crescut. Așa ne-a vrut stăpânirea, fie Așa, însă, nu ne-au vrut și nu vor soțiile noastre, nu ne vor copiii noștri, așa nu ne mai vrea țara întreagă, așa nu ne mai vrem noi. Ce vrem? Vrem să înceteze cu dilu am­bele cu care ne-am obișnuit, vrem să ieșim și noi la lumină, vrem să nu ne mai chire­m de timpuriu din cauza mizeriei, mi mai vrem ca copiii noștri să umble goi, flămânzi, bolnavi și să fie pentru noi o­­pzolvat. IX«— drepturile „ mai prin luptă. Și ...­. da numai în cadrul unei d­&­­zații puternice, a acestei organi­zații al cărei scop este tocmui lupta pentru revendicările noa­stre." Nu mai­­ vrem , umilință și mi­logeni. După 23 August muncitori­mea s’a organizat de inducă­m sindicate fără să întrebe de ni­meni. Până se va face legea sindi­catelor, ar fi putut muri du t­ oa­me. S’au aranjat, au obținut o parte din revendicările cerute, trăesc, își văd de lucru și nimeni nu poate să-i dărîme. Legea e forța lor organizată. Căsuțele noastre sunt goale, n’avem lemne în casă, da­tor­iil­e cresc, foametea crește și boala și-a făcut culcuș în fiecare casa. Teama de a vorbi, teama de a-ți exprima un gând cinstit, cu­rat, a făcut pe unii din noi ca să nu îndrăzuim să spunem cole­gului nostru ce ne doare și ce credem că ar fi bine să facem. Unii, puțini ce-i drept, nu în­­­drăznit, s’au organizat, au cons­­­tituit un comitet de inițiativă. Au făcut o adunare generală, s’a ales un comitet de sindicat. S’a oprit gangrena. Di*. S. Qeriu (Continuare în pag. 4-a) In general, în lupta sindicate­lor pentru revendicările economi­ce profesionale ale muncitorilor manuali și intelectuali, formele de acțiune sau două înfățișări: Forme de acțiune pasivă, atunci când organizațiile sindicale mun­citorești fac demersuri pașnice pe lângă patroni, organizații pa­tronale­ sau guvern și forme de luptă activă, atunci când­ munci­torimea organizată, caută­ să de­termine prin forță patronatul de a satisface toate cerințele drepte ale ei. Una dintre cele mai răspândite și eficace forme de luptă activă, cunoscută in istoria mișcării sin­dicale din toată lumea, este gre­va. Dar, se pune întrebarea, dacă muncitorimea organizată poate recurge oricând și îț­ orice îm­prejurare la această formă , de luptă activă, adică la grevă? Fiindcă, ce s’ar întâmpla as­tăzi,­ de exemplu, când poporul român se găsește în plin războiu împotriva hitlerismului, muncitorimea din România, dacă în urma refuzului patronatului re­acționar de a satisface revendi­cările formulate de organizațiile profesionale, ar declara greva ge­nerală, sau chiar parțială? Se știe că grevă înseamnă în­cetarea lucrului și deci înceta­rea producției industriale și transportului, înseamnă parali­zarea vieții economice a țării. Printr’o asemenea acțiune, as­tăzi, frontul militar antihitlerist, armatele românești și Aliate ca­re luptă­ pentru adrobirea defini­tivă a hoardelor fasciste- ar primi o lovi­tură de moarte și intr’un asemenea caz, acțiunea de luptă a muncitorilor ar servi în mod di­rect interesele celor mai înver­șunați inamici ai poporului pro­ducător, adică fascismului­ hit­­lerist. Cu totul asa ar fi fost situatiu­­nea, dacă sub regimul profascist al lui Antonescu s’ar fi organizat o acțiune de grevă. Numai atunci, prin încetarea totală sau­ parțială a lucrului, lo­vitura ar fi fost îndreptată împo­triva bandelor hitleriste §­ deci acțiunea de grevă ar fi servit, în mod indiscutabil și direct, inte­reselor muncitorimei. In situația de astăzi, muncito­rimea din România, nu numai că n’are interesul să știrbească câ­tuși de puțin bunul mers al pro­ducției, ci dimpotrivă, luptă din răsputeri­ pentru asigurarea și ri­dicarea producției. Din cele arătate m­ai sus rezulta că muncitorii organizați și în special conducătorii organizații­lor sindicale trebuie să aibă ca­pacitatea politică de a judeca si­tuația dată, pentru a nu greși dru­mul just de luptă și pentru a­­ nu face pe placul dușmanilor, pășind la vreo acțiune care ar veni împo­triva intereselor muncitorimei și poporului român. De acord — nu s’ar putea o­­biecta, — dar, dacă prin târguieli pașnice nu vor putea fi rezolvate problemele muncitorești, iar si­tuația politico-militară nu per­mite declararea grevei, atunci cum vor putea fi satisfăcute re­vendicările lucrătorilor și func­ționarilor? Fără îndoială c­u tocmelile paș­nice, — chiar dacă n’au aspectul lingușirilor și ploconelilor față de patronat, — nu duc niciodată la rezultatele așteptate și nece­sare. Așa stând lucrurile, și în­trucât la grevă nu se poate re­curge, care sunt formele de luptă activă, ce trebuie să determine prin forță satisfacerea drepte­lor cerințe economice , profesi­onale și culturale ale muncitori­lor. Nu mai departe, acum câteva săptămâni, massele de lucrători manuali și intelectuali, au făcut să se cutremure Capitala, de­monstrând cu sutele de mii pen­tru alungarea fostului guvern căptușit cu reacționari și pro­­fasciști și pentru realizarea plat­formei Frontului Național Demo­crat, înfăptuirea căreia garantea­ză satisfacerea doleanțelor mas­­selor largi muncitoare și popu­lare. Uriașele și impresionantele manifestații făcute în ultimul timp de zecile de mii de membri ai Sindicatelor Unite, împreună cu celelalte organizații M î ale Frontului National constituie una dintre Democratic, cele mai frumoase forme de luptă activă pentru revendicările muncitorilor, funcționarilor și oamenilor de știință din România. Rezultatul imediat al acestei lupte active a fost izgorirea gu­vernului reacționar dimpreună cu Aldea și Compania. Și cu siguranță, că demonstra­țiile muncitorești din această pe­rioadă de luptă Încordată cu fas­cismul extern și legionarismul din interiorul țării noastre, vor fi înscrise la loc de cinste în is­toria mișcării sindicale din Ro­mânia. Dar nu numai demonstrațiile de stradă constitue formele de luptă, activă duse de muncitori­mea organizată în sindicate. Noua situație militară și politică a Ro­mâniei, creată în urma ruperii le­găturilor de prietenie cu țările fasciste și întoarcerea armelor împotriva adevăraților dușmani ai poporului român, a făcut să ia naștere noi forme de luptă acti­vă. De exemplu, atunci când s’a dovedit că anumiți miniștri din guvernul Blocului Național De­mocrat, ca generalul Aldea și mai apoi ministrul de Interne Penescu din următorul guvern, nu vroiau să ia măsuri pentru e­­purarea hitleriștilor din între­prinderi, muncitorimea organiza­tă s’a văzut nevoită să ia singură măsurile necesare pentru înlătu­rarea din fabrici, uzine, ateliere și birouri, a indivizilor cunoscuți ca militanți legi­o îaro-fasciști, împiedicarea pătrunderii în fa­brici și alungarea de la conduce­rea întreprinderilor, a sabotori­lor hitleriști, face parte din ac­țiunile de luptă sindicală activă, luptă activă cerută de interesele vitale , ale muncitorimei și popo­rului român. Războiul antifascist dus de po­porul român, alături de marile puteri democratice, ducerea a­­cestui războiu la o cât mai ra­pidă și definitivă zdrobire a fas­cismului, cere mărirea efortului de războiu,­ sporirea producției, asigurarea, transportului, și apro­vizionării. Producția țării nu poate fi asi­gurată și sporită dacă în condu­cerea întreprinderilor vor rămâ­ne sabotori fasciști. Deci acțiu­nile de luptă sindicală au fost întreprinse dintr’un sentiment de înalt patriotism. Desigur că ar fi fost cu mult mai bine, dacă la cârma țării noastre, du­pă 23 August, ar fi venit un guvern ca­re să ia, din proprie inițiativă, măsuri energice pentru lichidarea complectă a fostului regim anto­nesciano-fascist. S’a întâmplat cu totul altfel: o parte din miniș­trii fostelor guverne, nu numai că nu luau nici o măsură împotri­va fasciștilor, ci din contră, cău­tau să-i acopere și să-i sprijine în activitatea lor destructive. In­­tr’o asemenea situație, organi­zațiile sindicale muncitorești, nu puteau rămâne în pasivitate. Minea Stan­ iffiTKY Wimk RELAȚIILOR îmi mnci TMti s mmonin Comitetele de fabrica sunt alese celor intelecte din rândurile muncitorilor, cele­­ de birou din sânul funcționarilor, însă ambele sunt formate din re­prezentanții celor ce lucrează în aceiași fabrică sau întreprindere. Comitetele de fabrică cât și co­mitetele de întreprinderi dintr’o uzină, reprezintă pe acei a căror muncă este folosită de acel­aș pa­tron, aceeași direcțiune. El înain­tează memoriile de revendicări aceluiaș for, se apără, le susține și aptă pentru satisfacerea lor îm­potriva refuzului sau nesocotirii din partea aceluiași Patron sau direcțiune. Aceasta este starea de fapt ca­re trebue să fie clară atât munci-Este just­­i­ționarului a fo­mată prin situ în trecut „spet muncii. Se con.”.„„,„ — ....... nărul nu e nici muncitor, nici pa­tron, între acești doi osc­ează. Această mentalitate a fost ali­mentată de patronat care folosea muncitorimea intelectuală ca o massă de manevră cu scopul de a creia neîncredere și vraibă intre aceste două categorii de sa­lariați, urmărind divizarea lor pentru a putea mai lesne lovi și în unii și în ceilalți. In realitate însă funcționarul nu e decât o forță de muncă ex­ploatată de acelaș patronat, care exploatează și pe muncitorul din abrică. Și muncitorii manuali și cei intelectuali sunt salariați. Dacă această latură a proble­mei este lămurită, atunci încer­cările disperate pe care le fac a­­cei ce propovăduesc „armonia socială” vor rămâne zadarnice,­­căci se vor sfărîma de zidul pu­ternic al unității sindicale, a­ uni­tății de luptă a muncitorilor ma­nuali și intelectuali, împotriva a­ Melifta Sevler (Continuare in pag. 4 al 13 Decembre 1914: Com­­emorarea in Pia}a Teatrului CONVOCARE Comisia de Organizare a Mișcării Sindicale Unite din România convoacă pentru zilele de 5-6 ianuarie 1945 la București CONGRESUL GENERAL al Mișcării Sindicale Unite din România, având următoarea ORDINE DE ZI: 1. Constituirea Biroului și alegerea Comisiunilor. 2. Raportat moral și material al Comisiei de Organizare. 3. Raportul Comisiei de Cen­zori. 4. Hotărîrea de constituire a Confederației Generale a Muncii din Rom­ânia și votarea Statutului.­­5. Alegerea Comitetului de Conducere și a Comisiei de Cen­zori a CONFEDERAȚIEI. 6. Legislația Muncii și fixarea celor mai apropiate țeluri de Mișcării Sindicale. 7. Diverse. La congres vor putea participa toate Uniunile ce se vor consti­tui în Congresele, ce se vor ține în zilele de 31 Decemvrie 1944 și 1, 2 și 3 Ianuarie 1945, deasem­enea și Sindicatele, care până la a­­ceastă dată nu s’au putut constitui în Uniuni, fiind reprezentate fie­care la acest Congres în proporție cu numărul membrilor la curent cu plata cotizației. Delegații la acest Congres vor fi aleși în spiritul Frontului Unic Muncitoresc de către Congresele d­e constituire ale Uniunilor ce vor avea loc în zilele de 31 Decemvrie 1944, 1, 2 și 3 Ianuarie 1945, după cum urmează: Până la 5.000 de membri 5 delegați, de la 5.000 membri în sus, după fiecare 5.000 membri, încă un delegat. Sindica­tele neconstituite în Uniuni, vor trimite până la 2000 membri un delegați peste 2000 membri încă un delegat. COMISIA DE ORGANIZARE A MIȘCĂRII ._____ SINDICATE UNITE DIN ROMANIA

Next