Viața Studențească, aprilie-iunie 1970 (Anul 15, nr. 13-25)

1970-04-08 / nr. 14

mm moderna si cerințele PREGĂTIRII UNIVERSITARE MIRCEA MALIJA ministrul Invățămintului In timpul Colocviului na­țional studențesc de filosofie, în care am urmărit cu aten­ție și satisfacție intervențiile pline de substanță ale vorbi­torilor, mi-au venit în minte două idei asupra cărora mă voi opri. Vreau să vă co­mentez pe scurt următoa­rea propoziție: Trăsăturile gîndirii moderne confirmă concepția materialist-dialecti­­că. Nimeni nu se mai iește că gîndirea nu mai îndo­ește aceeași de la secol la secol, în ciuda faptului că logica lui Aristotel este neschimbată. Astfel gîndea un om în seco­lul trecut, încadrat în viziu­nea mecanicistă a vremii, și în alte tipare se desfășoară judecata zilelor noastre ce be­neficiază de tot ceea ce s-a a­­chiziționat intelectualicește între timp. Schimbările aces­tea au făcut ca un număr de trăsături fundamentale să fie puse în evidență și le recu­nosc și în prezenta dezbatere. în primul rind, gîndirea modernă este o gîndire prac­tică. Ea refuză, prin exigen­țele și demersurile sale ma­jore, gratuitatea, în zilele noastre, fie că este vorba de cercetarea științifi­că, fie că este vorba de acti­vitatea socială, privirea este îndreptată spre scop. Toată filosofia lui Marx a fost con­sacrată acțiunii. Este unul din motivele pentru care concep­ția materialist-dialectică este o filosofie extrem de actuală. Am văzut și chipuri de gîn­dire care nu sunt practice. Sunt de o subtilitate impresio­nantă: în samkhya, una din principalele ramuri ale gîndi­rii hinduse, există cîțiva zeci de termeni nuanțați pentru un singur cuvînt al vocabula­rului nostru filosofic. Nici un exercițiu verbal al nostru nu poate să ajungă la nivelul subtilității gîndirii tradiționa­le indiene și totuși el nu este în m­ăsură să îndepărteze povara grelelor probleme economice. Există societăți care au fă­cut mai puține explorări spe­culative, dar s-au gîndit la practică, la acțiunea palpabi­lă, realizatoare și sînt înflori­toare din punct de vedere in­dustrial. Am admirat nu o dată randamentul și eficacita­tea gîndirii practice și am vă­zut-o în acțiune. Cultura noastră tradițională nu este lipsită de prejudecăți. Acestea le corectăm prin gîn­(Continuare în pag. a 10-a) : FREATTVRUL ELEMENTE PENTRU UN TEATRU STUDENȚESC Odată cu aplauzele prelungi care, duminică seara, la Brașov, au sa­lutat pe cei laureați, a­­plaudăm la închiderea Festivalului teatrelor dramatice și de poezie izbînda dragostei și dă­ruirii în artă, proprie pentru întreagă această prestigioasă manifestare organizată de Consiliul U.R.S.R. Dezbatere public despre teatru cu poezie, festivalul a res­ni­pirat atmosfera optimis­mului și curajului tine­resc, a relevat drept tră­sătură definitorie anga­jarea teatrului studen­țesc în problemele ma­jore ale contemporanei­tății. Repertoriul său vast — care, pornind de la poezia de dragoste a lumii, trece prin realita­tea diversă a existenței, ajungînd să se ancoreze în mod firesc în proble­matica de stringență ac­(Continuare în pag. a 7-a) BARBU BOCU (U.A.P. Cluj, anul III) — „Viutoasele“ — Premiul I „Avem îndrăzneala și mîndria, dublată (?!) de modestia necesară...“ (oare?) Pledoaria din „preambulul“ nostru prece­dent, pentru veritabilul act de cultură și artă studențească, primește indirect o replică din partea unui grup de studenți craioveni, pen­tru că direct aceasta e adresată colabora­toarei noastre Monica Zvîrjinschi, autoarea unui sondaj de opinie în cartierul universi­tar din „Cetatea Băniei", apărut în „Viața studențească“ din 18 martie sub titlul „Vom regreta oare timpul liber irosit în anii stu­denției ?". În ce constă „critica nedreaptă“, cum califică preopinenții săi craioveni ? In aceea o­ră, pornind de la un sondaj similar —între­­prins de revistă în același centru universi­tar în urmă cu 3 ani și soldat cu concluzii de loc măgulitoare — colaboratoarea noas­tră, ea însăși studentă și pe deasupra oltean­că, semnalează absența masivă a studenților craioveni de la manifestările unor prestigi­oase instituții cultural-artistice cum sunt Tea­trul și Filarmonica, precum și o anumită uni­lateralitate în frecventarea manifestărilor artistice ale casei de cultură, mai exact a­­petitul excesiv pentru dans în dauna altor activități de conținut. Nici încercarea autoarei respectivului son­daj de a purta un dialog pe această temă cu colegii săi craioveni nu a dat cine știe ce rezultate, majoritatea interlocutorilor fie eschivîndu-se de la discuție, fie luînd-o peste picior cu motivări de genul „nu merge la teatru fiindcă se distrează acasă cu ne­vasta și copiii”. Fără a generaliza sentențios, lăsînd Io latitudinea organelor locale și în primul rînd a Consiliului U.R.S. Craiova să tragă concluziile pe care le crede de cuviin­ță, autoarea se întreabă dacă nu cumva cei care beneficiază astăzi de posibilitatea de a învăța într-un mare centru de cultură nu vor regreta timpul liber irosit în anii studenției. Acuitatea cu care a fost abordată proble­ma reflectă implicit necesitatea imperioasă exprimată în dezbaterile recentei Plenare a C.C. al U.T.C. privind intensificarea activită­ții cultural-artistice a tuturor organizațiilor de tineret, în mod nemijlocit și a asociațiilor, în vederea dezvoltării armonioase a perso­nalității fiecărui tînăr, cu atît mai mult a stu­dentului — viitor specialist. Una din căile importante o constituie tocmai fructificarea din plin a posibilităților largi pe care socie­tatea noastră socialistă, instituțiile sale de cultură le oferă pentru îmbogățirea vieții spirituale a tineretului. Opinia colaboratoarei noastre era expri­mată la modul urban și academic, fără insi­nuări sau jigniri, chiar dacă reproșurile sale, colegiale clar drepte, puteau să nască amă­răciuni la unul sau altul dintre studenții cra­ioveni. Ne așteptam, însă, cum e și normal, la un răspuns serios și responsabil, bine chib­zuit din partea Consiliului U.R.S. al Univer­sității, chiar dacă acest răspuns, cu argu­mente și date rezultate dintr-o temeinică a­­naliză a stărilor de lucruri vizate, ar fi in­firmat total opiniile colaboratoarei noastre. (Continuare în pag. a 2-a) Niculae STOIAN Deferențe simulate și stimulate Aș zice ce șetomania definește un viciu de conștiință. Și i-aș găsi, din păcate, multe echivalențe concrete și în lumea studențească. Acei cîțiva la care mă refer, înainte de a căpăta o muncă de răspundere in asociația studențească din facultatea sau institutul lor, se dovediseră, în general, băieți „simpatici“, deschiși, pasionați. Erau de altfel atributele inerente alegerii lor. După alegere, prin nu știu ce metamorfoză subită, unii dintre ei au devenit mai reci, distanți, cu o alură de „șefi“, care mai tot timpul „tra­sează sarcini“, stau în prezidii, semnează și soluționează prin interme­diari. Să fie clar­­ accepția în care folosim aici cuvîntul „șef“ — aceeași pe care i-o dau cei amintiți mai sus — nu se intersectează nicăieri cu sfera semantică a cuvintelor „șef" și „conducător". Și o să reiau de­monstrația prin două exemple, situate în antiteză : prima , într o re­vistă studențeascâ de institut un activist publica la începutul anului universitar un ,,salut“ către studențimea orașului, pe un ton pe care mi-aș permite să-l consider emfatic; secundo, am asistat la ședința unui consiliu de asociație din alt centru universitar unde președintele discuta de la egal la egal cu membrii consiliului, cald, într-un cuvînt — ..studențește". Mi a fost limpede diferența dintre ..șef“ și „conducă­tor“... Or, în studenție — care este, prin excelență, o vîrstă a echității, a colegialității depline — nu trebuie să fie admise asemenea diferențieri. Intr-o înșiruire sumară a altor ,,prerogative" pe care și le asumă „șefii“ aș putea cita : însușirea unor bilete pentru taberele de odihnă sau pasarea lor către „amici", formarea în aceste tabere a unui „cerc personal", din care nu lipsesc grațioasele admiratoare, tratarea colegi­lor și uneori chiar a cadrelor didactice cu o superioritate arogantă etc. etc. Poate însemnările lapidare prin care am căutat să creionez me­teahna ce se numește cu un termen consacrat „șefomanie" sunt insufi­ciente. In orice caz, discuția se poate amplifica, trebuie să se amplifice, să se transforme într-un dialog la care sîntem solicitați cu toții. Și nu trebuie incriminată numai forma în care apare, ci și mentalitatea co­lectivității care permite devierea adevăratei noțiuni de „conducător stu­dențesc". Studenția — un mediu de formare a caracterelor, asociația studențească — un mediu de formare a cadrelor, nu trebuie să lase loc pentru apariția unor fenomene de exacerbare viciată a conștiin­ței. Chiar verbul „a conduce“ traduce cu totul altceva decât „a dispune” și „a comanda" I. D. F.

Next